Literatură română

Marele singuratic a fost o carte indelung elaborata, chiar daca nu constient, problematica ei a fost gandita de autor cu un sentiment de participare inca neintalnit in opera sa. […] Importanta acestui roman in intreaga creatie a lui Marin Preda poate fi estimata prin imprejurarea incontestabila ca tot ciclul a devenit imposibil de inteles in afara lui, ca arunca o lumina esentiala asupra volumelor din Morometii. […] De asemenea, Marele singuratic trebuie parcurs cu toate cartile lui Preda pe masa, ponderea lui si toata plasa de antinomii din constiinta lui Niculae, diferitele motive, enuntate uneori succint, ramase neexplicate, isi gasesc sensurile numai in contextul intregii opere. Asa stand lucrurile, critica noastra va trebui sa se obisnuiasca: Marin Preda a incetat de a mai fi obiect de cronica literara, cartile lui nu mai pot fi discutate independent. Ca orice autor cu univers artistic constituit, el se preteaza numai la dezbateri mai ample si mai bogate in consecinte pentru toata lumea. […]

In Corigent la limba romana locvacitatea se amesteca cu un fel de melancolie, care da cartii, interesanta si ca document, o oarecare nobleta. Dar "misticul" este si aici in toi, potrivit pana la un punct cu copilaria unui roman din preajma Oltului, replica mai zgomotoasa "medelenismului" lui Ionel Teodoreanu.

Acest nou roman graffiti al lui Constantin Abaluta suprapune elemente de viziune becketiana, textul in progresia sa acumuland permanent noi situatii imprevizibile. Gustul pentru oniric, macabru, proiectiile vagi ale dialecticii Eros/Thanatos sustin tensiunea estetica. Desi prozator cu origini suprarealiste, Abaluta provoaca literatura la o lectura ce mizeaza pe elementul neconventional, pe producerea replicii in retorta dicteului automat, pe decorul capabil sa ia orice contur, in esenta, pe doctrina unui autentic creator de proza. "Grafferul din Suedia. Roman graffiti acompaniat de portrete fanteziste si constructii la fel de fanteziste (obiecte imposibile)" poate fi citit si ca un fel de (re)formulare intr-un alt areal geografic a "Grafferului din lift".

Experiment este romanul lui Constantin Abaluta, asa cum in buna masura sunt toate cartile lui. In primul rand, aici, dar si in unele volume de poezie, conventia limbajului literar este rupta. Si nu doar prin coexistenta scripturalului cu graficul, ci mai ales prin conversia de limbaj, care devine vizual si spectaculos. Scrisul produce vizual, prozatorul stiind ca noua lege este imaginea. Daca eram obisnuiti cu sugestia, cu metafora, cu alegoria, "imaginarizarea" limbajului nu tine de retorica. Suntem in lumea inchipuita de Cesar Aira in "El juego de los mundos", o constructie SF in care literatura dispare pentru a fi tradusa total in imagini, un taram in care a citi inseamna a vedea o succesiune de imagini.

Romanul lui Bedros Horasangian are un comic straniu, pentru ca eroul-narator-sexolog este spitalizat intr-un ospiciu cand incepe sa poarte corespondenta cu diferiti indivizi, tineri, batrani, femei, barbati de tot felul aflati in impas amoros. Aceasta competenta vine din inzestrarea naratorului cu capacitatea de a pricepe cat de smintita e viata celorlalti; de fapt, epistolele, care nu rezolva mai nimic, il ajuta chiar pe Dr. Love la ceva, si anume, sa scrie despre complicatiile vietii sale... Proza lui Bedros Horasangian respira un aer de modernitate, inserturile de jurnal care echilibreaza textele scrisorilor arata o fantezie bine ordonata. Sunt de fapt aici ideile unui moralist cultivat si ale unui prozator de prim raft.

Cum sa vorbesc despre o carte fara sa scriu alta? Cum pot sa rezum in cateva vorbe viata dintre coperte? Este ca si cum as spune ca omul pare alcatuit din cap, trunchi si membre cand, de fapt, eu stiu ca nu mi-ar ajunge un secol sa descriu ceea ce se afla dincolo de ceea ce se vede.

Cartea este recomandată doar adulților care înțeleg puterea unei glume bune. A se folosi conform recomandării specialistului: cel puțin o glumă pe zi, dimineața și seara. În caz de tristețe sau plictiseală persistentă, recomandăm o doză dublă de umor. Fiecare glumă conține poante active care îți dezvoltă simțul umorului și rezistența la stres. Acest produs nu are dată de expirare. Autorii nu fac niciodată glume expirate!

Roman distins cu Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România, 2000

„De n-ar fi decât ceea ce pare – un roman despre adolescenţă scris cu mentalitatea şi cuvintele unui adolescent –, Muzici şi faze tot şi-ar câştiga un loc sigur, inconfundabil în proza românească de azi.” (Mircea Martin, 2000)

„Ovidiu Verdeş nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit. Cartea lui, Muzici şi faze, rămâne cea mai adevărată, mai vie, mai înveselitoare şi mai nostalgică proză românească pe care am citit-o eu de zece ani încoace. O astfel de carte umileşte întregul experimentalism pretenţios al anilor ’80 ca şi oralitatea, de multe ori vulgară, a ultimului deceniu.” (Mircea Cărtărescu, 2002)

„Noul roman al lui Cristian Fulaș, Specii, nu seamănă cu nici una dintre cărțile publicate anterior de acest autor versatil și imprevizibil, care reconstituie minuțios – inclusiv la nivel de limbaj – lumea de azi, degradată, coruptă și haotică. «Lăsați orice speranță, voi ce intrați…» în universul ficțional populat de personaje precum Miron, politicianul ajuns din mare șef de partid un biet pușcăriaș părăsit de toți, Victor, omul lui de încredere care visează să devină împărat într-o lume de slugi, Corina, această Madame Bovary contemporană care nu știe cum să-și umple timpul (al ei și al copilului) fără ecrane și internet, sau Gelu, cel care, deși apare sporadic în paginile cărții, sintetizează perfect tupeul nețărmurit al canaliei absolute. Prozator pursânge, Cristian Fulaș ne oferă o radiografie bine calibrată a deșertăciunii, într-o narațiune care surprinde tensiunea destrămării realului în condițiile absenței totale a sensului.” (Carmen Mușat)

Un Bucuresti de altadata, cu tot farmecul lui pierdut, prinde contur intr-o poveste de citit pe indelete. Printre umbre si lumini, vedem in actiune personalitati istorice. "Doua femei invesmantate in straie neguroase" coboara dintr-o caleasca. Asa incepe o poveste de atmosfera, cu intamplari dintr-o lume disparuta. Un conducator este in pericol sa incapa pe mainile unor conspiratori... Un tinut isi schimba destinul... O carte cu multe enigme surprinde vieti enigmatice... Intr-o dimineata, pasii il purtara pe ulita Soldani. Inflorise liliacul in tufe cochete si aromate, stanjeneii zambeau in gradini gingas albastrui, primele roze ispiteau primele gaze de aur. Ramase cateva minute cu ochii la casa Cornescului. Era aratoasa, procopsita, gradina napadita de flori; nici urma de paragina si tristetea de acum doi ani. O cabrioleta eleganta, la care erau inhamati doi roibi bine tesalati, astepta, pesemne, sa scoata stapanii la plimbare.

Maitreyi se imbina pe doua planuri, aproape fuzionate: al luciditatii masculine si al evocarii de poetica naratiune a unui senzualism de magie erotica. Modern prin cea dintai inclinatie, dovedind o neliniste intelectuala si un dubiu nervos de om al veacului - domnul Mircea Eliade se abandoneaza unei instinctive si patetice simplitati in crearea mitului erotic nascut din pasiunea eroinei. In centrul romanului este fara indoiala figura imateriala si totusi de o prezenta carnala atat de vie a Maitreyiei.

Cu Adam si Eva (1925), romancierul anticipeaza o alta linie a prozei moderne, evidentiata mai cu seama in anii de dupa al Doilea Razboi Mondial: transfigurarea mitului, structura romanului-parabola. Ca in cazul altor opere, si aici avem de-a face cu un proces complex al genezei, ale carei radacini coboara - dupa marturisirile autorului - pana in 1918, intr-o intamplare aparent anodina, complicata cu drama conjugala a poetului St. O. Iosif, coleg si prieten cu Liviu Rebreanu. De la schema primitiva a unui roman nescris, Sarpele, ideea fatalitatii erotice isi incorporeaza doua alte motive, al "cuplului etern" si al "vesnicei reintoarceri". - Mircea Zaciu

Colectia „Marii Clasici“ subsumeaza textele autorilor pe care istoria literaturii romane i-a transformat in mituri fundamentale. Un demers simbolic care a convertit lectura acestora intr-o constrangere placuta… Pentru a iesi din acest paradox, am insotit fiecare dintre capodopere cu o fisa biobibliografica si un dosar critic care cuprinde un studiu introductiv si o selectie a celor mai inspirate fragmente de analize si comentarii literare.

Un roman care explorează lumea puțin cunoscută și plină de mistere a colecționarilor și negustorilor de antichități, având în centrul său un personaj balzacian, Candid Ițescu.

Povestea lui Candid Ițescu, un negustor de antichități care și-a agonisit colecția ca un avar, de-a lungul timpului, fie luând pe nimic obiecte de artă de la cei care fugeau în străinătate în vremea comunismului, fie de la nomenclaturiștii care, după 1989, scăpau de averi ca să aibă din ce trăi, cel puțin în anii 1990. Un personaj caricatural, care își dorește să doneze statului colecția la sfârșitul vieții, dar este împiedicat de propriii copii, care ar fi astfel dezmoșteniți – ca atare, plătesc un medic și un avocat să-l declare pe tatăl lor nebun. În cele din urmă, negustorul moare și agoniseala îi este risipită la licitații.

„definitiv. o trilogie” este o reverență adusă marelui scriitor american Paul Auster, în general, și cărții sale „Trilogia New Yorkului”, în special. Dacă în „Trilogia New Yorkului” avem trei false povestiri cu detectivi desfășurate pe fundalul uriașei metropole, adevăratele mize fiind căutarea unui sens, descoperirea de sine și rolul decisiv al hazardului, în „definitiv. o trilogie” avem trei povești, scrise în trei stiluri diferite, despre întâlnirea cu destinul, despre alegerile pe care le facem, neglijență și prețul pe care îl plătim după aceea, când e deja prea târziu ca să mai putem schimba ceva, teme existente și în opera lui Auster. Virgil, Marcel, Dorina, Harry și Dingo, câțiva dintre protagoniștii acestei cărți, ar putea fi oricare dintre noi. Toți mergem pe o cărare îngustă, printr-o pădure, crezând că o cunoaștem, pentru ca, într-o bună zi, ceva să schimbe dramatic totul. Adesea e o întâmplare simplă, un fapt banal, o nimica toată, la urma urmei, însă nu mai suntem aceiași și nici măcar nu conștientizăm asta. Unii îi spun destin. Alții hazard, neprevăzut ori soartă. Indiferent ce nume i-am da, viața noastră, din acel punct, e alta. „definitiv. o trilogie” e o carte despre nimicul care schimbă viața în moarte, lumina în întuneric și o ploaie obișnuită într-o catastrofă naturală.

„Ce face un adolescent, cu o imaginaţie efervescentă, care descoperă că nu e ca prietenii săi, fiind mai puţin atras de fete, şi foarte interesat de băieţi? Îi scrie poetului american Frank O’Hara (mort de vreo 15 ani), e în continuu conflict cu taică-su, învaţă să cânte la chitară, e preocupat de soarta câinilor care rămân fără stăpâni, visează să se facă pădurar, dar se pregăteşte pentru admiterea la Litere, încasează un pumn care-i sparge nasul, scrie, la examenul de bacalaureat, că Octavian Goga ar trebui scos din programa şcolară, îşi caută, angoasat şi derutat, identitatea. Gelu Diaconu reuşeşte să lege din scurt şi tensionat aceste „noduri” de multe altele, să scrie un roman cinematografic, fără cadre monotone şi replici mute, despre cea mai complicată perioadă a tinereţii şi să-I arunce pe Kaulas în cursa personajelor memorabile ale literaturii române contemporane.” (Robert Şerban)

„Aşteptam romanul domnului Marcu, eram sigur că e vorba de un romancier de cursă lungă. Îi citisem foiletoanele, în ziare, dar şi într-un volum – cartea unui jurnalist de seamă, întâmpinat cu elogii, odinioară, de Mircea Mihăieş. De ce proză scurtă? S-a transferat foiletonistul, înainte de «încheierea» romanului, în autor de «proză scurtă»? Fiecare dintre schiţe — fiecare pagină de proză scurtă sau ultrascurtă din acest volum îşi poartă eroii de la minus infinitul unei istorii imposibile în lumea fericită a istoriilor posibile. Fericite. Din lumea abisală a războiului cu palate rarisime, descoperim personajele care işi trăiesc, în locuri mira-bi le, anii. După război ul care putea să-i piardă. Un judecător nu vrea să-și amintească de un moment rău al vieții, când a condamnat un nevinovat. Ce-i de făcut? Să se sinucidă? Desigur, nu. Un om se întoarce «acasă», în satul său, după ani. Nimic n-a rămas acum cum știa el. Să rămână? Un om bogat, după ce a suit treptele gloriei personale, află că soţia îl inşală. Cu prietenii lui. şi îi spune de ce. Cei doi se întorc în casa lor, în palatul lor, împăcaţi. Sau nu? Cititorul are datoria să prelungească el schiţa — să o integreze în romanul sau romanele sale. Aştept cu încredere romanul domnului Adrian Marcu. «Prozele scurte» camuflează romanul. Sau romanele domnului Adrian Marcu?” (Cornel Ungureanu)

Tadeu Hâjdeu se naşte pe 26 februarie 1838 la Cristineşti (Ucraina de astăzi) într-o familie de cărturari. În primii ani este dăscălit acasă şi la mai multe şcoli din Podolia şi Volînia, unde predă tatăl său. Se înscrie la liceul de băieţi din Chişinău, apoi la Facultatea de Drept a Universităţii din Harkov. Ca urmare a faptului că îşi rupe paşaportul rusesc şi îl trimite la Consulat, este judecat în lipsă, dezmoştenit de drepturile asupra posesiunilor basarabene şi condamnat la exil în Siberia. După ce se stabileşte la Iaşi, lucrează ca bibliotecar şi profesor de istorie, geografie şi statistică şi îşi schimbă numele în Bogdan Petriceicu Hasdeu. Din cauza unui scandal soldat cu un răsunător proces de presă, îşi pierde posturile. Se mută în Bucureşti, unde activează ca membru al Comisiei moşiilor mănăstireşti. Pe lângă munca la monumentalele proiecte istorice şi lingvistice, scrie poezii, fabule politice, schiţe satirice, piese de teatru şi romane istorice şi fondează mai multe ziare şi reviste, printre care România, Foiţa de istorie şi literatură, Lumina, Satyrul, Columna lui Traian, Revista nouă. Este ales deputat în două rânduri. Bănuit că s-ar fi implicat în Republica de la Ploieşti, în 1870 este arestat şi închis la Văcăreşti timp de nouă zile. În 1876 este numit director al Arhivelor Statului, iar un an mai târziu este primit în Societatea Academică Română. În 1888, fiica sa, Iulia, studentă la Sorbona, moare de tuberculoză, iar Hasdeu devine un adept înfocat al spiritismului. Fire polemică şi personalitate controversată, una dintre cele mai impresionante minţi ale epocii sale, Bogdan Petriceicu Hasdeu moare în 1907, singur, în Castelul din Câmpina.

"Un port la răsărit rămâne unul dintre cele mai frumoase romane de iubire din literatura noastră. Radu Tudoran se vădește deopotrivă psiholog și narator, poet al inimii și poet al apelor, în zugrăvirea cărora folosește un stil dintre cele mai epurate. Un port la răsărit consacră un romancier de mare clasă."  Perpessicius 1942

"Radu Tudoran a fost unul dintre puținii profesioniști ai scrisului de la noi. În timpul comunismului, s-a manifestat, în continuare, ca un profesionist. [...] În 1977, numărul total al exemplarelor din cărțile sale - aproape fiecare reeditată de mai mai multe ori - depășea 1 400 000." Alex. Ștefănescu 2010

„Unică în acest roman este vocea naratorului său, un amestec de Holden Caulfield și Karl Ove, maghiar și român, idealist și cinic, hibrid în multe sensuri, încercînd să găsească claritatea, fără să știe de ce, dintr-un pur instinct moral și estetic, și fără să știe cum. Dacă acceptăm pactul autobiografic al cărții, atunci înțelegem lumea din care a ieșit unul dintre poeții cu adevărat originali ai noii generații. Mărcile lui lirice apar surprinzător și discret, ca mici puncte incandescente, și în proza fluidă și simplă prin care e spusă povestea anilor de rătăcire ai lui Dósa, probabil cel mai important scriitor maghiar de limbă română de azi.” (Adrian Lăcătuș)

Cu ilustraţii de Teodora Răileanu

Vârsta recomandată: 10 +

Continuarea aventurilor din „Alex Blue, băiatul extraterestru”

Alex duce o viaţă liniştită în sânul familiei, convins că aventurile lui au luat sfârşit. Dar se trezeşte atras din nou într-o serie de peripeţii extraordinare când, în urma planului sinistru al arborianului Krul, viaţa sa şi cele ale prietenilor săi xilonieni sunt în pericol. Refugiat, împreună cu aceştia, pe planeta Ospitalierilor, Alex porneşte în căutarea unui portal magic cu ajutorul căruia să se întoarcă în timp şi să împiedice eliberarea lui Krul şi a noii sale armate. Însă lucrurile se complică, fiindcă e trădat, iar pe urmele lui nu sunt doar maleficii arborieni, ci şi misterioşii neronieni Amira şi Mordin. Vor reuși oare Alex şi prietenii lui să găsească portalul magic?

Promisiuni pe-o frunza de artar este o juxtapunere de voci narative, o pendulare nu doar intre doua tari aflate la antipod din punct de vedere geografic, material si spiritual, dar si intre doua societati proiectate temporal diferit: Romania inchistat comunista si Romania postrevolutionara, invadata de o libertate gresit inteleasa.

În anul 2007, Eusebiu Iordan, un inginer octogenar care a salvat de la demolare mai multe biserici în anii ’80, află cu stupoare o veste care tinde să îi schimbe întreaga perspectivă asupra Revoluției din 1989. Ajuns, datorită spiritului său loial, într-un minister-cheie, Paul George Ionescu, un tânăr ingenuu, însă marcat de o traumă de separare din copilărie, descoperă o realitate care îl ia prin surprindere. Laitmotivul interacțiunii destinelor unor oameni precum: Diplomatul, Arvinte, Eusebiu Iordan și Paul George Ionescu, în care multiple și nebănuite forme de putere se transpun, animă întreaga acțiune a romanului.

„Barintown este un oraș mai aproape decât ați crede, e la o azvârlitură de băț. Important e să descoperi o cale de acces în el, așa cum am descoperit eu, o poartă de intrare, aidoma unei „găuri de vierme“, prin care mă strecor câteodată într‑o ambianță plină de farmec, unde se petrec evenimente surprinzătoare, demne de cunoscut și de înregistrat pentru posteritate. Dacă nu găsiți o posibilitate de a-l cunoaște direct, bizuiți-vă pe ceea ce vă relatez eu. Asemenea unui cronicar obiectiv, de fiecare dată încerc ca însemnările mele despre Barintown să fie cât mai conforme cu întâmplările din acest spațiu magic.” - George Arion

Imigranți, o lume răvășită și anarhiile ei, într-o poveste puternică, pe teme controversate.

„O ficțiune inconfortabilă tematic, multistratificată, o poveste sensibilă, tulburătoare și adâncă, despre ură, dar și despre generozitate; despre abjecţie, dar și despre sublim; despre decădere, dar și despre înălţare – toate probând incredibila forţă a supravieţuitorului. Un antierou exemplar, a cărui devenire întunecată ascunde și o pledoarie aspră pentru redimensionarea autentică a ideii de alteritate.“ Emanuela Ilie

Andrei Ungureanu. Născut în 1992, în satul Valea Popii (Argeș), Andrei Ungureanu e asistent universitar (Sibiu) și ex-bursier al guvernului francez. A debutat cu volumul Povestiri și întâmplări din țara fumului (2021). Romanul Nașterea eroului a câștigat Premiul I la concursul „Primul roman” (2022), organizat de Editura Litera.

Sloane a fost cea care a ajutat-o pe Emily sa iasa din carapace. Datorita ei, viata lui Emily a devenit nemaipomenit de interesanta. Dar chiar inainte de inceputul unei veri care se anunta de proportii legendare, Sloane pur si simplu... dispare. Si lasa in urma un singur lucru: o lista cu lucruri de facut. Lista contine treisprezece sarcini pe care, in mod normal, Emily nu le-ar face nici in ruptul capului. Dar daca bifarea lor i-ar aduce prietena inapoi? Sa culegi mere noaptea? OK, e destul de usor. Sa dansezi pana dimineata? Sigur! De ce nu? Sa saruti un strain? Paaai... Emily are in fata o vara absolut neasteptata. Cu ajutorul lui Frank Porter, un coleg de scoala, incepe sa bifeze sarcinile de pe lista lui Sloane. Cine stie ce avea sa se intample? Sa inoti in pielea goala? Stai putin! Cum?!?

În Dobrenii, Olga Căpățână sădește Pomul vieții, îl îngrijește și îl crește – un trunchi cu scoarță groasă, plină de adevăruri – multe știute, multe nespuse –, priviri și obiceiuri, cu rădăcini adânci, muncite și ramuri dese și încărcate. Sub forma unei cronici de familie din secolul trecut, romanul reunește caracterele încercate din trei generații de moldoveni, între uniri și dureri, între subteran și înaltul cerului, pe drumuri și iar drumuri, netede, cu hopuri, cu munți și hăuri, din beznă spre lumină, înainte, înainte! Cu dragoste, într-un basm dorit „până la adânci bătrâneți”, Olga Căpățână ne dă speranța că „va veni timpul când toți se vor aduna din nou, prietenoși și iubitori ca niște frați și își vor spune cuvinte de iertare”. (Alexandra Dumitrescu, redactor)

„În anul istoric în care este tipărită această carte – 2022, marcat de șocantul război ruso-ucrainean, a vorbi despre înarmare și armată a devenit o obișnuință mediatică și civilă. Romanul AMR 273 (in extenso... Au Mai Rămas 273) al lui Tudor Călin Zarojanu reconstruiește, cu o molipsitoare poftă de viață și de joc (lingvistic), o atmosferă cazonă care amintește de faimoasele și haioasele aventuri ale bravului soldat Švejk și o poveste de dragoste în dulcele stil clasic al Liceenilor, dar ne și pregătește indirect, mental și informațional, în același timp, pentru o posibilitate. Una pe care nici nu îndrăznim să o numim. Războiul.” (Alina Hucai, redactor)

Coordonare, note şi postfaţă de Ion Vartic

Ediţie îngrijită de Ioan Cristescu şi Ion Vartic

„Concepția despre artă a Cercului Literar al Universității «Regele Ferdinand I» din Cluj în exil la Sibiu s-a cristalizat în patru pași. Pasul 1: «Manifestul», scris de Negoițescu, cu un fond de idei și principii stabilite în mod colectiv; pasul 2: «De la stilul istoric la stilul filosofic» de Radu Stanca; pașii 3 și 4: ideea complexității interioare a operei de artă, susținută pe filieră germană de Victor Iancu, a trecut ca «furaj axiologic complex» în eseul «Resurecția baladei», la Radu Stanca. Acest ideal estetic complex a intrat în patrimoniul comun al Cercului, iar I. Negoițescu i-a schimbat numele în «euphorionism».” (Marta Petreu)

„Un roman epistolar participă, împreună cu numeroase alte cărți – În căutarea timpului pierdut, Călătorie la capătul nopții, Privește, înger, către casă, Tropicul Capricornului, Viața ca o pradă etc. –, la una dintre marile orientări ale secolului: a desființa frontiera dintre viață și literatură prin manifestarea în spațiul fiecăreia a potențelor amândurora. Un roman epistolar este viață și creație în aceeași măsură.” (Livius Ciocârlie)

„I. Negoițescu a dorit ca romanul său epistolar cu Radu Stanca să aibă, ca ilustrație de copertă, gravura colorată a lui J. Hoeg Düsseldorf, care reprezintă emblematica Fleischergasse, cu amestecul său de gotic și baroc tipic Sibiului. Totodată, pentru că a locuit pe această stradă (astăzi a Mitropoliei) în vremea studenției sale și pentru că aici, în casa cu numărul 12, a avut loc, în 13 iunie 1943, într-o atmosferă euforică, primul cenaclu al Cercului Literar. În fine, pentru că gravura însăși i se părea a fi germenele unei balade a prietenului său.” (Ion Vartic)