Literatură română

Exista doua tipuri de povestiri in volumul de proze scurte Ramas-bun al lui Radu Parpauta: unul care sondeaza mediul satului moldovenesc, inca nepredat civilizatiei tehnice si fidel mentalitatii sale traditionale, cu personaje colorate, surprinse in firescul gesturilor si vorbirii lor: o lume in care se ride, se bea strasnic, se maninca pe masura (cititorul rafinat va gusta pe indelete paginile a la Creanga, Sadoveanu sau Pastorel Teodoreanu, in care eruditia culinara este instrumentata comic), dar se si sufera demn; si unul care recupereaza cotidianul ceausist, dar nu in nuantele sale sumbre, care oricum se subinteleg, ci cu zonele sale de absurd, de exotism, de diversitate. Radu Parpauta e un prozator special de (re)descoperit!” - Bogdan Cretu

Radu Parpauta, o spun din capul locului, are de partea lui geniul limbii. Vigoarea moldava a acestuia, pornita din Neculce si trecind prin Negruzzi, Creanga, Sadoveanu, amortise dupa Al.O. Teodoreanu. Cu Parpauta se reinzdraveneste miraculos – mai ales daca tinem seama de cacofonia din jur –, cu hitrosenie si chiar cu o anumita dezabuzare, aliniindu-si organic rafinamentul carturaresc (autorul fiind umblat prin marile literaturi, mai cu seama prin cea rusa, din care a si tradus consistent), fara a trai din nostalgii, ci probindu-si prospetimea genuina dincolo de ele. - O. Nimigea

Nu cautam nimic in viata cu mai multa pasiune si ardoare precum tovarasia unui suflet. Nimic nu ne aduce mai multa implinire si fericire precum impartasirea, comuniunea si daruirea iubirii. Celalalt, prieten sau iubit, ne este deopotriva agonie si extaz, placere si durere, bucurie si dezamagire. Insa, oricum s-ar desfasura si incheia o relatie, de prietenie sau de iubire, ramanem de fiecare data cu ceva pretios, inestimabil: intelepciune… Prietene intr-ale scrisului si intr-ale vietii, Irina Binder si Carmen Voinea-Raducanu ne marturisesc in cartea de fata suisurile si coborasurile pe care le-au trait cu oamenii din viata lor. Fiecare experienta, sublima sau dureroasa, le-a adus lectii importante si nu le-a stirbit deloc dorul si dorinta de a-i cunoaste pe oameni, cu bune si cu rele. Cartea Iubitelor mele prietene se constituie ca o colectie de caractere, un ghid de calatorie prin meandrele relatiilor si un sprijin puternic pentru fiecare dintre noi in Calatoria spre sufletul celuilalt si spre propriul suflet. Va rog sa nu uitati ca viata este un dar si, ca orice dar, trebuie pretuita si impartita doar cu cei care merita. Care va merita. Fiti pace, bucurie si iubire si va asigur ca viata va va rasplati cu povestea minunata pe care o meritati! A voastra prietena, pana la sfarsit, Irina Binder Orice prietenie este marcata de un simbol, de un moment, de un sentiment, de un cuvant. Prietenia dintre cele doua autoare Irina Binder si Carmen Voinea-Raducanu s-a nascut din pasiunea pentru scris, pentru oameni si povesti de viata. „Iubitelor mele prietene” este rodul acestei legaturi frumos conturate in randurile paginilor pline de sentiment. Cartea disponibila pe Libris.ro este "scrisoarea" semnata de cele doua autoare, menita sa mangaie orice suflet care a cunoscut iubirea, dezamagirea, fericirea, tristetea unei relatii romantice sau de prietenie pura. In dreptul destinatarului acestei „scrisori” este trecut orice suflet care asteapta alinare. Irina Binder si Carmen Voinea-Raducanu reusesc ca prin randurile acestei carti sa lase cititorilor lectii de viata, ganduri, indrumari pe care doresc sa le impartaseasca prietenelor si prietenilor de pretutindeni.

Genera­tia mea cuprinde doi prozatori excep­tionali, Stefan Agopian si Mircea Cartarescu, si un singur romancier in adevaratul sens al cuvantului, Stelian Tanase. - Gheorghe Craciun Fragment din romanul Marele incendiator de Stelian Tanase: "A identificat de vinerea trecuta un SUV negru, aidoma cu cel care-l storcise de caldaram pe Zgaiba. Poate chiar acela. Lucios, scanteind negru sub un felinar. Vivi s-a apropiat. Nu avea emotii. A scos fara zgomot canistra din tescherea. Avea nevoie de fix 8 secunde. A rasucit dopul, s-a lipit de caroserie, a varsat continutul. A imprastiat benzina deasupra rezervorului. Avea imaginea in cateva planse de manual. A tras bricheta din buzunar si a deschis-o. A pus iute foc. A durat 12 secunde sa se aprinda. A asteptat calm sa se ridice valvataia, a privit-o concentrat, ca in copilaria lui, cand se lasa fascinat de foc. L-ar fi privit ore-ntregi. S-a retras cinci pasi, a scos Leica, a tras reflex. Masina ardea foarte frumos. A durat 7 minute pana a cautat din priviri bicicleta, a ridicat-o din iarba. S-a suit in sa, a clinchenit soneria, salut. A apasat pedala si a disparut in noapte. A lasat masina la trotuar, arzand. Ce noapte!"

Cu romanul Deborah, Cătălin Mihuleac își continuă un proiect literar care are în centru recuperarea memoriei evreilor din România. Cartea comprimă câteva intervale esențiale din istoria României – între 1918 și 2018 –, concentrate în jurul poveștilor de viață ale unor evrei din Bucovina, unul dintre fire urmărind chiar viața lui Deborah, născută la Câmpulung și deportată împreună cu membrii familiei într-un sat ucrainean de peste Nistru. Prigoana evreilor e văzută prin ochii lui Deborah, în scene foarte puternice, ca și episoadele care surprind deportările în Transnistria, într-un tablou de epocă ce reunește personaje memorabile.

„Există eroine de roman care intră între coperte greu, ca într-un corset. Pe altele, capitolele flutură fără grație, aidoma hainelor uzate pe o sperietoare din lanul de grâu.
Nu-i cazul lui Deborah. Deplasându-se – în pantofi cu talpă de lemn, pe tocuri sau în baston – de la o perioadă istorică la alta, în cei aproape o sută de ani ai săi de viață, ea nu este o simplă eroină de roman. Ea este o femeie-roman, ea este un veac de femeie, ea este o istorie vie.
Îmbolnăvitoare și tămăduitoare, brutală ca un sloi și tandră ca un gheizer, umană și inchizitoare, perversă și naivă, bine-venită și regretabilă, imprevizibilă și descifrabilă, montană și oceanică, Deborah face din cititor ceea ce a făcut în timpul scrierii romanului din autor – un gigolo de conversație, un secretar de plictiseală, un sparring partner de polemică, un bursier de insomnii.
Suferind cronic de nesomn, Deborah este un personaj la care scriitorul și cititorul visează într-o deplină solidaritate.“ – CĂTĂLIN MIHULEAC

Un om obișnuit cu puterea și cu autoritatea necontestată a funcției sale se luptă cu boala, bătrânețea și propriul trecut, în timp ce în jurul lui se țes intrigi pentru succesiune și se întocmesc secrete planuri de preluarea puterii. Roman politic, thriller ecleziastic, în care o poveste de viață inspirată dintr-un caz real se împletește cu realismul magic, Nopțile Patriarhului este o captivantă punere în scenă a politicii religioase din România primei decade a secolului XXI.

De la Les Noyers de l’Altenburg a lui Andre Malraux n-am citit ceva mai pasionant. Daca Malraux ne antrena intr-o aventura in antropologie care deschidea perspective misterioase asupra destinului omului (pornind de la ideea ca fiecare civilizatie isi joaca destinul pe tipul de om de la care pleaca si pe care il propune, prin cultura sa), Robert Lazu Kmita, in aceasta uimitoare Insula fara anotimpuri, ne propune o aventura a omului care deriva din posibilitatile ontologice neexplorate ale doctrinei nescrise a filosofiei lui Platon. Cartea lui Lazu este un roman al eruditiei filosofice transformate in aventura pura. Tot ce se intampla in acest roman de aventuri tine insa de o alta aventura decat cea fizic-corporala, este aventura filosofica a omului, daca omul nu s-ar fi limitat, in istoria pe care a ales-o, la corpul si la fizicul sau, acceptand astfel sa-si saraceasca propria traditie filosofica de dimensiunea sa invizibila. Or, anume acest invizibil ignorat e sursa vizibilitatii pe care noi, modernii, ne-am construit toata cunoasterea. Robert Lazu Kmita ne arata cum arata o astfel de aventura cognitiva in invizibil. El ne propune, printr-un roman de aventuri de anticipatie retro-proiectiva, testarea unei ipoteze filosofice tari: e vorba de asa-numita doctrina platonica nescrisa, legata de Scoala de studii platonice de la Tubingen si de nume precum Hans Joachim Kramer ori Giovanni Reale (pe care Lazu le-a frecventat intens). Romanul e scris in stilul epicii de aventuri ale cautarii si cunoasterii pe care l-au format si slefuit marii scriitori de anticipatie ai secolului al XIX-lea, combinat cu nervul vizual si digitalizarea perceptiei care sunt tipice jocurilor pe calculator serioase ale secolului al XXI-lea – secolul despre care, va amintiti, Malraux spunea ca va fi religios sau nu va fi deloc. Ei bine, cartea lui Robert Lazu Kmita este o explorare spectaculoasa a acestei religiozitati fara de care nu am mai putea fi nici ce am fost, nici ce suntem si nici ce, prin gratia lui Dumnezeu, vom fi. H. - R. Patapievici

Aflat într-o criză acută de inspirație, scriitorul german Uli Dorfmeister organizează la Berlin un workshop gratuit de creative writing pentru un grup de emigranți, majoritatea din Estul Europei, având ca temă prostituția. Un an mai târziu, emigranții vor afla că Uli s-a folosit de textele lor, publicându-le sub numele lui într-un nou volum de povestiri. Pentru a se răzbuna, scriitorii decid ca fiecare dintre ei să publice în țara sa o antologie cu textele create la „whoreshop”. Aceasta este ediția românească, coordonată de Jean-Lorin Sterian.

„Una dintre cele mai profunde, mai bine scrise şi mai pline de umor cărţi de care am avut parte în ultimii ani. Romanul este o neaşteptată poetică a vulnerabilităţii, scrisă din perspectiva unui copil de 10 ani, fără recursul la psihologie, fără asezonări socio­logice şi, mai ales, fără inutile moralisme.“ (SIMONA SORA)

„Dacă psihoterapeuţii definesc creati­vitatea drept capacitatea de a face asociaţii relaxate între elemente care la prima vedere nu au legătură unul cu altul sau drept schizofrenie bine temperată, cum s-ar putea numi un scriitor de compuneri? Permiteţi-mi să mă recomand, deşi afon, compozitor.“ (T.O. BOBE)

Constantin este povestea experienței lui Mihai, un tînăr student venit din provincie la București, acasă la cel care i-a închiriat o cameră pe perioada studiilor: Toader Constantin. În apartamentul dărăpănat al acestuia se petrec o serie de întîmplări tragicomice, ai căror protagoniști sînt chiriașii săi, oameni de tot felul, cu povești de viață dintre cele mai diferite și mai interesante, care trăiesc într-un București poate prea pragmatic și uneori chiar ostil. Constantin este el însuși o poveste, care nu se lasă însă descoperită prea ușor, nici chiar de „bunul chiriaș” Mihai. O carte despre Bucureștiul real, despre oamenii care îl populează și, în cele din urmă, despre viață așa cum e ea, descrisă cu un fin spirit de observație și simț psihologic.

Stranii, uneori întunecate, alteori exotice, întâmplările din povestirile lui Andrei Panțu conduc cititorul într-o lume fantastică, populată deopotrivă de animale vorbitoare, făpturi mitologice sau personaje aparent banale, care se trezesc angrenate în evenimente neobișnuite. Fie că e vorba despre dispariții misterioase, inexplicabile alunecări în timp sau intervenții ale unor entități supranaturale, că întâmplările sunt povestite în cheie ironică, macabră sau au intrigă polițistă, universul acestora e perfect conturat, având, de obicei, în centru o enigmă pe care trebuie să o dezlege cititorul.

„Am încercat să tratez mai multe teme care m-au obsedat întotdeauna – singurătatea, nevoia de perfecțiune, dorința de a avea succes, cinismul, gelozia. Am abordat povestirile din perspectivă fantastică, pentru că e registrul de care mă simt cel mai apropiat, şi pe care îl şi stăpânesc cel mai bine. Cu ajutorul fantasticului, am vrut să arunc o lumină nouă asupra acestor teme.“ – ANDREI PANȚU

Povestiri despre oameni obisnuiti dintr-o societate romaneasca post-totalitarista; oameni de toate varstele, preocupati de lucruri mici si mari, avand in comun o strada: Strada Fizicienilor. Autoarea este stabilita in Germania, dar dorul de patrie o mana sa scrie cu umor si melancolie despre timpuri nu tocmai indepartate.

„Travesti este un studiu de caz despre un copil hermafrodit, dar şi o explorare a întunecatei sexualităţi adolescentine. Mai presus de orice, însă, acest mic roman, care m-a obsedat şi m-a chinuit mai mult decât orice altă carte a mea, e anabasis-ul meu, drumul meu ascuns şi întortochiat către centrul adânc îngropat al fiinţei mele.
Travesti este şi portalul către Orbitor. Trilogia mea n-ar fi putut exista fără exerciţiul de sinceritate aproape sinucigaşă de aici. Nu e uşor să afli cine eşti, nici să te priveşti în ochi după ce ai aflat. Şi, în orice caz, nu vei mai fi niciodată acelaşi. O dată cu Travesti, cântecele inocenţei – etapa mea euforică, a poemelor, a Nostalgiei şi a Levantului – au amuţit, lăsând locul unor tot mai imposibile şi mai nemulţumite de sine cântece ale experienţei.
În fine, Travesti este descrierea ororii de a fi singur, autoportretul meu în cea mai nefericită perioadă a vieţii mele. Cartea asta mă urmăreşte şi azi şi consună ciudat cu ceea ce scriu acum, la un sfert de secol după terminarea ei.“ – MIRCEA CĂRTĂRESCU)

Premiul „Cartea anului 2011”, acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundaţiei Anonimul
Premiul „Cea mai bună carte a anului”, acordat în cadrul Galei Industriei de Carte din România, ediţia 2012
Carte laureată la Festivalul Primului Roman din Chambéry, Franţa, ediţia 2012
Romanul Martei Petreu aduce în literatura română un personaj memorabil: Mària, o ţărancă din Cîmpia Transilvaniei, care, neîmplinită în iubire şi în viaţă, ajunge să-şi renege şi să-şi blesteme propriile vlăstare. Ca o pînză de păianjen în miezul căreia se află această mamă terifiantă, familiile Sucutărdean şi Vălean îşi ţes existenţele într-o istorie de un veac. Apocalipsa pe care o aşteaptă în orice clipă o parte dintre membrii milenarişti ai clanului, rigorile religioase şi sărăcia adusă de colectivizare croiesc caractere de excepţie şi destine asemenea.

Zece povești fantastice, în care firescul se pierde pe neașteptate, întrupând lumi noi, aproape magice sau chiar supranaturale.

Cartea conține ilustrațiile pictorului Dragoș Bojin.

„După mine, logica lucrurilor, a tuturor lucrurilor, e căutarea bucuriei. Iar scrisul, dincolo de tutun, de singurătate, de îndoieli, de prăbușiri, de învieri și de nervi măcinați, înseamnă o bucurie uriașă. E singurul meu criteriu.” (Filip Florian)

„Cititorul va găsi bucuria netulburată a unei proze strălucitoare, în care chiar și cea mai bizară descoperire rămîne demnă de a fi citită.” (Frankfurter Rundschau)

„În romanul său, Florian pune laolaltă mai multe fire narative, povești de război, moarte, alienare și politică, dar și miracole ciudate, totul într-o proză magnifică.” (Publishers Weekly)

„Degete mici, romanul lui Filip Florian, îmbină realitatea și ficțiunea cu măiestrie, umor, tragism și mister.” (La Repubblica)

„De ce ratasem amandoua? Unde si cum pierise iubirea lui fata de mine, fata de ea? De ce nu se luptase el pentru a-si mentine si chiar amplifica dragostea fata de oricare din noi doua? Niciuna dintre noi nu il inselasem, ii daruisem tot ce aveam mai bun. Si atunci?”

O intrebare ce obsedeaza doua femei frumoase, seducatoare, inteligente, care au avut sansa – sau nesansa – sa iubeasca acelasi barbat, de amandoua pierdut.

O poveste captivanta, in care autorul-narator, intamplator convertit in confident – detasat, dar nu rece, atent, dar niciodata indiscret, sobru, dar nu pedant, ironic, dar nu caustic, ci mereu cordial – vorbeste deopotriva despre oameni in general si despre timpul nostru, fara a apasa excesiv pe vreo pedala.

O poveste despre iubiri esuate, dar si despre sperante renascute. Incheiata sub semnul lui LOVE IS ALL de pe tricourile tinerilor, ne incredinteaza ca povestea va putea fi iarasi si iarasi rescrisa.

In acelasi timp, o marturisire despre cum se poate scrie o carte care sa fie savurata de cei care iubesc literatura si...oamenii.

Manuscrisul romanului Luntrea lui Caron a fost ţinut ascuns până în 1990, când a fost publicat pentru prima oară, la aproape trei decenii de la moartea lui Lucian Blaga. Ediţia integrală avea să apară opt ani mai târziu.

Povestea celor care plecau din Romania in anii ’90 peste Atlantic „doar pentru citiva ani” lipsea pina acum din peisajul literaturii contemporane. Romanul Avalon. Secretele emigrantilor fericiti propune o istorie de inspiratie autobiografica, relatind cu umor si ironie povestea unui tinar care urmeaza un doctorat in matematica la Michigan State University. Protagonistul trece prin incercari la care nu se asteptase si care-l determina sa se adapteze cerintelor unei universitati ce functioneaza diferit de scoala romaneasca, precum si la provocarile competitiei acerbe de pe piata muncii universitare nord-americane. Relatia cu „patria” ramasa in urma e prilej de tensiune si nostalgie pe masura ce se apropie momentul cind protagonistul povestii va trebui sa aleaga. Cit de mult l-au schimbat experientele departarii? Cit de diferit a devenit dupa sase ani dincolo de Atlantic? Care sunt valorile dupa care se ghideaza cind ia o hotarire? Avalon. Secretele emigrantilor fericiti abordeaza o tema de reflectie pentru toti cei interesati de ce se intimpla cind te muti, temporar sau definitiv, in alta tara.

Un tanar medic descopera magia Deltei Dunarii, dincolo de griul comunist