Literatură română

O colectie de povestiri ca niste sentimentalisme urbane, cind ironice, cind triste, uneori cu accente grotesti, in care se regasesc tineri casatoriti si cupluri blazate, adolescente confuze si vecine curioase, oameni ai strazii, corporatisti, un sculptor in gheata, o fata cu parul de culoarea coniacului vazut in soare, o clasa de elevi care a pierdut un ochi de iepure, un postas pensionar care vrea sa-si schimbe numele.

Acest volum de povestiri panorameaza scurt o Romanie contemporana si propune o galerie de personaje recognoscibile, imprumutate din realitatea imediata, surprinse in situatii de viata cotidiana, insa nelipsita de extraordinar, redate adesea in tuse sentimentale triste, uneori si cu multa ironie si umor. - Marius Chivu

Colectionarul de nuduri e o carte despre iubire si despre viata construita goethean, ca o opera de arta. E una dintre acele povesti reale, in a carei matrice iubirea cade din cer „instantaneu, miraculos, neasteptat". Povestea istorisita cu simplitate, eleganta, rafinament si un soi de placere salbatica de a descrie te smulge din cotidian pentru a te conduce intr-o lume superioara, prinsa in vraja pasiunii fata de arta. E o lume fabuloasa, luminata de setea de Frumos, Adevar, Iubire, Autenticitate, Simplitate si alte valori indispensabile, in care scriitorul Mirel Talos crede cu un amestec de tarie si discretie. E o lume nelipsita, cand si cand, de intorsaturi dramatice si de lunecari in tristete sau melancolie, dotate cu forta de a te inzidi in cunoastere si iubirea de sine. E o realitate stranie, in care cartezianul cuget, deci, exist e inlocuit de sintagma simt, deci, exist. - Aura Christi

In 30 octombrie 2015, un incendiu a mistuit un club de noapte din Bucuresti. Urmare a acestei tragedii, vietile a 64 de tineri s-au incheiat in mod dramatic. Printre cei morti s-a aflat si Valentina, o tanara in varsta de 28 de ani. Ea era perechea lui Razvan, un baiat care a reusit sa supravietuiasca incendiului. Suferinta iubitului ei a fost atat de mare, incat, la sfarsitul lui iulie 2017, acesta s-a sinucis. Desi inspirata de tragedia care s-a petrecut la Colectiv si din alte fapte reale, scrierea si-a desfasurat independent firul imaginarului. - Autorul

Cartea prezinta unele „dosare" de care s-a ocupat autoarea, de profesie avocat, cazuri care i-au furnizat subiecte pentru Viata la Curte, o rubrica din Eveni­mentul zilei, foarte citita. Eliza Ene-Corbeanu a reunit aceste articole pentru o carte cu acelasi titlu.

„Lucrarea il captiveaza pe cititor de la prima pagina. Autoarea re­curge la o combinatie de patetism si logica, imposibil de ignorat, chiar si de cineva apatic. Scrisul ei este un adevarat cocteil Molotov literar, care arunca in aer ori­ce forma de indiferenta. Informatiile bine sistematizate, rationamentele detectivistice, setea arzatoare de drep­tate, solidaritatea umana, dar si spiritul justitiar, care devine uneori spirit vindicativ, concureaza deopotriva la reconstituirea si rejudecarea unor cazuri dramatice", scria Alex. Stefanescu.

12 proze de dragoste, proaspete și actuale, scrise de Ștefan Caraman, Matei Florian, Marian Ilea, Stelian Muller, Cosmin Perța, Adina Popescu, Adina Rosetti, Simona Sora, Bogdan-Alexandru Stănescu, Șerban Tomșa

Roman castigator al premiului de debut „Mircea Ciobanu” – editia 2015

Romanul de debut al lui Radu Gavan a intrat in forta in lumea literara din Romania, fiind premiat si apreciat, insa si criticat pentru violenta excesiva sau pentru temele tabu abordate.

Pornind de la experientele autorului, Exorcizat spune povestea intunecata a unui tanar agent imobiliar. Intr-un Bucuresti sumbru, inconjurat de diavoli cu chipuri de oameni, protagonistul duce o existenta mizera. Ratacit intr-o lume pe care nu o intelege si la care nu se poate adapta, tot ce isi doreste este o viata decenta si putina afectiune, insa, uneori, pretul platit poate fi urias. Alaturi de singurul sau prieten, demonicul Victor, intalneste tot soiul de personaje pestrite – gangsteri, pradatori sexuali, oameni de afaceri fara scrupule si alti monstri ai subteranei bucurestene. Incetul cu incetul, tanarul nostru isi pierde inocenta. Iadul e aici, in noi si printre noi.

Un roman controversat, plin de forta, halucinant si violent, strabatut uneori de o sensibilitate surprinzatoare si un umor negru irezistibil.

Romanul de debut al lui Radu Gavan este o experienta uluitoare, o scriitura demetaforizata, de un firesc impresionant. In acest roman fiecare cuvant pare sa cada la locul lui, subterana dostoievskiana, patima zweigiana se intalnesc cu undergroundul si bizareria lui Palahniuk, pentru a contura, fara cosmetizari, fara reflectii filosofice, doar prin faptic brut, o poveste si un protagonist care oglindesc, la randul lor, portretul demonilor contemporani ce bantuie societatea romaneasca si nu numai. - Sever Gulea, Libris Blog

Un roman puternic, ce iti deschide ochii asupra unei lumi, dar si asupra unor categorii de personaje/oameni pe care nu le intalnesti zilnic. - Jovi Ene

Nu stiu ce simteau contemporanii lui Eminescu, la scriitori ma refer acum. Poate uimire, poate invidie, daca nu chiar ciuda pe uriasul lui talent. Stiu insa ca azi am terminat de citit un roman zguduitor. - Ana Barton, Revista Cariere

Inainte de a ma naste, eram un foarte bun inotator. In lichidul amniotic ma simteam ca pestele in apa. Mama a stiut, asa cum numai mamele pot sti, ca poarta in pintece un inotator de performanta, si a inceput sa creasca. Din dragoste pentru mine, mama a devenit uriasa. Aveam acum la dispozitie un bazin olimpic plin cu lichid amniotic. Bateam suta de metri in secunde din ce in ce mai putine. Inotam intr-o tacere perfect etansa. Luni de zile m-am antrenat pentru o medalie, aveam toate motivele sa sper la aur. Dar mama a inceput intr-o zi sa descreasca. Apoi i s-a rupt apa, iar mie mi s-a rupt tacerea. M-am trezit tipind. La git aveam o medalie insingerata.

Liviu Radu (20 noiembrie 1948 – 17 octombrie 2015) a absolvit Facultatea de Automatică a Institutului Politehnic București, secția calculatoare.

A debutat cu povestirea „Faţa reală a planetei Marte” în revista Quasar nr. 5/1992. A publicat proză scurtă, romane, recenzii, eseuri.

A tradus peste 40 de cărți. A obţinut numeroase premii, printre care: Premiul Vladimir Colin (2000), Premiul Ion Hobana (2010), Marele premiu Seniorii Imaginației (2011), Premiul Galileo pentru întreaga activitate (2012), Premiul Convenției Europene de SF (2000, Gdansk, Polonia).

Este prezent în antologiile: Nemira ’96, Plaja nudiștilor (1999), Don Quijote, prostituata şi alte personaje (2000), Timpul eroilor (2001), România SF 2001, Alte lumi, alte legende (2002), AtelierKult: povestiri fantastice (2005), Millennium 1 (2009), Millennium 2: șase ani de ficțiuni (2009), Dansând pe Marte și alte povestiri fantastice (2009), Alte țărmuri (2009), Pangaia (2010), Venus (2011), Călătorii în timp (2013), Best of: proza scurtă a anilor 2000 (2013), Xenos. Contact între civilizații (2014), Best of Mystery & Horror (2014), Argos Doi (2015), Galaxis. Noua operă spațială (2016).

Un bărbat și o femeie se întîlnesc pe peronul unei gări pustii. El este profesor și a fugit din orașul în care locuia, terorizat de îmblînzitorii de cobre. Ea se numește Eleonora și și-a părăsit la rîndul ei orașul de teama dresorilor de cîini. Gara în care cei doi așteaptă pare ruptă de lume: ceasul nu funcționează, iar pe un panou sînt notate orele sosirilor și plecărilor, însă nu și destinațiile trenurilor. În apropiere nu se află decît o mlaștină, iar dincolo de ea – deșertul. Profesorul și Eleonora sînt convinși că pot începe aici o viață nouă, pîna în ziua cînd din pus­tiu își fac apariția îmblînzitorii de cobre, dînd tîrcoale refugiului lor.

„O carte a vocilor în care, în Constanţa anului 2016, naratoarea ascultă confesiuni şi comentarii ale unor personaje, dintre care unele ne sînt cunoscute din romanul anterior al Doinei Jela, Villa Margareta. Şi, mai cu seamă, o carte a generaţiilor din România de astăzi, am numărat patru, în care autoarea abordează pătrunzător fricţiunile, stridenţele şi suspiciunile care le despart, neuitînd însă de clipele bune în care iubirea încălzeşte sufletele, topeşte zgura şi deschide calea spre înţelegerea meditată a cîte ceva din ce ni s-a întîmplat. E semnificativ faptul că personajul cel mai încercat, care vorbeşte cel mai puţin, formulează limpede pe parcursul cărţii şi în final felul în care se poate ieşi din continuitatea moartă cu un trecut dureros. O carte în care cititorii vor regăsi neaşteptat visul gustian al anilor interbelici, închisorile şi domiciliul obligatoriu survenite fără justificare în vieţile tinere, umbra pe care ele o lasă asupra familiilor astfel încercate, greutăţile de tot felul care împiedică încă transmiterea întreagă a gîndului sau cunoaşterea echilibrată a faptelor şi obligă la reluarea, iar şi iar, a căutărilor de neeludat.” (Sanda Golopenţia)

„O carte neobişnuită, şocantă, provocatoare, de factură singulară în literatura română. Despre Gellu Naum, poetul extraordinar al avangardei româneşti, nu s-a scris niciodată cu atîta competenţă ca în Zenobia.” (Lucian Raicu)

„În afară de dicteul automat – căruia, de altminteri, suprarealiştii nu i-au fost totdeauna credincioşi –, toate refuzurile, împlinirile şi idiosincraziile suprarealismului pot fi regăsite în acest roman sau, dacă preferă autorul, în acest Pohem de iubire care este Zenobia.” (Monica Lovinescu)

Un intelectual ratat, un scriitor aspirant şi un tînăr politician gravitează în mod misterios în jurul unei tinere studente, prostituată solitară, cu toţii fiind puşi în mişcare de legi necunoscute, contrapunctice. Destinele, ca tot atîtea linii melodice, se intersectează doar pentru a se îndepărta din nou, însă vieţile lor ascund un înţeles profund, care se cere descoperit. Urmărind parcursul individual al fiecărui personaj, romanul conturează peisajul moravurilor româneşti înainte şi după evenimentele din 1989, punînd în lumină arivismul, sterilitatea intelectuală şi cinismul specifice unei societăţi în derivă. Bişniţarul devenit revoluţionar şi apoi deputat, profesorul universitar lasciv care abuzează de încrederea viitoarelor studente sau tînăra vulnerabilă, victimă a dramelor familiale, sunt doar cîteva figuri din acest tablou al unei societăţi care obligă la compromis şi promiscuitate morală.

Oscilînd între rutină şi senzaţiile induse de experienţele narcotice, un grup de prieteni navighează printr-un spaţiu urban populat de figuri groteşti, blazate sau aflate pe marginea prăpastiei. O vizită de lucru la o fermă de flori din Hawaii, o experienţă virtuală aproape mistică, lumea necunoscută a bătrînilor de la un azil sau o şedinţă de storytelling alimentată de stimulenţi mentali chimici sunt doar cîteva dintre punctele de intersecţie ale personajelor. Efervescentă, surprinzătoare, halucinantă, Ierbar spune povestea căutării trăirilor intense şi, odată acestea găsite, a nevoii de a le împărtăşi cu cineva. „Regizorul, pe post de dealer-mecena. Scriitorul, Hackerul, Filozoful şi... Gabi, o femeie – consumatori. Ei sunt Craii de Curtea-Veche, narcomanii începutului de secol. Andrei Dósa i-a prins ca într-un acordeon şi ne împărtăşeşte în Ierbar condensarea şi dilatarea nu neapărat a unor poveşti, ci a percepţiei acestor personaje cu care de multe ori ne intersectăm. Contează şi povestea, dar mai ales modul în care e spusă. Un roman despre consumarea visurilor, despre ratare, despre spălarea machiajului într-o băltoacă de la ieşirea din club.“ (Alexandru Vakulovski)

Mîţa Vinerii povesteşte istoria unui reţetar magic şi a unei familii de adepţi ai marelui Sator. Plasată în Bucureştiul fanariot şi în epoca luminilor, la fel ca Manuscrisul fanariot, povestea trece pe nesimţite de la faptele reale din anul 1798 la misterele unui cult de magicieni, ale căror fabuloase reţete culinare, notate cu acribie în Cartea bucatelor rele, scot la lumină gusturile vieţii arhaice şi rafinamentul unei bucătării fermecate, din vremuri de mult uitate. Cărăbuşii prăjiţi, crumilla cum animis, plăcintele de trandafiri, elixirele de iubire sau lichiorul formicosussunt numai cîteva dintre mixturile vrăjite ce condimentează peripeţiile Mîţei Vinerii.

„Mîţa Vinerii – o jubilaţie stilistică, o literatură vitală, cum era Parfumul lui Süskind pînă la un punct şi Laur al lui Evgheni Vodolazkin, de la alt punct, mai departe.” (Dan C. Mihăilescu)

„Cartea Doinei Ruşti are toate datele unei poveşti captivante: foarte multă fantezie, un fir epic împletit cu mîna sigură a unui povestitor care ştie cum să te ademenească, o atmosferă atît de puternică, încît te urmăreşte multă vreme după ce ai închis cartea.” (Bianca Burţa-Cernat)

„Îmi văd romanul nu numai ca pe o poveste despre cum îți cauți locul în lume, ci și despre cum poți găsi prin narațiune calea spre celălalt.“ (CĂTĂLIN DORIAN FLORESCU)

„C.D. Florescu a scris un roman fulminant despre un secol de rătăciri, izgoniri, evadări, de căutare a norocului... Un roman în care abundă fantezia, frumusețea și imaginile fantastice. Florescu a dovedit și până acum că este un povestitor talentat. Aici ne oferă culmea creației sale.“ (ELKE HEIDENREICH, STERN)

Trei generații și două povești împletite într-un fir care pendulează peste Atlantic, între East River și Dunăre, între Sulina și Coney Island, între Broadway și o leprozerie dobrogeană. Pe fundal se profilează, în secvențe memorabile, freamătul Americii de început de secol XX, peisajul sălbatic al Deltei, tragedia Turnurilor Gemene și crâmpeie din România de ieri și de azi. Vocile cărora Cătălin Dorian Florescu le dă glas – Ray, artist de vodevil de pe Coasta de Est, și Elena, crescută în orfelinate și familii adoptive, lucrătoare într-o fabrică de textile – continuă să rezoneze în mințile și inimile cititorilor și după deznodământul magistral.

CĂTĂLIN DORIAN FLORESCU (n. 27.08.1967, Timişoara) trăiește în Elveția din 1982. A urmat studii de psihologie și psihopatologie la Zürich, specializându-se în terapia umanistă Gestalt. După absolvire a lucrat ca psiholog într-un centru de reabilitare pentru dependenţii de droguri. Din 2001 este scriitor liber-profesionist.

„Spunem mereu, și a devenit un clișeu, că literatura înseamnă empatie. Însă prea puțini dintre noi, scriitorii, facem din literatura noastră un document real, emoționant, mișcător al acestei empatii. Romanul Cameliei Cavadia tocmai așa ceva este: documentul emoționant al unei lumi a copiilor dispăruți. Un document al infernului și al purgatoriului pe care acești îngeri căzuți fără voia lor sunt nevoiți să-l parcurgă. Tocmai astfel de documente îți dau speranța că literatura înseamnă, totuși, mai mult decât un joc estetic. Mă bucur mult, așadar, că o astfel de carte e posibilă.” - Radu Vancu

„Am scris această carte pentru că mă impresionează vulnerabilitatea copiilor, pentru că uit greu un chip trist, pentru că nu pot să nu mă-ntreb unde dorm, ce mănâncă, ce vieți au copiii străzii, dar mai ales care este povestea care i-a adus acolo. Am scris-o și pentru că sunt mamă. Și mi-e imposibil să gândesc ce-aș face și cum aș reuși să supraviețuiesc dacă s-ar întâmpla vreodată ceva rău copilului meu” - Camelia Cavadia

Harta e o reprezentare a lumii. Dar, odată răsturnate reperele obișnuite, ea devine altceva. Fie că e vorba de hărțile diabolice ale lui Johannes Müller sau de harta subiectivă, interioară a Amaliei, călătoriile din romanul Laurei T. Ilea reconfigurează un spațiu al nefamiliarului, a cărui traversare presupune transformări – sufletești, psihice, morale – fundamentale. Lumea în continuă schimbare, reactualizarea, prin intermediul unor scenarii misterioase, a unor momente vitale din Marea Istorie, întâlnirile incredibile între personaje extravagante, care modifică pe nesimțite structura intimă a lucrurilor așa cum le cunoaștem, sunt câteva dintre temele de meditație ale romanului.

„Cartografia lumii de dincolo deambulează între regiuni arhaice ale Transilvaniei şi straniul imperiu al tinereţii eterne creat de Johannes Müller la Aachen, în Germania; între Paris şi New York, oraşul în care Armand Carpentier vrea să pună în practică un proiect pe cât de revoluţionar, pe atât de înspăimântător; între dansul cu rezonanţe barbare de la târgul de fete şi survolarea în trombă a Americii de către Amalia, personajul central al romanului. Mi-am dorit ca această carte să fie premoniţia lumii viitorului. O lume stranie, pe alocuri monstruoasă, condusă de obsesia lui all inclusive şi de noile reguli ale procreării. O lume pe măsura proiectelor extravagante ale celor câţiva excentrici notorii care o locuiesc.“

„Am simţit că personajele din Casting pentru ursitoare se scriu singure în mintea mea. O mare bucurie. Întîi am simţit-o pe Haia. Într-o zi de marţi, bineînţeles. În alta, pe Mira. Pe Lenca, în restul timpului. Asta cînd nu m-am gîndit la Marie Curie, la Greta Garbo sau la Maria Kazimiera. Am scris din dor de oameni iubiţi sau de locuri dragi. Şi cu un mare apetit pentru viaţă, cu toate spaimele şi cu visurile ei. Povestea se adresează celor care cred, cu un gînd năstruşnic, că toate văzutele şi, mai ales, nevăzutele se leagă, că ar exista, aşadar, spectaculoase simetrii şi sincronicităţi, dar şi celor care, dimpotrivă, cred în jocul întîmplării şi al coincidenţei nesemnificative. În carte şi dincolo de ea, peste limitele puterii noastre de înţelegere.” (Ohara Donovetsky)

În 1944, un număr impresionant de evrei din Transilvania sînt îmbarcaţi de autorităţile horthyste în trenuri şi trimişi spre „cuptoarele morţii” de la Auschwitz. Printre ei se află şi o fetiţă de zece ani, Hannya Moscovici, deportată împreună cu tatăl ei şi care nu prea înţelege ce i se întîmplă, dar simte că soarta ei tocmai a luat o turnură îngrozitoare. Prin urmare, îşi creează un refugiu în Limelfia, un tărîm fantastic în care nimic rău nu o poate atinge, populat cu fiinţe supranaturale, de o veselie molipsitoare, dar aceste escapade nu o pot feri de experimentele monstruoase ale lui Mengele. În jurul ei se desfăşoară poveştile inimaginabile ale adulţilor, cărora încearcă să le aline suferinţa invitîndu-i în lumea ei de basm, însă infernul lagărului nazist transformă oamenii şi aceştia devin capabili de orice în lupta lor disperată pentru supravieţuire. Convoiul mieilor împleteşte naivitatea copilăriei cu brutalitatea adulţilor, fantasticul cu realitatea, puritatea cu o cruzime greu de închipuit, totul pe fundalul celei mai mari tragedii din istoria umanităţii.

„Personajele acestei cărţi sînt oameni obişnuiţi, de tot felul: muncitori, ţărani, intelectuali, comercianţi. Ceea ce au ei în comun este spaţiul concentraţionar în care trăiesc. Un spaţiu descris în toată grozăvia lui, o descriere cu atît mai neînduplecată cu cît în cuprinsul volumului nu veţi găsi niciunul dintre cuvintele care îl denumesc: «comunism», «comunist», «partid» etc., ci doar neliniştile şi suferinţele pe care le-a provocat... Aceste pagini se constituie într-un elogiu adus nu rebelilor fără cauză, ci rebelilor fără şansă.” (Varujan Vosganian) 

„Poeme umbrite de o inexplicabilă, statornică revoltă, mîhnire, proze din ce în ce mai batjocoritoare cu prostia omenească, scrise parcă într-adins pentru a nu fi publicate – astfel de pagini îmi treceau tot mai numeroase prin faţa ochilor. Cineva se împotrivea evidenţelor; cineva stăruia să creadă că nu zadarnic se aşază la masa de scris, deşi perspectivele cununiei cu litera de tipar piereau într-un unghi tot mai strîmt şi mai neguros. Varujan Vosganian avea toate datele unui artist care îşi face religie din refuzul faptului împlinit.” (Mircea Ciobanu)

Strainul de langa mine este noua carte semnata de autoarea bestsellerelor: Fluturi si Insomnii, Irina Binder.

Despre cazul Romeo Mailan, țigan din România, ajuns în Italia, socotit drept un criminal de notorietate internațională, datorită unor diabolice înscenări, citisem și eu la vremea respectivă. Mafia, infiltrată în cele mai înalte straturi sociale, mai făcuse o victimă.

Cu o documentare riguroasă, pornind de la nașterea eroului, Ioan Kalmar reconstituie viața aventuroasă, plină de neprevăzut, a unui om care, de multe ori, se lua, cu îndrăzneală, dar și inconștiență, la trântă cu propriul său destin. Iar, în cele din urmă, chiar acest amestec periculos l-a dus la pierzanie.

Cartea are meritul de a ține treaz interesul cititorului, precum un film serial bine gândit. De fapt, da capo al fine, cartea lui Ioan Kalmar are o dimensiune cinematografică, stârnește curiozitatea și își păstrează ritmul cu dibăcie. O carte care merită citită. Părerea mea. RADU TUCULESCU

Oameni și locuri... Autoficțiune sau realitate? Întrebări cu răspuns sau întrebări fără răspuns, unele sugrumate mut chiar înainte de a deveni și mai amenințătoare prin rostire. Certitudini și temeri... și, mai presus de orice, viață pur și simplu.

Cartea topografiază afectiv vârstele unei mari iubiri și ale devenirii lui „amândoi”. Într-o pendulare permanentă între trecut și prezent, Andy reface sincer și minuțios traseul propriei existențe, pe corabia încărcată cu comorile prețioase ale amintirii, în încercarea de a afla un sens nou unei vieți care avusese, până nu demult, un altul. Străzile Polonă, Italiană, Donici, Cercului, când mai aproape, când mai departe de al patrulea copac, centrul labirintului.

De la îmbrățișarea celor dintâi fiori ai iubirii, până la deriva înstrăinării... De la poezia suavă din trecutul ceaușist, până la proza necruțătoare a prezentului în care se mai spera încă în dăinuirea poeziei... Povestea unui sentiment, a unei familii, a unei profesii, condimentată cu alte povești ale altor oameni și locuri. O carte despre timp și anotimpurile sinelui...

Ce se întâmplă atunci când un temut cămătar bucureștean trece printr-o criză mistică, aflând că s-a îmbolnăvit de cancer la plămâni? Dar când, într-o aparentă lume a binelui și toleranței, ies la iveală adevăratele fațete ale vieții monahale? Cu scene care amintesc de filmele lui Tarantino și ale fraților Coen, cu un umor întunecat și o luciditate necruțătoare, romanul lui Bogdan Răileanu impune un personaj memorabil, pe Maldini, interlop sângeros și sentimental. Dinții ascuțiți ai binelui e o carte scrisă cu înțelegere autentică față de lucruri pe care de obicei le înecăm în revoltă ipocrită, cu o poezie difuză, bine temperată, în care autorul îmbracă și periferia bucureșteană – sediul bandei lui Maldini –, și spațiul recluziunii călugărești.

„Am vrut să scriu despre destinul teribil al unui cămătar și despre căință. Am inclus aici, probabil, toate fricile și speranțele mele. Am avut coșmaruri și am visat frumos în același timp construind în minte drumul unui om. Nu am fibră de interlop în mine, recunosc. Mi-ar fi greu să dorm liniștit noaptea, dar cred că în fiecare interlop există o coardă a binelui, care vibrează. Pentru că în lumea lor e nevoie de echilibru, nu poate fi doar rău și amăgire. La fel cum, în oglindă, în lumea celor care se ocupă în mod evident doar cu binele, răul apare și echilibrează balanța ca un parazit de care un ecosistem are nevoie ca să funcționeze.“

LANSAREA ROMANULUI ARE LOC LA LIBRARIA HUMANITAS DE LA CISMIGIU VINERI, 11 MAI, ORA 19:00

“Poți rezolva enigme, dar nu ai cum să „rezolvi“ oameni. Pentru că omul, să-i zicem personaj, e o matrioșkă de enigme și oricât de bine ai înțelege, până la urmă, cum într-o situație s-a ajuns de la cauză la efect, e doar o pojghiță de înțelegere care, odată spartă, te aruncă-n apa adâncă și foarte rece. 

Mihaela Apetrei construiește cu acribia, pasiunea și talentul unui pictor de boabe de orez personaje atât de verosimile, de palpabile, încât le simți respirația, parfumul, le trăiești stările, chiar și atunci când n-ai vrea deloc asta, dându-ți senzația că aceste personaje au scris singure povestea asta extraordinară, deci, și tu. Or, asta se numește arta de a scrie un roman.” — Ana Barton, scriitoare

“Cartea Mihaelei Apetrei poate să vă placă sau să nu vă placă. Dar dacă sunteți iubitori de policier, veți aprecia răsturnările spectaculoase de situație, dacă sunteți iubitori ai descrierilor, veți aprecia atenția pentru detalii, aproape cinematografică, veți aprecia referirile culturale, dar și ingeniozitatea scriiturii. Pe mine m-a cucerit și cu rețetele, dar și cu referirea la Melania Lupu, pentru cei care au citit romanele Rodicăi Ojog Brașoveanu. 
Sunt o cititoare convinsă de romane polițiste; mă bucur sincer că în sfârșit se întâmplă ceva în literatura română de gen și se întâmplă cu o carte pe care am citit-o pe nerăsuflate.” — Maria Coman, jurnalistă

Invitațiile la cină sunt pentru obezul Murki un fel de tactică de supraviețuire. Numai că aceste invitații declanșează un șir de morți misterioase, din care lipsesc mobilul și arma crimei.
Doar câțiva oameni dețin amănuntele care pot dezlega enigma. Și, în final, cu toții trebuie să răspundă la o întrebare: oare este o crimă să-ți dorești să fii fericit?

Mihaela Apetrei a absolvit, în 1994, Facultatea de Litere a Universității București. A fost jurnalist timp de zece ani, apoi trainer de Public Speaking mai bine de 15 ani, perioadă în care a pregătit peste 1500 de profesioniști din peste 350 de companii. În 2012 a publicat cartea Mai bun, mai încrezător, mai puternic, ca prezentator, dedicată tuturor celor care vor să-și îmbunătățească abilitățile de prezentare. Este coach certificat internațional, traducător și redactor pentru editurile Trei și Publica. 

În 2016, după participarea la două semimaratoane, Mihaela a parcurs într-o lună, pe jos, cei 800 de kilometri ai celebrului Camino de Santiago, având ca punct final orașul spaniol Santiago de Compostela. Pe blogul ei e-literaria.ro și în ediția online a ziarului Adevărul este în curs de publicare un jurnal de călătorie din acest pelerinaj, scris sub formă de roman bazat pe întâmplări reale din timpul călătoriei. Locuiește în București, este căsătorită și are o fiică.

Un barbat porneste intr-o calatorie in sine, in incercarea de a-si reconstrui propria identitate. Rememoreaza bucati din copilarie, adolescenta si tinerete, se foloseste de experientele sale, cauta sa gaseasca un sens misterului care a fost viata tatalui, sa se impace cu geamanul sau interior, sa se elibereze de perioada serviciului militar sovietic, care l-a tinut captiv doi ani. 

In Territoria se afla cea mai splendida si infioratoare confesiune contemporana a alienarii.

Crud, violent, Oleg Garaz ridica o cortina spre infernul care se poate dezlantui in noi si in celalalt.

Trepidatie, incordare, paroxism. Un galop gafait, egocentric, facand din Oleg Garaz un «maniac» autoproclamat. Un narcisist amintind de Oscar Wilde, bine temperat insa de un sceptic pe masura. Un sceptic care aduna ca un papusar sofisticat spectatori la fel de sofisticati in jurul maniei sale infrigurate de a discursiviza totul.

Territoria nu este un roman. Territoria este o reprezentatie-drog, in care consumatorul se complace, din care pare ca nu mai poate si nici nu mai vrea sa iasa. Atentie, vizionarea integrala nu e recomandabila intr-o singura zi. Concentratia licorii e atat de mare incat sorbirea ei dintr-o inghititura ar putea «cauza». - Dora Pavel

Intamplari de familie si secvente din viata, despartiri, vise, regrete si supravietuiri se oglindesc in povestirile cuprinse in acest volum.
Seara de dinaintea emigrarii unei familii in Israel, povesti de cazarma, accidentul de la Cernobil, un raport de garda in decembrie ’89, o intalnire ratata cu fostii colegi de facultate, un tata care fuge de langa fiul sau – acestea sunt doar cateva dintre scenele care i se vor derula prin fata cititorului cand va deschide cartea lui Ion Plesa.

Ion Plesa are toate avantajele unui debut tarziu: si-a delimitat clar universul, pe care il exploreaza intr-un stil personal, as zice chiar inimitabil. Prozele sale au un aer comun, parte si datorita temei predilecte a timpului, cu trecerile si pierderile sale, parte si scriiturii, uneori de o rara frumusete, blend de stranietate si nostalgie, de introspectie si teatral, de lirism vag si umor fin. Ion Plesa are un simt aparte pentru descrierile unor spatii invaluite intr-o obscuritate blanda si pentru surprinderea senzatiilor intr-o lentoare muzicala, ceea ce il face un neasteptat blecherian. Prozele sale de familie si de atmosfera evoca scene si voci trecute, imagini si amintiri in sepia ca niste fotografii vechi in care inca se manifesta viata. Cartea sa este un minunat album de snap-uri narative. - Marius Chivu

Vîrsta recomandată: 12+

Dacă în colonii totul merge strună, în Pădurea Întunecată a celor Nouă Cetăţi a venit vremea cînd creaturi misterioase trăiesc printre oameni: sînziene, balauri, zmei, iele. Acolo lumea e împărţită în două: cea a solomonarilor buni, în frunte cu venerabilul Ilie, şi cea a solomonarilor răzvrătiţi, conduşi de Sathanasie. Deasupra tuturor străluceşte Amoralul Fotie, singurul care nu trebuie să dea socoteală nimănui. Ionuţ, strănepotul Solomonarului Ilie din Colonia Românească, îşi urmează drumul plin de pericole în mijlocul acestei păduri, înfruntînd cele mai neaşteptate şi înfricoşătoare aventuri, toate pe cale să dea naştere unui război care pluteşte în aer. Însă băiatul poartă cu el ceva cu totul deosebit, pe care nici măcar noii săi prieteni, războinica Isidora şi cei trei pitici, Moţ, Găicuţă şi Năsturel, nu-l cunosc: comoara pe care Ionuţ o pune la bătaie de-a lungul acestei istorii adevărate e inima lui neobişnuit de mare şi bună.

În cîte feluri poţi să uiţi un om? Imaginea unei statui dintr-o reclamă la un muzeu subacvatic aduce în memoria Andei o veche dragoste şi un uitat sentiment de vinovăţie. Foile unui jurnal găsit întîmplător de două eleve scot la lumină o poveste neterminată în care se împletesc parfumul de epocă şi ororile unui trecut aproape uitat. Enigmaticele foi rămîn apoi ani de zile într-un sertar, ca să ajungă în final în mîinile unui sculptor care urmează să plece într-o aventură subacvatică. O încrengătură de poveşti ce îl au în centru pe Tibi Vreme, veşnicul cuceritor, amuzant şi blazat, care în adolescenţă avea două dorinţe: să ajungă regizor şi să plece din ţară; şi care la treizeci de ani, cantonat între munca de inginer şi o căsnicie menţinută din inerţie, îşi omoară timpul scormonind în trecut şi imaginînd plecări.
O carte despre urmele pe care le lasă iubirea, despre memorie şi despre absenţă.