Crime & mystery

Grilă Listă
Setați ascendent

Articolele 631-660 din 774

  • Cainii de vanatoare
    41.23 LEI
    Epuizat din stoc

    Castigator al The Swedish Academy of CrimeWriters’ Award, The Glass Key, The Riverton Prize • Roman din seria Inspector William Wisting


    In urma cu 17 ani, detectivul William Wisting a condus una dintre cele mai mediatizate anchete din Norvegia, deschisa in urma uciderii Ceciliei Linde.  Acum insa s-a descoperit ca probele au fost falsificate si la inchisoare n-a fost trimis adevaratul criminal. Wisting e suspendat, iar presa simte miros de scandal. Desi si-a petrecut intreaga viata vanand infractori, de data aceasta Wisting se simte el insusi vanat. Ca sa descopere ceea ce s-a petrecut cu adevarat, isi da seama ca trebuie sa lucreze singur si sub acoperire, ajutat doar de fiica sa, Line, jurnalist de investigatii. 

    Dar pe masura ce timpul trece si inca o tanara dispare, sansele ca Wisting sa reuseasca in ce si-a propus par sa fie tot mai slabe.

     

    Jørn Lier Horst e unul dintre cei mai buni autori scandinavi de romane politiste. Intriga din cartile lui este condusa admirabil, iar personajele sunt foarte bine construite. - Yrsa Sigurdardottir

    Un roman cu o structura perfecta, complex si plin de tensiune. - CrimeTime, UK

    Jørn Lier Horst are talentul de a descrie atat de bine desfasurarea unei anchete politienesti, incat simti ca faci parte si tu din vanatoare. - Dagens Nyheter, Suedia

    Cainii de vanatoare contine toate ingredientele unui roman politist exceptional: intensitate, o intriga neobisnuita, personaje unice, zugravite cu talentul unui psiholog criminalist. - Tønsbergs Blad, Norvegia

     

    Odata cu seria de mare succes despre inspectorul William Wisting, Jørn Lier Horst (n. 1970) a intrat in elita autorilor de crime din tarile nordice. Lucrand ca sef de investigatii inainte sa se dedice complet scrisului, Horst ne propune o reteta literara unica, o combinatie aparte de suspans si realism. Pe langa romanele pentru adulti, Horst ii incanta si pe cititorii mai tineri cu povesti cu mistere, creand pentru ei, impreuna cu ilustratorul Hans Jørgen Sandnes, seriile Detective Agency No. 2 si CLUE. Cartile din seria William Wisting au inregistrat vanzari de peste un milion de exemplare si au fost traduse in treizeci de limbi. Drepturile de ecranizare ale romanului Cainii de vanatoare au fost achizitionate de catre Good Company Films din Danemarca. La Editura Trei, de acelasi autor, a aparut Casa de vacanta, roman distins cu Bokhandlerprisen 2012 si nominalizat la The Riverton Prize.
  • Filiera de la miezul noptii
    47.57 LEI
    Epuizat din stoc

    #1 Bestseller UK . Un roman din seria Jack Reacher . „Un thriller impecabil, unul dintre cele mai bune romane ale anului .“ - The Washington Post

    După ce partenera lui dintr-o aventură mai veche îl abandonează într-o cameră de motel, Jack Reacher își reia călătoria fără o țintă anume și lasă norocul să-i aleagă calea.
    Ajunge astfel la un banal magazin de amanet unde îi atrage atenția un obiect ciudat: un inel de absolvent al Academiei Militare West Point – un trofeu greu de obținut și la care titularul n-ar renunța ușor. Și mai ciudat este că inelul descoperit de Reacher pare să fi aparținut unei femei. 
    El însuși absolvent West Point, vrea să descopere povestea din spatele acelui obiect și ajunge să fie implicat într-o filieră în care are de a face cu dealeri de droguri, gemene foarte diferite una de cealaltă, o istorie de război încheiată tragic, dependență — totul pe fundalul unui ținut deopotrivă sălbatic și pitoresc.

    “Romanul lui Lee Child aduce o noutate față de celelalte din serie: o anumită tristețe a peregrinărilor lui Reacher care, străbătând vastele ținuturi pustii din Wyoming, are ceva din singurătatea aparte a eroului american clasic.” - Kirkus Reviews

    “Un thriller foarte actual, plin de suspans, ce abordează teme complexe.” - Philadelphia Inquirer

    “O narațiune pe mai multe niveluri despre cum să faci față situațiilor inimaginabile… E simplu: e de ajuns ca Reacher să coboare dintr-un autobuz, că Lee Child urcă automat pe lista de bestselleruri New York Times.” – ALA Booklist

    Jack Reacher este unul dintre cele mai originale și fascinante personaje pop fiction.” - The Washington Post

    Lee Child este unul dintre cei mai mari autori de thrillere din lume. Cărțile sale se află constant pe liste de bestselleruri de ambele părți ale Atlanticului și sunt publicate în peste o sută de țări. După două dintre romanele sale au fost realizate ecranizări de excepție: Jack Reacher, bazată pe romanul One Shot, și Jack Reacher: Să nu te întorci niciodată, care a fost lansată în toamna anului 2016. 
    La Editura Trei au apărut opt romane din seria Jack ReacherMerită să mori, Școala de noapte, 61 de ore, Convinge-mă!, Ghinioane și încurcături, Personal, Urmărit și Să nu te întorci niciodată!.

  • Cina cu ficat si inima
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    LANSAREA ROMANULUI ARE LOC LA LIBRARIA HUMANITAS DE LA CISMIGIU VINERI, 11 MAI, ORA 19:00


    “Poți rezolva enigme, dar nu ai cum să „rezolvi“ oameni. Pentru că omul, să-i zicem personaj, e o matrioșkă de enigme și oricât de bine ai înțelege, până la urmă, cum într-o situație s-a ajuns de la cauză la efect, e doar o pojghiță de înțelegere care, odată spartă, te aruncă-n apa adâncă și foarte rece. 

    Mihaela Apetrei construiește cu acribia, pasiunea și talentul unui pictor de boabe de orez personaje atât de verosimile, de palpabile, încât le simți respirația, parfumul, le trăiești stările, chiar și atunci când n-ai vrea deloc asta, dându-ți senzația că aceste personaje au scris singure povestea asta extraordinară, deci, și tu. Or, asta se numește arta de a scrie un roman.” — Ana Barton, scriitoare

    “Cartea Mihaelei Apetrei poate să vă placă sau să nu vă placă. Dar dacă sunteți iubitori de policier, veți aprecia răsturnările spectaculoase de situație, dacă sunteți iubitori ai descrierilor, veți aprecia atenția pentru detalii, aproape cinematografică, veți aprecia referirile culturale, dar și ingeniozitatea scriiturii. Pe mine m-a cucerit și cu rețetele, dar și cu referirea la Melania Lupu, pentru cei care au citit romanele Rodicăi Ojog Brașoveanu. 
    Sunt o cititoare convinsă de romane polițiste; mă bucur sincer că în sfârșit se întâmplă ceva în literatura română de gen și se întâmplă cu o carte pe care am citit-o pe nerăsuflate.” — Maria Coman, jurnalistă

    Invitațiile la cină sunt pentru obezul Murki un fel de tactică de supraviețuire. Numai că aceste invitații declanșează un șir de morți misterioase, din care lipsesc mobilul și arma crimei.
    Doar câțiva oameni dețin amănuntele care pot dezlega enigma. Și, în final, cu toții trebuie să răspundă la o întrebare: oare este o crimă să-ți dorești să fii fericit?

    Mihaela Apetrei a absolvit, în 1994, Facultatea de Litere a Universității București. A fost jurnalist timp de zece ani, apoi trainer de Public Speaking mai bine de 15 ani, perioadă în care a pregătit peste 1500 de profesioniști din peste 350 de companii. În 2012 a publicat cartea Mai bun, mai încrezător, mai puternic, ca prezentator, dedicată tuturor celor care vor să-și îmbunătățească abilitățile de prezentare. Este coach certificat internațional, traducător și redactor pentru editurile Trei și Publica. 

    În 2016, după participarea la două semimaratoane, Mihaela a parcurs într-o lună, pe jos, cei 800 de kilometri ai celebrului Camino de Santiago, având ca punct final orașul spaniol Santiago de Compostela. Pe blogul ei e-literaria.ro și în ediția online a ziarului Adevărul este în curs de publicare un jurnal de călătorie din acest pelerinaj, scris sub formă de roman bazat pe întâmplări reale din timpul călătoriei. Locuiește în București, este căsătorită și are o fiică.

  • Inchide ochii strans
    49.00 LEI

    PREMIUL USA BEST BOOK FOR FICTION: THRILLER/ ADVENTURE


    In general suntem in stare sa ne imaginam lucruri mai rele decat ne rezerva realitatea. Cel mai mult ne temem de monstrul care ne-ar putea pandi din umbra.

     

    Un lucru e cert: Dave Gurney nu poate sta departe de enigme. A incercat multe: s-a pensionat, s-a mutat la tara, s-a apucat de gradinarit… Dar in zadar. De indata ce i se ofera ocazia sa ancheteze un nou caz de crima, fostul detectiv din sectia Omucideri nu sta prea mult pe ganduri. Victima? O mireasa. Cel putin, pentru inceput. Criminalul? Deschide ochii larg, sa nu fii luat prin surprindere!

     

    El cautase o piesa lipsa. Si n-o putuse gasi. Bineinteles ca n-o putuse gasi, fiindca nu exista nicio piesa lipsa. Nu existase NICIODATA o piesa lipsa. Era o piesa IN PLUS.
  • Copilul
    52.75 LEI
    Epuizat din stoc

    O casa veche este demolata intr-o zona a Londrei ce urmeaza sa fie modernizata... si un muncitor descopera scheletul unui copil, ingropat cu multi ani in urma. Pentru jurnalista Kate Waters, este o poveste care merita atentie. Ea scrie cateva randuri pentru ziarul la care lucreaza, dar in lipsa de raspunsuri, poate doar sa puna o intrebare: ale cui sunt ramasitele gasite pe santier?

    Pe masura ce investigheaza, Kate descopera legaturi cu o infractiune care a zguduit orasul cu mai multe decenii in urma: un copil a fost furat din maternitatea unui spital si nu a fost gasit niciodata. Parintii fetitei au fost devastati de pierderea suferita. Dar povestea nu se opreste aici, iar Kate este atrasa in trecutul oamenilor care au trait odinioara in cartier. Curand, ea afla o serie de secrete neasteptate din vietile a trei femei si este sfasiata intre ceea ce poate si ceea ce nu poate dezvalui... 


    „Copilul este un amestec perfect de lectura de vacanta si roman pentru cluburile de carte. O urmare fascinanta a volumului de debut al lui Barton, Vaduva... Un roman provocator si cu un ritm rapid, care tine cititorul in suspans pana la final." - USA Today

    „Fiona Barton o aduce din nou in scena pe reporterita Kate Waters, protagonista bestsellerului Vaduva, si ne ofera, in Copilul, un alt roman de succes... O poveste cu adevarat antrenanta. Cei carora le-a placut Vaduva vor descoperi ca Barton a devenit mult mai buna." - The Associated Press
  • Celalalt fiu
    51.80 LEI

    Prietenul andaluz, primul roman din Trilogia Brinkmann (Editura Trei, 2014), a fost vândut în 33 de țări și este în curs de ecranizare de către compania Indian Paintbrush.


    Al doilea volum din Trilogia Brinkmann

    Din momentul în care Hector Guzman intră în comă, Sophie Brinkmann regretă că s-a alăturat organizaţiei infracţionale a acestuia. Mâna dreaptă a lui Hector, Aron Geisler, face tot ce poate ca organizaţia să nu se prăbuşească şi s-o ţină cu forţa de partea lor pe Sophie. Dar când fratele lui Hector e asasinat la Biarritz, Sophie câştigă controlul asupra situaţiei şi intenţionează să se folosească de această poziţie.
    Sophie devine o participantă la acest joc în care regulile se schimbă constant, în care loialitatea şi prietenia ajung să şi piardă sensul. Ca să supravieţuiască, ea trebuie să se autoanalizeze în profunzime şi să şi descopere latura întunecată. În caz contrar, va fi înghiţită cu totul de forţele care o înconjoară: mafioţi răzbunători, detectivi inteligenţi, dealeri de arme charismatici şi, posibil, propriul ei fiu.

    Söderberg scrie cu empatie despre imensul stres psihologic pe care îl resimt atât polițiștii, cât și infractorii. - The New York Times Book Review

    Cititorii nu vor vrea să se încheie acest carusel amețitor prin hățișul infracționalității. - Publishers Weekly

    Un roman alert, foarte bine scris, ce urmărește destinul lui Sophie Brinkmann și angajamentul periculos pe care și l-a luat. - The Globe and Mail

    Genul poliţist scandinav s a îmbogăţit cu o nouă voce: Alexander Söderberg. - Los Angeles Times

    Alexander Söderberg (n. 1970) a lucrat ca scenarist și editor pentru televiziunea suedeză, făcând adaptări după romane poliţiste celebre. De douăzeci de ani trăiește la o fermă dintr-o zonă rurală din sudul Suediei. Mărturisește că este dependent de micul său univers familial: soția, cele trei fiice, un labrador, un cal și doi ponei. Își petrece timpul citind, scriind și călărind.


  • Sirul de platani
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    ...Si vreme e ca sa ucizi este unul dintre cele mai de succes romane contemporane. In „Sirul de Platani“, John Grisham se intoarce in celebrul tribunal din Clanton, pentru a urmari itele incurcate ale unui nou proces controversat in care este implicat Jake Brigance - un proces ce va aduce la suprafata vechi tensiuni rasiale, silindu-i pe locuitorii comitatului Ford sa isi confrunte istoria tulbure. Seth Hubbard este un om instarit, rapus incet-incet de cancer pulmonar. Nu are incredere in nimeni. Inainte sa se spanzure de un platan, Hubbard lasa un testament nou, scris de mana. Acest document ii va atrage pe copiii sai, pe menajera de culoare si pe Jake in valtoarea unui conflict la fel de dramatic ca procesul care a facut din Brigance unul dintre cei mai celebri cetateni ai comitatului cu doar trei ani in urma. Acest testament nu lamureste deloc lucrurile, dimpotriva, ridica si mai multe intrebari. De ce i-ar lasa Hubbard aproape intreaga sa avere menajerei? Oare chimioterapia si sedativele i-au afectat capacitatea de judecata? Si de ce este totul legat de o portiune de teren cunoscuta sub numele de Sirul de Platani?

  • Integrala Maigret (vol. VIII)
    15.86 LEI
    Epuizat din stoc

    75 de romane şi 28 de povestiri reunite în 10 volume care îl au ca protagonist pe unul dintre cei mai îndrăgiţi detectivi ai secolului XX

  • Stockholm delete
    51.80 LEI

    Avocata Emelie Jansson, fostul puscarias poreclit Teddy si nepotul acestuia, un adolescent certat cu legea, fac echipa pentru a rezolva o crima ingrozitoare. Cand alarma unei case se declanseaza pe una dintre insulele arhipelagului Stockholm, un paznic apare si se asteapta sa gaseasca urmele unei spargeri. In schimb, descopera un cadavru macelarit, imposibil de identificat.
    Cine este victima crimei si cine este criminalul? 
    Cat timp avocata investigheaza cazul, fostul puscarias trebuie sa se confrunte cu propriul trecut si sa-si salveze nepotul de la o soarta defavorabila. In curand toti sunt prinsi intr-un joc cu mize mari, care ameninta sa le distruga existentele.
    “Cu un ritm alert si plin de actiune, acest roman sumbru si intunecat se adreseaza cititorilor care vor o poveste politista cat mai intensa.”- Library Journal
    “Lapidus propune o intriga ce nu te va lasa sa te opresti din citit.” - Politiken, Danemarca
    “Cel de-al doilea roman care ii are ca protagonisti pe Emelie si Teddy este o mostra de realism social perfect credibil si de mare clasa.” - Litteratursiden, Danemarca

  • Moartea unei marionete
    59.00 LEI

    Un mister al seriei Crimele din Midsomer


    "Desi in acea seara teribila realitatea s-a strecurat pe scena intr-un fel foarte neplacut, cu totii am fost convinsi pana in ultima clipa ca ceea ce priveam era o piesa de teatru."

    O moarte suspecta tulbura linistea trupei locale de actori amatori. Insa acesta nu este un caz obisnuit pentru inspectorul-sef Barnaby care se vede prins in cercul unor indivizi ce nu-i sunt cu totul straini. Hotarat sa traga cortina numai dupa ce va dezlega misterul care bantuie acum orasul, Barnaby descopera ca lumea enigmatica a teatrului este doar un paravan pentru regiile de culise.


    "Asadar, acum avem o marioneta, un mascarici actionat de niste papusari."
  • Cainele din Baskerville / Valea terorii
    35.94 LEI
    Epuizat din stoc

    Cainele din Baskerville, cel mai cunoscut roman din seria Aventurile lui Sherlock Holmes, a fost publicat pentru prima oara in foileton in anii 1901-1902, fiind inspirat de legendele povestite de jurnalistul Bertram Fletcher Robinson prietenului sau, Arthur Conan Doyle. Povestea debuteaza in regiunea Mlastinilor Dartmoor din comitatul Devon, unde baronetul Sir Charles Baskerville este gasit zacand mort printre arborii de tisa de pe domeniul sau nobiliar. In acelasi timp, in zona circula legenda unui caine negru urias, care bantuie mlastinile. Suspectand ca a avut loc o crima, doctorul Mortimer calatoreste la Londra pentru a cere ajutorul lui Sherlock Holmes in elucidarea acestui mister cu tenta supranaturala. Cartea a cunoscut mai bine de douazeci de adaptari pentru marele si micul ecran, iar, mai recent, Sherlock Holmes si doctorul Watson au devenit eroi de benzi desenate si de jocuri video.

    Valea terorii este cel de-al patrulea si ultimul din seria de romane, avandu-l ca protagonist pe genialul detectiv Sherlock Holmes, in care isi face aparitia si dusmanul sau de moarte, maleficul profesor Moriarty.

  • Fellside
    47.56 LEI
    Epuizat din stoc

    Fellside e o inchisoare de maxima securitate pentru femei, situata undeva intr-un tinut mlastinos din Yorkshire.

    Jess Moulson si-ar putea petrece tot restul vietii acolo, desi nu-si aminteste crima pentru care e  condamnata. Nu stie cum a murit baietelul care locuia deasupra apartamentului sau in seara care i-a schimbat viata, dar ziaristii s-au grabit s-o numeasca „criminala de copii“.

    Fellside este un loc unde pana si peretii soptesc. Iar cea mai puternica este chiar vocea baietelului omorat. Mintea ii joaca feste lui Jess sau chiar i se cere ajutorul dintr-o alta lume?

    M.R. Carey imbina un crime thriller intunecat cu o inedita poveste cu fantome, plina de intorsaturi de situatie si de momente care taie respiratia.

    Original, plin de suspans si extrem de puternic. - The Guardian

    O carte care te bantuie si iti frange inima. - Vogue

    " Acum nu ii mai era teama sa cutreiere prin curentul de amintiri, de-a lungul unui tarm de care se loveau valurile trecutului. Acum nu mai simtea decat usurare. Era ca si cum s-ar fi intors acasa, sau cel putin intr-un loc care o cunostea si o primea inapoi cu draga inima; un loc asemenea unui paradis al copilariei, asemenea unei casute dintr-un copac sau al unei cazemate din perne. Locul Celalalt.

    Isi surprinse propriul chip reflectat in lumea prin care trecea, ecouri stinse ale plutirii ei printr-un aer care nu era aer sau pe deasupra unei ape care nu era apa, ci gandurile femeilor din Fellside. Majoritatea nu dormeau inca, dar isi intorsesera ochii interiori catre Moulson, care trecea prin fata ferestrelor micute ale sufletelor lor. Indreptandu-se spre noaptea unde traiau cu toate."

  • Gheata de sub picioarele ei
    47.57 LEI
    Epuizat din stoc

     Intunecat. Incitant. Socant. Citeste thrillerul care-ti va taia rasuflarea! Gheata de sub picioarele ei a cunoscut un succes fulminant, fiind publicata in 22 de tari. Drepturile de ecranizare au fost achizitionate de New Line Cinema, iar producator va fi Andrew Lazar (American Sniper).


        Politia ajunge la locul unei crime atroce. Trupul unei femei decapitate zace intr-o casa eleganta din suburbiile Stockholmului – crima e cu atat mai abominabila cu cat seamana in mod straniu cu o alta, savarsita cu zece ani in urma si ramasa nerezolvata. Acum insa exista un suspect: charismaticul CEO Jesper Orre, proprietarul casei, care a disparut. Ca sa descifreze misterul din jurul acestui sarmant om de afaceri, detectivii Lindgren si Olsson apeleaza la ajutorul lui Hanne Lagerlind-Schon, un stralucit profiler. Dar pe urmele suspectului se afla si Emma Bohman, o tanara angajata la compania acestuia si cu care Orre a avut o scurta aventura.

     

        "Noua revelatie a literaturii scandinave, Camilla Grebe ne ofera un thriller psihologic pe cat de inteligent construit, pe atat de captivant ca poveste – perfect pentru fanii Camillei Lackberg, ai lui Jo Nesbø sau Ruth Ware." - Publishers Weekly

        "Citind cele trei marturii nestatornice ale personajelor, avem senzatia ca pasim pe o gheata din ce in ce mai subtire." - Sunday Mirror

        "O intriga magistral condusa. Cei ce vor sa regaseasca atmosfera din Fata din tren vor indragi o antieroina cum n-au mai intalnit." - Booklist

        "Impresionant… Un tur de forta care aduce numele Camillei Grebe pe primul raft al literaturii nordice noir, din ce in ce mai aglomerat." - Kirkus Review

     

        Camilla Grebe (n. 1968 la Stockholm, Suedia) a absolvit Scoala de Economie din Stockholm si este cofondatoarea Storyside, o editura specializata in carti audio. Impreuna cu sora ei Asa Traff, a scris cinci romane foarte apreciate avandu-l in centru pe psihologul Siri Bergman. Primele doua romane din serie au fost nominalizate la Best Swedish Crime Novel de catre Academia scriitorilor suedezi de romane politiste. Grebe semneaza si populara trilogie Moscow Noir (scrisa in colaborare cu Paul Leander-Engstrom).
        
  • Poarta destinului
    44.29 LEI
    Epuizat din stoc

    Tommy și Tuppence Beresford își cumpără o casă nouă, unde speră să își petreacă liniștiți bătrânețea. În timp ce aranjează în mansardă cărțile lăsate de mai multe generații de proprietari, Tuppence descoperă o ediție care o intrigă a Săgeții negre de Robert Louis Stevenson. Mai multe litere din carte au fost subliniate, alcătuind o frază enigmatică: “Mary Jordan nu a murit de moarte bună. Unul dintre noi a ucis-o.” Cartea i-a aparținut unui băiat care a murit la doar paisprezece ani... Cei doi Beresford nu au nevoie de mai mult ca să înceapă o anchetă ce se va dovedi periculoasă. Ultimul roman pe care l-a scris Agatha Christie.

  • Crima din Orient Express
    52.85 LEI
    Epuizat din stoc

    Un afacerist american găsit mort într-un compartiment închis pe dinăuntru din luxosul Orient Express, douăsprezece lovituri de cuțit și doisprezece călători, toți suspecți. De data aceasta însă, victima a cărei moarte o investighează Hercule Poirot nu mai este deloc nevinovată. Pe parcursul anchetei sale, detectivul belgian va descoperi ce consecințe tragice a avut un celebru caz de răpire și ucidere a unui copil asupra familiei acestuia și a altor apropiați. Iar în cele din urmă, va trebui să răspundă la o întrebare cu care nu s-a mai confruntat: Poate fi crima justificabilă? Cel mai fascinant și mai celebru caz al lui Hercule Poirot.

  • O viață și trei zile
    36.63 LEI
    Epuizat din stoc

    În orășelul Beauval, Antoine, în vârstă de doisprezece ani, își omoară din greșeală prietenul, pe Rémi Desmedt.
    Nu spune nimănui, ascunde cadavrul și trăiește trei zile terorizat de gândul că va fi descoperit.
    Numai că în regiune se pornesc furtuni puternice, orașul e inundat, casele sunt distruse și nimeni nu mai caută cadavrul micului Rémi.
    După doisprezece ani, în viața lui Antoine, devenit între timp medic, revine vechea poveste din copilărie.
    Înspăimântat, Antoine ajunge să facă o serie de concesii uriașe cu urmări dintre cele mai dureroase…

    "Ca în toate romanele sale polițiste, Pierre Lemaitre ridică multe întrebări despre condiția umană și dilemele ei. Tocmai faptul că nu încearcă să le explice face din Lemaitre un mare scriitor." - Le Salon Littéraire

    "Pierre Lemaitre revine cu un roman polițist care-ți taie răsuflarea și cu o intrigă neobișnuită și terifiantă." - Le Journal du Dimanche

    Pierre Lemaitre s-a dedicat scrisului după o lungă carieră ca profesor de literatură.
    Romanele sale noir au mare succes de public şi de critică, fiind distinse cu numeroase premii, printre care Prix Cognac 2006 și Prix Le Point du Polar européen 2010.
    La revedere acolo sus (Editura Trei, 2014) i-a adus Premiul Goncourt în 2013, ecranizarea sa urmând să aibă premiera pe 25 octombrie 2017.

    La Editura Trei au apărut toate volumele din seria Verhoeven: Rosy & John, Irène, Alex (International Dagger Award 2013) și Camille (International Dagger Award 2015).

  • Adevărata poveste a nasului lui Pinocchio
    54.39 LEI
    Epuizat din stoc

    Inspectorul-șef Evert Bäckström se ocupă de un caz neobișnuit.
    Să găsească un suspect în cazul uciderii lui Thomas Eriksson – celebru avocat al mafiei – nu e greu, dar să scurteze lunga listă a celor care îl voiau mort este aproape imposibil.
    Din fericire, de-a lungul timpului, Bäckström a întreținut un grup de cunoștințe îndoielnice. Colegii săi nu știu că el își încheie anchetele cu ajutorul acestor prieteni. Și nici că Bäckström trebuie să le întoarcă o serie de favoruri. Acum însă rămân cu toții uimiți pentru că nici cel mai diabolic polițist n-ar fi bănuit până unde ar putea duce această pistă și cât de mult l-ar scoate pe Bäckström din zona sa de confort.

    “Cu siguranță, Leif G.W. Persson scrie cea mai bună literatură polițistă din Suedia, și mai ales datorită savurosului inspector șef Bäckström, un escroc pe care ne place să-l urâm.” - Dala-Demokraten

    “Neîndoielnic, romanul lui Persson este una dintre cele mai convingătoare mostre de crime fiction suedez.” – Expressen

    Leif G.W. Persson este un povestitor extrem de inteligent, capabil, pe de o parte, să-i facă pe cititori să se amuze copios și, pe de altă parte, să se înfioare citind descrierile tăioase și critice ale societății contemporane.” – Skanska Dagbladet

    “În ciuda – sau tocmai datorită – personajului cinic Bäckström, firele acțiunii se împletesc elegant într-un ansamblu puternic, care satisface nevoia cititorilor de a se bucura de o distribuție insolită a personajelor, de coincidențe stranii și de un strop de istorie.” – Aftonbladet

    Leif G.W. Persson este cel mai cunoscut criminalist scandinav și un profiler renumit. Din 1991, este profesor la Academia suedeză de Poliție și, ca expert criminalist, analizează cazuri complicate în emisiuni TV și în presă. Este autorul a zece romane polițiste, trei dintre ele avându-l drept protagonist pe excentricul inspector de poliție Evert Bäckström.
    A primit nenumărate distincții literare, printre care The Piraten Award, The Glass Key for Best Scandinavian Crime Novel, The Swedish Academy of Crime Writers' Award (de trei ori), The Finnish Whodunnit Society's Annual Award for Excellence in Foreign Crime Writing, The Petrona Award for Best Scandinavian Crime Novel și The Danish Academy of Crime Writers' Palle Rosenkrantz Prize.

  • Apple Tree Yard
    42.18 LEI

    Yvonne Carmichael, o geneticiană respectată, formează de mulți ani un cuplu stabil cu Guy, de asemenea un cercetător de succes. Din momentul în care întâlnește pe holurile Parlamentului britanic un bărbat misterios, față de care se simte irezistibil atrasă, Yvonne pierde controlul asupra vieții sale. Timp de cateva luni, se va vedea în secret cu iubitul ei, până când un incident grav le va distruge relația și le va arăta cine sunt cu adevărat. Cei doi adulterini vor ajunge în fața instanței de judecată, acuzați de crimă cu premeditare.


    „Nu se poate să existe vreo femeie în viaţă care să nu-şi fi dat seama măcar o dată, într-un moment de panică, de faptul că se află în locul greşit şi momentul greşit, alături de bărbatul greşit. Louise Doughty, mai sigură pe sine cu fiecare roman, îşi conduce cititorul descurajat într-un teritoriu întunecat. O carte irezistibilă şi curajoasă.” – Hilary Mantel, autoarea Wolf Hall

     

    „Realizarea lui Doughty e de a-şi imagina o tragedie oribil de banală – ceva ce i s-ar putea întâmpla oricui, dar totuşi o tragedie... Nu dezvăluim nimic când spunem că magnitudinea ruşinii publice trăită de Yvonne e cumplit de bine realizată... Procesul însuşi e o magistrală mostră de evaziune şi divulgare selectivă... Un avertisment impresionant despre consecinţele momentului în care fantezia începe să înghită viaţa reală. ‚Problema poveştilor e că sunt addictive’, afirmă Doughty. În cazul de faţă, probabil că n-a scris niciodată o propoziţie mai adevărată.” – The Guardian

     

    Șocant, seducător și intens, cel mai recent roman al scriitoarei și publicistei britanice Louise Doughty este o poveste knock-out, cu subtilități de thriller. Carol Haggas

     

    Acest thriller inteligent, sexy, matur explorează puterea dorinței și ce se întâmplă atunci când pierdem controlul. Sara Nelson

     

    Când veți începe acest roman, nu vă veți mai putea opri din citit. Helen Dunmore
  • Locul de unde vine lumina
    51.80 LEI
    Epuizat din stoc

    Un roman din seria Inspectorul Gamache

    “O viziune luminoasa asupra increderii si prieteniei, care ii va incanta pe cititori.” (Kirkus Review)

    Craciunul se apropie in Quebec, este vremea ninsorilor de poveste, a luminilor feerice si a reuniunilor in jurul semineului. Nu si pentru inspectorul-sef Armand Gamache. Multi dintre colegii de la Omucideri au plecat, vechiul lui prieten si locotenent Jean-Guy Beauvoir nu i-a mai vorbit de luni intregi si forte ostile se aliaza impotriva sa. Cand primeste de la Myrna Landers un mesaj despre disparitia unei vechi prietene care n-a mai ajuns in Three Pines pentru Craciun, vede ocazia perfecta de a pleca din oras. Intrigat de refuzul Myrnei de a dezvalui numele prietenei sale, va descoperi ca femeia disparuta a fost candva faimoasa in toata lumea si acum aproape ca n-o mai remarca nimeni, in afara de geniul nebun al poeziei, Ruth Zardo.
    Gamache este din ce in ce mai atras de lumea din Three Pines. Nu doar ca investigheaza disparitia prietenei Myrnei, dar cauta si un loc sigur pentru sine si colegii care-i mai sunt inca loiali.
    Ce pret va plati Gamache pentru pacea mult dorita?

  • Ripley sub pamant
    49.00 LEI

     Lumea lui Tom Ripley se poate prabusi intr-o clipita atunci cand afacerea murdara in care e implicat degenereaza intr-un scandal de proportii. Imprejurarile ostile cer masuri disperate, iar Tom isi cunoaste interesul si actioneaza cu sange rece. Este posibil sa fim toti capabili de crima, dar ce ii determina pe unii s-o comita si pe altii sa caute alte solutii pentru a-si salva pielea?
        "Cadavrul a cazut in groapa facand un zgomot delicios pentru urechile lui Tom. Si aruncatul pamantului cu lopata deasupra mortului s-a dovedit o placere."

  • Adevarul absolut
    36.00 LEI

    Kate Swift – agent renegat. Lucien Benway – agent cazut in dizgratie. Harry Hook – agent autoexilat. Philip Danvers – mentorul lor.

    Cand Kate Swift e nevoita sa opreasca un atac armat la scoala fiicei ei, stie ca vanatoarea a inceput. In lumea serviciilor secrete, totul poate fi o capcana. Un gest sau o privire inseamna diferenta dintre viata si moarte. Comploturile, musamalizarile, santajul sunt la ordinea zilei. Adevarul e modificat dupa bunul plac al celor care detin puterea. Presa canta dupa cum i se spune. Si totul din dintr-un motiv cat se poate de simplu: razbunarea.

    James Rayburn te poarta intr-o cursa tensionata prin America si Thailanda pe care o cunoaste atat de bine, cursa a carei miza este nu numai descoperirea adevarului absolut, ci si salvarea imaginii administratiei americane. O combinatie extraordinara intre realitatile brutale ale razboiului modern si eleganta romanului de spionaj clasic. Un mare succes literar.


    „O analiza foarte buna a felului in care conceptul de patriotism a fost scos la mezat.” (Dead End Follies)

    0
  • Fulger albastru
    41.00 LEI

    Detectivul Jimmy Perez si logodnica lui, Fran Hunter, planuiesc sa le faca o vizita parintilor lui pe Fair Isle, cea mai indepartata insula locuita din arhipelagul Shetland, in nordul Marii Britanii. Dar scurta lor vacanta e distrusa in momentul in care in centrul de cercetare de la North Light are loc o crima. Furtuna nemiloasa de toamna care izbucneste izoleaza insula de restul lumii, lasandu-l pe Jimmy Perez fara ajutorul colegilor sai. Atmosfera claustrofobica de pe insula devine si mai cumplita: e o comunitate mica, in care cu totii se cunosc intre ei si isi stiu secretele murdare; dar oamenii sunt obligati acum sa-si continue traiul in comun, sa stea de vorba si sa manance impreuna stiind foarte bine ca ar putea fi la masa chiar cu asasinul. Tensiunea atinge limite insuportabile. Cu totii au nervii intinsi la maximum. Perez stie ca e doar o chestiune de timp pana cand ucigasul va lovi din nou. Iar fulgerele spinteca in continuare cerul…


    „Daca sunteti in cautarea unor romane politiste excelente in stilul Agathei Christie, nu aveti altceva de facut decat sa o cititi pe Ann Cleeves.” (Antonia Fraser, The Lady)

  • Moarte in tinutul secuilor
    22.00 LEI

    Adeseori se intrerupe. Face  pauze. Cuvintele par sa pluteasca in baloane de banda desenate. Dar trebuie sa aveti rabdare, asa cum are misterioasa persoana care il inregisteaza. In ritmul ei bizar, marturia lui Egon Fartaes (german, dupa mama, roman dupa tata, revenit dupa mult timp in tara si internat la dezalcoolizare) va va purta prin amintirile grupului de umor absurd Parazitul prietenos, dominat de umbra marelui explorator al lumilor subterane, Vlad Lupu. Dar, mai ales, facindu-va sa strabateti, pe timp de zi sau noaptea, strazile intortocheate ale Brasovului sau magicul Tinut Secuiesc, va va duce in inima unor teribile crime care leaga trecutul si viitorul. Este procurorul Hliza (mana dreapta a unui fost vicecampion mondial la ping-pong devenit investitor in terenuri de golf periculoase pentru padurile seculare ale Tinutului), la originea tragediei petrecute in anii 1980 intr-un camin de azilanti din RFG? Si unde a disparut ultra-patrioata adolescenta Madalina? Au toate acestea legatura cu osemintele celor impuscati fara judecata in anii ’50, pe care le cauta obsesiv prin creierii muntilor detectivul-arheolog Vlad Lupu?

    „Reintors in tara din “Germa”, Egon Fartaes, a luat o teapa urata rau, trezindu-se la dezintoxicare cu un reportofon in fata. I-l intinde insa – un real noroc pentru cititor – o fiinta galesa care-l ajuta sa-si aminteasca… Ruinele multiculturalitatii transilvane, trecute prin ciurul memoriei sale prolixe, cand ludice si ironice, cand nostalgice sau dramatice, sunt bantuite de mortii vii ai comunismului defunct pe cale sa comita o crima oribila. Insa, providential, si de „investigatorul” Vlad Lupu, un reprezentant plin de adrenalina al populatiei majoritare, tovaras pe cat de imprevizibil, pe atat de fidel al acestui horibilicribrifax saxonicus contemplativ.

  • Negru de corb
    40.00 LEI

    E o noapte de An Nou ca oricare alta in Shetland. E frig, zapada s-a asternut in straturi groase, dar oamenii ies impreuna pe strazi, canta, se distreaza. Chiar si singuraticul si ciudatul Magnus Tait se pregateste de petrecere si isi asteapta, ca in fiecare an, oaspetii care nu i-au calcat vreodata pragul. Unica fiinta care-i tine de urat e un corb la care tine ca la ochii din cap. Totul se schimba cand doua fete ii intra in casa si ii amintesc de un episod groaznic din trecut…

    Cateva zile mai tarziu, Fran Hunter descopera pe campul inghetat cadavrul uneia dintre fete. Intreaga comunitate e cutremurata. Inspectorul Jimmy Perez e pus in fata unui caz dificil, in care trebuie sa discearna intre ura si prejudecatile localnicilor fata de straini si franturile de adevar pe jumatate rostite.

    Deasupra tuturor, corbii se rotesc intr-un dans macabru.

    Un thriller psihologic distins cu premiul Duncan Lawrie pentru cel mai bun roman politist, scris de castigatoarea Premiului Diamond Dagger pentru intreaga cariera.

    „Cleeves exceleaza din nou in a crea atmosfera… Un thriller psihologic migalos construit.” (The Times)

    „Un roman politist puternic, intunecat, care se distinge prin inteligenta si franchetea caracterizarilor de personaj.”  (Andrew Taylor, Tangled Web)

  • Trucaj
    22.00 LEI

    Seria Andrei Mladin

    Andrei Mladin, protagonistul romanelor Atac in biblioteca si Profesionistul, isi reia rolul de detectiv fara voie in Trucaj. Ziaristul e trimis sa scrie un reportaj pe Insula Zorelelor, unde un reputat arheolog a descoperit urmele unei cetati grecesti ridicate din adancuri, Ankopolis. Intr-o companie selecta, dar izolat de lumea exterioara, eroul se vede nevoit sa descalceasca intr-o singura noapte itele unui mister la fel de greu de inteles ca insasi insula pe care se afla. Pentru ca furtuna naprasnica starnita din senin ascunde nu numai tainele anticilor care au locuit candva acolo, ci si un criminal.

    La treizeci de ani de la prima aparitie, tonul ironic si totodata melancolic al romanului este la fel de actual, aratandu-ne un Andrei Mladin inca mai spumos si mai profund decat pana acum. Dincolo de actiune, este un comentariu, jucaus si serios in acelasi timp, in care te cufunzi ca intr-un labirint.


    „In Trucaj, mai mult parca decat in precedentele romane care il aveau drept protagonist si in care jovialitatea si verva lexicala ne puteau face, la o privire superificiala, sa-l banuim de facilitate, rasul mastii nu mai poate acoperi in intregime chipul grav aflat in spatele ei si personajul ni se arata asa cum este el in realitate, adica un mare invins.” (Tudorel Urian)

    „Eroul este un amestec de Sam Spade si Marlowe, superman flegmatic si Don Juan pe cat de pagubos, pe atat de invincibil.” (Dan C. Mihailescu)

    „Imbinand in mod inovator scrierea crime cu satira si critica sociala, Arion descopera mijlocul perfect de a infrunta si de a prezenta intunecatele, paranoicele zile ale Romaniei lui Ceausescu.” (John McLeod)

  • Vremea plecarii
    51.80 LEI
    Epuizat din stoc

    #1 New York Times Bestseller 

    Dragostea unei mame. Căutarea neobosită a unei fiice.  O enigmă care trebuie dezlegată …

    De peste zece ani, Jenna Metcalf n-a încetat să se gândească la mama ei, Alice, o cercetătoare care și-a dedicat viața studierii comportamentului elefanților și care a dispărut în condiții misterioase. 
    Jenna refuză să creadă că a fost abandonată. Disperată să-și găsească mama, apelează la ajutorul polițistului care a anchetat cazul și al lui Serenity, o femeie care poate să comunice cu spiritele celor dispăruți. 
    În timp ce încearcă să afle ce s-a întâmplat cu Alice, cei trei descoperă că întrebările dureroase au răspunsuri și mai greu de suportat. 
    Departe de a fi un roman polițist clasic, Vremea plecării fascinează prin întrepătrunderea poveștii emoționante și excepțional documentate despre viața elefanților cu aceea a traumei prin care trece un copil care-și pierde părinții.

    "Picoult este o scriitoare extraordinar de talentată." - Stephen King

    "O poveste tulburătoare despre dragostea părintească, prietenie și pierdere." – The Washington Post

    "Jodi Picoult scrie cu atenție la detalii și surprinde magistral delicatețea și complexitatea relațiilor umane." - The Boston Globe

    "Picoult stăpânește la perfecție arta povestirii." - Associated Press

    Jodi Picoult este o autoare americană de mare succes. A scris douăzeci și trei de romane, dintre care ultimele opt au intrat direct în lista de bestselleruri a publicației New York Times. 
    Vândute în peste 40 milioane de exemplare peste tot în lume, cărțile sale sunt traduse în treizeci și cinci de țări, iar patru dintre ele au fost ecranizate. 
    Jodi Picoult a primit nenumărate premii, printre care, în 2003, New England Bookseller Award for Fiction, iar în 2013 și 2014 New Hampshire Literary Award pentru merite literare deosebite. 

    "Cu romanul său în care creează personaje complexe și o poveste pe mai multe planuri, Jodi Picoult și-a câștigat pentru totdeauna un loc în inima cititorilor." - Library Journal

  • Scoala de noapte
    47.57 LEI
    Epuizat din stoc

    E doar o voce ivită de nicăieri: „Americanul vrea o sută de milioane de dolari”. 
    Pentru ce anume? Și de la cine? Este anul 1996 și sovieticii au plecat de mult. Dar acum a apărut un nou inamic. Într-un apartament din Hamburg, o celulă jihadistă plănuiește o lovitură de proporții. 
    Jack Reacher tocmai a finalizat cu succes o misiune secretă. Șefii lui din armată îl felicită și-l trimit din nou la școală. Dar acolo sunt doar trei elevi: Reacher, un agent FBI și un analist CIA.
    Sarcina lor? Să-l găsească pe americanul misterios. Și să afle ce vinde. Și cui. Situația este foarte gravă – e posibil ca lumea să fie victima unui act teribil de terorism. 
    În Școala de noapte, Reacher se întoarce în armată, dar acum fără uniformă. Având-o alături pe Frances Neagley, ajutorul lui de nădejde, soarta lumii este pe umerii săi, într-o aventură trepidantă, teribil de bine scrisă, care-ți va da fiori pe șira spinării.

    “Cel mai bun thriller.” - Stephen King

    “Premisa unui complot anterior atentatului de la 11 septembrie 2001 este în același timp convingătoare și deconcertantă, iar Lee Child, cu atenția lui caracteristică pentru detalii, reușește să redea întreaga acțiune într-un mod surprinzător și credibil.” - Publishers Weekly

    “Acest roman, a cărui acțiune se petrece cu ani în urmă, cu o investigație de școală veche, tactici urbane inteligente și atitudinea devenită clasică a lui Reacher, este o carte antrenantă, care se citește cu sufletul la gură.” - Library Journal

    Lee Child este unul dintre cei mai mari autori de thrillere din lume. S-a născut în Coventry, a crescut în Birmingham și acum locuiește la New York. Se spune că la fiecare douăzeci de secunde undeva în lume se vinde un roman de al său din seria Jack Reacher. Cărțile sale se află constant pe liste de bestselleruri de ambele părți ale Atlanticului și sunt publicate în peste o sută de teritorii. A primit nenumărate distincții, cea mai recentă fiind CWA’s Diamond Dagger pentru contribuția remarcabilă în domeniul crime fiction. 
    După două dintre romanele sale au fost realizate ecranizări de excepție: "Jack Reacher", bazată pe romanul One Shot, și "Jack Reacher: Să nu te întorci niciodată", care a fost lansată în toamna anului 2016.

  • Galveston
    49.00 LEI

     SPUR AWARD pentru cel mai bun roman de debut 2011 • Prix Du Premier Roman Etranger 2011 • Vrij Nederland Thriller Award 2016

         Nic Pizzolato, creatorul si producatorului serialului HBO True Detective, ne prezinta o poveste intunecata si violenta, dar de o frumusete impresionanta, care se petrece in oraselul american Galveston de pe coasta Atlanticului. Un roman despre puterea de a-ti accepta trecutul si de a merge mai departe.

        "In viata, exista experiente carora nu le poti supravietui si in urma carora, chiar daca n-ai murit, nu mai esti viu cu-adevarat."

  • Cabaret Biarritz
    41.23 LEI
    Epuizat din stoc

    Premiul Nadal 2015. Roman polifonic, Cabaret Biarritz face radiografia unei epoci fericite, a unei societati care tocmai isi revenise dupa ranile adanci provocate de Primul Razboi Mondial, o panorama a aspiratiilor, a visurilor si a cosmarurilor pe care oamenii le aveau in vara anului 1925.

       In 1938, scriitorul de romane populare Georges Miet este trimis de o editura din Paris sa investigheze moartea suspecta a unei tinere din Biarritz si sa scrie o carte despre cele intamplate. Folosindu-se de acest pretext, autorul ne duce in anul 1925, in celebra statiune Biarritz, un loc plin de glamour, unde o societate extrem de sofisticata isi traia cei mai fericiti ani. In incercarea de a rezolva misterul mortii tinerei, Georges Miet sta de vorba cu mai multe personaje, care de care mai surprinzatoare, iar cu fiecare noua depozitie incepem sa fim tot mai convinsi ca ceea ce a parut o sinucidere ar putea fi o crima.


        “In Cabaret Biarritz ancheta politieneasca se impleteste magistral cu parodia sociala.” - El Pais
        “Dintr-o perspectiva postmoderna, Cabaret Biarritz aplica o lentila parodica asupra trecutului. Jose C. Vales este un scriitor de prima mana, de o forta imaginativa si stilistica iesita din comun.” - El Cultural

        Jose C. Vales (n. 1965) e un autor spaniol care a obtinut pentru romanul sau Cabaret Biarritz Premiul Nadal unul dintre cele mai importante premii literare acordate in Spania. Jose C. Vales e foarte implicat in lumea editoriala, fiind el insusi editor si un foarte apreciat traducator din limba engleza. De asemenea, scrie critica literara si face jurnalism cultural, participand la numeroase dezbateri in media pe teme literare.

        Fragment din romanul "Cabaret Biarritz" de Jose C. Vales:

        “Leon Vignemale. Pilot de aerostat

        Dupa parerea mea, nu exista un obiect mai elegant si mai distins decat un montgolfier. In timpul Marelui Razboi, multe state l-au folosit pe post de supraveghere a orizontului, insa odata sfarsit cumplitul macel, multi aventurieri au ales acest nemaipomenit mijloc de transport pentru a se adanci in teritorii neexplorate. Unii chiar au vrut sa duca la bun sfarsit aventura celor trei englezi ai domnului Jules Verne, iar altii s-au gandit sa ajunga la poli cu aerostatul nostru.
        In Biarritz, domnul Ricard a fost cel care a finantat expozitiile aerostatice, cu ajutorul de nepretuit al Societatii Prietenilor Aeronauticii Universale. De fapt, domnul Ricard era membru fondator si directorul acestel societati.
        Inca de la primele ore ale diminetii au inceput sa soseasca la aerodrom primii pustani hotarati sa nu le scape niciun detaliu de la operatiunile necesare punerii in functiune a unui ballon. Demonstratia era fixata la ora cinci dupa-amiaza, cand se presupunea ca aerul nemiscat al inserarii va permite inaltarea balonului si poate chiar realizarea unui scurt zbor. Dupa pranz, au inceput sa soseasca domnii interesati de noile cuceriri ale tehnologiei si doamnele curioase. Pentru ca domnul Ricard ceruse sa fie amenajate cateva corturi albe, pline de gustari, sampanie, racoritoare, dulciuri si fructe - in definitiv era o zi estivala, - au venit si persoane nu neaparat interesate de lumea aeronauticii, dar care, pe de alta parte, dadeau culoare evenimentului. Locul s-a umplut de umbrelute albe, palarii de Panama, canotiere, palarii cu pene, costume tesute sau din voaluri de matase care unduiau la cea mai usoara briza si se mulau intr-un mod cat se poate de surprinzator pe formele femeilor, de pantofi albi si galbeni, de sandale romane, de evantaie din pene si cate si mai cate nebunii vestimentare care faceau parte din minunatiile statiunii Biarritz din anii 1920.”

  • Intalnire cu moartea
    42.18 LEI
    Epuizat din stoc

    S-ar părea că, oriunde s-ar afla, Hercule Poirot dă peste o crimă. Până și într-o excursie la ruinele antice de la Petra, unde doamna Boynton, o americancă bogată și destată de toată lumea, inclusiv de propria familie, este descoperită moartă. Poirot are o singură zi pentru a afla dacă ucigașul este chiar unul dintre copiii acesteia, dornic să se elibereze de sub dominația ei tiranică, sau vreuna dintre numeroasele sale victime, căci singura plăcere în viață a doamnei Boynton a fost să le facă celorlați rău...

Filter by

Preț

Editura