Literatură română

Proza lui Mircea Eliade a construit, text cu text, geografia mitica a Bucurestiului, iar una dintre zonele ei fabuloase, poate chiar centrul ei, il fixeaza strada Mantuleasa. Iar textul intitulat Pe strada Mantuleasa, oricum ar fi considerata (nuvela ampla sau roman scurt), a creat de-a lungul vremii obsesii numeroase. Mai toti citind-o prima oara am incercat o senzatie persistenta a misterului ce se cerea decriptat. Si, in timp, s‑au adunat o multime de legende legate de naratiunea fantastica a lui Mircea Eliade, apoi ele au acaparat chiar strada ce a inceput sa fie cercetata cu alti ochi, diferiti de ai criticului. Elisabeta Lasconi

Cititorii îndrăgostiţi de rebela şi pasionala Darrielle din Istoria romanţată a unui safari vor găsi în acest roman o nouă poveste de iubire, iar cei care nu au cunoscut încă „vocea hipnotică de sirenă” din proza Danielei Zeca sunt puşi în faţa unei istorii noi despre pasiune, aur şi putere. „Am proiectat să scriu o trilogie orientală în care acest al doilea roman e o poveste a întâlnirii încordate dintre «eu» şi «celălalt», dintre femei şi bărbaţi deopotrivă – o odisee a celor trei feluri de eroi care vor construi întotdeauna, în orice literatură, istoriile care se ţin minte: Amantul, Stăpânul şi Profetul. Demonii vântului este cartea Stăpânului îndrăgostit.” (Daniela Zeca)

În cursul unei misiuni CIA în România, la sfârșitul anilor ’70, Al Totila, un agent american, veteran al războiului din Vietnam și unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii, se îndrăgostește de o tânără româncă. Securitatea intervine violent, încercând să distrugă idila. Americanul trebuie să găsească un mod de a anihila acțiunile autorităților pentru a-și salva iubita și a-și îndeplini misiunea.

În acest roman polivocal, trei femei își mărturisesc fără pudoare trăirile. Céline, Ana-Maria și Marta sunt nefericite pentru motive care ar trebui de fapt să le facă fericite: maternitatea, dragostea, căsătoria. În timp ce Ana-Maria cheltuie o avere pe clinicile de fertilitate ca să rămână însărcinată, Céline și Marta se confruntă cu dura realitate de a nu-și găsi împlinirea în viața de cuplu. Profunda lor singurătate ridică o întrebare care este încă tabu în societatea contemporană: are o femeie dreptul să fie fericită în afara condiției de mamă și soție?

„Întinde mâna, Tiberiu” e o carte care se împarte permanent la doi: Tibi, cum îi spune familia, sau „grasu’“, apelativul folosit de băieții din cartierul de provincie, și Tiberiu, cum și-ar dori să fie reținut copywriterul din capitală. Unul și același om, (sur)prins între copilărie și maturitate, între traume și împliniri, între relații și despărțiri, între 1990 și 2020, între personaje, între sexualități și așteptări, între frici, între nevoia de acceptare a propriilor identități și cea de afecțiune și validare, între moarte și viață. Între povești, la urma urmei. Care te așteaptă să ți le apropii.

O carte hipnotica. Un timp pur, dinainte de capitalism si in afara comunismului. O actiune aproape atemporala. Personaje asemenea. Un roman care se citeste sub tensiunea fiecarui dialog, a fiecarei aventuri, a enigmelor si a unor actiuni a caror credibilitate vine din capacitatea lui Constantin Chirita de a crea o lume in sine, aspirationala, inspiratoare. Un roman care se reciteste ca o incercare de a permanentiza prezenta Ciresarilor. Ciresarii… Tic, Maria, Lucia, Dan, Victor, Ionel, Ursu raman lipiti de emotia afectiva a adolescentilor, mai precis a celor care-si doresc prieteni asemenea lor si care viseaza sa se indragosteasca pentru intaia oara.

Prin Morometii, Marin Preda ne vorbeste de tarani cum nu se mai vorbise pana la el. Intr-o literatura saturata, aparent, de materia vietii taranesti, aceasta aparitie parea imposibila. Izvorul parea epuizat si o adevarata campanie pragmatica impotriva literaturii cu subiecte rurale contribuise si ea, decisiv, la consolidarea impresiei. Marin Preda ne descopera totusi o lume inedita, scaldata intr-o lumina solara care alunga tenebrele. Mihai Ungureanu

In literatura romana, „Enigma Otiliei“ trece, astfel, drept cel mai notabil roman balzacian – atat ca influenta, cat si ca referinta (referenta). Doar ca, in aceasta raportare la Balzac, G. Calinescu schimba oarecum regula jocului prin exagerare. Intoarcerea la balzacianism nu este una inocenta, in linie dreapta, ci una complicata, in spirala, presupunand o reactivare ingenioasa a arheologiei literare.

Provocarile venite in ultimul timp din campul literar romanesc au modificat substantial lectura textelor scriitorilor moderni. In colectia „Literatura romana moderna“ sunt „arhivate“ contributiile unor participanti majori la schimbarea de discurs literar. Incercam astfel sa adresam o invitatie elevilor si profesorilor de a cauta sa inteleaga mizele si subtextul unei schimbari de paradigma literara. Cartea nuntii este romanul a doua lumi, una ultraarhaica, alta ultramoderna. Iata un spectacol cu atat mai sesizant, cu cat si contrastul e mai artistic si mai minutios studiat si care face din Cartea nuntii unul din valoroasele documente ale societatii noastre contemporane. Poezia citadina, in care mari autori au dat pagini clasice, isi adauga astazi acest roman ancorat puternic in inima Bucurestilor moderni. Perpessicius

Nazdravaniile lui Nastratin Hogea este o suma de istorii orientale, in care eroul propune interlocutorilor sai sfaturi intelepte intr-o maniera ludica. Suntem intr-o atmosfera de poveste unde evolutia volumului coincide cu asimilarea experientelor de viata. Structura de adancime a fiecarei nazdravanii este plasata astfel incat extragerea unei morale sa fie insotita de placerea de a spune, de a colora intamplarile si de a zugravi naravuri. Istorioarele sale devin, ca la Boccaccio sau Cervantes, niste texte literare care rezista prin ele insele, reflectand o lume diversa si pitoreasca. Miturile, legendele si pildele lui Anton Pann, pentru ca el si le aproprie instaurandu-si omniscienta, capata o alta naturalete, o autenticitate secunda, aceea a operei literare. Aflat la temelia balcanismului literar romanesc, continuand „linia filosofilor populari ai Antichitatii, ramasi multa vreme ca un tip viu in Orient, in intinsa arie a Bizantului“ (Tudor Vianu), Anton Pann este un adevarat Esop al literaturii noastre, chintesentiind intelepciunea milenarei umanitati rasaritene. Lucian Pricop

„Această carte, care ne poartă prin sufletul atât de învățat cu suferința și cu transformarea ei în izbândă, este un crez al autoarei, un crez ce cuprinde recunoașterea cu iubire a rădăcinilor, acceptarea legendei și așteptarea cu încredere a mântuirii. Este o carte strigăt, făcând din cititor un ecou, pentru că nu există cale de a nu rezona cu tot ceea ce ne este relatat cu atâta voluptate. O poveste alcătuită din mai multe povești, în care îndrăzneala și sinceritatea pot servi drept model tuturor acelora care țin în ei o parte din frumusețea universală, neavând curajul de a o împărtăși. Este povestea supraviețuirii în pandemie, cu tot ceea ce ține de asta, singurătate și boală, agonie și extaz, având drept muză lipsa muzei, care, de ceva timp, tace.”, Silvia Grigore

Daca acceptam principiul metafizic enuntat de Swami Shivananda, enigmele ambelor nuvele sunt rezolvate. Putem crede ca, sub influenta adeptului de yoga, Zerlendi, si a practicantului de tantra, Bose, „iluziile“ devin „realitati“ deoarece „realitatea insasi este doar o iluzie“. Desigur, cititorul mediu din Vest va ramane ancorat in viziunea sa proprie a „realitatii“ si pentru el aceste povesti vor continua sa constituie proza fantastica. Desi intentia lui Eliade in scrierea acestor nuvele pare sa nu fi fost una pedagogica, el a gasit in acest tip de fictiune o metoda eficace de comunicare a informatiei pe care el a castigat-o prin studiu si experienta. […] Dar pe langa aceste consideratii, Secretul doctorului Honigberger si Noptile la Serampore raman povestiri reusite – ceea ce, cred eu, ca a fost, inainte de toate, si intentia lui Eliade. Mac Linscott Ricketts

In aceste pagini de proza fantastica, de imaginatie, Eliade da o forma memorabila axiomei fundamentale a viziunii lui asupra lumii, conform careia orice hierofanie are drept consecinta revelarea sacrului ascuns in profan. Gratie amprentei inconfundabile a stilului sau, in aceste nuvele el reuseste sa neutralizeze frontiera dintre real si fantastic, pana intr-acolo incat sa le transforme in categorii indistincte si intersanjabile. Acest miracol se infaptuieste prin mijlocirea simbolului, mediator intre sacru (domeniu al ininteligibilului si al arhetipalului) si experienta umana (limitata la sfera perceptibilului si empiricului). Giovanni Casadio

„Insusirea esentiala a lui Slavici este insa de a analiza dragostea, de a fi un poet si un critic al eroticii rurale, dintr-o provincie cu oameni mai propasiti sufleteste, in stare de nuante si de introspectii, desi nerupti inca din ierarhia etnografica.“ G. Calinescu

Padureanca s-a bucurat de cel mai mare succes, dupa Moara cu noroc, dintre toate nuvelele lui Slavici, dupa ea facandu-se si un film destul de bun. Nuvela contine fara indoiala una dintre cele mai tragice povesti de dragoste din literatura noastra, chiar daca autorul o lungeste peste masura (Maiorescu a observat imediat acest cusur) si daca, mai ales, nu-si motiveaza cum trebuie personajul principal, pe Iorgovan, flacau indecis a o lua de nevasta pe Simina, padureanca, pe care totusi o iubeste. Nicolae Manolescu

Nuvelistica lui Delavrancea exprima permanenta oscilatie a scriitorului, cum singur a numit-o fara intentie, „intre vis si viata“, intre taramul fermecat al basmului si infatisarile uneori crude ale existentei, intre natura salbatica si civilizatie, intre evul ferice si patriarhal de „odinioara“ si decaderea unui prezent miselnic si respingator. Atitudinea este in esenta eminesciana si ea a fost obser­vata inca din epoca. Al. Sandulescu

Evitat de criticii canonici, pentru estetica sa adolescentina, Orasul cu salcami (publicat pentru intaia data in 1935) si-a castigat cititori, multi fanatici, si a stors lacrimi de emotie multor generatii. Ce i-a cucerit pe acesti pasionati de Sebastian? Tocmai spatiul evaziunii imaginat de prozator, pana la urma doar o nisa ascunsa in datele cotidianului, ireperabila celor din exterior. Eroii din Orasul cu salcami se izoleaza voluntar intr-o oaza ce cuprinde suma tuturor virtualitatilor posibile si necesare. Proscrisi sau inadaptati, ei isi configureaza instinctual o lume autosuficienta.

Accidentul pare astfel o aparitie natural-tematica… Tot un roman sentimental, asa cum erau privite fictiunile moderne cu personaje ce traiesc experienta dragostei fara inhibitii de atasare la categoriile populare (usoare). Eroii lui Sebastian cauta vindecarea in evaziune din modern, iar partia de schi, concertele, expozitiile plastice sunt toate refugii, compensari pentru „dificultatile“ de adaptare. (Lucian Pricop)

„Mi-am dat seama, în timp ce scriam cartea asta, că ea s-a născut dintr-o uimire și dintr-o inadaptare. Stau, ca un copil crescut de lupi, găsit din întîmplare și adus în jungla societății, și mă uit cum atît de mulți oameni aleargă fără zăbavă după excepțional, după extraordinar. După altfel. Și-n goana asta, se-ndepărtează din ce în ce mai tare unii de ceilalți, pentru că fiecare vede-n felul lui altfelul. E greu de tradus în bătăile de inimă ale aproapelui. Dar cu cît omul aleargă mai tare spre excepțional, cu atît bucuria se-ascunde de la fața lui. Apoi, orice mică reușită a devenit super sau genială. Poate pentru că omul are nevoie, în fuga lui cea mare, să-și presare drumul cu stele. Nu din alea obișnuite, că-s greu de cules. De fapt, imposibil. Unele mici, din chirpici. Ce lume mare! Numai bună să fie iubitoare. Dar ca să fie, are de (re)găsit tandrețea." Ana Barton

Imaginați-vă că Sam Spade și Philip Marlowe intră în cafeneaua lui Rick din Casablanca și-i spun: „Rick, hai cu noi să găsim șoimul maltez!”. Așa ar putea începe Sevraj, o carte care îl are ca protagonist pe Paul Coriolan, un detectiv sărac și lipsit de perspective. Fără clienți de ceva vreme și lâncezind într-o atmosferă anostă, primește pe neașteptate un telefon care îi va schimba viața. Povestea clientului pare plauzibilă, iar onorariul consistent, astfel încât Paul acceptă misiunea de a fura un obiect mistic. Totul pare să meargă conform planului, însă detectivului i se cam încurcă socotelile atunci când înțelege că nu i s-a spus întregul adevăr. Totuși, ceea ce îl împinge în abis nu e doar asta. Paul își dă seama prea târziu că altceva l-a atras în tot acest hățiș… Un roman care se citește cu sufletul la gură, pe parcursul căruia provocările pândesc la tot pasul.

„Când a debutat, în 2018, cu O formă de viață necunoscută, Andreea Răsuceanu a fost o surpriză de proporții în peisajul literar românesc. Romanul este una dintre acele perle rare pentru că pornește de la juxtapunerea a trei povești de viață, din trei epoci diferite, dar reușește mult mai mult decât o cronică de familie și de epocă, reușește să ofere o meditație profundă asupra Vieții și Morții. Narațiunea ei pare că reface istoria Lumii, într-atât de ample sunt dimensiunile pe care le iau destinele particulare ale eroilor. O adevărată cosmologie plină de forță și de originalitate.” (Serenela Ghițeanu)

Puterea de fascinatie a stilului lui Rebreanu rezida in finetea si ineditul constructiei, in plasticitatea imaginii in stare sa comunice concret un timp si un spatiu atat de abstracte. Drama care zguduie din temelii viata satului Pripas e declansata de transformarea spectrului permanent al saraciei intr-o teroare apocaliptica, adevarata obsesie a tanarului erou al romanului. Asemenea altui personaj al aceluiasi roman, si lui Ion „parintii nu i-au dat decat sufletul dintr-insul“. Brutalizat de conditiile vitrege in care traieste si purtand in suflet o dragoste strivita, Ion devine nesimtitor la tot ce se petrece in jurul sau. (Lucian Pricop)

In 1926, Liviu Rebreanu, ajuns la 41 de ani, era de un an presedinte al Societatii Scriitorilor Romani si una dintre personalitatile lumii culturale romanesti. Distinctia pe care suntem obisnuiti sa o facem intre cultura si politica nu functiona in interbelicul nostru, cum nu avea acoperire nici in secolele anterioare dupa logica interpretativa pe care o instituie (post)modernitatea. Presedintele unei asociatii de scriitori era implicit o instanta de putere, asa cum seful gruparii junimiste, altfel teoreticianul autonomiei estetice, isi exercita influenta gratie pozitiei culturale. Daca am convenit ca statutul profesional asaza individul intr-o ierarhie de influenta asupra societatii, trebuie spus, de asemenea, ca scriitorul face si prin textul/textele sau/sale un gest politic. In ’26-’27, cand Rebreanu calatoreste prin Europa isi exercita tot drepturile/datoriile politice si voiajeaza cu un bagaj politic, certitudinea ca este roman, care este un angrenaj organizat politiceste. Asa putem citi periplul din Metropole, volum care subsumeaza intalnirile cu alte realitati decat cele nationale, iubite de o maniera constanta, in ciuda contradictiilor pe care scriitorul-calator le cunoaste si le accepta destinic. „La Berlin, la Roma, la Paris duci cu tine toata tara ta cuprinsa in sufletul tau.“ Lucian Pricop

Vocile taranilor lui Rebreanu se aud distinct, vorbind pe teme asociate, insa cu oarecare individualizare a discursului. Astfel, Trifon Guju, Petre Petre sau Matei Dulmanu, Marin Stan sunt parte dintr-o voce colectiva, dar personajele pe care le reprezinta rezista si scoase din gloata revoltata. O sugestie interesanta are Nicolae Cretu care face disocieri necesare intre taranii lui Creanga, Sadoveanu, Marin Preda si rasculatii lui Rebreanu. In cazul Rascoalei, materialul general uman pus in ecuatie stabila si cazuistica particulara a luptei pentru pamant se amalgameaza fericit, reusind un dozaj ce a adus canonizarea academica a romanului. In Rascoala, lumea este vazuta cu luciditate, cu obiectivitate, Rascoala de la 1907 fiind doar un pretext istoric pentru constructia epica facuta din fragmente ale caror mesaj si expresivitate intra in atmosfera sugerata subversiv. Lucian Pricop

Autorul lui Ion si al Rascoalei, al atator nuvele cu subiecte rustice, nu-si dezminte principala preocupare tematica; provenit dintr-o familie cu radacini adanci in lumea taranimii ardelene romane, ii inchina intaiul discurs academic cu evlavie. Insa, totodata, romanul Amandoi, prin contrast, e din mediul urban de provincie, nu atat un roman cu tematica sociala – cum isi obisnuise cititorii –, ci politist cu profunzimi abisal-instinctuale, luandu-i pe neasteptate pe criticii literari ai timpului. Este ultimul sau roman, ultimul cantec epic de lebada. Subiectul romanului Amandoi e departe de a fi alambicat, cu cautari absconse, cum arata tesatura romanelor politiste de gen. In fond, personajul principal – Solomia Ionescu – este cea in jurul careia graviteaza actiunea centrala, dar si celelalte actiuni colaterale. Mai profund in analiza literara a romanului Amandoi, inca din anul aparitiei, Vladimir Streinu considera ca prin aceasta scriere s-a indreptat catre satira romanului politist si ca daca, dupa obiectivitatea-metoda a lui Dostoievski si, respectiv, Stendhal, personajele lor sunt de tip dostoievskian si stendhalian, dupa obiectivitatea-natura, specifica lui Tolstoi si, respectiv, Balzac, pentru ca la ei nu intalneau personaje-suma, care sa-i reprezinte pe scriitori, ci societatea, personajele lui Liviu Rebreanu se incadreaza in categoria ultima: personajele lui sunt de dimensiuni tolstoiene/balzaciene. Mircea Colosenco

Romanul Jar intra in librarii la mijlocul lunii mai 1934, a doua editie este epuizata in urmatoarele doua-trei saptamani, asa incat, pana la finele anului, a aparut si o a treia, la Editura Adevarul. Pana in 1944, anul mortii autorului, au mai aparut alte cinci editii, dar la editura Socec, cu tiraje mai mari decat ale celorlalte romane ale lui Liviu Rebreanu. Actiunile si personajele au, la Liviu Rebreanu, ca si in cazul romanului Jar, un relief aparte, care nu se individualizeaza in sine, ci ele definesc mentalitati, stari de spirit, ritmuri instinctuale extrase din cele sociale, cu stari confuze in momente de tensiune, pentru ca, ulterior, sa explodeze. Mircea Colosenco Critica a primit destul de sever povestea de iubire din Jar, desfasurata intr-un cadru orasenesc, insailata de Rebreanu, consacrat dupa Ion ca autor al descrierilor satului romanesc. „Jar este o incercare lipsita de orice valoare artistica“, scrie G. Calinescu, in timp ce Nicolae Manolescu e de parere ca „Rebreanu, schimband mediul, nu poate gandi eroi potriviti. Literatura lui cu subiect orasenesc dovedeste un sentiment, partial inconstient, al precaritatii acestei vieti. Orasul i se pare probabil un epifenomen, fara traditia si profunzimea satului. Liviu Rebreanu, in ciuda modului efectiv clasic, obiectiv, doric, cum il numeste Nicolae Manolescu, in care isi realizeaza povestirile, nuvelele si romanele, a fost un scriitor care a intuit posibilitatile cinematografului si s-a implicat in scrierea de scenarii, nu a dispretuit succesul de „masse“, cum se zicea pe atunci, si nici gustul popular, amator de amor, senzational si scene „tari“. Horia Garbea

Cred ca Liviu Rebreanu a scris dupa un program propriu, care tinea seama de orizontul de asteptare si de gustul publicului, si in egala masura de exploatarea propriei experiente in sens strict, biografic, si in sens larg, de acumulare culturala. […] Perechea de romane contradictorii ale rascoalelor (Craisorul si Rascoala) arata un autor sensibil la miscarile subterane, ce jaloneaza istoria europeana intr-un secol al maselor. Cert, cele doua romane ar trebui revizitate in lumina adusa de noile abordari ale istoriei secrete: rascoala din 1784 si legaturile lui Horea cu masoneria, mecanismul declansator al insangeratului an 1907 ce a combinat servicii secrete, planuri imperiale, interese politice oculte. Elisabeta Lasconi

Romanul „Ciuleandra” se prezinta inselator, la o privire si o lectura fugare, ca povestea unei crime senzationale. Puiu Faranga isi ucide nevasta, frumoasa Madalina, devenita Madeleine prin emancipare. Tatal, Policarp Faranga, om bogat si influent, planuieste sa-si interneze fiul intr-un ospiciu, sa intretina aparentele unei nebunii ca explicatie acoperitoare si sa-l salveze astfel de la un proces rusinos si o condamnare severa, care i-ar ruina pozitia sociala.

Senzationala e in roman nu doar crima propriu-zisa, senzational e si acest proces de constiinta al unui nebun care se supune unei judecati morale, in detrimentul salvarii propriei vieti. Aceasta este dimensiunea psihologica cea mai neasteptata a acestei carti, profund deosebita de naratiunea sau drama prezentate de Leonid Andreev, care mizau pe inteligenta simularii nebuniei, ca act rational. Rebreanu muta accentul in plan moral si realizeaza un roman bazat pe o speculatie psihiatrica, avand, bineinteles, rezonante psihanalitice.

Ion Simut

„Ciuleandra” a fost ecranizat in 1985 de Sergiu Nicolaescu si a fost propunerea Romaniei la Premiu Oscar pentru cel mai bun film strain, insa nu a fost nominalizat in competitie. Romanele lui Rebreanu, binecunoscute pentru aspectul lor cinematografic, pot fi transformate in scenarii-cheie pentru directia filmului romanesc.

Marea dimensiune a operei lui Rebreanu este tragicul. In cadrele unui psihologism sprijinit inca pe conexiuni simbolice (epice si caracterologice) constiinta „dialogizata“ din „Padurea spanzuratilor” a devenit in „Adam si Eva”, „Ciuleandra” ori „Jar”, autentic dialog cu subconstientul.

Al. Protopopescu

Psihologia sufletului mediocru combatut de doua atitudini impuse dinafara a dat Padurea spanzuratilor, roman care ar fi putut sa fie politic si din instinct creator a ramas un roman de analiza. G. Calinescu Padurea spanzuratilor este construit in intregime pe schema unei obsesii, dirijand destinul eroului din adancimile subconstientului. Tudor Vianu Apostol Bologa e un personaj inspirat din viata si moartea dramatica a lui Emil Rebreanu, fratele scriitorului. Precedat de nuvelele: Hora mortii, Catastrofa si Itic Strul dezertor, purtatoare ale unui mesaj comun, romanul Padurea spanzuratilor valorifica o teza pacifista, accentuand pana la forme de tragism protestul contra razboiului. Trasatura cu totul originala a stilului acestui roman este naturaletea, o anumita spontaneitate manifestata in mod deschis in felul de a vorbi al personajelor. Nu exista o cenzura a cuvintelor din ratiuni exterioare: pentru ca ar fi prea dur, sau pentru ca ar trada o anumita impulsivitate de moment a unui personaj, dimpotriva totul este inregistrat live. Lucian Pricop

Cartea de debut, Intalnirea din pamanturi (1948), cuprinde proze publicate anterior in periodice. In ea sunt imaginate conflicte rurale inedite. Prozatorul capteaza limba vorbita, intuind momentele de criza si de salt calitativ din constiintele unor tarani. Desfasurarea verbala savuroasa are virtuti poetice. Ansamblul probeaza vocatia prozatorului pentru un realism al mentalitatilor, vizibila in toata activitatea sa ulterioara. In Intalnirea din pamanturi se afla cateva texte unde sunt surprinse manifestari iesite din comun ale unor tarani. In mod explicabil, ele i-au socat pe unii comentatori. Acuzele de naturalism aduse prozatorului sunt, insa, neintemeiate. Povestirile respective impun nu numai prin farmecul particular al scriiturii, ci si datorita intuitiilor psihologice ale autorului. Ca urmare, pot fi considerate realiste, posibile replici la literatura cu taranii psihologic stereotip a unui Rebreanu sau a unui Sadoveanu. In ele apare si inclinarea lui Marin Preda pentru ipostaze umane neobisnuite, prezenta adesea si in volumele urmatoare. Povestirile Intalnirii din pamanturi au fost scrise in timpul si imediat dupa incheierea razboiului, cand modificarile idealului politic puteau fi cu greu intrevazute. Idealul social este, in consecinta, prezent doar prin determinantul sau implicit: mentalitatea taranimii din Campia Dunarii, exprimata de prozator prin intuitii precise. Voicu Bugariu