Clasici

În colecția Lecturi școlare se regăsesc cele mai importante opere din literatura română și universală, selectate în conformitate cu cerințele programei școlare de limba și literatura română. Astfel, elevii vor avea la îndemână, în formă integrală, creațiile cele mai cunoscute și mai îndrăgite ale scriitorilor clasici și moderni, însoțite de o scurtă prezentare a vieții și a operei autorului. Cărţile de neuitat ale copilăriei, capodoperele literaturii din toate timpurile reprezintă repere obligatorii în formarea gustului pentru lectură și în educația cititorilor mai mici și mai mari.

„Eu ştiu, va fi o vreme cînd oamenii vor avea admiraţie unul pentru altul, cînd fiecare va fi ca o stea în faţa celorlalţi! Vor fi pe pămînt oameni liberi, măreţi prin libertatea lor, toţi vor merge cu sufletul deschis, nici o inimă nu va mai şti ce e invidia, nimeni nu va mai şti

ce e răutatea. Atunci viaţa va fi în slujba omului, imagi-nea omului va fi la înălţime... Atunci se va trăi în ade-văr şi în libertate, pentru frumuseţe, şi cei mai buni vor fi socotiţi aceia care vor cuprinde cît mai mult lumea cu inima lor, care o vor iubi mai profund, cei mai buni vor fi cei mai liberi —în ei sălăşluieşte mai multă frumuseţe! Această viaţă va avea oameni măreţi...”

Necunoscuta de la Wildfell Hall este un roman plin de forta si pasiune despre dragoste, pacat, religie si tradare. Cartea descrie dezintegrarea casniciei dintre Helen Huntingdon, misterioasa chiriasa a conacului Wildfell Hall, si sotul ei desfranat si alcoolic. Dezamagita, Helen il paraseste pentru a-si proteja fiul de influenta nefasta a tatalui, si, sfidand conventiile, isi castiga singura existenta ca artist. In timp ce se ascunde la Wildfell Hall, il cunoaste pe tanarul Gilbert Markham, care se indragosteste de ea. Povestea lor de iubire pare totusi sa nu se poata implini, pentru ca Helen nu este libera sa se marite, iar Gilbert pleaca prea mult urechea la zvonurile rauvoitoare raspandite despre ea. Numai ca timpul asaza lucrurile si scoate adevarurile la iveala…

Roman cu intense tuse feministe, Necunoscuta de la Wildfell Hall afirma cu tarie drepturile femeilor in fata abuzului psihologic la care le supune casnicia victoriana si, gratie stilului realist si indraznet al autoarei, si-a castigat un loc binemeritat in literatura engleza.

Curcubeul spune povestea a trei cupluri, din trei generatii ale familiei Brangwen din Nottinghamshire, Tom-Lydia, Anna-Will si Ursula-Anton, incepand cu anii 1840 pana in primii ani ai secolului XX. Preocuparea esentiala a lui Lawrence o reprezinta viata pasionala a personajelor sale, relatiile sexuale si psihologice complexe dintre barbati si femei, lupta individului pentru implinire in cadrul casniciei si in contextul schimbarii circumstantelor sociale, proces care se dovedeste a fi tot mai dificil de-a lungul generatiilor. In 1915, reprezentarea sincera a sexualitatii in Curcubeul a provocat scandal, romanul fiind acuzat de obscenitate si interzis aproape imediat dupa publicare. Astazi este recunoscut ca unul dintre romanele clasice englezesti ale secolului XX.

Philippe Marcenat, fiul unor burghezi conventionali si rigizi, se indragosteste cu pasiune de frumoasa Odile Malet si se casatoreste cu ea, in ciuda ostilitatii parintilor sai. Dar casnicia este un esec. Recasatorit cu Isabelle de Cheverny, care este opusul absolut al lui Odile, si desi o iubeste profund, o supune la randul sau pe Isabelle chinurilor pe care el le-a incercat candva.

Maxim Gorki (1868-1936), pseudonimul literar al lui Alexei Maximovici Peskov, este una dintre cele mai importante personalitati artistice si intelectuale rusesti. Opera sa urmeaza linia realismului traditional, desi apartine temperamental romantismului. Personajele reprezinta tipuri si caractere puternice, care sunt insa prezentate cu o rafinata simplitate. 

Copilaria, scrisa perioada 1913-1914, este o lucrare tulburatoare care face parte dintr-o trilogie cu caracter autobiografic, alaturi de La stapan (1915-1916) si Universitatile mele (1923). Cartea prezinta viata lui Alexei Peskov din momentul mortii tatalui si pana la inmormantarea mamei. Luat in grija de bunici, Alexei creste si se maturizeaza intr-un mediu crud, marcat de saracie, certuri si violente. intregul sau univers este insa reprezentat de bunica sa, o remarcabila povestitoare. 

Din Cuprins : 

Vrajitorul din Oz cea mai iubita poveste americana pentru copii 
Introducere 
Uraganul 
La sfat cu pispireii 
Dorothy il salveaza pe Sperie Ciori 
Drumul prin padure 
Salvarea Omului de Tinichea 
Leul cel Fricos 
Calatoria spre Marele Oz 
Campia macilor ucigatori 
Regina soarecilor de camp 
Paznicul portii 
Oz un oras minunat 
In cautarea vrajitoarei rele 
Eliberarea 
Maimutele inaripate 
Acum descoperim cine este Oz cel Cumplit 
Mestesugul vrajitoresc al marelui Oz 
Cum a fost lansat balonul 
Spre miazazi 
Atacati de copacii luptatori
Dragalasa tara de portelan
Leul ajunge regele animalelor
Tara quadlingilor
Vrajitoarea cea buna, Glinda, Indeplineste dorinta lui Dorothy
Din nou acasa

Notre-Dame de Paris este povestea unei tinere prostituate, Esmeralda, care-si practica meseria in fata Catedralei Notre-Dame, cea mai inalta constructie a Parisului medieval. Incalcand juramintele sfinte, arhidiaconul se indragosteste de ea si incearca sa o seduca. Este salvata de clopotarul catedralei, diformul Quasimodo, urmarita de politie si condamnata la moarte. Sub titlul Esmeralda sau Cocosatul de la Notre-Dame, a fost ecranizata de multe ori, de la filmul mut din 1905, la musicalul din 1999.

Plasat în peisajul spectaculos al Rivierei franceze în anii 1920, Blândețea nopții este povestea romantică și tragică a actriţei Rosemary Hoyt și a cuplului din înalta societate Dick și Nicole Diver. Dick, un tânăr psihiatru strălucit, este în aceeași măsură soţul și medicul lui Nicole, a cărei avere îl abate din drumul său și a cărei putere crește în detrimentul vitalităţii lui, făcându-l să se îndrepte către un final tragic. Un studiu profund al conceptului romantic de personaj, Blândețea nopții este o poveste lirică, expresivă și tulburător de evocatoare.

Plasat în secolul al XVII-lea în preajma orașului Boston, în puritana Bay Colony din Massachusetts, romanul redă povestea lui Hester Prynne, care rămâne însărcinată în urma unei aventuri extraconjugale și dă naștere unei fiice, fapt pentru care este condamnată de comunitate la moarte, iar ulterior să poarte litera „A" – de la adulter – ţesută pe veșminte în culoarea roșu-stacojiu. De-a lungul romanului, Hawthorne explorează temele păcatului, vinovăţiei, pedepsei, căinţei și recăpătării demnităţii.

Afinitățile elective este cel de-al treilea roman al lui Goethe, publicat în 1809. Edward și Charlotte, un cuplu de aristocraţi proaspăt căsătoriţi care se complac în monotonia vieţii rurale, primesc în casa lor doi oaspeţi, pe Ottilie, inocenta protejată a lui Charlotte, și pe Căpitan, prietenul lui Edward. Relaţia dintre cei doi soţi lipsiţi de prejudecăţi va fi însă pusă la încercare de forţele misterioase ale atracţiei și respingerii romantice și spirituale. Folosită anterior doar în chimie, expresia „afinităţi elective" a ajuns să aibă conotaţiile sale actuale în mare parte datorită forţei romanului de o eleganţă riguroasă al lui Goethe.

Procesul lui Franz Kafka urmareste istoria stranie si tulburatoare a lui Josef K., lucrator la banca si celibatar, care se trezeste intr-o buna zi „arestat” fara sa aiba habar de ce: este momentul cind viata lui se schimba ireversibil. Va incepe un sir de incercari disperate de a afla adevarul si de intimplari halucinante, toate gravitind in jurul unui tribunal fantomatic, necrutator, ale carui victime isi asteapta sentinta fara sa stie daca isi vor capata vreodata libertatea. Parabola a unui secol care a nascut doua regimuri opresive, povestea unui om arestat fara a fi vinovat, persecutat si, pina la urma, executat „ca un ciine”, romanul neterminat al lui Kafka a ajuns sa reprezinte soarta nenumaratelor victime ale nedreptatii politice si ale injustitiei legii.

Asa! striga K. ridicind bratele spre cer, caci descoperirea aceasta neasteptata cerea spatii ca sa se exprime, sinteti toti, dupa cite vad, functionari ai justitiei, faceti toti parte din banda corupta impotriva careia vorbeam adineauri, v‑ati adunat toti aici ca sa ma auziti si sa ma spionati, v‑ati prefacut ca sunteti impartiti in doua tabere ca sa ma inselati; m‑ati aplaudat numai ca sa ma puneti la incercare: ati vrut sa invatati cum trebuie ademeniti cei nevinovati. Ei bine, v‑ati ostenit degeaba: sau v‑ati amuzat vazind cum cineva astepta de la voi sa aparati nevinovatia, sau (da‑mi drumul, ca te pocnesc! ii striga K. unui batrin tremurator care se virise prea mult in el) ati invatat realmente ceva. Oricum, va felicit pentru frumoasa voastra meserie… Banda de golani… va daruiesc toate interogatoriile! - Franz Kafka

Traducere din limba germana de Gellu Naum

Traducere din limba franceză de Irina Mavrodin

Premiul Nobel pentru Literatură

Faţa şi reversul dezvăluie experienţa, deja bogată, a unui tînăr de douăzeci şi doi de ani: cartierul Belcourt din Alger şi mediul familial dominat de o bunică necruţătoare; o călătorie în Insulele Baleare, una în Praga, unde tînărul simte că are „moartea în suflet”; şi, mai ales, această temă esenţială: „admirabila tăcere a unei mame şi efortul unui bărbat de a regăsi o dreptate sau o iubire care să echilibreze această tăcere”. 
Faţa şi reversul este prima carte a lui Albert Camus. A fost publicată în 1937, în Alger. La sfîrşitul vieţii, Camus va vedea în această operă din tinereţe sursa secretă care a alimentat sau ar fi trebuit să alimenteze tot ce a scris.

„Da, nimic nu mă împiedică să visez, în chiar ceasul exilului, de vreme ce măcar ştiu asta, şi o ştiu bine: opera unui om nu‑i nimic altceva decît acest mers îndelung ce vrea să regăsească pe căile ocolite ale artei cele două sau trei imagini simple şi nobile asupra cărora inima s‑a deschis prima oară. Iată de ce, poate, după douăzeci de ani de muncă şi de creaţie, trăiesc în continuare cu ideea că nici măcar nu mi‑am început opera.” (Albert Camus)

Traducere din limba franceză de Irina Mavrodin

Ultima carte publicată de Albert Camus, Exilul şi împărăţia este o antologie de şase povestiri apărută în 1957, chiar anul în care autorului i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură.

Janine, soţia unui negustor de ţesături, se pierde în friguroasa noapte arabă, încercînd să lase în urmă anii petrecuţi într-o căsnicie căreia nu-i mai vede noima. Un pictor încearcă din răsputeri să-şi urmărească visul, dar e împiedicat la tot pasul de admiratori. Un misionar îşi pierde identitatea într-o experienţă terifiantă şi e convertit cu brutalitate la fetişurile unui trib de sălbatici. Fie că se petrec în Africa de Nord, în America de Sud sau în Europa, aventurile solitare din Exilul şi împărăţia sînt portrete ale exilului spiritual, ale încercărilor nesfîrşite ale omului de a-şi găsi un regat interior în care să renască.

 „Lîngă el veni bătrînul, apoi fata nopţii, dar nimeni nu‑l privea pe d’Arrast. Se ghemuiseră în jurul pietrei, tăcuţi. Numai vuietul fluviului urca pînă la el, prin aerul apăsător. Din colţul lui întunecos, d’Arrast asculta, fără să vadă pe nimeni, şi zgomotul apelor îl umplea de o fericire năvalnică. Stătea cu ochii închişi, salutînd, plin de bucurie, propria‑i forţă, salutînd, încă o dată, viaţa care începea din nou. Undeva, foarte aproape, izbucni o detunătură. Fratele se îndepărtă puţin de bucătar şi, pe jumătate întors către d’Arrast, fără a‑l privi, îi arătă locul gol:
– Aşază‑te cu noi.” (Albert Camus)

Peste tot in lume, Cartile Junglei - Cartea junglei si A doua carte a junglei - sunt foarte citite si admirate.

Sansa Gorilei a fost aceea de a suscita comentarii extrem de interesante. Intr-o anumita masura, lucrul se poate explica prin subiect. Dintotdeauna romanele politice (a se citi: dotate cu instinct politic veritabil) au starnit, la lectura, o atractie activa. Mai cu seama atunci cand acestea puneau sub lentila actualitatea imediata. Si, trebuie precizat, mai cu seama atunci cand actualitatea cu pricina nu era una tocmai calma. Iar despre sfarsitul deceniului al patrulea (Gorila aparând în 1938) numai calm nu se poate spune ca ar fi fost.

În nuvela Calvarul, destinul lui David Pop rezuma anticipativ conflictele de constiinta ale lui Apostol Bologa din romanul Padurea spânzuratilor. Deosebiri sunt, însa, destule. Înainte de razboi, David Pop duce o viata tihnira, lipsita de întâmplari capabile sa-l scoata dintr-o inertie molateca si indiferenta. Viata lui se suprapune unui fel de a fi care-l va plasa anonim si confundabil in provincia musiliana a omului fara insusiri. Zbuciumarile nu-i plac lui David Pop si nu-i place nici munca. Manat de ambitia tatalui sau – un taran darz si muncitor – petrece ani multi prin universitate fara sa treaca examenele. Si doar ca sa se poata infatisa nasaudenilor intr-o lumina favorabila se apuca el si „trece cu bine“ examenul de ofiter. Magulit si inaltat in ochii concetatenilor, prin titlul de sublocotenent in rezerva, David Pop isi descopera o vocatie de care nu se stia capabil. Militarul de profesie care dormita in dosul incapacitatilor si leneviei sale tihnite il va arunca mai pe urma – in vremurile razboiului – in bratele unui destin nou.

Roman în patru părţi şi epilog

„Noi, Karamazovii, sîntem la fel, chiar şi în sufletul tău, îngere, viermele trăieşte şi e sortit să dezlănţuie adevărate furtuni! Furtuni, îţi spun, fiindcă desfătarea se dezlănţuie ca o furtună, mai aprigă chiar decît o furtună! Frumosul este ceva cumplit, înfiorător! Înfiorător, înţelegi? Pentru că nu poţi să‑l cuprinzi, nu poţi să ştii ce‑i acolo, şi nici n‑ai cum să ştii, fiindcă Dumnezeu ne‑a pus în faţă numai enigme. Aici se întîlnesc toate extremele şi toate contradicţiile sălăşluiesc laolaltă. Eu, frăţioare, nu sînt un om cult, dar am stat şi am cugetat mult. Sînt atîtea taine care ne înconjoară! Prea multe enigme apasă asupra bietului om pe acest pămînt. Dezleagă‑le, cum te taie capul, şi ieşi la liman teafăr, nevătămat, dacă‑ţi dă mîna. Frumosul!... Acolo unde mintea vede numai ruşine, inima descoperă frumosul. Poate, oare, Sodoma să reprezinte frumosul? Crede‑mă că pentru cei mai mulţi oameni frumosul este însăşi Sodoma! Poţi tu să dezlegi taina asta? Şi te cutremuri cînd te gîndeşti că frumosul nu este numai ceva care te înspăimîntă, dar în acelaşi timp şi o taină nepătrunsă. Aici se dă lupta dintre diavol şi Dumnezeu, iar cîmpul de bătălie este însuşi sufletul omului. Dar fiecare, cum se zice, vorbeşte despre ce‑l doare. Şi acum ascultă, să trecem la fapte…” (F.M. Dostoievski)

„În momentul acesta, cînd mă pregătesc să aştern pe hîrtie viaţa eroului meu, Alexei Fiodorovici Karamazov, mă simt oarecum încurcat şi iată de ce: deşi spuneam că este eroul romanului meu, îmi dau seama că Alexei Fiodorovici nu e nici pe departe ceea ce se cheamă un om mare; mă aştept deci să mi se pună o seamă de întrebări inevitabile, bunăoară: «Prin ce poate fi atunci remarcabil Alexei Fiodorovici de vreme ce l‑ai ales eroul dumitale? Ce a făcut? Cine îl cunoaşte şi prin ce s‑a făcut el cunoscut? De ce eu, cititor, trebuie să‑mi pierd vremea cercetînd împrejurările vieţii lui?» Pentru mine el este într‑adevăr un om cu totul deosebit, dar am mari îndoieli că voi reuşi să‑l conving de acest lucru şi pe cititor. Greutatea constă în faptul că, deşi Alexei Fiodorovici poate fi numit om de acţiune, el se manifestă într‑un fel destul de vag şi de nedefinit.
De altfel, nici nu cred că s‑ar putea în epoca noastră să‑i pretindem unui om să urmărească un ţel precis în tot ce face. Un lucru totuşi e sigur, şi anume că eroul meu este un om original, dacă nu chiar ciudat. Originalitatea şi ciudăţenia lui însă mai mult îi dăunează decît îi conferă vreun merit ca să fie luat în seamă de semenii săi, mai ales în timpurile noastre, cînd lumea caută să asocieze cazurile particulare şi să descopere o semnificaţie cît de cît generală în haosul care domneşte pretutindeni. Iar un om ciudat este, de cele mai multe ori, un caz particular, izolat. Nu‑i aşa?” (F.M. Dostoievski)

Imbinare intre poveste, legenda si elemente de istorie consa­crata, Povestirile eroice sunt constructii narative cu cheie morala. Asa cum folclorul romanesc utilizeaza cu predilectie modele compor­tamentale cu valoare generala pentru a organiza o lume a satului, naratiunile lui Camilar ating aceeasi coarda a sensibilitatii noastre la un prototip uman exemplar. Pentru ca eroii sai sunt ghidati astfel incat sa fie credibili pentru copiii (de varsta scolara) aflati in cautare de super-eroi. Cu toata aceasta miza (inalta si universal valabila), ceea ce da veridicitate este, paradoxal, nu actiunea ci comentariul auctorial cu caracter de filosofie a istoriei. Si inca „un detaliu“: libertatea de a fantaza. Expunerea riguroasa este completata cu „pauze“ pentru fantazare, in care cititorul le umple cu propria imaginatie creatoare cu actiune, dialog, identi­ficare cu personajele etc.

Acest roman exemplar pentru modernismul european iluminează momente semnificative din copilăria şi tinereţea lui Stephen Dedalus – un alter ego al scriitorului –, pe fundalul Dublinului de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Un bildungsroman care ilustrează atât desprinderea treptată a eroului de constrângerile familiei, religiei şi naţionalismului irlandez, cât şi parcursul său către individualizarea artistică.

Capodopera autobiografică Portret al artistului la tinereţe, publicată în volum în 1916, este o naraţiune în cinci părţi a vicisitudinilor şi avatarurilor copilăriei şi adolescenţei lui Joyce la Dublin. Într-o Irlandă frământată de eterne tulburări şi conflicte politice, într-o familie cu mulţi copii, sărăcită, redusă la mizerie de un tată uşuratic şi petrecăreţ şi de o mamă habotnică, orbită de religiozitate. O copilărie marcată de rigorile drastice ale unor şcoli iezuite şi o adolescenţă petrecută într-o societate sufocată de bigotism, de un tradiţionalism deviat într-un misticism menit să înnegureze cu spaime transformările fiziologice şi efuziunile sentimentale şi senzoriale ale pubertăţii.
Joyce transferă toate aceste trăiri personajului pe care-l numeşte Stephen Dedalus. Simbolica numelui e transparentă: Stephen îl evocă pe Sfântul Ştefan, primul martir al creştinismului, ca o emblemă a jertfei de sine pe care o presupune creaţia artistică; iar Dedalus trimite la eroul din mitologia greacă Dedal, care reuşeşte să zboare din labirint cu ajutorul unor aripi din ceară. Stephen Dedalus, alias Joyce, după o educaţie iezuită traumatizantă, evadează în lume şi se dedică literaturii.
Spaimele inoculate elevilor de către preoţii iezuiţi cu privire la osândele care-i aşteaptă pe cei căzuţi în păcat (mai cu seamă în păcatul trupesc) ating în roman dimensiuni danteşti. Roman inovator prin tehnicile sale moderniste, dezvoltate ulterior în Ulise, Portret al artistului... a influenţat mari scriitori precum Virginia Woolf, Samuel Beckett sau William Faulkner.

Roman experimental, ilustrativ pentru tehnica fluxului conştiinţei, Valurile este considerat una dintre capodoperele Virginiei Woolf.

Un roman de o senzitivitate acută, care sondează abisurile percepţiei, testând totodată capacităţile metamorfotice ale limbajului, Valurile a fost considerată cea mai inovatoare carte a Virginiei Woolf. Prin intermediul unor monologuri care, deşi distincte, ajung uneori aproape să se confunde, într-o viziune comună asupra lumii, este surprinsă povestea a şapte personaje. Dacă povestitorul Bernard (inspirat de romancierul E.M. Forster) e obsedat de perfecţiunea frazelor şi de mecanismele limbajului, Louis este un singuratic care tânjește după acceptarea şi simpatia celor din jur, asociat fiind, de unii critici, unui alt prieten al autoarei, poetul T.S. Eliot. Lui Neville, cu obsesia lui de a regăsi iubirea, pare să-i corespundă profilul scriitorului Lytton Strachey, iar lui Percival (singurul personaj căruia nu i se aude vocea, fiind prezent doar în evocările celorlalţi), cel al fratelui Virginiei Woolf, Thoby Stephen, mort la douăzeci şi şase de ani. De la prima scenă a cărţii, petrecută într-o grădină de la malul mării, când Jinny îl sărută pe Louis declanşând inconştient o mică dramă, până la întâlnirea finală dintre personaje, ajunse la vârsta senectuţii, romanul cuprinde o serie de consideraţii filozofice asupra percepţiei, a naturii sinelui şi identităţii, ceea ce i-a determinat pe unii critici să-l numească un demers fenomenologic în proză.

Romanul Femeia la treizeci de ani povesteşte, alegînd fundalul tulbure al războaielor napoleoniene, destinul unei frumoase doamne din înalta societate franceză de secol XIX. Uneori pasională, alteori pălind în faţa eşecului, viaţa lui Julie d’Aiglemont se schimbă după iubirile care îi frămîntă sufletul, fie ele venite din partea unui tată posesiv, a unui protejat al lui Napoleon, glorios, însă fără merite, ori a unui nobil englez care-i salvează viaţa, dar pe care dragostea faţă de frumoasa femeie îl duce la moarte.

La femeile tinere, de vîrsta marchizei, întîia şi cea mai sfîşietoare dintre toate durerile este cauzată totdeauna de acelaşi fapt. Femeia, şi mai ales femeia tînără, tot atît de mare prin suflet cît şi prin frumuseţe, nu şovăie niciodată să‑şi îndrume viaţa spre ţelul către care şi natura şi sentimentul şi societatea o împing să se avînte în întregime. Dacă întîiul ei vis va sfîrşi în mod lamentabil şi totuşi ea va rămîne în viaţă, va îndura cele mai cumplite suferinţe, pentru simplul motiv care face ca întîia dragoste să fie cel mai frumos dintre toate sentimentele. Oare pentru ce o asemenea nefericire nu şi‑a avut încă nici pictorul, nici poetul ei, pînă acum? Dar poate ea, oare, să fie zugrăvită, poate ea să fie cîntată? Nu, natura durerilor pe care le pricinuieşte se refuză analizei şi culorilor artei. De altminteri, asemenea suferinţe nu se mărturisesc niciodată: spre a consola o femeie, trebuie să ştii să i le ghiceşti; căci, trăite întotdeauna amarnic şi resimţite religios, ele rămîn în suflet şi, ca o avalanşă prăbuşindu‑se într‑o vale, distrug totul, înainte de a‑şi găsi un loc. Honoré de Balzac

Seria de autor pe care Editura Humanitas Fiction o dedică scriitorului irlandez James Joyce (1882–1941) se deschide cu celebrul volum de povestiri din 1914 Oameni din Dublin.

„Literatura de azi este de neconceput fără Joyce, aşa cum nu ne-am putea imagina fizica fără Einstein“ (Hugh KENNER)

Din Drumcondra la Canal Bridge şi de pe Henry Street în Temple Bar, ploaia şi soarele spală obrajii ridaţi ai Dublinului. Oamenii de aici trăiesc în ritmul propriilor obsesii, spaime şi năzuinţe. Unul vrea să-şi regăsească iubirea exilată într-un pliu al memoriei, altul se visează pilot de raliu. Unul simte iminenţa sfârşitului, altul cere următorul pahar. Sunt oameni obişnuiţi, prinşi dezordonat în insectarul vieţii. Portretul Dublinului se compune din bucuriile, deznădejdile, renunţările şi elanurile celor care-l populează: reverendul Flynn rămas amintire în mintea unui copil, necunoscutul care vorbeşte ciudat, fata care nu ştie să scape de acasă, tinerii burlaci Corley şi Lenehan, locatarii din Pensiunea Mooney, ratatul Farrington, Gabriel Conroy şi, in final, ninsoarea „peste toţi cei vii şi cei morţi“.

VIRGINIA (ADELINE) WOOLF s-a născut pe 25 ianuarie 1882, la Londra. Este educată acasă, de tatăl său, Sir Leslie Stephen. La treisprezece ani îşi pierde mama şi are prima dintr-un lung şir de căderi nervoase. În 1900 începe să scrie articole în Times Literary Supplement.

Ironia lui Jane Austen e insotita de o intuitie desavarsita. Nici un alt scriitor nu a folosit cu mai multa abilitate simtul valorilor umane. – VIRGINIA WOOLF

[…]cata gingasie in zugravirea sentimentelor! Nici un demon superior nu o bantuie pe Jane Austen; in schimb, o intelegere a altuia, niciodata gresita, niciodata slabita. Partea de satira e excelenta si dintre cele mai fin nuantate. Totul se desfasoara in dialoguri, iar acestea sunt cat se poate de bune. Unele capitole sunt de o arta desavarsita. – ANDRE GIDE

Structura romanului, in sine, reprezinta o incercare de dezvaluire si dezvoltare a caracterelor lui Elinor si Marianne, puse in fata unor dileme si enigme care trebuie rezolvate.– JOSEPH WIESENFARTH

Cartea pentru elevi. Clasele V - VIII

De multe generaţii, romanele lui Jules Verne au reprezentat lectura preferată a adolescenţilor din toată lumea. În română, au fost traduse încă din timpul vieţii scriitorului francez. Le-am descoperit eu însumi, pe cele mai importante, fireşte, când aveam 10-11 ani. Publicarea unei ediţii în mai multe volume la începutul anilor 1970 mi-a oferit ocazia de a i le cumpăra fiului meu, care, la rândul lui, i le-a pus în mâna fiului lui. Jules Verne aparţine unei epoci de progres tehnologic important, cu încredere în ştiinţă şi în rezultatele ei pozitive. Romanele lui povestesc despre descoperiri, invenţii, călători pe mări şi ţări, descinderi în măruntaiele pământului sau urcări în văzduh cu bunicile avioanelor din secolul XX. Imaginaţia lui Jules Verne se baza pe ştiinţa vremii lui, dar o prevestea pe aceea care îi va urma. Numeroase astfel de previziuni îi vor uimi pe cei care vor trăi mai târziu. Totul, pe canavaua unor aventuri care mai de care mai extraordinare şi care n-au îmbătrânit nici în epoca zborurilor pe lună.

NICOLAE MANOLESCU

Carte pentru elevi. Clasele IX- XII.

Tănase Scatiu este al doilea roman din ciclul Comăneştenilor, saga unei familii din nord-estul Munteniei, lângă Rm. Sărat, în care Duiliu Zamfirescu descrie viaţa boierimii şi a arendaşilor de moşii din a doua parte a secolului XIX. Ciclul mai cuprinde Viaţa la ţară, În război, Îndreptări şi Anna, întinzându-se pe o durată de 11 ani (1898-1909). Personajul central, al cărui nume îl regăsim în titlul romanului, este un ciocoi nou, din aceia cărora Nicolae Filimon nu a mai apucat să le consacre partea a doua a romanului său Ciocoii vechi şi noi. El o ia de soţie pe fiica boierului Micu şi pune stăpânire pe moşia acestuia. E un ins primitiv, brutal şi viclean. Va fi omorât de ţăranii răsculaţi, care îl doresc pe boierul Micu întors la conac.

NICOLAE MANOLESCU

Cartea pentru elevi. Clasele IX - XII

Negru pe alb de Constantin Negruzzi poate fi considerată, deşi tipărită cu întârziere, după cum se întâmpla deseori în secolul XIX, prima carte de proză românească. Genul este acela clasic al scrisorilor fără destinatar precis, un soi de scurte proze descriptive sau analitice, în care subiectul propriu-zis nu contează decât în mică măsură. Ne-au lăsat lucruri asemănătoare toţi scriitorii paşoptişti, romanticii noştri, Alecsandri, Russo, Kogălniceanu, ca şi urmaşi ai lor precum Odobescu şi, scriind în epoca ulterioară a Junimii, paşoptistul, şi el, Ion Ghica. Prozele lui Negruzzi sunt inteligente, pline de haz, scrise cu fineţe artistică. Dincolo de marea lor valoare literară, ele constituie şi un document pentru lumea românească din prima parte a secolului XIX.

NICOLAE MANOLESCU