Literatură română

Premiera mondiala la Bucuresti: 53 de scriitori au scris cel mai rapid roman din lume in doar 5 ore si 35 de minute.

Cel mai rapid roman din lume a fost scris de: Leonard Ancuta, Diana Badica, Lavinia Balulescu, Lavinia Braniste, Anca Bucur, Marius Chivu, Laurentiu Constantin, Bogdan Cosa, Andrei Craciun, Augustin Cupsa, Silviu Dancu, Gabriel H. Decuble, Adrian Dinis, Luca Dinulescu, Cosmin Dragomir, Gruia Dragomir, Florin Dumitrescu, M. Dutescu, Mihail Galatanu, Adrian Georgescu, Silviu Gherman, Adela Greceanu, Mugur Grosu, Ioan Grosan, Florin Iaru, Marieva Ionescu, Cristina Ispas, Cosmin Manolache, Maria Manolescu, Eusebiu Matei, Marin Malaicu-Hondrari, Mitos Micleusanu, Iulia Militaru, Dmitri Miticov, Oana-Catalina Ninu, Radu Nitescu, Veronica Placintescu, Dan Plesa, Matei Plesu, Mihai Radu, Ana Maria Sandu, Elena Stancu, Bogdan-Alexandru Stanescu, Alexandru Al. Sahighian, Livia Stefan, Cecilia Stefanescu, Silvia T., Simona Tache, Iulian Tanase, Alex Tocilescu, Razvan Tupa, Luiza Vasiliu, Anca Vieru.

"Munteanului i-i dat sa-si castige painea cea de toate zilele cu toporul, ori cu cata ... Cei mai vrednici intemeiaza stani in munte. Acolo stau cu Dumnezeu si cu singuratatile, pana ce se imputineaza ziua."

( Cartea prezinta si ilustratii).

„Jonglind in diferite feluri – cind serios, cind mai ales in gluma – pe tema imaturitatii, autorul incearca sa convinga ca unui scriitor bun, usor de intilnit pe orice strada, ii este preferabil un diletant insolit. Fie ca-l va crede, fie ca nu, cititorul va avea de ce sa rida: ori, cu mare pofta, de autorul insusi, ori, mai stii?, impreuna cu el, de umorul lui.” (Livius Ciocarlie)

Mihaela-Gentiana Stanisor ne asaza in fata vietii sale interioare, cea de toate zilele. Compusa si descompusa intr-un ritm pe care doar jocul tragic de-a moartea i-l poate impune, proza aceasta cu infiltratii autobiografice tinde sa figureze un personaj polimorfic, polifonic, in care cititorul e chemat sa descopere frinturi de chip si gind, ale autoarei si ale sale, printr-o tensiune care-l prinde-n lanturi si, mai apoi, il desprinde, brusc, de lumea in care obisnuia, linistit, sa viseze. Fictiunea ramine singurul univers in care angoasa existentiala (de)savirseste fiinta.

Black Glass, cel de-al doilea roman al trilogiei Poker, continua povestea lui Tudor Klein, personajul genuin si supradotat care s-a bucurat imediat de o mare popularitate livresca. La trei ani dupa aventurile acestui copil teribil in lumea opulenta si miraculoasa a celui mai in voga joc de carti al momentului, viata lui se schimba drastic, sub amenintarea unei constiinte tiranice.

Excelente pagini de proza, care creioneaza un stil unic in intregul sau, lipsit de superficialitati sau pudoare, tratand teme recurente si obsesii cu valente autobiografice.

„Este destul de greu sa excelezi chiar si intr-un singur gen de artă. Dar sa o faci în doua genuri atat de diferite ca maniera de manifestare a creativitatii – singurul lucru comun fiind in fapt povestea, dar asta este comuna si vietilor noastre, pana la urma! – chiar nu este la indemana oricui. Lui Mircea Daneliuc ii este.” Liviu Antonesei

Calmul prelevat in furtuna ar putea fi considerat un roman anacronic daca n-ar fi atemporal (Ingeri pe fisia cuantica ar fi un subtitlu potrivit). Sase destine care se impotmolesc odata cu lumea in fluviul metaforic ce desparte cele doua universuri. La nivel filozofic, romanul pleaca de la o remarca scapata de Heidegger cu prilejul ultimului sau interviu, in care face referire la existenta unei cai de trecere intre aceste universuri. Partea diurna este incitata de incipitul nebuniei lui Nietzsche, care a atras dupa ea, in viziunea unui cineast de geniu, desfacerea lumii in sase zile.

„Decuble isi propune un exercitiu (askesis) de detasare. Discursul lui se moduleaza – in sensul gramatical (moduri predicative vs gerunziu), muzical si... spinozian al termenului (modi) – intre un eu (re)activ, tensionat, omenesc, prea omenesc, avid de predicatii distincte, si mulţimea de scenarii, de intimplari in desfasurare, de „actiuni paralele” si stari care-i ofera poetului prilejul anamnezei si autoproiectarii pe un ecran interior, altfel spus, ii permite sa asiste la lupta sinelui cu sinea, la spectacolul dizolvarii in impersonal.” (O. Nimigean)

Varujan Vosganian este autorul Cartii soaptelor, unul dintre cele mai bune romane aparute in literatura romana de dupa 1989. Romanul, tradus deja in numeroase limbi, a fost considerat de critica o epopee a secolului XX, o carte identitara pentru poporul armean. Dar fiecare popor, fiecare loc, fiecare timp are o Carte a soaptelor a sa. Ea trebuie doar povestita.

Sa nu fiti uimit daca intr-o buna zi librariile nu vor mai vinde romane, ci computere concepute sa scrie romane, in functie de fantasmele dumneavoastra secrete. Absolut nimeni nu va mai fi interesat de cartile altuia, ne vom citi propriile noastre romane, comandate dispozitivelor personale de scris autofictiune. Toti vom fi scriitori. Talentul nu va mai fi un privilegiu. Iar cei mai vanitosi sau mai frustrati dintre noi vor incerca, poate, sa angajeze si cite o fiinta umana careia sa-i ceara sa citeasca romanele scrise in numele nostru de catre softuri sofisticate.

Parodie la adresa cartilor motivationale si inspirationale pline de „sfaturi de aur”, Cum sa faci primul milion, romanul lui Bogdan Costin – sau poate nu –, e filmul tragi-comic al lumii de azi, o lume dispusa la compromisuri grotesti, o lume in care totul e de vinzare.

Georgian Nicolau este un tinar promitator: elev fruntas al Liceului Militar din Campina, admirat de colegi si apreciat de profesori, isi doreste cu ardoare o cariera de ofiter. Aceasta l-ar ajuta sa se rupa de trecutul sau, de colonia de tigani din care provine si de casa mizera in care au ramas mama si fratii sai. Nimeni nu-i stie secretul si nici nu-l poate banui, caci Georgian are tenul deschis la culoare si ochi albastri si, in plus, si-a inventat un trecut de roman. Iar visul i se indeplineste. Georgian urca pe scara ierarhica, participa la cucerirea Odessei si ajunge chiar un apropiat al idolului sau, maresalul Antonescu. Insa trecutul pe care s-a straduit atit de mult sa-l ascunda il ajunge din urma cind mama si sora sa sint deportate in Transnistria, impreuna cu multi alti tigani, din ordinul maresalului. Atunci Georgian va trebui sa ia o decizie, iar viata lui isi va schimba cursul odata cu istoria.

„Cartușe este cel mai bun titlu lansat de Concursul de debut al Editurii Cartea Românească (premiat la ediția din 2011) și cea mai convingaăoare intrare în scenă în genul (auto)ficțiune din ultima vreme.” (Tania Radu)

Deşi formal cartea pare a fi una de interviuri, prin răspunsurile sale Răzvan Petrescu dovedeşte mai degrabă o poftă nestăpânită de a face proză. Întrebarea e prilej de exerciţiu de stil, realitatea şi ficţiunea îşi dau mâna, iar stilul foarte personal al autorului răzbate de la fiecare colţ de frază. Jocurile de cuvinte abundă, după cum extrem de numeroase sunt paralelele cu muzica şi compoziţia. Ironia caustică şi cinismul (bine temperat) fac casă bună cu referinţele savante. O carte numai bună să-ţi stârnească pofta de a citi, de a asculta muzică de cea mai bună calitate, şi ocazie ideală de a arunca o ocheadă în sufletul şi mintea unuia dintre cei mai importanţi autori de proză scurtă români ai zilelor noastre. Răzvan Năstase

Un proiect colectiv iniţiat de Florin Piersic jr

Mai întâi a fost o provocare: „Scrie o povestire la persoana întâi“. Apoi, un grup pe Facebook, alcătuit din oameni dornici să-şi spună poveştile şi să le afle pe ale altora. La capătul firului, Florin Piersic jr, cel care a făcut regulile jocului: „Povesteşte ce ţi s-a întâmplat pe parcursul unei singure zile. Dacă poţi, restrânge acest segment la o oră. Fii prozaic. Povestirea poate fi reală sau inventată“. Iar la sfârşitul jocului, 67 de poveşti – trăite sau închipuite, vesele, triste, tulburătoare, incredibile, neaşteptate, senzaţionale, obişnuite, spumoase, dulci, amărui, mai lungi ori mai scurte, ca toate poveştile care ne locuiesc pe fiecare dintre noi – au trecut pragul dintre realitate şi ficţiune şi s-au aşezat între copertele unei cărţi de ficţiuni reale.

„Pe harta poetică a literaturii române din ultimele decenii este foarte sus.” Paul Cernat

Colecția Romanul de dragoste nr 11

Urma nu este cartea unui poet convertit la proză, ci e un roman scris după toate regulile genului. Subiectul e provocator: în închisoarea de la Aiud, în anii ’60, apar urme suspecte pe zăpada dintre pavilioanele înțesate cu „politici”. Se declanșează o anchetă. Mărturiile sunt halucinante: soția unui deținut – desigur, e vrăjitoare – își posedă cu patimă soțul, noaptea, în celulă, călugărul Daniil, mort cu un an în urmă, și Maica Domnului vin să aline suferințele „bandiților”.

Impunând un povestitor de primă mărime, ciclul Cei O Sută îmbină neuitarea fabuloasă a unui istoric ce străbate memoria secolelor cu virtutea inventivă a creatorului de povești.

Ce se întâmplă cu sufletul unui mare scriitor după moarte?

Ştefan Mitroi, scriitorul român ce pare să semene, stilistic şi sufleteşte, cel mai mult cu Saramago, povesteşte în romanul "Biblia pentru furnici" călătoria sufletului acestuia pe lumea cealaltă.

Excelent roman polițist scrie Lucia Verona. Personajele contemporane, tipologii recognoscibile ale actualității, ba și personaje reale inserate în acțiune în modul cel mai credibil evoluează într-o acțiune palpitantă parcă desprinsă din Agatha Christie. De fapt, pe lângă nivelul polițist al cărții, ea este o jucăușă și subtilă parodie la clișeele romanului polițist, mai ales la tabieturile ilustrei înaintașe. Horia Gârbea

Despre noi înșine, fără milă și fără iluzii.

Lectură interzisă proștilor!

Norii grei de un cenușiu voluptos înghit soarele ce se ridică din ocean, lumina conturându-le siluetele întunecate cu nuanțe aurii ca de borangic. Iar cerul… roșu aprins, culoarea sângelui proaspăt. Un val de căldură îi cuprinde tot corpul, sângele i-o ia la goană prin vene. O simte, aproape o poate gusta. Vine ploaia. O furtună.

”Un text sumbru, încărcat de îndoieli, în care Buzura descrie ce mai rămâne dintr-o ţară din Est, odată trecută de partea cea bună.” Epok

Cel care s-a încumetat să scrie această carte a plecat de la premiza după care în vremuri de restrişte, de intensă bulversare socială şi umană datoria celor ce pot scrie e şi aceea că, respingând teoriile pesimiste să demonstreze că omul se poate realiza, îşi poate împlini aspiraţiile, se poate împlini ca personalitate pe linia idealurilor de viaţă ce şi le-a propus indiferent de pragurile, de obstacolele sau de greutăţile ce i se opun.