Clasici

Ilustrații de Ana Alfianu

Magice, somptuoase și rafinate, poveștile lui Oscar Wilde au fost scrise, după cum mărturisea el însuși, „pentru copii și pentru cei care și-au păstrat nealterată capacitatea de a se minuna și a se bucura copilărește“.

La peste un secol de la apariție, aceste pagini pline de farmec, de umor subtil și de poezia vieții de zi cu zi așteaptă o nouă generație de cititori care să pătrundă în atmosfera lor fabuloasă și să descopere valoroasele lecții de viață oferite cu discreție și cu o profundă înțelegere a naturii umane.

O aventură pe mări și oceane, o lecție despre prietenie, curaj și visuri care nu se abandonează niciodată. Anton Lupan, un român şcolit la Paris, porneşte în 1881 în căutarea bunului său prieten, Pierre Vaillant, care dispăruse pe mare. La bordul goeletei lui, Speranța, Anton adună oameni unul şi unul: neînfricaţi, omenoşi şi dornici de aventură. Între ei se leagă o prietenie trainică şi împreună cutreieră mări şi oceane, țin piept piraţilor și stihiilor naturii, şi își înfruntă propriii demoni.

„Spatiul din textele lui Creanga angreneaza o serie intreaga de personaje, aproape toate purtand emblema unui motiv general-uman, de unde si diagnoza sociala a timpului evocat (sfarsit de secol al XIX-lea). In aceste conditii, prototipuri precum copilul, preotul, mama, prostul, lenesul, omul rau isi vor face cunoscute intentiile intr-un mediu tipic rural, dar mai ales intr-un limbaj specific recreat de autor in acord cu cadrul unei geografii umane romanesti.” Lucian Pricop

„Pacala, Nica, tusa Marioara, mos Ion Roata sau mos Nichifor Cotcariul, Harap-Alb sau Spanul nu sunt doar manifestari umane tipice, purtatoare ale unei fizionomii istorice, mitologice, ci caractere general-umane, ce revin sistematic in peisajul fiintei noastre romanesti.[...] Lumea lui Creanga se construieste, prin acest destin asumat, ca o lume a terapiei inversului, prin substituirea anormalului cu normalul. Prin urmare, legea este instaurata prin caricatura, prin limbaj, deci, prin text. In interiorul povestilor, dar si al Amintirilor din copilarie, se poate vorbi despre o retorica demonstrativa, argumentativa personala.” Lucian Pricop

Povestea din Capitan la cincisprezece ani este croita didactic, autorul cautand transmiterea unui mesaj egalitarist utilizand o poveste de aventuri pentru a condamna comertul cu sclavi din Africa, indeosebi cel practicat de alti africani. Lucrarea este una dintre cele mai inspirate ale lui Jules Verne, cu naratiune care apartine perioadei sale de creatie optimista. Personajele sunt tipologii usor descifrabile. Astfel, tanarul marinar Dick Sand este un mus ce se imbarca la bordul bricului-goeleta Pilgrim, comandat de capitanul Hull.

Pentru cititorul de azi Jules Verne nu mai este furnizorul de informatie, de elemente de cunoastere privind oceanografia, biologia marina, ihtiologia… Jules Verne nu mai este nici colportorul celor mai noi date stiintifice, al avangardei tehnicii europene. Romanele sale – si cu precadere cel mai indragit dintre acestea, Douazeci de mii de leghe sub mari – sunt lectii de eliberare din sclavia ideologiilor, indreptare psihologice, convertite in discurs literar integral.

Douazeci de mii de leghe sub mari

In anul 1866, este organizata o expeditie alcatuita din capitanul Faragutt, canadianul Ned Land, faimosul naturalist francez Aronnax insotit de fidelul sau slujitor Conseil, care pornesc la bordul fregatei americane Abraham Lincoln in cautarea unui monstru marin. Scopul expeditiei este de a elibera marile de aceasta terifianta amenintare. Un an mai tarziu, Ned Land zareste monstrul care se deplaseaza cu mare viteza, iar fregata abia se poate tine dupa el. In lupta care se da pentru capturarea lui, animalul ataca vasul, si cei trei sunt azvarliti in mare reusind sa se refugieze pe spatele monstrului.

Atunci realizeaza ca monstrul este un submarin. Cei trei naufragiati sunt facuti prizonieri. Fac cunostinta cu echipajul misterios si cu Nemo, capitanul si creatorul submarinului Nautilus. In cele opt luni pe care cei trei prizonieri le vor petrece in submarin, capitanul Nemo le va dezvalui comorile bibliotecii si ale muzeului de pe Nautilus, hotarand sa intreprinda un tur al lumii oceanelor in care cei trei eroi au parte de multe surprize.

Antoine de Saint-Exupéry este unul dintre acei scriitori la care viața se împletește atât de strâns cu opera, încât e extrem de anevoios să le distingi una de cealaltă.

El întruchipează tipul „scriitorului aventurier“, iar cărțile sale, inspirate din viața de aviator, pot fi calificate, dintr-un punct de vedere, drept „romane ale experienței“.

Dar autorul Micului Prinț nu este doar un personaj aventuros, ci și un poet capabil să scrie admirabile pagini lirice, un spirit neliniștit, preocupat de rosturile mai adânci ale existenței.

Din această perspectivă, Pământ al oamenilor este o operă exemplară. Ea poate fi privită ca un memorial cu inserții eseistice, ca un roman al experienței, ca un poem dedicat vieții de aviator (iar într-un sens mai larg – omului însuși), ba chiar ca o versiune modernă a povestirilor filozofice din secolul al XVIII-lea, căci fiecare dintre episoadele cărții sunt menite să ilustreze adevăruri cu caracter general, desprinse din sistemul de valori al umanismului. - Octavian Soviany

„Pământul ne învață mai multe despre noi înșine decât orice carte. Pentru că ni se împotrivește. Omul se descoperă pe sine atunci când are de înfruntat un obstacol. Dar pentru a o scoate la capăt îi trebuie o unealtă, îi trebuie o rindea sau un plug. Lucrând pământul, țăranul smulge, puțin câte puțin, secretele naturii, iar adevărul pe care îl descoperă este universal. Tot așa avionul, unealta liniilor aeriene, pune dinaintea omului toate problemele vechi.“ - Antoine de Saint-Exupéry

Cartea Pământ al oamenilor a apărut în 1939 și a fost recompensată cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze.

O poveste clasică despre natură, bunătate și puterea dragostei de familie. Luna strălucea pe cer, dar când se ascundea după nori totul se cufunda întro beznă neagră. O rază de lumină se strecură deodată prin lucarnă, luminând culcuşul fetiţei, care dormea liniştită sub pătura grea. Cu braţul sub cap, visa, de bună seamă, ceva vesel şi frumos, căci pe faţa ei proaspătă şi odihnită se citea un aer de mulţumire. Bunicul o privi îndelung, până când luna se făcu iar nevăzută în spatele unui nor şi totul se mistui din nou în întuneric.

Ilustrații de Mihail Coșulețu

A fost odată ca niciodată un prinţ, nu mai mare, dar nici mai mic decât un băieţel ca toţi băieţeii, care trăia singur pe o planetă mititică, departe de Pământ. Și poate că nu i-am fi aflat povestea dacă într-o bună zi pe planeta lui n-ar fi răsărit, pe nepusă masă, o floare. Iar floarea a prins să vorbească cu micul prinţ, și vorbele ei l-au încântat și l-au întristat în aceeași măsură, fiindcă i-au dezvăluit că dincolo de lumea așa cum o știe el se află încă multe-multe alte lumi. Și micul prinţ, cuprins de curiozitate, a pornit prin univers, străbătând planetă după planetă să-și facă prieteni, să cunoască și să înveţe.

Nuvela psihologica Moara cu noroc, de Ioan Slavici, face parte din colectia de Bibliografie scolara recomandata, coordonata de prof. Mariana Badea. Utila pentru cunoasterea principalelor opere literare studiate la scoala, colectia se remarca printr-o atenta ingrijire a textelor, astfel incat copiii carora li se adreseaza aceste titluri sa beneficieze de o experienta a lecturii folositoare, menita sa accentueze aplecarea spre literatura romana si spre scriitorii care au marcat diversele perioade si curente.

Romanul Mara, de Ioan Slavici, face parte din colectia de Bibliografie scolara recomandata, coordonata de prof. Mariana Badea. Utila pentru cunoasterea principalelor opere literare studiate la scoala, colectia se remarca printr-o atenta ingrijire a textelor, astfel incat copiii carora li se adreseaza aceste titluri sa beneficieze de o experienta a lecturii folositoare, menita sa accentueze aplecarea spre literatura romana si scriitorii care au marcat diversele perioade si curente.

Utila pentru cunoasterea principalelor opere literare studiate la scoala, colectia se remarca printr-o atenta ingrijire a textului, astfel incat copiii carora li se adreseaza aceste titluri sa beneficieze de o experienta a lecturii folositoare, menita sa accentueze aplecarea spre literatura romana si scriitorii care au marcat diversele perioade si curente. Romanul Amintiri din copilarie, considerat de critici capodopera lui Creanga, are ca tema evocarea vietii satului romanesc din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, si anume a satului Humulesti, cu oamenii sai, „gospodari tot unul si unul”, mediu social in care personajul Nica evolueaza de la copilarie la adolescenta. Intamplarile si evenimentele nu sunt relatate in ordine cronologica, ci sunt selectate fapte ce devin momente de referinta in conturarea eroului, a "copilariei copilului universal". - George Calinescu Textul este remarcabil prin utilizarea unui vocabular caracteristic, bogat in particularitati dialectale din zona Moldovei. Asa eram eu la varsta cea fericita, si asa cred ca au fost toti copiii, de cand e lumea asta si pamantul. - Ion Creanga

Heidi, fetita muntilor este un roman clasic pentru copii, care urmareste povestea unei fetite orfane si pline de viata, trimisa sa locuiasca cu bunicul ei retras intr-un sat din Alpii elvetieni. Desi la inceput pare o situatie dificila, Heidi ajunge sa se indragosteasca de natura, munti si de oamenii din jur. Cand este dusa la oras pentru a fi tovarasa unei fete bolnave, dorul de munti si libertate o copleseste. Cartea este o oda adusa simplitatii, iubirii de natura si bunatatii sufletesti.

Mihai Eminescu a fost un poet, prozator si jurnalist roman, socotit de cititorii romani si de critica literara postuma drept cea mai importanta voce poetica din literatura romana. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII si XIX, si-a asimilat viziunile poetice occidentale, creatia sa apartinand unui romantism literar relativ intarziat.

Cele mai simpatice, amuzante sau percutante citate din vasta operă a lui Boris Vian, autorul iconoclast al cărui centenar a fost sărbătorit de curând. Dușman al seriozității rigide și al vorbelor goale, Vian a dat poate cea mai frumoasă definiție a umorului: „Umorul e politețea disperării.”

Charlotte e o orfana crescuta in casa unui pastor si logodita de cinci ani cu Karl-Artur Löwensköld. Tanarul si-a descoperit vocatia preotiei si a devenit vicarul pastorului in casa caruia a descoperit-o pe Charlotte. La un moment dat, parandu-i-se ca logodnica sa ar fi impotriva vocatiei lui, Karl-Artur rupe logodna, lasand-o pe Charlotte expusa oprobriului public. Pentru a nu-i afecta prestigiul si relatia cu parintii, fata prefera sa se sacrifice si tace, ba chiar accepta o casatorie care o compromite definitiv pe ea insasi, cu Schagerström, un om bogat.

Este jertfa suprema pe care o poate face dragostea ei pentru Karl-Artur. Fata pricepe in cele din urma ca nu poate iubi un om care nu stie sa iubeasca decat pe Dumnezeu si care, iubind, nu stie decat sa raneasca. Pasiunea lui isterica pentru divinitate nu are nimic omenesc, iar Charlotte cauta dragostea acolo unde o poate afla, in casatoria cu bunul, delicatul si generosul Schagerström.

Selma Lagerlöf – prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatura.  

Dintre femeile de mare talent sau geniale, nici una, in opinia mea, nu o depaseste pe Selma Lagerlöf. - Marguerite Yourcenar                           

Stiu bine ca pe vremuri se gaseau, in lumea larga, numerosi barbati care nu stiau ce inseamna frica. Ma intreb totusi daca macar vreunul din acestia ar fi avut destul curaj sa-si puna pe deget teribilul inel ce apartinuse odinioara batranului general Löwensköld din Hedeby. - Selma Lagerlöf

Un inel misterios de aur ornat cu un agat superb, un dar regal furat de pe degetul unui mort, trezeste pasiuni, dorinte si lacomie, atata imaginatia si provoaca o serie de nenorociri si crime. Fantoma generalului va urmari cu inversunare, generatii dupa generatii, atat pe faptuitori, cat si pe cei care au ghinionul sa fie in posesia inelului fara sa stie.   

O calatorie in spatiu si timp, o poveste pasionanta, care dovedeste exceptionala arta narativa  a autoarei, inspirata din legendele si istoria meleagurilor sale natale. 

Importanta lui Iosif in literatura si cultura noastra nu trebuie cautata neaparat in sectorul liricii de inspiratie samanatorista. Un asemenea personaj discret, modest, timorat in a se afirma, cum a fost autorul, poate fi insa un bun traducator al creatiei altora.

Traducerile – si nu productiile proprii – reprezinta partea cea mai solida din opera acestui autor. Lipsita in buna parte de o personalitate proprie, bine conturata, Iosif cauta mereu sa se ascunda intr-o alta de imprumut, asa cum incearca sa ilustreze si tematica impusa de samanatorism. Acest alter-ego mai puternic, mai nobil a fost, in cazul autorului nostru, in primul rand poetul romantic german Heinrich Heine, din care Iosif a tradus mult, uneori ca in Vedenia sau Cavalerul, cu rezultate mai mult decat notabile. G. Calinescu insusi, altfel zgarcit cu aprecierile, nu ezita sa considere activitatea de traducator a lui Iosif “magistrala”. - Oana Soare

Cuprins:

Versuri (1897) – April, Sarbatoare, O mama, Domnisoarei, Aceleiasi, Ideal, Ramas bun.

Patriarhale (1901) – Bunica, Revedere, Furtuna, Visul, Cobzarul, De ziua mea, Adio, Invins!, Iarmaroc, Romanta, Rozele, Pasteluri, Balada, Doina, Cantec vechi, Cantec de leagan, Salcamul, Cantec, Nopti de vara, Cantec, Nucul, Fulgii.

Poezii (1901-1902) – De sarbatori, Razmirita, Lautarul, Haiducul, Secerisul, De urat, Un cantec, Poezia, Toamna.

Cantece si balade – Cantece, Frumoasa Irina, Cantec de primavara, Mi-e dor, Pintea, De cantece Parisu-i plin, Pastel, Steaua, La cules, Apa mortilor.

Credinte (1905) – Cand seara in ceasuri de singuratate, Credinte, Melancoliei, Cantec, Cantec, S-a-nnoptat, Pe deal, Lebada, Copil sarman, Sarbatoare, Singur, Fantana vrajita, Gruia, Domnita, Harpistul, Cantec.

Cantece (1912) – Noaptea de mai, In ochii tai, Cu ochii tai, Cantaretul, Primaverii, Liniste, Insir-te margaritare, Cantec de leagan, Cantec sfant, Nopti de veghe, Toamna, Se-ntorc iar zilele noroase, Inmormantare, Talangi, Unui tanar, Scrisoare lui Goga, Clopotele din Nurnberg.

Talmaciri (1909) – Un imn francez lui Eminescu.

Lucien Bazin – Izbavire; Goethe – Copila din straini; Schiller – Catre copaci; Giosue Carducii – Cavalerul; Heine – Pe inima iubito, Paduri si campuri se-nvesmanta, Si daca ochii tai, Nu ma iubesti!, Cand doi isi zic adio, Noi ne iubiram, Un tanar iubeste, Afara-i noapte, Icoane vechi, Ce trista mi-e inima, Safire-s ochii tai, Departe, Stelelor.

Proza – O zi de sarbatoare, Dantele, Din copilarie, Victima, Monumentul, „Opinca romaneasca”, Cum scrie Caragiale, O amintire.

Referinte critice din Garabet Ibraileanu, E. Lovinescu, Serban Cioculescu, G. Calinescu, Constantin Ciopraga, Nicolae Manolescu

Romanul Craii de Curtea-Veche apartinand lui Mateiu I. Caragiale, fiul cel mare al lui Ion Luca Caragiale, este una din acele carti rare care i-au pus in mare incurcatura pe criticii literari. Doua au fost dificultatile principale. Cea dintai priveste natura insasi a romanului, care nu intra in formula romanului realist, asa cum cerea traditia genului, de la Mara la Ion.

Compus din mai multe naratiuni paralele, romanul sfida toate cliseele genului asa cum il interpreta critica interbelica. A fost nevoie de o mai mare toleranta pentru ca romanul lui Mateiu I. Caragiale sa fie omologat. Cealalta dificultate a fost legata de titlu: cine (ce) sunt Craii si cati la numar sunt ei. Cum se stie, asa ii boteaza Pena Corcodusa, cand ii intalneste in dreptul Curtii-Vechi, la doi pasi de strada Lipscani din Bucuresti. - Nicolae Manolescu

Cuprins:
Craii de Curtea-Veche – Întâmpinarea crailor, Cele trei hagialâcuri, Spovedanii, Asfințitul crailor.
Referinte critice din Nicolae Manolescu, Ion Negoițescu, Mihai Zamfir, Matei Călinescu.

Povestea tulburătoare şi fascinantă a unui tânăr pe fondul destrămării tradiţiilor unei familii aristocratice japoneze şi al impactului ideilor occidentale.

Zugrăvindu-se ca pe un ratat, protagonistul romanului Dezumanizat de Osamu Dazai narează o viaţă aparent normală, cu toate că se simte incapabil să înţeleagă fiinţele umane. Încercările lui Oba Yozo de a se reconcilia cu lumea din jurul său încep din copilărie, continuă pe durata liceului, când devine un „clovn” pentru a-şi masca înstrăinarea, iar în cele din urmă conduc la o tentativă eşuată de suicid la maturitate. Fără pic de sentimentalism, eroul consemnează cruzimile obişnuite ale vieţii şi clipele ei trecătoare de tandreţe şi conexiune umană. Semiautobiografic, Dezumanizat a ajuns să „dea glas sentimentelor tineretului” (Hiroshi Ando, The Mainichi Daily News) din Japonia postbelică până în societatea tehnologică postmodernă, fiind o explorare puternică a înstrăinării unui individ de societate.

OSAMU DAZAI, pe numele său adevărat Shūji Tsushima, s-a născut la 19 iunie 1909, într-o familie numeroasă și înstărită, în prefectura Aomori din nordul Japoniei. Dazai atinge apogeul popularității sale după cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu romanul Shayō (Amurg; Alice Books, 2022), care zugrăvește declinul nobilimii nipone după război. Alături de Amurg și Dezumanizat, printre cele mai renumite scrieri ale lui Osamu Dazai se numără Dōke no Hana (Florile bufoneriei; Alice Books, 2022), Joseito (Școlărița; Alice Books, 2022), Viyon no tsuma (Soția lui Villon; Alice Books, 2024), Shin Hamuretto (Noul Hamlet), Tsugaru (Tsugaru) și Guddo bai (Good bye).

Pentru fanii romanului Dezumanizat, o nuvelă fascinantă despre micile izbăviri ale unui scriitor nefericit și demn de milă. 

Un scriitor fictiv trecut de treizeci de ani, pe nume Osamu Dazai, tocmai i-a trimis editorului său un manuscris groaznic, care îl umple de spaimă și rușine. Hoinărind de-a lungul unui râu, într-un parc de la marginea Tokyoului, întâlnește un licean care s-a lăsat de școală, iar cei doi se lansează într-o ceartă intelectuală. În cele din urmă, Dazai acceptă, încă din acea noapte, să ia locul băiatului ca narator al unei proiecții de film.

Așa începe aventura nebunească din Studentul cerșetor, unde există extravaganță în sărăcie și sclipiri de adevăr în duelul intelectual. Doldora de decoruri desprinse din îndrăgitul anime Bungo Stray Dogs și având teme preluate din Dezumanizat, această nuvelă usturătoare îl surprinde pe celebrul scriitor japonez la apogeul sarcasmului său.

„O operă literară magistrală, produsul unui intelect cercetător și arzător.” (Maggie O’Farrell)

Tapetul galben este o explorare fascinantă și tulburătoare a psihicului feminin și a constrângerilor sufocante ale societății secolului al XIX-lea.

Nuvela este considerată o operă timpurie importantă a literaturii feministe americane, ilustrând atitudinile din secolul al XIX-lea față de sănătatea fizică și mintală a femeilor. Narată la persoana I, reunește mai multe pagini de jurnal scrise de o femeie al cărei soț – John, medic – a închiriat un vechi conac colonial peste vară. Renunțând la celelalte camere din casă, cei doi se mută în camera copilului, la etaj, o cameră cu gratii la ferestre și cu tapet galben, pe care naratoarea îl găsește tulburător de la bun început. Ca formă de tratament, femeia nu este lăsată să muncească și este încurajată să mănânce bine, să facă mișcare și să iasă la aer, ca să se refacă după o așa-numită „depresie nervoasă temporară – o tendință ușor isterică”, diagnostic des întâlnit la femei în acea perioadă. Cu timpul, naratoarea ajunge să fie obsedată de tapet, găsind în model tipare ce par să prindă viață, iar starea ei mentală se deteriorează într-atât de tare, încât, în cele din urmă, aceasta devine convinsă că în el e captivă o femeie, o femeie care încearcă cu disperare să evadeze.

„Deși temele explorate ar putea părea irelevante, vă veți convinge că nu este deloc așa.” Guardian

„Mi-au plăcut la nebunie tonul tulburător, sarcastic și finalul înfricoșător.” Paris Review

Prin Morometii, Marin Preda ne vorbeste de tarani cum nu se mai vorbise pana la el. Intr-o literatura saturata, aparent, de materia vietii taranesti, aceasta aparitie parea imposibila. Izvorul parea epuizat si o adevarata campanie pragmatica impotriva literaturii cu subiecte rurale contribuise si ea, decisiv, la consolidarea impresiei. Marin Preda ne descopera totusi o lume inedita, scaldata intr-o lumina solara care alunga tenebrele.
Mihai Ungureanu

Morometii e povestea nu numai a taranului roman si a schimbarilor prin care acesta trece, ci o poveste actuala a romanului in general, al carui caracter este subliniat de umorul negru si conexiunea cu viata la sat. Morometii 2 a fost ecranizat in 2018 de Stere Gulea, film in care a pus la un loc scene si stari din mai multe carti ale lui Marin Preda. Fascinant e felul in care romanii de azi s-au regasit in film, faptul ca istoria pare a se repeta sub forme diferite, dar cu aceeasi esenta.

Istoria lecturii cartii Micul Print este povestea unei incercari de recuperare a unei stari ingenue, indiferent de continentul, cultura, limba sau dialectul in care a fost naturalizata. Sunt cuantificate, de altfel, 270 de limbi si dialecte, existand chiar versiuni in limbi moarte, precum latina sau aramaica. De ce o povestioara ilustrata (de insusi Exupery) pentru copii captiveaza si azi, trezeste emotie egala in randul oamenilor mari si al copiilor ce deprind cititul?

Atatea raspunsuri posibile si unul singur care sper sa ne aduca impreuna intr-o noua lectura a aceste capodopere: Literatura este o forma de salvare, refugiu, evadare, ascensiune si alte cuvinte grele. Poate va amintiti de acel Intermundiu al zeilor, un teritoriu fericit si netulburat. De pe aceasta planeta vine si personajul lui Exupery si in aceasta lume ne initiaza.

Prima traducere in limba romana care pleaca de la manuscrisul cartii.

Probabil cea mai citita carte din lume (dupa Biblie) si, fara indoiala, cea mai tradusa, Micul Print este un veritabil fenomen cultural de mai bine de sapte decenii.

Iata cateva dintre cele mai tulburatoare mesaje ale acestei carti-cult:

"Te rog... deseneaza-mi o oaie!"

"Baobabii, inainte de a creste, sunt la inceput mici."

"A te judeca pe tine insuti e mult mai greu decat a-ti judeca semenul. Daca ajungi sa te judeci bine inseamna ca esti un intelept adevarat."

"Stelele sunt luminoase numai pentru ca, astfel, fiecare, candva, sa o poata regasi pe a lui."

Ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de Gioacchino Lanza Tomasi

Apărut la Editura Feltrinelli din Milano în 1958, Ghepardul, unul dintre cele mai importante romane ale secolului XX, a fost ecranizat în 1963 în filmul de referință regizat de Luchino Visconti, cu Burt Lancaster, Alain Delon și Claudia Cardinale în rolurile principale, și adaptat în 2025 într-o miniserie disponibilă pe platforma Netflix, cu actorii Kim Rossi Stuart, Saul Nanni, Deva Cassel și Benedetta Porcaroli. Ediția în limba română, în traducerea semnată de Gabriela Lungu, redă cu mijloace stilistice remarcabile și în cel mai pur spirit lampedusian imaginea unei epoci care se sfârșește. Romanul este însoțit de prefața lui Gioacchino Lanza Tomasi, fiul adoptiv al autorului, dedicată metamorfozelor pe care le-a suferit textul, precum și de două fragmente inedite și câteva poeme cuprinse în așa-numitul „Canțonier al casei Salina“.

„Dragă Enrico, în mapa de piele vei găsi manuscrisul dactilografiat al Ghepardului. […] Mi se pare că prezintă un oarecare interes, pentru că se referă la un nobil sicilian într-un moment de criză (ceea ce nu înseamnă doar cea din 1860), felul în care el reacționează la această criză și cum se accentuează decăderea familiei sale până la risipirea ei aproape totală; toate astea văzute dinăuntru cu o oarecare participare a autorului și fără nici o ranchiună. […] Sicilia este aceea care este: cea din 1860, de dinainte și dintotdeauna. Cred că totul este impregnat de o proprie poezie melancolică. […] Fii atent: câinele Bendicò e un personaj foarte important și aproape că este cheia romanului.“ — GIUSEPPE TOMASI DI LAMPEDUSA, scrisoare către Enrico Merlo di Tagliavia din 30 mai 1957

„Fără îndoială, aceasta e o carte pe care autorul a purtat-o și a hrănit-o înlăuntrul său toată viața. Când terminăm de citit Ghepardul, ne aducem aminte totul și suntem siguri că mai devreme sau mai târziu vom vrea să-l recitim de la prima la ultima pagină. Ne întrebăm despre câte cărți din acest deceniu se poate spune același lucru.“ — EUGENIO MONTALE, Corriere della Sera, 12 decembrie 1958

Nopti albe este una dintre cele mai tulburatoare meditatii literare asupra singuratatii si iubirii imposibile. Dostoievski schiteaza portretul visatorului romantic, un personaj captiv intre realitatea banala a existentei si iluzia unei iubiri salvatoare. Pe fundalul unui Sankt Petersburg nocturn, aproape fantomatic, autorul construieste un spatiu simbolic al confesiunii si al dorintei neimplinite, in care fiecare cuvant devine ecoul unui dor mai vechi. Nuvela, incarcata de lirism si melancolie, pune sub lupa conditia omului insingurat, prizonier al propriilor fantezii, incapabil sa se ancoreze complet in prezent. O bijuterie a literaturii ruse, Nopti albe este o capodopera despre fragilitatea sufletului si nevoia de a fi vazut si iubit, macar pentru o clipa, sub cerul alb al noptilor de nord.

Unele povești sunt făcute să te învețe, altele să te vindece .

Micul Prinț reușește să le facă pe amândouă.

O carte care rămâne cu tine o viață întreagă, acum într-o ediție de colecție.

Scrisă cu simplitate, dar cu o profunzime copleșitoare, această carte a traversat generații, granițe și inimi, vorbind în șoaptă despre cele mai mari adevăruri: despre prietenie, pierdere, sens și frumusețea lucrurilor mărunte.

Fie că o citești pentru prima dată, fie că te întorci la ea ca la un prieten vechi, Micul Prinț îți va spune exact ce ai nevoie să auzi. Pentru că fiecare vârstă are propriile întrebări… și propriile răspunsuri pe care această poveste le trezește.

Ce poate învăța un adult de la un copil venit de pe o planetă atât de mică, încât poate vedea apusul de soare de zeci de ori pe zi? Mai mult decât își imaginează.

Aceasta este povestea unei călătorii prin univers, dar și a unei regăsiri. Un băiețel pleacă de pe planeta lui, unde a lăsat o floare prețioasă, și explorează alte lumi – întâlnind personaje care oglindesc slăbiciunile și absurditățile oamenilor mari. În același timp, naratorul – un pilot prăbușit în deșert – pornește într-o călătorie la fel de profundă: înapoi către esențial.

Întâlnirea lor scoate la lumină întrebări simple, dar esențiale. Ce înseamnă să iubești? Ce înseamnă să fii responsabil? Ce contează cu adevărat?

Micul Prinț nu este doar o poveste. Este o lecție blândă despre cum să vezi lumea cu inima – indiferent de vârstă.

De ce Micul prinț rămâne o carte inegalabilă

-         Peste 200 de milioane de exemplare vândute la nivel mondial, fiind una dintre cele mai bine vândute cărți din toate timpurile.

-         Tradusă în peste 500 de limbi și dialecte, inclusiv în braille și limbi rare – fiind cea mai tradusă carte non-religioasă din lume.

-         A inspirat filme, piese de teatru, spectacole de balet, opere și chiar un parc tematic în Franța.

-         Este studiată în școli din întreaga lume ca o lucrare simbolică, plină de înțelesuri filozofice și umane.

Negrul cernelii exprima, in felul ei, mahnirea gandului meu cand, fara sa vreau, evoc un trecut care nu este numai al lui. Caci pe acea ulita ce apare in amintirile lui, atat de insorita si de primavaratica, in viziunea mea de astazi, parca e toamna tarzie, ploua si cade lapovita. Mi se pare ca natura insasi, cu pamant si cer, s-a pus sa ingroape ceva si nu izbuteste. Caci peste tot ce a fost si nu mai este astazi din acea ulita au ramas aceste pagini, mai trainice decat lucrurile ce ni se par netrecatoare decat natura ce ni se pare eterna.

Epopeea lui Ghilgames este un poem epic antic mesopotamian, care spune povestea regelui din Uruk, Ghilgames, si calatoria sa catre nemurire. Poemul este plin de aventura, suferinta, si de cautarea neobosita a sensului si a scopului. Alaturi de prietenul sau, Enkidu, Ghilgames se imbarca intr-o calatorie periculoasa pentru a-l ucide pe monstruosul Humbaba si pentru a dobandi viata eterna. In timpul calatoriei, el trebuie sa se confrunte cu propria mortalitate si cu pierderea prietenului sau drag. Acest poem este o dovada a dorintei milenare a omului de grandoare, si a zbaterilor si a pierderilor inevitabile care o insotesc.

„Caragiale a fost cel mai mare român din câți au ținut un condei în mână și o torță aprinsă în cealaltă mână. Condeiul a căzut, dar torța arde și nu se va stinge niciodată.” (Barbu Ștefănescu Delavrancea)

A fost scriitor, orator si avocat roman, membru al Academiei Romane si primar al Capitalei.
Dupa ce incepe sa publice versuri in ziarul Romania Libera, in  1878 publica primul sau volum , placheta de poezii Poiana lunga.Amintiri, semnata doar cu prenumele de Barbu.

Dupa un scurt popas la Paris (1882-1884), pentru a-si desavarsi studiile juridice, Delevrancea publica volumul de nuvele Sultanica. Prezentand o anumita tipologie si morala, Delavrancea s-a dovedit un magistral pictor de tipuri si de moravuri.

Fara a avea adancimea satirica si arta neintrecuta a lui Caragiale, proza creatorului lui Hagi-Tudose se inscrie in buna traditie a nuvelisticii romanesti inregistrate pana in acest moment, in ciuda unei interesante oscilatii intre diversele curente si metode literare. Delavrancea a demonstrat o mare pretuire pentru valoarea umana a omului simplu, omul naturii, fata de taranul cu intreaga sa zestre spirituala, cu imaginatia sa ingenua. Temperament cu fond romantic, osciland intre realitate si fantezie, prin bogatia problematicii operei sale, Delavrancea reprezinta una dintre cele mai puternice prezente literare de la sfarsitul secolului XIX-lea si inceputul secolului XX.

Prozator si dramaturg, gazetar, avocat si orator, cu vocatia perceperii evenimentelor politice si culturale in cele mai profunde sensuri ale acestora, lansat in politica, ajunge in 1899 primar al Bucurestilor. Ramane in literatura, insa, intai de toate prin Hagi-Tudose si prin trilogia dramatica moldoveneasca.