Literatură română

   NOCTURNA CU VAMPIR OPUS 1 este un thriller care se citeste pe nerasuflate. Este povestea unei serii de crime. Victimele — personaje din inalta societate. Cine este faptasul? Un justitiar sau un sadic care ucide de placere? Finalul este cu totul neasteptat. Misterul este descifrat de un tandem format dintr-un detectiv cam dubios, intors din Legiunea straina, Ticu Naum, si de un, politist veteran, seful brigazii criminale, Iorgu Arsene. Actiunea se petrece — ca in orice thriller care se respecta intr-un oras crepuscular. Bucurestiul in epoca postindustriala, decazut, haotic, murdar si violent. E o lume in care convietuiesc prostituate, politisti corupti, vagabonzi, interlopi si, fireste, granguri. In aceasta forfota se ascunde un asasin. Pe cine va ucide la noapte? Poate ca pe tine! Degeaba inchizi usa, o va deschide.

Opera lui Ioan Slavici, atat de extinsa, risipita cu darnicia apostolului sarac, in dreapta si in stanga, in cursul unei lungi vieti de munca culturala si creatiune artistica, trebuie stransa intr-un loc, atat pentru a da sinteza talentului lui, cat si pentru faptul ca ea constituie o bogata comoara din care trebuie sa se impartaseasca publicul.

Ioan Slavici este un clasic al literaturii noastre, fiindca opera lui inca din viata vestea caracterul de dainuire in istoria literaturei, pe care l-a verificat scurgerea anilor, care nu au vestejit nimic din frumusetea ei, ce-si pastreaza si astazi fragezimea de floare curata si caracteristica a reasei. [...] Ioan Slavici, in viata fiind, a intrat in galeria clasicilor nostri, alaturi de Balcescu, Alecsandri si Hasdeu.- Dumitru Karnabatt

    Fragment din volumul "Padureanca" de Ioan Slavici:

    Popa Furtuna se facuse om asezat.
    Nu-i vorba, tot mai mergea la vanatoare, tot mai mana caii, tot mai tinea la prepelicarul lui, insa parca nu-i mai pria nimic.
    Mult ar fi dat sa-l poata face viu pe Neacsu.
    El nu era de vina c-a murit, dar tot ar fi fost mai bine sa traiasca, ori, daca-i era data sa moara, sa fi murit la el acasa.
    Cu toate aceste, Simina, fiica mortului, era in casa lui, si de cate ori o vedea, trebuia sa-si aduca aminte de raposatul ei parinte.
    Si orisiunde se ducea, popa Furtuna nu putea sa scape de Neacsu, fiindca Busuioc, cumnatu-sau, era om stiut de toata lumea: si cine oare n-ar fi voit sa stie daca este ori nu adevarat ca Busuioc si-a pus in cap sa-si ieie o padureanca nora in casa?
   Mai ales rudeniile cele multe ale lui Busuioc erau foarte nedumirite.
    Unii erau de parere ca bine face Busuioc, fiindca e om cu stare, n-are nevoie de nevasta cu zestre, si nu este pe lumea aceasta lucru mai bun decat dragostea intre nevasta si barbat. Dar, mai presus de toate, Simina era frumoasa, si nora frumoasa e podoaba casei.
    Altii erau de parere ca Busuioc nici nu voieste in adevar sa-si insoare feciorul, dar n-are-ncotro, fiindca Iorgovan e stapan in casa, el face tot ceea ce voieste. Si nici nu se putea sa fie altfel. Iorgovan, asta, ce era el, daca e vorba? Nici plugar, nici om de carte! Umblase cat umblase la scoala pana cand n-a perdut rostul plugariei, apoi, cand a vazut ca e lucru greu cartea, iar s-a apucat de plugarit, adeca la drept vorbind, a ramas de gura-casca pe acasa.
    Iar altii stiau ca nici Iorgovan nu tine s-o ieie pe Simina de nevasta: cum ar si putea un om ca dansul sa se indrageasca de o padureanca? Ea insa l-a momit cu farmecele ei, il tine de scurt, i-a mai murit apoi si parintele, si Iorgovan, milos cum e, nu mai putea sa scape de dansa.
    Popa Furtuna stia ca toate aceste nu sunt adevarate; el insa dadea din umeri si zicea ca nu stie nimic. Le dedea tuturora dreptate ca sa scape de dansii.
    Un singur lucru stia el: ca daca n-ar fi murit Neacsu, Busuioc nu s-ar fi plecat la vointa feciorului sau si ca niciodata Iorgovan n-ar fi staruit improtiva vointei tatane-sau
    De aceea, de cand cu moartea lui Neacsu, popa Furtuna se ferea de a vorbi fie cu Busuioc, fie cu Vica, fie cu Iorgovan despre Simina.

Editie bilingva
    Atunci cand Ioana, studenta la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine in Bucuresti, il intalneste pentru prima data pe Ken, nu cunoaste prea multe despre el. Nu stie, spre exemplu, ca el apartine unei familii distinse din aristocratia japoneza. Mai mult, nu stie cat de multe complicatii va cauza viitoarea lor relatie. Stie numai ca il iubeste, iar asta ii e suficient. Viata lor capata o aura de poveste, dar, odata cu mutarea in Japonia, Ioana incepe sa resimta presiunea vietii aristocratice. Straina intr-o tara noua si ciudata, ea incearca sa inteleaga cultura japoneza. Oare viitorul Ioanei se gaseste in Japonia, alaturi de sotul ei, sau inapoi in Romania, impreuna cu familia?

Romanul "Corina" este o fictiune bazata pe fapte reale, cunoscute de autor pe vremea cand era, asa cum il descria Ecaterina Oproiu — o mare jurnalista aruncata in uitare de invidie si ura — "un barbat falnic, barbos, elegant, celebru nici vorba… un om impovarat de reusite internationale…"

 Editie bilingva

    ”Cosmarul american” continua aventurile Ioanei. Dupa divortul de aristocratul japonez, ea se muta inapoi la Bucuresti, unde isi dezvolta o cariera infloritoare in televiziune. Dar dragostea ii bate din nou la usa, iar Ioana se indragosteste de Edward Jones, un scriitor atragator aflat la inceput de drum, pe care aceasta il urmeaza in Statele Unite, unde se si casatoresc. Viata lor de cuplu este plina de bucurii, dar cu timpul fericirea nou-gasita a Ioanei este pusa in pericol de birocratia guvernului american si de discrepantele culturale. In tara tuturor posibilitatilor, ea trebuie inca o data sa preia fraiele propriului destin si sa isi recapete dreptul de a porni in cautarea fericirii.

    O carte trista, plina de umor. Moartea unei veverite, cel mai recent volum de povestiri al lui Dumitru Crudu, in care personajele circula liber ca intr-un roman, ii poate parea cititorului un paradox: naratiunea explodeaza de un umor nebun – de situatie si de limbaj – si in acelasi timp induce tristete, emotie, tulburare. Razboi. Inrolari cu forta. Dezertari din armata. Despartiri. Vieti distruse. Puncte de vedere opuse asupra aceluiasi eveniment. Razboiul care patrunde in casa, despartindu-i pe sot de sotie, pe tata de fiica, pe fiu de tata, aducand cu el moartea unor oameni dragi si deznadejde. Dupa terminarea razboiului apare o intrebare: dar oare se va mai putea trai ca inainte? Oamenii incearca sa-si refaca viata, in ciuda evenimentelor traumatice prin care au trecut, dar istoria continua sa le influenteze si sa le modeleze destinele. O veverita moare, iar moartea ei s-ar putea sa fie metafora centrala a acestor vremi.

Cand visezi cu ochii rimelati lucruri fantastice, inseamna ca te afli departe de miezul problemei. Mira van Horton dansa cu aspiratorul ca nimeni alta din istoria cinematografiei, intindea rufe la uscat dincolo de orice viziune regizorala, inhata cu palmele tabacite fierul de calcat in confruntarea cu inepuizabila colectie de rochii sifonate, camasi apretate, bikini minusculi, boxeri de neam prost; obiecte vestimentare care nu lasau niciun sambure de indoiala ca apartin clasei conducatoare. Doar plimbarile cu bicicleta reuseau sa-i domoleasca frustrarile. Ofta cu tristete cand ajungea prin zona comerciala unde stateau etalate fara pic de rusine blanuri scumpe si bijuterii rare. Printre necazurile cotidiene staruia faptul ca James Cameron nu-i acceptase cererea de prietenie pe Facebook.

Romanul final al trilogiei "Sange satanic"

Un roman care continua povestea stranie si captivanta a lui M. – „nihilist si mizantrop“. O carte care demitizeaza societatea consumerista si superficiala, dezvelind brutal mecanismele subrede si ruginite pe care se bazeaza falsa realitate cotidiana. Conceptiile lui M. sunt transante, neiertatoare si extrem de lucide, fie ca vorbeste despre iubire, moarte, viata la limita, obsesii sau instrainare.

Aflat in fata perspectivei de a parasi Romania, M. este prins intre obsesia pentru libertate absoluta si iubirea care il indeparteaza de ea. Dar daca cele doua ar putea sa se identifice?

In cazul in care te-ai regasit in romanele Sange satanic sau Ani cu alcool si sex, mult-asteptatul final al trilogiei nu te va dezamagi!

Un cuplu de îndrăgostiţi români traversează Rusia lui Putin, de la Moscova spre Marea Caspică, în jos pe Volga, apoi prin Daghestan, Cecenia şi Georgia, pînă la Marea Neagră, pe urmele lui Alexandre Dumas. El, naratorul, se străduieşte să facă un film documentar care să reconstituie puţin cunoscuta călătorie a lui Dumas prin Rusia şi Caucaz; Eva, artistă conceptuală bucureşteană, îşi tîrîie după el sexualitatea neînfrînată, curioasă de orice experienţe. Pantere parfumate este un road-novel baroc prin Rusia şi Caucaz, pe un fundal geopolitic mustind a sex, moarte şi sumedenie de detalii culturale, istorice şi etnografice. Romanul ne duce în Kalmîkia mongolilor budişti, ne face să simţim duhoarea de petrol a Mării Caspice şi ne aruncă fără menajamente în atrocele război al guvernului pro-moscovit din Groznîi împotriva islamiştilor ceceni de la munte. Delicata ţesătură a cuplului nu rezistă însă rigorilor călătoriei, degradării relaţiei afective şi nici fluviilor de alcool pe care cei doi trebuie să le ingurgiteze împreună cu protectorii lor din mafia cecenă.

„Oamenii nu au încredere decât în clișee. Sau majoritatea dintre ei. Clișeele sunt tipare sigure, mențin confortul. Oceanul fără valuri nu reprezintă niciodată un pericol. Cu cât faci valuri mai mari, cu atât strici liniștea celor care vor să moțăie. Dar eu nu mi-am propus să-mi trăiesc viața ca la sanatoriu. Am de gând să fac gălăgie. Așa că dacă nu vă place, sunteți liberi să vă puneți vată în urechi." – fragment din Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani, prima carte din Imperativele adolescenței 

„În afară de moarte, nicio cicatrice nu este de netrăit cu ea. Trăiesc oameni mutilați. Și nu întotdeauna este din cauza lor. Uneori așa e viața. În dragostea aia unică, atunci când nu-ți mai aparții, riscul e maxim. În dragostea aceea unică, în orice moment amputarea este posibilă. Și nu există protecție. Dacă vrei să nu suferi, nu trăiești cu adevărat." – fragment din Dogmatica fericirii, a doua carte din Imperativele adolescenței 

„Pe cruce scrie anul nașterii și anul morții. Nu scrie nici data primei angajări, nici data primului imobil achiziționat, nici data când ți-ai luat prima mașină sau data când te-ai îndrăgostit prima dată. Nașterea – moartea, ce e între se întipărește în suflet și cu ele pleci mai departe în taină." – fragment din Disperarea de a fi, a treia carte din Imperativele adolescenței 

Volumul Imperativele adolescenței reunește primele trei cărți ale lui Chris Simion, scrise în perioada liceului, 1994–1996.

Volumul lui Cristian Fulas este unitar in diversitate: tema este aceeasi, a alienarii contemporane. Autorul nu comite insa texte teziste; el are o mare imaginatie epica, stie sa imprime prozelor efectul de verosimilitate: personajele sint vii, crizele lor te izbesc si se retin. Cei frumosi si cei buni este intervalul experimental al unui foarte bun prozator, de la care, sint absolut convins, vom avea parte de multe surprize cit se poate de placute. Cristian Fulas este unul dintre prozatorii noului val, care nu numai ca isi ia vocatia in serios, dar are si posibilitati extrem de diverse si de rafinate. - Bogdan Cretu

Proza lui Cristian Fulas (mai corect ar fi sa spun «scrisul», pentru ca sintem, in cazul sau, la limita fixarii in gen) este o intilnire neasteptata a unei acuitati teoretice «bolnavicioase», de scoala post-structuralista (cu Derrida pe drapel), asadar traind din obsesia nu a tetra-, ci a dodecapilectomiei textuale, cu o experienta de viata la fel de «bolnavicioasa», ce insumeaza trauma existentiala, adictia, recuperarea antieroica, dar nu mai putin miraculoasa, alienarea, acedia, nihilismul subminat de autoderiziune – pina spre zonele cele mai ascunse ale umanului. A se (re)vedea neaparat si Fisii de rusine si Dupa plins, romanele ce preceda volumul de fata. Daca ar fi doar derridian, scriitorul s-ar izola probabil intr-o meticulozitate maniacala, care si-ar pierde obiectul. Daca ar miza numai pe «autenticitate», ar intra in zona mizerabilismului, printre caizii ei obositi. La Fulas conjunctia extremelor potenteaza ambele ipostaze, textul si viata devenind consubstantiale in continuum-ul a ceea ce prozatorul numea undeva «mai-mult-ca-prezentul». Si care e, de altfel, marca sa distinctiva, ce-i fixeaza conturul de autor chiar cind isi da, ca in volumul de fata (unde gasim cel putin un text exceptional, «Linistea», printre altele bune si foarte bune), si teme heterodiegetice. - O. Nimigean

Seria de autor dedicata scriitorului Gheorghe Craciun reuneste atit lucrari de proza, eseistica, publicistica, teorie si critica literara deja consacrate, cit si volume inedite, ramase in manuscris in arhiva sa.
In seria de autor au aparut pina acum: Acte originale/Copii legalizate (variatiuni pe o tema  in contralumina), Mecanica fluidului (Culegere de lectii introductive, cu exemple, definitii, intrebari si 36 de figuri incluse in text), Compunere cu paralele inegale, Scriitorul si Puterea sau despre puterea scriitorului (editie revizuita a volumelor de publicistica Cu garda deschisa si Reducerea la scara, care contine si multe texte nepublicate anterior intr-un volum), Doi intr-o carte (fara a-l mai socoti pe autorul ei). Fragmente cu Radu Petrescu si Mircea Nedelciu si Imagini, litere si documente de calatorie (inedit). Acestora li se vor adauga romanele Frumoasa fara corp si Pupa russa, cartile de eseuri In cautarea referintei si Teatru de operatiuni, dar si citeva lucrari nepublicate pina acum (Lentila sferica, Operatii pe carti deschise, Mono-stereo). Seria va fi completata cu Trupul stie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000), la care se vor adauga volume de poezie si proza inedite, precum si corespondenta si interviurile lui Gheorghe Craciun.

„Punctul de vedere pe care il propun aici e unul implacabil conditionat de propria noastra actualitate. A aparut in cimpul limbajului poetic al ultimei jumatati a secolului XX o evidenta dimensiune antilirica (sau enuntiativa, cum au numit-o Wellek si Warren), dimensiune nici astazi consumata, afirmata programatic si atit de imperativ, ca ea ne obliga sa o consideram expresia unei mentalitati poetice avindu-si deja o mai lunga traditie si sa vorbim chiar si retroactiv, mergind pina la miscarea romantica, despre o poezie tranzitiva.” (Gheorghe Craciun)

„Una dintre cele mai solide si innoitoare carti scrise la noi in ultimele decenii.” (Mircea Martin) 

„Aisbergul poeziei moderne este aici pentru a ne demonstra plenar, ba chiar, as indrazni sa spun, coplesitor, ca principala contributie teoretica a uneia dintre cele mai redutabile inteligente analitice si creative ale generatiei ’80 este dedicata integral eliberarii gindirii noastre despre poezie, despre marea poezie care a marcat secolul al XX-lea, de obsesia abstractului, absconsului si abstrusului.” (Caius Dobrescu)

Cămil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, volumele I şi ÎI.

"Atunci care este însuşirea romanului" Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război?". Este aceea de a fi o proză superioară. Un om u un suflet clocotitor de idei şi pasiuni, un om inteligent şi neprihănit totdeodată, plin de subtilitate, de pătrundere psihologică, totdeodată naiv, cu inocente (şi cu talent) de poet, vorbeşte despre dragostea lui, despre femeia, aşa cum o vede el, despre oameni, despre naşterea pământului din haos etc. Şi din acest monolog nervos se desprinde încetul cu încetul o viaţă sufletească, indeterminanta, dar reală, un soi de simfonie intelectuală, care te surprinde prin exactitatea cu care elemente disparate se întreţes, care te încântă prin plăcerea ce poate rezulta din claritatile psihice. Cămil Petrescu a adoptat aci stilul clasic francez al analizei, şi dacă uşurinţa supara puţin, meritul de inovator este incontestabil." - G. Călinescu 1941

Viata, in acest roman, se traieste intre brutalitate si suferinta – rarele momente de dragoste aduc o bucurie impalidata. Naratiunea, ce migreaza de la o voce la alta – verosimil si convingator –, e intretaiata de o precizie poetica inimitabila, de o vibratie de rara puritate. Supa de la miezul noptii este un roman tulburat de originalitatea tragica a felului cum destinele personajelor se intersecteaza si, in cele din urma, se distrug. Intre tragicul moment al ultimei supe si placerea dejunului pe iarba se strecoara, din adincuri, stralucirea de argint viu a ironiei. Caci asa se intimpla uneori in viata literaturii: ironia sublimeaza tragicul. Oare si inversul e posibil, e verosimil? ne putem intreba, la sfirsitul lecturii...- Gelu Ionescu

Daca volumul de poeme al Martei Petreu Asta nu este viata mea se lumineaza – exact cum se intimpla si in relatia dintre poeziile lui Iuri Jivago si epica Doctorului Jivago al lui Boris Pasternak – prin romanul Acasa, pe Cimpia Armaghedonului, in cazul Supei de la miezul noptii poemele din Apocalipsa dupa Marta (integrala poeziei ei de pina in 2011) lumineaza deplin sensul celui de-al doilea roman. Asta nu inseamna deloc ca acest ultim roman nu poate fi citit si inteles de sine statator, ci numai ca poezia si proza Martei Petreu fac un tot organic.
Desi cu o materie epica foarte concreta, Supa de la miezul noptii este, de fapt, un roman mitic, ce impleteste inextricabil tema mitului numai aparent profan al lui Don Juan cu aceea sacra a insului-tabu pentru ca atins de zeu. Insusi numele eroinei principale, Todora, adica «darul lui Dumnezeu», ne pune pe urmele unui destin in care omul este jucaria unui transcendent ludic si plin de cruzime. De aceea, papusa inaripata din deznodamint imi aminteste de ingerasul care scoate limba intr-un tablou mistic al lui Baldung Grien. - Ion Vartic

Sub pretextul călătoriei fabuloase a unui straniu personaj „elefantin“ născut în Transilvania, Diana Adamek reconstituie în detalii o întreagă lume, aflată în momentul unor schimbări subtile, care vor îmbrăca deseori în roman haina miraculosului. Europa Centrală în a doua parte a veacului al XVI-lea e un spațiu cu limite înșelătoare, iar Roro trăiește cu fascinația depărtării și a necunoscutului. El străbate o lume în care imaginația debordantă a barocului creează splendide obiecte imposibile, deopotrivă grotești și feerice, precum picturile lui Arcimboldo, oglindă a melancoliei și reflex al sfârșitului lent, sfâșietor al unei epoci.

Pentru noi, cei care iubim literatura, aparitia unei carti bune e o mare bucurie. Cu atit mai mult cind vine din partea unui autor tinar, perfect ancorat in realitatea vremurilor noastre. Bogdan Raileanu scrie despre implicare sociala, probleme de cuplu, ecologie, adica despre lucruri de care ne lovim si noi, cititorii lui, zilnic. Marele merit al povestirilor lui Bogdan Raileanu este ca ne face sa simtim ceea ce uitam atit de des: ca fiecare zi din viata noastra, asemenea fiecarei povestiri din volum, este nemaipomenita. O carte tonica, prin care autorul ne indeamna sa ne bucuram de viata, cu bunele si cu relele ei, si sa facem ceva bun pentru vietile celor din jurul nostru. - Marin Malaicu-Hondrari

Pornind de la afirmatia lui Nabokov conform careia „singura fericire in aceasta lume este sa observi, sa te examinezi atent pe tine insuti sau pe altii”, cartea Aurorei Liiceanu ofera o fascinanta analiza a psihicului uman. Daca prima parte dezvaluie schimbarile dramatice pe care „amanuntul biografic” le poate declansa in viata noastra, examineaza atitudinea femeii fata de razboi, traseaza paralele intre destinele unor oameni care au trait in epoci diferite si prezinta biografiile unor personaje exceptionale ca Marie Leon Bonaparte, partea a doua contine povestiri despre tradarea sau razbunarea in dragoste, dar si despre relatiile intre persoane care se deosebesc ca temperament, statut social sau etnie.

„Dintre cele peste patruzeci de povești intersectate în construcția tridimensională a Orbitorului, am selectat pentru acest volum trei nuclee pe care le-am socotit deopotrivă foarte importante și foarte poetice: episodul trecerii Dunării de către clanul Badislavilor, spectacolul de circ la care asistă copilul Mircea într-o vară de neuitat și povestea contelui Witold Csartarowsky și-a nunții sale mistice petrecute în fantasticul decor al lacului Como.“ (MIRCEA CĂRTĂRESCU)

Ilustrația copertei: François de Nomé (Monsù Desiderio), Distrugerea Sodomei și Gomorei (detaliu)

Ce ai face dacă cel mai bun prieten al tău te-ar trimite din greșeală cu o mașină a timpului fix în Persia antică, iar acolo ai fi imediat răpită de eunuci ai haremului mărețului Xerxes? Sau dacă viața ți-ar fi pusă în pericol de nenumărate intrigi de palat într-o societate unde femeia este supusă bărbatului prin tradiție? Sau dacă ar trebui să iei de soț un rege pe care deja îl cunoști din manualele de istorie, dar căruia trebuie să îi explici că un telefon nu înseamnă să vorbești cu spiritele, automobilele nu sunt care ale zeilor, iar vasul de toaletă este un accesoriu foarte util? Tinerei Mora, un normal locuitor al Los Angeles-ului din zilele noastre, iată că, din întâmplare, chiar i se petrec toate acestea. Și nu disperă, pentru că știe că propria ei personalitate este mai puternică decât niste hopuri banale precum obligatoriile călătorii zilnice între milenii, asasinate pe bandă rulantă sau șocuri culturale de ambele părți. Nu disperă pentru că este o femeie hotărâtă, pragmatică, cu umor, dar și… îndrăgostită. Iar dragostea cere sacrificii, nu? Chiar dacă ajungi Regină.

– Câți ani are iubitul tău?
– 2500.

Corrida este inspirata de farmecul insolentei juvenile si de curajul de a provoca, si sfida, si infrunta moartea, neinfricat si nebun, ale unui toreador, incurabil adolescent, pe care il vad intrat foarte curand in legenda, alaturi de Antonio Ordonez si Luis Miguel Dominguin, eroii lui Hemingway. Altfel, povestea ramane poveste de la un capat la altul al ei, asa cum am visat-o eu, insotita de regretul de a nu fi ajuns cronicar al spectacolului Corrida." - Dinu Sararu

Edi, Pisică, Tobă, frații Mânzu și Tomi trăiesc la periferia Craiovei și se ocupă cu braconajul mai multor specii de păsări pe care le vând apoi, pe filieră interlopă, în Italia. Repovestite de vocea lui Pisică, cel mai fragil și sensibil dintre copii, întâmplările capătă dimensiuni dramatice, care dezvăluie și temele profunde ale cărții: sentimentul de vinovăție, dublat de obsesia evadării într-o Italie idealizată, tărâm al visurilor împlinite, credința, singurătatea, descoperirea erotismului.
Într-o atmosferă salingeriană, cu o tensiune și o violențã care plutesc în aer, pentru a izbucni în final cu o forță care deturnează definitiv viețile tuturor personajelor, romanul lui Augustin Cupșa creează o lume întreagã, cu legi nescrise, dar imuabile, un paradis înșelător, al inocenților, cu peisaje mirifice care ascund de fapt răul în formele sale cele mai subtile.

„Acum sunt departe de casă, dar şi acolo m-am simţit de prea multe ori înstrăinat, nefiind tocmai de-al locului. Craiova a rămas unde am lăsat-o, părăsită în mijlocul câmpiilor cu buruieni şi mărăcini, cu drumuri prăfuite, cu şine de tren care sclipesc în soarele ucigător, iar timpul ei stă odată cu lucrurile deja trăite. Am scris despre Sud pentru că Sudul e o stare, şi chiar dacă pleci de acolo, Sudul vine cu tine oriunde te-ai duce.“ (CUPȘA)

Cea de-a șaptea carte a Corinei Ozon este o surpriză pentru cititorii ei, cărora le oferă de data aceasta o serie de inedite #instrucțiuni de asamblare, conservare, întreținere, reparare… a iubirii.

„Ne naștem cu cromozomul iubirii, strecurat cu grijă în spirala ADN, însă, dacă nu știm cum să o folosim, va acţiona instinctiv și haotic. Părinţii sunt cei care transmit acest pachet genetic, preluat de la generaţiile anterioare. Câţi dintre noi am fost învăţaţi să vorbim despre iubire și cum să o facem?”

„Corina Ozon e o scriitoare care are deja succes. Unii au scris chiar că se poate vorbi de «un fenomen Corina Ozon», pe de o parte pentru ritmul uluitor în care scrie și publică, pe de altă parte pentru dezinhibarea și sinceritatea scrisului ei.“ (Stelian Țurlea, Amosnews.ro)

„Corina Ozon este un fenomen […] o femeie care sparge barierele, o «scormonitoare de suflete».“ (Anca Murgoci, DC News)

„Dincolo de toate controversele, întemeiate sau nu, timișoreanca adoptată de metropola bucureșteană a venit cu un suflu nou în literatura românească.“ (Cristian Cărpenaru, Goodreads.ro)

„Corina Ozon nu scrie, ci pictează. Pictează în cuvinte caractere umane și trăiri existențiale.“ (softblog.eu)

„Fiecare carte scrisă de Corina reușește să îmi reamintească faptul că sunt, mai întâi de toate, Om. Că sunt vulnerabil, că am demonii și frământările mele.“ (Dragoș Filioreanu, Raftul ariciului)

 Nascut in Bucuresti la 5 octombrie 1949. A absolvit Facultatea de Actorie a Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica I.L. Caragiale (IATC) in 1971. A fost actor la "Teatrul de Stat", Constanta, "Teatrul de Stat", Sibiu, si la "Teatrul Mic", Bucuresti.  Este stabilit in Germania din vara anului 1980. Timp de 15 ani a fost crainic, redactor si redactor-sef adjunct al Redactiei Stiri din Departamentul Romanesc al postului de radio Europa Libera, RFE-RL Inc. Munchen, sub pseudonimul Horia Costescu. La desfiintarea Europei Libere, Andi Stefanescu s-a reintors la teatru si film si s-a asezat uneori si la masa de scris. Printre altele, a jucat in Paulas Geheimnis, 2007, Germania, Regia: Gernot Kraa; Les Metamorphoses, Abbey of Neumunster Cultural Exchange Center, 2007, Luxemburg, Regia: Silviu Purcarete; Undeva la Palilula, 2011, Romania, Regia: Silviu Purcarete. A tradus in romaneste Homo Sovieticus de Alexander Zinoviev, a scris cateva scenarii de film si o piesa de teatru, iar acum pregateste un volum de versuri. In 2017 a terminat Dincolo de farmecul noptii, carte in curs de aparitie la Editura Vremea. Andi Stefanescu traieste intr-un sat din Alpii bavarezi, in apropiere de Munchen, impreuna cu sotia sa, poeta Crisula Stefanescu. Fiica lor, Beatrice Monella Kaplan, este producatoare de film in Statele Unite.

O fata cu un cuib de randunele in loc de par, un barbat care zambeste prea rar. Ea prefera sa citeasca si sa bea un ceai sambata seara in loc sa mearga in cluburi, el stie sa faca fotografii alb-negru in care soarele apune mai stralucitor decat in culori. Iubirea lor e un dans tacut, cu clipe pline in care totul se potriveste perfect, apoi cu zile negre in care nici nu-si pot sta alaturi. Ea plange, el se incrunta si tace. Ea rade, el zambeste usor, foarte usor, si tace. E cel mai minunat barbat din lume, iar fata care il iubeste ar face orice ca sa-i smulga cateva cuvinte.

O despartire prematura, o asteptare infrigurata, cautari peste ani, regasiri sfasietoare care nu rezolva nimic, doar adancesc dorul si durerea.

Pana intr-o zi cand vor sti amandoi ca iubirea a fost acolo, chiar daca acum la capatul celalalt al ei nu mai e nimeni. - Alice Nastase Buciuta

Cartea Ioanei Chicet-Macoveiciuc, Ziua in care la capatul celalalt al iubirii n-a mai fost nimeni, este un roman superb, plin de emotie si de duiosie, pe care trebuie sa il citesti cu un pachet de batiste alaturi, pentru ca vei rade cu lacrimi, vei plange cu suspine, ti se va face dor de dragoste, dor de dor, dor de ras, dor de plecat, dor de ramas, dor de maretia si nebunia unei iubiri traite pana la sange si pana la capatul celalalt al minunii ca iubesti, al intamplarii ca esti. - Anca

E rascolitoare! Stiu ca e fictiune, dar are atat de multa carne, atat adevar! M- am regasit eu cea de acum 20 de ani cu bune si cu rele…. - Ela Timofte

Mi-am sunat mama si prietena si le-am spus ca tocmai am terminat de citit o carte pe care am scris-o eu, despre mine, dar habar n-am cine a tiparit-o… Cred ca mi-o fi dus cineva, fara stirea mea, creierul si inima la tipografie…- Anita

Am plans, am ras, m-am ofticat, am inghitit in sec, m-au durut toate. A scos amintiri din mine vechi si dureroase. Ioana, nu cred ca stii ce ai facut cu aceasta carte scrisa din inima.

Cum e sa fii fata de Cristina Andone, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Adela Dan, Raluca Feher, Miruna Ioani, Andra Nistor, Melinda de Ross, Dana Savuica, Victoria Serman.

O noua aventura din universul romanului Arhanghelul Raul.

Necazurile se tin lant de subinspectorul Petre Popescu. Dupa ce a fost dat afara din SRI pentru ca a luat o spaga in timp, acum este pus in fata unei decizii extrem de complicate: sa supravegheze un post-uman tranchilizat, a carui trezire ar insemna sfarsitul lumii asa cum o stim sau sa ajute doi tigani sa opreasca o invazie extraterestra care ar insemna tot sfarsitul lumii asa cum o stim, dar cumva diferit.

Premiul Michael L. Printz pentru excelenta in literatura pentru Young Adults, decernat de American Library Association.

Soseaua Jellicoe este o poveste ametitoare despre dragoste, despre drame familiale si despre maturizare. Taylor Markham este abandonata de mama ei la unsprezece ani pe soseaua Jellicoe. Acum are saptesprezece ani si in sfarsit da piept cu propriul trecut. Este conducatoarea comunitatii Scolii cu internat Jellicoe si responsabila de lupta pentru teritoriu dintre elevii de aici, Cadeti si Orasei. Iar asta ii lasa prea putin timp pentru introspectie. Peste toate, Hannah, cea mai apropiata persoana de sufletul lui Taylor, dispare in mod misterios, iar Jonah Griggs, conducatorul Cadetilor si cel care ar putea fi cheia tuturor secretelor din trecutul ei, revine in oras.

In aceasta poveste ca un puzzle, nimic nu este ceea ce pare a fi si fiecare indiciu duce la o intrebare noua. Taylor incearca sa inteleaga legatura dintre mama ei, care a abandonat-o, Hannah, care a gasit-o pe soseaua Jellicoe si care acum este de negasit, un strain misterios, care i-a soptit odata ceva la ureche, un baiat, care ii apare in vise, cinci copii, care au locuit pe soseaua Jellicoe in urma cu optsprezece ani si Jonah Griggs, o prezenta innebunitoare si magnetizanta, care o cunoaste mai bine decat oricine. Daca Taylor reuseste sa puna cap la cap toate bucatile din trecutul ei, ar putea sa-si schimbe viitorul.