Literatură română

„Din lumea celor care nu cuvântă” este o carte de schiţe şi de povestiri scrise de Emil Gârleanu (1878-1914), apărută la Editura Corint şi recomandată elevilor pentru lectură. Prima ediţie a volumului a apărut în anul 1910. „Din lumea celor care nu cuvântă” este un volum de scrieri despre natură, despre fiinţele necuvântătoare, Emil Gârleanu reuşind să dea viaţă animalelor, păsărilor şi tuturor plantelor din natură.

„Iulia Gherasim ne oferă cel mai bun debut cu proză scurtă de la Simona Goșu încoace și, poate cel mai important, creează un realism feminin de familie dincolo de moda și temele predilecte ale momentului. Indiferent dacă evocă atmosfera de noutate și nesiguranță a anilor ’90, etosul corporatist, stilul de viață, provocările și anxietățile femeii din clasa de mijloc a acestor vremuri, o face cu o naturalețe, o inteligență și un umor remarcabile, cu o atenție la detalii, o artă a dialogului și a frazării care mă fac s-o numesc deja revelația anului.” (Marius Chivu)

„Iulia Gherasim pare făcută pentru proza scurtă. Personajele ei evoluează rapid, luminate doar pe jumătate, în scene care sunt de fapt mici puneri în abis ale unor drame intuite. Femei, bărbați, copii, pești, anemone, toate se amestecă în acest dans macabru, în care fiecare dintre ei pare a păși pe marginea prăpastiei. Povestirile ei se hrănesc dintr-o viziune ironică și amară asupra lumii contemporane, asupra relațiilor și a familiei moderne, fără însă a lăsa în urma lecturii senzația claustrofobică a unei situații fără ieșire. Finalurile lor sunt deschise, mici doze de optimism nesperat care trădează, cred, o încredere în oameni bine disimulată.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)

„Un thriller greu de uitat, scos din apele întunecate ale celui mai banal cotidian. De la prima imagine din roman, în care un om își dă foc în fața casei de pariuri, până la finalul , Mihai Radu pune în acțiune cel mai angoasant personaj din literatura recentă: umilirea sistemică.” (Ștefan Baghiu)

„Am citit Respiră! în concediul de paternitate, cu un copil în marsupiu și cu celălalt pus la joacă în fața unui puzzle din două sute de piese. Asta pentru că Mihai Radu are un cec în alb de la mine încă de la Repetiție pentru o lume mai bună, datorită naturaleței lui de a povesti orice. L-aș citi cu plăcere și dacă ar rescrie instrucțiunile de montaj și utilizare ale unei mașini de tuns iarba. Cu atât mai mult când face observații microscopice și taie cu briciul în hățișul de relații, isterii și (dez)iluzii ale oamenilor din zilele noastre.” (Florin Lăzărescu)

O carte dedicata martirilor romani din Ardeal si marelui erou Avram Iancu, "Patronul Omagiat al Anului 2024", cand se implinesc 200 de ani de la nasterea sa Impartindu-se intre poezie si proza, la concurenta cu preocuparile stiintifice care l-au confiscat vreme de decenii, Radu Matei Todoran testeaza dezinvolt varii retete/formule, probandu-si calitatile de fantasmolog, ignorand, uneori, disciplina epica. Om de carte si om de lume, autorul revine la dragostea dintai, epicizand funambulesc. Avand acum mai mult timp, chivernisindu-l literar, va izvodi, suntem convinsi, si alte titluri de ecou. - Adrian Dinu Rachieru

Tudor Arghezi (21 mai 1880 - 14 iulie 1967), poet, prozator si publicist, una dintre cele mai importante personalitati ale literaturii romane din secolul al XX-lea, vine, cum a marturisit chiar poetul, din "lumea taraneasca a Gorjului". In copilarie trece printr-o perioada extrem de dificila si va debuta la numai saisprezece ani in paginile ziarului „Liga ortodoxa”. Apoi, colaboreaza concomitent la principalele reviste literare si ziare ale vremii, iar la varsta de 47 de ani, Tudor Arghezi publica primul sau volum de versuri, Cuvinte potrivite, a carui aparitie este salutata ca un eveniment de maxima insemnatate pentru lirica romaneasca de catre critica literara, in frunte cu G. Calinescu, M. Ralea si Pompiliu Constantinescu. Ceea ce face geniul arghezian in poezie este aceea de a-si asuma sarcina lumii. El este poetul a toate, frumoase si urate, vazute si nevazute, poetice si nepoetice. Estetica lui, formulata in Testament si in numeroase tablete, porneste de la ideea ca veninul poate fi transformat in miere si uratul, mizerabilul, umilul din existenta pot rodi in poezie... cultiva religiosul si pune relatia dintre om si divinitate intr-o forma si cu un dramatism pe care poezia universala n-o mai cunoscuse pana la el. Scrie, apoi, poeme agreste sclipitoare si da taranului o aura cosmica... el pune geniul verbal in slujba marii poezii. (Eugen Simion). Este ales membru al Academiei Romane (1955) si, in acelasi an (1965), este sarbatorit pe plan national, i se decerneaza prestigiosul premiu Gottfried von Herder prin Universitatea din Viena si este ales membru al Academiei Sarbe de Stiinte si Litere. In cartea liricei noastre, inceputa de Eminescu, poetul Cuvintelor potrivite se aseaza imediat in prim rang. (Pompiliu Constantinescu).

Planul mare al Geografiei literare conținea capitole fixate clar – conform geografiei românești. Nu știu de ce în acest plan „al sudului” lipsea Dobrogea. Cărțile lui Paul Sârbu – care mi-a atras atenția de câteva ori asupra lor – lipseau. (…) Un topos al său, o geografie literară esențială pentru înțelegerea geografiei literare a României. (…) Azi, Paul Sârbu e un boier al prozei noastre.

"Personajul central, ctitorul Bisericilor cireșelor amare (titlu-titulatură, cu o simbolistică decriptându-se, treptat, pe măsură ce înaintează narațiunea), este un bătrân cu veleități poetice și aplecări spre sfințenie, aflat la capăt de drum. Stările, transfigurările succesive prin care trece, delirurile mistice și socio-politice, provocate de rememorările unor episoade de viață, devin o proiecție a realității și lumii în care s-a trăit în România, de-a lungul ultimilor patruzeci de ani, din comunism, până în prezent. Formula stilistică realist-magică deservește perfect tema unei biografii dedublate în convulsiile unei lumi aflate în disoluție. Grație acestui al patrulea roman al său, văd în Cristian Meleșteu un prozator important, asupra căruia criticii, atât câți au mai rămas, ar trebui să-și îndrepte atenția, iar cititorii, cu atât mai mult." - Radu Aldulescu

Anton Pann s-a născut în jurul anilor 1796-1798[8] în localitatea Sliven, Imperiul Otoman (astăzi în Bulgaria), un târg însemnat așezat la poalele versantului sudic al munților Balcani, pe malul stâng al râului Tundja. Tatăl său era de meserie căldărar. El avea ca nume de familie Petrov și purta prenumele Pantelimon, uneori transcris „Pandele”, „Pantoleon” sau „Pantaleon”, cum afirmă într-un studiu Tudor Vianu.

Ioan Slavici (1848-1925) este considerat, alături de Eminescu, Caragiale şi Creangă, cel de-al patrulea clasic al literaturii române. Celebru pentru nuvelele sale, printre care se numără Moara cu noroc şi Pădureanca, Slavici a jucat un rol esenţial în istoria romanului autohton, cel mai cunoscut roman al său fiind Mara (1870).

Mara este romanul socialitatii invingatoare pe toate planurile, in confruntarea cu indivizii pe care natura si varsta ii imping vremelnic la nesupunere. Colectivitatea face legea pe care individul e tinut s-o respecte; el nu simte deocamdata, in aceasta necesitate individuala caracterul opresiv. O primeste ca si cum legea tuturor ar fi buna si pentru el. - N. Manolescu

Cuprins: • Tabel cronologic de Al. Piru • Nota asupra editiei

Plicul negru al lui Norman Manea: o capodopera tumultuoasa si tulburatoare. - Corriere della Sera Din Plicul negru cititorul invata despre duplicitatea perfida a sistemului totalitar ceausist mai mult decat din zeci de eseuri politice. - World Literature Today

Umorul, satiricul şi grotescul au fost dintotdeauna, în volumele sale de versuri, în „Levantul” şi-n „Orbitor”, în „Enciclopedia zmeilor” şi-n „De ce iubim femeile”, a doua coardă la arcul lui Mircea Cărtărescu, alături de cea onirică şi vizionară. În „Frumoasele străine” ele sunt coarda dintâi. Puţine cărţi din literatura română de azi îi pot sta alături ca naturaleţe a povestirii şi ca ubicuitate a comicului, întins pe toate registrele, de la zâmbetul discret la râsul cu lacrimi. Cele trei povestiri unite de aceeaşi voce narativă, destinsă şi firească, sunt filme cu camera în mână, fără nici o emfază, mizând pe sinceritate şi simplitate. Sunt road movies, mai scurte sau mai lungi, cu scriitori, artişti vizuali, poliţişti şi criminali, studente şi responsabili culturali, fantome şi cineaşti, risipiţi într-o lume mereu surprinzătoare.

O prima antologie a dorului romanesc, sincera si deplina, colorata cu toate nuantele acestui sentiment contradictoriu - de la dorul fragil si profund, ravasitor si nostalgic, sublim si etern, si pana la cel tragic si obsesiv. Cele 30 de proze scurte din aceasta carte te vor purta de pe strazile cotite ale Bucurestiului de azi sau de ieri pana pe taramurile idilice ale provinciei de odinioara, in cautarea unui sens pentru care merita sa astepti si sa lupti.

Cel mai de pret cadou pentru un visator este o pereche de aripi. Carmen Voinea-Raducanu este o visatoare ale carei aripi s-au preschimbat in pagini si ale carei lacrimi s-au facut cerneala. Volumul ei de debut, Visatorii nu mor niciodata, surprinde toate sacrificiile pe care le facem in incercarea noastra de a ne implini visurile, toate durerile si bucuriile efemere care ni se astern in cale. Autoarea scrie cu neastampar si abnegatie, cu freamat si emotie, si reuseste sa faca din existenta o reverie. Descopera cartea de eseuri care iti va deschide aripile si te va ajuta sa gasesti frumosul din orice situatie!

Tu cum iti raspunzi celor mai arzatoare intrebari ale sufletului? Zambet langa zambet, lacrima langa lacrima, bataie de inima langa bataie de inima, cele doua prietene - Irina Binder si Carmen Voinea-Raducanu, astern in aceste pagini confesiuni intime si emotionante, oferindu-ti nu doar lectii pretioase de viata, ci si intelegerea profunda ca frumusetea sta in complexitatea unica a sufletului tau. E timpul sa-ti imbratisezi autenticitatea si sa realizezi cat de speciala esti!

Povestirile unui trăitor și uluit observator în România comunistă și mirificul Occident: un roman, scris melancolic și cu umor, despre Est, despre cum este privit Estul, despre absurdul cotidianului în perioada comunistă.

Cuvânt‑înainte de Victor Cobuz

„Călugărul Teofil – acest receptacul mistic și poetic al obsesiilor scriitoricești ale lui Cosmin Perța – este un personaj inconfundabil al prozei noastre douămiiste. Puternică și impecabil condusă, această trilogie romanescă ce se construiește în jurul lui Teofil îl impune pe Cosmin Perța drept unul dintre prozatorii de vârf ai generației 2000. Proză poetică și fantastică, satiră politică și socială, pigmentată cu inflexiuni mistic-religioase, Trilogia lui Teofil încheie o etapă – și o revoltă – importantă în scrisul lui Cosmin Perța.” (Adina Dinițoiu)

„Republicarea, de data aceasta la un loc, a romanelor care alcătuiesc Trilogia lui Teofil confirmă vocația de constructor a lui Cosmin Perța, care proiectează diferit, în trei romane distincte, deși unite prin fire vizibile și invizibile, destinul unui personaj extraordinar. Vizionarismul poetului se combină cu disciplina prozatorului care clădește atent edificiul narativ, într-o literatură a întrebărilor existențiale (deci evergreen!), cu inserții mistice și fantastice, care amintește de aceea a maeștrilor ruși, nu doar a celor clasici, ci și, de pildă, a fabulosului avangardist Daniil Harms.” (Florina Pîrjol)

„Această trilogie este un denunț asupra naturii umane. Sunt om și aș vrea să-ți prezint câteva sute de motive pentru care nu merit să exist. Lasă-mă apoi să-ți sugerez moduri în care mă poți extermina. Nu ai voie să mori, îmi șoptește fata dracului.” (Andrei Gogu)

Cu privire frustră, pătrunzătoare, autoironică, naratorul lui Octav Gheorghe spune lucrurilor pe nume.

În urma unui accident, un scriitor încearcă să își rememoreze viața, însă este incapabil să mai discearnă între faptele și persoanele reale și întâmplările și personajele din cărțile pe care le-a scris, le-a tradus și le-a citit. Cu vocea unui narator nesigur, ale cărui povești sunt mereu dezmințite, Silex înfățișează o istorie a fărâmițărilor interioare și o meditație amplă asupra memoriei, a identității‚ a imaginii pe care ne-o construim, a minciunilor pe care ni le spunem, a răului pe care ni-l facem unii altora sau nouă înșine.

Pe linie generationista, aceasta carte spune povestea a patru femei ce traverseaza un secol de istorie, din Franta pana in Patagonia, evoluand in jurul plantelor, al copacilor. Ca intr-o inflorescenta, existentele se dezvolta una din cealalta, se ramifica si cresc fiecare in ritmul ei. Ca e vorba de gradini ordonat cultivate, de rape salbatice, misterioase, chiar tenebroase ori de pepiniere in Argentina, totul se ordoneaza in jurul polenizarii si al poluarii, al naturii regenerate si regeneratoare.

Prin oras, o caruta ticsita cu robi se taraste ca un vierme; ma strecor printre aldani, strachini, inele, cosciuge, miros de zahar si de smirna, de obraji si spinari, rasucindu-mi pasii spre esafodul iluziilor. Ciungi, orbi, invinsi, murdari pe la gura, ma privesc sau ma miros pofticiosi, de parca ar vrea sa-mi despice teasta, sa-mi smulga creierii si sa-i prajeasca. la te uita, le strig, unde mergeti, nebunilor? Mergem sa murim, mergem sa murim, striga-n cor, cu aceeasi voce. Ma opresc in loc. Hai si tu, hai si tu, sa murim, sa murim, suiera ei prelung, de parca sunt iesiti din mare, sapati in crisalide, cu buze prinse intre valve; cand o scoica e inca vie, daca incerci sa o vezi, trupul ei prins de pereti se destrama; miroase a crud si a albastru, te condamna la stupoare; trupul bivalv geme si scrasneste mareic.

Antologia De ziua ta, Femeie! cuprinde patruzeci de texte culinaro-creative, semnate de autori din tara si din diaspora. Tema este amuzanta si simpatica, fiind vorba de povestiri insotite de retete de bucatarie. Rezultatul este nu e doar delicios, dar si cadoul perfect atat pentru iubitorii de proza scurta, cat si pentru cei care apreciaza arta din farfurie. Tonul vesel se imbina cu cel nostalgic, iar semnaturile autorilor - multi consacrati in literatura romana contemporana - incita interesul cititorilor. Destinata femeilor, avand o alura jucausa, de la text si pana la coperta, Antologia Siono 2024 - De ziua ta, femeie! e darul primaverii, al martisorului si al femeilor din viata noastra.

Un profesor dornic să facă acte de caritate cumpără o casă și găsește în zid bijuteriile și banii fostului proprietar. Urmează goana după comoară, iar lanțul minciunilor și trădărilor duce, desigur, la crimă. În toiul nopții, nimeni nu doarme în sediul asociației de caritate SOLO. Împinse de căutarea unei comori, de dragoste sau de pasiunea pentru fenomene paranormale, personajele excentrice adunate aici străbat coridoarele și camerele casei vechi de o sută de ani care pare să fi păstrat în zidurile ei un blestem. Și, cum forfota nocturnă încurcă planurile cuiva, nu toți vor apuca dimineața.

Vocile taranilor lui Rebreanu se aud distinct, vorbind pe teme asociate, insa cu oarecare individualizare a discursului. Astfel, Trifon Guju, Petre Petre sau Matei Dulmanu, Marin Stan sunt parte dintr-o voce colectiva, dar personajele pe care le reprezinta rezista si scoase din gloata revoltata.

O sugestie interesanta are Nicolae Cretu care face disocieri necesare intre taranii lui Creanga, Sadoveanu, Marin Preda si rasculatii lui Rebreanu.

In cazul Rascoalei, materialul general uman pus in ecuatie stabila si cazuistica particulara a luptei pentru pamant se amalgameaza fericit, reusind un dozaj ce a adus canonizarea academica a romanului.

Mircea Muresan a ecranizat Rascoala in 1965, film care a luat premiul pentru debut la Festivalul International de film de la Cannes.

Romanul este un exemplu bun al talentului lui Liviu Rebreanu de a realiza un roman cinematografic. "Regizor exemplar, Rebreanu utilizeaza instrumentarul filmului cu o finalitate asumata foarte exacta: urmarind, asadar, procesul de geneza, ajungem la definitia romanului.

In Rascoala, lumea este vazuta cu luciditate, cu obiectivitate, Rascoala de la 1907 fiind doar un pretext istoric pentru constructia epica facuta din fragmente ale caror mesaj si expresivitate intra in atmosfera sugerata subversiv. - Lucian Pricop

Mereu in cautarea a ceva ce pare intangibil, Dan e un vesnic ratacitor - din Botosani, Iasi si Bucuresti, ajunge pana in Berlin, Londra si Stockholm. Si totusi, nu se simte nicaieri acasa. Saracia, mizerabilismul si degradarea, boala si moartea il urmaresc pretutindeni, iar refugiul sunt drogul, alcoolul si dragostea - pe toate le primeste cu un amestec de emotii. Reintors in orasul natal, in camera copilariei, el rememoreaza fragmente, momente, amanunte, senzatii. Aparent, cand lucrurile neplacute devin amintire sau sunt asternute pe hartie, contururile lor taioase sunt indulcite de fluiditatea si aura melancolica pe care le capata.

Terminasem de tradus The Fighting Angel, cand a inceput sa ma obsedeze subiectul unui roman. Cateva zile m-am zbatut cautandu-mi un colt linistit, mutandu-ma dintr-o sala in alta, incercand zadarnic sa scriu. In cele din urma, am gasit, la ultimul etaj, o odaita nelocuita, in care dormise pana de curand unul dintre detinuti, bolnav grav de tuberculoza, si care fusese transportat la Spitalul Militar din Miercurea-Ciuc. Mi-am adus o masuta si m-am apucat de scris Nunta in cer chiar in noaptea aceea, la o lampa fumeganda de gaz. Treptat, lagarul amutea; nu se mai auzeau decat sentinelele patruland dincolo de sarma ghimpata si, din ceas in ceas, pasii celor care se duceau sa se roage. Catre miezul noptii, imi faceam o cafea si continuam sa scriu pana la 2-3 dimineata. Curand insa, a inceput sa se faca frig si, cum odaia era neincalzita, imbracam doua sau trei pulovere si imi puneam si paltonul lui Nae Ionescu pe umeri.

Ma apucasem de scris pe la mijlocul lunii septembrie. Pe nesimtite, m-am trezit ca venise toamna; padurea din spatele lagarului ruginise si Muntii Odorheiului se zareau tot mai anevoie, inecati in bruma. […]

Nae Ionescu ma intreba uneori "cum merge". Ii spuneam ca visez un "roman de dragoste" care sa nu semene cu nimic din ce scrisesem pana atunci; o dragoste care era si ar fi trebuit sa ramana "perfecta”, daca n-ar fi intervenit un element mistic, si anume dorinta de a o prelungi indefinit intr-o durata biologic-temporala, facand-o "roditoare". - Mircea Eliade

Prima parte - Se misca tara! prezinta toate etapele premergatoare si acumularile de energie populara, in timp ce Partea a doua - Focurile descrie chiar momentele desfasurarii rascoalei taranesti. Titlurile capitolelor au valoare simbolica: Rasaritul, Pamanturile, Flamanzii. Autorul surprinde foarte exact ceea ce psihologul francez Gustave le Bon numea la psychologie de la foule (,,psihologia multimii").

Mai multe prostituate de lux din București sunt ucise pe rând. Căpitanii Costea și Bădoiu – sau, cum îi cunoaște toată lumea, Cap Bob și Babuinul – habar n-au că anchetarea acestor crime va descoperi hățișurile unei afaceri complicate, un caz de corupție cu mize politice și un grup puternic ale cărui ramificații ajung dincolo de hotarele țării și chiar și în birourile Poliției. Simpatici și inventivi, inteligenți și curajoși, cei doi polițiști se vor ambiționa să descâlcească toate ițele.

Este al patrulea volum al tetralogiei "Clipe de durere, clipe de iubire", scrisă de Andrei Filotti.

Copiii familiei Totila – Despina, Ermanaric și Sigeric – sunt acum adulți și fiecare se străduiește să își găsească drumul potrivit în viață.

Cum Al se confruntă cu probleme de sănătate, Despina se pregătește să preia frâiele afacerilor familiei. Susținută de mama ei, ea va pleca în Rusia, unde trebuie să protejeze investițiile trustului Totila. Periplul ei se va dovedi nu doar o inițiere în lumea afacerilor, ci și începutul unei neașteptate idile.

Ermanaric și Sigeric, unul în Moldova și altul în Grecia, vor avea și ei parte de diferite încercări – situații neprevăzute și întâlniri care par predestinate – în urma cărora viața li se va schimba pentru totdeauna.

Călătoriile celor trei frați dobândesc, așadar, un rol inițiatic, căci ei trebuie să se dovedească vrednici de a duce mai departe valorile clanului Totila.