Literatură română

Oare ce zic melcii cand zboara? este o insiruire de povestiri pline de umor, scrise la persoana intai. Protagonistii (mama – jumatatea mai buna, copilul – Acceleratorul de Particule si tata) cauta sa se bucure cat mai bine de viata de familie, in particular, si de viata de zi cu zi, in general, alaturi de alte personaje cu care sporadic isi intretaie cotidianul.

Desfacu pachetul cu infinite precautiuni. Pe genunchi avea acum o farama de cer turcoaz. Sau de ocean? Culoarea vibranta a copertei i se prelinge printre degete si in palma dreapta ii ramane barcuta de hartie desenata pe prima pagina; raman si literele, adunate putin stingher in palma stanga: Clara Alexandrescu - Porturile Lunei.

In inconstienta acelei perioade - fiindca aveam senzatia ca trupul mi-o ia inainte, cu vointa proprie, ignorand comenzile cerebrale - mi se parea ca nu mai pot scapa din turbionul acela al vietii care trecea violent prin mine. Schimbarile erau prea rapide, corpul devenise o sursa insatiabila de pofte si dorinte, carora nu le puteam face fata decat printr-un autoerotism vinovat si prin tot felul de excese. Voiam intr-adevar sa ies din mine, sa scap de viermele negru care-mi scurta noptile si care ma facea sa traiesc un perpetuu sentiment de culpabilitate. - Gelu Diaconu

Câştigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom – 2023

Andrei, antieroul romanului, este blocat într-un job rutinier pe care îl face de acasă. Locuieşte singur şi are puţini oameni în viaţa lui, iar aceştia de cele mai multe ori îşi fac simţită prezenţa doar online, într-un cadru formal. Departe de a fi mizantrop sau resemnat, el caută compania şi afecţiunea celorlalţi, dar soluţiile pe care le găseşte nu sunt dintre cele mai inspirate şi îl conduc la situaţii atipice, uneori conflictuale, alteori înduioşătoare, dar de cele mai multe ori comice.

POV: o sumă de intimități care vibrează incandescent, o mână de voci puternice și extrem de diferite și o traiectorie emoțională fragilă pe care ele o recompun. Altfel spus, un #moodboard extrem de realist al scurtcircuitelor feminității de azi – rolul de mamă/mamă singură, relația mamă-fiu (și nu numai), dinamica disfuncțională de cuplu, echilibrul precar dintre personal și profesional, coeziuni emoționale feminine de tot soiul (sau lipsa lor), violența domestică &, în general, toată „moștenirea“ genetică și mecanismele sociale contemporane care ne modelează în fiecare zi.

Lămâiul lui Ilici depășește în valoare, spectaculos, propriile ei cărți anterioare, dar și cărțile multor autori de azi. Este un roman remarcabil, greu de uitat, de o indiscutabilă originalitate, despre ceea ce au trăit românii în timpul comunismului. Stilul de o desăvârșită eleganță, sarcasmul tăios, portretele psihologice subtile și, mai ales, capacitatea de a intui esența tragediei de care a avut parte nefericitul nostru popor înscriu această carte în marea literatură. - Alex. Ștefănescu

Istoria literara il situeaza cronologic si valoric pe Ioan Slavici alaturi de Eminescu, Creanga si Caragiale, contemporanii sai, in galeria "marilor clasici". El este primul mare scriitor al Transilvaniei, un creator complex, exceptional nuvelist, un romancier care a adancit perspectiva realista si i-a dat o deschidere remarcabila catre psihologic, dar si un dramaturg, publicist si memorialist prolific. Totusi, talentul sau nu a tulburat constiinta critica a vremii, asa cum au facut ceilalti trei colegi de generatie. Critica literara intra intr-o dezbatere mai larga abia in 1882, dupa ce Slavici tipareste, in decembrie 1881, "Novele din popor".

„Am simţit că, dacă nu voi încerca să descriu tot ce văd, tot ce trăiesc, tot ce înţeleg (ceea ce nu puteam face decât în proză), realitatea care mă înconjoară îmi va intra fără să mă întrebe în poeme, cu amănuntele ei sordide, întâmplările ei promiscue, personajele ei duplicitare şi sensurile ei maculatoare. Şi nu-mi era greu să-mi închipui poemele cufundându-se ca nişte corăbii de hârtie în care s-ar încărca minereu de fier. Am avut întotdeauna convingerea că, în pofida imaterialităţii ei, poezia poate deveni oricând o redutabilă armă, dar niciodată o bună unealtă de făcut curăţenie. Iar eu aveam nevoie să mă curăţ de toate reziduurile pe care istoria şi viaţa nu încetau să le depună în mine, aveam nevoie să le deşert în fiecare seară în pagină, pentru ca a doua zi să poată fi depuse altele, fără pericolul de a mă îneca în mâlurile lor contagioase. Era un fel de a repeta – ca în taina botezului – «Mă lepăd de Satana», sugerând realităţii să se lepede la rândul ei.“ — ANA BLANDIANA

Există atâtea feluri de fantastic, încât nu e de mirare că unele dintre ele pot să treacă uneori drept realitate. Realitatea însăşi îşi lărgeşte câteodată cu aroganţă hotarele şi atunci zonele încărcate rămân – pentru ani, decenii şi chiar secole întregi – ambigue, de o apartenenţă incertă. Apoi, prin cine ştie ce întâmplare, sau numai prin eroziunea obişnuită a timpului, dubla lor natură îşi estompează de la sine una dintre laturi şi fâşia echivocă recade într-o parte sau în alta a hotarului, însoţită numai de uimirea că a putut altădată părea altfel.

Fantasticul nu e opus realului, este doar o înfățișare mai plină de semnificații a acestuia. La urma urmei, a-ți imagina înseamnă a-ți aminti.

Cetitor sau cetitoare (vâj bătrân sau domnişoară)

Ce-n lumină de opaiţ mă ceteşti în astă seară

Năzuind să afli taina marelui Ampotrofag,

A lui Languedoc i proci, dac-ai şti cât mi-eşti de drag!

Crede, nu ştiu opul ista, epopeea de alviţă

Ce ţi-am pus-o între mânuri, domnişor sau copiliţă,

Dă ce lupt s-o-nchei, când poate nu-i decât o nălucire:

Nice glorie-mi aduce, nice bani şi nici mărire

Şi nu ştiu, nu ştiu, mă crede, dacă duce undeva.

Mă silesc să sap un templu în o stâncă de halva,

Bombonele, mieji de nucă pun pe el ca pe-o colivă

Năzuind să fie totuşi un palat. Fii milostivă,

Gingaşo, şi ia din carte numai cât e pentru tine.

„Unele dintre micile istorii adunate aici sunt basme, altele povestiri, altele, până la urmă, fragmente de jurnal. Toate sunt în definitiv amintiri, reale sau inventate. Nu imagini ale realității, ci ale minții care o decupează din hiperrealitatea noastră de toate zilele.

Au fost presărate până acum în multe dintre cărțile mele, în alte contexte și cerând o altă lectură. M-am gândit să le strâng, pentru plăcerea cititorului, între coperțile unui singur volum, nu pentru că aș crede foarte mult – deși cred – în calitățile prozei scurte, ci mai ales pentru că am o credință de neclintit în poezie.

N-am prea avut de ales în alcătuirea acestei culegeri de «povestiri alese». Am lăsat doar să intre texte de o lungime rezonabilă, pe care m-am amuzat să le așez într-o ordine oarecare, dar altfel le-am lăsat să colaboreze, să se alieze, să se înfrunte, să se submineze-ntre ele ca orice grup de necunoscuți adunat între zidurile unei odăi.

Sperând ca până la urmă să iasă de-aici mallarméanul «beau livre».“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU

În viață, oamenii buni nu câștigă. Cel mult se mută.

Nu-i așa că, măcar o dată în viață, ai avut probleme cu vecinii? Poate că ai fost nevoit să participi la o ședință de scară, în timpul căreia n-ai putut decât să privești surprins și să te minunezi ce mare-i grădina Domnului. Sau poate că ai avut și tu vecini care și-au luat foarte în serios rolul de organ de conducere al blocului, ținând cu multă scrupulozitate evidența tuturor oamenilor care intrau și ieșeau din bloc. S-ar putea ca pățaniile din această carte să-ți pară foarte cunoscute sau, dacă faci parte din categoria celor iubiți de divinitate, să te șocheze și să-ți dai seama că ești norocos.

Apartamentul în care se mută Andrei, protagonistul acestui roman, pare perfect. Chirie mică, locație ideală și, cel mai important, nu se vede picior de gândac. Vecinii lui sunt oameni cumsecade, care-și petrec timpul jucând șah și mergând la piață... aparent. Dar nu durează mult până să-și dea seama că lucrurile nu stau deloc așa. Blocul e populat de o doamnă administrator despotică, un președinte de bloc pierdut în trecut și un om bun la (stricat) toate lucrurile – îți sună cunoscut? Proaspăt venit din Suceava, Andrei nimerește în mijlocul unor jocuri de putere mai ceva decât la Casa Albă, cu întâlniri incognito, comploturi și campanii electorale cu miză mare – democrația! Are de partea lui câțiva prieteni, dar sunt oare suficienți pentru a schimba lucrurile?

Dacă vrei să râzi în hohote, să zâmbești cunoscător sau pur și simplu să te bucuri de necazul altuia, „Să te mut!” e lectura perfectă pentru tine.

Al treilea volum din seria Momente din Istorie, romanul grafic interactiv „Iuliu Maniu”, vă propune un tur virtual al Casei Memoriale ”Iuliu Maniu” de la Bădăcin prin intermediul benzii desenate istorice – realizată de Mihai I. Grăjdeanu, precum și o cronologie desenată în cadre succesive a celor mai importante momente din viața lui Iuliu Maniu. Contribuția lui Maniu la evoluția țării noastre în prima jumătate a secolului XX a fost esențială, iar el rămâne un model pentru cei de azi și de mâine.

Copilăria, tinerețea și senectutea sînt cele trei borne pe care este construit bildungsromanul Norei Iuga, povestea unei vieți ce a gravitat mereu în jurul Hermannstadtului, orașul nespuselor bucurii, dar și al marilor tristeți. Aici începe povestea fetiței Nora, în interbelic, cu prieteni și jocuri, cu lecții la școala Ursulinelor și sași care își păstrează tradițiile cu strictețe și, mai ales, cu Jovis, calul alb din vitrina lui Schuster ce i-a însoțit gîndurile toată viața. Tot aici revine mai tîrziu ca tînără profesoară la o școală cu predare în limba germană în timpul regimului comunist și devine feblețea elevilor, ceea ce o ajută să treacă peste toate neajunsurile epocii...

Într-un apartament din Bruxelles, bărbații stau pe balcon la un pahar, femeile discută în bucătărie și copiii se joacă − un cadru casnic cât se poate de banal. Se pare totuși că Mircea are o relație nesănătoasă cu băutura, iar Mihai, un fost alcoolic ieșit la liman, primește sarcina de a-l face din nou bine. Motivat inițial de bani, el concepe un plan de bătaie, care va depăși repede simplele plimbări și exerciții fizice și va ținti spre cauza profundă a problemei. Mihai vorbește mult, dar știe și să tacă și se mândrește cu faptul că este un observator atent și nu uită nimic....

Un controlor de tren pe ruta Focșani-Panciu… Un tăietor de lemne din industria forestieră din Finlanda… Destinele lor se încrucișează pe Facebook și Skype. Ciocnind virtual pahar după pahar, fiecare visează pătimaș la fericirea sau nefericirea celuilalt. Gelu se află pe culmile disperării în România. În plin proces de divorț cu patroana unui salon de cosmetică, disprețuit de toți pentru slujba lui modestă, pleacă în Finlanda să descopere rețeta fericirii prietenului său virtual. Se întoarce de acolo dezamăgit în urma unor experiențe și aventuri traumatizante. Onni duce aparent liniștit o viață fără de probleme în țara celor mai fericiți oameni. Tentat de culoarea locală, îi întoarce vizita prietenului său și se avântă inconștient și entuziast în vibranta societate de tranziție a orașului de pe malul Milcovului. Aici află că nefericirile prietenului său se pot metamorfoza în împliniri neașteptate. La întoarcere, va lua cu el în Finlanda nu numai aromele de mici și țuică ale Crăciunului românesc, dar și un cadou otrăvit din țara nefericiților urmași ai lui Dracula. Un roman despre mentalități și conexiuni interculturale într-o Europă fără granițe, despre prietenie, dragoste și diferențe, toate adunate într-un fir narativ care leagă înghețatul nord arctic finlandez de vâlvătaia pasiunilor românești.

Ana, Fat-Frumos este o reinterpretare in cheie queer-feminista dupa basmul '' Ileana Simziana'' cules de Petre Ispirescu. Povestea ilustrată de Alex Horghidan și scrisă de Elena Aerim, urmărește aventurile Anei, Făt-Frumos, cu al său suflet de voinică și cu a sa inimă de fecior viteaz. Din poveste nu lipsesc nici clarvăzătorii Cai, nici ciufuliții Zmei – și mumele lor –, și nici frumoasa Simziana cu cosițe de aur.

Deşi pentru posteritate Constantin Negruzzi a rămas, înainte de orice, ca autorul prim şi cel mai realizat de nuvelă istorică, el este în realitate mult mai mult. Stilul narativ şi structura marcat modernă a povestirii, vădite chiar în nuvelistica de tinereţe, nu au influenţat puţin evoluţia literaturii române din secolul romantic în care apar germenii realismului critic. Ca atitudine de gândire şi armă împotriva iluziilor, ironia subţire a acestui scriitor, recuperatorie psihic şi moral, se recunoaşte în toată literatura română de după el, ca şi moralismul foarte accentuat. - Elvira Sorohan

Un vizitator intră într-un magazin de antichități, lasă un aparat-capcană și se face nevăzut. Poliția află pericolul, numai că unul dintre angajați ia casetofonul la petrecerea de Anul Nou. Autoritățile au câteva ore să descopere bomba. Începe o cursă nebună pentru viață. Misiunea trebuie să aibă succes. Cum se sfârșeste goana pentru viață?

„Gabriel Macsim ar fi trebuit să fie, azi, la al doilea volum și să se bucure de o recunoaștere pe măsură, dar viața și pandemia au decis altfel. Păcat. E un prozator complet, insolit, neiertător, curios, surprinzător, care intrigă, seduce și pune probleme. Lumea lui e una privită la microscop, până la ultima celulă, până își pierde umanitatea, doar că nu știm niciodată cine e cel care privește. Abia la sfârșitul cărții simți că e vorba de un extraterestru. Altă explicație nu poate fi.” (Florin Iaru)

„Stranietatea dă farmecul povestirilor lui Gabriel Macsim, un prozator cu o preferință evidentă pentru întâmplări, situații și cazuri neobișnuite, la limita paranormalului cu fantezia. Uneori întunecate, cu implicații metafizice, parabolele și scenariile imaginate de Gabriel Macsim au un aftertaste prelung și neliniștitor. Mai ales proza titulară, un Blade Runner ortodoxist, distopie religioasă hi-tech, în care ecumenismul pansexual se refugiază, la propriu și la figurat, într-un stil de viață primordial, departe de catedralismul virtual, pentru a prezerva umanitatea de combo-ul religiei mercantile cu tehnologia hipnotică.” (Marius Chivu)

„Mai erau apoi portretele de familie. Cele ale strămoşilor morţi de mult, la care se uita cu atenţie, de parcă aşa putea să-i cunoască, dar mai ales ca să observe linia şi culorile. Însă portretul bunicii Pulcheria din casa de la Hoiseşti, care o înfăţişa în plină frumuseţe şi tinereţe, l-a făcut să simtă că nu e suficient să vezi cu ochii. Că mai este ceva. Femeia bătrână, cu trăsături aspre şi severe, nu avea nimic din dulceaţa chipului pictat, care semăna mai degrabă cu mama. Dar mamei îi lipsea sclipirea din ochi, iar bunica Pulcheria n-o mai avea de mult. Unde dispăruse luminiţa aceea? Oare tabloul e o minciună? Sau poate ăsta e rolul unui tablou, să păstreze sclipirile de suflet care dispar. Astea erau lucruri prea complicate, pe care Toto le simţea mai degrabă decât le gândea.

Mai târziu, criticii au observat că Theodor Pallady arareori pictează ochii femeilor, preferând să-i sugereze prin câteva tuşe. Poate că totul a pornit în faţa portretului care arăta o imagine de mult trecută, o privire de o clipă. Acolo, neştiută încă şi neclară, s-a născut în el dorinţa de a picta permanenţe, şi nu clipe.”

Pe Bruno l-ați mai citit, în sute de editoriale igloo, crâncene sau vesele, și-i recunoașteți stilul frust și alert, gustul pentru ironie și ludic. Aceeași expresivitate sprintenă, aceleași idei tăioase străbat și noua sa carte, filtrate acum prin exercițiul ficțiunii. Volumul cuprinde 10 povestiri cu grad variabil de plauzibilitate, cu personaje și imagini memorabile. 10 povestiri bizare despre lâncezeala în propriile mărunte infernuri ale vieții de zi cu zi. Cu ilustrații de Zamfira Andreșoiu.

Robert Kolumban propune o carte de proze scurte sub titlul Intamplari. Asteptarile cititorului sunt astfel indrumate, prin titlu, spre evenimente de viata structurate epic, ceea ce, intr-adevar, constituie subiectul unor schite precum: Revedere, Barbatii nu stiu sa moara, Reminder, Loganul albastru, Ziua indragostitilor.

Un roman de excepție, un succes de librărie, romanul vizează epoca tranziției, cu aspectele ei controversate. Scriitoarea merge împotriva valului, angăjându-se să scrie un roman de formare (bildungsroman), în siajul unor mari scriitori ai lumii, ca, de pilda, Goethe, Th. Mann, Nietzsche, Dostoievski. Acest roman este primul volum dintr-un ciclu epic, intitulat Vulturi de noapte. Fiecare roman în parte constituie o construcție epică distinctă.

„Dragii mei cititori, n-am plecat încă pe lumea cealaltă, așa cum s-a crezut, ci am avut o boală – greu suportabilă – timp de un an. La vârsta mea înaintată era normal să consider această boală drept ultima, dar dorința de a mai scrie povești de tot felul a fost mai puternică. Iată, deci, o nouă carte poate mai scurtă ca de obicei, dar cu povestiri noi. Prima, Frații siamezi povestește întreaga viață a doi buni prieteni, născuți în aceiași zi. Cea de a doua, Șefa, este viața unei vânzătoare de copii, care a trăit o viață întreagă din furtul copiilor – băieți și fete – de trei-patru ani, și comercializarea lor în străinătate. Ultima poveste, Contesa este viața unei contese, iubitoare de sex, dar nu de copii. Optimismul care m-a condus toată viața îmi promite alte povești pe care – dacă reușesc – vi le voi prezenta, ca de obicei. Iar, dacă nu reușesc, păstrați cele din bibliotecă drept ultimele dovezi ale unei vieți împlinite.” Alcaz

Chiar daca ti-am aratat o mutrisoara ingrozita, am facut-o doar asa, ca sa-ti fac placere. Ca sa-ti magulesc orgoliul. De fapt, furiile tale m-au amuzat intotdeauna, chiar si cand imi puneai in vedere sa nu-ti mai calc pragul niciodata, iubitule. Vroiai s-o faci pe durul cu mine. Foarte bine! Vroiai sa ma vezi ca ma fac mica si ma prefac intr-o baltoaca de lacrimi. Si ma scurg prin gura de canal, asta vroiai. Ca sa nu-ti mai stau in cale. Ei, afla, iubitule, ca pe dinauntru ma pufnea rasul de fiecare data cand imi strigai: Dispari! sa nu te mai vad!... Ai jucat teatru pe un fond de... cum sa zic... de realitate. Emploi, parca asa am auzit ca se cheama, in teatru, chestia asta. Cat oi fi eu de inculta, tot imi mai ajunge din cand in cand cate ceva la ureche. Si bag la cap, am memorie buna... Nu, n-ai inchis? Inseamna ca totusi a invins curiozitatea. Ti-oi fi zis: Ia sa vedem cat de departe poate s-ajunga tipa asta cu neobrazarea!... - Fragment din proza scurta Flori presate

Momente din istorie. Volumul I: Istoria comunismului in Romania. Inceputurile Desi cuvantul "roman" ne duce cu gandul la lucrari ce contin zeci, sute de pagini, termenul "roman grafic" este aplicat azi, pe scara larga, incluzand lucrari de fictiune, non-fictiune si antologizate… in benzi desenate. Istoricul Richard Kyle a inventat termenul „roman grafic” intr-un eseu publicat in numarul din noiembrie 1964 al revistei fanzine Capa-Alpha. Termenul a devenit familiar dupa succesul comercial al volumului "Maus" de Art Spiegelman (1986), apoi editiile colectate ale lui Frank Miller "The Dark Knight Returns" (1986) si "Watchmen" ale lui Alan Moore si Dave Gibbons (1987). Industria cartii a inceput sa foloseasca termenul de "roman grafic" ca o adevarata categorie in librarii, incepand cu anul 2001.

O seară de Halloween în Bucureștiul lovit de pandemie. Seara amenințărilor jucăușe exprimate în deja universalul Trick-or-treat, „Ne dați ori nu ne dați!”, devenită scena unei crime. Cine s-a aflat în spatele măștilor care l-au asaltat pe Horia, scriitorul ucis în această seară, care dintre ele a profitat, și de ce, de această sărbătoare spre a înfige lama care i-a curmat viața?

Un cataclism va distruge lumea care va inceta sa mai existe odata cu venirea lui Mos Craciun. Ca sa nu se intample, Mos Craciun este impiedicat sa mai soseasca cu sania cu daruri. Profetia a fost urmarea interpretarii gresite a calendarului mayas. Dar Mos Craciun exista!

Pagini inchise pe vecie, de unde nici gemetele nu mai razbat, idei ingropate in beton, din care nu se mai aude decit ecoul propriilor vorbe reluate la intervale sporadice ca un semnal venit din partea unei civilizatii indepartate. Vor rasari vreodata germenii plantati azi? Vor sti ei fata gradinarului, cadrul povestilor lui indurerate, soiurile de arbori atunci inexistenti, raportul tentatiilor si al vinovatiei in formula lehamitei? Mai degraba vor smulge cu amabilitate fragmente din context si vor retine ce le va fi cu putinta.

In noul roman de Stelian Turlea, intitulat extrem de simplu - 24 - actiunea romanului se petrece timp de 24 de ore, fiecare capitol fiind inchinat unei ore din intervalul amintit.