Clasici

Contele de Monte Cristo este una dintre cele mai captivante carti si una dintre cele mai cunoscute romane ale lui Alexandre Dumas. Este genul de carte care speri sa nu se mai termine.

Actiunea cartii incepe odata cu intoarcerea in Marsilia a tanarului marinar Edmond Dantes. Ambitios, provenind dintr-o familie saraca si sustinut de capitanul corabiei din al carui echipaj facea parte, Dantes este avansat, iar aceasta bucurie ii este amplificata de gandul revederii tatalui si a logodnicei sale, Mercedes. Dar aceasta bucurie nu dureaza mult timp, fiindca "prietenul" sau il denunta ca fiind conspirator Bonapartist ("calitate" pe care o obtinuse fara voia sa); motivul acestei "tradari" este, pe de-o parte, frumoasa Mercedes, iar pe de alta parte, invidia lui Fernand pe succesul tanarului marinar.

Totul pare sa-i surada Iui Edmond Dantes: este pe cale sa fie promovat capitan de corabie si se va casatori cu frumoasa Mercedes. Dar, chiar in ziua nuntii, acuzat de tradare, de stat, este arestat si apoi trimis in sinistra inchisoare a castelului. Atunci cand iese in sprsit de acolo, paisprezece ani mai tarziu, are un singur scop — sa se razbune. 

Proiecte de casatorie menite sa cimenteze vechi aliante; jocuri la bursa riscante si amenintarea cu falimentul unui personaj bine vazut în cercurile financiare; dezvaluirea unui infanticid pe care protagonistii îl credeau definitiv uitat; aparitia în scena a uriui tanar nobil foarte bogat, dar cu ciudate scapari în ce priveste manierele. Contele de Monte-Cristo este implicat în toate aceste evenimente, actionand conform planului sau bine pus la punct. Oare stie si cine este asasinul care foloseste cu atata 'indemanare otrava, semanand moartea chiar în familia unui om al legii.

Totul pare sa-i surada Iui Edmond Dantes: este pe cale sa fie promovat capitan de corabie si se va casatori cu frumoasa Mercedes.
Dar, chiar in ziua nuntii, acuzat de tradare, de stat, este arestat si apoi trimis in sinistra inchisoare a castelului. 
Atunci cand iese in sprsit de acolo, paisprezece ani mai tarziu, are un singur scop — sa se razbune. 

Aflat intr-o calatorie aventuroasa, baronul Franz d'Epinay este invitat la o cina de neuitat, intr-o pestera plina de comori, iar gazda ii este chiar contele de Monte-Cristo, cel care il va salva pe prietenul baronului, Albert de Morcerf, din mainile banditilor italieni.
Devenit, in urma acestor intamplari, noua senzatie a inaltei societati italiene, contele se instaleaza apoi la Paris, oras pe care il impresioneaza prin bogatia sa nemaipomenita si undeintalneste cateva vechi cunostinte ale lui Edmond Dantes... 

Suspans, intriga, dragoste, razbunare, aventuri, triumful binelui asupra raului.

Totul pare sa-i surada lui Edmond Dantes: este pe cale sa fie promovat capitan de corabie si se va casatori cu frumoasa Mercédes. Dar, chiar in ziua nuntii, acuzat de tradare de stat, este arestat si apoi trimis in sinistra inchisoare a castelului d’If. Atunci cand iese in sfarsit de acolo, paisprezece ani mai tarziu, are un singur scop – sa se razbune.

Din cauza unui denunt calomnios si a unui magistrat corupt, Edmond Dantes este arestat pentru tradare si condamnat fara proces la inchisoare pe viata. Aruncat in izolarea unei carcere, aflat in pragul sinuciderii, intalneste un alt prizonier, care ii ofera, de-a lungul anilor, nu numai o educatie aleasa, ci si mijloacele de a se razbuna. Îi ramane doar sa gaseasca o cale ingenioasa de a evada din inchisoare…

" La trei pasi de ea, leganandu-se necontenit intr-un scaun, sprijinindu-si cotul de o mobila roasa de vremuri, statea, privind-o, un flacau in ai carui ochi se lupta nelinistea si ciuda. Ochii lui pareau ca intreaba, dar privirea darza si atintita a fetei il stapanea."

„Mi se spune că sunt psiholog: e fals, eu nu sunt decât un realist în sensul cel mai înalt al cuvântului, adică descriu toate abisurile sufletului omenesc.” (F.M. Dostoievski)

"În opera lui Maupassant, sinuciderea nu apare ca fenomen social, ci cao problemă individuală şi personală. Tentaţia sinuciderii, dovedită de trei ori, este strâns legată de boala lui, un sifilis cerebral contractat la vârsta de douăzeci şi cinci de ani. La acea vreme, această boală făcea ravagii şi nu se cunoştea niciun remediu. În scrisorile sale, el se plânge tot mai des de dureri de cap şi tulburări ale vederii. Medicamentele pe care medicii i le prescriu nu mai reuşesc să-i calmeze suferinţele. Moartea îi dă târcoale şi el ştie acest lucru." Dorina Mihaela Donea

Printre textele selectate pentru această ediție se numără nuvelele Hagi Tudose, Domnul Vucea, Sultănica, schițele Bunicul, Bunica, poemul în proză Fanta-Cella, povestirile Neghiniță, Departe, departe, Odinioară, care se adaugă zestrei alese și nemuritoare lăsată literaturii române de Barbu Ștefănescu Delavrancea și care nu trebuie să lipsească din nicio bibliotecă școlară. 

„Prozator cu excepționale calități – ascuțit spirit de observație a vieții, forță de pătrundere a sufletului omenesc, darul conturării sugestive a chipurilor, imaginație bogată și permanentă învolburare, frază colorată și muzicală – dramaturg cu impresionante puteri de însuflețire a trecutului, gazetar de prestanță, orator de strălucit renume – iată dominantele care definesc personalitatea complexă a lui Delavrancea.“
(George Șovu)

„Agnes Grey este „naraţiunea în proză desăvârşită a literaturii engleze. [...] Dacă Anne Brontë ar mai fi trait încă zece ani, ea ar fi ajuns să ocupe un loc alături de Jane Austen sau poate chiar mai sus. [...] Agnes Grey este o naraţiune simplă şi frumoasă ca o rochie de muselină, [...] singura poveste din literatura engleză în care stilul, personajele şi subiectul sunt în deplină armonie.” - George Moore
„Agnes Grey mi se pare incredibil de modernă. Aproape nimic nu pare să se întâmple. Rezultatul este că toate umilinţele vieţii unei guvernante, precum şi năzuinţele şi resentimentele care o macină pe eroină capătă dimensiuni copleşitoare. Ele au o încărcătură la fel de puternică precum toate aventurile de roman gotic ale lui Charlotte şi Emily. […] Despre Anne se crede, îndeobşte, că este cea mai de pe urmă dintre surorile Brontë. Dar Agnes Grey este o capodoperă.” - Victoria Glening, (Daily Telegraph)

În nuvelele sale, Slavici aduce un elogiu învățăturii, muncii intelectuale, dar reușeste să surprindă deopotrivă o întreagă societate, cu obiceiurile, problemele și tradițiile ei dintr-un anumit loc și moment istoric. În descrierile de natură dovedește sobrietate, apelând întotdeauna la sugerarea mediului întâmplării și nu la descrierea în sine a naturii.
Eroii lui literari rămân figuri de neuitat care îi conferă scriitorului un loc de prim rang în Panteonul literar românesc, alături de marii prozatori ai secolului al XIX-lea: Ion Creangă și I.L. Caragiale.
Prezentul volum reproduce selectiv texte din volumele Nuvele I și Nuvele II.

Schițele și nuvelele lui Slavici, luminate adeseori de preocupări de ordin moral, aduc în scenă personaje cu o psihologie lipsită de mari complicații, în adâncurile căreia ochiul scriitorului pătrunde și notează cele mai subtile nuanțe ale sentimentului, pe care le traduce sumar, într-un cuvânt sau un gest cu rădăcini adânci. (DIMITRIE POPOVICI) 

Prin nuvelele sale, Slavici aduce un elogiu învățăturii, muncii intelectuale, dar reușeste să surprindă deopotrivă o întreagă societate, cu obiceiurile, problemele și tradițiile ei dintr-un anumit loc și moment istoric. În descrierile de natură dovedește sobrietate, apelând întotdeauna la sugerarea mediului întâmplării și nu la descrierea în sine a naturii.

Volumul de față cuprinde nuvelele: Popa Tanda, Scormon, Budulea Taichii, Moara cu noroc.

Editura Corint adaugă o nouă capodoperă colecției Clasici ai literaturii universale, dedicată adulților: Duelul. Dramă la vânătoare de Anton Cehov.

„Cehov a fost un scriitor polivalent [...]. Proza scurtă i-a permis în mod special să construiască o imagine mozaicală a lumii moderne. [...] Nu întâmplător, particularitățile inovatoare ale artei narative cehoviene sunt probate de impresionantele portrete psihologice ale personajelor, realizate, de obicei, într-o manieră care permite folosirea mai multor perspective, a mai multor puncte de vedere (pe de o parte, viziunea naratorului, pe de altă parte, reflectarea contradictorie a protagonistului în conștiința celorlalte personaje, precum și autocaracterizarea cu numeroase retractări). [...] Duelul (1891) este unul dintre cele mai lungi texte cehoviene. [...] La Cehov, duelul este prezentat ca un anacronism și determină un discurs cu conotații grotești și tragicomice. [...] "Dramă la vânătoare" poate fi interpretată ca o alternativă parodică și polemică la unele motive dostoievskiene fundamentale din "Crimă și pedeapsă", "Frații Karamazov" și "Visul unchiului".. [...] În ansamblu, "Dramă la vânătoare" este o combinație și o sinteză a mai multor clișee culturale și forme narative, un produs unic al timpului său.” Camelia Dinu

"În Maestrul și Margareta  Bulgakov își exprimă credința în puterea indestructibilă, încăpățânată a artei.” Carol Arenberg

Povestea unei iubiri zbuciumate ne invită în lumea domnişoarelor de altădată, care cântau la pian şi îşi atrăgeau curtezanii în vârtejul flirturilor strălucitoare. Trăiau în vremurile când atingerea întâmplătoare a unei mâini sau a unui genunchi provoca mii de fiori, dezlănţuind un şuvoi de emoţii, iar existenţa unui logodnic anterior în viaţa femeii iubite tortura îngrozitor un bărbat. Protagonistul, Rohán, frecventează o familie cu trei fete şi se simte atras de două dintre ele, ca să se îndrăgostească în cele din urmă de cea mai mică, Eglé, alături de care va trăi o poveste de dragoste cu suişuri şi coborâşuri, provocate în general de orgoliul fiecăruia dintre ei.

Satira sociala si cronica de familie deopotriva, "Domnii Golovliov" urmareste povestea unei familii de mosieri pe parcursul a trei generatii. in centrul unui univers casnic sumbru si dezarticulat, in care vointa de putere si de eliberare macina personajele pana la nebunie, Saltikov-scedrin il plaseaza pe ipocritul si tiranicul Porfiri ale carui practici si valori, adevarata mostenire a lumii sale, le vor aduce domnilor Golovliov, in cele din urma, sfarsitul. Considerata unul dintre romanele rusesti de referinta ale secolului al XIX-lea, cartea surprinde cu un sarcasm nemilos criza mosierimii ruse, punand la indoiala fundamentele valorilor societatii rusesti conservatoare si oglindind, astfel, in destinul boierilor Golovliov apusul unei lumi.

„Domnii Golovliov a fost adeseori numit cel mai tenebros roman rusesc. [...] Cartea lui Scedrin nu este insa tenebroasa, ci o forta autentica."  V.S. Pritchett

„Izbitor de puternic, convingator si impresionant." The New York Times

„Gogol si Scedrin sunt punctele de referinta ale romanului satiric rusesc." Lesley Milne

„Saltikov este inzestrat cu tot ce ii trebuie: o fraza densa, putrnica si expresiva; o forta de caracterizare cum nu mai vezi la nimeni altul; nu umor, ci talentul de a face rasul sa curga suvoaie." Lev Tolstoi

„Am trait astfel singur, fara a avea pe cineva cu care sa stau de vorba cu adevarat, pana ce am avut o pana in desertul Sahara, acum sase ani. Se stricase ceva la motor. Si cum n-aveam cu mine nici mecanic, nici pasageri, ma pregateam sa incerc sa fac, de unul singur, o reparatie dificila. Era pentru mine o problema de viata si de moarte. Abia mai aveam apa de baut pentru opt zile. In prima seara am adormit pe nisip, la o mie de mile de orice tinut locuit. Eram mult mai izolat decat un naufragiat pe o pluta in mijlocul oceanului.

Va inchipuiti atunci surpriza mea, in zori, cand m-a trezit un glas firav si ciudat. Zicea: - Te rog... deseneaza-mi o oaie! - Poftim? - Deseneaza-mi o oaie... Am sarit in picioare de parca as fi fost lovit de trasnet. M-am frecat la ochi. M-am uitat cu atentie. Si am vazut un prichindel cu totul extraordinar care ma privea cu gravitate. (...) M-am uitat asadar la acea aparitie facand ochii mari de uimire. Nu uitati ca ma gaseam la o mie de mile de orice tinut locuit.

Or, omuletul meu nu mi se parea a fi nici ratacit, nici mort de oboseala, nici mort de foame, nici mort de sete, nici mort de frica. Nu avea deloc infatisarea unui copil pierdut in mijlocul desertului, la o mie de mile de orice tinut locuit. Cand am izbutit in cele din urma sa vorbesc, i-am spus: - Dar... ce faci aici? Iar atunci el imi repeta, foarte bland, ca pe un lucru foarte serios: - Te rog... deseneaza-mi o oaie... (...) Si asa am facut cunostinta cu micul print.“  - Antoine de Saint-Exupery

Volum apărut cu sprijinul Freya ART.

Despre "Mici poeme în proză":

„Pe lângă "Florile răului", traducerile din Edgar Poe, "Paradisurile artificiale", "Saloane și articolele de critică", Charles Baudelaire lasă și o carte de mici poeme în proză, inserate de-a lungul timpului în câteva ziare și reviste, care în curând se vor sătura însă de aceste delicate capodopere, lipsite de interes pentru cititorii de rând, și îl vor obliga pe poet, a cărui nobilă încăpățânare nu se preta la niciun compromis, să ducă seria următoare la o altă publicație, fie mai dispusă să riște, fie mai literară. E pentru prima dată când aceste poeme, răspândite puțin pretutindeni și aproape de negăsit, sunt adunate într-un volum care nu va fi cel mai mic titlu de noblețe al poetului în fața posterității.” Théophile Gautier, 1868

Rudin, eroul lui Turgheniev, are aura unui personaj complex si contradictoriu. Idealist, entuziast, bun orator, cu un impact urias in cercurile intelighentiei ruse a anilor 1830-1840 si constient de inzestrarile sale, Rudin incearca fara succes sa treaca de la sterile preocupari literar-filozofice la ceva concret, util societatii. Cautarile lui chinuitoare sfirsesc in dezamagire: el ajunge sa-si vada propria inutilitate, sa inteleaga neputinta de a-si afla locul si de a da realitate cuvintelor „actiune” si „dragoste”. Alaturi de Oneghin, Peciorin sau Beltov, Rudin intra in galeria asa-numitilor „oameni de prisos” ai literaturii ruse.

„Admir calitatea artei dumitale, e un lucru minunat. Reusesti cumva sa faci totul sa sune adevarat fara sa cazi in banalitati, sa fii sentimental fara sa te folosesti de instrumente plicticoase si sa fii comic fara sa ingrosi nimic. E un mare talent in spatele usurintei cu care scrii.” (Flaubert, intr-o scrisoare catre Turgheniev)

„Povestea lui Turgheniev e acoperita de un val abia simtit de tristete. Legaturile dintre oameni, complicatiile emotionale, tragicul si comicul, momentele de exaltare, inevitabila infringere, umilirea, toate se intrevad ca de la departare, toate sint privite cu intelegere si iertare pentru ca oricum nu puteau fi schimbate. Ideea ca ar fi putut fi altfel daca ai fi ales sa faci altcumva nu e decit o iluzie.” (Isaiah Berlin)

Din curpins :

Biografie

Pe dunare

De la Orsova la Sulina
Portile de fier
Turnu-Severin
Corbul. Hinova
Ostrovul mare. Ruini
La Calafat
Desa
Gura Jiului. Bechetul. Celeiul
Silistioara
Islazul
Turnu-Magurele
Zimnicea
Giurgiu. Calugarenii
Intre taramurile noastre
Podul de peste dunare
Braila
Galati
Tulcea
Sulina
Marea Neagra
Pe insula serpilor
Constanta

In muntii nostri

Pe Colibasi
La Umbra
Valea Motrului
Manastirea Tismana
Targu-Jiu
Pe valea Jiului
Pe inaltimile Parangului
Pe coama Mohorului
In Novaci
Manastirea si pestera Polovraci
In Valcea
Pe Cheia Bistriteti
Ramnicu-Valcii. Valea Oltului
La Caineni
Pe Arges. Curtea de Arges
Campulung
Rucar. Dambovicioara
Targovistea. Ruinele
Pe Ialomita. De la Targoviste la Petrosita
Prin Cheia Tatarului la Schitul Pestera
Pe Obarsia. La omul. Pe valea Cerbului
Pe Valea Prahovei : Predeal, Azuga, Busteni, Sinaia
Campina. Valea Doftanei
Slanicul-Prahovei
Valea Teleajenului
In muntii Buzaului. Siriu
Meledic
Muntele Penteleu. Manastirea Gavanu
In Ramnicu-Sarat
In Vrancea
In muntii Bacaului
In muntii Neamtului
In muntii Sucevii
Pe pluta de la Dorna la Piatra

Valea Prutului

Tara. Poporul.

„Cum o sa ne traim viata asta? Ce o sa ni se mai intimple? Cind le citesti in carti, toate ti se par invechite, de parca le-ai fi stiut de cind lumea, dar cind iubesti tu insuti, iti dai seama ca nimeni nu stie nimic! Ca fiecare trebuie sa hotarasca singur pentru el. Dragile mele... scumpele mele surioare... Acum v-am spus tot... acum o sa tac... Voi grai numai ca nebunul lui Gogol: Tacere, tacere!...” (A.P. Cehov)

Romanul "Amantul doamnei Chatterley" a inspirat de-a lungul timpului mai multe ecranizari; ultima, difuzata in 2015, ii are in distributie pe Holliday Grainger, Richard Madden si James Norton.

„In intunecimea uda a copacilor fu cuprinsa brusc de un tremur de nestapinit. Torsul alb al barbatului, despicind intunericul, ii aparuse nespus de frumos. Trupul alb, puternic, divin, cu pielea matasoasa, bine intinsa pe muschi. Fata omului, cu mustata zbirlita si ochii duri, incarcati de resentiment, nu mai avea nici o importanta. Nici felul lui stupid de a fi nu avea importanta. Trupul sau era divin in sine, spintecind intunericul, ca o revelatie.”

Personajele din romanul "Strada Sardinelor" isi duc viata la periferia oraselului Monterey, printre pescarii. Doc, protagonistul povestii, este biolog marin, studiaza si aduna creaturi ale oceanului de pe coasta Californiei. Majoritatea acestora sint trimise la universitati, muzee si laboratoare de pe intregul continent. Insa, dincolo de pasionanta lui ocupatie, Doc este un personaj excentric pentru cei din jurul sau: un individ maruntel, cu o barba impresionanta si accese de furie oarba. Dar poate fi si cea mai charismatica si mai amabila fiinta din lume, genul de om care isi scoate palaria cind trece pe linga un ciine, iar ciinele ii raspunde cu un zimbet – si, de asemenea, un excelent ascultator, curios sa afle cite ceva despre oricine, astfel incit toata lumea care il cunoaste ii arata simpatie. Acesti oameni simpli si sinceri, stingaci si nepriceputi intr-ale vietii vor deveni, noua ani mai tirziu, protagonistii celebrului roman "Joia dulce".

Cu părul roşu ca morcovul, strâns în două cozi ţepene, pistruiată şi cu gura până la urechi, cu ciorapi desperecheaţi şi cu pantofi în care ar putea încăpea încă o pereche de picioare, Pippi Șosețica e o apariţie remarcabilă. Nu trece niciodată neobservată: până şi hoţii se lasă de meserie după ce o întâlnesc. 

Odată cu instalarea ei în Vila Villekulla, cu o maimuţică pe umăr şi un cal pe verandă, viaţa celor din jur se schimbă radical. Noii ei prieteni, Annika şi Tommy, încep să privească lumea prin lentila imaginaţiei lui Pippi şi nicio zi nu mai seamănă cu alta.

Poporul evreu şi-a învelit dintotdeauna înţelepciunea în pânza literară a istorisirii pilduitoare, pe care a purtat-o cu sine în pribegie ca pe-o boccea indispensabilă drumului. Shmuel Yosef Agnon continuă meşteşugul povestitorilor din neamul lui Israel, rămânând totodată puternic ancorat în spiritul secolului XX. În povestirile sale, chibzuinţa arhaică se întretaie cu satirizarea unor moravuri anacronice, nostalgia după shtetlul natal e dublată de ironii fine faţă de naivitatea obştii – totul într-o lume imprevizibilă, ale cărei convenţii cotidiene pot fi răsturnate în orice moment de întâmplări suprarealiste.

„M-am străduit vreme de mulţi ani să mă eliberez de umbra lui Agnon… Trebuia să ies de sub influenţa sarcasmului şi inteligenţei lui, a simbolismului lui baroc, a enigmaticelor lui jocuri labirintice, a dublelor lui sensuri şi a trucurilor lui literare complicate şi erudite.“ (Amos OZ)

„Ce minunat ar fi fost să învăţ înţelepciunea la picioarele lui Agnon…“ (Saul BELLOW)

„În scrisul dumneavoastră se reface vechea unitate dintre literatură şi ştiinţă, aşa cum o înţelegea Antichitatea. Într-una dintre povestiri spuneţi că unii le vor citi ca pe nişte basme, alţii le vor citi ca să înţeleagă şi să înveţe. Această mare cronică a spiritului şi vieţii poporului evreu are aşadar un mesaj complex: pentru istoric e un document nepreţuit, pentru filozof e o sursă de inspiraţie, pentru cei care nu pot trăi fără literatură este un nesecat izvor de bogăţii.“ (Din Laudatio rostită la decernarea Premiului Nobel pentru literatură)

Prima oară omul citeşte şi pricepe. A doua oară citeşte şi se minunează: Mă amăgeam atunci când îmi închipuiam că pricep, fiindcă, de fapt, nu pricepeam o iotă, nimic. A treia oară pricepe şi nu pricepe, a patra oară pricepe ce nu pricepuse şi nu înţelege ce înţelesese, şi tot aşa de fiecare dată. Şi dacă se osteneşte mult şi o ia de la capăt de multe ori până când uită de câte ori a luat-o de la capăt, şi mai are şi ajutorul lui Dumnezeu, atunci începe să priceapă. Şi ăsta e începutul înţelepciunii.

Considerat de critici cea mai bună operă în proză al lui W.B. Yeats, "Rosa Alchemica" e şi unul dintre textele reprezentative pentru limbajul bogat, dar şi pentru preocupările principale ale scriitorului: cultura irlandeză, miturile şi legendele celtice, magia, alchimia şi misticismul.

Eroii din povestirile lui W. B. Yeats sunt trubaduri, zâne, apariţii fantastice care traversează întreaga mitologie celtică: Hanrahan cel Roşu, menestrel care ştie cântece străvechi, iubita mitică, Oona, pe care o pierde mândrul Costello, bătrânul cavaler al Sfântului Ioan, înţeleptul rege căruia îi cresc în păr penele Vulturului Cenuşiu sau cei trei magi. Sunt şi personaje obişnuite, parte din universul domestic al lumii irlandeze, precum proscrisul care ajunge să fie răstignit pentru că le reproşează călugărilor proasta găzduire. În "Rosa Alchemica", un tânăr încearcă să se salveze de fascinaţia pe care o are faţă de ritualurile secrete şi tainele alchimiştilor, dar participarea la o astfel de ceremonie îi deschide de fapt calea de acces către un adevăr esenţial, marcându-i definitiv existenţa. Fie că e vorba despre textele aşa-numit oculte sau despre reinterpretări ale legendelor irlandeze, acelaşi aer de mister şi aceleaşi ritmuri străvechi răzbat din povestirile lui W.B. Yeats.

„Privit prin lentila modernistă, William Butler Yeats aminteşte de Fernando Pessoa, poetul modernist par excellence în literatura portugheză. Amândoi practică jocul multiplicării identitare, prezentându-se publicului cititor sub diverse nume, cu diverse trăsături, suma cărora ar putea reconstitui eul poetic adânc, de fapt niciodată exhaustiv, scos la lumină. O aură mistică pluteşte pe deasupra versurilor lor îngreunate de o căutare febrilă, fie aceasta a propriei fiinţe, ori a fiinţei naţionale. Şi amândoi clădesc o fiinţă naţională posibilă: o Anglo-Lusitanie, respectiv o Anglo-Irlandă paradigmatică – singurele manifestări ale adevăratei patrii, patria limbajului poetic.“ (Mihaela ANGHELESCU IRIMIA)

Capodopera "Razboi si pace" (1863-1869) zugraveste viata intregii societati ruse in perioada razboaielor napoleoniene; evenimentele istorice si interesele personale, caile de autodefinire a personalitatii si spontaneitatea vietii populare sint prezentate drept componente echivalente ale existentei natural-istorice. 

„Rostov se ridica si porni sa rataceasca printre focuri si sa viseze la fericirea de a muri, de a muri fara sa-ti pese de viata, pur si simplu de a muri sub ochii imparatului. Era intr-adevar indragostit si de tar, si de gloria armelor ruse, si de nadejdea lui in victoria care va sa vina. Si nu incerca numai el sentimentul acesta in zilele memorabile de dinaintea bataliei de la Austerlitz; in armata rusa, noua din zece oameni erau indragostiti pe vremea aceea, desi poate mai putin nebuneste decit Rostov, de tarul lor si de gloria armelor ruse.” (Lev Tolstoi)

Debutul său literar a avut loc în îanul 1919 în revista Insemnări literare, cu ”Jucării pentru Lily”. A urmat apoi o lungă colaborare cu revista Viața Românească, alături de fratele său, cunoscutul Păstorel Teodoreanu. Dintre cele mai îndrăgite scrieri ale lui amintim: La Medeleni, Ulița Copilăriei, Lorelei, Arca lui Noe.

”Antologia de față vine să ilustreze pe larg cum este tratat motivul copilăriei și adolescenței de-a lungul operei lui Ionel Teodoreanu. în decupajul pe care l-am realizat în materie, mai ales în cazul romanelor, se observă că paginile cu copii și adolescenți se valorifică mai bine decât în contextul inițial. (...) Fragmentele reproduse de noi - ne referim încă o dată, în primul rând, la acele romane - se susțin perfect în sine. putând fi citite autonom, fără să se simtă nevoie nici unei raportări la contextul din care sunt desprinse.” Dinu Pillat