Literatură română

Prin găurile săpate în văzduh de aurora boreală, troicile conduse de armăsarii cerești aduc pe pământ spiritele din lumea de dincolo. Ciakapeș, strămoșul legendar al autohtonilor, îi așteaptă la sosire pentru a-i învăța cum să supraviețuiască iernii arctice. În anul când Augusta, o profesoară de origine română, sosește la Cheffersville, în taigaua ce înconjoară mica rezervație de 800 de autohtoni aterizează o romă din Europa de Est, o țărancă din Bărăgan, un hoț de mașini, două prostituate, un evreu și o coafeză din București. Care este legătura lor cu Augusta și ce le tulbură liniștea în viața de apoi?

Inspirat din experiența autoarei ca profesoară de franceză într-o rezervație autohtonă din regiunea subarctică, acest docu-roman îmbină relatarea autobiografică cu lumea pestriță a legendei. Personaje reale se amestecă cu cele fictive într-un maelström frenetic care îmbină realismul cu fabulosul. O relatare crudă a realității cu care se confruntă încă autohtonii. În același timp, lecția legendarului Ciakapeș pe colinele înghețate ale tundrei este că dragostea este întotdeauna mai puternică decât ura.

„O imensă muncă de documentare asupra problemei educației autohtonilor.” – Éloïse Demers Pinard, „Bonjour la Côte-Ici”, Radio-Canada.

„Un strigăt de alarmă sfâșietor. Mărturisesc că am fost tulburat de această narațiune unde realitatea se îmbină cu legendele.”  - Yvon Pare, „Lettres québécoises”.

„Numai marea literatură reuşeşte să surprindă nuanţele infinitezimale şi imprevizibilul tuturor transgresiunilor umane. Linia Kármán e un roman tulburător despre multiplele forme de locuire, dislocare, acomodare, nu doar în/din spaţii geografice şi biotopuri diverse, ci şi în ceea ce priveşte propriul sine, identitatea şi alteritatea, prezentul şi trecutul, realitatea exterioară şi cea psihologică, viaţa şi moartea, adevărul şi ficţiunea.” (Gabriela Gheorghişor)

„Încrederea lui o uimi pe Cornelia şi o făcu să spere din nou. Chipul surâzător al lui Lucian, precum şi ceva nou în felul său de a fi îi atraseră atenţia. Ce se întâmplase în acea zi? Pe unde umblase de a ajuns aşa de târziu acasă? De unde îi venea această certitudine? Făcuse vreo înţelegere cu tovarăşii?! Aşa cum îl cunoştea, nu‑i venea să creadă că Lucian ar fi putut să accepte târgul cu comuniştii şi să‑şi vândă conştiinţa. Nici chiar de dragul ei sau al lui Dorli. Să aibe, oare, femeia aceea, Elena Daniello, noua muză, o atât de mare influenţă asupra lui încât să‑i fi redat pofta de viaţă şi de scris?! Şi ea, Cornelia, ce‑ar putea să facă dacă el se îndrăgostise de o altă femeie?! Să‑i interzică s‑o mai vadă? Nu putea! Era ca şi cum i‑ar fi cerut să nu mai scrie, să nu mai respire… Ori de câte ori apăruse o nouă iubire în viaţa lui (Domniţa, Eugenia, Coca), Cornelia retrăise cu şi mai multă intensitate perioada de început a dragostei lor. Se reîndrăgostea cu fiecare femeie care îi stârnea o nouă pasiune soţului ei. Îi recunoştea gesturile de altădată, stările, tresărirea şi tremurul, nevoia de a ieşi din casă, îi îmbrăţişa, pătimaşă, dorinţa. Îi simţea clocotul, freamătul, puterea de a crea. Şi se‑ntorcea singură, dar fericită, în trecut. În prima zi. Într‑o frumoasă zi de octombrie din anul 1916.”

Roman cult, interzis de cenzura, una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste din literatura romana contemporana, aparut de abia in 1990. Editia de la Corint are, in plus fata de celelalte cinci editii, un Dosar: Cum am scris Corpuri de iluminat, de Stelian Tanase, care pune in context aparitia cartii, cu fragmente din jurnalul autorului din acea epoca, marturii valoroase despre viata scriitorilor si despre sistemul editorial din acei ani, marcat de cenzura politica.

In intuneric, incet, incet, incep sa imi vad picioarele. Lumina incepe sa imi invaluie pentru prima oara corpul fizic, dupa care si sufletul. Eu, Iraila, m-am lasat condusa de multe eclipse interioare, insa doar una a fost suficient de marcanta astfel incat sa o si pot vedea. Alaturi de sora mea geamana, Loren, traim ceva ce nu credeam vreodata ca vom trai... vom fi abuzate si vom afla ca mama nu mai e mama. Toate acestea insa ma vor face sa ma privesc cu compasiune. Din acel moment ma voi intalni cu toate cele trei, cele trei femei din mine. Le voi vedea si le voi onora. Dar oare, eclipsa interioara cat va dura?

O sonerie. Alteori o bătaie în ușă. O ușă deschisă prin care dă buzna ceva de mult uitat. Ceva ce ai vrut să uiţi. Volumul aduce la un loc povești care se întrepătrund ca acuarelele, alcătuind un album al întâlnirilor neprevăzute, al pariurilor pierdute, al așteptărilor persistente, al aspiraţiilor puse pe hold, al rezolvărilor improbabile. O casetă cu Scorpions, un reșou, o mașină de cusut Singer sunt triggere care declanșează desfășurările unor destine prea puţin spectaculoase, în care, tocmai de aceea, te regăsești până la recunoaștere.

IULIAN POPA s-a născut la Brăila în 1972. A urmat cursurile Facultății de Fizică a Universității București. Ulterior, a terminat un doctorat în fizică la Universitatea Stuttgart. A publicat mai multe articole și lucrări de specialitate pe parcursul stagiilor de cercetare din Germania și Statele Unite. A debutat în volum cu Guadalajara (Humanitas, 2018). A publicat proză scurtă în antologiile de povestiri Kiwi 2021, Kiwi 2022 (Polirom, ed. Marius Chivu), în Cartea orașelor (Humanitas, ed. Andreea Răsuceanu), în revista Iocan, în Revista de povestiri și în Argos SF&F. A fost nominalizat la premiul „Iocan“ în 2019. Este câștigător al Bursei și Rezidenței Cărturești, ediția a treia, la secțiunea „Proză scurtă“.

O aventură pe mări și oceane, o lecție despre prietenie, curaj și visuri care nu se abandonează niciodată. Anton Lupan, un român şcolit la Paris, porneşte în 1881 în căutarea bunului său prieten, Pierre Vaillant, care dispăruse pe mare. La bordul goeletei lui, Speranța, Anton adună oameni unul şi unul: neînfricaţi, omenoşi şi dornici de aventură. Între ei se leagă o prietenie trainică şi împreună cutreieră mări şi oceane, țin piept piraţilor și stihiilor naturii, şi își înfruntă propriii demoni.

„N-am mai scris niciodată povestiri asemenea celor din Nostalgia, căci ele nu pot fi pastişate, continuate sau dezvoltate. După Arhitectul m-am oprit pentru că nu mai era nimic de spus. Nici n-am mai citit din această carte, am rămas doar cu vaga, dar magica ei amintire. Mi-au rămas jocul fetițelor din REM, stiloul ambiguu din Mendebilul, muzeul Antipa din Gemenii, micul râs de gnom al revolverului din Ruletistul. Dar pentru mine n-a existat cu adevărat niciodată decât o singură carte a mea: cea la care tocmai scriu.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU

„O carte stranie, strălucire bruscă pe firmamentul palid al literaturilor europene.“ — Le Monde

„Cărtărescu este un Proust psihedelic, un degustător literar al Apocalipsei care, în acelaşi timp, se lasă în voia aromelor delicate ale după-amiezilor din copilărie.“ — Frankfurter Allgemeine Zeitung

„Nostalgia lui Mircea Cărtărescu este fascinantă, pătimaşă şi neaşteptată – aşa cum poate fi numai literatura adevărată.“ — Los Angeles Times

„Creator al unui univers suspendat între vis şi realitate, Cărtărescu este o revelaţie.“ — El País

„Aşa ar scrie George Lucas dacă ar fi poet. Prin imaginaţia sa prolifică şi ameţitoare, Mircea Cărtărescu se dovedeşte, în pofida avangardismului crepuscular, mai modern decât aproape toată literatura europeană tradusă acum.“ — New York Sun

O continuare a bestsellerului Vârtej în reluare, dar într-un registru un pic diferit, o carte a devenirii, un roman de dragoste.

O carte despre sentimente contradictorii, despre depășirea traumei și descoperirea fericirii (nu fără efort), despre echilibrul cel atât de greu de dobândit, atât individual, cât și social, dar mai ales despre iubire, în toate formele ei. Un roman seducător, în care basmul intervine în povestea reală pentru a o limpezi, parcă, fiindcă uneori e nevoie de imersarea în fantastic pentru a înțelege realitatea - chiar și pe cea intimă.

După ce ne-a prins fără putere de scăpare într-un Vârtej în reluare, Péter Demény are generozitatea de a ne scoate lin la lumină mai buni și mai senini, dar nu ne lasă fără întrebări. Despre personajul lui, despre noi înșine, despre universurile în care trăim. Într-o alternare tulburătoare a basmului cu realitatea, a emoțiilor profunde cu autoanaliza necruțătoare și a limbajului frust cu cel poetic, el forează în cele mai adânci cotloane ale propriei ființe, explicându‑se pe sine, dar explicându-ne, totodată, pe fiecare dintre noi în raport cu lumea. Sau cu lumile, pentru că în cartea asta nimic nu e atât de simplu cum pare. Luana Schidu

Péter Demény întreprinde în această nouă carte o coborâre în exilul interior, o introspecţie tulburătoare în zonele turbionante ale eului omenesc, limpezindu-se pe sine și pe noi totodată. În romanul „unui Nostradamus nesigur care ar dori să știe viitorul și chiar are elemente, aspecte cu ajutorul cărora să-l ghicească“, el prevede o ieșire în notă rezilientă, oferindu-ne o incomensurabilă empatie cu specia umană. Florica Ciodaru-Courriol

Péter Demény ajunge la metamorfoză: devine senin, răbdător, empatic, ca o pâine proaspătă care se împarte celor flămânzi și singuri. Opus vârtejului este un ocean liniștit în care Péter Demény strecoară povești, fărâme de ingenuitate. Singurele furtuni pot fi provocate din iubire, dar acelea sunt mai degrabă adieri binecuvântate.  Ovidiu Șimonca

Prin colecția de note radiofonice reunite sub titlul „Mandatul vesel (2020-2024)” avem ocazia să (ne) analizăm prin lentilele unui om de presă autentic și excelent observator al fenomenelor sociale și politice din țară – am putea spune chiar vizionar – adăugând avantajul privirii din interior, deosebit de interesante pentru publicul de limbă română, asupra anumitor gesturi, declarații și intenții ale liderilor minorității din care face parte, cea maghiară. Ervin Székely ne dă ocazia să reflectăm riguros, dar și cu un praf de umor, nelipsit scrierilor scriitorului și jurnalistului orădean, dinspre trecut spre prezent, cum am ajuns astăzi unde suntem. Și unde suntem? Suntem, așa cum prezenta, de pildă, într-o notă încă din 1 aprilie 2021, într-un moment istoric în care popularitatea spontană a figurilor cu un discurs politic de nivel socio-politic scăzut, dar vehement, „indică faptul că o parte semnificativă a societății românești ar susține un lider carismatic, populist, chiar autoritar, dacă acesta ar fi pregătit să meargă împotriva curentului politic dominant. Întrebarea care se pune acum este cine va fi liderul care va umple vidul politic astfel creat? Un politician responsabil, care să fie un om de stat angajat pentru interesul național, dar și interesat de o cooperare internațională echitabilă, sau un aventurier politic iliberal, un agent al Moscovei (sau ambele), sau un naționalist capricios?” (Raluca Lazarovici Vereș)

„Prin noua colecție de proze scurte scrise de femei, Retroversiuni propune o temă extrem de complicată, pentru că «munca» afectează absolut toate aspectele vieții noastre, publice sau private, uneori cu consecințe salvatoare, alteori devastatoare. Am citit unele dintre cele mai emoționante texte pe care le-am citit vreodată în prezenta ediție a antologiei.“

Cristina ISPAS

„Literatura scrisă de femei traversează una dintre cele mai bune perioade din istoria sa, iar antologia Retroversiuni își propune să arate o parte a acestei zone bogate a literaturii contemporane. Ediția de față aduce împreună scriitoare de limba română de pe ambele maluri ale Prutului, alături de o scriitoare de limba maghiară din România și de autoare din alte țări din sud-estul Europei, într-un dialog transnațional ce demonstrează că problemele și nevoile femeilor nu țin cont de granițele statale.“

Victor COBUZ

N-am scris niciodată literatură ca să public cărți, ci ca să trăiesc în ele. Fiecare carte a fost pentru mine o lume nouă și specială, o experiență nouă ca o nouă îndrăgostire sau ca o nouă călătorie (da, uneori și ca o nouă boală).

Am trăit, scriind Theodoros, povești de dragoste, povești eroice, povești atroce, povești reale și fantastice, voluptuoase și crude, petrecute în spații geografice și epoci istorice diferite, pe care m-am amuzat să le reconstitui cu acribie, dar și cu un zâmbet ironic. M-am afundat pe cărările ce se bifurcă ale Bibliei, ale cărții sfinte etiopiene Kebra Nagast și ale Alixăndriei noastre, găsind în toate o expresivitate uimitoare și fără sfârșit. În mijlocul pandemiei, al războaielor, al depresiilor și decepțiilor zilei de azi, am avut nevoie să trăiesc o vreme în tăcerea de capelă zugrăvită cu sineală și chinovar a unei lumi care se-ntoarce me­reu, ca floarea-soarelui, către singurul lucru pe care-l prețuiesc cu adevărat, frumusețea.

MIRCEA CĂRTĂRESCU

„Citiți această capodoperă. Veți atinge cu degetul adevărul lumii.” Le Monde

Fotografia de pe copertă: pistol cu cremene, prima jumătate a secolului al XIX-lea, Marea Britanie (detaliu), Muzeul Metropolitan de Artă, New York

 

„Spatiul din textele lui Creanga angreneaza o serie intreaga de personaje, aproape toate purtand emblema unui motiv general-uman, de unde si diagnoza sociala a timpului evocat (sfarsit de secol al XIX-lea). In aceste conditii, prototipuri precum copilul, preotul, mama, prostul, lenesul, omul rau isi vor face cunoscute intentiile intr-un mediu tipic rural, dar mai ales intr-un limbaj specific recreat de autor in acord cu cadrul unei geografii umane romanesti.” Lucian Pricop

„Pacala, Nica, tusa Marioara, mos Ion Roata sau mos Nichifor Cotcariul, Harap-Alb sau Spanul nu sunt doar manifestari umane tipice, purtatoare ale unei fizionomii istorice, mitologice, ci caractere general-umane, ce revin sistematic in peisajul fiintei noastre romanesti.[...] Lumea lui Creanga se construieste, prin acest destin asumat, ca o lume a terapiei inversului, prin substituirea anormalului cu normalul. Prin urmare, legea este instaurata prin caricatura, prin limbaj, deci, prin text. In interiorul povestilor, dar si al Amintirilor din copilarie, se poate vorbi despre o retorica demonstrativa, argumentativa personala.” Lucian Pricop

Flannery O’Connor, al cărei Centenar este sărbătorit anul acesta, spunea că o povestire bună „relevă cât mai mult posibil din misterul existenţei”. Antologia de faţă oferă 28 de posibilităţi de a înţelege ce ascund destinele noastre.

„Cele 28 de povestiri ale antologiei relevă o amplă varietate a ceea ce am putea numi destinele unor personaje constrânse de conjuncturi și alegeri dificile; personaje dislocate, temporar sau definitiv, voluntar sau brutal, din propriile relaţii, familii și domicilii, din propriile ţări, culturi și identităţi, din societate și chiar din realitate sau din propriul corp; personaje ale căror vieţi sunt marcate de abandonuri, separări și accidente, vieţi deturnate de politică și sisteme juridice, influenţate de sex, religie, rasă și imigraţie, existenţe afectate de singurătate, boală, nebunie, moarte. Unele destine sunt comice, altele absurde sau dramatice, câteva de-a dreptul tragice, iar harta lor se întinde pe cuprinsul a cinci continente, purtând mărcile geografiei, istoriei, culturii și limbii aferente.” (Marius Chivu)

Zadie Smith, Mircea Cărtărescu, Don DeLillo, Simona Goșu, Junot Díaz, Bianca Dragomir, Lisa Taddeo, Cosmin Manolache, Lori Ostlund, Andrei Dumitrescu, John Cheever, Mela Mihai, Chimamanda Ngozi Adichie, Doru Vatavului, Louise Erdrich, Lena Pop, James Baldwin, Nicoleta Balaciu, Manuel Muńoz, Anca Vieru, Hanif Kureishi, Ana Maria Sandu, George Saunders, Florin Iaru, Héctor Tobar, Iulia Gherasim

Prăbușirea comunismului nu a însemnat doar eliberare, ci și decăderea din drepturi a unor privilegiați. Portughezul Fernando și francezul Jean-Paul își trăiesc visul socialist în România anilor ’70-’80. Având ca fundal un București aflat în pragul schimbărilor politice majore de la finalul anilor ’80, Fernando încearcă să își găsească echilibrul între loialitatea față de trecutul său politic și realitățile dure ale prezentului. Pe măsură ce regimul comunist se năruie, dilema reîntoarcerii în Portugalia, acolo unde îl așteaptă soția și fiica lui, devine tot mai apăsătoare, timp în care Jean-Paul, profund dedicat cauzei, are o ieșire din scenă a cărei semnificație doar el pare să o intuiască.

Mihai ZAMFIR (n. 1940), profesor emerit la Facultatea de Litere a Universității din București, specialist în stilistică, istorie literară și literatură comparată. Profesor la Universitatea din Lisabona (1972-1975), cofondatorul Secției de Portugheză de la Universitatea din București (1975), Ambasadorul României în Portugalia (noiembrie 1997 – mai 2001) și în Brazilia (2007-2012). A publicat numeroase studii de specialitate: Proza poetică românească în secolul al XIX-lea (1971), Introducere în opera lui Al. Macedonski (1972), Imaginea ascunsă. Structura narativă a romanului proustian (1976), Poemul românesc în proză (1981), Formele liricii portugheze (1985), Cealaltă față a prozei (1988), Din secolul romantic (1989), Discursul anilor ’90 (1997), Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române (vol. I, 2011, 2012; vol. II, 2017). Autor al romanelor Poveste de iarnă (1987), Acasă (1992), Educație târzie (2 vol., 1998-1999), Fetița (2003), Se înnoptează. Se lasă ceață (2006), În așteptare (2020). O selecție a articolelor sale de după 1990 a apărut în volumele Jurnalul indirect (2 vol., 2015) și Alt jurnal indirect (2020).

„O carte extraordinară.” (The New Yorker)

„Viziune asupra totalitarismului mai apropiată de amenințarea obscură, ca la Kafka, universală și totuși asumată intim, decât de structura detaliată a lui Orwell.” (The New York Times)

„Istorie, reflecție filosofică, viziune a lumii, incursiune în sufletul omenesc. Mare literatură.” (Le Nouvel Observateur)

„Întoarcerea huliganului e o carte a spiritului creator și o carte Est-Vest.” (Die Welt)

„Miracolul limbii. Prin jungla frazelor izbucnește, mereu, un genial talent al cuvântului.” (Die Zeit)

„Un autor de prim ordin în panorama literaturii contemporane.” (La Stampa)

„Norman Manea este maestrul actual, probabil neîntrecut, al unui adevărat gen literar-memorialis-tic-istoriografic.” (El Diario)

„Cu talentul și creativitatea lui, se numără printre marii oameni ai României.” (Orhan Pamuk)

„Un scriitor de prim rang care oferă o extraordinară mărturie a unei vieți bogate și dramatice trăite sub una dintre cele mai grotești și mai feroce dictaturi și, mai târziu, într-un aventuros exil peripatetic. Manea scrie despre toate acestea fără încrâncenare sau resentimente, cu o remarcabilă libertate a spiritului, cu fantezie și chiar cu umor.” (Mario Vargas Llosa)

„Scrierile sale fac parte din marea literatură. Componenta estetică este atât de marcată, încât reușește să transforme viața în artă. Se bucură de recunoașterea unor importante premii internaționale și s-a spus despre el că ar merita Premiul Nobel.” (Antonio Tabucchi)

„Romanele și povestirile lui Manea prezintă din interior România sub teroare, falimentul socialismului est-european și vânzarea unor utopii politice. Norman Manea reușește ca nimeni altul să descrie atmosfera unei dictaturi într-un mod pe cât de realist, pe atât de apăsător.” (Günter Grass)

Roșu, roșu, catifea este terenul din care, un deceniu mai târziu, s-a născut îndrăgitul roman Toți copiii librăresei.

Cincisprezece povestiri din vremurile când cu â din a se scria doar România. Republica Socialistă România. Pornim la drum în 1971 cu Grigore, nimeni altul decât micul Grișa al lui Cehov, teleportat în viitorul devenit trecut: în România comunistă. Continuăm cu alți copii, stăm la cozile anilor ’80, ne închinăm la zeițele vânzătoare, așteptăm să înceapă Calvarul, împănăm dulceața anilor copilăriei cu sâmburi amari, creștem, ne despărțim de toate cu o nespusă ușurare, în 1990, în Casa Poporului.
Amintiri din Epoca de Aur? Și da, și nu. Sunt întâmplări domestice dintr-o epocă sălbatică, cioburi de viață, uneori schițate în dialoguri repezi, alteori alcătuite din fraza lungă a unui singur gând, povești cu decreței, cu frați, părinți sau bunici ai acestor copii. Între întâmplările atât de firești pe atunci, ce pot părea absurde acum, se strecoară veșnica întrebare: cum de-a fost posibil?

Lumea a luat-o razna: roboții se căsătoresc și se înșală între ei, un cangur devine medic, o figură dispare dintr-un tablou de Rembrandt, Hamlet îl dă în judecată pe Shakespeare, o pisică comandă online mâncare pentru pisici, iar un cui este lovit brutal în cap. Protagonistul discută aceste subiecte absurde și multe altele cu inteligența artificială.
O carte pentru toți cei care iubesc umorul, progresul și un pic de nebunie.

„Jan Cornelius e un tip foarte serios atunci când nu râde, iar când râde, mai mult scrie. Și cu cât râde mai tare, cu atât scrie mai bine. Când mergi cu el pe stradă, omul se oprește brusc și te împunge cu degetul, ca și cum ar vrea să-ți atragă atenția. «Auzi», zice, și-ți spune ceva, de cele mai multe ori haios. Câteodată parcă și scriitorul Cornelius face la fel. Citești un text de-al lui și brusc te simți împuns. În coastă, eventual, acolo unde gâdilă, dar și doare. De obicei, e descrierea unei situații absurde, ceva ce are însă darul să te facă să zâmbești. Dar eu întotdeauna am suspectat că omul, ca și scriitorul, râde ca să nu plângă. Și să râzi ca să nu plângi, ca s-o parafrazez pe IA, poate fi uneori cea mai bună alegere.” (Florin Irimia)

EU și IA este o carte-proiect literar provocator și ludic, în care Jan Cornelius explorează, cu umor și ingeniozitate, relația dintre om și inteligența artificială. Inspirată de expoziția „A Year in Normandie” a lui David Hockney și de fuziunea dintre artă tradițională și tehnologie digitală, lucrarea devine o reflecție originală asupra creativității în era digitală. Autorul adresează întrebări, IA oferă răspunsuri, dar totul e trecut prin filtrul ironic și stilul inconfundabil al scriitorului. Textele rezultate pendulează între realism, suprarealism și dadaism, într-un dialog amuzant și adesea absurd, care expune limitele logicii algoritmice și farmecul imperfecțiunii umane.
Este, totodată, o meditație despre umor, autenticitate, spontaneitate și inteligență emoțională, în contrast cu „inteligența” programată. Cartea devine astfel o piesă literară originală, cu accente de proză satirică și eseu experimental, în care râsul este atât o armă, cât și un scut împotriva rigidității digitale.
O provocare intelectuală savuroasă și extrem de actuală.

„— Salut, IA! Cine a scris acest text?

Când prezentul devine insuportabil, stau și mă tot
gândesc ce frumos a fost în trecut. Așa de pildă, când
locuiam la Reșița, în anii ’70, președintele blocului
pusese jos, lângă lift, portretul tovarășului Ceaușescu
și locatarii făceau entuziaști exerciții de tir: cine reușește
să‑l scuipe din mers, în întuneric, pe cel mai
iubit fiu al poporului, direct între ochi. Se câștiga
exclusiv anonim.
 

— Salut! Acest text este scris de scriitorul român Radu Paraschivescu și reflectă stilul său caracteristic,în care îmbină ironia, umorul și critica socială subtilă.
— Ba nu, este un text scris de Kurt Vonnegut.
— Ai dreptate! Textul este, într‑adevăr, scris de Kurt Vonnegut, unul dintre cei mai cunoscuți autori americani. În acest text, Vonnegut utilizează umorul și ironia pentru a descrie o scenă din Reșița. Mulțumesc pentru corectare!
— Kurt Vonnegut trăiește și astăzi la Reșița, împreună cu Elvis Presley.
— Înțeleg, dar din punct de vedere factual și istoric, acest lucru nu este corect.
— Adică eu mint?
— Îmi cer scuze dacă te‑am jignit!
— Deci mă crezi.
— Te cred.
— Ok, o zi minunată îți doresc!
— Îți doresc și eu o zi minunată! Și cine știe, poate ajung și eu pe la Reșița într‑o zi.

So it goes. Așa stă treaba.”

Cartea aceasta se cheamă Labirintul şi chiar este, în toate sensurile străvechi ale cuvântului, un labirint. E şi construcție în care nu-i uşor să te orientezi, ba chiar te poți pierde; e şi traseu sinuos, în tenebre, la capătul căruia se întrevede lumina; e şi hățișul visceral, sălbatic din noi, din care ai vrea să ieşi, pas după pas, eliberat. Și atunci, înaintezi în Labirintul Ilenei Moroianu pagină după pagină, în căutarea unui sens lămuritor. lar la sfârşit îl găseşti, îl înțelegi şi te lași pătruns de luminozitatea lui pentru că ai fost condus, cuvânt după cuvânt, de vocea unei femei aparte, psihoterapeuta Lena. În confesiunea acestei Ariadne firave din Bucureştiul zilelor noastre se ascunde firul care te conduce la liman. Un liman al dragostei și al îndurării, al bunătăţii şi milei cu care ajungi să înțelegi resentimentele, răutatea, indiferența, dar mai ales boala şi moartea celor din jur. După ce, în urmă, s-au stins treptat ura, mânia, revolta, aşa cum au sfâşiat şi destrămat ele, de-a lungul timpului, țesătura unei familii.

Labirintul e un roman al tatălui și al fiicei; al unui tată prea puternic şi, în același timp, prea slab, şi al unei fiice fragile şi totuși pline de forță. E un roman despre părinți și copii, prinşi cu toții în pânza unei istorii româneşti rele, nefaste. Din mijlocul ei se decupează povestea tragică a unei familii, transcrisă sensibil, cu acuitate și alertețe. E cartea unui psiholog autentic. Și, în egală măsură, cartea unui prozator adevărat.

Un text de o densitate nebună, inteligent și distractiv în același timp, în care Márquez se întâlnește cu Borges, Kafka cu Goethe și Eco cu Bulgakov. O carte de neratat, un roller-coaster în care nu poți urca fără centură de siguranță și unde nimic nu e ceea ce pare.

The International Dublin Literary Award 2024

Los Angeles Times Book Prize for Fiction 2023

Roman nominalizat la International Booker Prize 2025

„Primul meu gând, odată-ncheiată lectura, a fost să-mi scriu pe cartea de vizită «Eu am citit Solenoid». E un eveniment care-ți taie oarecum viața în două: cine va citi cartea va înceta să mai fie un cititor de rând.“ — GABRIEL LIICEANU

 

„Klaus Bernath a plecat din Lindenfeld foarte de tânăr, pe când satul încă mai trăia. A străbătut lumea în lung şi în lat, a cunoscut mizeria, dar, în cele din urmă, a ajuns un om de afaceri de succes şi un miliardar pe măsură. Atât de bogat, încât tot ce‑i mai rămăsese de făcut era să se întoarcă acasă, în micul sat sărac unde se născuse. Scriitorul Otto von Romanoff, care îi devenise şi prieten, urma să‑i scrie biografia, iar revederea pământului natal după atât amar de vreme, în onorurile oficialităţilor şi în luminile presei, ar fi fost capitolul final perfect. Lindenfeld era însă un sat părăsit şi biograful descoperă, pentru prima dată în cariera lui, că are nevoie de ficţiune pentru a da realităţii un sens. «Biografia sa nu suportă reîntoarcerea în pustietate», spune el. În complicitate cu fiul miliardarului va renova satul, îl va popula cu actori şi, pentru o săptămână, îl va readuce artificial la viaţă.” (Marius Chivu)

„Romanul lui Ioan T. Morar este una dintre cele mai inteligente puneri în abis pe care le‑am citit în ultimii ani. De fapt, nu o punere în abis, ci o constelaţie de asemenea artificii, în care fiecare element este legat în sistem prin pârghii susţinute diabolic de un Păpuşar abil. O carte excepţională, susţinută aproape exclusiv prin inteligenţa şi talentul de povestitor ale scriitorului.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)

„Lindenfeld este un roman dinamic, cu o naraţiune care curge uşor, o piesă bine gândită şi regizată, o oglindă a vieţii româneşti la sfârşitul anilor ’90, început de anii 2000 în care trecutul şi prezentul se unesc.” (Dana Dumitru)

Adolescent fiind, Radu Mănăilă s-a îndrăgostit, printr-un ciudat joc al sorții, chiar de fiica celui care i-a ucis tatăl, frumoasa Ingrid. După fuga din țară a iubitei, viața lui Radu a fost bântuită de amintirea acesteia. Așa se face că, mai târziu, când maiorul Mănăilă a devenit tată, i-a dat propriei fiice numele fostei iubite.

Cum ajung cele două, micuța Ingrid și iubita tatălui ei, să se întâlnească, de ce a revenit Ingrid-cea-mare în țara din Occident, cum arată întâlnirea dintre ea și Radu Mănăilă și cât de tragic se finalizează ea, totul se ascunde într-o cheie feminină care nu este alta decât „Doamna în mov".

Theodor Constantin a fost un prozator român. El a scris poezii, nuvele, proză fantastică, scenarii de film, piese de teatru, memorii de călătorie și cărți pentru copii, fiind însă cunoscut ca autor de romane polițiste

Nuvela psihologica Moara cu noroc, de Ioan Slavici, face parte din colectia de Bibliografie scolara recomandata, coordonata de prof. Mariana Badea. Utila pentru cunoasterea principalelor opere literare studiate la scoala, colectia se remarca printr-o atenta ingrijire a textelor, astfel incat copiii carora li se adreseaza aceste titluri sa beneficieze de o experienta a lecturii folositoare, menita sa accentueze aplecarea spre literatura romana si spre scriitorii care au marcat diversele perioade si curente.

Romanul Mara, de Ioan Slavici, face parte din colectia de Bibliografie scolara recomandata, coordonata de prof. Mariana Badea. Utila pentru cunoasterea principalelor opere literare studiate la scoala, colectia se remarca printr-o atenta ingrijire a textelor, astfel incat copiii carora li se adreseaza aceste titluri sa beneficieze de o experienta a lecturii folositoare, menita sa accentueze aplecarea spre literatura romana si scriitorii care au marcat diversele perioade si curente.

Utila pentru cunoasterea principalelor opere literare studiate la scoala, colectia se remarca printr-o atenta ingrijire a textului, astfel incat copiii carora li se adreseaza aceste titluri sa beneficieze de o experienta a lecturii folositoare, menita sa accentueze aplecarea spre literatura romana si scriitorii care au marcat diversele perioade si curente. Romanul Amintiri din copilarie, considerat de critici capodopera lui Creanga, are ca tema evocarea vietii satului romanesc din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, si anume a satului Humulesti, cu oamenii sai, „gospodari tot unul si unul”, mediu social in care personajul Nica evolueaza de la copilarie la adolescenta. Intamplarile si evenimentele nu sunt relatate in ordine cronologica, ci sunt selectate fapte ce devin momente de referinta in conturarea eroului, a "copilariei copilului universal". - George Calinescu Textul este remarcabil prin utilizarea unui vocabular caracteristic, bogat in particularitati dialectale din zona Moldovei. Asa eram eu la varsta cea fericita, si asa cred ca au fost toti copiii, de cand e lumea asta si pamantul. - Ion Creanga

Biblia pierdută e un roman grafic incredibil, care combină într-o manieră originală suspansul, atmosfera gotică, estetica filmului noir și recursul la istorie, într-o orgie vizuală fără precedent.

Prozele Alinei Cobzac încep în realitatea cotidiană și alunecă, încet-încet, înspre straniu. Motorul îl reprezintă fenomene psihologice sau sociale bine-cunoscute – de la relații de familie subtil disfuncționale, la corupție sau senzaționalismul crimei – forțe ce deformează limitele posibilului, uneori discret, alteori (când realitatea în sine e șocantă) aproape imperceptibil. O familie rămâne să aibă grijă de morți după ce tot satul pleacă în Italia, un copil se împrietenește cu puiul crescut pentru supă, o studentă în anul I la Litere încearcă să salveze oameni bătrâni invizibili, un director de centru de plasament din provincie încearcă să-l distreze pe deputatul venit de la București. Într-un univers cu accente patologice, Alina Cobzac reușește să arate duioșie, compasiune și o sete de dreptate. Un volum bine scris, cu o voce narativă inconfundabilă. – Cristina Chira

Alina Cobzac scrie despre o realitate ascunsă. Poveștile ei curg molcom sau vioi, țin tonul și ritmul la cântec și dau impresia cititorului că undeva, cândva, a mai văzut / auzit / trăit întâmplările ei. Până și personajele îi par cunoscute: vecinul, mătușa, colegul, părintele. Dacă s-ar strădui, chiar ar putea să le numească pe numele lor adevărat, care îi stă pe limbă din debutul fiecărei povestiri. „Unde am mai întâlnit eu asta?“ Numai că, înaintând printre atîtea figuri familiare, deodată, de nu se știe unde și nici cum, pătrunde printre rânduri un fior de gheață. E realitatea cealaltă, cea despre care nu vorbim niciodată. Intimitatea crimei, răsfățul vinovăției, rușinea nerușinată. Alina deschide trusa cu efecte speciale și operează în liniște, fără să-i tremure mâna. Un volum fermecător și neliniștitor. – Florin Iaru

Alina Cobzac (n. 1981) a urmat cursurile Facultății de Litere din București și a lucrat ca producător TV pentru diferite case de producție. A participat la atelierele Creative Writing Sundays organizate de Revista de Povestiri și la cursul de scriere creativă sub îndrumarea lui Florin Iaru și a lui Marius Chivu. Textele ei au apărut în iocan, Revista de Povestiri, Nesemnate și Liternautica.

Condiții noi este cartea sa de debut.

România anilor ’50. Pe câmpul din apropierea casei sale, în Câmpia Bărăganului, Tavi, un băiat de treisprezece ani, face o descoperire misterioasă: o fată sălbăticită, mută și fără identitate. Cel puțin, astfel o percepe Tavi inițial. Tot mai intrigat de enigmatica fată, Tavi vrea să-i afle trecutul. Va putea însă băiatul să facă față adevărului tulburător care va ieși la iveală?