Literatură română

O „istorie a mistificării”
Puţini termeni cunosc atâtea definiţii de cele mai multe ori cu multiple semnificaţii (polisemice), adesea contradictorii şi ambigui: de la falsificare, deformare, escamotare, denaturare a adevărului în mod intenţionat, prezentându-l ca veritabil, într-o lumină seducătoare, dar falsă, la răstălmăcire, alterare, siluire („Dicţionarul explicativ al limbii române”).
Etimologia termenului, pus în circulaţie în perioada 1805-1815, provine din limba franceză, o combinaţie între „mystique” şi „mystère”.
În limbajul de specialitate a fost introdus de Kenneth Burke care atrage atenţia că el se poate referi la domenii din cele mai variate: viaţa socială, propagandă, învăţământ.
Un alt teoretician al problemei, Hugh Duncan, consideră că activităţile de mistificare pot fi ţinute sub control doar într-o societate în care este asigurată circulaţia liberă a ideilor.
Şi Titu Maiorescu atrăgea atenţia asupra „încercărilor de mistificare îndreptate în contra opiniei publice”.
Cel mai adesea activităţile de mistificare sunt puse în legătură cu cele de propagandă.
La fel, şi termenul opus, acela de demistificare, care ne va preocupa în mod special în această lucrare, are numeroase înţelesuri, unele de asemenea contradictorii: desacralizare, demitizare.
Dincolo de discuţiile terminologie şi teoretice se poate demonstra că asemenea activităţi s-au manifestat în diferite forme de-a lungul celor mai multe perioade, ceea ce dă posibilitatea alcătuirii unei „istorii a mistificării” atât în viaţa politică, socială, cât şi în cea culturală, ştiinţifică.
Amploarea pe care a cunoscut-o acest fenomen în domeniul activităţilor informative face să se poată afirma că în interiorul acestora a avut loc cu adevărat „Marea mistificare”.
Alexandru Popescu

Parafrazând-o pe traducătoarea, poeta şi criticul literar Irina Mavrodin, care spunea că a plecat de la poezie pentru ca, trecând prin exerciţiul critic, să se întoarcă la poezie, aş putea spune de asemenea că am pornit de la traducere, care este pasiunea mea activă de mai bine de 15 ani, dorind ca, după acest demers de cercetare în domeniul „Managementului informaţiilor în traductologie”, să mă întorc iarăşi la traducere, după ce voi fi parcurs această etapă menită să (îmi) deschidă orizontul cunoaşterii şi autocunoaşterii. Interesul epistemologic va fi deci unul teoretico-practic, şi demersul de cercetare va avea, de asemenea, acest dublu aspect, teoretic şi practic.
Mihaela-Cerasela Bănică Enache

Cartea de față trebuie salutată ca o încercare temeinică de a trece dincolo de stereotipurile familiare și de verdictele sumare cu care se hrănește această nouă gândire unică superficială, nu, desigur, pentru a schimba evaluarea globală negativă a funcționării și (non)performanțelor statului comunist român, ci doar pentru a clarifica teoretic mecanismele și resorturile acțiunii publice instituționale a acestui stat. Numai o atare abordare, găsesc eu, poate fundamenta efectiv judecata finală competentă asupra faimosului (odinioară) cuplu „organele noastre de partid și de stat”, cuplu care, nouă, celor ce am trăit acele vremuri, ne provoacă și azi fiori – nu de bucurie, desigur.
Adrian-Paul Iliescu

Cetățenii și revoluția. Contradicții între partid și stat în Epoca de Aur, nu este un titlu ales în mod aleatoriu. Dimpotrivă, acesta reflectă preeminența pe care statul a obținut-o gradual în raport cu partidul și care s-a reflectat în producerea subiecților politici mai degrabă ca cetățeni decât ca revoluționari comuniști, preeminență la care s-a ajuns mai degrabă involuntar pentru că, în conformitate cu discursul oficial, „rolul conducător al partidului” în cadrul societății era considerat indisputabil.
Emanuel Copilaș

Acum, când îi recitesc povestea de viață, Ioana s-a dus din casa cu cărți și grădină. Pe 9 septembrie 2008, drumurile ei s-au oprit din firescul cunoscut.
Cu doi mai înainte, „Am făcut Jilava în pantofi de vară” se publicase la Editura Compania. În cercul prietenilor, Ioana i-a adăugat pe scriitoarea Adina Kenereș și pe poetul Petru Romoșan, grație cărora cartea a apărut într-o excepțională ținută. Volumul s-a bucurat de succes. Culmile şi abisurile destinului Ioanei Berindei au impresionat cititorii, istoicii și gazetarii. După unele mărturisiri, au retrăit șocul lecturii cărții lui Soljeniţîn „O zi din viața lui Ivan Denisovici”. Dar mult mai convingătoare e pledoaria pentru miracolul vieții a unei femei care și-a purtat sarcina, a născut şi și-a ocrotit fetița în închisoare.
Viața și amintirile Ioanei Berindei au intrat astfel în panteonul memoriei exemplare de care se ține seama în evocările și judecățile asupra secolului XX și momentelor sale de fractură istorică.
Ultima oară când am vorbit cu Ioana Berindei, noutăţile se legau de recunoaşterea harului său de povestitoare. Publicase de curând, în revista Cultura, o evocare intitulată „Memoria calului” și primea într-una felicitări. O veste bună îi adusesem și eu. O scenaristă franțuzoaică îi propunea să devină eroina unui documentar, împreună cu scriitoarea Oana Orlea, nepoata lui George Enescu și fostă deținută politic în circumstanțe asemănătoare. Voi vorbi fără părtinire şi fără ură, spunând adevărul, a acceptat Ioana.
Dar Îngerul ei s-a grăbit să-i petreacă sufletul prin vămi.

Cei ce nu-şi cunosc
(sau ignoră) trecutul riscă să-şi compromită viitorul!
Autorii

Dacă societatea românescă îşi întoarce mereu capul către demonii trecutului său – atât al celui recent cât şi al celui puţin mai îndepărtat – , înseamnă că are motive temeinice s-o facă. Întrebarea este, doar, dacă are şi curajul să-i privească în ochi. O reperare succintă şi doar o enumerare superficială a demonilor este insuficientă, dacă nu se făptuieşte şi adevărata confruntare cu dânşii.
Soarta minorităţilor conlocuitoare, peste tot în lume unde vieţuiesc ele, e strâns legată de soarta neamului în mijlocul căruia trăiesc, dar dramatică în cele din urmă, căci depinde şi de destinul ţării matcă de care sunt legaţi prin consanguinitate. Cei „de dincolo” sau „de dincoace”, adică dincoace de hotarul care-i desparte de ai săi conaţionali, au o dublă dificultate existenţială. Individul apartenent unei minorităţi conlocuitoare este expus ispitelor şi luptei cu batalioane mereu duble de draci – de două ori mai mulţi ca la un autohton. Or, asta devine extrem de incomod şi apăsător – a trebuit să constat fenomenul pe propria-mi piele. Că situaţia poate fi doar rareori avantajoasă, ca cea a mielului blând care suge la două mioriţe, este excepţia care doar confirmă şi regula. În acest caz, în care, să zicem, minoritarul în cauză ştie să-i mâne pe necuraţi să lupte între ei, iar el să rămână destins şi odihnit, ar fi şansa ideală. Realitatea istorică ne arată, însă, mai degrabă ipostaza contrarie şi anume că, diavolii din ambele părţi ale graniţei se unesc şi pogoară pe capul bietului om cu pricina… Ei!, atunci să vezi dandana, nefericitul minoritar ajunge în absolută minoritate şi al naibi de singur.
Cam aşa ceva se petrece şi cu Miodrag Milin prin această carte. Dar, – ce anume face el? Nimic altceva, decât că cercetează acribic multe, multe documente aflate aici şi dincolo de hotar. Notând şi scriind, el scoate la iveală fapte petrecute de o parte şi de alta a gardului ghimpat. Făcând toate acestea, evident că el ajunge să se lupte cu tot felul de demoni, mai mici sau mai mari, mai tineri sau mai bătrâni. Numai că, el, cercetând şi constatând istoria drăcească, poate să deranjeze multă lume. Şi unii şi alţii ar dori să se creadă despre ei cum că ar fi îngeri. El este un arheolog de schelete ascunse prin beciuri, alături de alţi „donquijoţi” ai acestei teme…
Bata Marianov,
Frankfurt am Main – Timişoara, 2017

În general, se poate spune că identitatea și solidaritatea etnică au fost adeseori folosite, în regiune, ca arme în lupta pentru putere dintre diferitele elite atunci când au avut interesul să o facă – altfel, aceste elite au încurajat nu vrajba, ci pacea între etnii, mai ales când a fost în interesul lor să păstreze un status quo ante. Dar, principiul „dinte pentru dinte” s-a aplicat de-a lungul timpului și la relațiile interetnice în Banatul istoric (precum și în Transilvania), indiferent dacă ambele părți sunt creștine sau nu. Dacă o parte a considerat că i s-a făcut o nedreptate, a răspuns tot cu o nedreptate (în loc de „a întoarce celălalt obraz”).
Mihai Spăriosu,
Timișoara – Cluj-Napoca – Barcelona

Pachetul contine 4 volume:

Criza Balcanica: 1912-1914
Neutralitatea: 1914-1916
Beligeranta: 1916-1917
Marea Unire: 1918

Dintre toate crizele care au prefatat marea inclestare din anii 1914-1918, cea balcanica a fost cea mai grava, intrucat a provocat fisuri adanci, nerecuperabile in sistemul international. Ea a reprezentat avanscena, preambulul conflagratiei mondiale si a (re)confirmat statutul de „butoi de pulbere" al Europei.
Criza balcanica a influentat decisiv si evolutia Romaniei in perioada premergatoare izbucnirii razboiului si la inceputul sau. In fond, schimbarea de orientare politica pe plan extern, decisa in doua etape bine conturate (august 1914 - neutralitatea; august 1916 - beligeranta alaturi de Antanta impotriva fostului aliat, Austro-Ungaria), a fost anticipata clar de trecerea Dunarii in iulie 1913, dupa cum participarea armatei la al doilea conflict balcanic a reprezentat matricea, din pacate nefericita, a pregatirii campaniei din toamna anului 1916, incheiate cu o grava infrangere. Volumul de fata este o sinteza a implicarii statului roman in criza balcanica din anii 1912-1913, un preambul al angajarii Romaniei in Marele Razboi. (Criza Balcanica: 1912-1914)

In cei doi ani cat Romania s-a aflat in afara conflictului s-au conturat doua mari proiecte. Primul, majoritar la nivelul clasei politice si al opiniei publice si cu o componenta francofila importanta, preconiza reunirea provinciilor romanesti aflate in componenta Austro-Ungariei si intrarea in actiune alaturi de Antanta.
Al doilea argumenta pe larg necesitatea pastrarii aliantei cu Puterile Centrale si recuperarea Basarabiei, rapita de Imperiul Rus in anul 1812, marele vecin de la rasarit fiind considerat principala amenintare la adresa existentei statului roman.
Ambele aveau in vedere interesul national, dar perspectivele si modalitatile de infaptuire erau diferite. Prinsa intre cele doua mari coalitii beligerante, suportand presiuni de o parte si de alta, Romania se afla in cea mai ingrata situatie posibila. Multi contemporani erau constienti ca se impunea o alegere.
Romania a fost intens curtata de ambele tabere beligerante, fiecare venind cu argumente de natura militara, economica etc. Prin urmare, clasa politica romaneasca s-a aflat in perioada neutralitatii sub un permanent asediu diplomatic al Vienei, Berlinului, Petrogradului, Parisului si Londrei. (Neutralitatea: 1914-1916)

La intrarea in razboi, armata romana era destul de numeroasa, dar avea mari neajunsuri in ce priveste structura organizatorica, dotarea, instruirea, calitatea corpului de cadre, doctrina, organizarea terenului etc. S-a spus ca am fost „prea mici pentru un razboi asa de mare", dar aceasta apreciere este partial valabila. Romania era un stat relativ mic, iar potentialul sau era, evident, mult inferior marilor beligeranti. Ca atare, statul roman nu a putut sa influenteze decisiv cursul razboiului. Pe de alta parte, cu exceptia Germaniei, toate celelalte armate participante la conflict au fost, in buna masura, nepregatite pentru tipul de confruntare din anii 1914-1918. Ele au cunoscut transformari profunde determinate de mutatiile tehnice si tactice ale campului de lupta industrializat. Asa s-a intamplat si cu armata romana care s-a adaptat continuu la cerintele razboiului modern. (Beligeranta: 1916-1917)

In pofida aprecierilor pesimiste ale unor lideri, 1918 avea sa fie ultimul an al Primului Razboi Mondial, Puterile Centrale fiind invinse. Victoria Antantei a creat conditii ca romanii sa se stranga la un loc in cadrul aceleiasi alcatuiri politico-statale. A fost o mare realizare, cea mai mare de pana atunci din istoria nationala.
Acest ultim volum al seriei isi propune sa analizeze modul cum s-a ajuns la un asemenea deznodamant fericit, evolutia extrem de sinuoasa a vietii interne, complicatiile in raporturile cu inamicii (Puterile Centrale) si fostul aliat rus, devenit, din luna ianuarie 1918, adversar, neintelegerile cu aliatii occidentali ai Antantei pe tema conduitei Romaniei, eforturile remarcabile pe ambii versanti ai Carpatilor din lunile octombrie-decembrie 1918 pentru a organiza si finaliza Marea Unire, masurile de aparare a acesteia in fata incercarilor fostilor stapani de a opri cursul istoriei, activitatea diplomatica intensa pentru a obtine recunoasterea internationala. (Marea Unire: 1918)

Revista Viaţa Românească apare în martie 1906, la Iaşi, avându-i ca directori pe Constantin Stere şi  Paul Bujor, acesta din urmă pentru partea ştiinţifică. Din 1907, Paul Bujor se retrage. În fapt, motorul revistei ieşene este G. Ibrăileanu, critic literar şi scriitor, cunoscut publicului larg mai mult datorită romanului Adela decât prin celebra sa carte, pentru iniţiaţi, Spiritul critic în cultura românească. G. Ibrăileanu era secretar de redacţie al revistei, ceea ce, în acei ani, nu însemna un post subaltern ca astăzi, sau nu pentru marele critic. Oricum, G. Ibrăileanu era, în realitate, cel care dădea direcţia revistei. La Viaţa Românească din acei primi ani au mai colaborat I. L Caragiale, Octavian Goga, Al. Vlahuţă (care ar fi sugerat într-o conversaţie la Bucureşti şi titlul revistei), sau azi uitaţii Leon Feraru şi G. Rotică. Ideologia revistei, căci Viaţa Românească poseda în acei ani şi aşa ceva, era poporanismul. Să nu uităm că C. Stere fusese socialist, deportat mulţi ani în Siberia, ca supus rus, şi apoi alesese între a se refugia în Elveţia sau România, stabilindu-se la Iaşi. Aici se alăturase liberalilor, consideraţi încă, precum le spunea cândva Mihai Eminescu, „roşii”, odată cu grupul „generoşilor”, prezentaţi mulţi ani de istoriografia comunistă drept trădători ai mişcării muncitoreşti, în 1898. Articolul program din primul număr al revistei, intitulat Către cetitori, subliniază: „Atunci, luând parte la viaţa culturală tot poporul românesc, adevăratul popor românesc, vom putea avea o cultură naţională, dând în armonia culturii europene răsunetul sufletului nostru.” Un ideal curat poporanist, deşi socialistul de altădată C. Stere era acum un reputat liberal. Viaţa Românească era deschisă şi actualităţii culturale europene, cu articole despre Richard Wagner, de pildă, prezentat de Pompiliu Eliade, dar aici îşi publică G. Ibrăileanu şi cunoscutul studiu despre „Postumele” lui Eminescu. Aici publică în primii ani ai apariţiei Vieţii Româneşti şi E. Lovinescu, H. Sanielevici, Al Philippide, se publică traduceri din poeţi germani sau francezi. O cronică externă semnează în 1908 I. G. Duca, scrisori din Germania publică G. I. Ionescu-Siseşti. Sunt prezenţi cu poezii, alături de G. Topârceanu, Ion Minulescu, Elena Farago, Şt. O. Iosif, Victor Eftimiu, Artur Stavri, D. Anghel, cu proză Mihail Sadoveanu, Calistrat Hogaş, Constanţa Moscu. Dar revista nu este dedicată numai literaturii. Cuprinde o cronică ştiinţifică, semnată în primii ani de Paul Bujor, mai târziu de N. Leon, o cronică pedagogică (D. Drăghicescu), una artistică (Spiridon Antonescu) etc. Revista apărea cu 12 numere pe an, în afară de primul şi ultimul al acestei perioade. Viaţa Românească apare într-o primă perioadă, din martie 1906 până în iunie 1916, când îşi încetează apariţia din cauza intrării României în război.

Recitind, azi, aceste proze fantastice, intelectualizante, ardent ideologice,pline de concepte si mai intodeauna puse sub semnul unei metafizici de tip romantic si comparandu-le cu ceea ce oferise pana atunci proza romaneasca, constatam camele nu s-au invechit decat prin limbajul lor uneori idilizant si, poate, prin specilatiile nu intodeauna suficient asimilate epic. Ramane insa solid fondul epic reflexiv in naratiune si raman paginile de o sclipitoare originalitate prin care Eminescu se reveleaza ca un care creator oniric si totodata, un mare poet al peisajului stelos, cum zice el, un poet al diafanului spiritualizat... Eugen Simion

Ce mult te-am iubit e o elegie pura si inalta in mijlocul unei paduri prolifice de surori, matusi si unchi ce privesc fara teroare destinul existentei lor. Mai mult decat oricare alta scriere a lui Zaharia Stancu, Ce mult te-am iubit e cartea lui Darie, fisa temperaturii lui morale, un Darie elegiac si meditativ, traindu-si pana la deznadejde si teroare obsesiile. Locul ei, ca valoare, e langa Costandina, scriere memorabila a literaturii romane. - Eugen Simion

Poezia bacoviana poate fi materialul prin excelenta pentru o lectie despre relatia dintre realitate si transfigurare, dintre mimesis si reprezentare. Bacovia aplica o teatralizare savanta nu doar suferintei si sentimentului tragic, ci si lumii, in desfasurarea ei aparenta. El denatureaza realul, proiecteaza pe canavaua acestuia peisajul interior al eului si sentimentul dominant al dezolarii. Lumea poate fi un cimitir, peisajul — un tablou al mortii, psihicul — un ecran al evanescentelor terifiante, mediul social — un teatru al permanentei saracii si nefericiri. Totul functioneaza ca un tot, se iese din depresie pentru a se intra in alta varianta a ei. Iar relatia dintre interior si exterior nu face decat sa adanceasca sentimentul de insecuritate da care e dominat subiectul. - Dinu FLAMAND

Alte amintiri fermecătoare ale Tatianei Mărgescu, despre Bucureștii de altădată, despre personaje și personalități, despre lucrușoare frumoase și mai ales despre oameni frumoși. Totul cu o scriitură solară, spre delectarea unei seri tihnite sau a unei dimineți vesele. Această carte se recomandă celor dornici să regăsească în lectură un prilej de relaxare, de petrecere a timpului într-un mod ce îmbogățește sufletește.

Mihaela Proca a debutat cu ani în urmă cu articole și lucrări de istoria artei. Direcția preocupărilor sale apare cu evidență în chiar titlurile cărților publicate până acum: Savu Moga, un iconar, Ed. Tehnică, București, 1994; Un veac de artă ortodoxă în Țara Bârsei (1734-1838), București, 2011; Identitate regională și specificitate românească în pictura din Transilvania meridională, în pragul primei modernități, Ed. MNLR, București, 2013. În prezent, lucrează la un catalog de icoane pe sticlă din Transilvania. Este colaboratoare la revista „Cultura” din anul 2010.

Un eveniment tragic o face pe autoare să se întoarcă spre reflecție, spre filozofia de viață și, în fapt, spre literatură. Cu această carte, Mihaela Proca bate la porțile ficțiunii. Sensibilitatea, imaginația, finețea observației dau narațiunilor sale o anumită doză de artisticitate care dezvăluie o autoare exersată, dedicată mai demult pasiunii literare. Deocamdată, cititorul va găsi fragmente de viață personală trăită în mediul familial, experiențe sociale, personalități cu care autoarea s-a intersectat și momente istorice  din România ultimelor decenii. 

În ipostaza sa de prozator, Florin Ștefănescu practică absurdul și umorul de situație. Povestirile sale, inspirate din viața de fiecare zi, par însemnări din jurnalul unui extraterestru care vizitează Pământul.

Lipsa de logică a existenței, situațiile surprinzătoare regizate de jocul întâmplării, dar și stereotipiile de gândire ale oamenilor de azi sunt înregistrate cu un amuzament secret. Ca și Buster Keaton, care își păstra o expresie a feței gravă și indescifrabilă în timp ce provoca râsul spectatorilor, Florin Ștefănescu nu explică niciodată, cititorilor, de ce anume ar trebui să râdă. El se adresează unor oameni superiori, cu care intră într-o relație de complicitate.

Nu există nimic vulgar în umorul său. Autorul se bazează pe capacitatea de înțelegere a celor cărora li se adresează. Le propune un joc intelectual plin de farmec, pe care ei îl învață repede și continuă să-l joace chiar și după ce termină de citit cartea, privind dintr-o nouă perspectivă spectacolul vieții. Alex. Ștefănescu

Cunoscutul caricaturist LINU, care încântă mii de oameni cu desenele lui, se numește în realitate Florin Ștefănescu și este profesor universitar la Politehnică, doctor și conducător de doctorate, autor a numeroase cărți științifice. Iată că Florin Ștefănescu scrie și scurte povestiri, valorificându-și experiența de viață, imaginația și umorul inteligent.

Biografii lui vor mai consemna, fără îndoială, faptul că are o familie frumoasă, din care fac parte soția, Mihaela Ștefănescu, apreciat medic pediatru, și fiul lor, Toma, elev de liceu, creatorul unor videoclipuri atrăgătoare.

Sora lui, Alexandrina Mihai, și ea eminentă profesoară la Politehnică, a câștigat numeroase concursuri de proiecte europene, iar fratele lui, Alex. Ștefănescu, critic și istoric literar, a publicat, printre altele, o istorie a literaturii române contemporane răsplătită cu Premiul Uniunii Scriitorilor și cu Premiul Academiei.

Toti cei pe care-i viziteaza Omuletul care aduce somnul adorm linistiti si viseaza frumos. Maine, oare cui ii va darui o stea?

o carticica de citit seara, inainte sa ne cufundam in lumea viselor.

Lunile anului aniversar al centenarului Marii Uniri 2018 devin in acest volum capitole cu 366 de subcapitole in care sunt prezentate sarbatorile si obiceiurile calendaristice inregistrate din provinciile istorice unite la 1 decembrie 1918. In perioada Unirii, taranul folosea doua tipuri de calendare: unul oficial, recunoscut de stat si de biserica, si altul neoficial, transmis exclusiv pe cale orala. Spre deosebire de Calendarul bisericesc, care dedica zilele anului Sfintei Treimi (Tatal, Fiul si Sfantul Duh), Fecioarei Maria, Sfantului Ioan Botezatorul si catorva mii de personaje canonizate, Calendarul popular ii indica in plus sateanului semnificatiile materiale sau spirituale ale zilelor sarbatorite: la Nunta urzicilor (Duminica Floriilor) infloreste urzica si nu mai era folosita in alimentatie; Impuiatul ursilor (1 august, Scoaterea Sf, Cruci) anunta perioada de imperechere a ursilor; Nunta oilor (14 octombrie, Sf. Cuv. Parascheva) se amesteca berbecii cu oile pentru imperechere; la Ziua cucului (25 martie, Buna Vestire), acesta incepe a canta vestind ziua egala cu noaptea etc. Fiecare zi a anului ofera cititorului o frumoasa traditie romaneasca.

Cu o scrisoare a lui Vintilă Horia către Mihai Cantuniari în loc de prefață

Editura Vremea a început seria de autor Vintilă Horia cu Memoriile unui fost săgetător, jurnal inedit, publicat în 2015, cu sprijinul lui Cristian Bădiliță, cunoscut eseist, patrolog, traducător, pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la nașterea scriitorului.

Superbă scriere literară și prețios document istoric, Memoriile au fost urmate de antologia de eseuri În căutarea omului total. Moștenirea literară și spirituală a lui Vintilă Horia. Actele colocviului „Vintilă Horia, o sută de ani de la naștere”. Substanțialele contribuții la cunoașterea operei lui Vintilă Horia au fost aduse de numeroase personalități ale culturii românești, cu ocazia colocviului organizat la Biblioteca Aman din Craiova, prin grija directorului Lucian Dindirică.

A treia carte din serie a fost Cavalerul resemnării, cel de al doilea roman din Trilogia exilului, după Dumnezeu s-a născut în exil.

Romanul publicat acum, Salvarea de ostrogoți. Prigoniți-l pe Boetiu, încheie această trilogie.

Deși ediția romanului Marta o la segunda guerra a apărut cu un text pe coperta a IV-a care susține că acel volum este al treilea din Trilogia exilului, scrisoarea lui Vintilă Horia către Mihai Cantuniari reprodusă în volumul publicat acum stabilește exact care sunt textele ce alcătuiesc trilogia.

Vintilă Horia este singurul scriitor român care a obținut premiul Goncourt, unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume, atribuit pentru romanul său scris în franceză Dumnezeu s-a născut în exil.

Prea puțin cunoscut în propria sa țară, în spațiul culturii universale scriitorul este recunoscut ca un creator important al secolului XX.

***

Din cuprins:
Biogafie
Accelerat no 17 
Amici 
Arendasul roman 
Bacalaureat 
Boborul
Boris Sarafoff 
Bubico 
Cadou  
Cam tarziu 
Caldura mare 
Canuta om sucit 
D-l Goe
Dascal prost 
Dintr-un catastif vechi 
Doua loturi 
Duminica Tomii
Infamie
Intelectualii 
La Mosi
La Peles 
Lache si Mache 
Lantul slabiciunilor 
Mitica
Moftangii 
Mosii 
O cronica de Craciun
O lacuna
O zi solemna
Om cu noroc
Repausul dominical
Slabiciune
Sah si mat!
Tot Mitica
Triumful talentului 
Un pedagog de scoala noua 
Urgent 
Vizita 
REFERINTE CRITICE

Ioan Slavici a fost scriitor, jurnalist si pedagog, membru corespondent al Academiei Romane.
Provenind dintr-o familie de tarani ardeleni, remarcabila opera literara a lui loan Slavici este influentata de viata satului ardelenesc.
Scriitorul, desi nu detinea o cultura vasta, a fost considerat de criticul George Calinescu un instrument excelent de observatie al mediului rural, oferind in nuvelele din popor si in studiile sale o fresca a moravurilor, a comportamentului oamenilor, in functie de nivelul lor social, in cele mai mici detalii ale tinutei, portului popular, vorbirii si gesturilor.
Slavici crede ca spiritualitatea omeneasca nu are nimic metafizic in sine, ca „omul e rezultatul organic al vietii sociale" si ca arta e o activitate umana rationalizabila, desi nu reductibila la ratiune.
Scriitorul se desparte hotarat de gandirea social-filosofica si artistica a epocii anterioare, de cliseele romantismului, fiind in multe privinte un precursor al ideilor literare de mai tarziu.

Opera lui Slavici este remarcabila; ea nu idealizeaza si nu trateaza cazuri de izolare. Oamenii sunt darzi, lacomi, intreprinzatori, intriganti, cu parti bune si cu parti rele, asa cum trebuie sa fie o lume comuna. Daca ar fi avut mai multa capacitate de lucru, Slavici ar fi putut da o comedie umana a satului, dar ne-a tasat si una din cele mai autentice si mai profunde opere memorialistice.

Prin nuvelele si romanele sale, Slavici este, alaturi de ceilalti clasici, scriitorul care a avut o contributie decisiva la asezare literaturii noastre pe fagasul modernitatii, a fost un intemeletor al realismului nostru modern, asa incat va ramane un punct de reper nu numai pentru romanul social, ci si pentru cel psihologic.

Din cuprins:
Budulea Taichii
Gura satului
La crucea din sat
Padureanca
Popa Tanda
Scormon

Sanatatea, iubirea, credinta – trei piloni esentiali din viata fiecaruia dintre noi. Trei piloni care ne sunt pusi la incercare in dese randuri. Trei piloni conectati mai profund decat am crede.

Jurnalul unui suflet vindecat este o marturisire plina de inocenta, este o dovada vie de vulnerabilitate, este o poveste a unui om simplu ai carui piloni au fost daramati doar pentru a fi din nou ridicati, pe o fundatie mai puternica, pe o intelegere mai profunda a vietii.
Cartea Andreei impresioneaza prin franchetea cu care vorbeste despre boala, despre pierderea si regasirea credintei, despre propriile limite. Este povestea ei, dar in ea vei descoperi, ca intr-o oglinda, povestea ta. Citind filele din carte, te vei regasi, cu siguranta, in unele din intamplari.

Andreea nu iti ofera sfaturi, nu iti da retete sau pasi de urmat. Ea doar isi spune povestea. Iar sufletul tau, isi va lua exact ce are nevoie.
Oricine isi poate recladi viata, iar Andreea este o dovada in acest sens!

Lucrarea de fata ne ofera informatii pretioase despre originea, clasificarea, evaluarea, prelucrarea si valoarea de piata a gemelor, cat si despre tratamente, falsuri, imitati, pietre sintetice si metode de indentificare a acestora. Cartea face o prezentare a pietrelor scumpe naturale si a celor fatetate, de un inalt nivel stiintific, care se adreseaza unui public larg.

Cand ai asteptari tu de fapt nu te deschizi spre a aduce in plan concret geniul din tine. Cand ai asteptari nu poti vedea frumosul, binele sau ce ai de invatat dintr-o actiune sau alta.

Acele asteptari create pe evenimente trecute te tin in stres si nelinisti legate de derularea viitorului. Atunci cand ceea ce astepti nu se intampla, energia vietii se duce in sigiliile doi si/sau trei si ajungi in pozitia de victima si/sau de calau.

Detasarea este starea in care accepti ceea ce ti se intampla ca fiind o creatie proprie unde nu exista vinovati (nici imaginari, nici reali) ci doar oportunitati prin care tu inveti ceva despre tine, poti sa te cunosti mai bine si sa actionezi altfel.

Cred ca stiti dupa cate incercari nereusite a fost inventat becul de catre Edison.
Daca nu, va spun eu. Edison avea diversi colaboratori carora le spunea cum sa faca sa creeze becul. Aveau diverse incercari, iar dupa fiecare incercare nereusita ii spuneau lui Edison: "Nu vom reusi sa facem ce vreti dumneavoastra". Iar el le raspundea: "Este prima, a zecea, a o suta oara in care am aflat ca nu asa se face". Cu aceste raspunsuri la a 1000 incercare a iesit becul. Asta inseamna geniu. In orice nereusita vedea o oportunitate de a face altfel.

Daca el avea asteptari se oprea de mult si noi am fi vazut si azi la lampa cu gaz. Ii multumim pe aceasta cale ca a crezut ca poate aduce din dimensiunea superioara aceasta inventie, ca azi noi sa ne putem ocupa de creatii mult mai subtile si profunde.

Cand esti detasat te manifesti ca in exemplul de mai sus.
Pentru a crea starea de detasare si a va crea la nivel cerebral o conexiune neuronala va recomand afirmatia: "Eu sunt dintotdeauna detasare."

Spunand aceasta afirmatie lent, ca si cum fiecare cuvant patrunde prin mijlocul capului vostru in fiecare celula a corpului fizic, ca si cum s-ar odihni in interiorul structurii ADN, veti implementa inca de la nivel cerebral aceasta necesitate a detasarii. Prin aceasta concentrare veti taia sau desface conexiunile neuronale in care va faceati asteptari legate de tot si toate. Iesiti din stres si neliniste legat de actiunile viitoare, legat de viitor si astfel va veti aduce bucuria si pacea in manifestare, pentru ca veti fi in prezent.

Starea de detasare este starea necesara pentru a putea crea ceva nou si diferit. Este o stare prezenta in perioada adolescentei. Ei sunt foarte detasati si pot face doar ce vor, fara a se stresa de ceva.


Introducere ... 13

Capitolul 1: Cum functionam ca oameni in si pentru armonie ... 21
Capitolul 2: Creierul  uman  in  perioada adolescentei si activarea corpurilor subtile ... 41
Capitolul 3: Conectarea cerebrala si nevoia de relationare ... 63
Capitolul 4: Intelege adolescenta ... 87
Capitolul 5: Securizeaza adolescenta ... 109
Capitolul 6: Creeaza constient armonia cu adolescenta ... 127
Capitolul 7: Sustine constient adolescenta - exercitii practice ... 139

Bibliografie ... 157

Colectia Sa cunoastem lumea impreuna! este destinata prescolarilor si elevilor claselor primare.
Autor, conceptie si selectarea imaginilor: Silvia Ursache
Acest set contine 16 cartonase cu imagini color si texte informative.
Aici vei intalni:
Ploaia / Grindina
Seceta
Fulgerul
Curcubeul
Ninsoarea
Cutremurul
Eruptia vulcanica
Roua
Ceata
Inundatiile
Aurora boreala
Eclipsa
Caderea meteoritilor
Cometele
Vantul / Uraganul
Tsunami

Acest set contine 32 fise cartonate:
• 26 fise, cate una pentru fiecare litera a alfabetului: (A-Z)
• SH, TH
• CH
• GH
• OO
• EA
• OA, AU, EU

  In aceasta carte, draga copile, vei cunoaste ce fel de haine si incaltaminte prefera fiecare anotimp. Cu ajutorul parintilor sau al educatoarei, ori de unul singur, [...] te indemn sa ma insotesti in excursia prin acest "Vesel vestiar" si sa memorezi de mic numele corect al pieselor vestimentare. - Ion Anton


    CUPRINS:
• Dulapul primaverii
    • Cizmele • Costumul • Jacheta • Cravata/Papionul • Bluza • Ciupicii • Vesta/Catrinta • Chipiul • Ghetele • Pantofii • Bereta de marinar • Tulpanul • Palaria
• Dulapul verii
    • Boneta • Basmaua • Fusta • Maioul • Sandalele/Funda • Ginsii/Tricoul • Sortul • Slipul • Camasa • Scufita • Barizul/Naframa • Pijamaua • Rochia • Sarafanul • Sortul
• Dulapul toamnei
    • Basca • Umbrela/Umbreluta • Trenciul • Tenisii • Ciorapii/Sosetele • Colantii • Sapca/Fesul • Baticul • Cingatoarea/Ia • Camasa nationala • Pardesiul • Fulgarinul • Pantalonii • Mantoul • Halatul si capotul
• Dulapul iernii
    • Caciula/Manusile • Fularul/Paltonul • Suba • Scurta • Cojocul • Caftanul • Puloverul • Galosii/Paslele • Sosonii • Burnuzul • Batista

Din cuprins:
Domnitorul Vlad Tepes
Vlad Tepes avea o tiitoare
Om cu doxa la cap
Boierii razvratitori
Adevarata mila domneasca!

Selectie si adaptare de Silvia Ursache.

Printre legendele prezente in aceasta lucrare se numara:
- Basarab Voievod, eroul de la Posada
- Batalia de la Varnita
- Copilaria lui Stefan cel Mare
- Hora Unirii
- Legenda lui Zamolxis
- Legenda Marelui Lup Alb
- Legenda Manastirii Putna
- Matei Basarab
- Petru Rares si sultanul Soliman
- Stejarul lui Stefan cel Mare
- Vlad Tepes si sultanul Mahomed

Serviciul de Informatii are adesea reputatia unui serviciu odios. El este impus si justificat de ratiuni de stat.
In aceasta carte, am relatat istoricul celor 40 de ani de modeste eforturi facute in tara noastra pentru crearea si dezvoltarea serviciilor de siguranta si de informatii ale Statului Roman.
Serviciile de informatii au cerut multe jertfe generatiilor ce ne-au precedat si vor mai cere inca.
Ele insa nu au putut fi niciodata suficient de recunoscatoare celor sortiti sa poarte povara acestor grele misiuni.
E lung siragul celor care au sacrificat zeci de ani de zile si de nopti si au depus un imens capital de straduinte pentru a duce, cu un pas mai departe, activitatea acestor institutii.
Sunt multi eroi, necunoscuti astazi, care si-au sfarsit viata in dosul gratiilor sau in fata plutoanelor de executie; caci Serviciul de Informatii este ca titanul din mitologie, care isi manca propriii copii.
Istoria trecutului ne invata ca, pe deasupra exigentelor trecatoare si a intereselor subiective, firul de continuitate si traditie informativa trebuie sa se sprijine pe spiritul de solidaritate si de intelegere al tuturor. - Eugen Cristescu