Ultimul volum al trilogiei incheie ciclul spectaculos dedicat cazurilor anchetate de Marcus Caeso Tullius, zis Gladius, fost legionar al armatei romane si investigator in Cohorta a II-a Urbana a Cetatii Eterne.
Literatură română
-
Descultele regale40.00 LEI
Radu Negrescu-Suțu s-a complăcut, în aceste nuvele onirico-fantastice, a confunda ficțiunea cu realitatea și invers, mixându-le într-un athanor… literar, precum îi place să spună, diferit de tiparele cunoscute, încercând, în speranța că va reuși, să-și surprindă cititorii.
Sau sa se surprindă pe sine însuși.
Le-aș putea compara, într-o oarecare măsură, cu niște romane polițiste, în sensul că el, cititorul, nu află decât în final că asasinul este de fapt cel la care nu se gândea și aștepta nimeni și aceasta întrucât finalul nuvelelor sale este întotdeauna neprevăzut și surprinzător. Cum de obicei este viața însăși.
Abordând îmbinarea realului cu imaginarul, multe fapte, locuri, situații și personaje care există realmente par născocite, pe când altele, care par adevărate, sunt de fapt inventate.
Iar derularea acțiunii este de fiecare dată o călătorie prin timp, prin lume, prin istorie, prin limba română, prin noi înșine, fără început și sfârșit clar, așa cum de obicei sunt visele, vise în cadrul unor alte vise, pe care cutezăm uneori a le explora.
Radu Negrescu-Suțu ne invită în aceste pagini într-o călătorie prin niște tărâmuri nevăzute și nebănuite ale subconștientului nostru, în care orice asemănare cu persoane sau situații reale cunoscute nouă nu este, bineînțeles, decât pura coincidentă sau intempestivă întâmplare. - Valeriu Mărgineanu
-
Nesăbuite povestiri50.01 LEILa frontiera fragilă dintre iubire și pierdere, dintre luciditate și miraj, în faldurile unei logici evanescente, volumul Nesăbuite povestiri distilează alchimic realitatea crudă a existenței în mineralele rare ale meditației profunde. Florin Zamfirescu ne poartă astfel prin mai multe existențe, născute din suferință, iubire și revelații, și surprinde cu acuitate acele rupturi semnificative ale sensului care ne împing, uneori violent, alteori tandru, spre reconsiderarea noimei vieții.
-
Instinct de supravieţuire45.00 LEIUn băiat neastîmpărat se apropie nepermis de mult de o prăpastie, altul își rupe o mînă căzînd în timp ce cască ochii după un avion, iar o fetiță urmărește vrăjită un episod din serialul de desene animate Sofia Întîi. Par lucruri cît se poate de firești în viața unui copil, însă toate aceste situații – ca și celelalte din volum – au în spatele lor lumea disfuncțională a adulților, aflați într-o continuă pendulare între ce a fost și ce va fi și niciodată atenți la ceea ce există în jurul lor. Iar cînd acești adulți intră în acțiune, mînați de instinct și dorință, nu fac decît să-și arate fragilitatea în fața adevărurilor cu care se confruntă. Instinct de supraviețuire cuprinde nouă texte de citit dintr-o suflare, în care detaliile cîntăresc mai mult decît se vede la suprafață.
-
Legată cu funia de pământ39.01 LEI
„O mare surpriză acest roman al poetei Lorina Bălteanu! O lume întreagă încape în el, după cum o lume întreagă într-un sătuc: zeci de personaje, de povești, de întâmplări. Totul văzut prin ochii unei fetițe care crește cu gândul că vrea să plece departe de locul în care s-a născut, simțindu-se legată de el cum i se pare că e prinsă și luna, cu o funie (invizibilă), de pământ. O fetiță/ fată cu dor de ducă și cu un puternic sentiment al neapartenenței, Străină, dar cu o uriașă tandrețe pentru acest sat pe care se pregătește să-l lase, cândva, în urmă. De aici și stranietatea percepțiilor ei, sensibilitatea față de tot ce e frumusețe, dar și față de ce e dureros, uneori până la oroare. Există însă, întotdeauna, ceva mai amplu decât ceea ce se vede, iar fetița simte/știe deja asta. Ceea ce o deosebește pe Lorina Bălteanu de mulți alți autori/multe alte autoare de azi este scriitura – densă, intensă, senzorială, poetică. Ca și în poezie, ea lucrează cu detaliile, cu emoția și cuvintele ca un bijutier, creează microstructuri ale (i)realității imediate (cum ar fi spus M. Blecher) care licăresc continuu – și au darul de a emite lumina unei profunde, tulburătoare înțelegeri.” Simona Popescu
Lorina BĂLTEANU (n. 21 decembrie 1960, satul Peciște, Rezina, RM) este poetă, licențiată a Institutului de Literatură „M. Gorki” din Moscova și a Universității din Dijon. A fost metodistă la Clubul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, redactoare la revistele Orizontul și Sud-Est cultural; între 1992 și 1998, directoare a Fundației Soros Moldova; din 1998, directoare a Trustului de Presă Medialog. În anul 2000 se stabilește la Paris, unde se lansează în design de interior și își creează propria marcă de bijuterii. Volume publicate: Obstacolul sticlei (Literatura Artistică, Chișinău, 1984), volum tradus în limba rusă: Pregrada stekla (Moscova, 1985), Cioburi (Hyperion, Chișinău, 1990), Poeme pe sticlă (Chișinău, 1997). Legată cu funia de pământ este primul său roman.
-
Lupoaica41.00 LEIDe data aceasta, Gladius paraseste tihna traiului banal, departe de lumea dura a armelor, pentru a rezolva inca un mister, unul care il afecteaza personal si care-i va schimba viata.O poveste alerta, cu multe surprize si rasturnari de situatie, in atmosfera careia cititorul isi reintalneste personajele preferate, insotindu-le de asta data la nord de Dunare, intr-un teritoriu cunoscut...Mult apreciata serie Gladius continua cu o surpriza uriasa! De aceasta data, autorii Danut Ungureanu si Marian Truta isi plaseaza actiunea romanului in Dacia, spatiul magic unde se desfasoara intamplari pe care le urmaresti cu sufletul la gura. - George Arion
-
Vara in care mama a avut ochii verzi39.01 LEITatiana Tibuleac a reusit un tur de forta cu acest prim roman al ei. Inceputul, un overflow de imagini furioase si hipnotice, aduce bine cu Portocala mecanica de la un punct incolo, furia incepe sa se domoleasca, inlocuita de o visatorie paranoida coagulata in jurul figurii mamei, generand la foc continuu fraze cu nimic mai prejos decat cele ale Aglajei Veteranyi; iar ultima treime a romanului, in care o mama bolnava de cancer si un fiu asteapta moartea impreuna - ei bine, pentru intensitatea ei atat de particulara nu ii pot gasi Tatianei Tibuleac vreun corespondent. Scurt si intens, romanul ei splendid impune o prozatoare de la care am cele mai mari asteptari. - Radu Vancu
-
Eros66.90 LEIEdiție canturi colorate (Sprayed Edges)
Totul începe cu o dispariție care schimbă viețile tuturor.Un roman despre manipulare, supraviețuire și întâlnirea dintre două suflete care nu se caută, dar se recunosc într-o lume construită pe minciună. Și, mai presus de toate, o luptă pentru adevărul care poate salva o viață sau poate dărâma totul.
Un roman despre ce se întâmplă când lumina unei vieți aparent perfecte cade pe chipurile celor care trăiesc în întuneric.Miruna este sora mai mare a lui Darius, singura persoană pentru care el ar renunța la orice. Când ea dispare în condiții neclare, tăcerile din jurul lui devin prea apăsătoare ca să mai poată aștepta. Zece ani mai târziu, hotărât să afle ce s-a întâmplat, Darius pătrunde în locuri unde oamenii se ascund după nume false, iar adevărul circulă doar printre cei dispuși să riște totul.În lumea aceea o întâlnește pe Clara, o femeie care începe, la rândul ei, să vadă fisuri în propria viață, pe care o credea stabilă. O descoperire întâmplătoare o pune în fața unor indicii care nu au legătură doar cu oamenii din jurul ei, ci și cu dispariția Mirunei. Deși provin din lumi diferite, Clara și Darius ajung să caute răspunsuri pe același drum.Pe măsură ce lucrurile se complică, cei doi descoperă că unele adevăruri nu pot fi spuse cu voce tare și că pericolul nu vine mereu de unde te aștepți. Fiecare pas înainte îi apropie de un centru de forță construit din umbre, tăceri și relații pe care nimeni nu le bănuia. -
N-am chef să mor33.00 LEI
„Romanul Laurei T. Ilea are o dimensiune eseistică asumată: autoarea dezbate, problematizează, polemizează în legătură cu tot ceea ce înseamnă viața unei femei mature care își marchează teritoriile prin criză, tumult, dileme. Jurnalista Anne Legendre percepe lucrurile printr-o dualitate sporită și mereu adâncită: cu luciditate tranșantă și totodată într-un mod extrem corporal. Ea este și în mod intens femeie (amantă), dar și o mamă ardentă; e inclusiv o fiică hibridată sufletește cu figura paternă. Căci există trei patrii (psihologice) pentru această femeie stratificată: cea a iubiților, cea a fiului și cea a tatălui. O făptură eretică, o catară (postmodernă), cum se autoportretizează personajul. Centrul spațial al poveștilor este orașul Montreal, dar varii cordoane ombilicale duc spre SUA, America de Sud și spre România. Personajul se află în mijlocul unei questa din care face o dezbatere pro și contra, lăsându-l pe cititor să aleagă o baricadă sau alta. Așa încât acest roman e pentru toate generațiile și vârstele, pentru români, ca și pentru străini, pentru estici ori pentru occidentali, pentru femei în egală măsură ca și pentru bărbați. Finalmente, scopul autoarei e pur și simplu să declanșeze o discuție despre condiția umană.” (Ruxandra Cesereanu)
-
Soaptele urii51.06 LEI
Inspirat de miturile și de istoria Indiei, romanul Șoaptele urii urmărește călătoria lui Jai, fiul lui Ram și al Padmei, soția rajahului Jagadjit. Jai își asumă menirea de a elibera lumea de demonul care i-a posedat tatăl și care îl chinuie și pe el, iar firul narativ îl poartă prin regiuni îndepărtate, unde luptele cu forțele răului se împletesc cu încercările inimii.
Iubirea pentru Lila devine o forță care-l poate salva pe Jai, dar speranța reînvie și prin personaje ca Deva, pentru care nu există caste, ca naikul Neev, comandantul lui Jai, ca prietenul său Salman sau ca Ruha, cea care l-a salvat în copilărie. Într-o lume a zeilor și a magiei, personajele oscilează între datoria față de ceilalți și neputința de a-și controla propriul destin. Un roman alert, în care exotismul și imaginația devin forțe care țin cititorul captiv, purtându-l prin locuri de o rară frumusețe. - Ana-Maria Negrilă, scriitoare
-
Cand macii leagana povesti54.39 LEI
Romanul Corinei Ozon suprapune istoria unor familii (a căror existență este strâns legată de poveștile unui spațiu anume – moșia de la Rânghilești, din Moldova) peste marea istorie românească și europeană, cu nenumăratele ei cotituri sociale, ce se ivesc în răstimpul unui veac deșirat de două războaie mondiale și de mai multe schimbări semnificative de regim politic. Simbolul acestei țesături de tip palimpsest, în care biografiile protagoniștilor se profilează pe contururile fluide ale vremurilor, este leagănul magic, în care se odihnesc pruncii fiecărei generații și de al cărui balans nefiresc se tem adulții.
Dimensiunea istorică a romanului, menită să lumineze creșterea și descreșterea unor moduri de existență și înlocuirea lor treptată cu altele noi, este dublată de cea psihologică, ce urmărește destinele eroilor și răspunsurile lor în fața dificultăților ce le jalonează parcursul.
Ritmul alert al scriiturii pare a ne atenționa că uitarea poate fi o formă gravă de vulnerabilitate și că povestea trebuie spusă, pentru a recupera astfel chipurile celor ce nu mai sunt prezenți. Arhitectura narațiunii trimite mereu în subtext la importanța memoriei, înțeleasă în termenii lui Henri Bergson, ca memorie-imagine, capabilă să proiecteze trecutul în prezent prin intermediul scenelor pe care ni le livrează. În felul acesta, timpul întâmplărilor și cel al rememorării se întrețes, într-un roman care te poartă rapid prin epoci și locuri diferite, creând impresia că totul se petrece sub ochii tăi de cititor. - Cristina Bogdan
Cartea ale carei prime pagini le parcurgeți acum nu este o excepție. Din nou, Corina Ozon se aventurează pe tărâmuri literare noi și construiește o combinație originală între o saga de familie și istoria unuia dintre colțurile îndepărtate ale României de-a lungul a aproape un secol, cel mai zbuciumat secol dintr-o istorie niciodată blajină. La intersecția imperiilor și în luptă cu natura și cu vremurile, personajele cărții vă vor cuceri de la primele pagini și vă vor antrena în universul lor. Națiuni și credințe, pasiuni și tradiții se întâlnesc într-o succesiune de capitole care desfășoară firul narațiunii din perspectivele personale ale eroilor cărții. Bagheta magică ia forma unui leagăn verde, pictat cu flori de mac, care nu trebuie lăsat nicicând să se legene gol. Vă invit să dați pagina și să deschideți poarta acestei cărți. - Dan Romașcanu
Acțiunea romanului Când macii leagănă povești începe într-o perioada prosperă, sfârșitul secolului al XIX-lea, care pune afacerea cu grâne din Rânghileşti pe harta Europei. Această lume așezată devine amintire când tăvălugul celor două războaie mondiale ară întreaga Europă, distrugând țări și destine. Chiar și povestea de iubire dintre Anastasia și Mihai este greu încercată. Dacă autoarea Corina Ozon ar fi lăsat povestea lor și a supraviețuitorilor să se piardă, tu, cititorule, n-ai fi aflat niciodată cât au pătimit. Contează o poveste? Da, pentru că uneori o poveste salvată face cât o lume. - Emilia Chebac
-
Imberia52.06 LEI
Dostoievskian în intenţie, romanul năzuieşte să potenţeze zone de penumbră ale eului. Pe de o parte, profesorul Dragodan se vrea un om din subterană, un cinic care face experimente pe propriul suflet şi pe sufletul celorlalţi.
Bianca Burța-Cernat Bianca Burţa‑CernatBianca Burţa‑CernatMeritul Imberiei lui Ovidiu Pecican stă în configurarea autentică a structurii sufleteşti complexe a intelectualului (idealist) şi a raportării lui conflictuale la lumea din jur. - Gabriela GherghişorÎntrebuinţând figura lui Don Juan, un personaj de anvergură al prozei universale, plasat într-o lume promiscuă şi lipsită de orizont, violentă adesea („ca un abator”), un Don Juan îndrăgostit, îndoliat şi speriat de ratare, cu mai multe „plăci de personalitate” care nu se suprapun, împletind, de asemenea, o proză a cotidianului (din care nu lipseşte povestea) cu cea a analizei psihologice (ce mai păstrează, din primul roman, fine irizări expresioniste), Ovidiu Pecican dă în Imberia un roman frumos, care se citeşte cu plăcere. - Sanda CordoşCred că romanul e un cosmos compensator, o uriaşă revanşă la mediocritatea existenţei, a cărei frumuseţe se destramă în timpi exasperant de descompuşi, ce se lasă reconstituiţi cu greu şi numai câteodată. Cred, de asemenea, că romanul îţi taie respiraţia, te întoarce pe dos şi te face să visezi la el multă vreme. - Ovidiu PecicanOVIDIU PECICAN este prozator şi eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România (1994). A publicat romanele Eu şi maimuţa mea (1990; ed. a II-a: 2012), Razzar (1998, în colaborare cu Alexandru Pecican; premiul Nemira; ed. a II-a: 2012), Imberia (2006), Bokia (2011), Arhitecturi mesianice (2012; ed. a II-a: Cluj-Napoca, Editura Limes, 2020), Noaptea soarelui răsare (2013) şi Lumea care n-a fost (2018).
Autor de proze scurte din volumele Darul acestei veri (2001; nominalizat la premiile ASPRO pe 2001), Clipuri (2001), Zilele şi nopţile după-amiezei (2005), Poveşti de umbră şi poveşti de soare (2008), Clujul în legende (2010, în colaborare cu Irina Petraș; singur: Geografii alese. Legendele Clujului, 2021; ed. a III-a: Legendele Clujului, 2024), 999 de minciuni (2012); Rebeliune la Chittagong (Iași, Editura Junimea, 2020);
Volume de poveşti: Aventurile lui Matiaş Corvin la Cluj (2011; viziune grafică: Andor Kömives), Cuțitul lui Matiaș Corvin (2018; viziune grafică: Andor Kömives) şi Povestea fraților Roman și Vlah și a urmașilor lor. Legende despre originea românilor desprinse din vechile cronici românești (2018).
-
America de peste pogrom59.00 LEI
„Un avertisment la început: mii de cărți vor mai apărea în acest an, dar va fi greu de găsit una care să fie atât de remarcabilă precum Oxenberg & Bernstein (America de peste pogrom) a autorului român Cătălin Mihuleac. Cine va începe să citească această carte n-o va mai putea lăsa din mâini. Căci romanul lui Mihuleac poate orice: provoacă râsul și plânsul, meditația și îndoiala, ne ia cu el și ne răvășește.“ — GABRIEL RATH, Die Presse
„America de peste pogrom e un roman aflat într-un echilibru instabil între burlesc și gravitate, dar de o forță indiscutabilă.“ — Libération
-
Momente și schițe24.90 LEI
Volumul Momente si schite, de Ion Luca Caragiale, face parte din colectia de Bibliografie scolara recomandata, coordonata de prof. MARIANA BADEA. Utila pentru cunoasterea principalelor opere literare studiate la scoala, colectia se remarca printr-o atenta ingrijire a textului, astfel incat copiii carora li se adreseaza aceste titluri sa beneficieze de o experienta a lecturii folositoare, menita sa accentueze aplecarea spre literatura romana si scriitorii care au marcat diversele perioade si curente.
Volumul Momente si schite de Ion Luca Caragiale reuneste o serie de texte scurte, pline de umor si fine observatii asupra societatii romanesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Prin scene din viata cotidiana, Caragiale surprinde moravurile, limbajul si tipologiile epocii – de la functionari, politicieni si elevi, pana la cetateni obisnuiti.Scrise intr-un stil natural si ironic, „momentele” si „schitele” redau cu vivacitate spiritul vremii, dezvaluind ridicolul, ipocrizia si micile slabiciuni omenesti. Personaje precum Lache si Mache, Mitica, Ionel, domnul Goe sau Conu Leonida au devenit figuri emblematice ale literaturii romane.Volumul este o oglinda comica a societatii romanesti, dar si o demonstratie de maiestrie artistica, prin care Caragiale ramane unul dintre cei mai importanti dramaturgi si prozatori realisti din literatura romana. -
O betie cuantica49.99 LEI
O beție cuantică e un pseudo-jurnal care conține 365 de povești despre lumea în care trăim, câte una pentru fiecare zi a anului, texte scrise cu același umor și sarcasm cu care ne-a obișnuit scriitorul, dar și cu o doză sănătoasă de ireal.
Goran Mrakić observă aici micile și marile beții ale existenței, de la frici colective și obsesii sociale, până la deliruri intime și scăpări de rațiune. Oamenii despre care scrie – și care devin, astfel, personaje – trec prin situații în care logica obișnuită cedează locul paradoxului, iar cititorul descoperă, prin lentila lui, un univers neliniștitor, îmbibat de contradicțiile societății contemporane, unde totul e posibil și nimic nu e stabil. Textele scriitorului bănățean devin, astfel, un spectacol de oglinzi strâmbe, unul în care recunoaștem, cu un zâmbet amar, de cele mai multe ori, frânturi din propriul nostru prezent.
„În noua lui carte, Goran Mrakić continuă să observe lumea în modul său particular și să ne-o redea așa cum numai un scriitor o poate face, așa numai cum acest scriitor, de fapt, o poate face: cu o doză sănătoasă de ireal, una de absurd, alta de ironie și încă una de empatie. Iar rezultatul e literatură pur și simplu, chiar dacă, de data aceasta, e literatură non-ficțională (cu toate alunecările spre fantastic sau oniric, de pildă). O literatură care-ți clatină certitudinile, care rupe convențiile, care face ca universurile să se ciocnească, care produce scântei și mici revelații. O literatură pe care o citești cu bucurie. Ceea ce vă doresc și vouă.“ - Eli Bădică - coordonatoarea imprintului n’autor
-
Arta fugii44.96 LEI
„La 1871, romanticul student vienez Eminescu era absorbit de vis, himerism, arhei, științe oculte, Ahasver, vălul lui Isis, alchimie și astrologie. La 1971, romanticul student bucureștean Culianu a absorbit deja toată acea «lume» eminesciană, îi dublează pe Schopenhauer cu Jung, pe Kant cu Kierkegaard, pe Gautier cu Borges. Ca și la Eminescu și Eliade, la Culianu, în prozele sale, nici o hermeneutică nu poate fi vreodată excesivă.
La tot pasul apar simboluri policentrice, iar referințele se ramifică de la Casa Usher la Remember-ul matein, de la Cezara și Contes cruels la Novalis și – de ce nu? – la cromatica strălucitoare a mandalelor din epoca hippy a anilor ’60, cu extazele psihedelice. Nu vă lăsați scandalizați de atari trimiteri în timp, fiindcă, dincolo de mulțimea și limpezimea simbologiei arhaic-romantice, prozele lui Culianu din anii 1967-1972 au subtextul fermecător de impregnat de acel extraordinar amestec de rock, indianistică, etno-melo-filozofie «haiducească», magie, alcool, sincretism religios, extaze yogine sau de Kama-sutra, erudiție și senzualism ca la generația ’27, plus frenezia comunitară a libertății împărtășite ce caracteriza tînăra generație din anii festivalului de la Woodstock – ori de la Clubul Arhitecturii bucureștene, anii Phoenix sau Sideral...” (Dan C. Mihăilescu) -
Coborârea în cetate55.00 LEI
„Precum în Ultima cruciadă, în care figura tutelară a lui Iancu de Hunedoara este retrasă în planul mitului, și în Coborârea în cetate se întâmplă la fel cu cea a lui Mihai Viteazul. Valahul e personajul menținut, nu cu puțin efort auctorial, în ipostaza contemplării, lăsând în prim-plan, ca personaje principale, junii din Șcheii Brașovului.
Nu este romanul lui Mihai Viteazul, precum cel anterior se arătase a fi al Chiajnei, ci romanul Brașovului, în care, mai mult ca niciodată, se remarcă rafinamentul scriitural și documentarea ireproșabilă, iar camera diegetică proiectată pe suma de personaje interpretând cumva o partitură a istoriei, altcumva o partitură a umanității și bunului-simț arată și cum se lasă ele strunite de bagheta auctorială.
Coborârea în cetate devine mai mult de atât: romanul Brașovului prin excelență. Rămâne doar ca Brașovul să-și deschidă porțile primirii acasă a acestui roman, cum se vor deschide, cu siguranță, în mod simbolic și călăuzitor, și celelalte pe care a intrat cândva Mihai Viteazul.” (Adrian Lesenciuc)„În timp ce majoritatea prozatorilor români contemporani preferă să abordeze provocările unui prezent adeseori mult prea familiar, Simona Antonescu resuscitează aproape de una singură romanul istoric autohton. O carte este, printre altele, un refugiu din realitatea imediată, un mod de a trăi în pielea altcuiva, poate într-un alt loc, într-un alt timp. 1600 se arată a fi un an bun de explorat. După excepționalele romane Hanul lui Manuc și Chiajna din Casa Mușatinilor, Coborârea în cetate îmi dă încă un prilej să susțin că Simona Antonescu merită succesul unor celebre creatoare de ficțiuni istorice, ca Philippa Gregory sau Tracy Chevalier.” (George Cornilă)
-
Caftul60.00 LEI
Caftul - Un roman de dragoste cu invective. În plin comunism.
În socialism, studenții bucureșteni de la Medicină Militară sunt trimiși în Bărăgan pentru muncile agricole patriotice. Fiecare escapadă de la ferma Dragalina, pe ruta Ciulnița – Slobozia – Ograda, poate fi o gură de aer proaspăt, care eliberează și alimentează, dar și una care poate încătușa. Protagonistul cărții, Secundo, va simți asta pe propria piele. Pentru că, alături de „tovarășii lui de suferințe“, cu gândul constant la Baca, cea care n-are pereche, intră constant în tot soiul de… buclucuri.
Un roman al dragostei și al confruntărilor, Caftul ne spune povestea unor tensiuni permanente: între iubire pasională și sex, între putere și neputință, între brutalitate și fragilitate, între sens și lipsa acestuia, între idei și fapte, între conspirații și ideologii. Între lupte – verbale, emoționale, simbolice sau fizice.
„Apăsând și mai accentuat pedala oralității, cu forța-i literară binecunoscută, Florin Chirculescu revine cu un nou roman, unul (aproape) de dragoste, dar și unul în care lumea poate fi privită prin lentila unui (pseudo-)ring de luptă, unde fiecare gest se poate transforma într-un caft. O încăierare și un act sexual destabilizează, de altfel, unitatea, deopotrivă la propriu și la figurat. Iar în anii ’80, când mecanismele politice deformează realitățile personale și adevărurile individuale, repercusiunile pot fi de-a dreptul tragice. Chiar și când intervin forțe externe, chiar și când (re)apar personaje influente, chiar și când violența e latentă, chiar și când iubirea traversează ca un fior, ca o undă, ca un laitmotiv întreaga carte. O poveste intensă, așadar, pe care nu v-aș dori s-o ratați.“ - Eli Bădică
„Eu nu știu dacă dragostea nu e un concept inventat. Sunt clipe în care cred că cineva a pus bazele conceptului de iubire, de parc-ar fi întemeiat o ideologie, că a îmbrăcat în speculații ceea ce, altminteri, e o condiționare biologică, și că cei mai slabi și mai fragili dintre noi cad în patima îndrăgostirii, fiindcă au fost învățați că nu-s totuna cu vitele, porcii, maimuțele.“
-
Carbo38.99 LEI
Romanul Carbo de Andrei Ciobotaru se desfășoară la granița dintre luciditate și vis, dintre ordinea rațiunii și fascinația haosului. Povestea unui tânăr inginer naval trimis într-o misiune tehnică în estul Siberiei devine treptat un drum inițiatic, un test al propriei umanități.
Sub pretextul unei aventuri profesionale, autorul construiește un roman de introspecție, scris cu o rigoare aproape inginerească și o sensibilitate confesivă, în care logica și neliniștea metafizică se împletesc într-un limbaj rafinat, poetic și ironic în același timp. În romanul Carbo, naratorul cultivă o voce interioară care se dezvăluie prin observații precise și dialoguri tensionate, menținând un echilibru fragil între confesiune și distanță, între detaliul material și simbolul ascuns.
Construit în registre multiple, jurnal, confesiune, roman de formare și alegorie filozofică, textul surprinde felul în care realitatea concretă se dizolvă treptat în mister, iar călătoria exterioară devine una lăuntrică. Tânărul inginer, prins între două figuri arhetipale - domnul Gorba, simbol al puterii care vrea să domine lumea, și fochistul Pyotr, chip al smereniei și al înțelepciunii tăcute -, este nevoit să-și confrunte propriul haos și să descopere o altă formă de ordine: cea a sufletului. Prin ritmul său interior, frazarea bogată și alternanța dintre rigoare și vis, Carbo se citește ca o parabolă modernă despre fragilitatea omului în fața necunoscutului, un roman despre căutare, inițiere și renaștere în mijlocul frigului și al luminii. -
Azimut. Meridianul 2554.00 LEI
Adrian Lesenciuc are toate darurile. Poet, romancier, autor de eseuri, critic și teoretician al literaturii, el lucrează la harta propriului ținut cu fervoare și eficiență. Scrisul lui se distinge prin buna acoperire a realităților beletristice pe care le scrutează cu un ochi de strateg care dispune contingente noționale și conceptuale într-un câmp al dezbaterilor pe care tot el l-a delimitat.
Este un soi de partidă de șah oriental, jucat de mai mulți parteneri, unii îndrăzneți, alții inteligenți, alții de-a dreptul înțelepți, în care remizele survin după caz, glorificându-l când pe unul, când pe altul dintre cei angajați în confruntare. Acest aspect agonal rămâne în esența sa ludic, dar jocul este serios și pasionează pe cititorul care îndrăznește să se avânte pe urma celui ce scrie. Indiferent de rezultat, la urmă se dovedește că victoria este și a discursului care triumfă, și a autorului dindărătul său, și a cititorului care l-a urmat printre volute, pe sub și peste nori, în baletul ideilor și al intuițiilor pe care acestea le traduc.
-
-
Prea roz35.00 LEI
„Fetița dădu din cap de câteva ori de la stânga la dreapta și invers. Tatăl îi spuse că acelea erau semințe tratate cu otravă pentru șobolani și că provocau moartea instantaneu. Și din ziua aceea săculețul dispăru. Moartea? Dar ce mai însemna moartea atunci când aveai antidotul fermecat la îndemână tot timpul? Bijuteria ei miraculoasă anula pătrunderea în eternitate. Plimbările prin oraș când tatăl o lua cu el la piață iar ea, ca să-l amuze, se agăța de fustele femeilor pe lângă care treceau. Pauza pe care o făceau la Boema, el să se răcorească cu o bere Tulceana, iar ea să mănânce o amandină. Serile când ieșea pe stradă din zece în zece minute și le urmărea cum se jucau pe ea și pe sora ei, ca să se asigure că totul era ok. O plimbare împreună pe faleza în ale cărei gropi se cuibărise Dunărea ieșită excepțional din matcă și care reflecta bucăți de cer.” fragment
-
Legendele tarii lui Vam24.90 LEI
Vladimir Colin, ca principal exponent al "genului" fantasy in literatura romana, si inzestrat cu un foarte abundent debit imaginativ, deschide calea catre o mirifica si eflorescenta imaginatie a feericului si totodata a realului concret si "veridic".
Din toata abundenta si diversitatea genologica, cel mai bine par a rezista postum – in sine, dar si in contextul schimbator al unor fluctuatii de gust, de audienta sau capricii ale modei, pe plan national, dar mai ales international – „prozele scurte“ SF si romanele fantasy. In special in acest din urma domeniu, Vladimir Colin detine o incontestabila preeminenta, fiind principalul exponent al “genului” fantasy in literatura romana.Se deschidea astfel calea care avea sa se dovedeasca cea dintai inzestrare a scriitorului, inzestrare pe care-o probase Vladimir Colin inca in anii ʼ50, ca autor de basme. Este, in ultima instanta o dovada de inteligenta artistica si de autenticitate a fibrei scriitoricesti faptul de a fi stiut sa-si pastreze nealterata, in conditiile ingrate ale proletcultismului din „obsedantul deceniu“, capacitatea imaginativa si speculativa pe care, in deceniile urmatoare, avea sa si-o deverseze, fructificand-o din plin, in science-fiction si mai ales in fantasy. -
Fete bune. Fete cuminţi42.00 LEI
„Un volum despre feminitate, loialitate și libertate, totul narat cu o voce calmă, lucidă și șocant de vie. În spatele fiecărei povești pulsează presiunile subtil înrădăcinate ale unui sistem patriarhal, care modelează viețile fetelor și femeilor, apasă relațiile și încurcă firele dense ce le leagă în calitățile lor de surori, mame, fiice, prietene sau necunoscute care interacționează într-un mijloc de transport în comun. Prozele surprind interacțiuni tensionate, uneori la limită, și plonjează în sentimente familiare: rușine, teamă, neputință, dar și dorință, tandrețe, revoltă. Din irealul realității, fie ea excepțională sau de rutină, se decupează existențe în care maternitatea, sau chiar lipsa ei, devine o sursă de sens, de vină sau de libertate; prietenii care se contorsionează odată cu timpul; femei dominatoare, amenințătoare și femei domoale, aproape placide. În Fete bune. Fete cuminți prezențele se simt uneori ca niște absențe și invers, familiaritatea încălzește, dar poate și să îndepărteze; sexualitățile reprimate se împletesc cu cele asumate, își face loc și câte o faptă misterioasă, sentâmplă răzbunări și avem parte de legături fragile ce adaugă un strat de tensiune și mister presărate din loc în loc cu aparentă neglijență, deși un cititor atent va remarca plăcut surprins că autoarea știe foarte bine ce face cu proza și personajele ei. Totul observat și consemnat fără judecată, dar cu o profunzime jucăușă care amintește de Lisa Taddeo, Rachel Cusk, Lucia Berlin sau chiar Elena Ferrante.“ — ANCA ZAHARIA
-
La apa morților59.00 LEI
Împletind autobiografia, antropologia și (auto)ironia, romanul-confesiune al lui Dan Alexe evocă în culori vibrante un tablou din viața cenușie a unui sat din Bărăganul anilor ’60–’70. Prin ochii copilului și ulterior adolescentului, care își pierde inocența descoperind treptat duplicitatea adulților, erotismul și moartea, romanul reconstituie dureros de real copilăria petrecută în comunism, zugrăvind totodată o frescă socială burlescă, cu personaje sfâșiate, vii și dialoguri savuroase. Densă, mustind de umor, dar străbătută de amărăciune, La apa morților surprinde esența unei Românii dispărute și oferă în același timp o perspectivă surprinzătoare asupra faliilor universului totalitar, fiind scrisă cu luciditatea unui etnolog și cruzimea unui poet care refuză nostalgia.
-
Box Office. Proza39.01 LEI
Proza românească de azi, surprinsă în plină mișcare.
De ani buni, Familia și-a făcut un obicei din a aduna, în numerele ei estivale, cele mai vii voci ale literaturii momentului. Încet, aceste grupaje au căpătat amploare și s-au transformat în adevărate antologii – scene pe care scriitorii de azi își prezintă poveștile.
„Box Office” este titlul sub care au stat aceste întâlniri anuale cu proza contemporană. Acum, pentru prima dată, selecția părăsește paginile revistei și se adună între coperte, ca antologie în toată puterea cuvântului. Un barometru al prozei de azi, o imagine vie a literaturii care se scrie acum.
- Coordonatori antologie: Miron Beteg, Mihók Tamás, Mircea Pricăjan – Revista de cultură Familia.
- Autori BOX Office. PROZA – Alexandru Lamba, Alina Cobzac, Anca Chimoiu, Andrei Crăciun, Bogdan Munteanu, Cristian Boricean, Cristian Englert, Cristina Chira, Daniel Timariu, George C. Dumitru, Ioana Unk, Iulia Biró, Mihaela Buruiană, Oana Paler, Ovidiu Lorenz, Radu Găvan, Raluca Nagy.
-
Feerica poveste a vietăților de fum59.94 LEI
O poveste adevărată, transpusă într-o formulă neonaturalistă, cu pagini de viață trăită cu patimă și gelozie, cu dragoste și ură, cu umilință și trădare. Personajul narator este un erou al zilelor noastre, care dorește să fie toți ceilalți, în realitate încasând continuu, fără să se dea bătut. Un nemulțumit sentimental și un naiv plin de speranță, ca mine, ca tine, ca alții… Biete vietăți de fum!
-
Dictionarul de umor Divertis99.99 LEI
România Grupului Divertis este populată de crescători discreți de animale mici, fără frontiere, de pușcași pârâiași, culegători de ciumperci, primari inventivi care fac retrocedări pe catetă și pe ipotenuză, hingheri îndrăgostiți de vedete de cinema, descendenți ai unor familii cu vechi renume european (Șopingău, Zolău etc.), dar și de daci liberi, cu urechea lipită.
Onomastica specifică grupului propune cele mai năstrușnice nume atât pentru personajele complet fictive, cât și pentru cele adaptate pornind de la realitatea crudă: Ionel Pomparău, Decebal Ștefan cel Mare, Vasile Alecsandrilă, Brad Chit (un fel de Brad Pitt, dar din Chitila, Brad Pitt e din Pitila), Valter Mărăcinosul, Geta Bioenergeta, Regele Emilir, Vacarena, etc.
Dicționarul de umor Divertis recapitulează cele mai reușite creații lingvistice ale Grupului, menționând totodată termeni amuzanți ai altor creatori de umor, sau împrumutați din filonul inepuizabil al limbii romane.
-
Sus e numele meu, Ila!69.90 LEI
Romanul, construit asemenea unui bildungsroman, este inspirat din viața unei pictorițe cunoscute, Constanța Stratulat, bunica scriitoarei. Ila, o fetiță trimisă la orfelinat de chiar mama sa, rămasă văduvă de ofițer în Primul Război Mondial, se confruntă cu durerea excluderii, fiind aleasă tocmai ea din cele patru surori pentru a fi „dată”. Lumea crudă și nedreaptă a orfelinatului o însingurează, dar și apropie de unele fete.
Desenul este însă cel care o ajută să supraviețuiască. Odată majoră, este admisă la Belle Arte și are parte de o vară magică la Constanța și Balcic, cu prietenii, amoruri și o maturizare rapidă.
O ficțiune istorică emoționantă care reușește să redea un parfum interbelic deloc edulcorat, altfel decât îl cunoaștem din romanele epocii.
„Protagonista romanului de debut al Andreei Ionescu-Berechet are o forță sufletească aparte, izvorâtă din dorința de a-și găsi un loc și de a-și descoperi rostul într-o lume ostilă, marcată de indiferența mamei, de moartea pe front a tatălui, de răstimpul lung și adesea traumatizant petrecut într-un orfelinat, în perioada plină de lipsuri de după Primul Război Mondial. Felul în care își spune povestea, uitându-se simultan în lumile înconjurătoare și în ea însăși, îmbracă forma unui Bildungsroman, presărat pe alocuri cu secvențe decupate din formula narațiunilor epistolare.
Creionându-și personajul din tușe suprapuse, din ce în ce mai intime și mai convingătoare, adunând discret mărturii din toate experiențele pe care le traversează în diverse spații – la București, Buzău, Constanța sau la Balcic – Andreea Ionescu-Berechet reușește performanța de a propune o siluetă feminină absolut memorabilă, care se va înscrie în galeria eroinelor din literatura noastră.Meritul de netăgăduit al cărții rezidă în farmecul povestirii fluide, în care timpul mic al biografiei și cel mare al istoriei înoată mereu sincron, scoțând la iveală dintre valuri chipul copilei, al adolescentei și al tinerei femei ce îmbrățișează meșteșugul artelor, pe fundalul complicatelor schimbări sociale și politice din societatea românească interbelică.” - CRISTINA BOGDAN
„Datorită abilității de a îmbina o poveste profund personală, petrecută într-un context istoric tumultuos, cu reflecții asupra condiției umane, Andreea Ionescu‑Berechet ne oferă un roman intens din punct de vedere emoțional. Sus e numele meu, Ila! este o combinație nimerită de imagini poetice și senzoriale care introduc cititorul într-o atmosferă captivantă. Autoarea transformă trauma personală într-o meditație asupra supraviețuirii și a autoafirmării, romanul devenind astfel o contribuție semnificativă la literatura contemporană română.” - STEJĂREL OLARU
-
Infinit la post restant45.00 LEIDupa Povestile unei motocicliste si #Error 2017: Timp inversat, aceasta este cea de-a treia dintre Cartile Sabinei. Probabil, ultima. Am tras cuvintele din adanc de mine si le-am asezat pe ecran, cu toata impotrivirea incapatanata a tastelor. Ca si tripticurile de icoane vechi din biserici, cartile pot fi privite (in cazul de fata, citite) impreuna sau separat.
-
Povesti teleportate36.00 LEICartea Povesti teleportate e o capsula de viata cotidiana spusa cu umor, tandrete si o ironie care nu raneste, ci vindeca. De la biroul unei companii de telecomunicatii, unde realitatea romaneasca se da zilnic in spectacol, autoarea prinde din zbor conversatii, ticuri, accente si trairi autentice, oameni veniti cu facturi, intrebari, drame, glume sau singuratati. Totul trece prin filtrul unei voci narative care observa cu rabdare si cu o doza de duioasa neincredere in absurdul lumii.