Literatură română

De cele mai multe ori pur și simplu umblu pe jos prin întuneric pe străzi secundare purtând în buzunarele nădragilor mici diamante pe care, când și când, le scot și le arunc spre felinarele stinse, pentru că îmi place lumina aceea de-o clipă, pentru că frumusețea nu poate fi decât astfel: o lumină de-o clipă de la un diamant aruncat de un vagabond înspre un felinar stins, pe o stradă secundară, în noaptea din oameni.

O nouă enigmă trebuie dezlegată de maiorul Minerva Tutovan, cu ajutorul neprețuit al deja faimoasei Melania Lupu – coșmarul maiorului Cristescu vreme de zece ani. 
Sub pălăria ei de personaj vetust, Melania ascunde o minte și apetituri de gangster. Dispariția enigmatică a unei statui dintr-un mic parc al Bucureștiului îi trezește interesul, iar misterul se adâncește când află că ea nu era doar un bust, ci și o fostă cutie poștală, folosită de spioni germani în Al Doilea Război Mondial.
Cum va rezolva insolitul trio cazul?

Mitoș: Nu, nu, mai prost ca mine nu există. Deci vă spun acum. Nu știu cât de proști sunteți voi. Eu n-aș vrea să...

Oleg: Mitoș, lasă-mă!

Iulian: Bine, și eu sunt destul de prost.

Mitoș: Dar nu ca mine. Eu sunt mai prost ca tine.

Iulian: Nu, eu sunt prost ca mine.

Oleg: Permiteți-mi să-mi invoc dreptul de invitat al emisiunii și totuși să mai spun și eu două cuvinte.

Iulian: Te rog, te rugăm!

Oleg: Sensul „prostiei“ înseamnă acea sacră ignoranță ca disponibilitate de cunoaștere. A spune că ești prost înseamnă că deții un spațiu liber, deschis pentru a-l umple cu cât mai multă cunoaștere.

Iulian: Sau cu alcool.

„Vișinul baronului Münchhausen este o carte de atmosferă. Valeriu Turea a instituit în ea un stil cu totul special, o îmbinare originală de artă a cuvântului și artă a imaginii, de povestiri, miniaturi, dialoguri, scurte observații, emoticoane. Stăpânește aici un fel de vrajă a stilului, iscată din evocările sobre și nostalgice îmbinate cu observația șăgalnică și spiritul jucăuș. Un aer de prospețime și (post)modernitate adie dinspre paginile ei. Cartea conține câteva tipuri de texte, cu toate derivatele lor: hipertexte, intertexte, metatexte. Textele literare și fotografice evocă amintirile unor vremuri apuse (în partea lor de memorii) și fixează reacțiile la zi (în partea lor de jurnal) ale unui personaj atent, dăruit cu spirit de observație nuanțat.

Am citit cu bucurie fiecare fraza – impecabil formulata – din romanul Emanuelei Iurkin. Ceea ce reuseste ea sa faca in acest text e visul oricarui autenticist: suprapunerea maxima dintre discurs si traire. Actiunea se desfasoara, de fapt, in mintea/sensibilitatea/fluxul experiential al unui eu narativ vulnerabil si lucid – perfect transparent siesi, in cele mai intime resorturi, fapt ce-l face, tocmai, neincrezator in ceea ce simte – care e un loc al deschiderii pline de dragoste spre alte doua personaje centrale, ambele masculine. Unul e tatal absent, facut prezent prin adresare – adresare ce ia forma romanului insusi, – iar celalalt e iubitul care, devenit absent, isi face simtita urma in insasi vocea si sensibilitatea povestitoarei. Prin atentia egala la peisajul interior si la detaliile afective ale sirului de situatii descrise, vocea, fara a inceta sa fie singulara, reuseste sa-i ofere cititorului doua posibilitati: a empatiza cu ea si a-i permite sa te consoleze. - Alexandru Cosmescu

Parintii nostri nu au carti despre ei si generatia lor, scrise frust si onest, in cuvinte putine si nespectaculoase. Nevoi speciale are ambitia de a fi o asemenea carte pentru generatia noastra, a celor nascuti dupa 80, dar e o carte care nu propune nici o lozinca, nu si propune sa faca "generatia x", ci sa relateze si sa obiectiveze citeva intimplari considerate "experiente-cheie sau punct-de-reper" in viata unui om care se percepe ca fiind terminat si care nu se scuza pt alegerile proaste, pt "accidente". E un om care se uita la el insusi cu mila patetica, dar poate sa scoata si foloase de pe urma celor intimplate. In loc sa claseze cazul, se dedubleaza in "autorul" care da sens scriind, terapeutic. - Gabriella Eftimie

„Creangă e un scriitor cult, și cazul exagerat ce se face de izvoarele populare ale basmelor lui e un exemplu de erudiție searbădă. Creangă trebuie absolvit de nefericita calificare a junimiștilor («scriitor poporal») și comparat cu marii noștri autori, cu Caragiale și cu Sadoveanu”. (Nicolae Manolescu)

Exultand de sinceritati si cruzimi egofile, dar si de un ludic pufos, malitios, melancolic si autopersiflant uneori, pansexualismul din Tricephalos nu este niciodata obscen, nici vulgar. Era normal sa apara, e bine ca-l avem. - Dan C. Mihailescu

Nu stiu cui anume i-am facut promisiunea asta. In orice caz, anume in noaptea cu pricina mi-a venit ideea sa scriu despre aceasta geneza a diferentei. Cred ca eram deja perfect constient ca originea ei e in ceea ce Vagotski numea criza de la sapte ani. Toate drumurile in cautarile mele anterioare ma duceau anume intr-acolo, spre varsta cand mi s-a turnat si solidificat interiorul pentru totdeauna.

Sa nu radeti....

Cartea, apărută pentru prima oară în 1990 la Editura Eminescu, cuprinde două microromane: Pe ce picior dansați?și Misterul din fotografie. Cele două proze îl au ca protagonist pe jurnalistul Andrei Mladin, cel mai îndrăgit anchetator din literatura polițistă românească, prezent și în filme și seriale TV.

În prima dintre narațiuni, eroul primește o misiune neobișnuită: să dezlege enigma morții unui profesor de muzică. O anchetă dificilă, deoarece profesorul a încetat din viață cu multe decenii în urmă. Căutarea adevărului îl poartă pe Andrei Mladin pe căi sinuoase. Cei care l-au cunoscut bărbatul dispărut în condiții suspecte nu sunt prea dispuși să vorbească, iar cei care o fac prezintă povești contradictorii. Numeroasele piste pe care le urmărește dezvăluie un adevăr cutremurător.

Misterul din fotografie e o distopie plasată într-un oraș imaginar unde domnește corupția, iar asasinatele se comit pe bandă rulantă din dorința unui individ însetat de răzbunare și de putere, dornic să pună mâna pe o avere imensă. Luptând singur împotriva tuturor, Andrei Mladin hotărăște să afle cine se află în spatele crimelor, chiar cu prețul vieții.

La fel ca în toate aparițiile sale, simpaticul jurnalist e tenace în cercetările sale, dovedește istețime și înfruntă pericolele care îl amenință cu arma sa preferată – umorul.

Ileana, eroina din bestsellerul „Arunc-o pe soră-mea din tren!”, este rugată de un tânăr om de afaceri să-i caute sora dispărută în Spania. Misiunea se dovedește dificilă și periculoasă. Ileana nimerește în miezul unei rețele hispano-române de traficanți de carne vie și droguri ai cărei membri, care nu se dau în lături nici de la asasinat pentru a-și menține afacerea, încearcă să o sperie. Răsturnările de situație, acțiunile-surpriză tipice unui roman polițist sfârșesc cu dezmembrarea rețelei dar, așa cum se întâmplă și în realitatea cu care ne bombardează zilnic mass-media, capii nu sunt prinși, ba chiar se subînțelege că își vor continua nestingheriți activitatea.

În colecția Lecturi școlare se regăsesc cele mai importante opere din literatura română și universală, selectate în conformitate cu cerințele programei școlare de limba și
literatura română. Astfel, elevii vor avea la îndemână, în formă integrală, creațiile cele mai cunoscute și mai îndrăgite ale scriitorilor clasici și moderni, însoțite de o scurtă
prezentare a vieții și a operei autorului. Cărţile de neuitat ale copilăriei, capodoperele literaturii din toate timpurile reprezintă repere obligatorii în formarea gustului pentru lectură și în educația cititorilor mai mici și mai mari

În povestirile lui Dan Pleșa, există cupluri fericite. Într-un timp suspendat, la Vama Veche; într-o casă în care există un mic tunel al timpului, care îi ajută să-și privească certurile cu oarecare distanță; într-o zi de vară în care se merge cu tramvaiul și ,,grijile par a fi doar schelete de cristal, casante, pe care muzica de lângă, de pe tine, din muşchii tăi mai puternici ca niciodată le atinge şi le transformă într-un nisip sclipitor, diamantin". În povestirile lui Dan Pleșa, există, de fapt, momente de grație, extrase din magma cotidiană, filigranate și puse sub lupa unei inocențe rodate. Cupluri temporare, cupluri în plin proces de disoluție, cupluri postapocaliptice, cupluri inacceptabile pentru ele însele sau cel puțin pentru unul dintre protagoniști - toate sunt expuse cu naturalețe, ca versiuni sau vârste ale aceluiași cuplu-matrice, din care la un moment dat ai făcut sau vei face parte. Cinematice, senzuale, scrise într-un stil de o naturalețe flagrantă, cu o carismă instantanee, povestirile lui Dan Pleșa se citesc repede și se uită greu.

Poveste pentru Maria. O carte despre copilarie, parinti si dragoni

Ioana si fiica ei, Maria, se joaca de-a v-ati ascunselea intr-o poveste despre maternitate si copilarie, despre trecutul mamei si viitorul fiicei, despre Ioana care a fost si Maria care va fi.

Ce se întîmplă cînd într-un sat din vecinătatea Bucureştiului un pădurar organizează orgii în dricul bisericii, un interlop sîngeros deschide un salon de masaj erotic şi un copil hermafrodit atrage în jurul lui roiuri de lăcuste? Cum devine un preot de ţară un as al resuscitării? Poate un copil crescut printre găinile şi gunoaiele din bătătură, urît şi timid, să devină un mare afacerist, cu mult succes la femei? Cum poţi omorî zeci de oameni şi tot ce se alege de ei să fie un cîmp cultivat cu tutun? Ce legătură există între deschiderea unei fabrici elveţiene pe un islaz şi creşterea apetitului sexual al angajatelor de acolo? Răspunsurile la întrebările de mai sus le puteţi găsi în 8, roman ce inventariază păcatele disfuncţionalei familii Mocoiu şi care se sprijină pe o alegorie biblică scrisă într-un registru realist-noir.

Roman care stă la baza filmului Parking în regia lui Tudor Giurgiu, cu Mihai Smarandache şi Belén Cuesta în rolurile principale, alături de Ariadna Gil, Luis Bermejo, Carmen Florescu, Eric Frances, Manuel Bandera, Emilian Oprea, distribuit de Transilvania Film, din 14 iunie 2019 în cinematografe.

Trei poeţi români fac un legămînt: fiecare va călători prin lume timp de cinci ani, în căutarea izvoarelor Poeziei. Acesta este punctul de plecare al unei poveşti în care biografiile celor trei se transformă pe nesimţite din realitate în ficţiune. Personajele, recognoscibile, scapă mereu din mîna cititorului, modificîndu-şi traseele şi profilul, camuflîndu-se cu abilitate. Cînd firele par unite, o bruscă răsturnare de situaţie schimbă radical perspectiva. Alte istorii trec în prim-plan – emigrare, legături adulterine, călătorii în căutarea marii iubiri, poveşti de dragoste adevărată... Marin Mălaicu-Hondrari cultivă arta suspansului într-un roman de dragoste în care nu există personaje secundare.

În vremuri tulburi pentru România, la început de secol XX, Vasilica şi Tiberiu, soţ şi soţie, îşi iau avutul pe care au reuşit să-l strîngă în satul lor din Ardeal şi, împreună cu toată familia, pleacă să-şi facă un rost la Bucureşti. Ea, şcolită la Budapesta, devine cea mai cunoscută moaşă din capitală, fiind preferată medicilor din maternitate chiar şi de mai-marii urbei. El, fost institutor care a învăţat latina şi greaca veche la Viena, ajunge să se alăture unui grup de patrioţi care se cred rezistenţa română împotriva ocupaţiei germane. Pe fundalul vieţilor celor doi se conturează tabloul unei epoci de mari frămîntări, încheiate odată cu Marele Război, cu personaje dintre cele mai diferite, de la familia regală, vîrfurile politicii româneşti şi intelectualitate, la oameni din popor care se străduiesc să supravieţuiască într-o lume ce se schimbă cu o viteză ameţitoare. Acte de curaj nebunesc şi fraternizări cu inamicul, prietenii neaşteptate şi trădări dureroase, deziluzia în faţa unei înfrîngeri iminente la sfîrşitul războiului şi euforia Marii Uniri, toate acestea se găsesc în Bucureşti, marea speranţă, un roman-frescă despre începuturile României moderne.

Două femei, ale căror drumuri, fără intervenţia sorţii, nu s-ar fi intersectat niciodată, au destinele strîns legate pînă la capăt, în viaţă şi în moarte. Una e văduvă şi educată, cealaltă e orfană şi a moştenit de la mamă darul de a lecui oasele sfărîmate ale oamenilor, iar amîndouă îşi duc traiul într-un sat de munte care îşi modelează şi remodelează la nesfîrşit locuitorii. Relaţia celor două femei este providenţială la început, dar linia dintre prietenie şi trădare este foarte subţire, secrete întunecate ies la suprafaţă, nedreptăţi imposibil de iertat au fost făcute şi consecinţele nu întîrzie să apară. Un bildungsroman în negativ, aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată scoate la lumină o lume în care trăirea în istorie (de)reglează comportamentele, un spaţiu căruia cei din afară îi găsesc cu greu sensul.

O crimă domestică schimbă traseul mai multor generații. Un cuplu se străduiește să supraviețuiască schimbărilor, copiilor, lucrurilor nespuse, durerilor vechi și speranțelor ratate. O femeie cu chipul și inima pline de cicatrici își caută povestea fericită, care s-ar putea, la final, să arate foarte diferit de ce-și imagina pe vremea când era copilă.

O poveste crudă, plină de pasiune, violență, duioșie și adevăr, care nu se citește, ci se devorează, se (și te) consumă. Semn că te am întoarce pe dos sufletul de om, ca să-i putem vedea dedesubturile. Nu toate sunt frumoase, dar toate sunt semne că suntem vii.

Ioana Chicet-Macoveiciuc este autoarea bestsellerului O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă, apărut în 2015 la Editura Univers. A mai publicat zece cărți pentru copii și romanele Miercuri, respirăm (2016) și Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni (2017), intrate în topurile de vânzări imediat după apariție. Este jurnalistă, scriitoare și autoarea unuia dintre cele mai cunoscute și iubite bloguri românești despre familie: www.printesaurbana.ro.

O istorie personală, reconstituită într-un puzzle existențial, ce are ca laitmotiv data de 28 iunie, se suprapune peste cele mai importante momente din istoria Basarabiei. Povestea lui Mihai Mihailovici, recompusă fragmentar, din momentele cel mai acute ale vieții sale, e o cronică indirectă a unei lumi aflate într-o permanentă frământare – oglindă a felului în care Marea Istorie copleșește și distruge destine individuale –, scrisă ca o farsă întunecată, cu momentele ei de umor și de speranță.

„Ceea ce am încercat să fac în acest roman, care începe pe 28 iunie 1940, când se naște la Chișinău Mihai Mihailovici Lebădă, și se termină pe 28 iunie 2018, când acesta va fi înmormântat la București, a fost o cronică a familiei Lebădă-Ciuntu întinsă pe o perioadă de optzeci de ani, vreme în care Basarabia a fost ocupată de sovietici, a trecut prin cel de-al Doilea Război Mondial, a fost afectată de o foamete sinistră, a cunoscut deportările și sovietizarea cu forța, și-a recăpătat independența, a fost învinsă în războiul ruso–moldovenesc din 1992 și a intrat într-o criză profundă din care încă nu a reușit să-și revină nici azi. Romanul meu e fracturat într-o multitudine de texte, și fiecare dintre ele se desfășoară doar pe 28 iunie, ca în cartea sau în filmul acela celebru, știți voi care. E romanul unei singure zile și a patru generații de basarabeni.“ – DUMITRU CRUDU

Proza lui Vitalie Ciobanu reunește o serie de personaje memorabile, în jurul cărora se construiesc imagini alternative ale unor realități istorice diverse: fost profesor de estetică, Oreste e un fel de tribun improvizat ale cărui discursuri revoltate, îndreptate împotriva politicii și lumii strâmbe de azi, magnetizează și intrigă în același timp; Radu Baltazar e un scriitor respins de editorul său, care nimerește într-o neașteptată conjunctură, alături de un șofer de taxi membru al unui serviciu de informații, sau, cum se recomandă chiar el, „colecționar de secrete“; Justin, un tânăr dispărut misterios printr-un fel de falie temporală, cu prilejul unui festival din Ger­mania. Fie că sunt bine ancorate în lumea din jur sau se desprind de aceasta, virând într-un fantastic difuz, textele conturează microuniversuri de sine stătătoare.

„Răscolind în sertarele în care-mi depozitam vechile încercări literare, în iatacul din casa părinților mei de la țară, am găsit câteva pagini care se voiseră o nuvelă, dar nu depășiseră faza unui exercițiu de scriitură, a unei schițe intitulate Globul de cristal… Schița despre care uitasem cu desăvârșire avea așa un aer de premoniție naivă, încer­ca să pună în scenă o dilatare a percepției, telescopică, abnormă, un turbion de impresii, amintiri reale sau induse, lecturi și filme, obsesii și anxietăți. Îmi aduc aminte că abandonasem acel text, renunțasem să-l duc mai departe: șirul secvențelor era inepuizabil, nu putea avea un final sau, mai bine spus, un final pe care să-l controlez. Învins de ispită, m-am apucat să recitesc paginile bătute la mașină, simțind cum mă cuprinde vertijul ce se isca din simpla ordonare a cuvintelor în propoziții, a frazelor în imagini recognoscibile și-n aglomerări de litere inexistente înainte, create ad-hoc, din spuma unor trăiri incerte, până când în camera în care stăteam începu să ningă…“ – VITALIE CIOBANU

„Mulți dintre noi își exorcizează decepțiile, deprimismul și nevrozele generate de senzația inutilității prin sport, muzică, gastronomie, grădinărit, sex, turism cultural, pescuit sau vânătoare. De ce n‑ar figura calofilia, bibliofilia sau însăși libromania printre metodele de destrămare a constrângerilor?
În cuprinsul elitelor, indiferent de meserii și vârste, toată lumea exaltă, fie detectând în trecut, fie proiectându‑și nostalgiile acolo, calitățile elementare de odinioară: buna-cuviință, bunele maniere, buna dispoziție, credința, responsabilitatea, moralitatea, arta de a fi cuminte, înțelept, hedonist cu simț civic și energie coagulant‑comunitară, într‑o bonomie convivială care să constituie și plămada nepoților destinați viitorului. Ce alt simbol ar fi mai nime­rit pentru toate acestea de nu podul plin cu amintirile familiei, care constituie ceea ce reprezintă acoperirea bancară în aur, ca garanție valorică pentru bietele bancnote șifonate care circulă pe piață?“ – DAN C. MIHĂILESCU

„Ca și numele ei, Coralia Nord, care sună ca frântura unui vers de incantație, proza acestei autoare țâșnește parcă din dorința inimii de a reinventa lumea în chip de descânt liric. O lume în care lucrurile sunt frumoase precum cerul nopții, pietrele au formă de inimă, roua țiuie, frunzele țipă, copiii mănâncă bucăți albastre de cer, sângele și respirația sunt soț și soție, iar stalactitele și stalagmitele sunt făcute din alge verticale, care plutesc încremenite în timpul înghețat. E o lume diafană, delicată și dantelată, lucrată minuțios, cu fire răsucite din minunare, bucurie, candoare, încântare și iubire, căreia talentul excepțional al Coraliei Nord i-a conferit nu doar farmec, ci și plauzibilitate literară. E o lume a frumuseții, care reușește să convertească și reținerile lucidității la încântările pline de exuberanță ale inimii îndrăgostite.“ - H.-R. PATAPIEVICI

Reghina este un Iov feminin, dintr-un spațiu nord-transilvan, în care miraculosul se insinuează în ordinea comună, iar istoria recentă sugrumă destinele oamenilor. Este mamă a doisprezece copii, împreună cu care alcătuiește „un trup de o mie de kilograme“, plămădit din puține bucurii și insu-portabilă suferință. Până la urmă, Reghina este mama universală.
Miza cărții Ioanei Nicolaie este să scoată la lumină, prin incursul faulknerian în interiorul unei minți care amestecă timpurile și emoțiile, o viață, un destin, o urmă pe care umanitatea personajelor ei o lasă (sau nu) în lume. Cartea nu se citește cu sufletul ușor, ci cu sufletul la gură. Narațiunea e densă, stratificată în episoade ce construiesc o viziune etnografică a marilor evenimente din viață (în definitiv, suntem în spațiul lui Rebreanu): o șezătoare, un pețit, o nuntă, prima noapte de dragoste, uluirea, durerea, rușinea, frica, prima bătaie primită de la soț, primul copil, următorii până la doisprezece. Viața unei femei, așa cum a fost ea.
Cititorul va întâlni cu emoție, de-a lungul romanului, diverse feluri de a-nțelege realitatea: orășelul Văralia, unde se petrec întâmplările din carte, are ceva din familiarul satului Prislop, din magia ținutului Macondo și din dramatismul vieții oamenilor în comitatul Yoknapatawpha, rămânând totuși un spațiu unic, nemaiîntâlnit, descris de autoare cu o iubire nesfârșită.

«Ion e opera unui poet epic care cântă cu solemnitate condițiile generale ale vieții, nașterea, nunta, moartea. Romanul e făcut din cânturi, vădit cadențate în stilul marilor epopei...“ „Hora în sat, bătaia între flăcăi, tocmeala pentru zestre, nunta țărănească și nunta învățătorească, nașterea la câmp a copilului Anei, moartea bătrânului Dumitru Moarcăș, spân­zurarea cârciu­marului și a Anei, sunt momente din calen­darul sempitern al satului, mișcătoare prin calitatea lor elementară. Ion e un poem epic, solemn ca un fluviu american, o capodoperă de măreție liniștită.“»
George Călinescu

Anonima de miercuri este cartea a IV-a din seria Melania lupu

„Ajunse la rond, unde îl aștepta Vasile Singurătate. Coborâse de pe soclul său și levita la o palmă deasupra aleii. În dreptul frunţii, al coastelor și-n josul pântecului piatra lui nobilă era spartă. Dar ţinea încă la piept o carte, singura scrisă de el vreodată, o carte ilizibilă de piatră. Băiatul se-apropie de soclu și citi înc-o dată inscripţia săpată-n aramă: CUM NINGE SOARTA? Își lipi fruntea de ea și-o repetă în gând până cuvintele își pierdură sensul. Apoi se-ndreptă către marele mutilat și-l luă, fără să-l privească, de braţ. Porniră-mpreună de-a lungul șinelor de tramvai, lăsându-și în urmă umbrele lungi și subţiri. Strada era tăcută și pustietatea totală. Drumul n-avea sfârșit. Omul de piatră avea să-l însoţească de-acum toată viaţa.“

Fetis. O colectie de decupaje cotidiene surprinzatoare

Fetis e cu si despre noi. Volumul reuneste 21 de proze scurte, decupate din realitatea imediata, atat de familiara, si totusi mereu atat de uimitoare, caci intotdeauna un detaliu aparent infim rastoarna intreaga perspectiva. Urbane – fie ca sunt plasate in Romania, in Japonia sau in Elvetia –, cosmopolite, uneori corporatiste, alteori intime, cateodata crude, deseori obsesive, povestirile lui Horea Sibisteanu sunt ca niste instantanee. Ele reflecta, intr-un fel sau altul, relatiile dintre oameni – amoroase, de rudenie sau de prietenie, de colegialitate ori de putere etc. – si lumea contemporana. Si tocmai de aceea merita descoperit.

Intr-o tara europeana cu un arc muntos in mijloc, strabatuta de un fluviu si avind iesire la mare, sosesc pe rind trei calatori. Unul aduce moartea, altul traieste impreuna cu ea, in vreme ce al treilea incearca sa o evite. Personajele intra in scena ca niste pasageri care urca la bordul unui pachebot de lux, isi gasesc cabinele, isi despacheteaza bagajele si incearca sa se pregateasca pentru calatoria ce va urma. Treptat, ritmul se inteteste si pune in miscare mici si mari teme ale lumii in care traim. Supravegherea electronica, social media, propaganda, oamenii temuti de alti oameni temuti, refugiatii, turismul sexual, toate amestecate cu discutii molcome despre vinuri fine, sport, trabucuri rare sau mincare in exces. Dar daca toate acestea nu sint decit o perdea de fum? In romanul lui Bogdan Teodorescu nimeni nu este ceea ce pare.