Literatură română

Premiul „Ion Creangă”, oferit de Academia Română, ediția 2024

Premiul revistei Observator cultural, ediția 2023, la categoria Proză

Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași, ediția 2023

Roman nominalizat la Premiile Radio România Cultural, ediția 2023, la categoria Proză

Roman nominalizat la Premiul Cartea anului 2022, acordat de revista România literară

Roman nominalizat la Premiul Leibniz pentru Proză, acordat de Societatea Leibniz din România, ediția 2023

„Probabil una dintre cele mai solide, spectaculoase, bântuitoare, magnetice ficţiuni scrise de un autor român din câte am citit eu.” (Ioana Bâldea-Constantinescu)

„Cu Abraxas, Bogdan-Alexandru Stănescu oferă una din marile cărţi ale literaturii române postdecembriste, care va rămâne ca reper atât pentru reprezentarea unei perioade complicate, anii 1990-2000 şi tot ce au însemnat aceştia pentru generaţia tânără de atunci, cât şi pentru principalele direcţii literare ale ultimelor decenii, romanul înglobând diferite formule, de la realismul magic la cel mizerabilist.” (Victor Cobuz)

Bogdan-Alexandru STĂNESCU (n. 1979) este scriitor, eseist, traducător, editor, doctor în filologie. A debutat cu cronică literară în revista Luceafărul (1999) şi a publicat împreună cu Vasile Ernu volumul de corespondenţă Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (Polirom, 2010). A mai publicat: Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul (poeme, Cartea Românească, 2012, nominalizat la premiile revistei Observator cultural şi Radio România Cultural), Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelştam (eseu, ART, 2013), anaBASis (poezie, Cartea Românească, 2014, nominalizat la premiile Radio România Cultural), Copilăria lui Kaspar Hauser (roman, Polirom, 2017, 2021, Premiul pentru proză în cadrul Premiilor „Nepotu’ lui Thoreau”, Premiul pentru proză al revistei Ateneu, Premiul Radio România Cultural, Premiul Festivalului primului roman de la Chambéry, Franţa, nominalizat pe lista scurtă a Premiului European pentru Literatură, tradus în franceză, croată, maghiară, bulgară şi macedoneană), Caragiale. Scrisoarea pierdută (roman biografic, Polirom, 2019), Adorabilii etrusci (poeme, Charmides, 2021), Centrul nu se mai susţine (corespondenţă cu Vasile Ernu, Trei, 2023) şi Soarele negru (Trei, 2025). A tradus din Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Edward Hirsch, Paul Auster, Daniel Mendelsohn, Louise Glück, Philip Roth, C.G. Jung şi Anne Carson. Romanul Abraxas (Polirom, 2022, 2023) a primit Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, ediţia 2024, Premiul Naţional pentru Proză al Ziarului de Iaşi, ediţia 2023, şi Premiul revistei Observator cultural, ediţia 2023, şi a fost nominalizat la Premiile Radio România Cultural, ediţia 2023, şi la Premiul Cartea anului 2022, acordat de revista România literară.

Andrei Gogu nu se sfiește să se ia la trântă cu cele mai dificile teme din societatea contemporană românească: condiția femeii, situația romilor, drepturile LGBT, biserica, avortul, educația sexuală, alcoolismul, traumele transgeneraționale. Toate acestea se împletesc într o narațiune plină de umor, de tragism și totuși fidelă realității. Iulian și Magda vin din două familii mai puțin decât ideale: un tată își jefuiește fiul pentru a face rost de bani, celălalt își numește fiica high achiever „gunoi“. Cum poți face pace cu tine și cu ceilalți într o lume care te a privat de resurse materiale și emoționale? Cum recuperezi toată iubirea pierdută și cum înveți să iubești la rândul tău? Acestea sunt întrebările la care încearcă să răspundă cei doi protagoniști, într un roman care oferă nu doar critici, ci și soluții. Andrei Gogu știe la fel de bine să spună o poveste captivantă, pe cât știe să privească în adâncurile personajelor, ale familiei și ale societății. O carte care va face, cu siguranță, istorie. Cristina Chira

Romanul lui Andrei Gogu cu o frază lovește, cu alta mângâie. Cele două jumătăți de roman alcătuiesc un adevărat tratat despre disfuncție, un portret fidel al României ultimilor cincizeci de ani: abuzatoare, alcoolică, tulburată, neînduplecată. Tehnica narativă e impecabilă, poveștile sunt livrate cu farmec și umor și nu parcurgem tot acest traseu alături de Magda și Iulian doar ca să fim lăsați cu mecanismele traumei la vedere. Cu grijă, Andrei ne ia de mână și ne pune pe drumul improbabil spre vindecare. Ada Aitonean

Voi spune doar atât despre romanul lui Andrei Gogu: este un pariu nebunesc câștigat. Gogu intră în literatură trântind ușa cu piciorul. Și are toate motivele să o facă: maturitate stilistică și compozițională, curaj tematic și un simț rafinat al poveștii (al literaturii, dar și al vieții). Tatăl meu care ești pe pământ este cel mai remarcabil roman de debut pe care l-am citit. Și nu doar din literatura română. Cosmin Perța

lon Creanga e un „artist superior" in care poporul intreg isi regaseste vocatia creatoare, iar Amintiri din copilarie reprezinta, incontestabil, momentul cel mai inalt al artei sale de povestitor.

„Sunt a patra din cei doisprezece copii ai unei «mame eroine». O vreme am crezut că toate greutățile prin care-am trecut în copilărie m-au făcut mai puternică. Dar azi știu că tăietura făcută în scoarța copacului tânăr nu poate decât să crească, oricât ne-am lupta să schimbăm asta. Și crește.“ — IOANA NICOLAIE

Suntem în ultimul deceniu de comunism, cu strangulările și iluziile lui. Continuând saga familiei pe care cititorul o știe deja din Pelinul negru și Cartea Reghinei, Ioana Nicolaie ne spune în acest nou roman povestea Arseniei. Copilul trăiește sub o dublă presiune, a discursului oficial absurd și a lumii patriarhale în care s-a născut, și se luptă să-și găsească un drum în viață. Întâmplările prin care trece, cu aura lor de poezie și fantastic la-nceput, cu greutățile tot mai mari pe măsură ce crește, se înfășoară pe întrebarea cu răspuns greu de lămurit: ce-o așteaptă mai departe, în viață, ce-o să se facă ea când va fi mare? Femeie de serviciu la blocurile gri din oraș, fotograf, sportivă, gestionară, profesoară?

Roman psihologic, empatic și bine dozat la nivelul emoției, desfășurat în același decor mitic și în același timp cât se poate de realist al unui orășel din Nord, Tot înainte este o mărturie puternică despre monstruozitatea comunismului românesc, care a frânt milioane de vieți, visuri și destine.

Ilustrații de Sidonia Călin

„Melancolia e una dintre cărțile mele de suflet, la care țin enorm. Cred că nicăieri nu sunt eu însumi, cel de-acum, mai mult decât aici, în paginile ei. Îmi plac nelocalizarea și atemporalitatea ei, care o transformă într-o lume de parabolă și de basm. Cartea mea e pe o direcție diametral opusă prozei cotidianului și-a momentului istoric actual, pentru că eu am mizat, în perioada mea de după Solenoid, pe un fel de universalitate a povestirii, care s-o facă lizibilă în orice spațiu cultural, în orice limbă și-n orice timp. Sunt povestiri metafizice, dark, dar și luminate de un strop de suprarealism. Cred că ele se află cel mai aproape ca atmosferă de pictura lui Giorgio de Chirico, maestrul porticurilor, al statuilor și-al singurătății.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU

Ion, un om simplu de la tara, fara prea multa carte, dar cu o inima si o minte cat o lume intreaga, isi dezvaluie experientele din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Intr-o poveste narata cu o sinceritate dezarmanta, el transforma momentele traite in razboi - crude, absurde sau chiar pline de umor neasteptat - in lectii de viata, curaj si fragilitate umana. Povestile lui, spuse cu o simplitate care atinge sufletul, sunt dovada ca uneori cele mai mari adevaruri nu vin din carti, ci din ochii si inima celor care au trait asemenea experiente. De la camaraderie si pierdere, la momente de speranta in mijlocul haosului, Ion reuseste sa vada si sa descrie lumea intr-un mod care iti ramane in minte mult timp dupa ce ai inchis cartea.

„Ulita copilariei reprezinta un moment de maturizare a scriitorului, aflat acum in posesia formulei sale literare. Orchestratia uimitor de bine stapanita, echilibrul de forte, sobrietatea alaturata jocului cand gratios, cand grammatic, cand grav, al variatiunilor, revenirea la laitmotive, sunt numai cateva din trasaturile acestei creatii poematice, sustinand un lyrism authentic.” Silvia Tomus

„In casa bunicilor este popasul unui om trecut de patruzeci de ani in amintirea ninsa, alba a copilariei, alaturi de doi bunici fermecatori. […] Pe apa amintirii scriitorul navigheaza furat de sentimente, retraind cand cu duiosie, cand cu haz persecutiile bunicii Elencu, creionata contrastant alaturi de bunicul generos, bland, darnic. Tonul evocarilor este catifelat si cald, adesea strunit de ironie, ceea ce face ca duiosia sa nu se transforme in dulcegarie.” Eugenia Tudor

Referinte critice din Mircea Eliade, Pompiliu Constantinescu, G. Calinescu, Eugenia Tudor, Nicolae Ciobanu, Dinu Pillat, Silvia Tomus, Paul Cernat.

Prefata (Poezia varstelor informe) de Catrinel Popa
Referinte critice de Oana Soare
Fisa biobibliografica si nota asupra editiei de Lucian Pricop

„O mamă singură încearcă să crească doi copii. E, deja, o propoziție care descrie ceva dur. Dar realității îi place să testeze câtă realitate poate suporta specia. Așa încât complică lucrurile cât poate de tare. Copilul cel mic e autist. Mama e poetă. Țara e România. Iată trei complicații majore. Cartea de față e una dintre cele mai emoționante & puternice pe care le-am citit eu vreodată. Fiindcă arată că, oricât de dur ar complica realitatea lucrurile, iubirea poate face față. Copilul autist spune, în cartea asta, că și-­a inventat un limbaj secret (cunoscut doar de mama & sora lui) care l­-a ajutat să facă față când totul devenea prea insuportabil. Să nu vă îndoiți: ce aveți sub ochi e o carte esențială scrisă în acel limbaj secret. Ni se explică cum a făcut față acea familie. Și ni se explică, bineînțeles, cum vom face noi, ceilalți, față. E o carte pe care o veți iubi. Și de care veți avea nevoie.“ Radu Vancu

„Povestea Anei, a Ariei și, în primul rând, povestea lui Sașa, băiețelul autist atât de fascinant, de fermecător, de talentat, e una reală. Este povestea unei femei singure, care crește doi copii, dintre care unul are nevoi speciale, și face toate astea muncind pe rupte în timpul zilei, studiind boala în timpul nopții, fără a o lua razna (sau poate o ia câteodată, dar asta nu reiese decât vag din anumite replici strecurate în carte). (…) Există în carte un (…) sentiment, copleșitor: e o duioșie care se ascunde în cele mai mici gesturi ale personajelor (persoanelor), în setea lor de normalitate, în felul cum aplică o hermeneutică constantă fiecărui gest al Darului care se numește Sașa. O duioșie contagioasă care scoate cuplul din izolare și, în cele din urmă, creează o mică și fidelă comunitate de inițiați în jurul său.“ Bogdan-Alexandru Stănescu

„Îmi doream enorm, când Sașa era mic, să fie transparent. Să văd ce se petrece fizic în creierul lui. Să văd totul și înaintea tuturor. Aveam senzația că, dacă aș ști ce anume îl face autist, aș primi la pachet cu cunoașterea realității și soluția. Azi subscriu doar la a doua jumătate a propoziției. Un dar. Un dar care pare mai normal când face febră. Un dar care pune cele mai neașteptate întrebări și dă cele mai pertinente răspunsuri, dotat cu cele mai bizare gesturi și cele mai rafinate observații.“ Ana Dragu

„Am aflat că am autism pe la șapte ani, când mi­-am dat seama cât de diferit gândesc, iar mama mi-­a explicat de ce. La început nu am înțeles prea bine, dar pe măsură ce am crescut, am înțeles tot mai mult. Totuși eu nu sunt doar un om cu autism, eu sunt unic! Am calități foarte avansate, cum ar fi auzul absolut care mă ajută, dar mă și încurcă. De exemplu, când eram mic eram sensibil la oameni cu voci agitate și temperamente necalme.“ Eduard Dragu

Ana Dragu (n. 1976, Bistrița) este scriitoare, doctor în psihologie și fondatoarea Centrului de Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț“ din Bistrița. A debutat cu volumul de poezii Iarbă pentru fiare (2004), urmat de Păpușa de ceară (2008), Păzitoarea (2012) și Borderline (2017), toate apreciate pentru profunzimea și sensibilitatea lor.

Eduard Dragu (n. 2004, Bistrița) este pianist și muzician, student în anul I la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“, Cluj­-Napoca. Eduard a fost diagnosticat cu autism la vârsta de doi ani, însă este primul care recunoaște că acest lucru nu îl definește. Este pasionat de scuba diving, trenuri, avioane și sisteme de operare. Eduard este terapeut muzical în cadrul Centrului de Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț“.

La cincizeci de ani, Adam suferă un accident cerebral care îi distruge aproape în totalitate memoria. Redus la inteligența unui copil de zece ani, trăind cu teroarea de a fi veșnic supus la teste, el devine cu totul dependent de soția lui. Care este secretul acestui cuplu, secret ce zace ascuns sub aparența unei familii fericite? Accidentul lui Adam nu este oare un pretext pentru a se scăpa de obsesia trecutului?

Publicat pentru prima oară în engleză, acest roman reprezintă o adevărată frescă a comunității românești din Canada, unde orice poveste de succes ascunde adesea un teribil secret. Un roman despre iubire și iertare.

Elogii în presa canadiană:

"O Robinson de mâna întâi — Vrem să-i mulțumim Feliciei Mihali pentru ideea de a se stabili aici după ce a părăsit România natală.” Robert Chartrand, Le Devoir, 2002

"Acest al șaptelea roman al Feliciei Mihali, publicat mai întâi în engleză, reprezintă o contribuție majoră la ceea ce poate fi considerată a treia singurătate, cea reprezentată de imigranți.” Caroline Jarry, Le Devoir, 2016

"Parcursul Feliciei Mihali este unul dintre cele mai interesante de pe planetă.” Raymond Desmarteau, RDI International, 2018

Jurnalist cultural de cursă lungă, Diana Popescu a lucrat la cotidianele Adevărul și Gândul și a fost, vreme de 7 ani, producătorul emisiunii DIGICULT de la Digi24. Moderează podcastul CRONICARI DIGITALI din 2020, an în care a publicat și prima carte de literatură pentru copii: „Aventurile Lunei în lumea cuvintelor sucite”. Lista ei scurtă de priorități include bătutul lumii în lung și-n lat, arhitectura, arta modernă și gastronomia.

„Nu vă lăsați păcăliți: niciunul dintre autobuzele, troleibuzele ori tramvaiele care circulă prin București nu e doar un autobuz, un troleibuz sau un tramvai. Parcul auto al STB e, de fapt, o colecție de teatre neconvenționale, mereu în mișcare. Fiecare mijloc de transport circulă prin oraș echipat cu propria lui scenă atipică, pe care actori încă anonimi participă la un festival al tragicomediei. Sunt o mare consumatoare de teatru, în toate formele lui, deci nu mi-aș putea refuza deliciile acestor reprezentații. Drumurile zilnice alături de protagoniști și spectatori necunoscuți sunt o <>, utilă și cât se poate de instructivă. ăcere>

Nu doar că ajung unde am nevoie, dar fac și un exercițiu necesar oricăruia dintre noi: o ieșire din bulă, un plonjon în realitatea uneori crudă, alteori de-o blândețe înduioșătoare. Mi s-a părut nedrept să țin doar pentru mine toate întâmplările, dialogurile, glumele, tristețile, îndoielile, tandrețile la care asist, în <> mele bucureștene. Fiindcă ele merită o scenă mai mare și-un public numeros. ările>

Ba, uneori, chiar aplauze. Așa se face c-a apărut această carte: un jurnal mobil, un <> agitat și colorat ca orașul însuși. O dare de seamă plină de furie, entuziasm, resemnare, delicatețe, vorbe de duh și absurd antologic. Un maraton savuros de râsu’-plânsu’ căruia vă invit să-i fiți martori. Și, de ce nu, participanți.”

Ce este aceasta calatorie, daca nu o experienta simultan biografica, naturala, culturala, istorica? Drumetia lui Hogas e banala in ordinea lumii reale, a celei conventionale, e in esenta un pretext pentru odiseea neconventionala a cuvantului. Imaginati-va Muntii Neamtului nu ca pe un obiectiv turistic, de calatorie incercata, ci ca pe “o grupare de semne lingvistice”. Iar tinta calatorului nu este de a escalada sau campa intr-un areal pitoresc, ci de a se expune unor paradoxale cautari de semnificatii. - Lucian Pricop

Cuprins:
Amintiri dintr-o calatorie – Spre manastiri, De la Varatic la Sacu, La Agapia, Spre Pipirig, Halauca, In valea Sabasei, Pe Sestina, Jupaneasa Zamfira, Ion Rusu, Un popas.
In Muntii Neamtului – Floricica, Spre Nichit, Parintele Ghermanuta, Singur, La Tazlau.
Referinte critice din Eugen Lovinescu, G. Calinescu, Tudor Vianu, Al. Piru, I. Negoitescu, Nicolae Manolescu.

„Vie, curgătoare (ca râul din carte, pe malul căruia Doina Ruști își construiește propriul Macondo, un loc în care nimeni n-are voie să se uite la ceas), povestea din Ferenike cucerește prin culoare și ingeniozitate. Întâmplările și locurile, casa și moara, fântâna, lucrurile (oricât de mari, oricât de mici), pământul, apa, deși pare că au corespondent autobiografic unic, fixat în real, se deschid toate înspre simbol și (uneori) fantastic. Iar personajele, cu nume de la pitorești la stranii, sunt o galerie de tablouri pictate față-spate, realitate și ficțiune. În mijlocul lor, privindu-i cu ochii de atunci și de-acum, e o fetiță care poartă rochii pe poalele cărora sunt scrise toate numele care i-ar fi plăcut în locul celui primit.“ — LIDIA BODEA

„Ferenike reconfirmă instinctul infailibil de povestitoare al Doinei Ruști. O proză cinematografică, formidabilă, cu rezonanțe mitologice, în care scenele ni se desfășoară în fața ochilor, iar câteva rulează chiar în buclă, continuu, obsedant, ca un memento al suferințelor lumii trecute, privite nu cu detașare, ci cu o limpezime totală, fără breșe.“ — ROXANA DUMITRACHE