Literatură română

Pazvantoglu continua sa se ocupe cu intrigi, tinand ascunsa intelegerea cu anumiti ayani din Rumelia si de la Dunare, pentru a-l pierde pe Rumeli-valisi si a forta Poarta sa-i ofere lui rangul si autoritatea; prin toate el cauta sa-l apere pe Gosancali Halil la Belgrad de actiunile poporului sarb. Alungarea si nimicirea kirjaliilor din patria lor este o amenintare si pentru Pazvantoglu..

„Datul cu sâk din Isarlâk, taclaua levantină, adică savurarea neantului valah pe fond utopic de purpură bizantină, hagialâcul frenetic la originile pierzaniei, mântuirea prin autodevorare și iluzia amânării perpetue a nimicniciei prin velocitate logoreică sunt – împreună cu puseul antioccidental (recte: anti-Yalta) și rusofilia dublată de sovietofobie – figurile testamentare ale lui I.D. Sîrbu. În context, Lupul și Catedrala este feeria unei recluziuni dialogate cu sfârșit sacrificial (lupul carpatin, în sfârșit coborât mesianic din munte, este împușcat în fața catedralei ca un Zamolxe revenit invariabil în preatârziul unei etnii care și-a uitat/pierdut demult sinele) și mesaj extenuat prin suprasolicitare... Deși fascinat de povestire… Ion D. Sîrbu este un prozator de idei și un moralist obsedat de ideea națională. Prea puțin preocupat de rotundul construcției epice, el descentrează cu bună (și veselă) știință masa narativă, în favoarea digresiunilor largi, a ospățului reflexiv. Eu proteic, el se difuzează voluptuos în contrarii psihologice, în socialistul bovaric sau evreul Talmudist, în meșterul zidar cu suflet de Noe blagian și persuasiune aproape iezuită ori în contele maghiar măcinat de soarta Imperiului.” (Dan C. Mihăilescu)

Prinsă de douăzeci de ani între Spania și România, între un „acasă” de care e legată prin ecranul blurat de conexiunea slabă la internet și toropeala din campingul „El Titi”, care îi e deopotrivă domiciliu și loc de muncă, Sofia își plănuiește revenirea în țară. Ajunsă în pragul pensionării, ea intră într-un vârtej de amintiri, remușcări, atașamente și introspecții. Retrospectiv, reperele vieții ei devin din ce în ce mai vagi. Limba maternă nu-i mai aparține în totalitate, pe când cea adoptivă e imposibil de asimilat, Europa și străinătatea sunt două universuri abia perceptibile, limitate la aeroporturi și la diferența de fus orar, compatrioții se fac auziți, mai mult decât orice altceva, prin postările de pe grupuri de Facebook, iar fiul ei, motivația din spatele plecării sale clandestine, pare pierdut cu mult înainte ca ea să-și fi dat seama.

„Povestirile Veronicăi D. Niculescu, nişte bijuterii sclipitoare stilistic, cu fraze de o fină muzicalitate, numai a ei, mi se par tot ce a scris mai bun prozatoarea până acum şi o apariţie încântătoare în proza ultimilor ani.” (Cristian Teodorescu, Caţavencii)

Unul dintre bogații planetei, care din întâmplare este român, investește toată averea sa în cea mai nebunească idee: să producă timp. Iar bombardarea cu timp a materiei stă la baza teleportării, așa cum susțin oamenii de știință (și visătorii!), de la Democrit până la fizicienii din zilele noastre, unii răsplătiți chiar cu Premiul Nobel. Pusă în practică, de imaginația unui scriitor, ideea dă roade dintre cele mai surprinzătoare, călătoria instantanee în spațiu și timp devine posibilă.

Iar de aici până la dobândirea tinereții fără bătrânețe nu mai este decât un pas. Totul se întâmplă într-un păienjeniș de povești prin care omul zilelor noastre încearcă să se salveze din calea agresiunii fără precedent a obiectelor, din războiul nenumit cu virtualizarea vieții de zi cu zi. Micul Prinț rezistă, astfel, mai greu în deșertul urban, decât în deșertul Sahara.

Singurul lucru care poate opri, totuși, deșertificarea lumii și a vieții este dragostea, o spune hotărât autorul. Povestea elefantului care trăia într-o nucă este o demonstrație cu totul originală că, atâta vreme cât mai avem povești, mai avem suflet.

„Fiecare călătorie e, în ultimă instanţă, o opţiune”, scrie naratorul acestui rebus existenţialist , un roman care te duce cu gândul la cât de strâmţi ne sunt uneori pereţii vieţii şi la cât de imprevizibile virajele ei. Când te sui într-un tren care urmează să te poarte spre persoana iubită, o faci sub imperiul tandreţei şi cu un scenariu al fericirii dospindu-ţi în minte. Când însă îţi dai seama că nu te-ai urcat în trenul potrivit, te încearcă furia. Şi poate un început de panică. Pe de o parte, eşti pe cale să ratezi sublimul. Pe de altă parte, eşti pe punctul să fii luat părtaş la un experiment în mijlocul căruia ai nimerit fără voie. Fiindcă trenul în care ai suit circulă pe şine care se generează din mers, fiindcă nu se ştie nici traseul, nici durata călătoriei, fiindcă restul pasagerilor par în neregulă. Experimentul e o iscodire curioasă a viitorului, în care un milionar din topul Forbes bombardează materia cu timp greu, un urmaş al lui Dedal închipuie un nou labirint al destinului, iar un copac produce oameni în loc de fructe.

Contururile şi esenţele lumii se schimbă de la o zi la alta, pe când protagonistul lasă în urmă prozaicul şi se pregăteşte de o explorare neanunţată de nimic. Elefantul se face mic cât o gămălie. Sau poate nuca se dilată cosmic. Povestea pe care o scrie Adrian Alui Gheorghe, cu ricanările ei contramitologice, poate fi, în fond, tragicomedia oricărei trestii gânditoare care îşi pune în permanenţă întrebări. - Radu Paraschivescu

Adrian ALUI GHEORGHE s-a născut pe 6 iulie 1958, în Grumăzești, județul Neamț. Doctor în filologie din anul 2004. Poet, prozator, eseist. A primit premiul Uniunii Scriitorilor din România în anul 2001, pentru volumul de poezie Îngerul căzut, şi în anul 2014 pentru romanul Laika; Premiul Balcanica al poeţilor din Balcani, Brăila, 2010; Premiul Nichita Stănescu al Serilor de Poezie de la Deseşti – Maramureş (2021); Premiul național Liviu Rebreanu pentru proză, Bistriţa, 2017; Cununa de lauri de la Alania, Turcia, la Turnirul de poezie de la Alania, 2023; Meritul Cultural în grad de Cavaler, grad A, în anul 2000 şi Meritul Cultural în grad de Ofiţer, grad A, în anul 2010 conferite de preşedinţia României * Volume de proză (selectiv): Goliath (povestiri, 1997; nominalizat la premiile USR), Bătrânul şi Marta. Un romanţ şi câteva povestiri (2002; ediția a II-a în 2006), Urma (roman, 2013), Laika (roman, 2014), Luna Zadar (roman, 2016; nominalizat la premiile USR), Zugzwang sau strada cu o singură ieșire (povestiri, 2018; nominalizată la premiile USR). Traduceri din poezie şi proză în franceză, engleză, chineză, rusă, sârbă, germană, italiană, cehă, suedeză, maghiară, albaneză, greacă ș.a. În anul 2024, romanul Urma a fost tradus în limba maghiară, iar romanul Laika a apărut în Macedonia.

Negrul cernelii exprima, in felul ei, mahnirea gandului meu cand, fara sa vreau, evoc un trecut care nu este numai al lui. Caci pe acea ulita ce apare in amintirile lui, atat de insorita si de primavaratica, in viziunea mea de astazi, parca e toamna tarzie, ploua si cade lapovita. Mi se pare ca natura insasi, cu pamant si cer, s-a pus sa ingroape ceva si nu izbuteste. Caci peste tot ce a fost si nu mai este astazi din acea ulita au ramas aceste pagini, mai trainice decat lucrurile ce ni se par netrecatoare decat natura ce ni se pare eterna.

„«Aminturi». Sau poate «aventiri». Asta obţin cei care combină cuvintele «amintiri» şi «aventuri». Numai că Ionuţ Şendroiu nu combină cuvintele, ci conţinutul lor. O face la fel ca în cartea lui de debut, Navetist la tropice, şi profită de ocazie să arate că, în destule cazuri, recidiva e un lucru bun.

Un atac de panică e o relatare suculentă şi perfect ritmată a unei poveşti ghaneze cu bune şi rele, cu suferinţe şi clipe euforice, cu scandaluri şi ameninţări. Materia primă a cărţii este un echipaj din care fac parte alandala un croat cu steagul lui Hajduk Split întins pe balcon, doi italieni gata să-şi cinstească oricând colegii cu o băutură pitită strategic, un bosniac care ţine cu Steaua Roşie Belgrad (côté-ul SF al cărţii), un egiptean mândru de naţia căreia îi aparţine, niscai românaşi, fiecare cu hachiţele lui, şi tot aşa. Un melting pot în mişcare fie în aer, fie pe uscat, fie (finalmente) pe apă. Găseşti de toate aici: un austriac care se aşază la odihnă pe o ţeavă la peste 50 de grade (vai de fundul lui!), un întreprinzător care face ţuică de curmale, un fricos greu de lecuit şi tot felul de păţanii din Accra până în ruralul băcăuan şi din Takoradi până în străfundurile Gorjului. Şi mai vezi ceva: o solidaritate de nimic anunţată când unul dintre membrii echipajului trece prin clipe grele.

Nu, nu e nimic «pus cu mâna» în Un atac de panică. E, în schimb, multă omenie, chiar dacă sondorul vorbeşte buruienos şi macaragiul ascultă manele.“ — RADU PARASCHIVESCU

Sinucigașa în buclă, devoratorul de păcate și oameni, mâna moartă vie, cotoiul cu nouă vieți și jumătate, solomonarii negri și moroii avizi de pământ și suflete vă așteaptă, cuminți și răbdători, între paginile unui volum „de groază”. Și, pentru că în horror, la fel ca în viață, nu e bine să te iei prea în serios, Romanian Gothic continuă moștenirea din Vodcă Roșie. Stilul neaoș al poveștilor, presărat cu umor negru și mituri urbane și rurale, demonstrează că moartea nu scapă de ironie, iar strigoii nu sunt nici ei o categorie privilegiată.

Un roman despre drumul de la inocență la crimă: ce anume din parcursul unui om poate face din el un instrument al terorii. De unde vin criminalii de război? Care este mecanismul care transformă un om într-o mașină de ucis, capabilă să comită orori inimaginabile? În încercarea de a-și conduce cititorii către un posibil răspuns, romanul ne poartă înapoi în timp, către vara anului 1998, când o succesiune de întâmplări au reprezentat o veritabilă placă turnantă în viața unui copil din Brăila, pentru a ne readuce în prezentul zilelor noastre, în care mercenarul Libanezu, copilul de altădată, își explică alegerile.

Există, într-adevăr, un filon al prozei ruse, Dostoievski în primul rând, și al realismului magic sud-american în proza lui Dan Stanca, însă prozatorul cu care are cele mai multe elemente în comun rămâne, fără doar și poate, Mircea Eliade. Stilul gâfâit, alert și pasionant, eseismul, caracterul „ideologic“, fantasticul cu substrat simbolic și metafizic, dialectica sacru–profan grefată pe mari scenarii mitice și esoterice sunt, schimbând ce e de schimbat, elemente comune. 

Dan Stanca este unul dintre puținii „creatori de lumi“ ai prozei românești postdecembriste, un prozator de cursă lungă, capabil să își consolideze proiectul narativ de la un volum la altul. PAUL CERNAT

Dan Stanca este unul dintre cei mai puternici romancieri de după 1990, iar reticența clasamentelor care nu-l includ decât rareori nu are decât explicații conjuncturale. El îşi asumă fără frustrări condiția și frecventează înadins „marginile”  vieții literare, cu precizarea că e vorba de margini suspendate la mare înălțime, cornişe impracticabile pentru cei mai mulți. Ele procură simultan beția înălțimii şi vertijul căderii, dar mai ales sporesc enorm anvergura viziunilor şi trimit materia derizorie a prezentului la dimensiunea cuvenită de reperele - ei, da - cosmice. TANIA RADU

„Vasile Ernu e tare prin relaxarea şi forţa cu care uneşte şi simetrizează Literatura şi Mesajul. Iată mesajul, aşa cum am putut eu să îl înţeleg... Cartea a apărut atunci când trebuia să apară. Dar nu în sensul că a tras lozul câştigător la plesneală. Nu a fost o chestiune de noroc. Născut în URSS a forţat pur şi simplu lumea să ciulească urechile. Pentru că avea un mesaj – care trebuia ascultat.” (Mihai Iovănel)

„Dacă ar fi să căutăm precursori pe sol românesc, primul nume care îmi vine în minte este cel al lui Radu Cosaşu din Supravieţuiri. Acelaşi talent lucid şi ludic de a face din «rahatul» propagandistic bici estetic, acelaşi comic versatil, acid şi tandru care excită pe întreg parcursul cărţii apetitul de lectură.
Născut în URSS este cartea-manifest a unei identităţi în răspăr. Chiar dacă autorul ei nu va mai publica nimic (ceea ce nu cred!), el poate sta liniştit. Punctul ochit – memoria colectivă – a fost bine lovit, iar mesajul deja asimilat.” (Paul Cernat)

„Ceea ce încerc să fac este un fel de arheologie a vieţii de zi cu zi a Uniunii Sovietice, ca o metaforă a culturii şi civilizaţiei sovietice. Textul, scris în maniera unui «gen eretic», încearcă să sintetizeze teme, eroi, situaţii, amintiri, lucruri şi cuvinte-cheie sub forma unor piese de puzzle. Deşi fiecare piesă-text poate fi citită separat, întregul nu poate fi văzut decât montând piesă cu piesă. Acest ansamblu nu are pretenţia de a construi o imagine exhaustivă, obiectivă şi exactă a ceea ce a fost cultura sovietică. Este o arheologie subiectivă, personală, care vrea să ofere doar contururi, starea de spirit, modul de a gândi şi de a vorbi caracteristice unei culturi, să creioneze mentalitatea culturală sovietică. Această arheologie nu propune o cheie de înţelegere, o judecată morală sau valorică, ci doar induce o familiarizare ce ne poate ajuta pe toţi să înţelegem mai bine ce a fost Uniunea Sovietică şi ce înseamnă lipsa ei.” (Vasile Ernu)

Vasile ERNU s-a născut în URSS în 1971. A fost redactor fondator al revistei Philosophy & Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă + societate. În ultimii ani a avut rubrici de opinie în România liberă, HotNews, Timpul, Adevărul, CriticAtac şi Libertatea, precum şi rubrici permanente în revistele Noua literatură, Suplimentul de cultură şi Observator cultural. A mai publicat: Ultimii eretici ai Imperiului (2009); Ceea ce ne desparte (în colab., 2010); Intelighenţia rusă azi (2012); Sunt un om de stânga (2013); Sectanţii (2015, 2017, 2020); Intelighenţia basarabeană azi (2016); Bandiţii (2016, 2017, 2021); Jurnal la sfârşitul lumii, I (2019); Războiul pisicilor (2019); Izgoniţii (2019, 2022); Sălbaticii copii dingo (2021, 2022); Jurnal la sfârşitul lumii, II (2023); Centrul nu se mai susţine (în colab., 2023); Generaţia canibală (2024). A coordonat: Iluzia anticomunismului (în colab., 2008); Ucraina live (în colab., 2014); Republica Moldova la 25 de ani (în colab., 2016). Este unul dintre fondatorii şi coordonatorii proiectului www.criticatac.ro.

Cosmin Andrei Tudor are toate trăsăturile unui tânăr scriitor de talent care își înțelege vocația și e hotărât să se consacre literaturii. El iubește scrisul, încearcă foarte curajos toate genurile – începând, firește, cu poezia, a trecut repede de proza scurtă și dramaturgie ca să scrie roman, dar se va întoarce la ele fără îndoială, chiar dacă șirul romanelor va continua. Romancierul este ingenios, personajele au vârsta autorului și o prospețime a mișcărilor și a dialogului pe măsură. Este vădită plăcerea de a scrie a lui Cosmin Andrei Tudor, care l-a caracterizat chiar de la începutul intrării în literatură. În ceea ce mă privește, am pariat decis pe succesul său și fiecare nou volum mi-a confirmat impresiile favorabile. Sunt sigur că și romanul acesta va avea parte de primirea frumoasă pe care o merită și le va aduce satisfacții lui și publicului. HORIA GÂRBEA 

Sub soarele negru al erosului se află o lume plină de evenimente fascinante și de eroi rătăciți în labirintul eternului feminin. O scriitură alertă, melancolică pe alocuri și plină de neprevăzut ne poartă prin hățișurile întunecate ale unor destine prinse într-un cotidian înconjurat din toate părțile de vitraliile misterului. Romanul lui Cosmin Andrei Tudor ne invită deopotrivă la aventură și la reflecție. SAVU POPA

Un basm punk despre ciclicitatea istoriei și despre miturile care hrănesc răul, dar și binele din noi. Baba Iana și Baba Draga, două surori vrăjitoare, își măsoară puterile în farmece, peste spații și timpuri, și ajung să pună un rămășag pentru a vedea care e cea mai pricepută într-ale magiei ce hotărăște mersul lumii. Așa se face că prima dintre ele își dedică viața unei fete splendide, Ana, care vrea să-și depășească condiția umilă, iar cea de-a doua unui băiat născut din fețe împărătești, Kostei, crescut fără dragoste, învățat să devină un cârmuitor nemilos. Ițele se încurcă și se descurcă în negurii vremurilor, iar pe scenă apar oameni de rând, regi, regine, prinți, ba chiar și o creatură mitologică, Drăcavacu. Ies la iveală descântece, un ou prețios, intrigi, iar sângele se varsă fără măsură. Până când încercarea de peste veacuri este dusă la bun sfârșit. Sau nu.

„Caragiale a fost cel mai mare român din câți au ținut un condei în mână și o torță aprinsă în cealaltă mână. Condeiul a căzut, dar torța arde și nu se va stinge niciodată.” (Barbu Ștefănescu Delavrancea)

A fost scriitor, orator si avocat roman, membru al Academiei Romane si primar al Capitalei.
Dupa ce incepe sa publice versuri in ziarul Romania Libera, in  1878 publica primul sau volum , placheta de poezii Poiana lunga.Amintiri, semnata doar cu prenumele de Barbu.

Dupa un scurt popas la Paris (1882-1884), pentru a-si desavarsi studiile juridice, Delevrancea publica volumul de nuvele Sultanica. Prezentand o anumita tipologie si morala, Delavrancea s-a dovedit un magistral pictor de tipuri si de moravuri.

Fara a avea adancimea satirica si arta neintrecuta a lui Caragiale, proza creatorului lui Hagi-Tudose se inscrie in buna traditie a nuvelisticii romanesti inregistrate pana in acest moment, in ciuda unei interesante oscilatii intre diversele curente si metode literare. Delavrancea a demonstrat o mare pretuire pentru valoarea umana a omului simplu, omul naturii, fata de taranul cu intreaga sa zestre spirituala, cu imaginatia sa ingenua. Temperament cu fond romantic, osciland intre realitate si fantezie, prin bogatia problematicii operei sale, Delavrancea reprezinta una dintre cele mai puternice prezente literare de la sfarsitul secolului XIX-lea si inceputul secolului XX.

Prozator si dramaturg, gazetar, avocat si orator, cu vocatia perceperii evenimentelor politice si culturale in cele mai profunde sensuri ale acestora, lansat in politica, ajunge in 1899 primar al Bucurestilor. Ramane in literatura, insa, intai de toate prin Hagi-Tudose si prin trilogia dramatica moldoveneasca.

Pachetul contine 3 volume:
Volumul 1 - Hotarul Nestatornic
Volumul 2 - Drumuri
Volumul 3 - Intre Vanturi

La Medeleni este o trilogie a scriitorului Ionel Teodoreanu a carei actiune se petrece in satul Medeleni din judetul Iasi de astazi, la Iasi si la Bucuresti. Trilogia include romanele: Hotarul nestatornic (publicat in 1925), Drumuri (publicat in 1926) si Intre vanturi (publicat in 1927)

Actiunea se petrece in mare parte la mosia familiei Deleanu, la Medeleni. Scriitorul Ionel Teodoreanu descrie viata unor copii: Danut, Olguta si Monica. Dupa cum sustine si autorul, Olguta este unul dintre cele mai reusite personaje ale operelor literare. Dupa parerea tatalui ei, ea este un ,,drac ingeresc", ,,un amestec de puritate si inclinatii spre mici rautati". Se agita mereu, nu accepta sa fie contrazisa si incearca sa subordoneze tot ce o inconjoara.

„Niciodată până acum nu mi s-a întâmplat să am nevoie de douăsprezece încercări pentru a scrie câteva rânduri însoțitoare pentru o carte care mi-a plăcut foarte mult la lectura în manuscris. Trebuia să se întâmple odată și-odată și, iată, s-a întâmplat cu romanul care încheie excelenta trilogie detectivă, pe care aș dori-o măcar tetralogie, dacă nu o serie nesfârșită a lui Radu Țuculescu.

O profesoară la o școală de provincie descoperă ce este comunismul, un tânăr își învață tatăl să fumeze marijuana, trei prieteni împart un vițel, niște români în tranziție află ce este ecologia, un copil visează să învingă un mare maestru internațional de șah, niște tineri beți vânează un pitic pe strada Academiei din București, o femeie bătrână se agață de tinerețea altora cu speranța că deocamdată viața e încă posibilă. Toate acestea și multe altele se întâmplă deocamdată în paginile acestei cărți în care trecutul e un continent încă nedescoperit.

O noua carte noua ce exorcizeaza angoasele societatii. Sorin Serb ne aseaza in fata cioburile oglinzii sparte in sute si mii de cioburi. Volumul de fata deschide (si, uneori, inchide) ferestre catre universul mic, cotidian. De multe ori infinitul mic este mai greu de reprezentat decat infinitul mare. Chiar daca acesta din urma este un spectacol grandios de artificii galactice, coliziuni astrale si gauri negre, el tot din caramida infiniturilor mici este cladit. Prozele din acest volum sunt cartografierea acestui taram minimalist al jumatatilor de gest, al cuvintelor nerostite, punand fata in fata, uneori grotesc, alteori criptic si misterios, personaje captive in fizica asimetrica a universului cotidian. Uneori acesti antieroi inchid fereastra catre lume nu fara a deschide o fereastra catre sine.

Literatura si artele plastice m-au atras de la o varsta frageda, fiind o visatoare ratacita in realitate. Dorinta de a scrie proza si poezie a aparut firesc si spontan. Ideile si gandurile mele ies din colivia timpului pentru a prinde viata, uneori surprinzandu-ma si pe mine. Actul creativ a strabatut adolescenta si maturitatea si sper sa fie perceput ca o conexiune emotionala intre mine si cititori. - Tatiana Cretu

Ce ramane din noi atunci cand dam totul si nu mai avem nimic de oferit? Anna si Alex sunt doi oameni care se cauta fara sa-si permita sa se gaseasca. Ea, prinsa intr-o existenta epuizanta, se zbate intre dorinta de a fi "suficienta" pentru ceilalti si nevoia de a fi libera. El, un visator care isi ascunde sensibilitatea sub ironie, vede in Anna un mister pe care nu-l poate dezlega. Cand drumurile lor se despart brusc, Alex ramane doar cu randurile scrise de Anna - pagini care il arunca in haosul unei lumi in care iubirea, vinovatia si dorinta de evadare se amesteca intr-un joc periculos. Un roman puternic, despre epuizare, despre legaturi care schimba destine si despre acele intalniri care, fie ca vrem sau nu, ne marcheaza pentru totdeauna.

O faclie de Paste
Grand hotel "Victoria romana"
Canuta, om sucit
Calul dracului
Fat-Frumos cu mot-in-frunte
In vreme de razboi
Abu-Hassan
Noaptea Invierii
Lungul nasului
Norocul si mintea
La hanul lui Manjoala
Doua loturi

O satiră spumoasă a lumii românești contemporane (politică, religie, servicii secrete, viață cotidiană) și a ușurinței cu care ne lăsăm manipulați.

Surprinsă între o religie abia descoperită și corupția care inundă fiecare feliuță de realitate, România lui George Moise ia forma unei mașinării uriașe de produs credințe. Fie că sunt autentice, fie fabricate la comandă, ele conturează un peisaj ca de sfârșit de lume, în care apariția lui Boran, zeitatea cu rădăcini incerte, dă peste cap malaxorul deja fragil în care suntem prinși cu toții. 

Pe de-o parte distopic și pe de alta familiar, romanul ne ridică întrebări despre societatea spectacolului în care trăim. Ce este adevărat și ce ne alienează, care sunt limitele coerciției și cât de departe ajunge manipularea sunt doar câteva dintre dilemele propuse de romanul caustic și neortodox al lui George Moise. 

George Moise locuiește în Japonia din 2008. A debutat în 2011, la Curtea Veche Publishing, cu Iertați-mă că nu sunt japonez, jurnalul adaptării (sau al inadaptării) în Japonia, urmat de Kanashibari, povestiri japoneze pe jumătate visate. A mai publicat proză scurtă în volumul colectiv Scrisori din Cipangu (Trei, 2016) și în revistele iocan (Vellant, 2016, 2019), Familia (2023) și Matca Literară (2024).

Nesimţirea e un virus redutabil, cu instalare rapidă şi efecte demolatoare. Ea se instalează în aproapele anonim, dar îi afectează mai mult pe cei din jur. Nesimţitul devine pe zi ce trece o prezenţă constantă, greu de evitat şi imposibil de strunit. În tren sau la operă, în autobuz sau la biserică, în parc sau la teatru, în Parlament sau la bloc, reprezentanţii acestei categorii fondează un cult volatil, fără agendă şi fără orizont. Religia lor e sfidarea celorlalţi. Nesimţitul nu are un cod de reguli, dar se comportă ca şi cum l-ar avea. E invaziv până la ubicuitate, pisălog până la nevroză şi vociferant până la delir. Îl vezi unde nu te aştepţi, îl auzi peste tot, îl adulmeci la fiecare colţ de stradă şi pe fiecare culoar de vagon. Însă nici măcar el nu deţine toate pârghiile meşteşugului. E imperfect şi are nevoie de îndrumări. Exact asta face Ghidul nesimţitului – furnizează reglajele necesare celor ispitiţi de performanţa în domeniu. Sigur, miza lui formativă şi informativă e o glumă. Ghidul nesimţitului vrea în primul rând să amuze. Numai că în spatele tonului ironic al cărţii răsar fapte, întâmplări şi buclucuri de care foarte mulţi dintre noi au avut parte. Şi peste care n-au putut trece doar cu un duş, o casetă cu muzică de relaxare sau o înjurătură bine ţintită.

„Fiecare poveste de dragoste poartă în ea pariul veşniciei. Fiecare îndrăgostit vrea ca iubirea lui să treacă dincolo de toţi şi de toate. Şi fiecare îşi preţuieşte aleasa după cum se pricepe, după cum poate şi după cum crede de cuviinţă. Unul îi ridică un palat, altul îi scrie o poezie. Unul o îngroapă în flori, altul îi dăruieşte inele. Unul îi face zece declaraţii pe zi, altul o adoră mut, cu ochii mari. Unul regândeşte lumea de dragul ei, altul ucide. Dar nici unul nu acceptă că ar putea să existe pe lume poveste mai intensă sau mai vie decât a lui.“ — RADU  PARASCHIVESCU

Cel mai iubit dintre pamanteni ramane romanul aspiratiei implinite; el este testamentul literar al lui Marin Preda si, cum bine remarca Nicolae Manolescu, in cronica sa din anii ’80, o carte cum nu se scriu doua intr-o epoca... In fapt, acest roman este cea mai complexa si cea mai valoroasa scriere dintr-un gen fecund in anii regimului totalitar, si anume „romanul obsedantului deceniu“, adica acel roman cu miza politica virulenta care, sub pretextul descrierii ororilor din anii ’50, reprezenta o cronica sumbra a intregului sistem opresiv.

Asa cum a observat inca de la inceput critica, Cel mai iubit dintre pamanteni reprezinta un roman total: roman de meditatie politica, eseu ideologic, roman de dragoste, roman al unui destin, al mediului intelectual, roman carceral etc. Eugen Simion socotea aceasta scriere „romanul unei mari constiinte“, apartinand „unui mare prozator care judeca fara partinire, fara mistificatie [...] o istorie in care fortele se confrunta in chip dramatic. - Oana Soare

Personajele din Cel mai iubit dintre pamanteni pot exista in fiecare dintre noi. Dramele, iubirile, implinirile, dezamagirile eroului cartii parca le-am trait si noi o data. - Alexandru Preda

Referinte critice din Nicolae Manolescu, Lucian Raicu, Ovid S. Crohmalniceanu, Mircea Iorgulescu, Valeriu Cristea, Cornel Ungureanu, Eugen Simion, Alex Stefanescu, Ion Simut, Claudia Daboveanu, Nicolae Turtureanu.

Povestirile Veronicai Stanica sunt crude si insolite, irizate de un umor devastator, excelent scrise si avand un ritm intens. Cel mai adesea, umorul este menit sa evidentieze duritatea din substrat, duritate revelata si in unele finaluri de tip upercut, formandu-se astfel un contrapunct cinic, autoarea manipuland cu pricepere trairile cititorului. Conduse cu mana sigura, povestirile nu prezinta surplus si se remarca printr-o mare varietate stilistica. Teoria lucrului bine facut este un volum de debut remarcabil. - Ciprian Macesaru

Schițele și nuvelele lui Slavici, luminate adeseori de preocupări de ordin moral, aduc în scenă personaje cu o psihologie lipsită de mari complicații, în adâncurile căreia ochiul scriitorului pătrunde și notează cele mai subtile nuanțe ale sentimentului, pe care le traduce sumar, într-un cuvânt sau un gest cu rădăcini adânci. (DIMITRIE POPOVICI)

Un roman fantasy românesc despre luptă, identitate și speranță

În Dasos, faimoșii și mărunții conviețuiesc într-o aparentă armonie, respectând cutumele împământenite de strămoșii lor. În adâncul unor conștiințe, însă, se insinuează dorința de schimbare. Așa că tradițiile ajung să fie chestionate – de răzvrătiți precum Anni, Meleina, Sevasta, apo Palaga, Felip sau Șandru –, intrigile și misterele, să fie țesute, armele, să fie potrivite pentru confruntări, vasele, să fie pregătite pentru călătorii îndelungate. Tuturor, li se alătură vrăjitori, mușați, zâne și sburători. Și abia de aici aventura începe cu adevărat.

Plonjează în Schimbare, așadar, pentru a evada într-o lume fermecătoare.

„Un roman excelent. O poveste intensă, cu două protagoniste şi un omor la mijloc. Tânăra Ramona se mută în casa doamnei Manea, de al cărei trecut dezvoltă o dependenţă vecină cu boala. La sfârşit, după ce bătrâna e scoasă din scenă, nu se ştie cine pe cine a păcălit sau care e adevăratul criminal. După cum nu se ştie nici dacă Parisul, cadrul adevărat al acestei poveşti, în care apar tot felul de amoruri şi de personaje, inclusiv Martha Bibescu, e recuperat din amintirile acestei femei sau inventat de o minte îmbolnăvită de ficţiune.” (Alina Purcaru)