Literatură română

  "[...] Doinas se numara printre putinii autori romani care intruchipeaza o autentica si vitala continuitate istorica intre 1938 sau 1947  si 1989 sau 1991, o punte unificatoare. Nu pot sa nu cred ca acest potential de semnificatie cultural-istorica nationala,  acest potential de armonizare, de restaurare, de vindecare in fond, nu a fost perceput, intr-un fel mai limpede sa mai vag, de catre foarte multi.
    Intr-adevar daca valoarea oricarui poet consta in a imbogatii, prin inventie, perceptia nuantata a realului de catre comunitatea lingvistica in care s-a nascut si traieste, de a spori, prin explorare, cunoasterea adancurilor psihice, [...] de a conserva si ingriji auto-identificarile omului, [...] atunci rolul unui poet ca Doinas va fi recunoscut imediat ca fiind dintre cele mai importante." (Virgil Nemoianu) 
     Fragment din volum:

Am cautat sa arat in ce consta o invatare adevarata, una care sa nu se multumeasca cu retinerea anumitor date, procedee, ci care sa dezvolte nevoia de a intelege, de a explica, si sa ne conduca la satisfacerea acestei nevoi, sa ne faca sa patrundem in miezul fenomenelor, acolo unde descoperim aspecte care surprind intuitia si imaginatia si care, chiar prin aceasta, ne conduc la o stare de bucurie spirituala care ne stimuleaza sa incercam sa distingem intrebarile fara raspuns. Cunoasterea este captivanta prin infinitatea ei, prin faptul ca orice raspuns atrage cu sine noi intrebari. - Solomon Marcus 

Pe cat de variata este plaja de adresanti ai mesajelor Profesorului, pe atat de diversificata e si tematica textelor cuprinse in acest volum. Un mozaic fascinant de preocupari si luari de pozitie, o imagine revelatorie a enciclopedismului luminat al autorului, caruia i s-ar putea aplica, mai mult decat oricarui alt carturar roman, deviza dictionarelor Larousse „Je seme a tout vent". [...] Ce ar avea de invatat de la Solomon Marcus cititorii care nu sunt nici matematicieni, nici filozofi, nici poeti? Indiscutabil, multe: echilibrul, seninatatea, altruismul, respectul fata de semeni, onestitatea, dragostea de adevar, curiozitatea si uimirea in fata miracolului vietii, patriotismul, cultul prieteniei. - Mihai Dinu

Nu e un roman de dragoste.

Nu e despre „orfanii cu parinti”.

Nu e istoria unei prietenii.

Nu e despre Loja Mondiala a Fumatorilor.

Nu e o distopie politica.

Nu e despre escapade tabagice.

Este toate acestea la un loc.

O poveste pentru fiecare dintre noi:

YOU’LL NEVER SMOKE ALONE.

In monumentala "lstorie a literaturii romane de la origini pana in prezent", George Calinescu marcheaza „inrudirea" lui Mihail Sebastian cu Mircea Eliade, generata de admiratia comuna pentru Nae lonescu. Si in textele sale intalnim concepte precum „experienta tragica", „destin", insa apropierile nu merg mai departe: „Incolo, autorul este un adept al lui Descartes, tine la lucrurile «clare si distincte», aplicand acest cartezianism mai ales in campul senzatillor. De unde un senzualism rece, lucid, cultivat cu exactitati de geometrie. Neputandu-si ingadui decat o singura experienta, aceea a rasei sale, scriitorul se refugiaza in analiza si insemnarile sale erotice sunt mai mult stendhaliene decat gidiene".

Prozator. De asemenea, eseist, publicist. S-a născut la 12 noiembrie 1950 în comuna Fundulea (jud. Ilfov). A absolvit în 1973 Facultatea de Filologie (secția română - franceză) a Universitătii București. A decedat la 12 iulie 1999 în București. În perioada studenției și după absolvire a fost membru activ al cenaclului "Junimea" condus de criticul și profesorul Ovid S. Crohmălniceanu. Între 1970-1973 a făcut parte din grupul de prozatori și poeți de la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității București (Gheorghe Crăciun, Ioan Flora, Gheorghe Ene, Sorin Preda, Gheorghe Iova, Constantin Stan și Ioan Lăcustă) care a editat revista de perete "Noii". A colaborat cu proze scurte, fragmente de roman, texte teoretice, critică literară și articole de opinie la majoritatea revistelor literare și culturale din țară și la publicații din Franța, Ungaria, Polonia, Rusia, Germania. A debutat în 1979 cu volumul de proză scurtă "Aventuri într-o curte interioară". A mai publicat volumele: "Efectul de ecou controlat" (proză scurtă, 1981); "Amendament la instinctul proprietății" (proză scurtă, 1983); "Zmeura de câmpie" (roman, 1984); "Tratament fabulatoriu" (roman, 1986; editia a II-a, 1996); "Și ieri va fi o zi" (proză scurtă, 1989); "Femeia în roșu", roman scris împreună cu Adriana Babeți și Mircea Mihăieș (1990; editia a II-a, 1997); "Povestea poveștilor generației `80" (1998); "Aventuri într-o curte interioară" (integrala prozei scurte, Editura Paralela 45, 1999). Postum și apare romanul "Zodia scafandrului" (2000).

Cartea Mirunei Runcan relateaza, cu sarm, un dublu naufragiu. Pe de o parte, unul al constrangerilor profesionale impuse unui grup de tineri ingineri, grup care isi propusese inca din facultate dezvoltarea unui proiect industrial, oprit de directivele partidului unic prin evitarea achizitiilor de echipamente din Occident. Pe de alta parte, un esec in plan personal si familial, identificat in incercarile disperate ale personajelor de a se salva. Intre documentele cele mai credibile (sintetic realizate), aduse ca argumente literare de recuperare istorica (fragmente de jurnal, un corpus consistent de scrisori, fragmente din sedintele COM, secretariat interinstitutional), vocea naratoarei, strunita excelent pentru expunerea efectului de imagine, aproape ca este sugrumata de amplitudinea politica a epocii, prefigurand destinul sinuos al aparitiei acestui roman document.

"Peştele cu aripi" este o colecţie de proze scurte, în care societatea autohtonă şi contemporană este scrutată din cele mai neutre unghiuri cu putinţă. Totul se întâmplă în interiorul unui algoritm social şi psihologic care pare, pe de o parte, bine-cunoscut, însă care reuşeşte mereu să surprindă prin soluţiile inedite de final sau prin reciclarea ingenioasă, prin transformarea aproape incredibilă în athanor-ul prozastic, a unor prejudecăţi şi tabuuri. Directeţea discursului vine să întărească sentimentul de déjà-vu care este spulberat, proză cu proză, în momentele în care Răsvan Popescu apasă pedala inefabilului. Fiecare dintre aceste povestiri este un scurtmetraj în sine, experienţa autorului în domeniul scenaristicii spunându-şi cuvântul, însă ceea ce face aceste naraţiuni să fie cu adevărat speciale, dincolo de teme şi personaje, este capacitatea autorului de a lăsa finalurile deschise, de a găsi mereu portiţa optimă prin care, deşi un ciclu se încheie, nimic nu se termină, totul se continuă, se prelungeşte în mintea cititorului şi de acolo în viaţa comună. Cosmin Perţa

Freddie, cu ghetele mai mici decât piciorul și cu un maiou de corp, vine spre contemporaneitate, dintr-o epocă întunecată, privind fix spre bizarele noastre făpturi. O existență deformată, o realitate inversată, aproape ireală. Un trecut auster, cu întinse câmpii de noroi, cu viziuni care par mai aproape de un paradis SF, cu genii care nu foloseau aproape la nimic într-o societate ermetică, cu absurdități editoriale create numai din linii de forță, cu idealuri de autor prinse între limite neverosimile. În fapt, ca să citez în sens, coșmarul fiecăruia pe înțelesul tuturor!

  Roman sumbru erotic, presarat chiar cu accente pornografice, dar si cu luciri metafizice, cartea de fata defineste un moment important din viata autorului ei. Dan Stanca este scriitorul care-si pune sufletul pe tava si nu crede in mofturosii care inventeaza. Si el inventeaza, dar numai intr-un duh dureros al marturisirii. Romanul acesta investigheaza destinul unui intelectual adus in fata unor grave incercari si zvarlit intr-o situatie incredibila. De la Dostoievski stim insa ca dublul este fata oculta a personalitatii noastre. Ne provoaca si ne absolva. Nauc, scriind la limita deznadejdii, scriitorul impinge destinul pana in panzele albe. Fiecare dintre noi, din cauza suferintei, o poate lua razna. Ce sa facem pentru a ne salva sau pentru a amana, cat de cat, dezastrul? Romanul Cum mi-am distrus viata da un raspuns – evident, timid…

Unor oameni le plac locurile comode, care le oferă siguranța zidurilor... Altora le-ar plăcea să călătorească în jurul lumii, dar nu au bani sau timp. Alții nu pleacă de acasă, în excursii, pentru că ar trebui să facă față dialogurilor, pe care le consideră stresante, nefiind pregătiți pentru sinceritate. Alții nu riscă să-și deschidă sufletul, să râdă, să plângă, să se expună... Dar dacă stăm acasă, cum aflăm cine suntem noi, la ce ne raportăm, cum devenim mai buni, cum înțelegem viața, cum învățăm, cum ne luminăm? 
Societatea, prin politicieni și mass-media, ne lasă să credem că suntem în centrul lumii, din motive ușor de bănuit. Suntem INVĂLUIȚI de această senzație hrănitoarea orgoliului și ÎNLĂNȚUIȚI de frica pericolelor "din afara zidurilor". Nu ne dăm seama că, precum politicienii, renunțăm de bunăvoie la atributele libertății! Dar noi nu vrem putere; noi vrem să râdem și să plângem de lucrurile pe care le vedem și pe care le auzim în jurul nostru!... 

Ediţie definitivă însoţită de un mappamond şi de notele autorului intitulate Oameni, fapte, vorbe, locuri, întîmplări adevărate

Romanul lui Nicolae Strâmbeanu prezintă în detaliu lumea secolului al XVI-lea. Sperînd să găsească Insula Fericirii, Araña porneşte într-o călătorie pe mare şi pe uscat plină de peripeţii, îşi face pe parcurs prieteni şi duşmani, scapă la un moment dat chiar de pedeapsa cu moartea şi descoperă părţi ale lumii la care nici nu visa. Evanghelia după Araña este o carte a întoarcerilor ciclice la arhipelagul din fiecare cititor, scrisă cu mînă sigură şi multă atenţie la detalii, în care aventura şi răsturnările de situaţie abundă.

„Nicolae Strâmbeanu ştie să scrie. Are umor, e sarcastic, patetic sau, după necesităţi, poetic, cunoaşte artificiile narative, respectă perfect convenţiile, naraţiunea lui are măsură şi ritm, în condiţiile unui material infernal.” (Marius Chivu)

„Pentru cititorii sătui de inflaţia mizerabilismului cool, de minimalisme fără relief, de microrealisme aptere şi de actualităţi ieftine, Evanghelia după Araña aduce o gură de aer proaspăt din altă lume, făcînd diferenţa: un tratament fabulatoriu, de care proza noastră avea nevoie. Cartea de «călătorii pe mările de poveşti» a lui Nicolae Strâmbeanu are meritul de a (re)deschide o cale regală a ficţiunii capabile să re-încînte, să desfete şi să cucerească.” (Paul Cernat)

um e viata la adolescenta intr-un liceu de fete?

Cum sunt profesorii? Cum sunt elevele?

Ce fac cei cativa baieti rataciti printre fete?

Sunt intrebari la care veti primi raspuns citind acest jurnal fermecator!

Când o femeie ascunde sub fuste capul desprins de corp al unui mare rege, neștiind că acoperă astfel o viață nouă pe cale de a începe în pântecele ei, se declanșează o urmărire care va dura câteva secole, până într‑o dimineață rece și limpede din octombrie 2016. Din vârtejul Revoluției Franceze în zilele noastre, o taină străveche în care moartea și viața se îngemănează va bulversa vieți de artiști și de femei îndrăgostite, va întoarce istoria ca pe un ceas, va amesteca trupuri și destine. Povestea nu se încheie niciodată, reginele revin fie și sub măștile de carnaval ale unei mari petreceri în stradă, chiar dacă știrile zilei de azi rămân aceleași dintotdeauna: vieți sfârtecate în vârtejul istoriei, trupuri dezmembrate în masacrele contemporaneității. Dar mereu undeva o femeie frumoasă și tristă visează o rochie roșie, un pictor își caută culoarea lui, un ucigaș își țintește victima.

Intr-un oras de provincie in imprejurimile caruia se afla un castru roman, un grup de pusti se joaca pe deal cautand o comoara. Si chiar gasesc una. Ani de zile mai tarziu, cel care gasise comoara este un tanar barbat pasionat de trenuri, care isi petrece viata ca sef de gara in orasul natal, visand sa intalneasca o femeie la fel de frumoasa cum era straina pe care o zarise fugitiv in copilarie. La fel de neasteptat cum altadata descoperise in pamant monedele de aur, ii apare in cale misterioasa Ela. Si o noua aventura incepe.

Romanul Trecatoarea de fier are toate ingredientele necesare pentru a captiva cititorul –  actiune, spionaj, intrigi politice, povesti de dragoste. Scriitorul Ion Arama, unul dintre cei mai prolifici scriitori militari de la sfarsitul secolului trecut, a realizat in Trecatoarea de fier si in Campia de foc o cronica literara a primului razboi mondial, avand in prim-plan eroismul poporului roman.
    Publicate initial la Editura Militara in anii 1977‑1978, cele doua romane au fost foarte iubite de cititori. Reeditarea lor de catre Editura Univers reprezinta un omagiu adus eroismului poporului roman in prima conflagratie mondiala, la implinirea a 100 de ani de la celebrele lupte de la Marasesti, Marasti si Oituz.

Începută ca un schimb de mesaje inițial inocent pe e-mail, o legătură încheiată în urmă cu douăzeci de ani revine în viața Dorei ca un cutremur care-i va zgudui viața din temelii: o dragoste irațională, profundă, care sfidează fără drept de apel timpul, distanța și convențiile sociale.

Într-un ritual frenetic al seducției, iubirea renăscută dintre  Dora și Călin pune într-o nouă perspectivă criza de la patruzeci de ani, sacralitatea căsniciei, condiția de părinți, locul acordat vieții profesionale și personale, noile tehnologii care ne invadează viața. Rămâi insula mea de canabis descrie coliziunea a două lumi diferite, între care singura punte este dragostea.

Ca într-o zi care se repetă la nesfârșit, protagoniștii se regăsesc în fața acelorași alegeri, din care ar trebui să învețe cum să-și schimbe destinul.

Vor reuși?

Viorica Raduta ne aduce in fata romanul unui oras – Rimnicu Sarat – in care a existat o celebra inchisoare comunista. Cartea debuteaza cu procesul unui tortionar, Comandantul Visinoiu, imaginat de Mihaita – un batrin sarac cu duhul, a carui adolescenta s-a petrecut in teribila inchisoare. Diagnosticat cu sindrom confuziv de detentie, personajul retraieste fiecare fragment de real ca pe un moment petrecut intre zidurile celulei. Istoria se reface din dialogurile lui Mihaita cu sine sau cu spiritul detinutului politic Ion Mihalache, mort in 1963 in acest penitenciar. Cealalta voce a romanului, Ilinca, este mesagerul istoriei perioadei ceausiste, cind, in febra sistematizarii, orasul interbelic se transforma si isi pierde culoarea. Prin tehnica fotografierii, laitmotiv al cartii, se refac detalii ale orasului – muzeu in aer liber, in care binele si raul convietuiesc intr-o vinovatie resimtita tacit de victime, nu de tortionari.

„Ca si Fagarasul meu natal, a carui cetate a fost transformata de catre comunisti intr-un sinistru loc de detentie, Rimnicu Sarat al Vioricai Raduta e cicatrizat de inchisoarea care i-a umbrit destinul modern, devenind un reper de tacere si de plumb pentru localnici. Ce sens poate avea un oras, daca in centrul sau se afla o tacere? Ce menire pot avea niste oameni obisnuiti, neeroici, dar onesti pina la cinism fata de ei insisi si fata de ceilalti, daca ei devin captivii unui timp politic uniformizant si inertial, pentru a fi dusi intr-o directie preponderent atroce? Romanul Vioricai Raduta e construit pe lo-gica inelelor concentrice, lipsa de libertate a inchisorii repercutindu-se, in exterior, in libertatea ca resemnare sau indiferenta pe care o traiesc oamenii. Cele doua destine care structureaza volu-mul, unul masculin si unul feminin, nu se vor intilni cu adevarat niciodata, soarta lor fiind aceea de a evolua ca linii paralele. Insa radiografierea a ceea ce se afla intre aceste doua linii confera calitate maiestriei de romancier a Vioricai Raduta, fiindca e foarte greu sa duci pina la capat un roman facut doar din nuante de alb, gri si negru. Citeodata, fotografii «orasului inchis» ajuta la fixarea unor instante, asa cum o fac memoria sau documentele inserate in text. Isi mai aminteste cineva ca generalul Grigore Gheba, autorul culegerilor noastre de matematica, a fost prefect de Rimnicu Sarat?” (Stefan Borbely)

Cinci fete ale modernitatii. Modernism, avangarda, decadenta, kitsch, postmodernism

Editie aniversara. 40 de ani de la aparitia primei versiuni a cartii

„Termenul si conceptul de modernitate au o istorie foarte lunga si complicata. In ciuda numeroaselor ei lacune, sper ca schita istorica din primele citeva zeci de pagini sa fie suficient de valida ca ipoteza de lucru. Rolul acestei ipoteze este acela de a-l pregati pe cititor sa urmareasca argumentul principal al cartii, si anume ca modernitatea estetica trebuie inteleasa ca un concept de criza aflat intr-o tripla opozitie dialectica: fata de traditie, fata de modernitatea civilizatiei burgheze (cu idealurile ei de rationalitate, utilitate, progres) si, in sfirsit, fata de ea insasi, in masura in care se percepe pe sine drept o noua traditie sau forma de autoritate.” (Matei Calinescu)

 In Gentiane, Cella Serghi spune povestea Radei Ionac, personaj asemanator din multe puncte de vedere cu Diana Slavu, eroina din Panza de paianjen. Tanara de origine modesta, Rada munceste din greu – este asistenta medicala intr-un spital, slujnica in casele unor doamne cu stare – ca sa-si poata finaliza studiile si sa devina regizor. Pentru a-si implini visul, este nevoita sa accepte compromisuri si sa faca fata prejudecatilor celor din jur. Ca toate personajele feminine ale Cellei Serghi, Rada se indragosteste si sufera din iubire, ii admira si ii dispretuieste pe barbati. In final insa, fericirea nu vine din povestile de dragoste pe care le traieste, ci din implinirea personala.

Suflet de hartie este o poveste normala pentru mine, Mira Tanase, oarecum normala pentru cei care ma cunosc, dar sunt sanse ca Suflet de hartie sa fie pentru restul, o ciudatenie, o povestire absurda si dusa la extrem.O poveste traita intre vis si realitate, intre lumea aceasta si o lume paralela muta.
Suflet de hartie vrei sa citesti dupa ce ai avut rabdare cu primele pagini ca sa te convingi ca porumbeii sunt bine pana la final.

"Un roman de dragoste poetic, un monolog interior sfasietor, o femeie care iubeste muzica si viata, un barbat care nu poate fi inlocuit... o carte care merita citita si care te face sa meditezi asupra sensului vietii. Mira Tanase este o voce distincta, fara indoiala " (LETRAS)

“Cu economie remarcabila de mijloace stilistice si lexicale, Anatoli Ciucurovschi realizeaza o „Comedie obscura”, populata cu schite de portrete si caractere foarte elocvente.Pana si numele unor personaje ca Victoria Antifascista, Calin Vaselin, Hanibal Beton etc. sporesc efectele umoristice absurdizante ale acestor minitexte.Intoarcerea lumii pe dos din Taramul bizar pune in lumina o existenta fictiva care este un analogism al celei reale. Scriitura agreabila si tonul hazos de „basm absurd” fac din Taramul bizar o lectura deschisa pentru toate varstele. Anatoli Ciucurovschi a deschis un culoar in proza noastra actuala pe care s-au inscris foarte putini dintre prozatorii contemporani.” (Romul Munteanu)

In 2005, Luminita Sambotin a publicat volumul de debut "Teama de limite" - un roman urban contemporan, cu accente autobiografice, gandit ca un prim volum dintr-o trilogie.
    "Calatorie si destin - Povestea Lucianei" este cel de-al doilea volum, finalizat in 2016. 

Adeseori se intrerupe. Face  pauze. Cuvintele par sa pluteasca in baloane de banda desenate. Dar trebuie sa aveti rabdare, asa cum are misterioasa persoana care il inregisteaza. In ritmul ei bizar, marturia lui Egon Fartaes (german, dupa mama, roman dupa tata, revenit dupa mult timp in tara si internat la dezalcoolizare) va va purta prin amintirile grupului de umor absurd Parazitul prietenos, dominat de umbra marelui explorator al lumilor subterane, Vlad Lupu. Dar, mai ales, facindu-va sa strabateti, pe timp de zi sau noaptea, strazile intortocheate ale Brasovului sau magicul Tinut Secuiesc, va va duce in inima unor teribile crime care leaga trecutul si viitorul. Este procurorul Hliza (mana dreapta a unui fost vicecampion mondial la ping-pong devenit investitor in terenuri de golf periculoase pentru padurile seculare ale Tinutului), la originea tragediei petrecute in anii 1980 intr-un camin de azilanti din RFG? Si unde a disparut ultra-patrioata adolescenta Madalina? Au toate acestea legatura cu osemintele celor impuscati fara judecata in anii ’50, pe care le cauta obsesiv prin creierii muntilor detectivul-arheolog Vlad Lupu?

„Reintors in tara din “Germa”, Egon Fartaes, a luat o teapa urata rau, trezindu-se la dezintoxicare cu un reportofon in fata. I-l intinde insa – un real noroc pentru cititor – o fiinta galesa care-l ajuta sa-si aminteasca… Ruinele multiculturalitatii transilvane, trecute prin ciurul memoriei sale prolixe, cand ludice si ironice, cand nostalgice sau dramatice, sunt bantuite de mortii vii ai comunismului defunct pe cale sa comita o crima oribila. Insa, providential, si de „investigatorul” Vlad Lupu, un reprezentant plin de adrenalina al populatiei majoritare, tovaras pe cat de imprevizibil, pe atat de fidel al acestui horibilicribrifax saxonicus contemplativ.

Seria Andrei Mladin

Andrei Mladin, protagonistul romanelor Atac in biblioteca si Profesionistul, isi reia rolul de detectiv fara voie in Trucaj. Ziaristul e trimis sa scrie un reportaj pe Insula Zorelelor, unde un reputat arheolog a descoperit urmele unei cetati grecesti ridicate din adancuri, Ankopolis. Intr-o companie selecta, dar izolat de lumea exterioara, eroul se vede nevoit sa descalceasca intr-o singura noapte itele unui mister la fel de greu de inteles ca insasi insula pe care se afla. Pentru ca furtuna naprasnica starnita din senin ascunde nu numai tainele anticilor care au locuit candva acolo, ci si un criminal.

La treizeci de ani de la prima aparitie, tonul ironic si totodata melancolic al romanului este la fel de actual, aratandu-ne un Andrei Mladin inca mai spumos si mai profund decat pana acum. Dincolo de actiune, este un comentariu, jucaus si serios in acelasi timp, in care te cufunzi ca intr-un labirint.


„In Trucaj, mai mult parca decat in precedentele romane care il aveau drept protagonist si in care jovialitatea si verva lexicala ne puteau face, la o privire superificiala, sa-l banuim de facilitate, rasul mastii nu mai poate acoperi in intregime chipul grav aflat in spatele ei si personajul ni se arata asa cum este el in realitate, adica un mare invins.” (Tudorel Urian)

„Eroul este un amestec de Sam Spade si Marlowe, superman flegmatic si Don Juan pe cat de pagubos, pe atat de invincibil.” (Dan C. Mihailescu)

„Imbinand in mod inovator scrierea crime cu satira si critica sociala, Arion descopera mijlocul perfect de a infrunta si de a prezenta intunecatele, paranoicele zile ale Romaniei lui Ceausescu.” (John McLeod)

 Jafuri, comploturi, crime - pentru toate trebuie sa existe un tap ispasitor

    In "Banda Cadet", roman a carui intriga se desfasoara in anul 1853, cautarii faimosului tezaur i se adauga o noua actiune a Fracurilor Negre indreptata impotriva familiei de Clare, pentru a obtine fabuloasa avere detinuta de aceasta. Asistem deopotriva la deghizari si substituiri de persoana complicate si pline de inventivitate care conduc la un final plin de surprize.
     Fragment din romanul "Fracurile Negre Vol. 8 Banda Cated" de Paul Feval:

    “A intrebat cu un aer ingrijorat: „Ce s-a intamplat, prieteni? S-a intamplat ceva?" Prin cealalta portiera care s-a deschis, am fost aruncata, in trasura, si Ciungul a disparut. In trasura m-am trezit intre bunul Jaffret si contesa Marguerite, care intrebau, la fel de uimiti: „Ce-nseamn-a toate astea?"
    „Asasinul! Asasinul!" strigau in acelasi timp cincizeci de glasuri, caci curtea era plina. Desi domnul Jaffret ma tinea strans, m-am aruncat spre portiera. Imi si imaginam fata palida a lui Albert in mijlocul oamenilor politiei, care-l legau ca pe un criminal, si mi-am adunat toate fortele sa strig: „E nevinovat!", cu tot riscul a ceea ce ar fi putut urma. Dar, inainte sa apuc sa vorbesc, voci din multime au adaugat:
    „E Ciungul! Clement-Ciungul! Nu e la prima incercare!"
    Am fost aproape bucuroasa. De data asta politia o nimerise.
    M-am intors catre matusa Adele, crezand c-o vad ingrozita, dar ma inselam: in spatele ingrijorarii prefacute era un zambet plin de rautate si spunea cu voce tare: „Nenorocitul, are o mutra de talhar primejdios! Dar pe cine o fi asasinat?"
    Pe cuvant ca, auzind-o vorbind asa, aproape ca ma indoiam. Nu mai puteam crede ceea ce vazusem cu ochii mei adineauri. In spatele trasurii s-a facut mare vanzoleala mare, si parca o lumina orbitoare mi-a trecut prin fata ochilor. Era criminalul, condus, mai degraba purtat de vreo sase agenti, care il inghionteau. Gloata venea in urma lui injurandu-l, si am recunoscut-o in multime pe servitoare, care striga mai tare decat toti, frecandu-se la ochi cu batista.
    Daca ar fi cautat-o, i-ar fi gasit in buzunar pretul sangelui.
    De atunci nu te-am mai vazut, printe, mi-ai putea explica de ce?
    Este adevarat, cel pe care agentii l-au luat prizonier nu era Albert, dar nu era nici hidosul care m-a insotit in fuga mea.
    Prin ce mister te aflai acolo, fie in locul unuia, fie al altuia, caci erai chiar tu, nu-i asa?
    Tu, deghizat in muncitor si fara acest brat, o minune a artei, care-ti ascunde acum perfect nenorocirea. Te rog, raspunde-mi!
    - Eu eram, spuse Georges dupa o tacere: daca as nega, tot nu m-ai crede.”

„Foarte adesea coalizarile politice fac scriitorilor cele mai penibile feste. Dar trebuie sa spun inca o data raspicat (…) ca nu este afectata intreaga opera a lui Mircea Streinul: zona tumorii politice este mult mai restransa decat se crede. Cel mai indepartat de o asemenea contaminare este tulburatorul roman Ion Aluion, al carui conflict tragic va persista multa vreme in memoria cititorului”. (Ion Simut)

Momentele si schitele pe care ni le-a lasat Caragiale se remarca prin aceea ca nu sunt descrieri de oameni, situatii si medii. Ele constau preponderent- si in aceasta se evidentiaza experienta in teatru a autorului- din dialoguri, observatii lapidare supra mimicii si gesticulatiei, precum si dintre aceste scurte bucati de proza pot fi fara efort transformate in piese sau filmate, ceea ce de altfel se si face de multa vreme cu succes. O descriere amanuntita a caracterelor si a infatisarii tipurilor sociale, pe care vrea sa le caracterizeze Caragiale, se arata a fi de prisos; este suficient sa le auzim si sa vedem indicat comportamentul  lor, pentru a ne face o imagine despre ele. Satira lui Caragiale exceleaza prin comicul de limbaj si de situatii.

„Sunt Corina Ozon, cea care a disecat sufletul și mințile amanților și ți i-a pus pe tavă. Cea care a încercat, cu asumarea tuturor riscurilor, să te învețe să nu judeci, să nu fii prefăcut și să accepți să fii fericit. Ai fost șocat când ai văzut limbajul din Zilele amanților, realismul din Nopțile amanților și actualitatea din Amanții 3.0. Ai râs când mi-ai citit cărțile, poate te-ai întrebat cât e experiență de viață și cât fantezie. Cât este refulare și frustrare, și cât adevăr.

Stau într-un glob de cristal, pe care mulți nu-l ating, de teamă să nu se spargă și să aibă mult de lucru după aceea. Știi cât curaj am, chiar nebunesc, iar cu nebunii să nu te pui! Am spart bariere și ți-am băgat amanții în casă, în sertarul de la birou, în avion sau metrou. Dacă ai avut și tu curajul să citești, ești la fel de nebun. Nebun de curajos, mai ales că le-ai spus și altora să citească. Lumea e mai vie, am spart borcanul cu fluturi și alegem să vorbim fără perdea, așa cum e viața. Povestea se scrie odată cu tine, acum și aici, iar aventura continuă. Amanții, c`est moi!”

De-acum, naveta intre America prezentului si Persia antica a devenit rutina pentru Mora, profesoara de dictie ajunsa, dintr-o intamplare, sotia regelui Xerxes. Asta pana cand o cadere de tensiune in laboratorul lui Alex da peste cap masina timpului si o trimite in Louisiana de dinaintea Razboiului Civil. Acolo, Mora gaseste o lume vesela si colorata, o familie care ascunde un secret inexplicabil ,dar si posibilitatea unei noi iubiri. Exista vreo conexiune intre toate acestea? Sunt simple coincidente, erori de sistem sau felul Universului de a pune lucrurile in ordine?

„Daca si cand ii este menit sa loveasca, fulgerul o va face. Nu putem decide noi cand, cum, sau unde. Se spune ca niciodata nu loveste de doua ori in acelasi loc. Poate ca nu-i adevarat; dar poate ca e. Exista o singura cale de a afla: traind.”

„Pentru cei care stateati cu sufletul la gura sa aflati ce a mai facut Mora, simpatica si exploziva eroina a Laurei Nureldin, iata ca urmarea povestii va ofera din plin satisfactia unor noi aventuri, la fel de palpitante.”

Caracteristicile esentiale ale scrisului Laurei sunt naturaletea, cursivitatea, umorul, felul in care stie sa te tina ca pe ace pagina dupa pagina. Personajele ei te plimba prin perioade care mai de care mai diferite din istorie, dar sunt atat de carismatice incat reusesc sa te faca sa te simti ca la tine acasa. In ce priveste povestile de dragoste (da, caci acum deja sunt mai multe!) creionate in Regii timpului, ele te fascineaza tocmai prin firescul lor, prin lipsa idealizarii. De fapt, aventurile Morei ar putea fi ale oricui. Chiar si ale tale, daca ai un pic de noroc. Si o masina a timpului, fie ea si defecta.” (Cristina Nemerovschi)