Clasici

„O capodoperă a literaturii universale.” (Yasunari Kawabata)

Volumul este însoțit de ilustrații de o rară calitate, în formă de evantaie rotunde, reprezentînd momente din viața lui Genji și scene de la curtea imperială în Epoca Heian.

Precum în proza unui Joyce ori a unui Nabokov, stilul Poveştii lui Genji abundă în aluzii literare, simboluri şi imagini. Romanul lui Murasaki Shikibu e o tragicomedie de moravuri, scrisă de o văduvă cu minte strălucită, care cunoştea neastîmpărul inimii la fel de bine precum tainele vieţii la Curtea Imperială.” (The Washington Post)

„Murasaki Shikibu urmăreşte intrigile erotice, urzelile de la Curte, căsătoriile politice, vîrtejul de ușurătăți și lingușeli din jurul ei cu privirea atentă, uneori ironică, a unei Jane Austen.” (The New Yorker)

Cu Marele singuratic (1972), Marin Preda revine la romanescul traditional (istoria unui destin, prezentarea mediilor sociale, conflict moral, instriga sentimentala, etc.) cu o experienta noua, totusi, in ce priveste tehnica epica (eseul patrunde masiv, naratiunea este din cand in cand sparta) si cu dorinta de a trata din unghiul sau de vedere o problema dezbatuta de toata literatura moderna: raportul dintre personalitatea individului si determinismul istoriei. Tema mai intima a cartii este incercarea de a iesi din istorie. Eugen SImion

„O fiinta superioara are oare dreptul sa savirseasca o crima daca aceasta este in folosul intregii umanitati?” – iata intrebarea care il macina necontenit pe Raskolnikov, un fost student idealist, excentric si mizantrop, in ceasurile lungi de meditatie din odaia sa strimta de la mansarda. Sub presiunea saraciei cumplite, a insingurarii si a sentimentului de zadarnicie a tuturor aspiratiilor sale, aceasta teorie indrazneata este pusa peste noapte in aplicare, ducind la un asasinat de o salbaticie care zguduie intreg orasul Sankt Petersburg. Dostoievski analizeaza cu intuitia unui fin psiholog cauzele crimei, dilemele personajului sau, pendularile sale launtrice intre bine si rau, rational si irational, psihologia ucigasului si a anchetatorului, avansind in final posibilitatea mintuirii prin iubire, umilinta si jertfa de sine. 

Marea descoperire pe care o poate face cititorul acestui volum – ce cuprinde toate scrierile publicate de Kafka în timpul vieții – este dimensiunea fundamental poematică a scrisului său. Cel care deschide cartea simte de îndată că scriitorul praghez este, în bună măsură, un poet. Viziuni transcrise cu o rece exactitate, uneori sub forma fragmentului, dar și în texte cu fluența paginii de roman au drept constantă aderența la clipa trăită, pe care poemul în proză kafkian o dăruiește infinitei retrăiri. Această revelație o datorăm în bună măsură traducătorului care vine, aici, „în întâmpinarea“ operei kafkiene. Doar un poet cum a fost Mircea Ivănescu, călător el însuși pe tărâmuri asemănătoare, putea simți și transpune în limba română, cu o fidelitate de profunzime, lava nestinsă a viziunilor kafkiene.

„Kafka este poetul care a dat cea mai pură expresie secolului XX.“ (Elias Canetti)

„Metamorfoza, deja de la primul rând, acum unul dintre cele mai celebre din literatura universală, a îndreptat viața mea pe un nou drum.“ (Gabriel García Márquez)

„Era un visător, iar creațiile sale poetice sunt concepute de cele mai multe ori ca prin vis și iau forma viselor... Imită cu exactitate lucrurile nebunești și lipsite de orice logică a căror apariție se petrece în vis, acest joc de umbre al vieții, făcându-ne să amuțim de spaimă și până la urmă să râdem.“ (Thomas Mann)

Joe Christmas nu știe dacă e negru sau alb într-un sud al Statelor Unite în care simpla ambiguitate asupra apartenenței rasiale e de ajuns să te transforme într-un paria. El însuși trăiește când de o parte a acestei linii imaginare, când de cealaltă, urându-i pe albii care nu-l acceptă cu totul, dar și pe negrii cu care refuză să se identifice, într-o schizofrenie violentă care nu poate să sfârșească decât în furie oarbă și, în cele din urmă, în crimă.

Oamenii pe care-i întâlnește, părinți adoptivi bigoți, prostituate, răspopiți, flecari și fete bătrâne par cu toții blestemați să-și trăiască propria specie de nebunie. Povestea lui Christmas se pierde și se regăsește constant printre toate celelalte ale lor, care-o recompun de la distanțe diferite, când binevoitor, când cu maliție, într-un neîntrecut joc de perspective, care face din Faulkner un maestru și din Lumină în august o capodoperă.

„Magistrală.” Independent

„Prin consimțământul universal al criticilor și cititorilor obișnuiți, Faulkner este recunoscut acum drept cel mai puternic romancier american al secolului, întrecându-i clar pe Hemingway și Fitzgerald.” Harold Bloom

Gândite de autor astfel încât în ansamblul lor să alcătuiască un roman, povestirile din Pogoară-te, Moise urmăresc arborele genealogic stufos al familiei McCaslin prin prisma câte unui personaj dintr-o generaţie sau alta. Cu stilul său inconfundabil și rafinamentul lui stilistic, fără să ţină cont de cronologia clasică, Faulkner alternează pe parcursul acestor proze atât perspectivele din care povesteşte, vizând plurivalențele relaţiilor dintre albi și negri, cât şi, trecând de la farsă la cele mai mari profunzimi, cheia discursurilor, zugrăvind astfel complexitatea naturii şi a vieţii umane.

„Cele mai bune părți din carte nu se ocupă direct de soarta negrilor, ci de condiția spirituală a albilor în mâinile cărora se află acea soartă. Experiența prin care i se dezvoltă lui Isaac McCaslin sensibilitatea morală reprezintă un soi de compendiu al celor mai mari sentimente romantice și transcedentale ale Americii.“ Lionel Trilling

„Este cel mai mare scriitor pe care ni l-a dat Sudul... Prin toată preocuparea lui pentru Sud, Faulkner a căutat de fapt să dezvăluie natura umană. Aşa că trebuie să revenim la el pentru acea continuitate a moralităţii care e responsabilă de măreţia clasicilor noştri.“ Ralph Ellison 

Una dintre cele mai frumoase carti clasice, tradusa in peste 50 de limbi, "Vrajitorul din OZ" ii invata pe copii ce inseamna bunatatea, altruismul si curajul.

    Luata pe sus de o tornada, impreuna cu Toto, catelusul ei, dar si cu mica lor casa din Kansas, Dorothy ajunge pe taramul fantastic al lui Oz. Lumea presarata cu Muchinezi jucausi, paduri fermecate, casute din protelan si vrajitoare ii pune la numeroase incercari pe Dorothy si pe noii ei tovarasi de drum: Sperie-Ciori, Omul de Tinichea si Leul cel Fricos. Dar cei patru le infrunta cu curaj, in speranta ca, odata ajunsi in Orasul de Smarald, Marele Vrajitor le va indeplini cele mai arzatoare dorinte.

In adincul sufletului… astepta un eveniment. Ca marinarii in ceasul de restriste, isi plimba privirile disperate peste singuratatea vietii, cautind in departare vreo pinza alba in negurile orizontului. Nu stia prin ce intimplare, ce vint il va impinge pina la ea, spre ce tarm o va purta, daca va fi salupa sau corabie cu trei punti, incarcata cu nelinisti sau plina de fericire pina la saborduri. Dar in fiecare dimineata, cind se trezea, spera ca va veni chiar in ziua aceea si pindea toate zgomotele, sarea din pat, se mira ca nu venea; apoi, la amurg, din ce in ce mai trista, isi dorea sa fie deja miine. - Gustave Flaubert

 Carmilla, publicata in 1872, este probabil cea mai cunoscuta nuvela a scriitorului Joseph Sheridan Le Fanu. Se pare ca aceasta a reprezentat o sursa de inspiratie pentru celebrul roman al lui Bram Stocker, Dracula. Nuvela prezinta povestea unei tinere englezoaice care locuieste cu tatal ei intr-un vechi palat din Stiria, regiune situata in sud-estul Austriei, si care ajunge sub influenta Carmillei, o femeie vampir atrasa de fiinte de acelasi sex cu ea. Vampirul, in viziunea lui La Fanu este o fiinta sociala, putin excentrica, situata intre viata si moarte, care nu este nici rea, dar nici buna, ci se comporta confom instinctului sau de pradator.

    Fragment din nuvela “Carmilla” de Joseph Sheridan Le Fanu:

    “IV. OBICEIURILE EI — O PLIMBARE

    V-am spus ca eram incantata de ea in anumite privinte. Existau insa si unele care nu-mi placeau atat de mult.
    Era mai inalta decat media. O sa incep s-o descriu. Era subtire si nemaipomenit de gratioasa. In afara de faptul ca miscarile sale erau molatice – chiar foarte molatice nimic din infatisarea ei nu arata c-ar fi bolnavicioasa. Avea culoare in obraji si tenul stralucitor; trasaturile erau delicate si minunat modelate; ochii ei, mari, negri, luminosi; parul era de-a dreptul splendid, n-am mai vazut niciodata un par atat de des si de lung cand si-l lasa liber peste umeri; i-l luam adesea in palme si radeam, minunandu-ma de greutatea lui. Era nemaipomenit de matasos si subtire, castaniu inchis la culoare, cu reflexe aurii. Atunci cand, in camera ei, se tolanea in fotoliu, vorbind cu glasul ei dulce si suav, imi placea sa i-l despletesc, sa-l las sa se reverse cu propria greutate, sa-l adun in maini si sa-l impletesc, sa-l rasfir si sa ma joc cu el. Cerule! Daca as fi stiut!
    Am spus ca erau unele lucruri care nu-mi placeau. Am povestit ca increderea ei ma castigase din prima noapte in care o vazusem; dar am descoperit ca despre ea insasi, despre mama ei, despre trecutul ei, despre tot ce avea legatura cu viata, planurile si oamenii din viata ei pastra o rezerva mereu alerta. Foarte probabil ca nu eram rezonabila si ca greseam; as indrazni sa spun ca s-ar fi cuvenit sa respect injonctiunea solemna facuta asupra tatalui meu de impunatoarea lady in catifea neagra. Insa curiozitatea este o patima greu de tinut in frau si lipsita de scrupule, si nicio fata n-ar fi putut indura, cu rabdare, ca a ei sa-i fie dejucata de o alta fata. Ce rau i-ar fi putut face cuiva daca mi-ar fi spus ceea ce doream cu atata ardoare sa stiu? Oare n-avea incredere in bunul meu simt sau in cuvantul meu de onoare? De ce nu ma credea cand o asiguram, cu atata solemnitate, ca n-o sa divulg nicio silaba din ce mi-ar fi spus niciunui suflet de pe lumea asta?"

Introducere, comentarii, traduceri din limba araba de Grete Tartler

Volumul pune sub lentila rolul umorului in recitirea celor mai vestiti prozatori arabi din primele secole ale islamului. De la fina ironie la farsa, de la surisul datorat bucuriei intelectuale la risul sarcastic, primejdie de «asprire» a inimii, de la implicatiile etice la jucausa parodiere a unor discursuri solemne, diferitele abordari ale umorului de care dau dovada anticonventionalul al-Gahiz sau virtuozii prozei rimate si ritmate al-Hamadani si al-Hariri vadesc elocventa, preocupare pentru stil, pentru echilibru: «Lumea nu zice nimic rau despre ris, despre saga, decit daca se intrece masura; dar, daca saga aduce voiosia pentru care a fost nascocita si, prin urmare, folos, atunci poate fi socotita un lucru aducator de prestigiu si foarte serios» (al-Gahiz). Ridem de zgirciti si risipitori, de falsii tamaduitori si nascocitori, de mincai si palavragii, de laudarosi si de mincinosi, de personajele cliseizate in maqamat (poeti, oratori, ghicitori, specialisti in probleme de gramatica si de fiqh, hoti, cersetori, beduini caravanieri, dezmatati, negustori ambulanti, hangii, dregatori, cadii, pietari), dar admiram desavirsirea stilistica, gluma rafinata, ironia cultivata a acestor trei maestri care au ramas neintrecuti in literatura araba. - Grete Tartler

Considerat de T.S. Eliot un roman de referință al secolului XX, Pădurea nopții spune povestea unei femei și a grupului de americani și europeni care gravitează în jurul ei în Parisul anilor ’20, o lume exotică, efervescentă. Prin abordarea excentrică a iubirii și sexualității și excelența stilistică, romanul a devenit un clasic al modernismului.

Pădurea nopții se dezvăluie în umbrele decadente ale marilor orașe Paris, Berlin, Viena, un spațiu în care granițele trasate de statutul social, religie și sexualitate par imuabile, dar de fapt pot fi trecute extrem de ușor. Personajele care populează această lume sunt printre cele mai memorabile din literatură: expatriata americancă Robin Vote, care se lansează în mai multe idile extraconjugale, mai întâi cu Nora Flood și apoi cu Jenny Petherbridge, soțul ei, Guido Volkbein, fiul unui autointitulat baron, doctorul O’Connor, un ginecolog cu un discurs sclipitor, plin de furie, profunzime și aluzii surprinză¬toare. Individualitățile acestor personaje și relațiile dintre ele fac din Pădurea nopții un roman cât se poate de actual.

Jafuri, comploturi, crime – pentru toate trebuie sa existe un tap ispasitor. Saladin, „fiul“ lui Echalot si al lui Similor, a crescut in cadrul circului doamnei Samayoux. Mostenitor al firii ticaloase a tatalui sau, el a devenit un neispravit. In 1852, Saladin rapeste o fetita, Justine, si o incredinteaza mamei Leo si lui Echalot, casatoriti acum, pretinzand ca a gasit-o. Mama copilei, Lily, o tanara fata din popor pe care iubitul a abandonat-o, disperata din cauza ca nu si-a putut gasi fiica, se marita cu bogatul duce de Chaves, cu scopul de a continua cautarile, folosindu-se de averea lui.

Jafuri, comploturi, crime - pentru toate trebuie sa existe un tap ispasitor. Iunie 1825. Fracurile Negre, organizatie criminala condusa de Lecoq, mana dreapta a colonelului Bozzo-Corona, pun la cale jefuirea casei de bani a bancherului Bancelle, alcatuind un plan complicat menit sa induca in eroare justitia si sa o puna pe urmele unui tap ispasitor, manevra care constituie modalitatea de lucru obisnuita a acestei organizatii. Tapul ispasitor este Andre Maynotte, un armurier care traieste la Caen cu fermecatoarea sa sotie Julie si cu bebelusul lor. Simplu, onest si muncitor, el se bucura de fericirea conjugala pana cand aceasta lovitura neasteptata ii distruge linistea. Andre este condamnat si aruncat in inchiosoare, in timp ce Julie reuseste sa fuga...

Romanul patrunde in intimitatea Clarissei Dalloway, o londoneza din inalta societate, pentru care pregatirile de o serata constituie pretextul de a medita asupra relatiei cu sotul ei, a celei cu iubitul din tinerete, dar si asupra atractiei pentru o buna prietena.

Singurul roman al lui Salvador Dalí, Chipuri ascunse, este omagiul adus prozei clasice franceze de imaginația debordantă a marelui pictor suprarealist. Debutând ca o saga a intrigilor și aventurilor amoroase ale unui grup de aristocrați excentrici, romanul își are centrul emoțional în pasiunea sublimată a contelui de Grandsailles pentru Solange de Cléda. Obsesiile daliniene, fulgurațiile sale și atracția pentru ocultism se regăsesc în acest roman fascinant.

În 1943, Salvador Dalí se retrage în munții din New Hampshire, aproape de granița canadiană, și în patru luni scrie, în franceză, Chipuri ascunse, care apare mai întâi în traducere, la New York, în 1944. Pornind de la celebra definiție stendhaliană care întemeiează realismul modern, romanul lui Dalí este o oglindă purtată de-a lungul unui drum, însă călătoria este livrescă: privirea cititorului întâlnește, dincolo de trăsăturile personajelor, chipurile ascunse ale marilor opere ale literaturii franceze, de la Principesa de Clèves la Cânturile lui Maldoror.

„Un adevărat roman de atmosferă, de introspecție, de revoluție și de arhitecturalizare a pasiunilor trebuie să fie (așa cum a fost întotdeauna) exact contrariul unui Mickey Mouse de cinci minute sau al senzației de vertij a unui salt cu parașuta. La fel ca într-o lentă călătorie cu trăsura pe vremea lui Stendhal, se cuvine să fim în stare să descoperim încetul cu încetul frumusețea peisajelor sufletului pe care le străbatem; fiecare nouă cupolă de pasiune trebuie să apară treptat, la momentul potrivit, astfel încât spiritul fiecărui cititor să aibă răgazul să le «savureze»… Înainte de a-mi fi terminat cartea, s-a pretins că scriu un roman balzacian sau huysmansian. Este, dimpotrivă, vorba de un roman riguros dalinian, iar cei care mi-au citit Viața secretă cu atenție vor descoperi lesne sub structura romanului prezența familiară, permanentă și viguroasă a miturilor esențiale ale vieții mele și ale mitologiei mele personale.“ (Salvador DALÍ)

Aceasta colectie invita cititorul roman – pentru prima data dupa ’89 – sa (re)descopere un gen literar dintre cele mai apte sa ilustreze stralucirea marii literaturi ruse: proza scurta. Prin textele pe care le aduce laolalta, volumul surprinde nasterea si inflorirea acestei specii epice care merita aceeasi atentie de care s-a bucurat romanul rus in lume. Axul cronologic al antologiei urmareste marile etape pe care le parcurge traditia literara rusa de la Sentimentalism si Gotic la Romantism, de la Realismul profund individual al marilor clasici la diversitatea pe care o aduce cu sine suflul modernist al secolului XX. Realizate de studenti si profesori ai Departamentului de Filologie Rusa si Slava al Universitatii din Bucuresti, traducerile inedite adunate in acest volum propun cititorului admirabile miniaturi literare care marturisesc despre aceleasi mari teme si „intrebari blestemate” care au vegheat nasterea literaturii ruse. (Anton Breiner)

S-a imbracat deosebit de ingrijit. Isi inchipuia, ca majoritatea tinerilor, ca succesul depinde de o bucla bine sau rau asezata, neluind in seama ca la tinerete totul e farmec si atractie. De altfel, femeile alese, precum doamna de Beauseant, nu se lasa seduse decit de gratia inteligentei si de superioritatea caracterului. Un caracter puternic le maguleste vanitatea, le promite o mare pasiune si pare ca accepta exigentele inimii lor. Inteligenta le amuza, consuna cu finetea naturii feminine si le face sa se creada intelese. Or, ce-si doresc toate femeile daca nu sa fie amuzate, intelese sau adorate? Trebuie insa sa te fi gindit bine la realitatile vietii ca sa ghicesti subtila cochetarie pe care o presupun, la prima intilnire, o tinuta usor neglijenta si o atitudine rezervata. Cind devenim destul de vicleni pentru a fi niste politicieni abili, sintem prea batrini ca sa mai profitam de pe urma experientei.

Cel mai iubit pinguin calator. Cea mai indragita carte de poezie pentru copii. Mistuit de dor, pinguinul Apolodor isi ia ramas-bun de la prieteni si o porneste spre Polul Sud, sperand ca isi va gasi linistea alaturi de fratii lui din Labrador. Camila Suzi, iepurele Buza-Lata si pisoiul Tit incearca sa il opreasca, dar in zadar: dorul lui de departari e mai puternic decat orice si nicio rugaminte, oricat de fierbinte, nu topeste dorinta lui de a vedea gheturile nesfarsite de la capatul Pamantului.

Trei protagonisti – Val, Tudor si Adrian –, trei dinti, precum si trei ipostaze ale erosului, se pierd intr-un labirint real si prozaic al anilor '60, totul stand sub semnul ironiei. Intamplarile se afla de multe ori la granita fragila dintre vis si veghe, dintre starile de agregare ale fiintei. Numai istoria ramane limpede, doar ea scoate personajele din atemporalitate, inscriindu-le in destin.

Romanul Marele Gatsby s-a bucurat de o noua ecranizare in anul 2013, avindu-i in rolurile principale pe Leonardo DiCaprio, Tobey Maguire, Carey Mulligan si Joel Edgerton, in regia lui Baz Luhrmann.

Nick Carraway, un tinar fascinat de visul american, proaspat venit la New York si doritor de succes, impartaseste povestea transformarii lui James Gatz in Jay Gatsby. Pe fundalul unei Americi prospere, dar haotice, Gatz, minat de mirajul iubirii fata de Daisy Buchanan, isi schimba viata, devenind din student la Oxford gangster, traficant de alcool si apoi milionar. Iubirea sa pentru Daisy nu se implineste insa; ramine povestea donquijotesca a Marelui Gatsby, desfasurata odata cu un iluzoriu, nesfirsit American dream.

„Romanul lui Fitzgerald ilustreaza un episod anume din spectacolul civilizatiei americane si o face cu ironie, cu patos si cu farmec. Marele Gatsby este povestea captivanta si stralucitoare a epocii jazzului.” (The New York Times Books of the Century)

„Din punctul meu de vedere, Marele Gatsby este primul pas inainte pe care l-a facut proza americana dupa romanele lui Henry James.” (T.S. Eliot)

Premiul Nobel pentru literatură

Povestea lui Jan Andersson și a iubirii lui necondiţionate pentru singura lui fiică, Klara Gulla, este un minunat roman al dragostei paterne care transcende timpul, rațiunea şi condiţia de muritor. Pentru tatăl abandonat de copila pe care o divinizează, refugiul în nebunie e singura soluţie suportabilă. Plecată în lume ca să adune bani pentru părinţii pe cale să-şi piardă coliba, Klara se pierde în vârtejul vieţii de la oraş. A devenit împărăteasa Portugaliei şi cârmuieşte un popor fericit, îşi spune Jan. Cine altceva ar putea fi el, aşadar, dacă nu împăratul Portugaliei?
Selma Lagerlöf reconstruieşte în acest roman atmosfera asprelor ţinuturi nordice, în care oameni simpli şi oneşti îşi trăiesc tăcut dramele. O poveste plină de învăţăminte pentru copii şi părinţi.

Ghepardul, capodopera lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, apare în „Raftul Denisei“ în traducerea Gabrielei Lungu, împreunã cu prefața lui Gioacchino Lanza Tomasi, fiul adoptiv al autorului, dedicatã metamorfozelor pe care le-a suferit celebrul roman, precum și cu douã fragmente inedite și câteva poeme cuprinse în așa-numitul „Canțonier al casei Salina“. Ghepardul a fost ecranizat în 1963, în regia lui Luchino Visconti, cu Burt Lancaster, Alain Delon și Claudia Cardinale în rolurile principale.

„Dragã Enrico, în mapa de piele vei gãsi manuscrisul dactilografiat al Ghepardului. […] Mi se pare cã prezintã un oarecare interes, pentru cã se referã la un nobil sicilian într-un moment de crizã (ceea ce nu înseamnã doar cea din 1860), felul în care el reacționeazã la aceastã crizã și cum se accentueazã decãderea familiei sale pânã la risipirea ei aproape totalã; toate astea vãzute dinãuntru cu o oarecare participare a autorului și fãrã nici o ranchiunã. […] Sicilia este aceea care este: cea din 1860, de dinainte și dintotdeauna. Cred cã totul este impregnat de o proprie poezie melancolicã. […] Fii atent: câinele Bendicò e un personaj foarte important și aproape cã este cheia romanului.“ (Giuseppe TOMASI di LAMPEDUSA, Scrisoare cãtre Enrico Merlo di Tagliavia din 30 mai 1957)

Ilustrația copertei: Pietro Luchini, Portret de tânără (detaliu)

Acest roman semiautobiografic despre esec s-a bucurat de un succees comercial care i-a permis lui Mann sa traiasca fara grija zilei de maine, dedicandu-si toate energia scrisului, fara sa se preocupe de afacerea familiei. 
Pana la un punct, "Casa Butidenbrook" pregateste scena pentru capodoperele de mai tarziu ale lui Mann, cum ar fi "Muntele vrajit", "Moarte la Venetia" si "Doctor Faustus". 
In fiecare dintre aceste opere, Mann isi dezvaluie obsesia pentru boala si declin fizic, care adesea pot coexista alaturi de un ferment creator si de transfigurarea personala. Si oare nu sunt aceste evocari ale organismului uman, aflat intr-un fel de straniu si abil declin, variante ale deteriorarii familiale pe care o ilustreaza cu atata intensitate in  "Casa Buddenbrook"? 
In acest roman de debut, nu doar ca avem in fata ochilor decaderea, prezentata in termeni vii, emotionanti, dar si observam,mai clar decat in oricare dintre operele lui Thomas Mann cat de mult face parte din mostenirea personala combinatia de succes si esec. - Great Books Guide

Premiul Nobel pentru Literatura 1962
 
Soareci si oameni, unul dintre romanele clasice ale literaturii secolului trecut, este o poveste cu nuante parabolice despre prietenie si destin. Personajele centrale sint doi lucratori sezonieri, George Milton, un tinar inteligent si inimos, si Lennie Small, un urias naiv, cu o forta incontrolabila si o intirziere mentala ce il face sa semene cu un copil mare. Cei doi barbati, a caror induiosatoare relatie de prietenie ajunge sa semene a dependenta, se angajeaza ca lucratori la o ferma. Ei au un vis, un ideal, sa stringa bani din care sa-si cumpere un loc al lor, unde sa traiasca „din belsugu’ pamintului”. Insa o serie de intimplari tragice, provocate de naivitatea lui Lennie, de neputinta lui de a distinge raul de bine, le naruie sperantele.

Nastratin Hogea a fost un invatator si un cleric musulman stiutor de carte, care a ramas faimos prin scurte povestiri satirice. In aceste scurte povestiri cu talc, el incurajeaza cinstea si adevarul in defavoarea minciunii si a nedreptatii, indiferent de clasa sociala din care provin oamenii. Nastratin are intotdeauna raspunsul pregatit, da dovada de istetime si de intelepciune, imbina umorul si corectitudinea.

De-a lungul generatiilor, noi si noi povestiri au fost adaugate, altele au fost modificate, iar personajul si povestile sale s-au raspandit si in alte regiuni. Dintre miile de povestiri de astazi, nu se poate spune care sunt originale si care au fost adaugate ulterior. Temele povestirilor au devenit o parte a folclorului multor popoare si exprima imaginatia colectiva a mai multor culturi. Desi numeroase povestiri il ilustreaza pe Nastratin in satul sau in orasul sau natal, ele fac referire la concepte atemporale. Acestea infatiseaza un tip de intelepciune populara viguroasa care triumfa in fata tuturor incercarilor si nedreptatilor la care sunt supusi oamenii.  Mihai Cernatescu

„Ceea ce, dincolo de ironia si de virtuozitatea lui, era suflet, fidelitate, responsabilitate si putere de a iubi – timp de zeci de ani cu totul neintelese de publicul german –, tocmai asta va mentine vii opera si amintirea lui Thomas Mann.“ (Hermann Hesse)

„Rareori se intampla sa nu aiba dreptate cel ce scoate la iveala pacatosenia din fapta buna, dar Dumnezeu priveste cu indurare fapta buna, chiar daca isi are radacina in porniri trupesti.“ (Thomas Mann)

„Pana la urma, cum stau lucrurile cu aceasta carte, povestea pacatosului bun, povestea unui papa? Este una dintre ultimele scrise de Thomas Mann, publicata cand autorul avea 76 de ani si, fara indoiala, face concurenta celor mai indraznete romane contemporane, incalcand simultan tabuul erotic si pe cel religios. Cel mai bine o defineste calugarul Clemens, povestitorul: «o poveste groaznica si totodata inaltatoare». E vorba de o istorie medievala, si tot rafinamentul trubadurilor, truverilor si minnesängerilor se topeste in acest adevarat poem, dandu-i frumuseti in masura sa-l satisfaca pe cel mai citit cititor. Ironia plina de intelegere pe care autorul si-ar putea-o plasa pe scut, ca semn de noblete, atinge si ea nivelul cel mai inalt din toata creatia thomasmanniana. Lumineaza pur si simplu toata povestea. Si, nu in ultimul rand, desi aproape libertina, Alesul e, totusi, o carte (cu) morala.“ (Ioana Parvulescu)

Thomas Mann si-a scris romanul Alesul in ultima parte a vietii, in 1951. Nicaieri in opera lui nu exista, ca in Alesul, o mai puternica senzatie de spectacol narativ, lingvistic si de idei in dialog, menit delectarii si amuzamentului. Este indeobste cunoscut obiceiul prozatorului de a le citi membrilor familiei capitole din cartile la care lucra, astfel incat uneori isi permite mici aluzii la reactia ascultatorilor, le face cu ochiul si ii ia partasi. In felul acesta se amuza regeste si ii amuza pe cei din jur. Pacatosul cel bun, tema lui Hartmann von Aue, in atingere cu tema faustica, goetheana, a diavolului bun, construiesc laolalta „o poveste ce da pe-afara de orori trupesti si ofera o dovada infricosatoare despre tot ce este in stare sa faca trupul, fara sovaiala sau refuz“. Emotiei i se opune ironia, dusa pana la limita-limitelor.

Jafuri, comploturi, crime – pentru toate trebuie să existe un ţap ispăşitor

Acţiunea din "Arma nevăzută" se concentrează pe lupta pe care o duce tânărul magistrat Remy d’Arx împotriva Fracurilor Negre, conduse personal de colonelul Bozzo. Pentru a-l învinge pe Remy d’Arx, colonelul foloseşte „arma nevăzută“, o armă psihologică: îl face să se îndrăgostească de Fleurette, o tânără cu origine necunoscută, crescută printre circari, care nutreşte sentimente filiale faţă de dresoarea Léocadie Samayoux, numită mama Léo.

Jafuri, comploturi, crime – pentru toate trebuie să existe un ţap ispăşitor

"Inimă de Oţel" prezintă ascensiunea criminală a frumoasei aventuriere Marguerite Sadoulas, supranumită Margareta de Burgundia, devenită contesă de Clare şi unul dintre principalii conducători ai Fracurilor Negre, precum şi lupta tânărului Roland de Clare, moştenitorul legitim al averii şi al numelui Clare, pentru a-şi regăsi moştenirea, dorită cu ardoare de către Fracurile Negre, şi propria identitate

Jafuri, comploturi, crime – pentru toate trebuie să existe un ţap ispăşitor

În "Mama Léo", Léocadie Samayoux o ajută pe Valentine, o tânără crescută la circ faţă de care nutreşte sentimente materne, să continue opera fratelui ei, Remy d’Arx, de identificare şi pedepsire a Fracurilor Negre, conduse de Tatăl-Tuturor. În acelaşi timp, Valentine, mama Léo şi Échalot, un prieten al acesteia, încearcă prin orice mijloace eliberarea din închisoare a iubitului fetei, care a fost acuzat de o crimă comisă de Fracurile Negre.