Literatură română contemporană

Mistere urbane, călătorii fabuloase, dragoste și moarte. O fată este lovită de o mașină în fața Universității, tocmai în momentul în care își striga iubitul, iar sunetele care alcătuiesc numele lui fac o fabuloasă călătorie, producând o serie de incidente, pe care spiritul orașului le favorizează. O cămașă magică, o călătorie în timp, întâmplări stranii în Bucureștiul prezent și fanariot. Scris ca un puzzle, volumul conține 11 povestiri autonome, care pe parcurs se dovedesc legate, alcătuind o altă poveste, în planul secund al cărții.

Doina Gecse-Borgovan (n. 1974, Brăila) este jurnalist radio, absolventă de filologie (engleză–italiană), cu un masterat în comunicare și unul în sociologie. Scrie proză scurtă, publicată în periodice. Este colaboratoare a revistei Ficțiunea OPTm. Proză scurtă, în registru subiectiv, volumul propune un portret identitar și o galerie de personaje care treptat conturează biografia ficțională a autoarei. Brăila, Dobrogea și Clujul compun o poveste a lumii dunărene, multiculturală, cu alianțele, toleranța și conflictele ei.

Ciclul de povestiri incluse in Daruri se structureaza unitar in jurul personalitatii lui Bobocel, un erou literar caruia Ion Druta ii insufla viata si cumintenie exemplara, astfel incat acesta se impune, individualizat, intr-o tipologie a istetilor din literaturile pentru copii, de aiurea, prozatorul exceland aici intr-un discurs sagalnic, particularizat tocmai prin tonul mucalit, ponderat, discret al relatarii faptelor spectaculoase dintr-un univers domestic prin excelenta. - Constantin Cublesan

Ion Druta este un mare scriitor. El trebuie asezat, in orice istorie a literaturii romane, alaturi de Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu ori Marin Preda. - Bogdan Cretu

Ion Druta este un scriitor din spita clasicilor romani Creanga, Sadoveanu, Cosbuc, Caragiale, in chip anume un scriitor popular, in acceptia larga, povestitor innascut si un mare savant cunoscator al limbii romane, de la izvoarele ei cele mai pure. Printre contemporanii de generatie, el poate sta alaturi de Marin Preda, Eugen Barbu, Fanus Neagu sau Nicolae Velea, cu specificarea ca, intre moldovenii de azi, el este cel mai mare. - Ion Rotaru

Revenind din exilul francez în România de astăzi, Letiției încearcă să recâștige moștenirea confiscată a familiei. Totul s-a schimbat, dar s-a îmbunătățit prea puțin; câștigă doar cine își face loc cu coatele sau își schimbă la timp alianțele politice. Autoarea ne vorbește despre dezamăgire, alienare și despre trecutul care nu trece într-un roman copleșitor. Totalitarismul plutește doar ca o umbră deasupra poveștii: când Letiția se întâlnește cu prietenii vechi sau se plimbă prin București, din adâncul minții ei răsar mereu amintiri difuze, legate îndeosebi de relația cu Sorin, în răspăr cu pruderia socialiste. Afară totalitarismul face ravagii, dar înăuntru miroase a alcool și sex secret. Proasta comunicare cu Sorin și avortul devin motive recurente, o disociere între trup și suflet. Naratoarea observă și-și amintește, dar evită să judece și să pună o lumină foarte puternică asupra faptelor: chiar și sub Ceaușescu, nu totul era rău.

Puiu Ozias, un om care a împlinit o sută de ani, este o mină de aur arhivistică. Împărtășind fapte care interesează istoria, bătrânul retrăiește, cu un amestec de cinism și suavitate, întâmplări din viață: iubirea distrusă de lașitate, loialitatea și prietenia măcinate de trădare, acte de eroism sabotate de jocuri de putere. Pe de altă parte, Vladimir Vasiliu, medic psihiatru, director în perioada socialismului al ospiciului de la Răstoaca Melcilor, este în conflict cu unul dintre bolnavii săi, Laban, un rege neîncoronat al azilului, admirat și temut. Laban – care a intervenit tragic și în viața lui Puiu Ozias – face legătura între două lumi, dinlăuntrul și din afara zidurilor; el este în același timp dușmanul și prietenul doctorului. Poveștile împletite ale lui Ozias și Vasiliu alcătuiesc o tulburătoare „arhivă a trădării și a mâniei”. Mica istorie și marea istorie sunt atrase deopotrivă într-un dans mortal.

,,Nu mi-am propus prin Pupa russa să scriu un roman politic sau să fac panorama socială a unei perioade istorice (comunismul românesc). Pupa russa nu este neapărat un roman narativ. El nu urmărește un destin, ci simptomele și devenirea unui caz individual. Leontina, personajul principal al romanului, e o existență în derivă, dar și o viață condamnată.” Gheorghe Crăciun

„Povestea de dragoste dintre voluntara, intransigenta, imprevizibila fiică a unui fost torționar și fiul fostei victime a acestuia îi oferă prozatorului Bogdan Crețu prilejul să facă în noul lui roman un portret al României din intervalul cuprins între anii ’50 (cu eflorescența temnițelor comuniste) și contemporaneitatea receptivă la mișcarea #metoo. Un portret relevant și foarte realist: torționarul e judecat doar de propriul copil, altfel rămânând prosper și liber până la moarte, viața deținutului politic e distrusă pentru totdeauna, iar urmașii lor direcți, marcați într-un fel sau altul de compromisurile și dramele familiale, nu se vor regăsi pe deplin niciodată. Întrețesute, cele două fire narative asigură tensiunea din Mai puțin decât dragostea, o carte densă, dramatică, puternică.” Mariana Codruț

La începutul anilor ’90, în plină perioadă de destrămare a Uniunii Sovietice, Zoia Vangheli era elevă în Chișinău. Fiică de bibliotecară, va fi transferată de părinți la o școală cu predare în limba română. Între alte schimbări, va asista neputincioasă la dispariția cărților ce îi încântaseră copilăria și la spectacolul convertirii entuziaste la românism a celor care până atunci fuseseră lăudătorii comunismului sovietic. În noua școală, Zoia, sensibilă și serioasă, se va împrieteni cu o colegă, îndrăzneața Katia. Povestea prieteniei lor, cuceritoare prin franchețea și lipsa de false pudori cu care e spusă, se desfășoară pe fundalul convulsiilor sociale și politice din acei ani. Dincolo de o maturizare grăbită care nu împlinește promisiunile adolescenței, ea ne lasă să întrezărim povestea unei țări întregi în epoca postsovietică.

Pare să fie jurnalul unei femei. Dacă ar fi să o credem pe autoarea poveștii-jurnal, e fiica unui scriitor cunoscut și, copilă fiind, a fost martora unor întâmplări de la Vila scriitorilor din Neptun, în vara lui ’83. Dacă ar fi să o credem, a existat un timp în care scriitorii se adunau într-o vilă de la Neptun în vacanțele de vară. Nichita voia să scrie un roman despre tinerețe, iar Ioan Alexandru și un căpitan de miliție discutau pe plajă despre posibilitatea demonstrării existenței lui Dumnezeu printr-o combinație de algebră și geometrie optică. Cezar Ivănescu, aterizat intempestiv într-o noapte la Vilă, încerca să elucideze circumstanțele suspecte ale morții lui Marin Preda din urmă cu trei ani. Oamenii de știință ai momentului aveau și ei un loc de întâlnire pe litoral, pe malul lacului Limanu, unde discutau despre bătrânețe, moarte și incertitudinea unui nou răsărit de soare.

O voce spune povestea unei familii din Arad, o face sa curga lent, ca un fluviu bine asezat in matca. Captivanta, sinuoasa istorie a familiei Otescu atrage in albia sa alte zeci si zeci de mici istorii. Se decupeaza astfel o Europa Centrala mai putin cunoscuta, de neuitat, prin acuratetea fiecarui detaliu. Dar si prin forta de a o proiecta pe fundalul marii istorii. O istorie rea. O recompune cu un amestec de scepticism si melancolie vocea care povesteste: Valentina. Valentina. - Adriana Babeti

Un orășel de provincie a cărui inimă murdară pare să fie centrul de colectare a deșeurilor. Un labirint de gunoaie în care doi tineri ingineri stagiari încearcă să-și croiască drum. Unul spre ierarhia lumii întunecate, asmuțind porcii și profitând de haos, altul spre o lume mai înaltă, a ficțiunii pe care o construiește în scris. Singura libertate, orwelliană, este visarea într-o colivie uriașă, adusă cu macaraua și montată în mijlocul apartamentului mizer. Revolta socială aduce împreună o mulțime care își leapădă pieile de porc, redevenind oameni. Peste toate domnește un ochi cu genele pline de noroi uscat.

„Cum ne-am putea elibera din comunism? Cum am putea evada? De la aceste întrebări deznădăjduite pornea romanul acesta în anul 1986, când am scris prima pagină. Soluţiile idealiste ale protagonistului scriitor au fost brusc spulberate de intervenţia istoriei: Revoluţia din 1989. Realul se revărsa acum în vechiul roman, care devenea un palimpsest: gânduri se ştergeau pentru a fi înlocuite de altele, peste sentimentele mele de altădată veneau unele noi şi se stratificau. Treptat structura lui s-a limpezit şi a devenit un roman despre anul 1989.“ — DAN PERȘA

Texte de Ana Blandiana, Lidia Bodea, Gigi Căciuleanu, Denisa Comănescu, Marius Chivu, Cătălina Dumitrescu, Mihai Frățilă, Simona Kessler, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Germina Nagâț, Radu Paraschivescu, Alina Pavelescu, Tania Radu, Vlad Stroescu

„Ultimele cercetări în domeniu arată că principala trăsătură a pisicii e arta de-a suscita simpatie comportându-se antipatic. Performanța nu e la îndemâna oricui, să fim sinceri. Când un om face lucruri nesuferite, el devine – în mod logic – nesuferit. Când o pisică face lucruri nesuferite, ea devine – în mod ilogic – obiect al adoraţiei. Supremaţia felină e violentă, netă şi implacabilă. Pisica nu se simte datoare să câştige dragostea omului prin fapte bune. Şi, în fond, de ce-ar face-o? Omul i-a dovedit deja că-i apreciază la fel de mult năzbâtiile. Dacă un copil dărâmă un ghiveci cu mingea şi intră cu pantofii înnoroiaţi în sufragerie, riscă o scatoalcă sau măcar o vorbă de reproş. Dacă pisica sfâşie perdeaua, franjurează fotoliile abia cumpărate, scămoşează covorul cozonăcindu-l cu ghearele şi îşi face nevoile în papucii de casă, o luăm în braţe şi-o consolăm pentru pocinogul pe care ni l-a pricinuit.

Cotizanţii acestui volum felinofil au profesii, vârste şi experienţe de viaţă diferite. Şi se bucură împreună – dacă bucurie o fi asta – de foloasele şi ponoasele notorietăţii. Unul e coregraf, altul agent literar. Unul e filozof, altul prozator. Unul e faţă bisericească, altul critic literar. Unul e poet, altul director de editură. Unul e psihiatru, altul se ocupă de Securitate. Umbrela sub care încap cu toţii e din blană şi are coadă, oricât de suprarealistă ar părea imaginea. În prezenţa pisicii, ei îşi leapădă haina profesiei şi, odată cu ea, sobrietatea posturii publice. Apelativele de curtoazie se topesc, protocolul se destramă şi colocatarii felinelor rămân Otilia, Gigi, Gabriel, Denisa, Marius, Germina, Dan C., Cătălina, Mihai, Simona, Vlad, Tania, Lidia, Alina, Radu etc.“ — RADU PARASCHIVESCU

„Romanul lui Andrei Mocuța pornește de la o întâmplare reală din viața de profesor în sistemul de învățământ autohton, bântuit încă de metehne de tristă amintire. Pe cât de evident, pe atât de îngrijorător. Totuși, nu satira cu accente critice domină această scriere prin definiție postmodernă, construită în straturi ce aduc laolaltă, într-un puzzle intens personalizat, jurnalul de traumă profesională, însemnările de călătorie culturală, întâlnirile de suflet și spirit între confrați într-ale scrisului și filozofării, analizele aplicate de discurs literar și cinematografic. Cartea, caleidoscop de imagini și situații, pornește de la un moment-pretext, ce declanșează o serie de incursiuni în culisele memoriei, gândirii critice, analizei și speculației. Rezultă o colecție de episoade ce stau mărturie versatilității unui autor care nu se sfiește să exploreze și să combine diverse tipuri de narațiune, pentru o examinare plurifațetată a subiectivității proiectate în context contemporan.“ — CRISTINA CHEVEREȘAN

„Transfer este un jurnal (cultural-birocratic) de călătorie inițiatică, între mica și marea Vienă, între Sălașul alb și Sălașul negru, în căutarea unei destinații finale pe care nu o vom afla niciodată. Precum în Literatura, Andrei Mocuța se simte confortabil să atace mai multe dimensiuni spațio-temporale, într-un cadru ficțional și non-ficțional deopotrivă, astfel că avem în față un roman ca un vis, a cărui densitate crește treptat, pe măsură ce revolta lasă loc credinței, grila de concurs lasă loc poeziei, iar răspunsurile lasă loc întrebărilor. Cât e adevăr și cât născocire? E realitate, sau reverie? What year is this? După ce ne vom fi convins că soluția la toate acestea nu contează și, poate, nici nu există, abia atunci vom înțelege că, așa ambiguă cum e, într-o zi această călătorie ne va salva.“ — VLAD PÎRVU

Între lumile de azi pe mâine ce ies din comunism spre consumerismul și capitalismul românesc de cumetrie, Bogdan Iorga găsește să recitească, în cheie (auto)ironică și pe ritmuri de blues & rock, metoda lui Dalí de a deveni faimos și bogat. O recitire în care apar biografii înecate în alcool și povești sparte ale unor personaje care nu reușesc să dea marea lovitură! Întoarsă pe dos, într‑o comedie a vieții în post‑comunism, literatura ca și picturile după care se inspiră e o oglindă întoarsă spre sine, dar, mai ales, spre epoca din care s‑a născut ca spuma zeilor. Pentru amatorii de picanterii și argou, cartea lui Bogdan Iorga e ca o scufundare în apele mișcătoare ale tranziției de la Epoca Nicolae Ceaușescu la Epoca McDonald’s. Dan Mircea Cipariu

„După un volum de povestiri care l-a impus ca autorul unei proze rafinate, stranii, la limita dintre real și fantastic, Iulian Popa face un pas important înainte și revine cu un roman. Între vii are în centru un personaj neobișnuit, un misfit care se îndoiește de realitatea din jurul său și se află într-o continuă căutare de sine, pornind în cele din urmă într-o călătorie inițiatică ce îi va schimba întreaga existență. O atmosferă de ambiguitate, ca în preajma unui mister inexplicabil, un acut sentiment al înstrăinării și în același timp al nevoii de celălalt, tensiunea dramatică bine dozată sunt ingredientele unei povești care fac din Iulian Popa un autor ce trebuie urmărit negreșit de acum înainte“. — ANDREEA RĂSUCEANU

„Romanul Între vii al lui Iulian Popa este o poveste cu suspans despre vieți paralele, idei obscure și coincidențe inexplicabile. Scrisă antrenant, această carte despre felul în care mintea noastră se poate juca cu realitatea se citește ca un thriller.“ — ANA MARIA SANDU

„Romanul lui Cristian Fulaş Specii nu seamănă cu nici una dintre cărţile publicate anterior de acest autor versatil şi imprevizibil, care reconstituie minuţios – inclusiv la nivel de limbaj – lumea de azi, degradată, coruptă şi haotică. «Lăsaţi orice speranţă, voi ce intraţi…» în universul ficţional populat de personaje precum Miron, politicianul ajuns din mare şef de partid un biet puşcăriaş părăsit de toţi, Victor, omul lui de încredere care visează să devină împărat într-o lume de slugi, Corina, această Madame Bovary contemporană care nu ştie cum să-şi umple timpul (al ei şi al copilului) fără ecrane şi internet, sau Gelu, cel care, deşi apare sporadic în paginile cărţii, sintetizează perfect tupeul neţărmurit al canaliei absolute. Prozator pursânge, Cristian Fulaş ne oferă o radiografie bine calibrată a deşertăciunii, într-o naraţiune care surprinde tensiunea destrămării realului în condiţiile absenţei totale a sensului.” Carmen Muşat

„Simona Goșu trece cu dexteritate la roman, păstrându-și interesul pentru spațiul domestic și pentru momente de tensiune familială, rezolvate surprinzător, deseori cu violență. Stela, personajul care centrează acțiunea romanului, o fostă contabilă ajunsă menajeră, bovarică după o casă pierdută prin retrocedare, îi dă autoarei ocazia să intre în diverse familii, aparent fericite, și să creioneze portrete din tușe rapide. Problematica identității este firul roșu pe care cititorul merge grăbit, interesat de ce se întâmplă, pentru a se trezi, în final, la fel ca Stela, cu întrebarea tulburătoare despre ce este mai important în viață.” Gabriela Adameșteanu

Ediţia a II-a, cu mici completări şi un dosar de presă „Gabriela Adameșteanu e, aproape prin excelență, romancieră a actualității. Romanele ei sunt plasate în contemporaneitatea imediată, confruntându-se cu problematica socială la zi, în care acțiunea epică se încheie în chiar ziua apariției cărții. Gabriela n-are nevoie de mult spațiu epic pentru a da identitate unui personaj. Potențialul epic al romanului e intensificat prin destine prinse în chihlimbar și inserate în clasoarele biografice. De un roman-reper e vorba, cu siguranță.” (Al. Cistelecan)

Irina Binder se citește cu fluturi în suflet, iar cu fiecare bătaie de aripă a lor, ți se dezvăluie noi emoții care te poartă într-un dans subtil între pasiune și durere, iubire și pierdere, rațiune și simțire. Volumul trei al seriei Fluturi este unul al maturizării, iar Irina, Robert și Matei învață pe propria piele că viața este un amalgam de momente amare, uneori dulci, dar de cele mai multe ori pline de lacrimi care curg nestăvilite peste obraji.

Irina Binder nu se citește, se simte, iar călătoria pe care ți-a pregătit-o revelează că fluturii, cu aripile lor efemere, poartă povestea vieților noastre, așteptând să se desprindă și să plutească spre un cer senin, chiar și în mijlocul furtunii. Atât de puternici sunt în toată fragilitatea lor... În cel de-al doilea volum al seriei Fluturi, Irina, Robert și Matei își continuă povestea de iubire, dar se regăsesc prizonieri ai propriilor inimi și lupte interioare, și astfel învață că nici cele mai frumoase flori nu înfloresc fără a trece prin furtuni devastatoare.

Toate poveștile de iubire dor. Dar unele dor atât de frumos… Se spune că, atunci când citeşti unele cărţi, nu poţi sau nu ştii cum să vezi şi să treci dincolo de coperţi, dincolo de aparenţe, dincolo de cuvinte. Unele cărţi sunt aşa, iar altele sunt altfel. Sunt cărţi care te fac să pătrunzi cu paşi timizi şi mici, în lumea şi în sufletul celui care le-a scris. Iar cartea Fluturi este o invitaţie în universul unui suflet. Povestea începe oarecum timid, ca să continue cu paşi grăbiţi şi să sfârşească printr-o avalanşă, aparent haotică, a tot ceea ce înseamnă şi poate aduce iubirea în viaţa unui om: fluturii iubirii, fericire fără margini, lacrimi şi amărăciune, dezamăgire şi resemnare.

Volumul patru este cel care întregește seria „Fluturi” și redă complet și nuanţat glasul inimii, devenind o confesiune a sufletului care nu poate sta încătușat, căci vrea să cunoască orizonturi pline de iubire, speranță și adevăr. O maturizare literară, o serie revizuită, un succes răsunător! Timp de șapte ani, cititorii seriei „Fluturi” și-au dorit o continuare a seriei și i-au trimis Irinei Binder mii de mesaje în care i-au mărturisit că le este dor de personajele ei care au scris istorie în rândul poveștilor de dragoste. Astfel, cea mai bine vândută autoare din România lansează acum volumul patru, un volum al maturizării ei literare, dovedindu-ne, încă o data, că este un maestru al emoției, atingând cele mai sensibile corzi ale trăirilor umane autentice. Un fenomen în România, seria Fluturi este pregătită să-și întindă aripile spre noi suflete care să se bucure de ea în varianta revizuită și adăugită. Fluturii se nasc, trăiesc și se sting, dar poveștile Irinei Binder sunt nemuritoare…

„În sfârșit am citit o carte românească. Alexandru Vakulovski: Pizdeț. Să-i scriu? Să nu-i scriu? Nu știu, oricum în seara asta o să mă văd cu Santiago și o să-i povestesc despre Pizdeț, poate o să-i dau cartea și lui... și altora, și altora, și la emisiune probabil o să povestesc de ea, și poate o să-i spun și Mădălinei, și lui Bogdan, și lui Miron, și poate o să uit, așa cum deseori o fac, și poate o să-mi treacă. Sper să nu.” (Andrei Gheorghe)

„Într-un moment de confuzie și stagnare, cum e cel pe care îl traversează acum literatura română, Alexandru Vakulovski a știut să deschidă un drum, să schițeze o orientare, a avut, cu alte cuvinte, puterea să inoveze. Nu e puțin lucru.” (Gheorghe Perian)

Ștefan Dumitrescu, una dintre figurile reprezentative ale literaturii române contemporane, a publicat o operă impresionantă. Poet, prozator, dramaturg, eseist și critic literar, filosof și analist politic, a debutat în adolescență, încurajat fiind de Miron Radu Paraschivescu, care l-a susținut: „Dacă vei merge pe drumul acesta, dragul meu, vei ajunge departe”. A participat cu texte literare și critice în multe reviste literare celebre și la Radio București. Ana Blandiana i-a publicat poeziile în revista Contemporanul, prezentându-l elogios la rubrica „Lira de aur”, anunțând venirea în literatura română a unui mare scriitor. A debutat și în calitate de critic literar cu cronici, recenzii și pastile literare. Interesul cititorilor a fost suscitat mai ales după câștigarea unui concurs, care i-a dat dreptul de a continua romanul lui Marin Preda, Delirul. Ștefan Dumitrescu este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Puzzle. Sunt oriunde vezi cu ochii. Sunt peste tot. Iarna, primavara, vara, toamna, sunt oricand. In fiecare poveste pe care o vei citi, vei descoperi piese care iti vor permite sa rezolvi puzzle-ul care iti va dezvalui identitatea mea... Un puzzle. O carte care nu va schimba lumea. Dar va alina sufletele celor care o vor citi...

Într-o zi, nu am mai putut. Valurile erau mult prea mari, Oceanul prea învolburat. Creasem o furtună pe care am fost incapabilă să o mențin sub control. Apa îmi șoptea, mă chema. Și nu puteam face altceva decât să las sforile din mână. Mă supuneam. Sunt momente în care Oceanul reușește să adreseze întrebările corecte, astfel ajutându-mă puțin în a găsi colacul de salvare. Sau măcar o scară din funii. De data aceasta, însă, dorea să sufăr. Cred că se săturase de mine. Elementul ce unește povestirile din noul volum de proză scurtă al Theodorei Savuli se poate rezuma astfel: simbolistica unor spirite neliniștite. Caracterul „horror” augmentează întregul, nu atât prin ce arată, cât prin ce sugerează.

Te-ai gândit cum ar fi să-ți aduni lumea în spinare ca pe o cochilie de melc și să pleci? Să-ți strângi prin buzunare rădăcinile natante și să le desfășori în alte țări, peste alte mări, poate după o iubire fulminantă, ori, pur și simplu, pentru că jobul tău e prețuit altfel peste hotare? Ori pentru că destinul a decis dintr-odată să se scrie în altă limbă decât în cea românească?

,,Cum se scrie umorul? Foarte simplu: iei o coală albă de hîrtie, un creion, te așezi la masă și scrii umor! Umoristul va avea o confirmare a utilității scrierilor sale, dacă (atunci cînd va să fie) Dumnezeu îl va aștepta zîmbitor, cu ultima lui carte în mînă, pentru un autograf...” CORNEL UDREA