Literatură română

Romanul Lorelei este un roman de exceptie. Prezinta povestea de dragoste dintre Lucica Novleanu (Luli, Lorelei) si Catul Bogdan. Desi la prima lectura ar putea parea o poveste de dragoste obisnuita, nu este, pentru ca ne este prezentata o iubire pura, care transcede dincolo de moarte. Iar stilul autorului vine in completarea povestii: senzatiile sunt aievea, parca simtim mirosul teilor sub care infloreste povestea de dragoste.

Alaturi de trilogia La Medeleni, Lorelei este cel mai iubit roman al lui Ionel Teodoreanu. Farmecul sau romantic, tristetea apasatoare, intimitatea gratioasa si nobletea lirica a povestii de iubire, atmosfera cu parfum fin de siecle tpita in frenezia epocii jazzului din anii '20-'30 au sedus generatii de cititori si, mai ales, de cititoare.

Roman de atmosfera si "de analiza" a sentimentului, Lorelei este o "contopire de poem si basm", in care naratiunea psihologica, de actualitate intalneste traditia mitologica, a romanului medieval. Trista poveste de iubire a tinerei Luli e dublata de iluzia livreasca si filtrata prin lirismul pur al vechii legende germanice si al elegiilor eminesciene.

„E clar ca n-ai părăsit zona SF-ului pentru care te şi premiasem în cadrul proiectului MEDIALAB, unde ai realizat un film cu o poveste de dragoste ce sigur era inspirată sau a inspirat povestea actualului roman. Mă incită faptul că, pornind de la Star Trek şi până la Inception, citatele cinematografice care se întrepătrund cu psihologia aplicată trădează formaţia ta de cineast, potenţând povestea romanului ce decurge evident dintr-un scenariu de film pe care sper să-l poţi realiza într-un anumit moment dat! Desigur, ca regizor, mi-aş dori să pot controla psihologic, să comand vise, să controlez realitatea, transformând-o într-o realitate a mea în care pot dirija hipnotic într-un dans de sentimente şi stări, iar tu nu faci decât să-mi alimentezi cu această poveste frumoasă de dragoste ideea ca acest vis poate fi trăit cu adevărat!” Cătălin Saizescu

Iza Matac Sunt născută în Bucureşti, în noiembrie 1967 şi iubesc acest oraş, iubesc citadelele în general. Sunt căsătorită de 22 de ani şi am un băiat, adolescent acum. Lucrez la autoritatea centrală din domeniul drepturilor copilului de peste 15 ani, însă pregătirea şi cariera mea continuă să aibe un traseu neaşteptat: am absolvit medicina şi după aceea m-am pregătit şi am devenit medic pediatru; apoi m-am angajat ca expert drepturile copilului şi am avut privilegiul de a participa la reforma din acest domeniu, dar m-am afirmat şi ca expert independent pe plan intern şi european; am devenit regizor după 40 de ani, reîntorcându-ma la pasiunea din copilărie – deocamdată realizez scurtmetraje în domeniile social, medical şi educaţional şi, acum prin "Trăind în vis", debutez ca scriitor. Pasionată de SF, cartea de faţă este în acest registru şi se adresează, cu predilecţie, tinerilor, având drept subiect trăirea primei iubiri în realitate şi în vis.

Romanul Sâmbăta seara şi luni dimineaţaurmăreşte întâmplările unui grup de tineri ale căror destine se întâlnesc în timpul unei scurte vacante într-o staţiune de munte. Aceşti tineri afişează o mondenitate ostentativă, fie prin practicarea schiului - sport care necesită o substanţială investiţie financiară -, fine prin petreceri unde alcoolul se consumă excesiv si sexul se practică fără prejudecăţi. Toate acestea sunt de fapt un înveliş menit să ascundă singurătatea, zbuciumul interior al unei existenţe fără sens si fără ţintă, conturate prin rememorări, conversaţii şi vise. Vor duce însă întâmplările neaşteptate cu care se confruntă personajele în această scurtă vacanţă si imediat după aceea la şansa de a se regăsi pe sine, de a da un sens existentei fără rost? Vor găsi aceşti tineri ceea ce caută?

Tudor Stancu Reprezentând a treia generaţie de scriitori din familia sa, Tudor Stancu s-a născut la Bucureşti, unde a urmat cursurile facultăţii de Limba şi Literatura  Română. A frecventat pentru un timp şedinţele Cenaclului de Luni, condus de Nicolae Manolescu, şi a debutat editorial în 1985, în volumul colectiv Proze, Antologie debut, la Editura Albatros, volum primit favorabil de critica literară a vremii. A publicat de asemenea proză şi poezie în diverse ziare şi reviste: România Literară,  Luceafărul, Contrapunct, Ramuri, printre altele.

„Un nou roman scris de Stelian Ţurlea înseamnă pentru cititor o nouă aventură.  Cunoscutul prozator şi publicist are o maşină de visat cu care călătoreşte oriunde în timp şi în spaţiu.  În romanul Colonia, el descoperă o lume frumoasă şi stranie ascunsă în munţii împăduriţi din România, despre care credem că-i cunoaştem, dar care ascund încă multe secrete.

Un bărbat, însoţit de fiul său, urcă noaptea, cu o maşină, pe un drum în serpentină pe un munte uriaş, scufundat în întuneric, către o cabană a prietenilor lor. Băiatul se gândeşte, uşor alarmat, că, dacă n-ar fi întârziat la Cluj, ar fi putut ajunge la cabană pe lumină. Cu totul inoportună pentru ei, se dezlănţuie şi o furtună năpraznică (descrisă cu artă de prozator, care îl face şi pe cititor să trăiască momentul). Drept urmare, cei doi se rătăcesc şi ajung într-o colonie nemenţionată pe nicio hartă. Ca profesorul Gavrilescu din nuvela La Ţigănci a lui Mircea Eliade, vor rămâne sechestraţi în această realitate aflată parcă în afara timpului, iar când se vor întoarce în lumea lor vor păstra multă vreme amintirea experienţei lor neverosimile.

Există o explicaţie a existenţei acestei colonii, dar n-o divulg pentru că vreau să las plăcerea descoperirii ei cititorilor. Ceea ce pot să spun fără ezitare este că romanul captivează şi farmecă. Dacă ar fi ecranizat, ar avea un succes imens, nu numai în România ci şi în străinătate. ” Alex. Ştefănescu

În urma unei furtuni cumplite, un tată ajunge cu fiul său adolescent într-o colonie stabilită pe fundul unui lac artifical care este secat şi curăţat periodic. Oamenii adunaţi acolo sunt vechii locuitori ai aşezării strămutate cu decenii în urmă, sau urmaşii lor, care vor să înţeleagă de ce fuseseră strămutaţi. Pe cei doi nimeni nu-i constrânge să rămână, dar forţe nevăzute îi împiedică să mai plece de pe fundul lacului vreme de două luni, cât rămâne acolo colonia. Pentru că este scriitor şi se presupune că ştie să caute în documente, tatăl e pus să lucreze la arhiva improvizată unde se copiază şi interpretează documentele strânse despre istoria aşezării strămutate. Nimeni până la acel moment nu reuşise să descifreze trecutul, nici să-l înţeleagă. Şi încep să se petreacă lucruri la limita firescului cu imaginarul, care oferă o altă interpretare lumii înconjurătoare.

Stelian Ţurlea
Născut la 6 ianuarie 1946, Stelian Ţurlea a urmat studii de filologie (1968) şi filosofie (1976), la Bucureşti, a fost aproape trei decenii redactor de politică externă (revista „Lumea”), a condus, după 1989, revistele „Lumea”, „Zig-Zag”, apoi ziarul „Meridian”, după care a lucrat în televiziune, ca şef al departamentului de ştiri al Antenei 1. Între 1996 şi 2014 a lucrat la Protv ca director editorial, din 2000 este şi editor senior al „Ziarului de duminică”.

Este autor a nouăsprezece romane, zece cărţi de publicistică, nouă cărţi pentru copii şi două traduceri. A îngrijit şase albume (unul în trei volume despre Bucureştii în vremea lui Carol I; un altul despre lucrările publice în vremea lui Carol I; Palatul Patriarhiei; Palatul Regal; Cronica restaurării Palatului vechi B.N.R.; Centrul istoric bancar-financiar al Bucureştilor).

A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii (2003), Premiul Asociaţiei Editorilor din România pentru literatură pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociaţilor Scriitorilor din Bucureşti (2007), Premiul „Flacăra” pentru literatură (2011). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii în 2000 şi Premiul AER pentru roman în 2003.

Aşa a început Lucian Ciuchiţă, în 1996, cu "Oameni şi Ţărmuri" şi aşa a continuat, preţ de aproape două decenii: căutând, scormonind în sufletul oamenilor, încercând să decanteze albul de negru, binele de rău, eludând zonele gri, toleranţa criminală în raport de justiţia pură!

A trecut rapid de la poezia lirică la cea filozofică, de la eseul pe teme existenţiale la cazurile concrete, s-a impus în media şi, de o vreme, atacă furibund spaţiul romanesc, cu îndreptăţirea cu care orice visător zboară spre steaua sa. Gabriel Alexandru Ionescu, Istoric

Lucian Ciuchiţă este cunoscut internaţional în urma celebrului său proces cu Hollywood, sub învinuirea de plagiere a unui scenariu scris de el de către realizatorii filmului Escape Plan, cu Arnold Schwarzenegger şi Sylvester Stallone. Procesul este în curs.

Lucian Ciuchiţă este absolvent al Facultăţii de Cibernetică ASE Bucureşti în anul 1993, doctor în ştiinţe, scriitor, cineast, membru al Asociaţiei Dramaturgilor de Film din 1991, realizator tv în perioada 1990-2000 (TVR, Antena 1).

A beneficiat de o bursă de pregătire în Marea Britanie la Devon and Cornwall Police, în 1993.

Teza sa de doctorat are subiectul Tehnici şi metode statistice utilizate în studiul criminalităţii, 1999.

Activitatea sa în cadrul unor servicii speciale, 9 ani în poliţie şi 5 ani în SPP, a constituit o experienţă de preţ în demersul scrierii unor cărţi şi scenarii de film.

Trilogia Fratii Jderi este o epopee care reconstituie timpul si atmosfera din epoca de stralucire a domniei lui Stefan cel Mare, cuprinsa in perioada 1469 - 1475, dar in acelasi timp o cronica, o legenda, un poem folcloric, un roman realist, un roman de aventura, un roman de dragoste, un roman de familie, un roman social.

Viaţa ne ordonează relaţiile aidoma unor camere de hotel, fiecare dintre ele însemnând un alt loc din suflet. Intrăm în el cu o geantă de mărime medie, conţinând nimic mai mult decât ce e nevoie, cu freamăt de nou şi chef de viaţă, ca şi când suntem primii oaspeţi şi nimeni n-a mai dormit acolo vreodată. Ca şi când ni s-a predat, la cheie, un palat pe care îl putem decora după propriul gust. Şi începem să o facem. Ne zugrăvim amintirile, ne transformăm visele în ornamente perfect asortate, împrăştiem în aer parfum de altă poveste, alt om, alt loc. Şi rămânem, rămânem o vreme.

„Citind «miniaturile» Andei Docea, ai senzația că deschizi rând pe rând ușile unor camere de hotel și arunci câte o scurtă, vinovată privire înăuntru. Descoperi spații mult prea intime ca să îndrăznești să intri. Spații suspendate în timp, zugrăvite din câteva tușe, în care detaliile sunt cele care contează: o ceașcă cu ceai, un geam aburit, un flacon cu parfum, un motan «de mansardă», o carte de Balzac îngălbenită, cu colțurile paginilor răsucite. Fiecare spațiu transmite o emoție, o stare care pendulează între melancolie și așteptare, ca să ți se spună, până la urmă, că «viața s-a mutat în altă parte».”  (Adina Popescu)

„Cele patru părţi ale volumului sunt tot atâtea culori distincte ale stilului ei flexibil, curat, cald. Deşi sunt de factură diferită, decupajele din viaţă sunt redate la fel de convingător. Nu te simţi niciodată minţit citind ceea ce scrie, ştii că niciun cuvânt nu e în plus, nici unul în minus. Scrie aşa cum vorbeşte, o priveşti ca printr-o rochiţă de meduză, în cea mai fascinantă transparenţă. Vorbeşte despre iubiţi din trecut şi iubiri din viitor, despre călătorii necesare şi călătorii impulsive, despre idile sfârşite înainte de a începe, despre frunze care nu cad nici sub furtună şi despre frunze care cad spulberate de o simplă (sau complicată) ploaie de lacrimi. Despre vârste ingrate şi vârste lucide. Despre experienţe care ar trebui să ne facă mai puternici, mai deştepţi şi mai curajoşi, dar care, de fapt, ne râd în nas, privindu-ne cum ne prostim sufletele cu premeditare. ” (Simona Catrina)

Ascult black metal, sunt ateu, lumea mă crede satanist, sunt bisexual, mizantrop, uneori doar misogin, scriu o carte, beau în fiecare zi şi mă droghez în fiecare săptămână.

„O odă închinată libertății (în toate formele ei) și o satiră perfect construită la adresa societății moderne.” (Mădălina Kruppa)

“Era și timpul ca literatura română să dea lovitura și chiar să te lase cu gura căscată.” (Cristina Boncea)

“O revelație!” (Andrei Badea)

„Este nevoie de astfel de cărți care să aibă efectul dinamitei, să-l schimbe cu ceva pe cel ce citește. Ar putea fi considerat un roman-manifest al unei generații de tineri care nu se confundă încă cu peisajul prostiei generale. Și o palmă grea celor care o fac. L-aș situa în familia underground-ului, din care țin să amintesc câteva romane de referință: Trainspotting, Sectanții (Iuri Mamleev), Gheata (V. Sorokin) sau Mitraliera de lut (Pelevin) și, în cele din urmă, Demonii. Cei familiarizați deja cu aceste cărti să n-o ocolească nici pe aceasta. Nu vor fi dezamăgiți!” (Ștefana Atodiresei)

“M., te aștept mâine.” (Ina Tomescu)

Partaj recomandă un prozator conștient de propriile resurse, capabil să ridice la puterea absurdului nu doar stereotipii ale middle-class-ului actual (încrederea pozitivistă în instituții sau mitul familiei perfecte), ci și bovarismele interiorității. Ca la Anton Holban, incisivitatea autoanalizei se transformă pe nesimțite în act pur, celebrat ca atare, de masochism. Alex Goldiș

La intersecția dintre proză scurtă și roman, fiecare dintre genuri subminându-l pe celălalt tocmai când pare că se realizează, Partaj este povestea unui ins obsedat de propriile eșecuri existențiale. Drama cotidiană, criza vârstei de mijloc, aporiile conversaționale, scenariile mentale idilic-ironice și triunghiurile erotice care compun viața lui Matei sunt dovada că personajul repetă „destinul” unchiului Ionel care încă are energii reflexive, fumând resemnat pe marginea unei alei din cartier. Observațional convins, Horia Corcheș recurge la armele autoficțiunii – finalul e puternic, însă nu-i mai puțin adevărat, vorba unui poet contemporan, că pentru Matei „singurătatea vine pe facebook”. Claudiu Turcuș

Matei Jitaru scrie un roman în care Horia Corcheș e personaj. Sau viceversa. Romanul este de dragoste, dar iubirea-i arareori ca-n cărți. Dacă ar deveni materie obligatorie în școli, Matei (sau Horia?) ar putea fi profesor, ba chiar director. Trăind-o mereu prea fatalist-sentimental, nu-i decât un veșnic absolvent. Abia prin partaj își ia toate diplomele literare. Restul e viață. Cosmin Borza

Profesor mai mult de trei decenii la Colegiul Naţional Sf. Sava din Bucureşti, Adrian Costache este profund legat de cariera didactică. Este autor şi coautor de manuale şi cărţi şcolare şi a scris sute de articole pe teme educaţionale. A fost nominalizat de mai multe ori ca „International Man of Year” şi „International Educator of Year” de către Centrul de Biografii Cambridge şi de către American Biographical Institute. A primit, în 2006,  Diploma „Gh. Lazăr Clasa I”.

 Cuprins:

Este unul dintre putinele romane istorice ale literaturii romane care ne ofera o fresca a vremurilor de demult. Profund cunoscator al trecutului poporului sau, scriitorul a creat chipuri de tarani liberi, razesi darji si neinfricati, insufletiti in actiunile lor de spiritul de dreptate, demnitate si curaj. in realizarea acestor chipuri, Mihail Sadoveanu (1880-1961) a pus o parte din fiinta sa. Ni i-a infatisat pe razesi asa cum i-a inteles el, apropiati inimii sale, fapt care imprima si un caracter profund liric operei sadoveniene.

... roman al conştiinţei, "Pădurea spânzuraţilor" nu este numaidecât şi unul psihologic. Interiorizarea viziunii este un element esenţial, dar nu singurul hotărâtor; iar caracterul ieşit din comun al evenimentelor de conştiinţă prilejuieşte de obicei autorului anchetarea unor „cazuri“ în care psihologia este doar un pretext pentru o morală. - Nicolae Manolescu

... fantasticul e o realitate care tulbură, dar nu cutremură și nu dezechilibrează ființa. De cele mai multe ori, el trece aproape imperceptibil. O „încurcătură teribilă“, cum zice Gavrilescu, din care eroul vrea să scape, să revină la normalitate. În fond, elementele care produc sentimentul de fantastic nu sunt, în proza lui Eliade, străine de realitatea normală, fantasticul și realul cresc, evoluează împreună. Și cum fantasticul îmbracă de obicei haina miticului, putem spune că personajul care trece prin proba inițiatică este un purtător fără să știe de mituri. - Eugen Simion

Se cunosc online, fiecare in spatele unui ecran. Ea in Italia, el in Romania. Ceea ce parea initial un amuzament se transforma intr-o iubire virtuala. Se indragosteste inainte de a-l vedea. Ii cucereste inima, sufletul si trupul. Ce se intampla insa atunci cand relatia virtuala se transforma in una reala, iar pentru dragoste ramane sa lupte doar unul dintre ei?

Un roman ce prezinta etapele din viata unei femei, povestite prin prisma a trei generatii pe care le uneste arta de a fi femeie - de a fi si a iubi. O lectura ce se transforma intr-un bilet de calatorie in timp. O poveste sincera despre iubire, speranta si cautarea de sine. 

Despre autoare. Maria Cristiana Tudose este o tanara autoare nascuta la Ploiesti, stabilita in Italia. A inceput sa scrie din dorinta de a-si vindeca sufletul, ocupatie ce a devenit pasiune si remediu. Dupa sase ani, pagina sa „Eu sunt femeie” a reusit sa ajunga la inimile a sute de mii de femei din intreaga lume.

    “Cartea are o arhitectura bine gandita. Paginile cu o nota de poezie si mister, referitoare la atmosfera apasatoare din casa Catian si la fantoma tinerei bunici disparute isi gasesc o contrapondere fericita in cele de fina observatie psihologica si culoare consacrate mediului cosmopolit parizian. Succesiunea dramatica a evenimentelor, coincidentele, reversurile situatiilor dictate de ele contrapuncteaza cu salutare efecte diagrama febrei erotice. Dupa Panza de paianjen, acesta e al doilea roman prin care Cella Serghi se fixeaza durabil in atentia cititorilor.” (Ov. S. Crohmalniceanu)

Editura Leda vă invită la o călătorie...virtuală! Se va întâmpla cu ajutorul jurnalului de călătorie Și eu am descoperit America scris de Marina Almășan pentru adulții împătimiți ai călătoriilor, a umorului și a hamburgerilor savuroși.

Pentru noi, românii, America pare a fi deja un „loc comun”. Îi ştim istoria, îi mestecăm hamburgerii, îi butonăm iPhone-urile, îi călărim computerele, stăm la o cafea imaginară cu eroii filmelor americane, îi fredonăm hiturile, iar mulţi dintre români tot mai speră încă „să vină americanii”... Americanii, într-un fel sau altul, sunt demult aici. Pentru NOI e mai greu să ajungem la ei. Chestiune de bani, vize, motive, concedii, frici, „cu cine lăsăm copiii” etc.

De aceea, o călătorie virtuală, văzută prin ochii unui om de televiziune care pretinde că nu-i scapă niciodată nimic şi care e gata să vă împărtăşească toate emoţiile sale, fie ele pozitive, sau ...pozitive!, pare a fi soluţia cea mai comodă! Nu trebuie să adunaţi bani tot anul, nu trebuie să aplicaţi pentru viză şi să vă frământaţi dacă vi se va acorda sau nu, nu trebuie să vă opintiţi cu geamantane de-o tonă, să vă chinuiţi să dormiţi, chirciţi, prin avioane. Şi nu trebuie să vă temeţi că vreun dement al Planetei va detona o idee proastă taman când vă veţi afla acolo: luaţi această carte şi citiţi-o pe nerăsuflate. Iar apoi... aplicaţi pentru viză! America merită să fie văzută! -  Marina Almășan

„Lumea n-a uitat ca Montaigne s-a retras in celebra lui biblioteca, la etajul al doilea al unui turn, sa reflecteze asupra conditiei umane si sa-si scrie opera. Iata de ce simt nevoia sa recunosc ca nici dragostea, nici singuratatea nu le-am descoperit cu ajutorul cartilor. De fapt, vreau sa spun ca nu in biblioteca am gasit morala acestor scrisori imaginare adresate unor umbre, dintre care unele mi-au dominat lecturile si foamea de a admira, ci pe strada, pe tarmul marii sau printre amintiri. N-am urmarit aici mai mult decit sa marturisesc ceea ce am aflat cu ajutorul inimii de la viata. Si, probabil, tot de aceea am asezat dupa fiecare scrisoare un poem, fiind hotarit sa respect nu legile literare, ci ale melancoliilor care m-au impins la confesiuni.” (Octavian Paler)

Andreea Voicu s-a născut pe 11 ianuarie 1996. Studentă la Facultatea de Psihologie şi ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii din Bucureşti. Reviste în care a publicat poeme: „Timpul”, „Cafeneaua Literară”, „Atitudini”, „Revista Nouă”, „Libris”. A obţinut diverse premii la concursuri şi festivaluri literare din ţară. Premiul Editurii Paralela 45 pentru acest volum, în cadrul Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene Porni Luceafărul…, iunie 2015.

Fără imagini şi fără zorzoane, ba mai că şi fără imaginaţie (înlocuită de memorie şi notaţie), Andreea Voicu are o scriitură de candoare şi candori spontane, recuperate şi transpuse nu în minimalism, ci mai degrabă într-un biografism minimal. Micro-naraţiunile ei de gaşcă şi de familie, jucate deopotrivă cu participare şi ironie, au o fluenţă ingenuă şi refac, din incidente mărunte, tratate cu stilistica aparentă a naivităţii, o atmosferă de copilăreală şi adolescenţă în care până şi cruzimile şi cinismele respiră în candoare infantilă. Tratamentul candid al secvenţelor de real sau de memorie e însă doar premisa care face loc adierilor fantasmatice care animă întreg volumul. Ce fluieră cămilele pe malul mării e un debut de colecţie. Al. Cistelecan

Marina Popescu s-a născut pe 4 iulie 1982, la Bucureşti. Absolventă a Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti. A început să scrie poezie în 2010-2011, când a obţinut şi primele premii la diverse concursuri şi festivaluri literare din ţară. Premiul Editurii Paralela 45 pentru acest volum, în cadrul Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene Porni Luceafărul…, iunie 2015. Reviste în care a publicat poeme: „EgoPhobia”, „Boema”, „Oglinda Literară”, „Litere”, „Ziarul de Duminică” (supliment al „Ziarului Financiar”), „Bucovina Literară”, „Conta”, „Urmuz”, „Dunărea de Jos”, „Luceafărul” şi altele.

O sensibilitate de rană şi o fragilitate de petală constituie fondul – mereu ultragiat – pe care Marina Popescu îl ascunde (însă doar ca să se vadă) sub un lirism agresiv în compasionalitatea lui. Vulnerabilitatea, susţinută de o imaginaţie cu laser, de o extremă promptitudine plastică a concretelor, îşi ia curajul înfruntării şi denunţului, avântându-se în versuri tăioase, abrupte chiar în directeţea lor. Dar adevăratul manifest al acestui debut cu Ultimul nu va stinge lumina îl constituie empatia cu excluşii şi victimele; o empatie care ştie să evite toate clişeele şi capcanele sensibilităţii expuse şi care găseşte calea proaspătă a unei compasiuni ofensive. Al. Cistelecan