Literatură română

„Scris alert, concentrat și fără să-și menajeze cititoarele/cititorii, romanul acesta feminist (Legatul Angelei) este agresiv cu prostia și comoditatea care se depun (mai totdeauna) în noi. Are ceva din ritmul unui punk rock song: l-am asociat – intuitiv – eticii protestatare proprii activistelor/artistelor din grupul Pussy Riot. Iar capitolul spectaculos, intitulat (cum altfel?) «Viața e a mea», din partea finală a cărții Emiliei Faur, «panotează» nu doar cei patru pereți (ai unei săli de expoziție), ci însăși condiția femeii în România, cu o luciditate, o tandrețe și o disperare pe care – în același asamblaj narativ/multimedia – nu le-am mai întâlnit.” (Ștefan Manasia)

O geografie interioară a alegerilor

La intersecția dintre generații și perspective, dintre anii ’90 și prezentul actual, dintre primejdie și adăpost, blocuri și ulițe, frici și îndrăzneli, săli de clasă și terase, singurătate și comunitate, masculinitate și feminitate, Prinselea și agenda încărcată a unei zile, blândețe și cruzime, virtual și real, lumea așezată între coperte de Mihaela Buruiană se trăiește pur și simplu.

Asasinarea mai multor cardinali la Roma stârnește panică în Cetatea Eternă. Vaticanul e deja ros de scandaluri nesfârșite de corupție și pedofilie, iar creștinismul pierde adepți într-un ritm îngrijorător. În spatele acestor execuții ritualice, complicate de uciderea altor cardinali în Mexic, se află o conspirație terifiantă și un secret devastator pentru Biserică, ascuns într-un document descoperit de Michelangelo Buonarroti, cu cinci sute de ani în urmă. Contracronometru, cu o presiune uriașă asupra lor, serviciile secrete italiene sunt puse în fața unui puzzle de informații care trimit la profesorul Charles Baker, aflat în vizită la Palmanova, la rudele sale recent descoperite din familia nobiliară Visconti. Profesorul american și Columbus Clay – detectivul care nu uită niciodată nimic – sunt prinși în mrejele celei mai mari conspirații din istorie, țesută de-a lungul a două milenii de Biserică. Secretul lui Michelangelo are un potențial atât de exploziv, încât simpla lui dezvăluire ar putea transforma întreaga creștinătate în scrum.

UN ROMAN CARE TE VA BÂNTUI MULTĂ VREME DUPĂ CE L-AI CITIT!

Enigma doamnei cu pelerina neagra, Dyane Clintwood, impotriva tuturor, Avant de mourir si Balada Capitanului Haag sunt cele patru povestiri care alcatuiesc acest volum de Leonida Neamtu, centrat pe figuri feminine misterioase si puternice, aflate in mijlocul unor naratiuni incarcate de suspans, actiune si intorsaturi neasteptate de situatie.

Un detectiv particular, David Clementi, de la Agentia Lazau, e angajat sa recupereze planurile ultrasecrete ale unui inginer dupa ce un avion furat in scopul unei evadari s-a prabusit. In acest roman cu titlu-tribut, adus litografiei lui Toulouse-Lautrec – Moulin Rouge, La Goulue, ne vom reintalni cu deja faimosul David Clementi, angajat al Agentiei Lazau. Paul Delun nu va intarzia nici el sa-si faca aparitia, insotit de nelipsitul sau caine-lup. Actiunea se va invarti in jurul unor planuri ultrasecrete, dorite atat de politia romana, cat si de statul german. Starul romanului va fi , insa, restaurantul "New-York", in care dansatoarea principala a unui numar de balet, supranumita La Goulue, va dansa cu partenerul ei, Chocolat.

Doi prieteni, un tablou si o poezie. O femeie - viitoare Mare Actrita si o padure devastata. Viata in redactia unei reviste literare. Din Legenda cavalerilor absenti vei afla cum se leaga toate cele mentionate mai sus. Din poveste nu vor lipsi iubirea si tradarile, halucinatiile si aspiratiile inalte, de data aceasta toate povestite cu un tip de umor ceva mai amar decat cel cu care Leonida Neamtu ne-a obisnuit pana acum. Cat despre titlu, poate avea legatura cu tabloul amintit la inceput, dar cu siguranta are legatura cu ce e cu adevarat esential in viata, dar nu se poate vedea limpede - parafrazandu-l pe Micul Print - decat cu inima.

Fiind ultima carte din trilogia Sperantei, acest roman ne prezinta felul in care destinul si maestrul in arta deghizarii, David Clementi, vor face sa decurga peripetiile prin care trec cei doi antieroi tragicomici, Sergiu Ceclan si Silviu Balamela. Vei avea de parcurs o parodie fin tesuta, desi pe alocuri ata rosie a tramei va mai iesi din tivul prozei, cu amendamentul, insa, ca orice exagerare este intentionata. Debordand de un umor dement, Leonida Neamtu va trage, in „Speranta pentru speranta“, multe palme peste obrazul gros al partidului german de trista amintire.

Deodata, inevitabilul..., penultimul volum semnat de Leonida Neamtu si aparut cu doi ani inaintea mortii sale, cuprinde scurte povestiri fantastice si science-fiction, alaturi de naratiuni politiste de mai lunga intindere, in care stranietatea, absurdul si imprevizibilul se combina intr-un melanj ce cucereste de la primele randuri. Norii de diamant este un volum impartit in patru capitole, unite intre ele de laitmotivul norilor care creeaza obsesii, pretexte pentru actiune si mister. O scriitura foarte moderna pentru anii ’70, in care se intercaleaza articole de presa (fictive sau nu), miraje, scrisori, construind o atmosfera poetica, bantuita de dorinta de cunoastere si de dorinta, in general.

Doua carti despre iesirea din copilarie si intrarea in ceea ce Leonida Neamtu numeste celalalt prezent. In Celalalt prezent avem de-a face cu o cruda realitate reprezentata de razboi, iar in Intoarcerea focului cu o aventura care pare desprinsa din povestile cu extraterestri si telepati. In ambele romane se regasesc personaje cu varstele cuprinse intre 16 si 18 ani, aflate in cautarea unei identitati care sa le usureze trecerea la varsta matura. Fie ca este vorba despre un adolescent inconjurat mai mult de caini, decat de oameni, fie ca este vorba de un grup de tineri liceeni plecati intr-o expeditie care devine din ce in ce mai stranie, celalalt prezent este, pentru fiecare dintre ei, la fel de concret ca si cel in care traiesc in mod normal, consensual acceptat ca fiind prezent.

Ce se intampla cu locatarii unei cladiri atunci cand aceasta se prabuseste? Se prabusesc, oare, si legaturile create intre ei, de-a lungul timpului? Iubirile, prieteniile? Si, mai presus de toate, supravietuiesc, oare, toti cei care si-au impletit destinele in aceasta Casa pe care Leonida Neamtu o numeste Isolda? Tot ce se stie este ca se planuieste o reuniune, iar pentru ca aceasta sa se infaptuiasca se fac tot felul de demersuri. Vei afla ce se intampla cu personajele cutremuratoare ale acestei carti, cand si daca se vor reintalni, doar parcurgand povestea pana la capat.

Aruncat de la Roma in marginalul Tomis, Ovidiu a devenit o ruina a lui insusi. Intr-un oras modest in trasaturi urbane si nesigur din cauza atacurilor barbarilor din afara zidurilor, poetul scrie versuri imbibate de tristete si scrisori versificate catre prietenii care, in ce mai mare parte, l-au parasit. Atunci cand nu scrie versuri, retraieste amintiri masurate de curgerea apei dintr-o clepsidra greceasca, plonjand in trecutul plin de chipuri dragi si de fapte memorabile. Izolat in modesta lui locuinta, mediteaza asupra unor teme precum arta, timpul, dragostea, istoria.

Ilustrații de Mihail Coșulețu

„Dacă este încetățenită ideea că scriitor adevărat este doar acela care are o voce ușor recognoscibilă în orice carte a lui, îmi place să cred că am scris cărți pe voci atât de diferite, încât să fiu considerat un diletant, un debutant cu fiecare volum publicat. Asta fiindcă niciodată n-am crezut că vocea mea e importantă, ci mai ales vocea literaturii, iar uneori există mai multe voci chiar în interiorul câte unei singure cărți pe care am scris-o.

În Bilete de sinucigaș cred că sunt cele mai multe voci, nu doar din ce am scris până acum, ci din tot ce voi fi scris vreodată. Și așa cred că e cel mai potrivit să fie citită cartea aceasta: ca o suprapunere de voci indi­viduale care formează un singur și mare strigăt, o ultimă șoaptă.“

In 1907, cunoscandu-l pe Garabet Ibraileanu, Calistrat Hogas s-a lasat convins si a inceput colaborarea la revista Viata Romaneasca, din nr. 2 (Floricica). In 1912, la editura Viata Romaneasca s-a inceput tiparirea primei editii a volumului Pe drumuri de munte de Calistrat Hogas. Tentativa nu s-a finalizat din cauza numeroaselor greseli de tipar care au trecut neobservate corectorului: Calistrat Hogas insusi. In 1914 s-a tiparit a doua editie a cartii ,,Pe drumuri de munte", la aceeasi editura. Stocul de carte, pregatit pentru expeditie, se face scrum in timpul unui incendiu care mistuie tipografia. In 1921 a aparut prima editie pentru public a cartii Pe drumuri de munte in doua volume; cel de-al doilea, ,,In Muntii Neamtului", a fost prefatat de Mihail Sadoveanu.

„Dimineaţă pierdută este simbolul dureros al unei Românii sacrificate timp de un secol pe altarul a două războaie şi al comunismului. Deşi aceste spectre sinistre o obsedează pe autoare, ea declanşează sarabanda unei scriituri pitoreşti, îndrăcite, reinventând vorbirea populară şi lirismul străzii într-o ţară unde limba de lemn era coşciugul imaginaţiei: Vica, eroina Gabrielei Adameşteanu, este un om liber, pentru că ea trăncăneşte la fel ca Bardamu, personajul lui Céline. La peste 70 de ani, această femeie care munceşte din greu pentru alţii a asistat la cataclismele unei epoci pline de trădări şi povesteşte, povesteşte, povesteşte. Dar această neobosită cârtitoare cu limba ascuţită ştie să-i asculte şi pe alţii şi datorită acestui fapt avem parte de portrete magnifice... De la un personaj la altul, de la Primul Război Mondial la perioada stalinistă, de la un câmp de luptă la închisorile unde putrezesc prizonierii politici, Istoria în manta roşie şi neagră defilează în această «dimineaţă» pentru totdeauna pierdută. Dimineaţă pierdută te arde, aţâţată de suflul magistral al unei proze incendiare.” (André Clavel, Lire)

„Urmărind de-a lungul anilor scrisul lui Daniel Vighi și al lui Viorel Marineasa, m-am trezit meditând: greu nu e să ai proiecte, greu e să le duci la capăt. Cei doi autori timișoreni au trecut cu brio această probă, desfășurată pe parcursul a mulți ani. Variantă sui-generis, central-europeană și fantastă, a cuplului Ilf și Petrov, Vighi și Marineasa scutură «colbuitele pagini» ale trecutului (mai apropiat sau mai îndepărtat) pentru a le îmbrăca în hainele, când ironice, când nostalgice, ale unei proze viguroase, pline de culoare și forță, care încântă și instruiește în același timp. Aventura lor în doi e un demers exemplar, în care competența intelectuală și talentul artistic alcătuiesc un aliaj indestructibil.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ

„Sunt doi. Doi prieteni vechi, doi scriitori. Fiecare cu proza lui, cu stilul lui de a trăi, de a păşi prin literatură, de a povesti. Şi, până la un punct, fiecare cu volumele lui. Dar, la un moment dat, au fost îndemnaţi să se întâlnească în pagină şi să compună la patru mâini. Sau să păşească în doi, ca într-un balet. Îşi dau teme, personaje, locuri, lucruri, despre care deapănă amintiri, fiecare pe limba lui, cu stilul lui. Vighi, cu neastâmpărul său unic, de copil mare, mereu uimit de cum arată lumea, mereu ghiduş, cu frazele de neoprit. Marineasa, cu ticăitul lui de ceas nemţesc, ba chiar cu o anume ticăială de meşteşugar desăvârşit, un copil mare, mereu ştiutor şi sfătos, plin de umor bine strunit. Daniel şi Viorel. Un fel de Lolek şi Bolek de pe Bega. Scriu despre tot ce le cade sub ochi sau bat neobosiţi străzile Timişoarei şi Lipovei. Iar la sfârşit, după multe peripeţii, cei doi poznaşi găsesc calea de a scoate povestea la liman. Şi atunci ni se dezvăluie, în toată frumuseţea şi bogăţia lui, acel pas de deux minunat: proza pe care o scriu împreună.“ — ADRIANA BABEȚI

"Un roman de dragoste animalică izbutit în limitele frivolității lui." Al. Piru 1947

"Dragoste pasională, senzuală, dusă până la sacrificiul de sine, până la eliberarea eului față de ființa iubită." Vintilă Corbul 1947

"Romanul este aproape un poem al dragostei exaltate și acaparatoare până la pierderea lucidității, până la căderea într-o îndelungă transă." Mircea Iorgulescu 1970

"Radu Tudoran se impune ca un remarcabil talent stilistic și ca un temperament care izbutește să cunune liricul cu epicul." Octav Șuluțiu 1942

"Radu Tudoran a fost unul dintre puținii profesioniști ai scrisului de la noi. În timpul comunismului, s-a manifestat, în continuare, ca un profesionist. [...] În 1977, numărul total al exemplarelor din cărțile sale - aproape fiecare reeditată de mai multe ori - depășea 1 400 000." Alex. Ștefănescu 2010

„Florescu povestește fără să încarce narațiunea cu simboluri. Este vorba despre cine are puterea și asupra cui, iar Florescu găsește imagini în care marele se reflectă în mic și scrie scene de mare pregnanță. Și reușește să creioneze portretul unei femei care se remarcă deopotrivă prin mândrie, curaj și încăpățânare. O femeie a cărei viață este, așa cum se spune adesea, o călătorie amețitoare.“ — Spiegel

„Viața e dureroasă, însă până și pasajele pline de suferință din romanul domnului Florescu sunt pline de căldură și umor... România lui Florescu este un loc plin de vrajă, unde se găsesc atât problemele civilizației, cât și oameni primitori și povești.

C.D. Florescu pendulează între Est și Vest, dar inima lui bate, cel puțin în această ficțiune, pentru Est. Limbajul său creează o atmosferă foarte densă atunci când e vorba despre țărani și legendele și superstițiile lor.

Când Florescu descrie personajele sale ciudate, limbajul său se încarcă cu poezie, așa încât se creează o umanitate tandră, dar și ambivalentă.“ — Darmstädter Echo

„un apartament la etajul doi al unei case vechi din constanța o piațetă pe care o vezi pe geam pe masă o mașină de scris îți părea cool (așa ai spune acum) atunci era doar un semn de recunoaștere (...)”

În cartea ei de debut, Cristina Chira depune mărturie că la început nu a fost cuvântul, ci energia, acea capacitate a oamenilor de a acționa. Ca un cântec-manifest al feminității al cărui refren e tocmai această energie, volumul de față își desfășoară forța narativă de la prima până la ultima frază, survolând ingenios viețile unor personaje de o vivacitate molipsitoare.

„De ce, Cristina Chira? De ce… Numai nenea Anghelache, al lui Caragiale, ar putea să spună de ce, în volumul de față, fetele (și băieții) care pornesc la drum cu toate pânzele și speranțele sus dau greș. În mai fiecare text, scris cu o precizie a descrierii și a amănuntelor remarcabilă, există un hop, ultimul, o enigmă lunecând pieziș în calea fericirii eroilor. Ce se întâmplă acolo? îți vine să întrebi. De ce nu pot ajunge cu niciun chip la liman? De ce? Dar Cristina Chira, cuminte, nu vrea să răspunză.” (Florin Iaru)

Polițistul Ștefan Anghel nu are parte de tihnă nici măcar atunci când își petrece concediul la munte. La cabană sosește o misivă anonimă, care anunță un asasinat. Apoi unul dintre turiștii cazați la aceeași cabană vede moartea cu ochii. Și, ca în orice roman polițist care se respectă, urmează o investigație cu multe necunoscute și cu nenumărate răsturnări de situație.

„Criminalul se dovedise prea abil ca să nu‑și fi calculat bine șansele. În prima anonimă, mă avertizase că are de gând să comită o crimă perfectă. Asemenea intenții îi preocupă îndeobște pe autorii de romane polițiste. Crimă perfectă! Atunci când crima este comisă cu un anumit scop, e foarte greu, aproape imposibil, ca infractorul să nu omită măcar un amănunt. Un singur amănunt. Dar dacă toată istoria a fost pusă la cale de un dement? Crimă de dragul crimei! Cazuri rare, atât de rare, încât se pomenesc doar cu titlu de exemplu. Faptul că cineva căutase în hainele și rucsacul lui Ionescu mă obliga să conchid că exista un interes.“

„Ea era fricoasă, aşa cum se temea la ţară ţară vrem ostaşi sau să se suie pe centrala termică; dar era atrasă de cei cărora nu le era frică. Şi când a ajuns la noi în cartier, adusă de Larisa, parcă nu i-a venit să creadă. Toţi eram aşa. Total distruşi. Pe Dima l-a cunoscut primul, era cu Larisa atunci. Era absolut fascinant pentru ea cum era el atât de rău şi totuşi atât de bun. Fumau împreună şi ea îi dădea postere cu Linkin Park, ea avea zeci de reviste Bravo şi Liceenii acasă. Şi noi roiam în jurul lui ca nişte gâze în jurul becului, ea m-a văzut prima oară înainte de agapa ei, Dima îi vorbea mult de mine, «uite ăla e, mi-a zis», şi eu eram pe acoperişul blocului lui Pătraşcu, cu Niki şi cu fra-su şi când Niki le-a făcut cu mâna era să cadă şi l-am prins noi. «Dacă se ducea în jos murea.» «E, murea.» «Murea, serios», dar ea tot simţea că era invidioasă pe noi, cum noi aveam parte de nişte întâmplări aşa mai adrenalinice.” (fragment)

Ilustrațiile de pe coperta desfășurată: The Golden Woods și The Little Croft, tablouri de Joe Gilronan

Ilustrații interior: Radu-Călin Solovăstru

Orizontul mitic protector, destinele personajelor principale, patru băieți și o fată, atributul interculturalității într-un secol destinat globalizării, invitația de a ne cunoaște trecutul pentru a ne putea prețui mai bine prezentul și a ne proiecta într-o lumină plină de speranță viitorul, precum și stilistica inconfundabilă m-au făcut să cred că autorul practică farmacologia nu doar pe oameni, ci și pe cuvinte. Nimic în plus, nimic în minus. Exact atât cât trebuie. (ALINA HUCAI)

O carte pe care orice familie de români ar trebui să o aibă în bibliotecă. Așteptăm traducerea ei în engleză, tocmai pentru ca oricine să aibă acces la ea. Va fi, în acest fel, o excelentă carte de vizită pentru România – cu tot ceea ce reprezintă țara noastră. Pentru români, seria A fost odată în Carpatia marchează conștiința apartenenței, trasând identitatea poporului. Fiind totodată un roman de introspecție, românilor cititori li se dă șansa de a afla cine sunt ei cu adevărat. (MIHAELA MUREȘAN)

Pe copertă: grafică de Alex Mihăileanu

Volum distins cu Premiul Saloanelor „Liviu Rebreanu”

„Introspecția și retrospecția, observațiile tăioase despre cei din jur și despre viață, sub semnul unei legitime insurgențe feminine, și repetatele intrări și ieșiri din labirintul interior au ca punct de convergență realizarea unei scriituri «nervoase», care oglindește, în regimul prozei de factură autenticistă, sensibilitatea de excepție a autoarei.” (Mircea Bârsilă)

„Silvia Beldiman reușește să transcrie în romanele sale fragmente ale unei lumi revolute, restituindu-i contururile, culorile și formele prin grila unei memorii afective de indiscutabilă acuratețe.” (Iulian Boldea)

„Silvia Beldiman e, fără îndoială, o prozatoare autentică, având lecția clasicilor bine învățată, care știe să povestească fermecător (când vrea și când subiectul îi oferă ocazia) și care aduce în peisajul epic actual o pată de candoare și tandrețe, de care, sunt convins, are nevoie după atâtea experimentări, adesea prea seci, sterile și contrafăcute.” (Constantin Cubleșan)

Proiect editorial apărut sub egida Primăriei și Consiliului Local Sebeș și a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

Pe copertă: Alice Andreea Iliescu, On The Road Again, Seria Intimistique, 2012

Un roman modern, de un autentic dramatism, cu un epic dens – rezultat al mai multor optici narative (la persoana întâi, a treia, chiar și a doua), precum și al coagulării, prin tehnica „romanului în roman”, a multor nuclee epice (romanul copilăriei, al prieteniei, al iubirii, al morții, romanul creștin, romanul Mamei ș.a.), este noua carte a Anei Selejan, În blândețea și-n vifornița zilelor. Cu o cronologie fragmentată – căci sunt mai mulți naratori: Olga, Evelina, Aurel, Mama ș.a., narațiunea configurează memorabil destinele unor intelectuali (medici, profesori, jurnaliști) din anii ’70 și ’80 ai secolului trecut, dinspre relativa normalitate a unui bildungsroman (căsnicie, carieră, idealuri, eșecuri) spre catastrofă și disoluție. Moartea năprasnică a celor dragi (soț, frate, soră, prieten) deturnează iremediabil destinele celor rămași, orientând evenimentele epice dinspre timpul prielnic spre cel vrăjmaș și tragic, dinspre rază spre lespede și dramă, astfel că, în aceste segmente epice, autoarea construiește și un bun roman creștin.

De altfel, căptușeala livrescă (religioasă, medicală, bibliologică, literară), varietatea spațiilor epice (familie, sanatoriu, redacție, spital, mănăstire ș.a.), fabulosul copilăriei, voluptatea evocării – cu inerenta dilatare a timpului narat –, interogația existențială și metafizică imprimă expresivitate și varietate epică acestui roman psihologic, susținut de puține personaje centrale, dar toate bine reliefate și memorabile.

„Primul meu gând, odată-ncheiată lectura, a fost să-mi scriu pe cartea de vizită «Eu am citit Solenoid». E un eveniment care-ți taie oarecum viața în două: cine va citi cartea va înceta să mai fie un cititor de rând." (Gabriel LIICEANU)

Un volum de povestiri scurte care spun povesti emotionante, profunde. Nostalgii, dureri, amintiri, sperante, si bucurii. Viata incapsulata in mici pilule narative. Ce-ar fi daca unele cuvinte nu ar mai fi sunete, ci lucruri sau fiinte? Poate nu am mai lovi unii in altii daca, dupa o cearta, casa s-ar umple cu pietre, ca un cimitir. Poate nu am mai rani in dragoste daca, dupa tradari, hoituri de flamingo ne-ar stavili iesirile. Poate nu am mai minti daca, dupa o noua minciuna, roiuri de vipere s-ar porni dupa noi, ca dupa niste regi putrezitori. Poate nu am mai fura, daca lacrimile sarate ar fi singura apa care ni s-ar da vreodata. Poate Dumnezeu a creat gresit cuvintele? Fara a sti, pe atunci, ca oamenii au mereu nevoie de dovezi. Chiar si ale propriei nimicnicii.

Cărțile Irinei Binder se trăiesc, nu se citesc. Pentru că ea nu scrie, ea își varsă sufletul pe hârtie, își transpune trăirile în cuvinte și experiențele în lecții de viață pe care le poți integra în povestea ta.

Am scris o carte despre noi – o altfel de poveste de iubire. O poveste desprinsă din realitate, cu personaje palpabile și recognoscibile, în care binele și răul se împletesc armonios, în care iubirea și prietenia sunt provocate de pierdere, suferință, trădare, și, în final, de alegeri personale. O carte care îți va stârni cele mai profunde trăiri și care îți va oferi lecții de viață de neprețuit.

„Doar ochiul introspectiv al autoarei şi talentul său scriitoricesc fac ca bucăţi de hârtie îngălbenită de trecerea timpului să fie capabile să transpună chipuri şi veşminte, moravuri şi bizarerii amoroase din peisajul bucureştean fanariot.“ CLAUDIU TURCITU

„Un fir epic împletit cu mâna sigură a unui povestitor care ştie cum să te ademenească, o atmosferă atât de puternică, încât te urmăreşte multă vreme după ce ai închis cartea. La limita dintre magic şi fantastic – în decorul unui Bucureşti pitoresc.“ BIANCA BURŢA-CERNAT

„Iubiri imposibile, scrise cu talentu-i bine cunoscut, ridică perdeaua de pe o lume surprinzătoare.“ EUGEN NEGRICI

52 DE POVESTIRI DINTR-O LUME HALUCINANTĂ, CU O GEOGRAFIE INSOLITĂ, PE CARE DOINA RUŞTI A PLASAT-O ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA, DÂND NAŞTERE UNUI ADEVĂRAT FANARIOT-CULT ÎN LITERATURA DE AZI. POVESTIRILE SUNT ÎNSOŢITE DE ILUSTRAŢII.