Literatură română

"Au spionat pentru Moscova. Li s-a cumparat tacerea cu gramezile alea de gologani. De-aia statului nu-i pasa de banii pierduti. A fost santajat si s-a lasat santajat. De-acum indivizii aia pot sa devina oameni de afaceri onorabili..."

Muzica și atmosfera fantastică leagă cele nouă povestiri din acest volum într‑un fascinant concert literar. Dintr‑un camion rulând sub ploaie, spre uimirea trecătorilor, se revarsă sunetele unei prețioase orgi Carolina. Un băiat dement păzește cu sfințenie un clavecin abandonat de uzurpatoarea unui vechi castel. Membrii unui cor bisericesc capătă un ajutor neașteptat când le lipsește un glas. Strigătele puternice ale unui fost cântăreț de operă o trezesc pe sora lui din cel mai profund somn. Fiecare povestire e ca o cutie muzicală pe care trebuie s‑o întorci cu cheița ei ca să‑i auzi melodia subtilă. Doamna Cati Giurgiu a scris o carte de un farmec rareori întâlnit azi în literatura română.

PREMIAT: Volum câștigător al Concursului de manuscrise organizat de Editura Univers în 2015.

Volumul Voi folosi intunericul drept calauza de Andrei Mocuța cuprinde poeme care incearca sa surprinda spiritul exotic al culturii catalane si al unor artisti ai locului precum Salvador Dali si Antoni Gaudi. Chiar daca ei sint actorii principali ai jurnalului liric, totusi cel mai viu personaj ce transpare din versurile acestui volum este insasi Barcelona in complexitatea ei arhitecturala inegalabila. Locuri precum Port Vell, Mirador de Colom, Las Ramblas, Sagrada Familia, Plaça de Catalunya, Costa Brava sint popasuri poetice intr-un volum de intimplari si imagini decriptate intr-o cheie ludica, evazionista si personala.
 
„Disponibilitatea literara a ultimelor nume bune de scriitori romani ma uimeste: nu mai sint simpli «poeti», «prozatori», «eseisti», «critici literari», ci, cu egala voga si nonsalanta, toti si toate deodata. Trateaza fiecare gen literar cu relaxare, spre deosebire de promotiile scriitoricesti precedente, unde citesti repede un atasament patetic, exclusiv fata de genul literar in care se scrie. Daca e poet, atunci poezia lui e un fel de juramint de credinta.
Nu-i cazul lui Andrei Mocuta, care se simte ca pestele in apa in toate: in proza, in poezie, in eseu. In nici una nu e insa un intrus sau un pasager. Cea mai recenta carte de poeme, Voi folosi intunericul drept calauza, e un jurnal liric din Barcelona, prilejuit de Turnirul de poezie organizat de Uniunea Scriitorilor din Romania la inceputul verii lui 2014. Anotimp barcelonez fragil, verde crud. Fiecare notatie e un poem fin din care nu lipsesc, precum un condiment rar, ironia – autoironia, cel mai adesea –, apoi culoarea exotica a locului saturat de sugestii culturale, mituri, personalitati si mentalitate, o anumita fragezime vibranta a trairii. Senzatia e de viu si de intensitate adinca a sentimentului.” (Vasile Dan)

Primul roman al Veronicai D. Niculescu isi poarta cititorul printr-un labirint al oglinzilor deformante in care ratacesc mina in mina o realitate si o poveste, o printesa si o femeie a zilelor noastre.

Este "În gaură" relatarea unei crize sau doar o farsă prin care naratorul își pune în scenă propria ratare? Ce este serios și depresiv și ce este comic până la kitsch în acest roman pe cât de simplu, pe atât de tăios? "În gaură" spune povestea unui copywriter politic ce își trăiește criza de la mijlocul vieții în timpul unei alte crize, cea socială. Acțiunea are loc într-un București decăzut, pe fundalul protestelor din 2013 împotriva exploatării de la Roșia Montană. Iată un om captiv al tuturor crizelor posibile, dar mai ales profesionale și amoroase. Ficțiunea pare a fi singura cale de a le depăși. "În gaură" este și un roman despre dorința de a scrie un roman…

Codruţ Constantinescu este istoric şi scriitor. A publicat volumele "Hai-hui prin Occident" (Editura Premier, Ploieşti, 2004), "Studii irlandeze" (Editura Institutului European, Iaşi, 2006), "Enervări sau despre bucuria de a trăi în România" (Editura Polirom, Iaşi, 2007 în colaborare cu Mirel Bănică), "A trăi pentru a citi" (Editura Karta-graphic, Ploieşti, 2008), "În labirint sunt umbre şi lumini" (Editura Vremea, Bucureşti, 2011), "Mirajul utopiei. Călătoriile în URSS: control şi propagandă" (Editura Vremea, Bucureşti, 2013), "Epistolar genovez" (Editura Vremea, Bucureşti, 2015). A publicat articole în numeroase publicaţii din România.

Cartea de față nu poate cuprinde decât o mică parte dintre mărturiile lăsate de supraviețuitorii Gulagului. Am preferat să prezentăm nu numai liniile directoare ale vieții și morții în Gulag (suferința, foamea, frânturi de normalitate, ideea de evadare etc.), ci și să-i împărtășim cititorului destinul individual al celor care au avut norocul să supraviețuiască. Traseele și experiențele lor atât de umane sunt relevante pentru natura criminală a sistemului, fiecare având ceva din Odiseea lui Ulise, rătăcind din insulă în insulă, din lagăr în lagăr, din traumă în traumă, agățându-se de viață pentru a relata chinurile trăite (mulți dintre cei care și-au scris mărturiile recunosc că aceasta a fost o datorie care i-a ținut în viață și le-a permis să lupte). Codruț Constantinescu

 

Cu aproape aceleaşi ingrediente ca la prima apariţie editorială (Sânge şi flori de portocal), dar cu un plus de maturitate stilistică, Lacrimi de Ceacâr ne pune în faţa unei poveşti imaginare, într-un decor care nu e neapărat science-fiction, fără să fie propriu-zis nici lumea noastră de azi. Iubirea şi ura, fidelitatea şi trădarea, vocaţia şi ratarea, atent dozate şi într-un perfect balans narativ sunt puse în pagină de Tessa Nadir cu o surprinzător de bună cunoaştere psihologică, astfel încât elementele de fantasy nu obturează nicidecum verosimilitatea personajelor. Iubitorii genului au de ce să se bucure, ca şi cititorul obişnuit de altfel, fie el şi din mult deplânsa „eră cibernetică” pe care, iată, o trăim. Cu o prozatoare închegată – rara avis – încă de la debut. Virgil Borcan

"Naeva se uită la el lung, ca prin ceață, cu ochi obosiți. Ceacârul parcă se legăna de la stânga la dreapta, avea corpul mare și umflat, și brațele alungite, negre. Era ca umbra ei, stând înclinată pe o parte, holbându-se la ea, bălăngănindu-și membrele acelea interminabile și trans­pa­rente. Și începu să… râdă de ea. Vocile și râsetul. Ți-e frică de umbra ta! […] Stătea aici, râdea și se aștepta ca ea să-l felicite pentru ce construise. Și ochii lui, unul albastru, celălalt verde, ca niște semafoare, pâlpâiau…"

TESSA NADIR n. 6 octombrie 1988, Brașov. Absolventă a Facultăţii de Drept şi Sociologie din Braşov, specializarea Drept. A debutat in 2015 cu romanul poliţist Sânge şi flori de portocal, publicat la editura Tracus Arte.

Tudor Călin Zarojanu a absolvit Universitatea Bucureşti, Facultatea de Matematică, secţia Informatică, în 1980. A lucrat 12 ani ca programator, iar în 1992 a început activitatea de jurnalist: cotidian, săptămânal, lunar, radio, TV, agenţie de ştiri. Din 2010 realizează rubrica „De ce-aş citi?” la TVR.

A publicat până acum: "Viaţa ca troleibuz" (proză scurtă, Cartea Românească 1992, premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut), "Viaţa lui Corneliu Coposu" (biografie, Maşina de Scris 1996), "Reluare cu încetinitorul" (roman, Maşina de Scris 1997), "Sfîrşitul lumii" (roman, Polirom 2005), "Viaţa lui Corneliu Coposu" (ediţia a doua, revăzută şi completată, Maşina de Scris 2005), "Copiii asfaltului" (proză scurtă, Editura Fundaţiei PRO 2006), "Cartea albă a porcului" (album, co-autor, Casa Editorială Ponte 2011), "Mass Media Insider" (roman, Editura Polirom 2012), "Seniorul Corneliu Coposu" (coeditor, Humanitas 2014).

Poveştile doamnelor şi ale domnilor din Bucureşti nu sunt paseism, nu sunt fugă în trecut, nu sunt un refuz al prezentului şi nici al viitorului. Ele sunt numai căutarea de sine a acelui duh ridicat viu din cenuşa incendiilor, de sub copitele cailor, de sub şenilele invadatoare, din craterele bombelor, din ruinele cutremurelor, din apele inundaţiilor, din asuprire şi din uitare, din jaf şi minciună. A duhului care îşi găseşte casa vremelnică în fiecare din noi, trăitorii pe aceste locuri, ne înrudeşte şi ne înnobilează.

"Îmi plăcea mult și o casă pe șoseaua Jianu, o vilișoară unde, în balcon, se găsea statuia unui om. Nu știu din ce era făcut, poate din papier-maché.

– Un manechin?

– De dimensiunea unui om mediu, stătea într-o atitudine foarte firească, rezemat cu mâinile de balustrada din fier forjat. Era cunoscut de vechii bucureșteni. Jurai că este un om viu, care stă și privește lumea forfotind pe șosea. S-a demolat acolo. Prietenii mei mai în vârstă susțin că era îmbrăcat într-un veșmânt oriental. Nu pot să vă spun exact.

– Și în cartierul meu, pe strada Latină, în frumoasa casă a academicianului Andrei Rădulescu, nu în aripa cu placa memorială a marelui jurist, de la numărul 26, ci dincolo, la numărul 28, unde locuia și cred că încă mai locuiește cunoscuta familie de arhitecți Bolomey, de la una din ferestrele de la parter privea spre stradă bustul pictat al unei femei. Avea ceva enigmatic, intens, în ochii negri, alungiți, cu sprâncene încondeiate. Un chip din O mie și una de nopți. L-a apucat și fiul meu cel mare, Andrei, care mergea pe sub fereastra aceea la grădiniță, prin 1973-1974. Apoi, casa a fost restaurată. Atunci, femeia din fereastră a dispărut."

 

 

 

Vintilă Horia este singurul scriitor român care a obținut premiul Goncourt, unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume, atribuit pentru romanul său scris în franceză "Dumnezeu s-a născut în exil". Prea puțin cunoscut în propria sa țară, în spațiul culturii universale scriitorul este recunoscut ca un creator important al secolului XX.

Deși respectat pretutindeni în lume pentru opera sa complexă și vastă, Vintilă Horia este demonizat cu stăruință în România, pe motivul unor nefericite articole scrise în tinerețe, pe care însuși autorul lor le-a renegat. Condamnat în 1946 de un „tribunal al poporului” drept „criminal de război” – pentru scrierea acestor articole, victimă a unei campanii dezlănțuite duse de propriii concetățeni împotriva lui în momentul atribuirii premiului Goncourt, trecut în veșnicie fără să-și fi putut revedea țara căreia i-a dedicat din depărtare o dragoste fierbinte, Vintilă Horia își poartă și după moarte povara destinului care i-a hărăzit să aibă parte de admirația întregii lumi… dar mai puțin de cea a celor de-acasă. Paradoxul situației în care este pus Vintilă Horia, ca scriitor și ca om, reiese clar dintr-un simplu exemplu dat de două citate din Wikipedia:

Vintilă Horia, care nu a omorât pe nimeni și care se face vinovat de un număr de articole scrise la vârsta de 22-26 ani, cu lipsa de judecată a tinereții, într-un climat politic european care poate explica această greșeală – pe care scriitorul a regretat-o în scris de numeroase ori – este prezentat azi în Wikipedia în limba engleză ca "scriitor român laureat al premiului Goncourt și criminal de război condamnat".

I.V. Stalin, care se face direct vinovat de genocidul a peste 20 de milioane de oameni, de sprijinirea ascensiunii lui Hitler și de înrobirea unui număr de popoare, este prezentat tot azi de aceeași Wikipedia ca "liderul Uniunii Sovietice de la mijlocul anilor ’20 până la moartea sa în 1953".

Editura Vremea a început seria de autor Vintilă Horia cu "Memoriile unui fost săgetător", jurnal inedit, publicat în 2015, cu sprijinul lui Cristian Bădiliță, cunoscut eseist, patrolog, traducător, pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la nașterea scriitorului.

Superbă scriere literară și prețios document istoric, "Memoriile" au fost urmate de antologia de eseuri "În căutarea omului total. Moștenirea literară și spirituală a lui Vintilă Horia. Actele colocviului „Vintilă Horia, o sută de ani de la naștere”. Substanțialele contribuții la cunoașterea operei lui Vintilă Horia au fost aduse de numeroase personalități ale culturii românești, cu ocazia colocviului organizat la Biblioteca Aman din Craiova, prin grija directorului Lucian Dindirică.

A treia carte din serie este "Cavalerul resemnării", cel de al doilea roman din „Ciclul exilului”, după "Dumnezeu s-a născut în exil".

"Cavalerul resemnării" ne poartă prin spații în același timp simbolice și reale, un colț de Valahie inspirat din realitate și totodată abstract, purtând însemnele patriei după care tânjește exilatul, un teritoriu al purității, al pădurilor veșnic verzi și al munților, precum și printr-o Veneție care pune mai presus de orice frumosul și seducția, alăturându-le însă unei corupții profunde, unui putregai interior atotstăpânitor.

Timpul acțiunii are de asemenea valențe ale realului, este epoca evului mediu, dar este și o picătură de timp cristalizat din istoria umanității, în care personajele și pasiunile sunt prinse în veșnicie ca insectele într-un chihlimbar limpede.

În acest context se desfășoară două povești de dragoste, lupta unui popor pentru înlăturarea jugului otoman, bătăliile interioare ale unui voievod în căutarea identității și a armoniei, călătoria sa printr-o Europă sfâșiată de conflicte și de intrigi.

Roman istoric, roman de dragoste, roman filozofic, splendid tradus din franceză de Ileana Cantuniari, "Cavalerul resemnării" constituie o lectură care îmbogățește mintea și farmecă sufletul. O capodoperă.

„Am fost sfătuit să scriu o carte pentru a explica și a justifica anumite articole publicate în România acum douăzeci și cinci de ani și care au stârnit acea penibilă campanie de presă. Nu am făcut-o, căci nu am nimic de explicat și nimic de justificat. Eu sunt cărțile mele. Restul este literatură.” Vintilă HORIA

„Romanul Cavalerul resemnării se înscrie în cadrul uneia dintre tendințele cele mai interesante și înnoitoare ale prozei secolului al XX-lea, tendință marcată de o serie de romane (Kafka, Musil, Broch, Joyce sau Mann) în care se suprapun interogația existențială și aceea socială sau istorică. În centrul romanului stă conștiința personajului, transformată într-o perspectivă din care romancierul studiază realitatea pe care vrea să o prezinte.” Monica NEDELCU, Universitatea Complutense – Madrid

„De-a lungul romanului, pădurea valahă, redută a libertății și spațiu al suferinței, se transformă într-un simbol al răzvrătirii, al nădejdii și al înnoirii. „Pădurea voastră este acum singura nădejde a celor înrobiți, știați asta?", îl întreabă călugărul Joaquin Cordero pe Radu-Negru, în momentul în care îi redă libertatea cu riscul propriei sale vieți.” Monica NEDELCU, Universitatea Complutense – Madrid

 

Fragment din roman: „O atrase ușor către el. Ea îi căută gura cu o violență deznădăjduită, aproape copilăroasă, care-l cufundă din nou în trecut. Ca și el, ea era alcătuită din amintiri, doar amintiri, și asta era nimica toată în fața singurătății nesfârșite care-i aștepta. Îl întrebă, câteva ceasuri mai târziu, ațâțând focul aproape stins:

– De ce ne-am născut aici?

Dădu din umeri și își aminti de Bătrân, care își pusese probabil aceeași întrebare, în noaptea aceea pe colină, înainte de a-și înălța ochii spre cer și de a scoate acel țipăt de neputință care îi sfâșiase sufletul.”

 

 

 

 

 

 

 

 

„Cartea "Floarea din asfalt" este in sfarsit gata!
Are Prefata scrisa de dl. Dan Puric, de Prof. Marcel Petrisor, de Pr. Prof. Mihail Milea si de scriitorul Ciprian Voicila. De asemenea, randuri scrise in exclusivitate pentru noi de catre: nepoata poetului Vasile Voiculescu, fiul Parintelui Voicescu, fiul lui Aurel Visovan, nepoata dnei Geta Gheorghiu- fosta detinuta politic, precum si alte scrisori inedite semnate de Maria-Cristiana Marcus, Alina Zară, Florin Alexandru Iordache, Otilia Hrimiuc si de alti doi prieteni foarte talentati- Matei si Laurian.
 
Pentru prima oara vor fi publicate si cateva dintre cele mai interesante mesaje de sustinere pe care le-am primit in urma Manifestului scris in 2009- "Treziti-va! Asta nu e Romania noastra!" - doar o parte infima din ele...
 
Are 600 de pagini, un miliard de trairi si te va purta intr-o calatorie initiatica prin toata lumea - din Europa pana in America, de la Ibiza pana in jungla amazoniana, din Cuba sau Hawaii pana la Ierusalim, prin peste treizeci de tari ale lumii- pentru a iti reaminti apoi cat de frumos poate fi Acasa. Vei descoperi fragmente dureroase dintr-o istorie plina de demnitate a Romaniei, despre care din pacate se vorbeste astazi prea putin- vei vedea pierderea Basarabiei prin ochii inlacrimati ai unor oameni nevoiti sa paraseasca peste noapte tot ce au avut mai drag, vei striga "Pe Aici nu se trece!" alaturi de toti cei ce au facut minuni cu baionetele lor la Oituz, Marasti, Marasesti, vei asculta toate tainele pe care ti le vor sopti inima Reginei Maria, troita misteroasa de pe DN1, mormintele Parintelui Arsenie Boca si al Parintelui Justin sau zidurile inchisorilor Jilava, Pitesti, Aiud. Vei regasi amintiri familiare dintr-o copilarie comunista, dar vei citi si pagini de marturii vii din impresionanta carte a rezistentei anticomuniste, capitole inedite de istorie care nu se predau la scoala si pe care unii dintre noi le-am descoperit doar la varsta de 30 de ani . Vei citi poate pentru prima data povesti incredibile traite de eroi prea putin stiuti ai unui "ieri" demn, inalt si pur al acestui neam. Un "ieri" mult mai demn, mai bun, mai nobil si mai eroic decat ti-l imaginai sau decat iti este in mod voit prezentat.
  
Te imbratisez cu recunostinta infinita pentru interesul aratat marturisirii mele...fiindca asa cum spune dl. Puric, aceasta nu e o carte, este o marturisire- si abia astept ca ea sa ajunga la sufletul tau, cu toata bucuria, credinta, nadejdea si dragostea ce au fost sadite in fiecare cuvant.Iti multumesc!
 
Maica Domnului sa ne tina pe toti sub Sfantul Ei Acoperamant!
Cu dragoste,
Alexandra

 

"...Și nu ştii al cui e visul frumos care îţi bucură dintr-odată sufletul, nu ştii ce dureri nealinate îşi caută acum un răspuns prin setea ta, nu ştii cine se bucură acum, prin ochii tăi, de un loc drag de care i-a fost atât de dor.
 
Nu ştii. Simţi. Şi atât. Şi îţi întinzi mâna plină de dor, s-atingi visul sfânt ce lor le-a fost smuls. Nu ştii. Doar mergi înainte. Şi atât.
Ştii un singur lucru. Şi îţi e de ajuns. Fiindcă e singurul lucru sigur, mai sigur decât zidurile închisorilor care le-au înghiţit trupurile - dar nu nădejdea, tinereţile dar nu sufletul, vieţile dar nu viaţa veşnică. Singurul lucru sigur - mai sigur decât toate afişele astea care costă averi şi din care îţi zâmbesc făţarnic fețele vânduţilor ăstora de care nu îşi va mai aminti nimeni peste sute de ani - decât cu furie şi blesteme.
Ştii singurul lucru sigur. Mai sigur de un milion de ori decât realitatea asta sinistră pe care ţi-o vând ambalată în sclipici, scandal şi fundal sonor de film prost. 
Tu ştii... Şi mergi mai departe. Tot înainte. Că râzi, că plângi, orice ar fi. 
Fiindcă tu ştii... Tu ştii bine, din ce în ce mai bine, din ce în ce în ce mai bine, un lucru care nu are nevoie de traduceri, afişe sau reclamă... acel lucru care trece, dincolo de timp, de ziduri şi morminte, ca un curent prin inima ta. 
Tu ştii... Fără să ştii măcar de unde şi cum şi de ce o ştii... 
Dar ştii sigur, din ce în ce mai sigur... 
Că se vor întoarce într-o zi!”

Alexandra Svet

 

Textualisti de calibru avem in literatura noastra, daca ar fi sa ne gandim doar la Gheorghe Craciun, dupa cum avem si autenticisti ai adictiei, precum Alexandru Vakulovski. Cristian Fulas joaca pe ambele terenuri, reusind o sinteza de exceptie, in care tema scrisului nu se separa ca epura, ci se transforma din provocare estetica in problema existentiala, prinsa organic in tesutul stilistic si narativ, iar naturalismul brut si psihologismul de caz se transfigureaza, pe nesimtite, in agon peratologic, cu virtuti initiatice. Realitatea cotidiana, familiara si alienanta in acelasi timp (« Nimic nu putea fi in halul ala de real. »), irealitatea imediata a perceptiilor deformate de adictie, infrarealitatea perceptiilor subtile, care conduc pana la un Grundsein einer Nichtigkeit, se amalgameaza intr-un timp continuu, un « mai-mult-ca-prezent », dincolo de conventia curenta a cronologiei. Pas cu pas, trecand de la relatarea aparent anodina a «miscarilor zilnice » la fluxuri teoretizante la fel de aparent rebarbative, de la un registru stilistic tensionat la solemnizari (auto)ironice in cheie joyceana sau facandu-ne sa ne gandim cand la Blecher, cand la Burroughs, cand la Selby jr., cand la Welsh sau la Venedikt Erofeev, cu un umor pe alocuri irezistibil (dar nu neaparat senin: « Nimic nu seamana mai mult cu umorul decat tragedia pe care o traiesc eu »), suntem condusi «la limita lucrurilor si la capatul lumii». Plansul, castigat in urma unei experiente infernale, poate fi Inteles — chiar daca naratorul nu insista — si ca un dar al lacrimilor, ca « fericire » izbavitoare («Fericiti cei ce plang!...»), ca reintoarcere printre cei vii. Dupa plans: o carte adevarata printre mimicryurile literare curente." O. Nimigean

Un fals tratat de „poliritmie social-urbană” este cartea pe care o aveţi acum în mînă! Cincisprezece scriitori români şi străini reconstruiesc fragmente dintr-un oraş polimorf, în ţesutul căruia coexistă solidar mizeria şi splendoarea, trecutul şi prezentul, Occidentul şi Orientul, vitalitatea şi descompunerea. Inedită monografie ficţională a unui spaţiu în egală măsură istoric, fantasmatic şi real, antologia de faţă reuneşte textele unor autori contemporani – prozatori, poeţi, critici şi teoreticieni literari – români şi străini, pentru care Bucureştiul este un spaţiu mitic, ce ascunde în sine nenumărate universuri paralele. Surprinzătoare în acest caleidoscop urban, în care Bucureştiul devine personaj central, este diversitatea: diversitatea autorilor convocaţi, dar şi a formulelor discursive la care au recurs pentru a pune în scenă un oraş cu o mie de chipuri. Aşa se face că impresiile, amintirile, reprezentările ficţionale sau reconstituirile istorice pe care le veţi citi în paginile acestei antologii nu seamănă cîtuşi de puţin unele cu celelalte, că de la reportaj la memorialistică şi de la ficţiune la abordarea teoretică a ţesutului urban, toate textele incluse în acest volum spun poveştile unor întîlniri singulare cu ipostaze imaginare sau dureros de reale ale oraşului nostru. Proteic şi stimulînd imaginaţia celor ce-l străbat, Bucureştiul se cere explorat, descoperit şi interiorizat, iubit cu pasiune sau, dimpotrivă, detestat cu metodă.

Apărută pentru prima oară la începutul anilor ’80, cartea aceasta s-a acoperit de uitare, până ce, anul trecut, a fost adusă din nou în atenția publicului de editura Gestalt Books.

„Şi iată că bucuria, nechemată şi nedorită, răzbătea din întunericul timpului, şi totul era de parcă ieri s-ar fi întâmplat, şi nu cu ani şi ani în urmă…” (pag. 321)

Un roman despre dependența care generează singurătate sau, mai degrabă,  despre singurătatea care conduce la dependență. Iar protagonistul său are toate datele esenţiale ale ,,străinului”, ale unei ființe absurde  în sensul camusian al termenului, ce descoperă divorţul dintre lipsa de noimă a lucrurilor şi nevoia noastră de noimă,  e necomunicativă, înstrăinată şi resimte cu acuitate că (aşa cum spunea un alt gânditor existențialist) infernul sunt ceilalţi. Pornind de aici, Cristian Fulaş construieşte un roman ambiţios, alternând diverse registre stilistice, imbinând ingenios naraţiunea cu meta-naraţiunea dar, mai ales, depănând o povestire fluentă, condusă de la început  la sfârşit cu o o siguranţă aproape înspăimântătoare. Efectul de autenticitate este copleşitor. Octavian Soviany

Dragă Cristian, ţi-am citit cartea şi după primele 40 de pagini am fost cuprins de un sentiment de NGOASĂprofundă. Mi s-a făcut foarte rău şi mă simţeam ca după un leşin din care ieşisem cu remuşcări şi conştiinţa făcută ferfeniţă. Să nu mă înţelegi greşit, cartea este impecabil scrisă, alertă, vie, radiografiază verosimil şi expresiv partea întunecată a boemei bucureştene, sondează cu fineţe şi autenticitate psihicul alcoolicului, cu toată confuzia, demenţa şi violenţa sa construind o atmosferă densă şi apăsătoare din care dispare orice lumină lăsând loc disperării şi neputinţei. Poate tocmai aici este impasul, am intrat nepregătit în lectura acestei cărţi traumatice, jurnal fictiv al dezintegrării, am început naiv, la nivelul 0, acela al lecturii de identificare şi, deşi nu am experimentat niciodată pe viu la intensitatea aceasta experienţele narate, acestea mi s-au transmis direct în subconştient transformându-mă într-o legumă neputincioasă şi obscenă în slăbiciunile ei. Am urmărit până la final destinul personajului tău în încercarea, mereu ratată, de echilibrare, cu toate renunţările, sevrajele, halucinaţiile, delirurile şi recidivele sale. M-a copleşit şi la final am rămas cu acelaşi gust amar în gură, cu acelaşi tremur, cu aceeaşi dezorientare şi senzaţie de gol în creier, piept şi stomac. Poate acestea sunt cele mai limpezi indicii că avem în faţă o carte bună, una care te somează la auto-sondare şi te răscoleşte până în straturile cele mai sumbre ale subconştientului. Cosmin Perţa

Câștigător al Concursului de Debut „Adenium START”, ediția a treia, secțiunea Proză, romanul "Vrum-vrum" o are în centrul său pe Clara B., care, din empatie pentru pălăriatul artist ratat Poeteski, pleacă spre Hollywood pentru a-i recupera acestuia Muza care îl părăsise. O călătorie donquijotescă spre nicăieri, condimentată cu tot ce a putut reține mai bun literatura absurdului de la Jarry și Harms încoace.

"Zaraza" a fost votat de cititorii site-ului Bookaholic.ro „cel mai bun roman romanesc din 2014”, a fost desemnat „cartea anului 2014” de Carticusuflet.ro si a fost ales in „Top 10 cele mai citite carti din 2014” de Filme-carti.ro.

Aceasta este povestea lui Cristian Vasile. De la glorie la decadere, de la seara banala din 1928, cind timidul student la Conservator urca pentru prima oara pe scena, urmind sa devina cel mai iubit dizeur al timpului sau, pina la anii tot mai agitati ai razboiului si seara din 1947, cind cinta pentru ultima data unui public, intr-o lume in tranzitie, care incepe foarte repede sa-l dea uitarii. Aceasta este povestea Bucurestiului interbelic si a unei generatii. Cu dragoste, prietenie, dar si tradare, loialitate in vremuri tot mai tulburi, rezistenta si devotament pentru arta si libertate, "Zaraza" ne poarta in aventura aproape nebuna a implinirii visului de a deveni nemuritor.

<p style="text-align: justify;">Povestea animalelor duse la teatru &icirc;n "Simfonia animalieră" &icirc;ncepea primăvara și se &icirc;ncheia spre finalul anului, c&acirc;nd bizarele animale par să dispară, să se cufunde &icirc;n hibernare. De acolo &icirc;ncepe "Hibernalia", o poveste cu zăpezi și &icirc;nsingurare, așteptare și un drum duc&acirc;nd către o primăvară.</p>
<p style="text-align: justify;">"Hibernalia" ar putea fi considerată continuarea Simfoniei animaliere. Sau, poate, dacă "Simfonia animalieră" ar trebui să se termine, atunci așa s-ar termina. Dar ce se termină vreodată, și c&acirc;nd?</p>
<p style="text-align: justify;">&bdquo;Prin "Hibernalia", cei care au citit "Simfonia animalieră" vor &icirc;nțelege mai bine ce era cu animalele &ndash; ariciul, h&acirc;rciogul și c&acirc;rtița &ndash; puse &icirc;ntr-un fotoliu la teatru și aproape așezate &icirc;ntr-un om la finalul primei simfonii. C&acirc;t despre cei care nu vor citi dec&acirc;t această a doua carte, cred că povestea albă va avea noimă și așa, dar sper că ei vor deveni suficient de curioși &icirc;nc&acirc;t să caute și simfonia verde. Cărțile astea sunt ca jumătățile, luminate, &icirc;ntunecate, ale aceleiași planete mereu rotitoare.&rdquo; &ndash; <strong>Veronica D. Niculescu</strong></p>

„Un pui de Cioran în fustă lungă și neagră." - George Pruteanu

„Chris, Copilul‑Poet, și‑a clădit o Persoană cu ferestre mari, deschise larg, Luminate. Zic să privim atent. Sigur învățăm ceva sau reînvățăm, ceea ce ar fi chiar mai mult." - Marcel Iureș

„Citindu‑ți cartea, am tras și eu o concluzie: Vrei să fii fericit? Dacă ești pregătit să suferi, iubește! Chris Simion… nu ești cumva o reîncarnare a mea?" - Florian Pittiș

„O scriitoare cu un talent extraordinar și un artist cu o propunere regizorală originală, profundă, neobișnuită. Un om conectat la univers, un om al unei Ere care ar putea începe!" - Cătălina Buzoianu

„Sunt convins că din tristețe s‑a născut o mare scriitoare, un important regizor. O parte din sufletul meu de tătic‑prieten îi aparține încă de pe vremea adolescenței ei. Te sărut, Chris, cu dragoste!" - George Mihăiță

În teatru, Chris Simion este cunoscută ca un regizor de avangardă.

Este absolventă a două facultăți din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale" București (secția teatrologie în 1999 și secția regie teatru în 2004).

Spectacolele ei reprezintă provocări atât pentru actorii cu care lucrează, cât şi pentru spectatorii care îi consumă poveştile. Printre spectacolele care au consacrat-o, se numără: Domnul Ibrahim și florile din Coran, Oscar și Tanti Roz, Maitreyi, Mecanica inimii, Hoții de frumusețe, Dragostea durează 3 ani, Ce ne spunem când nu ne vorbim, Hell, Studii despre iubire, 7 blesteme, Scaunele și multe altele. Printre actorii cu care colaborează, se numără Maia Morgenstern, Oana Pellea, Marian Râlea, Florin Zamfirescu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Medeea Marinescu, Cristi Iacob și mulți alții.

În 1999, împreună cu scriitorul francez Pascal Bruckner a înființat unul dintre primele teatre independente din România, Fundația Compania de Teatru D’AYA. Cu această companie de teatru a reprezentat România în multe festivaluri de teatru din lume și a obținut premii care îi certifică munca și experiența și pe plan internațional.

Pe lângă mișcarea independentă de teatru pe care o susține cu încăpățânare și dăruire de 17 ani, Chris Simion colaborează ca regizor și cu teatre de stat, precum Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis, Teatrul Național din Iași, Teatrul de Stat din Oradea sau Teatrul „Mihai Eminescu" din Botoșani.

Din 2007 este inițiatoarea Festivalului Internațional de Teatru Independent Undercloud.

Chris Simion are 9 cărți publicate, ultimele două romane ale sale, Ce ne spunem când nu ne vorbim (2010) și 40 de zile (2015), fiind bestselleruri.

Prima carte i-a fost publicată în 1994, când autoarea avea 16 ani, iar a doua carte i-a apărut peste un an.

În 2009 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Din 2015 este ambasadorul proiectului Chris Simion Theatre & More.

Chris Simion Theatre & More este instrumentul prin care regizoarea își propune să realizeze cel puțin o dată pe an un spectacol inovator și exclusiv cu tineri pe care dorește să-i promoveze, mergând pe principiul că „nu notorietatea convinge, ci performanța".

Detalii pe www.chrissimion.ro sau www.daya.ro.

Anul acesta Chris Simion a fost distinsă cu Premiul „Femeia anului 2015" — Ambasador al artei românești peste hotare.

Datorita geniului de care a dat dovada in alcatuirea operei sale, a fost numit cel mai mare poet al neamului romanec. Dar pe langa poezia ce -a consacrat, proza se arata ca o dena complementaritate de idei i imagini a poeziei, pe care, in numeroase feluri, o duce mai departe si o explica.

 Tudor Vianu spunea despre Eminescu ca este un povestitor fantastic caruia i se impune nu observarea realitatii, ci recompunerea ei vizionara, grea de semnificatii adanci. Nimeni inaintea lui Eminescu si nimeni dupa el n-a iesit mai bine in acea pictura fantastica a realitatii.

Copilărie dulce. Era ora 12. Personajele noastre principale, Rick și Morty, se pregăteau să iasă în grădina bunicilor. Era o primăvară târzie. Rick a deschis ușa cu zăvorul. Bunicul zicea că acel zăvor avea peste 100 de ani. Când Rick a deschis ușa alături de Morty, ambii copii au surâs. Era o fericire inexplicabilă. S-au jucat, au căzut, s-au certat, au copilărit. Era cam 8 jumătate. Copiii erau puțin răniți, murdari. Peste 70 de ani, bărbați acum, erau despărțiți. Și-au amintit acele timpuri. Câteva lacrimi s-au prelins pe fața lor. Și-au amintit unul de altul. – Ștefan Caraman Jr. (10 ani) –

Într-adevăr, noaptea avea să fie mai lungă în acel sfârșit de iarnă, când arsul fu găsit pe treptele bisericii din Primi, și toate nopțile de atunci încolo aveau să fie ceva mai negre, ceva mai grele, ca pături de plumb peste Alrauna, iar oamenii din cetate, mai cu seamă cei din Primi, cei-ce-se-trag-din-mătrăgună, n-aveau a mai conteni să spună că, parcă, pe la colțuri de stradă și pe sub perne, șoapte începuseră a se auzi în toiul fiecărei nopți. Și tot atunci își frământară și fiicele cetății primele foieli în așternuturi. Dar arsul? Arsul nu muri.

Lumea nu e ceea ce pare a fi. Până și ne’Lumea se teme de ea. La câteva secole după dispariția sfântului Taush, într-o lume în care începuturile sunt de mult mituri, în fosta cetate Mandragora, un preot găsește pe treptele bisericii din cartierul Primi un ars misterios pe care îl adoptă și-l îngrijește ca pe propriul fiu, scăpându-l astfel de la moarte. Câteva luni mai târziu, adolescentele cetății cad într-un somn adânc din care nu se mai trezesc. Medicul Algor Kunrath și farmacistul Alambiq, preotul Sarban și povestitorul Alecu Deleanu, inocenta Lili Bunte și ucenicul Bruno Krabal, Hâdul platformelor, Omul cu cap de cal și cohorta sa de oameni-șobolani, Jumătat’ de Om cu ai săi cerșetori din Burta Vacii – oameni și ne’Oameni prinși în luptă în ultimele zile ale cetății Alraunei.

"Tratat de rezistența materialelor" de Flavius Ardelean este o nouă poveste tulburătoare izvorâtă din mintea unuia dintre cei mai fascinanți scriitori ai fantasticii românești, autorul romanelor "Îmblânzitorul apelor" și "Scârba sfântului cu sfoară roșie" și al povestirilor macabre din volumele "Acluofobia" și "Bizaroproze".

„Un specialist în apocaliptită.“ (Dan C. Mihăilescu, Omul care aduce cartea)

Enigmaticul titlu al cartii spune, intr-un fel, totul: caci „exuviile” sint pieile lepadate, carcasele subtiri lasate in urma de fluturi atunci cind ies din pupe, invelisurile napirlite ale vietatilor care, crescind, se transforma cu totul. La fel facem si noi cu ipostazele noastre vechi, infantile, imature, pe care le ingropam in uitare. Simona Popescu, ea, nu poate si nu vrea sa le abandoneze: le stringe, le colectioneaza, le suprapune intr-un timp prezent care, ca intr-o sincronie perpetua, aduna toate virstele precedente la un loc. Credinta ei este ca psihologia individuala, identitatea, personalitatea isi pierd consistenta daca renunta la pasii anteriori. Nu sintem doar ce sintem, ci si ce am fost. Iar adevaratele abisuri ale fiintei se ascund in trecut, in experientele instrainate ale avatarilor care ne-au purtat numele.

Cum e să trăiești cu amintiri din viitor? Cum e să știi ce va fi mâine? Într-o viață în care viitorul și trecutul îşi schimbă locurile, rămâne doar prezentul. Dar cum să iei o decizie în prezent atunci când îți cunoști viitorul?

La 7 ani, vrea să afle prin ce se deosebește de toți ceilalți. La 12 ani, învăță cum să fie ca ceilalți. La 17 ani, se îndrăgostește de Amelia. La 22, o întâlnește. La 27, se află într-un avion care urmează să se prăbușească.

Numele lui este Mir. Dacă citești aceste rânduri, deja faci parte din viitorul lui.

Andreea Russo este autoarea generației sale. Îşi scrie cărțile la calculator și la telefonul mobil. Comunică pe Facebook cu cititorii săi pentru a afla părerea și așteptările lor. Lucrează cu pasiune asupra visului de a deveni într-o bună zi laureată a Premiului Nobel pentru Literatură. Debutează cu trilogia „Amintiri din viitor”.

Înainte de 1989, scriitorul Marin Ioniță a fost timp de câțiva ani corespondent de Argeș al ziarului "România liberă". Când ajungea în redacție un articol de-al lui (dictat la telefon unei dactilografe),  șefii îl citeau cu încântare, dar îl publicau cu spaima că va ieși scandal. Deși nu conținea nimic subversiv, era atât de bine scris, într-o limbă română atât de diferită de limba de lemn a epocii, încât părea suspect.

Aceeași impresie puternică de noutate, de talent literar ingenuu o face acest roman memorialistic, Drumul dinozaurului. Autorul povestește la persoana întâi ce s-a întâmplat cu un tânăr venit de la țară la oraș, într-un mediu infestat de propaganda comunistă. Procesul prin care candoarea acestui  tânăr – ca și a altora − este introdusă cu forța în tiparele ideologiei oficiale este terifiant, te face să te gândești la un mănunchi de flori de liliac dat prin mașina de tocat carne.

Cartea nu este însă una tragică. Umorul, pitorescul, sinceritatea bine jucată de autor creează o atmosferă carnavalescă. Rezultatul? Pe parcursul lecturii, ajungem să îl îndrăgim pe Marin Ioniță ca personaj și să îl admirăm ca autor.

Din curpins :

Biografie

Pe dunare

De la Orsova la Sulina
Portile de fier
Turnu-Severin
Corbul. Hinova
Ostrovul mare. Ruini
La Calafat
Desa
Gura Jiului. Bechetul. Celeiul
Silistioara
Islazul
Turnu-Magurele
Zimnicea
Giurgiu. Calugarenii
Intre taramurile noastre
Podul de peste dunare
Braila
Galati
Tulcea
Sulina
Marea Neagra
Pe insula serpilor
Constanta

In muntii nostri

Pe Colibasi
La Umbra
Valea Motrului
Manastirea Tismana
Targu-Jiu
Pe valea Jiului
Pe inaltimile Parangului
Pe coama Mohorului
In Novaci
Manastirea si pestera Polovraci
In Valcea
Pe Cheia Bistriteti
Ramnicu-Valcii. Valea Oltului
La Caineni
Pe Arges. Curtea de Arges
Campulung
Rucar. Dambovicioara
Targovistea. Ruinele
Pe Ialomita. De la Targoviste la Petrosita
Prin Cheia Tatarului la Schitul Pestera
Pe Obarsia. La omul. Pe valea Cerbului
Pe Valea Prahovei : Predeal, Azuga, Busteni, Sinaia
Campina. Valea Doftanei
Slanicul-Prahovei
Valea Teleajenului
In muntii Buzaului. Siriu
Meledic
Muntele Penteleu. Manastirea Gavanu
In Ramnicu-Sarat
In Vrancea
In muntii Bacaului
In muntii Neamtului
In muntii Sucevii
Pe pluta de la Dorna la Piatra

Valea Prutului

Tara. Poporul.

Se spune că, atunci când citeşti unele cărţi, nu poţi sau nu ştii cum să vezi şi să treci dincolo de coperţi, dincolo de aparenţe, dincolo de cuvinte. Unele cărţi sunt aşa, iar altele sunt altfel. Sunt cărţi care te fac să pătrunzi cu paşi timizi şi mici, în lumea şi în sufletul celui care le-a scris. Iar cartea "Fluturi" este o invitaţie în universul unui suflet. Povestea începe oarecum timid, ca să continue cu paşi grăbiţi şi să sfârşească printr-o avalanşă, aparent haotică, a tot ceea ce înseamnă şi poate aduce iubirea în viaţa unui om: fluturii iubirii, fericire fără margini, lacrimi şi amărăciune, dezamăgire şi resemnare.

Citind cartea, descoperi magia fluturilor, care într-o singură zi se nasc, iubesc şi mor. Ei asistă la propria lor naştere şi îşi trăiesc viaţa, ca să asiste chiar şi la propria moarte. Au parte de iubiri stinghere care ofilesc şi visează pe flori străine, deseori nesărutate, făcându-le să vibreze a goluri neplânse, a doruri neînvinse. Fluturii iubirii ating pe oricine găsesc frumos. Ei surprind întreaga esenţă a lumii, în dorul dintre două bătăi de aripi. Se bucură alungând şi respirând doruri nebune, şoptind la fiecare deschidere de aripi, iubire.

Iubirea face ca, în timp, măştile oamenilor să cadă, pentru că prea puţini sunt cei care, odată dezveliţi de măşti, mai pot privi printre şi spre iluziile vinovate pe care le-au creat sau păstrat şi să topească lacrimi, prin sărutări fierbinţi, cu care să alunge toate umbrele vieţii.

Citind cartea "Fluturi", te bucuri de un univers plin de emoţii şi te regăseşti în fiecare zbucium. Iar la finalul poveştii, te bucuri că "Fluturi" nu este doar o poveste, regăsind părţi din sufletul tău ascunse acolo, între pagini. La sfârşit, te bucuri, zâmbeşti şi mulţumeşti pentru tot: că ai cunoscut şi trăit iubirea cu toţi fluturii şi cu toate lacrimile ei, că ai avut parte de prietenii adevărate şi sincere, că ai crescut printre cei mai minunaţi şi delicaţi oameni, că te-ai pierdut ca să te regăseşti, pentru că toate au un rost şi pentru că nimic nu este întâmplător…

Cititorilor mei, cu multă dragoste!

Irina Binder

 

Se spune că, atunci când citeşti unele cărţi, nu poţi sau nu ştii cum să vezi şi să treci dincolo de coperţi, dincolo de aparenţe, dincolo de cuvinte. Unele cărţi sunt aşa, iar altele sunt altfel. Sunt cărţi care te fac să pătrunzi cu paşi timizi şi mici, în lumea şi în sufletul celui care le-a scris. Iar cartea "Fluturi" este o invitaţie în universul unui suflet. Povestea începe oarecum timid, ca să continue cu paşi grăbiţi şi să sfârşească printr-o avalanşă, aparent haotică, a tot ceea ce înseamnă şi poate aduce iubirea în viaţa unui om: fluturii iubirii, fericire fără margini, lacrimi şi amărăciune, dezamăgire şi resemnare.

Citind cartea, descoperi magia fluturilor, care într-o singură zi se nasc, iubesc şi mor. Ei asistă la propria lor naştere şi îşi trăiesc viaţa, ca să asiste chiar şi la propria moarte. Au parte de iubiri stinghere care ofilesc şi visează pe flori străine, deseori nesărutate, făcându-le să vibreze a goluri neplânse, a doruri neînvinse. Fluturii iubirii ating pe oricine găsesc frumos. Ei surprind întreaga esenţă a lumii, în dorul dintre două bătăi de aripi. Se bucură alungând şi respirând doruri nebune, şoptind la fiecare deschidere de aripi, iubire.

Iubirea face ca, în timp, măştile oamenilor să cadă, pentru că prea puţini sunt cei care, odată dezveliţi de măşti, mai pot privi printre şi spre iluziile vinovate pe care le-au creat sau păstrat şi să topească lacrimi, prin sărutări fierbinţi, cu care să alunge toate umbrele vieţii.

Citind cartea "Fluturi", te bucuri de un univers plin de emoţii şi te regăseşti în fiecare zbucium. Iar la finalul poveştii, te bucuri că "Fluturi" nu este doar o poveste, regăsind părţi din sufletul tău ascunse acolo, între pagini. La sfârşit, te bucuri, zâmbeşti şi mulţumeşti pentru tot: că ai cunoscut şi trăit iubirea cu toţi fluturii şi cu toate lacrimile ei, că ai avut parte de prietenii adevărate şi sincere, că ai crescut printre cei mai minunaţi şi delicaţi oameni, că te-ai pierdut ca să te regăseşti, pentru că toate au un rost şi pentru că nimic nu este întâmplător…

Cititorilor mei, cu multă dragoste!

Irina Binder