Literatură română

„Tudor Ganea surprinde prin faptul ca, desi aflat la prima carte, stapineste perfect tehnicile narative, are tensiune, ritm, povesteste cu forta si, mai ales, stie cum sa gliseze in chipul cel mai natural elementele fantastice in real (sau invers) intr-o lume a cartilor tot mai invadate de un neorealism sufocant. O carte care merita din plin sa fie citita, un autor care cred ca va avea o frumoasa cariera literara.” (Razvan Petrescu)

  Romanul "Fluturi", un fenomen fara precedent, aduce, odata cu acest ultim volum, deznodamantul povestii de iubire dintre Irina si Robert. Protagonistii se confrunta acum cu tensiuni ireconciliabile si cu sentimente devastatoare. Irina Binder isi poarta cu magie cititorii prin meandrele unor suflete mistuite de pasiuni puternice si de slabiciuni profund umane. Ce va prevala: fiorul iubirii unice si desavarsite sau simtul datoriei fata de cei dragi? Oare iubirea adevarata este imposibila?
    Voce a tinerei generatii, Irina Binder este citita si indragita de mii de oameni; recent, blogul ei a ajuns la 10 000 000 de vizualizari. Autoarea se numara printre cei mai cititi scriitori romani, iar primele doua volume din "Fluturi"au ocupat timp de 3 ani locul 1 in topul vanzarilor.

.

O carte despre modul în care traumele din copilărie ajung să ne domine și să sufoce maturitatea. O poveste care probabil reprezintă realitatea multor familii de aici și de aiurea: amprenta lăsată asupra viitorului unui copil de un părinte autoritar, violent și incapabil să își depășească neputințele. O istorie a metamorfozei unei personalități abuzate de violență și frică, o privire emoționantă asupra maternității înăbușite de stereotipuri și a unei iubiri care putea să fie perfectă, dacă protagoniștii săi ar fi trăit prezentul (clipa).

“Un roman frumos și trist, dur și sensibil deopotrivă, o mărturie impresionantă despre părinți și copii și frica teribilă care îi desparte uneori, sufocând iubirea, pacea interioară, bucuria vieții, tot ce e mai frumos în oameni.” - Radu Gavan

“Pe Camelia o cunosc de foarte multă vreme și am fost uimită să descopăr în cărțile sale o voce nouă, necunoscută mie. Matură și tranșantă în felul în care își creează personajele, ea le iubește apoi ca pe niște copii, cu toate defectele și durerile lor. Ema, David și Sofia sunt niște personaje tragice, într-o istorie cutremurătoare în familiaritatea ei. Abuzul, fizic și emoțional, suferit și perpetuat de personaje, este șocant prin perspectiva intimă din care e reflectat. Și dacă e nevoie de un argument în plus pentru a citi "Maștile fricii", iată-l: vă va face să vă reevaluați relația cu cei iubiți, cu teama de a nu descoperi un pic din bovarica Ema în voi înșivă.” - Ada Roseti

Prezentul volum, "Turnul. File de jurnal", face parte din ciclul Jurnalul de la Marcona, început în 2008.  „Destinația Turnului? Nimeni nu o cunoaște sau nimeni nu vrea să vorbească despre aceasta. Atâta doar că la parter, pe o piatră veche, afumată, fixată cu mortar în perete, abia dacă se văd urmele unor litere de neînțeles. Unii spun că acolo ar fi fost scris ceva legat de fericire, sau cam așa ceva. Dar eu nu cred! Nimic nu e sigur, așa că, după lungi dezbateri și interpretări, s-a ajuns la concluzia că sus trebuie să fie ceva unde oamenii se simt bine și cine urcă nu-și mai dorește să se întoarcă.“  „Farmecul prozei originale a lui Ion Mărculescu îl dă anume acest mod de a nara: esențial umoristic, fantezist, cu împingeri bruște în hilaritate și în absurditate. Antifrazismul lui Creangă și «marea trăncăneală» a lui Caragiale sunt bine însușite, ca și breviarul onomastic trucat al lui Mircea Horia Simionescu. Nu mai puțin transpare și tutelara umbră a lui Urmuz în mecanismul artificios al sofisticăriei, ambiguizării. E o tehnică insolită a mistificării, a păcălelii (cu rădăcini și în râsul popular, dar și în procedeele marilor satirici), a inducerii strategice în eroare (…)“ - Acad. Mihai Cimpoi  „Orice prozator aspiră să-și construiască un spațiu al lui, peste care să fie unic proprietar. Pentru Ion Mărculescu, acest spațiu este Marcona. În scriitura de transpunere a toposului, ludică, sprințară, se amestecă parodia, persiflarea, maliția, ironia și autoironia, ilustrând o poetică postmodernistă, integrându-l pe scriitor într-o generație, dar și în tradiția Școlii de la Târgoviște. Prozatorul lasă permanent impresia că se joacă, în transcrierea realului, ficțiunea se confundă cu nonficțiunea până la completa absorbție a uneia în cealaltă. “ - Ana Dobre – „Luceafarul“, 2015  Ion Mărculescu a mai scris: Cioara schioapă (1998), Quatrocente (2001), Nastasia, un amor de aproape un an (2007), Mesterul de oglinzi (2007), Jurnalul de la Marcona. Geneza (2008), O iubesc enorm, Domnule judecător (2009), Al treilea picior (2011), Haralamba (2012), Spovedania (poezie, 2013), Oglinzi zgâriate (poezie, 2013), Gumelnița (poezie, 2014), Jurnalul de la Marcona – Însemnările (2015).

Extras din carte:

"1. Modernism si traditionalism

Dupa ce ai strabatut opera lui Lucian Blaga de la un capat la altul, familiarizandu-te cu ea, simti fara sa vrei nevoia sa raspunzi la o intrebare ce te-a urmarit pe tot parcursul lecturii:

Cum de a fost cu putinta ca un scriitor atat de imbibat de folclor, ce-si marturiseste apartenenta absoluta la lumea satului mitic, sa debuteze intr-un asa de neasteptat dezacord cu traditia noastra literara? Si - ceea ce e si mai paradoxal ,,- sa beneficieze de o unanima acceptare din partea criticii de toate nuantele si orientarile?

Faptul e, dupa stiinta noastra, unic in literatura romana; cum unica e insasi evolutia ulterioara a scriitorului, ce a derutat chiar pe criticii cei mai avizati ai vremii.

In acest sens e suficient sa citam cazul lui E. Lovinescu, care exemplifica o mai generala orientare in epoca.

Transferandu-l pe autorul Poemelor luminii de la ,,Contributia modernista a Ardealului" la ,,Traditionalisti", mentorul ,,Sburatorului" nota in a sa Istorie a literaturii romane

contemporane: ,,Pare desigur ciudat a alipi pe Lucian Blaga miscarii poetice traditionaliste, intrucat prin tehnica si expresie, poezia lui n-a trecut numai ca modernista, intr-o epoca in care si simbolismul parea o noutate, ci chiar ca avangardista, influentata fiind de expresionismul german..." (p. 97).

Dar daca succesul debutului poate fi pus intr-o anume masura pe seama conjuncturii politice (unirea Transilvaniei cu Romania), asa cum s-a mai incercat sa se explice - a se vedea..."

Cipangu, nume a cărui sonoritate ne duce azi cu gândul la un tărâm imaginar, e prima denumire sub care Japonia a fost cunoscută în Europa. Niciunul dintre autorii acestei antologii nu este primul român în Japonia, dar fiecare dintre ei a trăit emoţia explorării şi a simţit nevoia să o transmită cumva, cuiva.

Astfel au luat naştere Scrisorile din Cipangu: povestiri japoneze scrise de autori români, nu despre o Japonie reală, prinsă în tuşa strâmtă a însemnărilor de călătorie, ci despre una cât se poate de personală.

Ilustraţiile lui Dan Perjovschi, realizate în timpul Trienalei de la Aichi, se adaugă celor douăzeci şi una de povestiri, ilustrând o altă poveste a Japoniei, una grafică de data aceasta.

„Arhiva tradarii si a miniei este o poveste cu multe ramificatii, comedia tragica, uneori grotesca, a unui secol de singe si de rusine in care gloriosi apar numai invinsii.” (Ion Vianu)

„Din clipa în care am părăsit Islazul mitic, demult, în copilărie, mi s a părut că a început exilul. Cutreier de atunci drumuri străine, visând, la propriu şi la figurat, că mă întorc în satul bunicilor. Sunt un pribeag bântuit de dorul baştinei, aidoma atâtor români plecaţi prin lumea largă să şi câştige codrul de pâine sau să şi afle norocul. O parte din România s a mutat în străinătate, din pricina sărăciei şi a neajunsurilor de acasă, iar nu împinşi de vreun moft sau capriciu. Sufletul acesta al ţării mele de dincolo de graniţe este şi el surghiunit. Şi tânjeşte ca odată să revină în bătătura natală şi să sărute ţărâna strămoşilor peste care mişeii au pus scutul antirachetă. Înstrăinaţi în propria noastră ţară, bâjbâim de colo colo, umiliţi şi cheflii, sub tropăitul de bocanci al stăpânilor dintotdeauna. România în exil este asemenea mie, chiar dacă am rămas tot aici, într un loc şi un prezent fără vreo legătură cu mine, cel de odinioară. Un suflet mai mic rătăcit în sufletul încă mare al Patriei izgonite din vatra pentru care s au jertfit mausolee de eroi.“ Marian Nazat

Romanul „Dumnezeu binecuvântează America”, de Petre Barbu, este povestea unei familii din România care își caută drumul spre împlinirea destinului. În același timp, cartea este o frescă a societății românești în primii ani de libertate. Tineri entuziaști, plini de vitalitate, dar seduși de iluzia unei vieți mai bune, oameni trecuți de prima tinereți, apăsați de nostalgii și resentimente, toate personajele romanului se învârt în jurul unei singure întrebări: „Ce să facem cu libertatea?” Sunt oameni care, după ani de mutilare sufletească într-un regim totalitar, se trezesc că nu știu cum să trăiască în libertate. Învățarea libertății cere sacrificii și, uneori, se transformă într-o povară traumatizantă. Pe viață.

Romanul „Dumnezeu binecuvântează America” este însoțit de un CD cu spectacolul radiofonic produs în 1998 de Societatea Română de Radiodifuziune. Distribuția: Mitică Popescu, Margareta Pogonat, Dan Condurache, Adriana Trandafir, Cristian Iacob, Elvira Deatcu, Dan Tudor, Mihaela Mihăescu și Vlad Ivanov. Regia artistică: Attila Vizauer.   

Spectacolul radiofonic „Dumnezeu binecuvanteaza America” a fost distins cu Premiul Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru din Romania pentru cel mai bun spectacol radiofonic al anului 1997. Din distributie fac parte, printre altii: Margareta Pogonat, Mitica Popescu, Dan Condurache, Adriana Trandafir, Cristian Iacob, Elvira Deatcu, Dan Tudor, Mihaela Mihaescu, Vlad Ivanov si Ema Nicola.

Petre Barbu este scriitor si ziarist. In prezent este senior-editor la revista „Forbes Romania”. A debutat editorial cu volumul de nuvele „Tricoul portocaliu fara numar de concurs”, Editura Cartea Romaneasca, 1993. A publicat romanele „Dumnezeu binecuvanteaza America” (1995), Editura Nemira, „Ultima tresarire a submarinului legionar” (1998), Editura Nemira, „Blazare” (2005), Editura Polirom, si „Marea petrecere” (2014), Editura Cartea Romaneasca. 

In 2003, a publicat volumul „Teatru”, Editura Unitext. Este autorul volumului de schite si nuvele „Pana la capatul liniei” (2012), Editura Cartea Romaneasca, si a cartii de interviuri „Primul an de publicitate” (2013), Editura Tandem Media.

In 2003, Petre Barbu a obtinut premiul „Cea mai buna piesa romaneasca a anului” – UNITER cu piesa „Tatal nostru care esti in supermarket”. 

Patru schite din volumul  „Pana la capatul liniei”  – „Gerul iubirii”, „Rolul vietii mele”, „La o crasma din Fundeni” si „Vai, sarmanul tata!”  – au fost montate intr-un spectacol radiofonic realizat de Attila Vizauer (Radiodifuziunea Romana, 2013). Productia „Vai, sarmanul tata!” a primit premiul al II-lea la sectiunea „Teatru scurt” din cadrul Festivalului International de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova (Bucuresti, 2013).

La editia 2015 a Festivalului International de Literatura si Traducere de la Iasi, romanul „Marea petrecere” a primit premiul liceenilor pentru cea mai indragita carte a anului 2014. 

1913, ultimul an inainte ca secolul s-o ia razna

1913 e anul in care Henry Ford introduce in fabrica sa o linie de asamblare automata, iar Louis Armstrong pune pentru prima oara mina pe o trompeta – si nu oriunde si oricum, ci intr-o scoala de corectie, unde fusese inchis. Charlie Chaplin semneaza contractul pentru cel dintii film al sau, Proust isi incepe marele ciclu dedicat timpului, Stravinski are premiera la originalul si scandalosul balet Sarbatoarea primaverii, iar prima expozitie Armory Show din New York face cunoscute lumea lui Picasso si universul artei abstracte. E inventat drogul ecstasy, e performat primul looping. Discipolul Carl Gustav Jung se desparte de maestrul sau, Sigmund Freud. Tabloul furat al Mona Lisei este gasit si se dovedeste ca a trecut printr-o adevarata aventura de la furt pina la iesirea la lumina. Robert Musil isi incepe Omul fara insusiri cu o informatie gresita, itele pasiunii dintre Alma Mahler si Oskar Kokoschka duc pina aproape de casatorie, Rainer Maria Rilke sufera si le scrie iubitelor sale. Toate aceste personaje si evenimente le regasim in cartea lui Florian Illies, alaturi de ceilalti eroi (sau monstri): Thomas Mann, Hesse, Rodin, Gottfried Benn, Matisse, dar si Hitler, Stalin si Tito.

„Aceasta este luna in care Hitler si Stalin se intilnesc intimplator la o plimbare in parcul Castelului Schonbrunn, Thomas Mann e aproape demascat, iar Franz Kafka mai ca isi pierde mintile din dragoste. O pisica se aciueaza pe canapeaua lui Sigmund Freud. E foarte frig, zapada scrisneste sub picioare... Ernst Ludwig Kirchner deseneaza cocotele din Piata Potsdam. Are loc primul looping. Dar ce folos. Oswald Spengler lucreaza deja la Declinul Occidentului.” (Florian Illies)

„Illies este un cercetator minutios, dar si un bun observator al spiritului unui inceput de secol. 1913: Vara secolului iti da senzatia ca citesti o poveste rupta din realismul magic.” (The Guardian)

„Cartea lui Illies este ideala pentru oricine e interesat de arta, muzica si literatura secolului XX… o lectura irezistibila.” (The Washington Post)

„Unul dintre cele mai bune romane ale Doinei Rusti, daca nu chiar cel mai bun.” (Luminita Corneanu)

„Sarbatoarea Corturilor" descrie o experienta radicala a alteritatii ca identitate gasita, asumata si iarasi pierduta. Cum sa-ti construiesti, cu alte cuvinte, propria fiinta, propriile adincimi spirituale sacrificindu-ti (inclusiv prin suferinta fizica) datele banale, comune, concrete ale existentei. Personajele lui Ioan T. Morar sint niste iluminati profunzi si naivi totodata, straini si familiari, de aici si de acolo, care absorb crestineste litera si spiritul religiei iudaice. Romanul propune o modalitate inedita a eternei lupte dintre Bine si Rau (acesta din urma avind chipul concret al institutiei represive a comunismului, Securitatea, al delatiunii, al tradarii, al urii si santajului, dar si al demonilor interiori, ai neasezarii omului in lume), dintre trairea religioasa si cea profana. Ioan T. Morar a scris cea mai buna carte a sa de pina acum, o tulburatoare analiza cu o miza neobisnuit de inalta – un exceptional roman al marturisirilor care mintuiesc.” (Mircea Mihaies)

Bucuresti. Romania. Secolul XXI. Ea, doctorita de succes, proprietara a unui camin de lux pentru batrini cu multi bani. El, chirurg faimos, venit dintr-o familie de medici foarte influenta. Un copil reusit. O casa splendida. Un grup de prieteni vechi, bine aranjati in viata. O existenta proiectata sa functioneze perfect pina la adinci batrineti. Doar ca, de nicaieri, apare un soc. Si totul se rupe – familie, prieteni, avere, pozitie sociala, relatii, siguranta –, iar personajele se trezesc singure in fata unei lumi cu care nu mai au nicio legatura, lumea reala – frica, neincredere, vinovatie, abuz, tacere. Bucuresti. Romania. Secolul XXI.

„Aici avem toate datele pentru o carte de succes: actiune palpitanta, suspans, personaje puternice care-si prezinta hotarite punctele de vedere, ironie si un final neasteptat. Dar este mai mult decit o naratiune antrenanta. Exista un plan de profunzime tulburator, o privire in abisul unei societati intocmite gresit, imprevizibila, capabila sa distruga vieti cu un cinism absolut. Un strat social, destinat aparent succesului, relaxat si superficial, traieste, fara s-o stie sau ignorind pericolul, pe muchia prapastiei. Libertate este unul dintre cele mai bune, dar si unul dintre cele mai nelinistitoare romane despre dilemele si riscurile existentei noastre fragile.” (Horia Garbea)


„Am fost intotdeauna interesat de felul in care se comporta individul pus fata in fata cu ceilalti, cei pe care ii cunoaste sau cei pe care nu-i cunoaste, dar este judecat de ei; cum se comporta individul acuzat de comunitatea sa ori de societate, fie ca se considera sau nu vinovat; cum se comporta individul adus in situatia de a se lupta cu forte mult superioare lui nu pentru un tel impresionant, ci doar pentru propria lui supravietuire si pentru reintoarcerea la normalitatea pierduta – reintoarcerea la viata din interiorul iluziei.” (Bogdan Teodorescu)

Constantin Iftime impartaseste vitalitatea personajelor sale, devine parte din ele, traieste cu o minutie infricosatoare fiecare scena sau tablou al acestui univers grotesc. Eroii sai, prinsi in virtejul evenimentelor, nu mai au hotar sufletesc, moral, social, intra in zone interzise ale constiintei, fac sa sara in aer imaginarul comun al vietii in comunism descrise de literatura de pina acum.

Cronica zilnică a vieții unui intelectual român trăitor în SUA, un jurnal „altfel”, în transparența căruia se desenează o Americă altfel decât cea pe care ne-o închipuim în mod tradițional. Balansând continuu între micul univers intim și vastul peisaj al lumii în care trăim, un text sensibil și complex, care lasă cititorului spațiu de reflecție și îl îndeamnă la verificarea și reconsiderarea unor opinii preconcepute. O carte care trebuie citită de toți cei care visează nebulos la țara tuturor posibilităților. Editura Vremea

11 aprilie O scenă nebunească la Washington, în faţa clădirii Congresului. Un tip cu două geamantane stă pe trotuar şi aşteaptă. Dintr-o dată, vreo patru militari mascaţi îl lovesc în spinare, îl trântesc cu faţa de ciment, după care îl târăsc spre o maşină. Bagajele sunt examinate cu raze X, după care sunt distruse cu explozibil. Înăuntru, nişte pantofi vechi, lenjerie, obiecte de uz personal. Cel arestat astfel e un chinez abia sosit în America. Toată desfăşurarea de forţă a pornit de la ideea că omul ar fi avut intenţia să arunce în aer clădirea parlamentului, iar în cele două geamantane s-ar fi aflat o bombă. Două bombe. Sigur, te poţi întreba cum poţi arunca în aer o instituţie ca aceea cu două geamantane de explozibil – admiţând că erau – de pe trotuar, la baza unor trepte aflate la vreo 50 m. de clădire. Chinezul, care nu prea ştie englezeşte, urmează să fie acuzat că nu a cooperat cu poliţia. Asta to add insult to injury. Teama de terorişti şi de bombe ajunge la Washington să capete forme paranoice. Toată comoţia a durat trei ceasuri. Preşedintele, ni se spune, nu a fost niciun moment în primejdie. Casa Albă e la vreo trei kilometri distanţă, iar Bush era în Texas, unde se întâlnea cu Sharon. Ne bucurăm să ştim că pantofii chinezului nu au atentat la viaţa preşedintelui nostru. Constantin Eretescu

 

„Norman Manea este maestrul actual, probabil neintrecut, al unui adevarat gen literar-memo-rialistic-istoriografic.”( El Diario)

O poveste despre dragoste, intrigi, tari indepartate si valori vechi si noi. O carte interactiva in trei parti diferite - jurnal de calatorie, corespondenta electronica si eseu, pentru a promova valori universale. O istorie romantata care arata cum a fost schimbata in urma caderii Turnurilor Gemene si viata celor care nu au pus niciodata piciorul in SUA.

Personajul principal al romanului "Măști ale sufletului", un Bildungsroman al zilelor noastre, în care literatura onirică se îmbină perfect cu descrierea realistă a vieții nude, este Melina, o tânără care își croiește viața ca un drum al descoperii de sine. E un drum al speranței mereu reînnoite, dincolo de obstacole și deziluzii. Sentimentul așteptării a ceva important nu ține cont nici de frigul de afară, nici de piedicile puse de ceilalți, nici de nereușitele de până atunci. În fiecare trecător care se apropie ea anticipează prezența caldă a mamei, mai mereu absentă atunci când Melina are nevoie de ea. Fiecare nouă deziluzie o întărește, cel puțin aparent.

Într-o posibilă Istorie a dansului românesc, Dan Viorel Năstase va figura, cu certitudine, drept un nume de referinţă, fiind unul dintre cei mai respectaţi şi apreciaţi formatori în acest domeniu; un om care a lăsat în urma sa o veritabilă „şcoală” de dans şi un palmares redutabil.

Remarcabilă împletire de artă şi măiestrie tehnică, dansul este una dintre cele mai tulburătoare expresii ale creativităţii şi sensibilităţii umane. Această artă şi-a găsit în Dan Viorel Năstase un Maestru.

Cartea aceasta, „Un dans, o clipă, un vis şi alte povestiri”,  vorbeşte despre o vocaţie autentică, îmbrăţişată cu o admirabilă pasiune. În acelaşi timp ne vorbeşte despre bucurii şi tristeţi, deveniri, confruntări, provocări şi triumfuri. Este confesiunea unui om îndrăgostit de lumea dansului, rostită cu luciditate, cu umor, dar mai ales cu o rafinată melancolie.  Călin Vlasie

Premiat cu titlul Grand Underground– Premiile tiuk! pentru anul cultural 2010

Un playlist format din super-piese, pe care cititorii și le pot aduna pentru a le asculta în surdină în timp ce parcurg aceste povestiri excelente ce formează o narațiune apocaliptică metonimică, impecabil scrisă de vocalistul Mihnea Blidariu. Fiecare capitol are în centrul narațiunii un personaj din societatea românească bine definit și oarecum reprezentativ, care-și trăiește ultimele clipe ale vieții, chiar dacă „nimeni nu vrea să facă nimic pentru ultima oară“. Personajele știu asta, iar noi, cititorii, le urmărim SFÂRȘITul. (Mihail Vakulovski)

Un roman despre sfârșitul lumii la români. Diferitele personaje din structura cărții sunt figurile ce populează România, contextul ei social, politic și mediatic. Recunoști ușor oameni pe care îi vezi zi de zi la televizor, dar e posibil să te recunoști pe tine însuți sau un prieten foarte bun. Playlist e un amestec de furie, ironie, teamă, greață, speranță, ură, iubire, sarcasm și neliniște. Este fundalul muzical al unui sfârșit ce a început de mult…

Dau dependență. Și sunt dependentă de clientul meu. Sunt o prostituată. De lux. Prețul e mare. Și mi-l plătesc de fiecare dată. Pentru că am ales să mă vând mie. Sunt propria-mi curvă. Mă iubesc și mă vreau. Mă chem. Și intru în mine cu o forță tumultuoasă. Ea urlă, sfâșiată. Dar se predă, firavă. E în brațele mele, alintată, sărutată, mângâiată. Sunt în siguranță. Cu mine. În mine.

„Ce se află dincolo de măștile pe care ne-am obișnuit să le purtăm zi de zi prin lume, dincolo de coaja opacă – și uneori înșelătoare – care pare să ne protejeze o vreme de privirile oamenilor? Durere. Și iubire. Și moarte. Și tentative de suicid. Și supraviețuire. Și sex fără amor. Și amor cu mult sex. Și traume. Nevroze. Părinți. Și vină. Și iertare. Niciodată pentru mine. Și instincte. Multe instincte. Miros. Piele. Foame. Sete. Dor. Deziluzii. Visuri. Speranță. Tot sufletul meu. Mai presus de orice, frumusețe și curaj. Frumusețea de a fi exact așa cum ești, până la capăt, și curajul de a accepta și iubi asta. Așa e Ioana. Primiți-o cât mai aproape de inimă, în locul acela doar al vostru, unde nu există ipocrizie sau prejudecăți. O să vă mângâie. O să vă trezească. O să vă schimbe.„ (Cristina Nemerovschi)

„La prima vedere, "Jurământ de rătăcire" pare un bildungsroman. Numai că devenirea stagnează într-un timp zero, transformându-l, mai degrabă, într-un antibildungsroman. Căderea eroinei vine odată cu izgonirea din paradisul primei copilării, iar asta o închide într-un şir de matrioșka identice cu sine, avataruri ale aceleiaşi dezrădăcinări.” Nora Pavel

Într-un fel, îi sunt recunoscătoare. Dacă nu era el, să-mi zică „Tu nici n-ai nevoie să te pregătești cu un profesor, ca să intri, tu te-ai pregătit cu mă-ta și cu tac-tu gratis timp de doișpe ani, o să intri prima, îți fac ăia și cunună de lauri încă de la admitere“, poate că nu aș fi avut curaj să dau la teatru. Credeam că nu sunt suficient de bună, că talentul nu ajunge. Dar el m-a făcut, pentru prima dată în viață, să m-arunc cu capu-nainte. Ce-aveam să pierd, un an pe bară, până la următoarea admitere? Dar câți ani pierde un om, dacă ar fi să adunăm momentele alea cretine în care-și risipește timpul cu regretele? M-am dus și-am intrat. Acum, sunt o actriță îmbunătățibilă, dacă e să fim sinceri, însă, pentru că în generația mea e cam jale, sunt considerată o actriță foarte bună. Rahat. Mai e mult până departe, în cazul în care apuc departele ăla.

După ce au fost subiect de studiu pentru boala Octopussy descoperită de unchiul lor, gemenele Becks și Hyena sunt obligate să se despartă. De data aceasta, Becks pleacă la liceu în Anglia. Pentru ea, școala însă nu va fi decât un pretext pentru a experimenta cât mai mult – de la sex dezinhibat, până la dragoste și prietenie – totul departe de casă, de Hyena și de mediul familiei sale… ciudate. Detestată de cercul noilor colege, acceptată așa cum este, în cele din urmă, dar și îndrăgostită de tânăra Natty, Becks încearcă să afle răspunsuri clare la întrebările aparent inexplicabile care au condus-o până în acest moment al vieții sale. Ce are de făcut? Ce înseamnă normal și ce nu? Care sunt limitele? Care este adevărul? Poate fi oare el aflat? Și cu ce riscuri?

“După ce a stârnit controverse aprinse cu debutul ei, Octopussy, Cristina Boncea nu s-a mulțumit doar să stea pe margine și să privească, ci a dus povestea mai departe, în stilul ei deja bine conturat, fără compromisuri: Becks merge la școală este și mai îndrăzneață, și mai șocantă pentru ipocriți, cu umor și mesaj pe care va trebuie să le descoperiți cu fiecare pagină. În romanele Cristinei nu găsești nimic din ce e superficial, ușor, la îndemână pentru toată lumea, ci dimpotrivă – găsești excepțiile, renegații, pe cei diferiți, neîncadrați în tipare. Sunt despre libertate, până la urmă. Libertatea pe care nu o vei găsi niciodată ascultând de ceilalți. Nu sunt doar cărți pentru adolescenți, sunt pentru oricine crede că literatura trebuie să-ți spună adevăruri, nu să te consoleze cu minciuni confortabile.”(Cristina Nemerovschi)

„Un roman bazat pe o poveste de dragoste. Care‑i sunt şansele într‑o lume literară amestecată, multiformă, nu chiar polifonică totuşi? Două ar fi condiţiile elementare: substanţa umană şi o inserare semnificativă în context real.EA (superb titlu, lapidar la extrem, cuprinzător, şocant chiar) are ambele ingrediente. Povestea de dragoste are vibraţie, emoţionează, e credibilă. Iar contextul e fericit ales. Centrul de greutate al poveştii cade în ultimele săptămâni ale Primăverii de la Praga şi o scurtă perioadă după sugrumarea acesteia. Din perspectiva unei aproape jumătăţi de veac, imaginea de fundal a acestei penultime crize de sistem imperial, înainte de momentul Gdansk‑Solidarność, e vie, privită prin ochii şi emoţiile unor tineri.

Dar povestea de dragoste a acestor tineri întrucâtva complementari, din urmă cu jumătate de secol, deşi perenă și prezentă, în direct şi subteran, nu e decât cadrul temei şi mizei. Ca în orice proză autentică, eroul, narator la persoana întâi, evoluează permanent, găsindu‑şi identitatea și destinul, de la tânărul aproape superficial din primele rânduri la senectul de azi, împăcat cu sine și cu insuportabila uşurătate a existenţei.

Principala calitate a romanului e faptul că autorul îl sileşte pe erou să opteze. Şi fiecare opţiune, în momente critice, îl împinge pe drumul maturizării. E momentul să admitem că nu putem trece peste identitatea onomastică dintre autor şi eroul său. Dar ipotezele asupra unor elemente biografice trebuie lăsate la îndemâna cititorilor de toate vârstele și de toate condiţiile. Ceea ce contează e că autorul îşi construieşte eroul, ca de altfel toate personajele, cu mână sigură şi cu simţ literar benefic.

Zugrăvirea a patru medii prin care eroul îşi parcurge periplul e iarăşi sugestivă. O scurtă secvenţă din metroul praghez sugerează sensibil atmosfera din vara lui ‘68, așa cum experienţa câtorva zile într‑un kibbutz de la începutul anilor ‘70 face cunoscută această originală realitate socială celor care n‑au întâlnit‑o. La fel, mediul secuiesc, privit cu blândă și afectuoasă ironie. Cât despre mediul establishment‑ului căruia eroul îi aparţine, tabloul e mai divers, cu personaje şi situaţii reliefate.

Scriitura e cursivă, personajele se diferenţiază și prin limbaj propriu, bine definit.” Radu-Ilarion Munteanu

Ideea care m-a pornit să scriu poveştile acestea: istoria măruntă, a cotidianului ordinar dintr-o epocă ce pare să se estompeze. Nimic programatic, doar fragmente de viaţă adevărată sau veridică. Poate puţin credibile azi şi totuşi trăite cam aşa, mai ieri. O viaţă plina de vulgaritate, în fond. De care râdem acum, ca să nu ne mai (de)plângem.