Literatură română

Romanul Simonei Antonescu ne poarta cu doua veacuri in urma, in Principatele Romane. Remitizarea istoriei nu doar insufleteste destine individuale, ci da viata si tensiune unor evenimente cruciale de mult arhivate. Aceasta calatorie de sase ani in perioada razboiului ruso-turc, terminat cu pierderea Basarabiei, este o autentica evadare in trecut. Pe mosiile Tarii Romanesti, grinarul marilor imperii, sau in batalii pe mare si pe uscat, pe ulitele tirgului Bucurestilor, traversate de picioare desculte si taine de palat, sau la Constantinopole, in serai si catacombe, printre intrigi si capete taiate, istoria isi urmeaza cursul. Hanul lui Manuc, la fel ca primele romane ale Simonei Antonescu – Fotograful Curtii Regale si Darul lui Serafim –, se situeaza sub aceeasi inscriptie heraldica: „Daca nu revezi trecutul, nu vezi prezentul si nu prevezi viitorul.”

Plec – roman cu publicitari, magar si umbre, este o carte singulara in literatura romana actuala, in care apar culisele unei lumi pe care se bazeaza intreaga industrie de consum: lumea publicitatii. Pe acest fundal colorat, plin de lumini artificiale, promisiuni false si slogane mai mult sau mai putin originale, evolueaza patru personaje care pornesc impreuna intr-o calatorie al carei scop e repatrierea magarului Krasna: Vera Trotsky, Marta Coman, Felix Dimuleanu, Mishu – baiatul de la IT.

Fiecare dintre aceste personaje are propria-i poveste: Marta e obsedata de ideea ca va fi concediata si incearca sa-si ghiceasca soarta din numaratori intamplatoare; Vera se straduieste sa lase in urma istoria unei tradari si parasirea casei in care a fost fericita; Felix Dimuleanu ar vrea sa stie mai multe despre femeia care i-a fost mama si pe care nici n-a apucat s-o cunoasca; Mishu s-a saturat sa rezolve problemele informatice ale companiei prin sfatul de a conecta computerul la curentul electric. In felul sau, fiecare dintre aceste personaje cauta un exit.

Oare ce i se intimpla Occidentului? A intrat el in faza finala a declinului? Moare civilizatia occidentala? Va fi Europa Occidentala islamizata, africanizata, ocupata de milioane de migranti veniti din Africa si din Asia? Asistam la disparitia omului alb? Se va produce o gigantica operatiune de inlocuire in Europa a populatiei albe, de traditie crestina, cu o alta populatie, africana si arabo-musulmana, purtatoare de traditie islamica? Sintem, pe continentul european, martorii unei catastrofe comparabile cu prabusirea Imperiului Roman? Se produc sub ochii nostri extinctia valorilor occidentale, amutirea vocii morale a Occidentului si iesirea sa din istorie? A decis oare Occidentul sa se sinucida in prezent, din punct de vedere cultural, dupa ce in secolul trecut a incercat de doua ori sa se sinucida fizic (declansind Primul si cel de-al Doilea Razboi Mondial)? Zeci de intrebari de acest gen inunda zilnic presa si retelele de socializare. Ca jurnalist, ma confrunt cu ele zilnic la Radio France Internationale, unde lucrez de trei decenii. Ca scriitor insa, mi-am propus sa le abordez oarecum altfel, prin prisma unor fabule filozofice si a unor povestiri cu aer dilematic, dar si prin citeva confesiuni. - Matei Visniec

Și se făcu întuneric, de Ciprian Măceșaru, este o colecție de opt proze scurte, exemplar scrise, în care fiecare text în parte reușește să atingă un punct nevralgic al lumii de azi.

Volumul se deschide cu un text despre defazări, pierderi de tempo și sincope conjugale. În Delay, acești timpi lipsă nu-i anulează personajului numai plăcerea de a nu anticipa scorurile la meciurile din campionatul de fotbal (televizorul lui Gherasim, veciunul de la etaj, este cu câteva secunde mai rapid), dar pune și punct căsniciei sale – în favoarea aceluiași Gherasim.

În Leoaica (e de la sine înțeles că titlul trimite la poemul-fanion Leoaică tânără, iubirea) „Iuliana era o poetesă, admiratoare până la ceruri și înapoi a lui Nichita Stănescu […] mustea de patetism, de cuvinte ca frumos, minunat, înger, lacrimi și zbor și era o bisericoasă, o smerită, iubirea țâșnea din ea de peste tot”. Sigur că orice absolvent de Litere recunoaște într-o clipită acest prototip, iar cinismul cu care Ciprian Măceșaru construiește acest text face deliciul lecturii.

Lecția este un text pe care ar putea fi studiată arta echivocului. De la prima frază, de la smerenia așa-zisului discipol, amintind (voit) de practicile de instructaj budiste, până spre finalul textului, unde replici de tipul: „Ești cel mai tare. Ești regele cartierului. Le-ai luat banii la toți” dinamitează întregul eșafodaj pe care părea să fie contruit textul.

Deși fiecare povestire în parte își are forța și miza ei, cred totuși că nucleul acestei cărți se găsește în două dintre textele din voum. Pe de-o parte în Fabrica de draci, unde este vorba despre un fiu care nu-și iartă tatăl pentru abuzurile de putere, iar pe de altă parte în proza care dă și titlul volumului, Și se făcu întuneric, poveste care trece din factual în contrafactual vorbind despre mișcările stradale care ne-au animat pe toți în ultimul an.

Subtema care traversează ambele texte este aceea a spunerii unor povești. În Fabrica de draci, tatăl vine adeseori acasă beat, furios, iar mama „legăna dracii pe un picior, că așa se zice, că dacă bâțâi din picior înseamnă că legeni un drac. Erau dracii pe care i-i arunca tata de cum intra pe ușă, duhnind ca o distilerie”. Cu toate acestea, fiul își amintește poveștile pe care tatăl i le spunea în copilărie, povești care se calcifiază odată cu trecerea timpului: „Îl văd pe bărbatul care povestea folosind mereu și mereu aceleași formule, aceleași fraze ce nu îngăduiau vreun amendament logic sau stilistic. Erau fraze definitive, perfecte, nu le puteam, și nu pot nici acum, auzi decât prin vocea tatălui meu”.

Proza care dă titlul volumului este și cea mai extinsă. Și se făcu întuneric, care debutează cu așa-zisul motto neoficial al Republicii Tatarstan – „Noi putem!” -, este, cum am spus, un text care reia povestea protestelor din Piața Victoriei. Personajul central se lasă târât, fie din iubire, fie din lașitate, într-un „război de uzură” în care nu crede. În final, atât el, cât și Valentina (femeia voluntară care îl aduce, aproape împotriva voinței lui, pe baricade) sunt deportați, urmând a fi instituită o nouă dictatură. Într-o secvență, el trebuie să țină o scurtă prelegere la Sala Mică a Ateneului despre o piesă de teatru a lui Federico García Lorca. Bruiat de timpul prea scurt care i se alocă, tot discursul o ia la vale, iar coerența, atât de bine gândită și memorată dinainte, se rupe:  „De atunci vorbesc numai la capătul liniei, în fața publicului meu imaginar, vorbesc foarte bine, acolo sunt un vulcan, un torent, nimic nu mă poate opri”.

Această concentrare asupra zicerii unui text este o temă adiacentă care se reia pe diverse niveluri.

Lumea construită de Ciprian Măceșaru este o lume à rebours: „Ca o gingie atinsă de parodontoză, pământul de lângă blocuri e lăsat pe alocuri, dezvăluind fundațiile, lucru care pare să nu îngrijoreze pe nimeni. Câteva fetițe joacă fotbal pe un teren improvizat într-o parcare. Pe margine, patru băieți butonează pe telefoane. Fetele aleargă cu multă ambiție și chicotesc ori de câte ori una dintre ele se încurcă în pași sau nu nimerește mingea. Băieții, plictisiți, dar cu frizuri impecabile, par mici extratereștri pedepsiți de părinți să locuiască o vreme pe Terra”. Pasaje ca acesta ilustrează la perfecție care este unghiul de vedere din care Ciprian Măceșaru scrutează realitatea.

„Aș fugi de poporul ăsta ieșit nu demult din bezna bordeiului, din bezna incestului, a violului, a jegului gros de un deget, a copiilor cu mintea-nmuiată-n alcool”, spune personajul central din Și se făcu întuneric. Ce-i lipsește lui este ambiția și, nu în ultimul rând, independența de a acționa fără „cârje” – așa cum sunt, pe rând, mama și apoi iubita lui. Bezna care revine acum nu este altceva decât un nou Ev Mediu.

Însă Ciprian Măceșaru nu lasă „întunericul” pe care-l anunță încă din titlu să devină notă dominantă în cartea lui. În urma lecturii, rămâne gustul unui spirit ludic bine pus în pagină.

Dupa ce Afaris descopera corpul mutilat si neinsufletit al unei Nimfe in timpul unei drumetii, Saraf, tatal sau si liderul Aorienilor realizeaza ca profetia sa este inevitabila. Razboiul va incepe in curand intre Aorieni si magnificile Nimfe. 

Temerea sa devine si mai mare atunci cand afla de aparitia unor noi puturi energetice pe Aora, care rasar de nicaieri si emana o energie mistica si malefica, corupand mintile celor care ii cad prada, transformandu-i in nebuni, insetati de sange. Astfel, pune la cale un plan diplomatic de a preveni razboiul, dar, totodata, ii pregateste pe oameni pentru ce e mai rau. Afaris incepe un antrenament special cu tatal sau, sporindu-si puterile, dincolo de orice imaginatie, devenind o arma vie, cu scopul de a juca un rol vital in viitorul razboi.

Dupa ce razboiul incepe intr-un tarziu, locuitorii Aorei sunt separati in mai multe tabere. Unii sunt cuprinsi de o energie neagra, vanandu-i pe ceilalti, altii incearca sa supravietuiasca. Unii incearca sa castige razboiul, iar altii incearca sa restabileasca pacea pe Aora. Dar nimic nu este ce pare a fi, asa cum a spus Pandora: 

„Adevaratul inamic se ascunde in umbre". 

Lavinia Braniste a reusit sa scrie o carte uluitor de proaspata, in limbajul imediat recognoscibil al ratacirilor de acum, o carte in care realitatile interioare si exterioare se arata nefalsificate, revoltatoare, in care trucurile si eschivele nu se admit. Este si o carte a adevarurilor despre femeile tinere, singure si captive in mecanismul asteptarilor si al nevoii de validare, un roman despre micile cedari si despre micile tradari de fiecare zi, despre forme de acomodare si (iluzorii) strategii de evadare din teritoriul neindurator al unei urbanitati alienante, normative. Este o carte unica, autentica si curajoasa, una atit de necesara. Dupa acest roman care, la fel ca prozele care l-au precedat, constata cu luciditate o stare de toxicitate sistemica, Lavinia Braniste are toate datele sa ia in calcul o proza mai putin defensiva, in care eroina isi ia, in sfirsit, revansa! - Alina Purcaru

Sansa Gorilei a fost aceea de a suscita comentarii extrem de interesante. Intr-o anumita masura, lucrul se poate explica prin subiect. Dintotdeauna romanele politice (a se citi: dotate cu instinct politic veritabil) au starnit, la lectura, o atractie activa. Mai cu seama atunci cand acestea puneau sub lentila actualitatea imediata. Si, trebuie precizat, mai cu seama atunci cand actualitatea cu pricina nu era una tocmai calma. Iar despre sfarsitul deceniului al patrulea (Gorila aparând în 1938) numai calm nu se poate spune ca ar fi fost.

În nuvela Calvarul, destinul lui David Pop rezuma anticipativ conflictele de constiinta ale lui Apostol Bologa din romanul Padurea spânzuratilor. Deosebiri sunt, însa, destule. Înainte de razboi, David Pop duce o viata tihnira, lipsita de întâmplari capabile sa-l scoata dintr-o inertie molateca si indiferenta. Viata lui se suprapune unui fel de a fi care-l va plasa anonim si confundabil in provincia musiliana a omului fara insusiri. Zbuciumarile nu-i plac lui David Pop si nu-i place nici munca. Manat de ambitia tatalui sau – un taran darz si muncitor – petrece ani multi prin universitate fara sa treaca examenele. Si doar ca sa se poata infatisa nasaudenilor intr-o lumina favorabila se apuca el si „trece cu bine“ examenul de ofiter. Magulit si inaltat in ochii concetatenilor, prin titlul de sublocotenent in rezerva, David Pop isi descopera o vocatie de care nu se stia capabil. Militarul de profesie care dormita in dosul incapacitatilor si leneviei sale tihnite il va arunca mai pe urma – in vremurile razboiului – in bratele unui destin nou.

Romanul Detonarea începe chiar din 1918, anul Marii Uniri, şi se sfîrşeşte în zilele noastre, urmărind povestea a patru generaţii ale unei familii, de-a lungul unui secol de transformări radicale pentru destinul României. Reprezentantul fiecărei generaţii are cîte un mentor, o călăuză care intervine decisiv în viaţa lui, dar întîlnirile ce par la început providenţiale se dovedesc de cele mai multe ori a fi fatale. Apar astfel nume importante ale istoriei, scriitori, gazetari sau politicieni, iar tabloul general este acela al unei împletiri între bune intenţii şi perfidie, între naivitate şi ticăloşie, între idealism şi cinism. Străbunicul, bunicul, tatăl şi fiica, deşi foarte diferiţi între ei, construiesc, pe rînd, cîte o bucăţică din destinul tragic al întregii familii, care îşi urmează cursul decadă după decadă.

„Am încercat să evit tentaţia unei fresce minuţioase şi chiar plictisitoare şi să pun în prim-plan esenţele, subscriind la ceea ce spunea Cioran, că vom ajunge într-o vreme cînd nu vom mai citi decît telegrame şi rugăciuni. Romanul acesta este aşadar o contopire a rugăciunii cu telegrama...” (Dan Stanca)

Imbinare intre poveste, legenda si elemente de istorie consa­crata, Povestirile eroice sunt constructii narative cu cheie morala. Asa cum folclorul romanesc utilizeaza cu predilectie modele compor­tamentale cu valoare generala pentru a organiza o lume a satului, naratiunile lui Camilar ating aceeasi coarda a sensibilitatii noastre la un prototip uman exemplar. Pentru ca eroii sai sunt ghidati astfel incat sa fie credibili pentru copiii (de varsta scolara) aflati in cautare de super-eroi. Cu toata aceasta miza (inalta si universal valabila), ceea ce da veridicitate este, paradoxal, nu actiunea ci comentariul auctorial cu caracter de filosofie a istoriei. Si inca „un detaliu“: libertatea de a fantaza. Expunerea riguroasa este completata cu „pauze“ pentru fantazare, in care cititorul le umple cu propria imaginatie creatoare cu actiune, dialog, identi­ficare cu personajele etc.

Viaţa uniformă a funcţionarului corupt Nistor Polobok, şef la Primăria Chişinău, ia o turnură periculoasă din clipa în care o crăpătură apare în asfaltul de lîngă maiestuoasa lui vilă. Şi asta pentru că respectiva crăpătură, inițial inofensivă, se tot lărgeşte, transformîndu-se într-un adevărat crater care înghite tot ce prinde în cale, iar de vină ar fi un păcat al oficialului, de care doar o „damă de cupă” l-ar putea absolvi. În jurul gropii care înghite metodic case şi cartiere se ţes mai multe poveşti: un pensionar moare imediat după apariţia şi lărgirea crăpăturii, un alt pensionar, care a încercat ani de zile să obţină cetăţenia română, e înghiţit de groapa hulpavă chiar în momentul în care pleacă pentru totdeauna spre România, primarul corupt al Chişinăului ajunge în spital în stare gravă după ce oamenii rămaşi fără case iau cu asalt primăria, iar un bibliotecar speriat de cataclism se lasă păcălit de un politician escroc, fondator al Partidului Anti-Groapă. Dama de cupă este un roman tulburător, care intră în dedesubturile unui sistem corupt, arătîndu-ne fața ascunsă și urîtă a scenei politice.

„Chişinăul stă să se prăbuşească într-o groapă. Oraşul de pe Bîc riscă să fie înghiţit cu tot cu oameni, case şi instituţii ale statului. Funcţionari, jurnalişti, scriitori, pensionari, locatari – toţi constituie o bogată galerie de personaje ale tranziţiei. O istorie plină de suspans, de tensiune narativă, cu personaje bine conturate şi cu un fir epic structurat cu dexteritate. O carte care te pune pe gînduri. Şi te nelinişteşte.” (Maria Pilchin)

„Lumea «omulenilor» se izbeşte de teoria Găurii Negre. Din coliziune ţîşnesc viziuni cosmice ale Corupţiei de un umor nebun, singurul capabil să împiedice lipsa de speranţă să se transforme în disperare. Un text în care Gogol bea o cafea (şi nu numai...) cu Eugen Ionescu. O parabolă egal de relevantă pe ambele maluri ale Prutului.” (Caius Dobrescu)

Trintius, un hacker anarhist, îndrăgostit nebuneşte de o victimă a lui, Ema, este recrutat în închisoare de serviciile secrete. După mai multe şedinţe de psihoterapie, Trintius îşi scrie memoriile camuflate într-o şaradă de întîmplări extraordinare, divers localizate în timp şi spaţiu, din Patagonia lui Magellan în Cuba lui Che Guevara, din Barbaria corsarilor în Coreea de Nord contemporană. Dar este Ema ceea ce pretinde? Ajunge personajul principal să controleze jocul sau trăieşte doar o iluzie? Răspunsurile se găsesc în memoriile lui Trintius – o colecţie de întîmplări cu personaje aflate în situaţii teribile de viaţă la extrema realităţii. Aparent autonome, poveştile capătă neaşteptat coerenţa intimă a traumelor unui hacker hăituit de propriile fantasme. Ca să-l înţelegi, trebuie să înveţi să priveşti prin ochiul unei libelule, un „ochi format din mii de alţi ochi, numiţi omatidii, ca nişte lentile, fiecare aplecată asupra unui detaliu. Şi din toate adîncimile perspectivei, ochiul cel mare reconstituie întreaga imagine”.

Romanul Câinele iubirii e o poveste de familie neconvențional spusă, despre o lume deopotrivă dură, întunecată și plină de tandrețe. Privită prin ochii copilului-narator, existența cenușie dintr-un oraș de provincie comunist, cândva la sfârșitul anilor ’70, capătă dimensiuni fabuloase: un tată ofițer, autarhic și închis în sine, a cărui boală îl reduce treptat la stadiul de invalid, o mamă puternică, în ciuda fragilității ei fizice, o istorie complicată de familie, care îl are în centru pe bunicul patern, sunt elementele poveștii.

„La început a fost o fotografie găsită întâmplător, care m-a făcut să scriu despre ce mă frământă. Despre cicatricele care nu se vindecă, istoria în care suntem aruncați și căreia nu vrem să-i aparținem, boala căreia nici ei nu vrem să-i aparținem. Am vrut să disting fețele colective ale vinovăției, chipurile individuale ale mărturisirii, mecanismele prin care, împreună, devenim o înfățișare, o imagine. Ce ne umanizează? Ce ne dezumanizează? Până unde suntem noi înșine? Ficțiunea m-a ajutat întotdeauna să decupez teritorii aparent nelocuibile, pentru că lumile mele au granițe fine, permeabile, ușor de străpuns. Am scris cartea aceasta cu teama că, uneori, le-am lăsat personajelor mele prea multă libertate, și cu neliniștea că, alteori, le-am abandonat când aveau mai mare nevoie.“

Volum apărut cu sprijinul Zoppas Industries România

„Un singur cuvînt îţi vine să spui la capătul acestui volum care, pe de-o parte, semnalează un debut şi, pe de alta, confirmă o vocaţie: ADORABIL! Debutul e al unui copil de 7 ani care îşi lasă trecut numele pe copertă, Tudor Şerban, iar cel care se dovedeşte încă o dată nu doar un excelent poet, ci şi un adevărat om de presă atunci cînd înregistrează atent şi sensibil puzderia de vorbe din jurul lui e Robert Şerban. Aşadar, în tandem, un fiu şi un tată. Amîndoi îşi pun întrebări, amîndoi îşi dau răspunsuri, iar din jocul lor plin de tandreţe, farmec şi umor se naşte nu doar o lecţie discretă pentru toţi părinţii obosiţi, ci şi una de neaşteptată poezie.” (Adriana Babeţi)

„Un puşti care își trăiește copilăria din plin și, culmea, are și timp de joacă, ceea ce este din ce în ce mai rar printre copii. Și atunci are vreme de isme: Tudorisme! Ai grijă, e periculos, foarte periculos! S-ar putea să te dezvolți frumos, să ai o personalitate bine conturată, ba chiar să ai păreri proprii și, cine știe, să-ți mai impui și punctul de vedere. Of! Am speranţa ca jocul meu actoricesc, atunci cînd mă voi pune în mintea ta, să se ridice la nivelul tău! Pentru toate celelalte există taică-tu, Robert. Dovada: această carte!” (Pavel Bartoş) 

„Tudor nu este aici un copil care spune «lucruri trăsnite», ci un medium, un revelator al vîrstei de aur, iar inspiraţia lui Robert Şerban de a-i urmări aventura intrării în istorie şi a luării ei în posesie este ea însăşi un act de creaţie.” (Pavel Șușară)

Jurnalistul Stefan Irimescu lucreaza la Vocea socialismului si se bucura de micile privilegii ale unui intelectual cu oarecare celebritate: invitatii la film si la teatru sau acces la alimente devenite rare, precum unt sau ulei, fara sa stea la coada ore in sir. Acest confort meschin dispare insa atunci cand este luat la ochi de oamenii Securitatii pentru ca a ascuns scrisori de la cititori ca sa-i protejeze pe semnatarii lor si a strecurat intr-un articol remarci negative la adresa regimului politic.

Dupa ce il loveste pe reprezentantul serviciilor secrete, este arestat si torturat zile intregi. Eliberat, Stefan o cunoaste pe arhitecta Raluca, o femeie flamanda de iubire si care, asemenea lui, nu impartaseste idealurile partidului. Din nefericire, femeia este maritata cu Ilie Stancu, tanara speranta a politicii comuniste, iar povestea de dragoste devine un teribil joc de-a v-ati ascunselea.

Propaganda, intemnitare, abuz: scriitor elvetian de origine romana, Andrei Mihailescu a trait sub regimul Ceausescu inainte de a emigra in Elvetia in 1981. Primul sau roman, Om bun la centru, este un thriller politic ce reviziteaza din exil distopia Romaniei anilor ’80. Proza densa exploreaza interferentele dintre politic si privat intr-un sistem represiv si paranoic in care privatiunile si frica de cel de langa tine fac parte din cotidian: „Denunta-ti vecinul si primesti o locuinta la oras, o slujba, o Dacie, un frigider, fiu credincios al patriei ce esti! Cata vreme actionezi asa, ai farama ta de bunastare si un pic de protectie. Pe socoteala acelora pe care i-ai predat sau care sunt, pur si simplu, mai slabi, mai putin importanti.“

„Am fost pe teren, am pus si eu ceva acolo in miscare, stii, la centru, acolo unde alearga jucatorii aia care nu marcheaza niciodata un gol. Alearga incoace si incolo si dau mingea mai departe. Sau nici macar nu primesc mingea, dar il impiedica putin pe adversar. Cinci sau zece secunde, incurca atacul advers, pana cand propria echipa s-a repliat. Asa vreau eu sa gandesc despre mine. Un tip simplu, care da tot ce poate, un om bun la centru. Pentru ca, peste treizeci de ani, sa pot sa ma uit in ochii copilului meu.“ - Bucuresti, 1980.

Volum apărut cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei în baza unei decizii emise de Parlamentul German.

Sînt trei secole de cînd primii germani au fost colonizaţi în Banat, prezenţa lor jucînd un rol important în regiune atît din punct de vedere economic, cît şi politic şi cultural. Într-o a doua ediție revăzută și considerabil adăugită, volumul coordonat de Smaranda Vultur reuneşte interviuri autobiografice şi studii antropologice despre minoritatea germană din Banat, care creionează imaginea de ieri şi de azi a unei etnii, precum şi repere importante ale istoriei sale sociale. Prin interviurile de tip „povestea vieţii” sînt prezentate destine individuale, obiceiuri, tradiții, locurile rămase în memoria etnicilor germani, precum şi odiseea celor deportaţi în URSS în 1945 şi în Bărăgan în 1951.

Mărturiile celor care au traversat perioada de nazificare, războiul, care au pierdut prin expropriere sau colectivizare accesul la transmiterea bunurilor, au cunoscut la o vîrstă extrem de fragedă deportările, separarea de familie şi munca epuizantă sînt mai dramatice, mai încărcate de emoţii atunci cînd cei care relatează nu au cîştigat prin trecerea timpului o anume detaşare şi distanţare analitică. Sînt – în cazul deportaţilor în URSS mai ales (jumătate dintre interviuri fiind cu unii dintre ei) – adevărate poveşti de supravieţuire, fără tonalităţi eroizante, care le-ar face mai puţin credibile. Descrierile condiţiilor din lagăr sînt uneori cinematografice, apropiindu-se prin detalii de puterea de impact a unui text literar, pe principiul că realitatea, în condiţii extreme, concurează ficţiunea. Smaranda Vultur

Marea calitate a istoriei sociale este căutarea – obligatorie – a nuanțelor. Într-o vreme a generalizărilor trufașe, o asemenea atitudine cultivată cu succes de Ionuț Butoi este mai mult decât reconfortantă. Zoltán Rostás

Există Dumnezeu? De ce credem în El? Dacă într-adevăr este înscrisă în om o tendință naturală de a crede în Dumnezeu, cum putem distinge care dintre numeroasele abordări religioase este cea corectă? Iată cîteva întrebări esențiale la care studiul de față oferă un răspuns pertinent, pornind de la argumentele unuia dintre cei mai proeminenţi filosofi contemporani ai religiei.

Acest volum – nu in ultimul rind o veritabila introducere in teologia lui Martin Luther – reprezinta o piatra de hotar care arata, o data in plus, ca dialogul interconfesional este calea de urmat in cautarea comuna a Adevarului.

500 de ani: aceasta perioada a fost marcata de numeroase conflicte confesionale. In ultimii 50 de ani insa situatia s-a schimbat radical. Titlul acestui volum, De la Conflict la Comuniune, arata cat de multe a realizat miscarea ecumenica. Catolicii si luteranii pot astazi relata impreuna istoria Reformei. In privinta multora dintre problemele anterioare, care provocau disensiune, putem vorbi acum despre un „consens cu diferentiere”, al unitatii in credinta cu diferente legitime. Dar aceasta carte este importanta nu doar pentru catolici si luterani. Cartea ofera si o descriere diferentiata a celor mai importante conceptii teologice ale reformatorului Martin Luther, din perspectiva celor mai recente cercetari. Cine vrea sa-l inteleaga pe Luther gaseste aici o introducere competenta. Prof. Dr. Stefan Tobler

În cartea de față reunesc studii și articole elaborate în cursul ultimilor ani și publicate cu diferite ocazii (unele fiind sesizabile în formulare), în variate periodice și volume, cu privire la drept și justiție. Preocuparea mea este aici de a profila punctul de vedere al pragmatismului reflexiv în acest domeniu. Optica mea rămîne una filosofică, ce-și ia argumente din abordări economice, sociologice și politologice reprezentative. Scopul argumentării îl constituie restabilirea dreptății ca valoare conducătoare a justiției și conceperea sensului justiției ca promovare a dreptății, cu implicațiile respective. (Autorul)

Cunoașterea și aprofundarea autorilor de literatură spirituală rămîn de actualitate și reprezintă calea cunoașterii reciproce și un prim pas în deschiderea spre un real dialog teologic între Bisericile despărțite de evenimente istorice trecute. Deschiderea și dialogul dintre Biserica contemporană și credincioșii ei aflați, ca oamenii timpului, în căutarea Adevărului neschimbat, prin umanismul creștin, oferă culturii desacralizate de azi un răspuns și calea de urmat pentru depășirea tuturor crizelor și confruntărilor inerente schimbărilor și evoluției lumii contemporane. În acest context recomand lucrarea părintelui Bogdan Vasile Buda tuturor celor care sînt dornici de pătrunderea Adevărului. Orientali și occidentali, catolici și ortodocși în căutarea drumului mîntuirii trăim deja în unitatea Bisericii „una sfîntă”, care, prin oamenii Ecclesiei, ne apropie și ne ajută să pătrundem dincolo de cotidianul efemer, dîndu-ne posibilitatea să trăim dimensiunea spirituală a „fiilor lui Dumnezeu” în Fiul cel Unul-Născut din Tatăl.

Virgil Bercea, Episcop de Oradea

Reproduceri ale desenelor Anei Banica din expozitia "Doi: Ana Banica" de la Muzeul National de Arta Contemporana (15 octombrie - 15 noiembrie 2015) care a facut parte din proiectul "Din dragoste. Fapte morale"

Expozitia si catalogul de fata se adreseaza, la prima vedere, unor probleme strict circumscrise, chiar specioase. Dealuri si campii este preponderent despre peisaj - anume despre peisajele din jurul anilor 1960-1970, semnate de pictorii Ion Tuculescu si Horia Bernea. Nu e despre orice forma de relief, despre munti, mari, fluvii sau pesteri, nu e despre o grupare artistica si nici despre un eveniment anume, bine demarcat. Trateaza un motiv, o perioada, si doar doi artisti - reteta ideala pentru cercetare neutra, seaca, pentru inca o contributie bibliografica de impact scolar, care sa puna in evidenta tablouri frumoase si artisti geniali, spre satisfactia reciproca a creatorilor si a exegetilor.

Poveştile ne plac atunci cînd conţin enigme. Sau tîlcuri (cuvintele vechi au uneori o înţelepciune care stă la pîndă, este cazul cuvîntului tîlc). Acest roman doldora de poveşti aparent disparate este unul care s-a scris aproape singur. Iniţial am vrut să merg pe un singur fir, pe urmele iubirii mele pentru cuvînt şi pentru teatru, pentru gest şi pentru ceremonie. Cartea s-a transformat într-o călătorie, altfel spus, m-a dus singură dinspre centrul lumii (de la Rădăuţi, oraşul în care m-am născut) spre periferii, adică spre Paris şi Avignon (mari capitale ale teatrului). Reţineţi că, dacă vă place călătoria, nimeni nu vă obligă să vă mai întoarceţi din ea…. Matei Vişniec

Înainte să împlinească 18 ani, Sofia află că a rămas însărcinată cu Knopf, un om foarte influent, aflat în plină ascensiune. Sarcina fetei nu are cum să rămînă fără urmări, aşa că Albert este trimis să o ucidă. În scenă intră Paul, un bărbat misterios şi tăcut, care o salvează pe Sofia şi apoi o ia cu el într-o călătorie spre Vest şi spre libertate, încercînd să pună cît mai mulţi kilometri între ei şi necruţătorul Albert. Pe urmele lor porneşte şi Anton, fratele geamăn al fetei, hotărît să-şi recupereze cu orice preţ sora pe care o crede răpită. În paralel, Isabela se luptă cu dragostea ei împărţită în două, cu sentimentele de vinovăţie şi cu alegerea pe care trebuie să o facă în curînd. Dumnezeu îşi face apariţia în carne şi oase. Are buzunarele pline cu secrete, iar agenda lui este cel puţin sinistră. Toţi sînt legaţi prin nenumărate fire invizibile şi, fără să ştie, se îndreaptă cu viteză în aceeaşi direcţie, spre o întîlnire – şi un personaj – care le va schimba vieţile pentru totdeauna.

Lumea mă întreabă uneori despre ce e vorba în Hoodoo. Le spun oamenilor că e vorba despre o grămadă de chestii. Dincolo de călătorii, muzică veche, sex, cuvinte potrivite şi alegeri proaste, dincolo de sînge şi lacrimi şi răzbunare, e vorba despre cîte puţin din fiecare lucru pe care îl ştiu. A, şi despre sfîrşitul lumii. Cosmin Leucuţa

Aceasta carte completeaza cu succes o bibliografie tot mai bogata, care se ocupa de ceea ce se petrece la varful organizatiilor moderne. Ni se arata aici de ce cultura managementului trebuie sa se schimbe pentru a face fata cresterii exponentiale in complexitate a rolului de CEO in viitor. Edgar H. Schein, Professor Emeritus la MIT Sloan School of Management.

Aceasta carte pune cateva dintre cele mai importante intrebari ale epocii noastre intr-in mod insolit, adeseori surprinzator si intodeauna provocator. Mihaly Csikszentmihalyi, professof of Psychology and Management, autorul cartii Flux. Psihologia Fericirii

Acesta este un ghid complet si util pentru orice lider care vrea sa creeze o oreganizatie de succes. Dave Ulrich, Rensis Likert Professor, Partner at The RBL Group, autorul cartilor The leadership code si The why of work

Noua generatie de CEO avea nevoie de aceasta carte (...). Nu am niciun dubiu ca va deveni un must read pentru intregul mediu de business romanesc al anilor 2018-2019. Dragos Anastasiu, fondator si presedinte al Eurolines Group

Albumul, sub semnătura prof. univ. dr. Alin Ciupală, își propune să aducă în atenția publicului două aspecte mai puțin avute în vedere atunci când se discută despre participarea României în Primul Război Mondial, eveniment care a avut drept rezultat realizarea în 1918 a unirii tuturor provinciilor locuite de români:
- importanța surselor vizuale (fotografii, cărți poștale ilustrate, afișe, fluturași de propagandă, filme de epocă, benzi desenate) și a altor categorii de surse (medalii, plachete) în cercetarea trecutului și în înțelegerea unor procese complexe, precum războiul, proiectul național român, evoluțiile politice internaționale, Marea Unire. Dacă de cele mai multe ori cercetătorul a preferat sursele narative, documentele, în studiul subiectelor enunțate, imaginile pot fi la rândul lor la fel de relevante și chiar mai directe prin puterea lor de penetrare. Multe dintre cele cuprinse în albumul de față sunt unice, altele foarte rare, unele sunt uitate cu desăvârșire sau ignorate atunci când sunt identificate;
- subiectele spre care ne trimit aceste surse sunt la rândul lor inedite, precum: participarea femeilor din România la susținerea efortului de război al țării; organizarea pe teritoriul ocupat de Puterile Centrale a unor lagăre în care au fost deținuți militari francezi de origine africană capturați de germani pe frontul occidental; rolul omului simplu, pe lângă acela al personalităților, în război, atât în primele linii, cât și acasă; contribuția deosebită, civică, sanitară, politică, a reginei Maria; Primul Război Mondial în memoria colectivă românească după 1918 și până astăzi; bătălia propagandistică între Puterile Centrale și cele ale Antantei, la care România a luat parte de la început. Istoria în imagini o completează în mod fericit pe cea scrisă și îi oferă o culoare aparte, descompusă în toate nuanțele sale.

Tăierea fecioarelor este povestea unei fetițe care se pregătește pentru ritualul interzis al exciziei genitale. Ritualul are loc pe ascuns și e condus exclusiv de femei. Romanul a fost scris în urma unei călătorii a autoarei în Africa. Potrivit unui raport ONU din 2016, în jur de două sute de milioane de fete și femei au fost supuse mutilării genitale în 27 de țări africane, precum și în Yemen, Irak și Indonezia. În fiecare an, în jur de trei milioane de fete sunt excizate (aproximativ șase pe minut), în timp ce, în clinici occidentale private și la prețuri exorbitante, femei excentrice aleg de bunăvoie excizia din rațiuni de estetică erotică.

O minunată enciclopedie care ne sfătuiește cum sa ne protejăm mediul înconjurător, lucru care s-a dovedit a fi  fundamental în ultima perioadă. Trebuie să știm că pământul nu are resurse inepuizabile și nu este corect ca noi să îi facem rău. Din cuprins: Plantele și viața pe Pământ / Ce facem cu deșeurile? / Încălzirea globală și efectele ei / Energii reconsumabile / Ce putem face noi pentru sănătatea planetei?