Literatură română

Hex și Luna au fost cândva cei mai buni prieteni, însă, acum, pot fi mult mai mult. Trebuie doar să lase în urmă trecutul o dată pentru totdeauna și să aibă încredere în iubirea lor. 

Hex este povestea băiatului care a ucis soarele și luna. Prins în mijlocul unei lupte aprinse între rațional și emoțional, între trecut și prezent, cu inima zdrobită, Hex încearcă să acorde o nouă șansă iubirii. După ce o pierde pe Sunny, Hex Zhelezkin descoperă că prietenia care îl apropia de mulți ani Luna, sora ei, se poate transforma într-o iubire incandescentă, capabilă să încălzească și cele mai reci inimi. Decizia celor doi nu este deloc simplă, iar atunci când secrete legate de moartea lui Sunny ies la suprafață, drumurile lor par să se despartă definitiv.

Doi cei mai buni prieteni, doi foști iubiți, trei inimi frânte

Povestea continuă! Hex și Luna oscilează permanent între iubire și prietenie, între pasiune și teama de a-și pierde cel mai bun prieten. Înainte de a oferi o nouă șansă iubirii, cei trebuie să-și înfrunte propriii demoni. 

O iubire sub acoperire, un Mister and Misses Smith modern, plin de adrenalină și suspans. Doi spioni, o atracție irezistibilă încă de la prima vedere!

Doi orfani, Elia și Patrick, se regăsesc peste ani într-o postură neașteptată – cea de spion. El este sexy și... greu de cucerit, iar ea este magnetică și atât de rece în aparență. Setea de afecțiune reprimată atâția ani se dezlănțuie însă neașteptat, devine din ce în ce mai năvalnică și astfel ia naștere o poveste de dragoste brodată cu multă adrenalină. Ca întotdeauna, contrariile se atrag. Dar dacă nu sunt atât de diferiți pe cât credeau? Dacă inimile lor sunt pregătite să bată la unison în cel mai frumos mod cu putință, iar ei nici măcar nu sunt conștienți de asta?

Aceste povești zugrăvesc iubiri pierdute, pasiuni arzătoare, dar pasagere, șanse irosite ori, dimpotrivă, întâmplări menite să dăinuie o viață de om. Bărbați care iubesc femei până la disperare, ceea ce îi împinge la gesturi regretabile, femei care doresc bărbați până la mistuire, abandonându-și sinele; și unii, și alții ne amintesc însă de povara care este dragostea neîmplinită și de cât de vulnerabili și de urgisiți ne face ea să ne simțim. Ana Cioclov observă în jurul ei fărâme de viață și reușește să prindă în condei complexitatea relațiilor umane și fragilitatea spiritului, închinând astfel o odă iubirii.

Ioana Scoruș (n. 1968) este psiholog, psihanalist cu practică privată, scriitor. Este absolventă a Universității Petrol și Gaze, Ploiești și a Universității „Titu Maiorescu”, București. A semnat rubrica „Cititorincul” din suplimentul literar LA&I și numeroase articole și cronici în revistele „Dilema veche”, „România literară”, „Convorbiri literare”, „Apostrof”, „Timpul”, „Orizont” etc. În prezent, semnează rubrica „Psiho” din revista ,,Viața Românească”. Pe lângă un volum de dialoguri cu șapte psihanaliști care au practicat psihanaliza în România în clandestinitate, înainte de 1989 (,,Paradoxurile psihanalizei în România”, Paralela 45, 2007), Ioana Scoruș a publicat versuri (,,Iubiri imperfecte”, Premier, 2004), romane (,,Povestea unei sinucideri”, Albatros, 2006; ,,Un an din viața Liubei B.”, Trei, 2017; ,,Freud Museum”, Polirom, 2019), un volum de convorbiri cu Ion Vianu (,,În definitiv”, Polirom, 2018) și ,,Aventuri în Țara lui Strolyx. Prima mea carte despre emoții” (Humanitas Junior, 2020), cea dintâi carte pentru copii a autoarei. A mai publicat în volumele colective ,,Cazuri clinice de psihiatrie ”(Editura Universitară, 2011), coordonat de Simona Trifu și Camelia Petcu, și ,,De taină” (Editura Universității de Vest, 2020), coordonat de Cristian Pătrășconiu.

Adriana Maria Moț (n. 1984) este absolventă a Universității de Vest din Timișoara, secția Jurnalism-Engleză. A colaborat cu revista Autentic și a semnat articole în cadrul ziarului Evenimentul Zilei, ediția de Vest. ,,Sub semnul clepsidrei” este romanul de debut al autoarei. ,, Deși în momentul de față activez într-un domeniu care nu are nicio legătură cu lumea cărților, scrisul a făcut parte întotdeauna din viața mea. Am început munca la acest roman în anul 2011, dar abia în anul 2020 a văzut lumina tiparului. Sper să reușesc să transmit prin cărțile mele, alături de emoție, mesaje care să-și pună amprenta în mod pozitiv asupra vieții cititorilor mei.” (Adriana Moț)

Adrian Petru Stepan (n. 1978 la Timișoara) a absolvit Colegiul Național Bănățean (1997), a urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest (1997‑2001) și a studiat civilizația Europei Centrale în cadrul Fundației „A Treia Europă”. Lucrează de cincisprezece ani în consultanță, fiind specializat în drept fiscal și dreptul muncii. A susținut conferințe și cursuri pe teme juridice și a scris despre cultura și civilizația Orientului Mijlociu pentru Historia și Republica. În 2015 a publicat prima carte – ,,Fiecare zi e uimitoare”, iar în 2019, a apărut cel mai recent roman al său, inspirat de evenimentele Revoluției din 1989, ,,Ziua în care Dumnezeu a fost prin oraș”. Din 2020 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara.

Adrian Christescu s‑a născut în 1968 la Târgu Mureș. A absolvit Liceul „Alexandru Papiu Ilarian” (1986), a urmat cursurile Facultății de Hidrotehnică din Iași (1988‑1993) și pe cele ale Facultății de Drept din cadrul Universității „Mihail Kogălniceanu” (2004‑2008). Din 1992 a lucrat în vânzări pentru diverse societăți comerciale, iar în prezent este managerul propriilor sale companii. A colaborat în calitate de editorialist la Ziua de Iași (2006‑2007), după care și‑a continuat activitatea publicistică pe blogul personal. Volumul său Trofeul (povestiri, 2011) a primit premiul pentru debut în proză la Salonul Internațional de Carte din Iași. Este autorul romanului‑thriller Destinul lupului singuratic (cea mai vândută carte a editurii Adenium în 2015), al volumului de teatru Dragoste și spațiu locativ (Adenium, 2017) și a tradus din limba maghiară Orașul visurilor de Ildikó Judith Jung.

În plan formal, prozele-instantaneu ale Lydiei Davis constituie genul proxim al literaturii Irinei Bruma, ce pare să se hrănească, la o primă lectură, din registrul ideilor gingaşe, pentru a deveni printr-o stranie anamorfoză mai tăioase şi mai violente pe măsură ce lectura lor se decantează. Scenele intime, relaţia candidă cu obiectele casnice, micile nesiguranţe, negocierile zilnice ale cuplului sunt semne exterioare ale inocenţei care însă se rearan-jează pentru a schiţa peisajul intern al melancoliei.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)
„Schimbând personajul masculin cu unul feminin, în doar câteva zeci de pagini (3,4-hour read), cum o cer vremurile, Irina Bruma rescrie Omul fără însuşiri al lui Musil. Fie că se află acasă sau la birou, este singură sau în compania apropiaţilor, spală vasele sau întrerupe puţin lectura lui Homer, tânăra protagonistă nu încetează nicio clipă să îşi analizeze şi reanalizeze, expert, propriile gesturi şi pe ale celorlalţi, fără să tragă însă vreodată o concluzie anume. Ironia şi autoironia sunt principalele instrumente folosite în aceste miniproze/miniroman modernist fără intrigă/jurnal intim scris la persoana a III-a, nu fără rol terapeutic, în care multe dintre prejudecăţile zilelor noastre – extremele răsturnate ale prejudecăţilor de ieri – sunt demontate cu subtilitate, iar viaţa obişnuită, cea fără drame exagerate, fără «senzaţii tari», cu bucurii şi împliniri moderate, este reafirmată şi readusă la rang de artă. Observaţii precise, raţionamente dezvoltate maniacal, dar o atmosferă caldă, intimă şi unul dintre cele mai interesante şi relatabile personaje din literatura română recentă, iată ce ne propune autoarea în Perfect nemulțumită.” (Cristina Ispas)

Exilarea din cuibul tau natal este o tragedie. Sotia, suferinda de mai multi ani, cazu la pat si m-a rugat sa o las sa moara acasa. Nu mai exista nicio speranta. Urma cumva sa ne despartim, dar, Doamne Sfinte, cum sa-ti iei ramas-bun de la cea care a fost jumatatea ta o lunga viata de om? La Petersburg, acasa, in zilele grele, cind ne cuprindea tristetea si disperarea, ne citeam deseori cu glas tare ceea ce era mai interesant. Tocmai primisem romanul Biserica Alba. Sotia m-a rugat sa-i citesc. Saisprezece capitole, saisprezece seri de neuitat. La sfirsitul celui de-al saisprezecelea capitol, cum am terminat lectura, a zimbit, a inchis ochii si sufletul ei a plecat la Domnul. M-ati ajutat sa-mi iau ramas-bun de la cel mai scump om pe care l-am avut in viata mea. Va multumesc. (Efim Etkind, filolog, profesor la Sorbona, fost disident sovietic)

Călăuziți de inegalabila Rodica Ojog-Brașoveanu, facem o călătorie în timp și ne întoarcem în România din vremea Primului Război Mondial, spre a fi martorii unei povești de spionaj.

Zvonuri, măsluiri, trădări și escapade amoroase, într-un roman în care imprevizibilul pândește la fiecare pagină.

„— Hentsch e un inamic redutabil. Pun rămășag că agentul lui adulmecă deja meleagul, supraveghindu-i pe eventualii și prezumtivii trădători – ticăloșia teme netrebnicia – ferindu-i de posibile gafe sau de intervențiile nedorite ale Serviciului de Informații. În speță, dumneata. Natural, acestea sunt simple supoziții… Ai o misiune complicată, căpitane! Trebuie să-ți descoperi adversarul, plus șacalii cu epoleți de ofițeri români și, în același timp, să rămâi perfect camuflat. Orice imprudență te costă capul. Colonelul Nicolaj și-a dresat bine învățăceii. E un amănunt de care ar fi bine să ții seama. Zvârli trabucul în soba stinsă și-i întinse mâna. La revedere, căpitane. Ne vedem după război, la Élysée. O să ai câte ceva să-mi povestești.“

Șapte povești imprevizibile și năucitoare

O neașteptată îndrăgostire salvează un tânăr literat. O statistică îngrijorătoare schimbă istoria unei țări. O acuzație neobișnuită asupra surselor de inspirație ale unui cunoscut scriitor atrage o reacție radicală. Un abuz din copilărie are consecințe pentru un adolescent și câțiva pasageri. O misiune specială divizează un grup de credincioși. O previziune îl determină pe un bătrân să încerce ceva nou. O vacanță de vis în Grecia schimbă definitiv două cupluri.

Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea celebrează viața în ritmuri și tonalități diferite, în numeroase nuanțe și în toată splendoarea ei.

„Cătălin Ceaușoglu este un scriitor cosmopolit. Cu o dexteritate stilistică de invidiat, discursul său poate fi oricând confundat cu cel al vreunui clasic. Tema acestui volum pare a fi deziluzionarea (în diferite forme) care duce la dispariția sau anularea ființei. Șapte proze, șapte registre și maniere diferite sondează cu expresivitate și concizie psihologia și afectele unor personaje memorabile. În ciuda tentei sumbre, a frământării, efectul este de desprindere și plutire ușoară. Dincolo de temă, le unește o doză de delicatețe și duioșie, abia sugerate, ce dau naștere unor mici insule de bucurie pe un fond de tristețe existențială tulburătoare.

Pe alocuri alegorică, poetică și stranie, alteori cu umor și colocvialitate, Șapte povești... sparge perdeaua de nori a deziluzionării și aruncă o rază de lumină peste natura umană, dezvăluind-o în toată fragilitatea, inconsecvența și frumusețea sa.“

Cosmin Perța

„Dacă debutul cu un volum de povestiri ar fi o cursă cu obstacole, atunci Cătălin Ceaușoglu tocmai a ajuns la finalul ei printr-un slalom admirabil stilistic, cultural, livresc. Cu o panoplie de personaje, cu o diversitate năucitoare, cu o permanentă pendulare între spații (din America până-n Japonia, din Cehia până-n Spania) și vremuri, între atmosfere și emoții, între viață și moarte (sau cealaltă viață).

Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea poate fi văzut ca un volum cu variațiuni inedite pe tema suicidului, exploatată din mai multe unghiuri, mai mult sau mai puțin evident, cu un licăr de speranță, dincolo de tot și toate. Ori ca un pariu cu umorul, absurdul, sarcasmul, simbolul, cameleonismul literar. Sau ca un joc de glezne neobosit. În fapt, un melanj incitant de lumini și umbre.“

Eli Bădică
coordonatoarea colecției n’autor

Recreatia mare, de Mircea Santimbreanu

Craii de Curtea-Veche, de Mateiu I. Caragiale

Culegere de proverburi sau Povestea vorbii

Dana Banu adună în textele ei istorii, împletindu-le pe cele personale cu personajele ei, povești de viață și iubire, note de călătorie și observații asupra libertății și umanității noastre, care aproape te copleșesc. Senzația este că nimic nu s-a întâmplat și nu se întâmplă de fapt până nu este „trecut” în caietul său sau într-un notebook roșu de către un scriitor. De la Paris la Istanbul sau din Italia în România, până la o gară din Polonia, unde întâlnește refugiați, fiecare om are o lecție și, fără să-și dea seama de multe ori, participă la mersul lumii, delimitându-se în două mari categorii: cei care își trăiesc viața cu adevărat și cei care o privesc de la distanță. Cei care au gustat cu adevărat libertatea și cei subjugați propriilor preconcepții. Ură Vs. dragoste. Război Vs. poezie. Nimic nu s-a schimbat de mii de ani și nici n-o să se schimbe vreodată, în afară de faptul că murim și alți actori vor interpreta alte și alte roluri în aceeași piesă.

Romanul unei crize existentiale, aceasta carte este una despre emotii; rolul principal ii apartine unei psihologe care in urma unei vacante petrecute intr-un tinut idilic la prietena ei decide sa-si schimbe viata si isi cumpara o proprietate in apropierea celei a prietenei sale. Aparent o carte usoara, acest titlu trateaza una dintre dramele actuale ale femeilor: vaduvia.

Romancierul si prozatorul Dan Bogdan este autorul unei carti de sertar, Scorpionul din Durango, aparuta imediat dupa Revolutie in 120.000 de exemplare, epuizate in cateva saptamani.

Benedictiana este o cetate imaginară, așezată undeva pe teritoriul Siriei actuale, într-un sfârșit de secol XII bulversat
de căderea Ierusalimului și populat cu personaje puternice, emblematice. Ele trăiesc aventuri spectaculoase, fantastice, dar și drame ale propriilor măriri și prăbușiri, orbite fiind de iluzorii ambiții personale și captive ale unor ideologii pe care nu le pot depăși. Toată această încleștare umană, de culturi, credințe, etnii și idealuri este profund tulburată de niște fenomene ieșite din comun, pe care nimeni nu și le explică, dar cu care toți se confruntă în moduri și cu efecte neașteptate. Romanul ne dă ocazia să ne lăsăm seduși de această lume îndepărtată, pe cât de fascinantă prin elementele fantastice, pe atât de vie și de autentică prin amănuntele istorice de o acuratețe și bogăție remarcabile. Scriitura lui Bogdan Boeru este una cinematică, dezvoltând cadre ample, dinamice și detalii revelatoare de taine ascunse, pe un ritm care te ține prins până la finalul dramatic. Privită din zarea secolului XXI, acțiunea își dorește să fie o lecție despre cum ar putea fi abordate frământările contemporaneității, plecându-se de la constatarea simplă că, înainte de a ne construi identitatea pe fundamente religioase, politice, etnice etc., suntem oameni.

„Ţineţi în mâini o carte concentrată, ca o pastilă efervescentă. Ea capătă note energizante atunci când găseşte mediul favorabil pentru a developa gustul pentru cercetarea domeniului fascinant al psihicului uman. Eu l-am invadat având curajul pe care-l poate gusta doar un profan."

Eveline Păuna

Muzeul vârstelor va fi o lectură cu adevărat incitantă și subtilă, plină de învățăminte și (aproape) adevărată, mai ales că, așa cum spune însăși autoarea: „De ce ar fi mai puţin preţioasă o bucurie imaginată decât o bucurie petrecută, de vreme ce amândouă sunt bucurii trăite?!"

Un roman-poveste desfășurat într-un oraș din Câmpia Dunării. Pagini despre oameni și așezări, despre iubiri și  suferințe, despre războaie și vremuri de pace, despre Istorie, cu majusculă, dar și despre istoria sufletelor peste care timpul trece imperturbabil. Cai, hoți de cai, ibovnice, lăutari, prințese, muscali, turci, francezi, trăsuri, sănii, ninsori, crânguri călătoare, nunți și înmormântări, bâlciuri, călușari, bătăi cu flori, Zărezeanul, Tontoroiul femeilor și alte obiceiuri uitate azi – toate acestea cuprinse în curgerea unui secol, care înseamnă copilăria și tinerețea unui oraș născut din florile unei câmpii din sud. Dar nu orașul cu pricina este personajul principal al romanului Adu-ți aminte să nu uiți, ci omul ce s-a născut din aceleași flori și în aceeași zi cu acesta. O poveste fascinantă despre viață și moarte, despre trecerea timpului, despre dragostea ce nu trece odată cu timpul.

Titlul cărții, Șarpele cetății, include atât simbolul pozitiv al șarpelui, prin Albert Baran, cât și pe cel negativ, prin adversarii săi, cei care pun în pericol stabilitatea „cetății". Fiecare om, casă, oraș, țară - „cetate" – are „un păzitor", vizibil sau nu, mic sau mare, sub diferite forme, dar care ajută la păstrarea echilibrului, speranței și credinței. Albert Baran este un jurnalist de investigație care dorește să atragă atenția asupra fenomenului de manipulare din societatea românească prin anchetele sale. Baran întruchipează mitul eroului modern, al individului care crede că „poate face diferența" și poate schimba lumea prin atitudinea și comportamentul său. Atât Albert Baran, cât și restul personajelor, întruchipează tipologii ale societății actuale. De altfel, faptele reale sunt reinterpretate în roman pentru a evidenția evenimente și manifestări prezente. Pe lângă aventurile fiecărui personaj, cartea prezintă și situația anumitor profesii care, din motive diferite, traversează momente de criză în societatea actuală – exemplul jurnalistului de investigație care, concurat de puterea și impactul rețelelor de socializare, se luptă să-și păstreze menirea. Șarpele cetății este un roman despre societatea românească de azi. Cititorului îi este ușor să identifice anumite personaje în oamenii din jurul său, dar surpriza vine la descoperirea modului în care eroii privesc lucrurile, se raportează la ele și acționează. Concluzia este că „se poate și altfel!", oricât de greu ar fi de crezut.

La început de pandemie, șase prieteni plictisiți de recluziune se regăsesc în mediul online și încep să rememoreze copilăria comună de la bloc. Discutând, își dau seama că au amintiri divergente despre viața lor din ultimul deceniu comunist. Viziunile diferite asupra trecutului comun împing dialogurile spre dispute, iar de acolo nu mai este decât un pas până la certuri deschise, atenuate doar de poveștile din prezent ale celor din grup. Majoritatea au emigrat, înainte sau după căderea comunismului, în Israel, Austria, SUA, Japonia ori Suedia, aducând astfel un plus de exotism poveștilor lor. Totuși, tensiunile se acumulează, prietenii din copilărie sunt acum adulți, au crescut și s-au dezvoltat în medii diverse, iar secretele ținute mai bine de trei decenii ies la suprafață, în așteptarea marii confruntări față în față. Roman despre copilăria în comunism și emigrație, despre soarta primelor prietenii și diferențele de percepție a trecutului, Frunza scoate la iveală, cu umorul negru și sinceritatea proprii lui Mihai Buzea, teme știute, dar despre care puțini se încumetă să vorbească.

Într-o lume perfectă, prima iubire ar fi și ultima. Dar lumea nu este perfectă. Din fericire, ea, prima dragoste, rămâne totuși cu tine până la sfârșit, ca amintire.

Amintirile sunt importante. Desigur, s-ar putea să nu fie nici așa. Mai depinde și de noroc. Viața rămâne, dintotdeauna și pretutindeni,
și o loterie.

Andrei Crăciun

Dragostea vine pe nepregătite în adolescență – ei, na, dar când oare ne prinde pregătiți? – și cu atâta forță, încât ne poate convinge că e unica, singura, neasemuita, povestea poveștilor. Ne poate aduce bucurie, suferință, ba chiar pe amândouă deodată, dar, cel mai important, ne ajută să descoperim cine suntem. Valentina, adolescenta pasionată de filozofie din acest roman, este fascinată de mitul androginului, pe care l-a desco­perit la Platon. Pornind în căutarea perechii, ajunge la una dintre cele mai importante lecții ale dragostei: iubirea de sine.

Diana Geacăr

Uneori ni se pare că niciodată nu vom înțelege ce-a fost, cum a fost, de unde a apărut și unde a dispărut prima dragoste. Vârsta la care o experimentăm este, de obicei, una extrem de complicată. Lumea se deschide dintr-odată foarte mult și ne copleșește, ne solicită de urgență toată atenția. Cu toate acestea, Eva este hotărâtă să își trăiască în primul rând această experiență. Și e foarte posibil să aibă dreptate.

 Cristina Ispas

Pentru cine nu știe, Doru Antonesi este membru fondator al celui mai faimos grup de umor din România, Divertis. Sau, simplu spus, un Divertisman. Autor al altor 2 volume lansate la Bookzone, Titi smeureac, Ciobanul freelancer și Albă ca varul și cei 7 zugravi, Doru revine în forță cu un nou volum de proză scurtă, dar tare amuzantă, pentru cei care apreciază umorul de altădată.

Deși grupul s-a destrămat de mai bine de un deceniu, Doru activează încă în domeniul comediei, continuându-şi misiunea de a aduce zâmbetul pe buze românilor, atât prin grupul Distractis, cât și prin cărțile sale.

Cu un stil total atipic de a prezenta situații cotidiene și amintiri personale, Doru transformă istoria recentă într-un șir de povești cenzurate, enigme deșucheate și falsuri combinate. Acestea surprind schimbările prin care a trecut societatea românească în ultimul deceniu de dictatură și în tranziţia spre democrație într-un mod plin de umor, purtând amprenta inconfundabilă a unui scriitor care este deopotrivă un bun observator al fenomenului social și un veritabil maestru al hazului de necaz.

„Un volum în care adunam întâmplări și personaje urbane, povestiri despre viața de cuplu, despre prietenie, despre dragoste sau despre lipsa ei. La un moment dat însă am observat un laitmotiv, un fel de personaj suplimentar care apărea în povestiri: fotografia, în multele ei forme și utilizări. Albume de familie, social media, bloguri, Google StreetView, toate înrădăcinate și acceptate în viața noastră. Dar oare cum ar fi viața modernă fără fotografii? Așa s-a născut una dintre povestiri.” (Anca Vieru)

„În povestirile Ancăi Vieru intri ușor, de la primele cuvinte. Un singur paragraf – și ești prins. Totul e firesc, bine cunoscut, familiar. Nimic nu anunță furtuna, nimeni nu semnalizează pericolul, capcana în care ai căzut. Dar știi cu precizie că aventura în care ai intrat nu are șanse să se termine cu bine. De ce? Asta o face specială pe autoare, capacitatea ei de a strecura în subsolul cuvintelor calme și precise neliniști și emoții rău prevestitoare. Existența personajelor te-a prins și nici după ce ai citit ultima frază nu ești sigur că s-a terminat. Acolo începe altă poveste, pe care va trebui s-o rezolvi singur.” (Florin Iaru)

Desene de Mihail Coșulețu

MARIUS CHIVU • MARIANA CODRUȚ • BOGDAN COȘA • AUGUSTIN CUPȘA • ADELA GRECEANU • BORCO ILIN • FLORINA ILIS • ANGELO MITCHIEVICI • IULIAN POPA • MIRCEA PRICĂJAN • VIORICA RĂDUȚĂ • ANDREEA RĂSUCEANU • ADRIAN G. ROMILA • CORINA SABĂU • SEBASTIAN SIFFT • TATIANA ȚÎBULEAC

„16 autori din tot atâtea orașe au scris câte o proză despre locul natal sau în care se regăsesc cel mai bine. În unele texte, atmosfera orașului se insinuează pe nesimțite printre întâmplări, referirile directe la spațiu fiind aproape absente. În altele, acesta comunică imperceptibil cu psihologia personajelor, anticipându-le sau justificându-le gesturile și acțiunile. O lectură în cheie ironică, o privire nostalgică, o imersiune în trecutul istoric al unui loc – toate sunt variante de a citi și a scrie orașul. Scriind despre orașul lui, fiecare prozator și-a făcut de fapt propriul portret.“ — ANDREEA RĂSUCEANU, coordonatoarea volumului

Un scandal cu prostituate la summitul Americilor de la Cartagena. Un atentat la viața președintelui Statelor Unite. O bibliotecă dispărută de 2 000 de ani. O organizație secretă. Și încă una. O lungă istorie de papi mincinoși. Criminali de război. Un oraș legendar. Agenți cu identități multiple. O bestie numită „El Diablo“. Și toate numele sale. Doar simpla ei apariție te face să încărunțești pe loc. Un asasin plătit care îl știe pe dinafară pe Borges. Zece manuscrise dispărute ce reapar brusc. Și codurile complicate ascunse în ele. Un uriaș și un pitic. Și un festin roman. Un basilisc și un șarpe cu pene. O femeie fatală. Un polițist care nu poate uita niciodată nimic. Un psihiatru care crede că 240 de călugări franciscani îi locuiesc creierul. Un om cu părul portocaliu. O poveste cu sclavi. Și cu președintele lor. Oameni obișnuiți prinși în întâmplări neobișnuite. Un trecut care devine pentru câteva clipe prezent, doar pentru a dispărea din nou pentru totdeauna. Cervantes și Eco și Borges. Și peste toate astea, cărțile. Toate cărțile.

UN ROMAN CARE TE VA BÂNTUI MULTĂ VREME DUPĂ CE L-AI CITIT