Literatură română

Un e-mail cu o invitație neverosimilă la un parastas întârziat cu două decenii dă peste cap viața lui Toma, un arhitect anxios din București. Deși straniu, mesajul îi oferă prilejul unei reîntâlniri în Constanța cu prietenii din liceu pe care nu i-a mai văzut de mult. Cu unsprezece demisii în zece ani, o situație familială tensionată și probleme de sănătate, nu poate rata ocazia unei schimbări de peisaj. La locul și ora stabilite, totul se dovedește a fi o farsă, însă vechea gașcă, cu excepția unuia dintre ei, este din nou împreună. Urmează o noapte de pomină, începută într-un bar și terminată în cimitir, punctată de revelații despre fiecare dintre ei. Nimeni și nimic nu este ceea ce pare, iar răsturnările de situație apar la fiecare colț de stradă. În Vreau să aud numai de bine Toma își spune povestea cu autoironie și mult umor negru – o poveste despre spectrul omniprezent al morții, despre succese care ascund eșecuri inimaginabile și secrete ce pot distruge vieți.

Parohia este monografia bizară a unei aşezări imaginare din anii tragici şi groteşti ai unei dictaturi agonizante şi totodată un fals, ironic bildungsroman. Satul e văzut prin ochii unui antierou ce refuză să se maturizeze, un soi de adolescent de 30 de ani, îndrăgostit de halucinata Ninia – o fată misterioasă, mereu însoţită de un cortegiu de creaturi stranii, animale fără nume, ce sfidează orice taxonomie. Textul inconfundabil al lui Dan Coman îmbină prozaismul notaţiei realiste şi lirismul unui imaginar fantasmatic ce irumpe din miezul cotidianului banal, amestecă într-o formulă senzaţională cruzimea şi duioşia, şarja şi fantezia, neverosimilul vieţii reale şi veracitatea „irealităţii imediate”.

Tăcerea vine prima vorbește despre trauma unei familii contemporane şi despre blocajele de comunicare dintre mai multe generații de femei. Când tăcerea se instalează într-o familie, toate comportamentele sunt creatoare de traume. Singura soluție pare să fie depășirea fricii și deschiderea rănilor.

„După premiul obținut cu Tot ce i-am promis tatălui meu, în 2021, la Festivalul de la Chambery, Franța, Ioana Maria Stăncescu își consolidează poziția în prima linie a noului val de prozatoare cu cea de-­a doua carte: Tăcerea vine prima. Ce-­i împinge pe bărbații dintr­-o familie să­-și abandoneze soțiile – o filiație genetică, o maledicție sau lipsa empatiei între parteneri? Ce împinge o adolescentă să încerce să se sinucidă? Ce șanse are o relație născută pe Facebook să ajungă o poveste de dragoste reală? Dora, o femeie încă tânără, confruntată cu singurătatea muncii de acasă, cu îndepărtarea treptată a fiicei adolescente și cu neînțelegerile cronice cu mama, încearcă să-­și obțină dreptul la propria existență. Adevăruri, uneori neplăcute, spuse tăios sau melancolic într-­o narațiune alertă, cu irizări de lirism, care nu-­ți permite să lași cartea din mână." Gabriela Adameșteanu

„Carte a mamelor, matrioșkă a generațiilor, în care singurătatea, înstrăinarea și tăcerea sunt moșteniri de familie, povestea contemporană a Dorei reușește să fie, în ciuda temei, o carte de-­a dreptul luminoasă, îmbrăcată într­-o rochie colorată de vară, amintind de Siri Hustvedt și celebra sa O vară fără bărbați.
Unicul bărbat prezent în poveste este de fapt o absență – pe care Dora o transformă, cu naturalețe, stângăcie atașantă și șarm, în promisiune. Mai există însă o altă absență, mai subtilă și mult mai dureroasă decât a bărbatului, iar acolo mi se pare că stă cu adevărat miza acestei cărți de o frumusețe discretă, pictată în pasteluri." Veronica D. Niculescu

„Suntem martorii mișcărilor de ape unduitoare ale relațiilor din interiorul unei familii, care pare deopotrivă obișnuită, dar și dureros tarată de răni vechi, îngropate sub tăceri. Flash­urile din copilăria Dorei, când părinții ei erau tineri, iar bunicii încă mai aveau putere să se împotrivească unul altuia, completează portretele acestei galerii de personaje pentru care durerile nu se limpezesc prin discuții, ci se ascund, o familie în care cuvintele sunt folosite cu partea ascuțită înspre celălalt și în care tăcerea ține loc de multe." Simona Antonescu

Ioana Maria Stăncescu s-­a născut la București, în 1975, și a studiat limba și literatura franceză la Universitatea București. Lucrează ca realizator la Radio România Internațional. Debutează în 2020 cu Tot ce i-am promis tatălui meu (apărut la Editura Trei), roman nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde" pentru literatură scrisă de femei, la categoria Debut Proză, și laureat la Festival du Premier Roman Chambéry, 2021.

„De Paşti 2014 am deschis manuscrisele lui. Cu emoţie, chiar cu teamă. Teamă că amintirile mă vor întrista, că vor răscoli dorul, că vor învîrti lama de cuţit în rana nevindecată a lipsei lui... Dorul a rămas dor, dar m-am trezit că rîd în hohote, că rîd cu lacrimi citind isprăvile lui Nea Mărin... şi din nou, ca în tinereţe, îmi era teamă că voi ajunge la finalul poveştii. Foarte puţină lume ştie că textele cu Nea Mărin sînt scrise în totalitate de el, de Amza. Un umor sănătos, fără pic de vulgaritate, un umor cu o ţîră de poezie, un umor curat. Ţi-e drag să citeşti, dar se mai întîmplă ceva: nu numai că parcă îi auzi vocea, dar ai impresia că îţi şi apare în faţa ochilor Nea Mărin din Băileşti... hîtru, sănătos, vesel. Despre foile ce rămîneau pe birou peste noapte, foile scrise cu cerneală albastră, şi despre mirosul lor, un amestec de miros proaspăt de hîrtie, miros de cerneală şi parfumul lui tata, de lavandă, nu se poate povesti...“ (Oana PELLEA)

Nuvelistica lui Nicolae Esinencu e ca un vertij, evenimentele se succed cu iuteala, personajele nu prea au timp sa stea pe ganduri... - Grigore Chiper

La spital, situatia era tensionata. O buna parte din lucratorii administratiei si unii colegi cu sanatatea fragila lucrau la distanta. Privind din exterior, spitalul de psihiatrie parca ar fi adormit. Portile automate cu grile erau inchise in permanenta. Teritoriul de 20 de hectare aproape pustiu. Din cand in cand, vedeai doar personalul in masini, pe jos ori pe biciclete venind si plecand de la serviciu. Pacientii erau prin pavilioane, in promiscuitate. Coronavirusul si-a facut treaba si aici. - Mircea Blajin

Imi amintesc cum odata, seara tarziu, terminam de citit Frunze de dor. Cand am aflat ca Gheorghe s-a despartit de Rusanda, si a plecat nepetrecut, doar Domnica si Scridon au venit la gara, am inceput sa plang in gura mare... Era pe la miezul noptii. Am trezit toata casa. Ce s-a intamplat?! Zic - Gheorghe s-a despartit de Rusanda. - Tatiana Cojocaru, Donduseni

Actualitatea temei, contemporaneitatea eroilor, pictura veridica a caracterelor, stilul expresiv, tinuta intelectuala originala si noua sunt calitati sigure ale scrierii Singur in fata dragostei. - Vasile Coroban

„Din lumea celor care nu cuvântă” este o carte de schiţe şi de povestiri scrise de Emil Gârleanu (1878-1914), apărută la Editura Corint şi recomandată elevilor pentru lectură. Prima ediţie a volumului a apărut în anul 1910. „Din lumea celor care nu cuvântă” este un volum de scrieri despre natură, despre fiinţele necuvântătoare, Emil Gârleanu reuşind să dea viaţă animalelor, păsărilor şi tuturor plantelor din natură.

„Iulia Gherasim ne oferă cel mai bun debut cu proză scurtă de la Simona Goșu încoace și, poate cel mai important, creează un realism feminin de familie dincolo de moda și temele predilecte ale momentului. Indiferent dacă evocă atmosfera de noutate și nesiguranță a anilor ’90, etosul corporatist, stilul de viață, provocările și anxietățile femeii din clasa de mijloc a acestor vremuri, o face cu o naturalețe, o inteligență și un umor remarcabile, cu o atenție la detalii, o artă a dialogului și a frazării care mă fac s-o numesc deja revelația anului.” (Marius Chivu)

„Iulia Gherasim pare făcută pentru proza scurtă. Personajele ei evoluează rapid, luminate doar pe jumătate, în scene care sunt de fapt mici puneri în abis ale unor drame intuite. Femei, bărbați, copii, pești, anemone, toate se amestecă în acest dans macabru, în care fiecare dintre ei pare a păși pe marginea prăpastiei. Povestirile ei se hrănesc dintr-o viziune ironică și amară asupra lumii contemporane, asupra relațiilor și a familiei moderne, fără însă a lăsa în urma lecturii senzația claustrofobică a unei situații fără ieșire. Finalurile lor sunt deschise, mici doze de optimism nesperat care trădează, cred, o încredere în oameni bine disimulată.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)

„Un thriller greu de uitat, scos din apele întunecate ale celui mai banal cotidian. De la prima imagine din roman, în care un om își dă foc în fața casei de pariuri, până la finalul , Mihai Radu pune în acțiune cel mai angoasant personaj din literatura recentă: umilirea sistemică.” (Ștefan Baghiu)

„Am citit Respiră! în concediul de paternitate, cu un copil în marsupiu și cu celălalt pus la joacă în fața unui puzzle din două sute de piese. Asta pentru că Mihai Radu are un cec în alb de la mine încă de la Repetiție pentru o lume mai bună, datorită naturaleței lui de a povesti orice. L-aș citi cu plăcere și dacă ar rescrie instrucțiunile de montaj și utilizare ale unei mașini de tuns iarba. Cu atât mai mult când face observații microscopice și taie cu briciul în hățișul de relații, isterii și (dez)iluzii ale oamenilor din zilele noastre.” (Florin Lăzărescu)

O carte dedicata martirilor romani din Ardeal si marelui erou Avram Iancu, "Patronul Omagiat al Anului 2024", cand se implinesc 200 de ani de la nasterea sa Impartindu-se intre poezie si proza, la concurenta cu preocuparile stiintifice care l-au confiscat vreme de decenii, Radu Matei Todoran testeaza dezinvolt varii retete/formule, probandu-si calitatile de fantasmolog, ignorand, uneori, disciplina epica. Om de carte si om de lume, autorul revine la dragostea dintai, epicizand funambulesc. Avand acum mai mult timp, chivernisindu-l literar, va izvodi, suntem convinsi, si alte titluri de ecou. - Adrian Dinu Rachieru

Tudor Arghezi (21 mai 1880 - 14 iulie 1967), poet, prozator si publicist, una dintre cele mai importante personalitati ale literaturii romane din secolul al XX-lea, vine, cum a marturisit chiar poetul, din "lumea taraneasca a Gorjului". In copilarie trece printr-o perioada extrem de dificila si va debuta la numai saisprezece ani in paginile ziarului „Liga ortodoxa”. Apoi, colaboreaza concomitent la principalele reviste literare si ziare ale vremii, iar la varsta de 47 de ani, Tudor Arghezi publica primul sau volum de versuri, Cuvinte potrivite, a carui aparitie este salutata ca un eveniment de maxima insemnatate pentru lirica romaneasca de catre critica literara, in frunte cu G. Calinescu, M. Ralea si Pompiliu Constantinescu. Ceea ce face geniul arghezian in poezie este aceea de a-si asuma sarcina lumii. El este poetul a toate, frumoase si urate, vazute si nevazute, poetice si nepoetice. Estetica lui, formulata in Testament si in numeroase tablete, porneste de la ideea ca veninul poate fi transformat in miere si uratul, mizerabilul, umilul din existenta pot rodi in poezie... cultiva religiosul si pune relatia dintre om si divinitate intr-o forma si cu un dramatism pe care poezia universala n-o mai cunoscuse pana la el. Scrie, apoi, poeme agreste sclipitoare si da taranului o aura cosmica... el pune geniul verbal in slujba marii poezii. (Eugen Simion). Este ales membru al Academiei Romane (1955) si, in acelasi an (1965), este sarbatorit pe plan national, i se decerneaza prestigiosul premiu Gottfried von Herder prin Universitatea din Viena si este ales membru al Academiei Sarbe de Stiinte si Litere. In cartea liricei noastre, inceputa de Eminescu, poetul Cuvintelor potrivite se aseaza imediat in prim rang. (Pompiliu Constantinescu).

Planul mare al Geografiei literare conținea capitole fixate clar – conform geografiei românești. Nu știu de ce în acest plan „al sudului” lipsea Dobrogea. Cărțile lui Paul Sârbu – care mi-a atras atenția de câteva ori asupra lor – lipseau. (…) Un topos al său, o geografie literară esențială pentru înțelegerea geografiei literare a României. (…) Azi, Paul Sârbu e un boier al prozei noastre.

"Personajul central, ctitorul Bisericilor cireșelor amare (titlu-titulatură, cu o simbolistică decriptându-se, treptat, pe măsură ce înaintează narațiunea), este un bătrân cu veleități poetice și aplecări spre sfințenie, aflat la capăt de drum. Stările, transfigurările succesive prin care trece, delirurile mistice și socio-politice, provocate de rememorările unor episoade de viață, devin o proiecție a realității și lumii în care s-a trăit în România, de-a lungul ultimilor patruzeci de ani, din comunism, până în prezent. Formula stilistică realist-magică deservește perfect tema unei biografii dedublate în convulsiile unei lumi aflate în disoluție. Grație acestui al patrulea roman al său, văd în Cristian Meleșteu un prozator important, asupra căruia criticii, atât câți au mai rămas, ar trebui să-și îndrepte atenția, iar cititorii, cu atât mai mult." - Radu Aldulescu

Anton Pann s-a născut în jurul anilor 1796-1798[8] în localitatea Sliven, Imperiul Otoman (astăzi în Bulgaria), un târg însemnat așezat la poalele versantului sudic al munților Balcani, pe malul stâng al râului Tundja. Tatăl său era de meserie căldărar. El avea ca nume de familie Petrov și purta prenumele Pantelimon, uneori transcris „Pandele”, „Pantoleon” sau „Pantaleon”, cum afirmă într-un studiu Tudor Vianu.

Ioan Slavici (1848-1925) este considerat, alături de Eminescu, Caragiale şi Creangă, cel de-al patrulea clasic al literaturii române. Celebru pentru nuvelele sale, printre care se numără Moara cu noroc şi Pădureanca, Slavici a jucat un rol esenţial în istoria romanului autohton, cel mai cunoscut roman al său fiind Mara (1870).

Mara este romanul socialitatii invingatoare pe toate planurile, in confruntarea cu indivizii pe care natura si varsta ii imping vremelnic la nesupunere. Colectivitatea face legea pe care individul e tinut s-o respecte; el nu simte deocamdata, in aceasta necesitate individuala caracterul opresiv. O primeste ca si cum legea tuturor ar fi buna si pentru el. - N. Manolescu

Cuprins: • Tabel cronologic de Al. Piru • Nota asupra editiei

Plicul negru al lui Norman Manea: o capodopera tumultuoasa si tulburatoare. - Corriere della Sera Din Plicul negru cititorul invata despre duplicitatea perfida a sistemului totalitar ceausist mai mult decat din zeci de eseuri politice. - World Literature Today

Umorul, satiricul şi grotescul au fost dintotdeauna, în volumele sale de versuri, în „Levantul” şi-n „Orbitor”, în „Enciclopedia zmeilor” şi-n „De ce iubim femeile”, a doua coardă la arcul lui Mircea Cărtărescu, alături de cea onirică şi vizionară. În „Frumoasele străine” ele sunt coarda dintâi. Puţine cărţi din literatura română de azi îi pot sta alături ca naturaleţe a povestirii şi ca ubicuitate a comicului, întins pe toate registrele, de la zâmbetul discret la râsul cu lacrimi. Cele trei povestiri unite de aceeaşi voce narativă, destinsă şi firească, sunt filme cu camera în mână, fără nici o emfază, mizând pe sinceritate şi simplitate. Sunt road movies, mai scurte sau mai lungi, cu scriitori, artişti vizuali, poliţişti şi criminali, studente şi responsabili culturali, fantome şi cineaşti, risipiţi într-o lume mereu surprinzătoare.

O prima antologie a dorului romanesc, sincera si deplina, colorata cu toate nuantele acestui sentiment contradictoriu - de la dorul fragil si profund, ravasitor si nostalgic, sublim si etern, si pana la cel tragic si obsesiv. Cele 30 de proze scurte din aceasta carte te vor purta de pe strazile cotite ale Bucurestiului de azi sau de ieri pana pe taramurile idilice ale provinciei de odinioara, in cautarea unui sens pentru care merita sa astepti si sa lupti.

Cel mai de pret cadou pentru un visator este o pereche de aripi. Carmen Voinea-Raducanu este o visatoare ale carei aripi s-au preschimbat in pagini si ale carei lacrimi s-au facut cerneala. Volumul ei de debut, Visatorii nu mor niciodata, surprinde toate sacrificiile pe care le facem in incercarea noastra de a ne implini visurile, toate durerile si bucuriile efemere care ni se astern in cale. Autoarea scrie cu neastampar si abnegatie, cu freamat si emotie, si reuseste sa faca din existenta o reverie. Descopera cartea de eseuri care iti va deschide aripile si te va ajuta sa gasesti frumosul din orice situatie!

Tu cum iti raspunzi celor mai arzatoare intrebari ale sufletului? Zambet langa zambet, lacrima langa lacrima, bataie de inima langa bataie de inima, cele doua prietene - Irina Binder si Carmen Voinea-Raducanu, astern in aceste pagini confesiuni intime si emotionante, oferindu-ti nu doar lectii pretioase de viata, ci si intelegerea profunda ca frumusetea sta in complexitatea unica a sufletului tau. E timpul sa-ti imbratisezi autenticitatea si sa realizezi cat de speciala esti!

Povestirile unui trăitor și uluit observator în România comunistă și mirificul Occident: un roman, scris melancolic și cu umor, despre Est, despre cum este privit Estul, despre absurdul cotidianului în perioada comunistă.

Cuvânt‑înainte de Victor Cobuz

„Călugărul Teofil – acest receptacul mistic și poetic al obsesiilor scriitoricești ale lui Cosmin Perța – este un personaj inconfundabil al prozei noastre douămiiste. Puternică și impecabil condusă, această trilogie romanescă ce se construiește în jurul lui Teofil îl impune pe Cosmin Perța drept unul dintre prozatorii de vârf ai generației 2000. Proză poetică și fantastică, satiră politică și socială, pigmentată cu inflexiuni mistic-religioase, Trilogia lui Teofil încheie o etapă – și o revoltă – importantă în scrisul lui Cosmin Perța.” (Adina Dinițoiu)

„Republicarea, de data aceasta la un loc, a romanelor care alcătuiesc Trilogia lui Teofil confirmă vocația de constructor a lui Cosmin Perța, care proiectează diferit, în trei romane distincte, deși unite prin fire vizibile și invizibile, destinul unui personaj extraordinar. Vizionarismul poetului se combină cu disciplina prozatorului care clădește atent edificiul narativ, într-o literatură a întrebărilor existențiale (deci evergreen!), cu inserții mistice și fantastice, care amintește de aceea a maeștrilor ruși, nu doar a celor clasici, ci și, de pildă, a fabulosului avangardist Daniil Harms.” (Florina Pîrjol)

„Această trilogie este un denunț asupra naturii umane. Sunt om și aș vrea să-ți prezint câteva sute de motive pentru care nu merit să exist. Lasă-mă apoi să-ți sugerez moduri în care mă poți extermina. Nu ai voie să mori, îmi șoptește fata dracului.” (Andrei Gogu)

Cu privire frustră, pătrunzătoare, autoironică, naratorul lui Octav Gheorghe spune lucrurilor pe nume.

În urma unui accident, un scriitor încearcă să își rememoreze viața, însă este incapabil să mai discearnă între faptele și persoanele reale și întâmplările și personajele din cărțile pe care le-a scris, le-a tradus și le-a citit. Cu vocea unui narator nesigur, ale cărui povești sunt mereu dezmințite, Silex înfățișează o istorie a fărâmițărilor interioare și o meditație amplă asupra memoriei, a identității‚ a imaginii pe care ne-o construim, a minciunilor pe care ni le spunem, a răului pe care ni-l facem unii altora sau nouă înșine.

Pe linie generationista, aceasta carte spune povestea a patru femei ce traverseaza un secol de istorie, din Franta pana in Patagonia, evoluand in jurul plantelor, al copacilor. Ca intr-o inflorescenta, existentele se dezvolta una din cealalta, se ramifica si cresc fiecare in ritmul ei. Ca e vorba de gradini ordonat cultivate, de rape salbatice, misterioase, chiar tenebroase ori de pepiniere in Argentina, totul se ordoneaza in jurul polenizarii si al poluarii, al naturii regenerate si regeneratoare.

Prin oras, o caruta ticsita cu robi se taraste ca un vierme; ma strecor printre aldani, strachini, inele, cosciuge, miros de zahar si de smirna, de obraji si spinari, rasucindu-mi pasii spre esafodul iluziilor. Ciungi, orbi, invinsi, murdari pe la gura, ma privesc sau ma miros pofticiosi, de parca ar vrea sa-mi despice teasta, sa-mi smulga creierii si sa-i prajeasca. la te uita, le strig, unde mergeti, nebunilor? Mergem sa murim, mergem sa murim, striga-n cor, cu aceeasi voce. Ma opresc in loc. Hai si tu, hai si tu, sa murim, sa murim, suiera ei prelung, de parca sunt iesiti din mare, sapati in crisalide, cu buze prinse intre valve; cand o scoica e inca vie, daca incerci sa o vezi, trupul ei prins de pereti se destrama; miroase a crud si a albastru, te condamna la stupoare; trupul bivalv geme si scrasneste mareic.