Literatură română contemporană

Al treilea volum din seria Momente din Istorie, romanul grafic interactiv „Iuliu Maniu”, vă propune un tur virtual al Casei Memoriale ”Iuliu Maniu” de la Bădăcin prin intermediul benzii desenate istorice – realizată de Mihai I. Grăjdeanu, precum și o cronologie desenată în cadre succesive a celor mai importante momente din viața lui Iuliu Maniu. Contribuția lui Maniu la evoluția țării noastre în prima jumătate a secolului XX a fost esențială, iar el rămâne un model pentru cei de azi și de mâine.

Copilăria, tinerețea și senectutea sînt cele trei borne pe care este construit bildungsromanul Norei Iuga, povestea unei vieți ce a gravitat mereu în jurul Hermannstadtului, orașul nespuselor bucurii, dar și al marilor tristeți. Aici începe povestea fetiței Nora, în interbelic, cu prieteni și jocuri, cu lecții la școala Ursulinelor și sași care își păstrează tradițiile cu strictețe și, mai ales, cu Jovis, calul alb din vitrina lui Schuster ce i-a însoțit gîndurile toată viața. Tot aici revine mai tîrziu ca tînără profesoară la o școală cu predare în limba germană în timpul regimului comunist și devine feblețea elevilor, ceea ce o ajută să treacă peste toate neajunsurile epocii...

Într-un apartament din Bruxelles, bărbații stau pe balcon la un pahar, femeile discută în bucătărie și copiii se joacă − un cadru casnic cât se poate de banal. Se pare totuși că Mircea are o relație nesănătoasă cu băutura, iar Mihai, un fost alcoolic ieșit la liman, primește sarcina de a-l face din nou bine. Motivat inițial de bani, el concepe un plan de bătaie, care va depăși repede simplele plimbări și exerciții fizice și va ținti spre cauza profundă a problemei. Mihai vorbește mult, dar știe și să tacă și se mândrește cu faptul că este un observator atent și nu uită nimic....

Un controlor de tren pe ruta Focșani-Panciu… Un tăietor de lemne din industria forestieră din Finlanda… Destinele lor se încrucișează pe Facebook și Skype. Ciocnind virtual pahar după pahar, fiecare visează pătimaș la fericirea sau nefericirea celuilalt. Gelu se află pe culmile disperării în România. În plin proces de divorț cu patroana unui salon de cosmetică, disprețuit de toți pentru slujba lui modestă, pleacă în Finlanda să descopere rețeta fericirii prietenului său virtual. Se întoarce de acolo dezamăgit în urma unor experiențe și aventuri traumatizante. Onni duce aparent liniștit o viață fără de probleme în țara celor mai fericiți oameni. Tentat de culoarea locală, îi întoarce vizita prietenului său și se avântă inconștient și entuziast în vibranta societate de tranziție a orașului de pe malul Milcovului. Aici află că nefericirile prietenului său se pot metamorfoza în împliniri neașteptate. La întoarcere, va lua cu el în Finlanda nu numai aromele de mici și țuică ale Crăciunului românesc, dar și un cadou otrăvit din țara nefericiților urmași ai lui Dracula. Un roman despre mentalități și conexiuni interculturale într-o Europă fără granițe, despre prietenie, dragoste și diferențe, toate adunate într-un fir narativ care leagă înghețatul nord arctic finlandez de vâlvătaia pasiunilor românești.

Ana, Fat-Frumos este o reinterpretare in cheie queer-feminista dupa basmul '' Ileana Simziana'' cules de Petre Ispirescu. Povestea ilustrată de Alex Horghidan și scrisă de Elena Aerim, urmărește aventurile Anei, Făt-Frumos, cu al său suflet de voinică și cu a sa inimă de fecior viteaz. Din poveste nu lipsesc nici clarvăzătorii Cai, nici ciufuliții Zmei – și mumele lor –, și nici frumoasa Simziana cu cosițe de aur.

„Gabriel Macsim ar fi trebuit să fie, azi, la al doilea volum și să se bucure de o recunoaștere pe măsură, dar viața și pandemia au decis altfel. Păcat. E un prozator complet, insolit, neiertător, curios, surprinzător, care intrigă, seduce și pune probleme. Lumea lui e una privită la microscop, până la ultima celulă, până își pierde umanitatea, doar că nu știm niciodată cine e cel care privește. Abia la sfârșitul cărții simți că e vorba de un extraterestru. Altă explicație nu poate fi.” (Florin Iaru)

„Stranietatea dă farmecul povestirilor lui Gabriel Macsim, un prozator cu o preferință evidentă pentru întâmplări, situații și cazuri neobișnuite, la limita paranormalului cu fantezia. Uneori întunecate, cu implicații metafizice, parabolele și scenariile imaginate de Gabriel Macsim au un aftertaste prelung și neliniștitor. Mai ales proza titulară, un Blade Runner ortodoxist, distopie religioasă hi-tech, în care ecumenismul pansexual se refugiază, la propriu și la figurat, într-un stil de viață primordial, departe de catedralismul virtual, pentru a prezerva umanitatea de combo-ul religiei mercantile cu tehnologia hipnotică.” (Marius Chivu)

„Mai erau apoi portretele de familie. Cele ale strămoşilor morţi de mult, la care se uita cu atenţie, de parcă aşa putea să-i cunoască, dar mai ales ca să observe linia şi culorile. Însă portretul bunicii Pulcheria din casa de la Hoiseşti, care o înfăţişa în plină frumuseţe şi tinereţe, l-a făcut să simtă că nu e suficient să vezi cu ochii. Că mai este ceva. Femeia bătrână, cu trăsături aspre şi severe, nu avea nimic din dulceaţa chipului pictat, care semăna mai degrabă cu mama. Dar mamei îi lipsea sclipirea din ochi, iar bunica Pulcheria n-o mai avea de mult. Unde dispăruse luminiţa aceea? Oare tabloul e o minciună? Sau poate ăsta e rolul unui tablou, să păstreze sclipirile de suflet care dispar. Astea erau lucruri prea complicate, pe care Toto le simţea mai degrabă decât le gândea.

Mai târziu, criticii au observat că Theodor Pallady arareori pictează ochii femeilor, preferând să-i sugereze prin câteva tuşe. Poate că totul a pornit în faţa portretului care arăta o imagine de mult trecută, o privire de o clipă. Acolo, neştiută încă şi neclară, s-a născut în el dorinţa de a picta permanenţe, şi nu clipe.”

Pe Bruno l-ați mai citit, în sute de editoriale igloo, crâncene sau vesele, și-i recunoașteți stilul frust și alert, gustul pentru ironie și ludic. Aceeași expresivitate sprintenă, aceleași idei tăioase străbat și noua sa carte, filtrate acum prin exercițiul ficțiunii. Volumul cuprinde 10 povestiri cu grad variabil de plauzibilitate, cu personaje și imagini memorabile. 10 povestiri bizare despre lâncezeala în propriile mărunte infernuri ale vieții de zi cu zi. Cu ilustrații de Zamfira Andreșoiu.

Robert Kolumban propune o carte de proze scurte sub titlul Intamplari. Asteptarile cititorului sunt astfel indrumate, prin titlu, spre evenimente de viata structurate epic, ceea ce, intr-adevar, constituie subiectul unor schite precum: Revedere, Barbatii nu stiu sa moara, Reminder, Loganul albastru, Ziua indragostitilor.

Un roman de excepție, un succes de librărie, romanul vizează epoca tranziției, cu aspectele ei controversate. Scriitoarea merge împotriva valului, angăjându-se să scrie un roman de formare (bildungsroman), în siajul unor mari scriitori ai lumii, ca, de pilda, Goethe, Th. Mann, Nietzsche, Dostoievski. Acest roman este primul volum dintr-un ciclu epic, intitulat Vulturi de noapte. Fiecare roman în parte constituie o construcție epică distinctă.

„Dragii mei cititori, n-am plecat încă pe lumea cealaltă, așa cum s-a crezut, ci am avut o boală – greu suportabilă – timp de un an. La vârsta mea înaintată era normal să consider această boală drept ultima, dar dorința de a mai scrie povești de tot felul a fost mai puternică. Iată, deci, o nouă carte poate mai scurtă ca de obicei, dar cu povestiri noi. Prima, Frații siamezi povestește întreaga viață a doi buni prieteni, născuți în aceiași zi. Cea de a doua, Șefa, este viața unei vânzătoare de copii, care a trăit o viață întreagă din furtul copiilor – băieți și fete – de trei-patru ani, și comercializarea lor în străinătate. Ultima poveste, Contesa este viața unei contese, iubitoare de sex, dar nu de copii. Optimismul care m-a condus toată viața îmi promite alte povești pe care – dacă reușesc – vi le voi prezenta, ca de obicei. Iar, dacă nu reușesc, păstrați cele din bibliotecă drept ultimele dovezi ale unei vieți împlinite.” Alcaz

Chiar daca ti-am aratat o mutrisoara ingrozita, am facut-o doar asa, ca sa-ti fac placere. Ca sa-ti magulesc orgoliul. De fapt, furiile tale m-au amuzat intotdeauna, chiar si cand imi puneai in vedere sa nu-ti mai calc pragul niciodata, iubitule. Vroiai s-o faci pe durul cu mine. Foarte bine! Vroiai sa ma vezi ca ma fac mica si ma prefac intr-o baltoaca de lacrimi. Si ma scurg prin gura de canal, asta vroiai. Ca sa nu-ti mai stau in cale. Ei, afla, iubitule, ca pe dinauntru ma pufnea rasul de fiecare data cand imi strigai: Dispari! sa nu te mai vad!... Ai jucat teatru pe un fond de... cum sa zic... de realitate. Emploi, parca asa am auzit ca se cheama, in teatru, chestia asta. Cat oi fi eu de inculta, tot imi mai ajunge din cand in cand cate ceva la ureche. Si bag la cap, am memorie buna... Nu, n-ai inchis? Inseamna ca totusi a invins curiozitatea. Ti-oi fi zis: Ia sa vedem cat de departe poate s-ajunga tipa asta cu neobrazarea!... - Fragment din proza scurta Flori presate

Momente din istorie. Volumul I: Istoria comunismului in Romania. Inceputurile Desi cuvantul "roman" ne duce cu gandul la lucrari ce contin zeci, sute de pagini, termenul "roman grafic" este aplicat azi, pe scara larga, incluzand lucrari de fictiune, non-fictiune si antologizate… in benzi desenate. Istoricul Richard Kyle a inventat termenul „roman grafic” intr-un eseu publicat in numarul din noiembrie 1964 al revistei fanzine Capa-Alpha. Termenul a devenit familiar dupa succesul comercial al volumului "Maus" de Art Spiegelman (1986), apoi editiile colectate ale lui Frank Miller "The Dark Knight Returns" (1986) si "Watchmen" ale lui Alan Moore si Dave Gibbons (1987). Industria cartii a inceput sa foloseasca termenul de "roman grafic" ca o adevarata categorie in librarii, incepand cu anul 2001.

O seară de Halloween în Bucureștiul lovit de pandemie. Seara amenințărilor jucăușe exprimate în deja universalul Trick-or-treat, „Ne dați ori nu ne dați!”, devenită scena unei crime. Cine s-a aflat în spatele măștilor care l-au asaltat pe Horia, scriitorul ucis în această seară, care dintre ele a profitat, și de ce, de această sărbătoare spre a înfige lama care i-a curmat viața?

Un cataclism va distruge lumea care va inceta sa mai existe odata cu venirea lui Mos Craciun. Ca sa nu se intample, Mos Craciun este impiedicat sa mai soseasca cu sania cu daruri. Profetia a fost urmarea interpretarii gresite a calendarului mayas. Dar Mos Craciun exista!

Pagini inchise pe vecie, de unde nici gemetele nu mai razbat, idei ingropate in beton, din care nu se mai aude decit ecoul propriilor vorbe reluate la intervale sporadice ca un semnal venit din partea unei civilizatii indepartate. Vor rasari vreodata germenii plantati azi? Vor sti ei fata gradinarului, cadrul povestilor lui indurerate, soiurile de arbori atunci inexistenti, raportul tentatiilor si al vinovatiei in formula lehamitei? Mai degraba vor smulge cu amabilitate fragmente din context si vor retine ce le va fi cu putinta.

In noul roman de Stelian Turlea, intitulat extrem de simplu - 24 - actiunea romanului se petrece timp de 24 de ore, fiecare capitol fiind inchinat unei ore din intervalul amintit.

O seară banală de toamnă din 1928 se transformă pentru un tânăr student la Conservator în momentul de grație când acesta urcă pentru prima oară pe scenă. Trei ani mai târziu, la Berlin, el va înregistra unul dintre cele mai frumoase tangouri ale epocii, Zaraza, iar numele său, Cristian Vasile, va fi cap de afiș mai bine de un deceniu.

A doua parte din trilogia Ultimul împărat nemuritor Aleodor va trebui să trezească spiritele celor morți din închipuirea că-s vii, în nălucirea blestemată a Zmorei, stăpânitoarea viselor; va avea de înfruntat Gheonoaia și ielele de pe tărâmurile ei pline de moarte; bohânchile ispititoare ale Mumei Pădurii, pentru care-și va jertfi cea mai de suflet avere;

„Titlul cărţii, la fel de uşchit ca şi celelalte, nu reia, cum ne-am fi aşteptat, titlul vreunei proze din volum, ci un gest curent în lumea carnavalesc-sinucigaşă a lui Teodorovici, care, în altă carte, reprezintă debutul în viaţa erotică al personajului principal... Partea cea mai surprinzătoare a prozei lui Lucian Dan Teodorovici şi marca sa indiscutabilă în ansamblul prozei tinere de azi o reprezintă ancorarea în metafizic, chiar un metafizic louche, care fuge din faţa (sau din spatele) ochilor la prima piruetă raţionalistă.” (Simona Sora)

„Lucian Dan Teodorovici lucrează cu un bun, subtil amestec stilistic şi afectiv: ironia şi melancolia, bonomia ce dizolvă tentaţia cinismului, plăcerea jocului (inclusiv în retorica genului dramatic) şi evitarea satirei sarcastice, priza la absurdul existenţial, paralel cu comicul rafinat ce palpită aproape sub fiecare situaţie de fizionomie, toate acestea stimulând nu doar lectura, ca plăcere, dar şi reflecţia pe marginea ei.” (Dan C. Mihăilescu)

Deopotrivă realiste și fantastice, hilare și triste, cathartice și copleșitoare, prozele lui Florin Irimia oferă piesele unui puzzle care, odată asamblat, își schimbă funcția pentru a crea noi imagini și, implicit, sensuri. Scriitor și profesor cu vocația ratării, Sebastian, personajul-cheie al celor nouă povestiri, este victima farselor destinului și a propriei imaginații într-o lume în care căutarea permanentă a identității vine la pachet cu însingurare, depresie, insecuritate emoțională și duce la o „reinventare” periculoasă, căci, uneori, evadarea din prezent nu te face decât prizonier al trecutului.

,,Groparul" propune cititorului o excursie în timp, care parcurge pagini din istoria contemporană a țării și care, totodată, reprezintă o poză neretușată a societății de atunci și de acum. Cititorul, urcat în liftul care îl va traversa prin feliile timpului de la atunci spre acum, va avea parte de o acțiune dinamică, expusă într-un limbaj viu, poate chiar prea viu pe alocuri.

Prezentul volum propune o colecție de povestiri scrise la cererea Ligiei Pârvulescu. Numitorul lor comun este personajul principal, întotdeauna feminin. Epoci diferite, fapte atemporale, secvențe realiste – totul legat de o femeie, în jurul căreia gravitează bărbați și fapte.

„Într-o zi geroasă de iarnă, undeva în preajma sărbătorilor, mă pomenesc că o mînă se întinde și mă scoate din raftul bibliotecii. E drept că stăteam de multă vreme acolo și, cum nimeni nu mă mai băgase în seamă, mă cam plictiseam. Erau scoase din bibliotecă alte povești ca „Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă, „Crăiasa zăpezilor” de Hans Christian Andersen, „Cenușăreasa” de fraţii Grimm, dar eu nu. Eu stăteam nemișcată de multă vreme, iar acel moment a fost o mare bucurie pentru mine. Trebuie să vă spun că întîmplarea despre care vă povestesc avea loc în casa unui regizor de teatru. M-am bucurat enorm! M-am gîndit că regizorul Adrian, așa îl cheamă, vrea să transforme povestea într-un spectacol de teatru pentru copii.

Sa-i fi spus tot adevarul? Gandul fusese alungat ca o musca enervanta inca din primele clipe, ugahamamama - ugh - uga - tmmm - uga - tm, muzica ii bazaia in urechi si melodia se termina, stingandu-se incet in peretii capitonati ca fundul unui fotoliu de plus. Nici macar nu stia ce sentimente nutrea acum pentru celalalt. Sau poate ca da, un fel de dragoste de frate mai mare plecat de mult de acasa, un fel de prietenie, dar si asta dezinteresata si fara motiv real. Si-ar fi dorit sa aterizeze chiar in momentul ala, se plictisea, era cu mult inaintea tuturor in calatoria aia de doua ore care nu se mai termina si nici nu putea sa traga obloanele peste geamul ala de unde, cel putin din punctul lui de vedere, nu mai era absolut nimic de vazut. - [ fragment ]

,,Imi amintesc de o ratacire controlata in narcoza unei nopti de iunie. Petrecusem o seara batraneasca impreuna cu barcaholicii unui prieten intr-o carciuma de rit vechi din strada Olteni, stinghera intr-un cvartal de moloz - tot ce mai ramasese dintr-un cartier de case cu bolta de vita si curticica interioara intre Calea Calarasi si Mircea Voda. Iesiti, intr-un tarziu din primitoarea curte, am luat-o agale, la intamplare, cautand ceva mai fara sa stim ce. N-aveam chef sa tragem la culcus, ziua fusese prea frumoasa, luciul Herastraului prea imbietor, si aveam de povestit. Aerul noptii ne-a limpezit gandul si ne-a adunat pasii. Ne-am apucat sa pipaim terenul catre strada Mantuleasa, care trebuia sa fie pe aproape. Multumita obiceiului de a prefera colindatul Bucurestiului cu piciorul, am gasit-o usor - sau a dat ea peste noi. Si, pe la doua noaptea, cand, dupa cum spune Eliade prin personajul sau, Dumnezeu coboara pe pamant, am luat-o in lung, sub lumina verzuie si chioara a felinarelor."

Cele 18 scriitoare prezente în antologie sunt, în ordine alfabetică: Gabriela Adameșteanu, Ioana Bâldea Constantinescu, Dorica Boltașu, Ruxandra Cesereanu, Adina Dinițoiu, Ohara Donovetsky, Marina Dumitrescu, Alina Gherasim, Serenela Ghițeanu, Anca Goja, Rodica Grigore, Andreea Micu, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Simona Preda, Dumitrita Stoica, Monica Șerban, Liliana Ursu.

„Ţineţi în mâini cel mai bun roman de până acum al lui Tudor Ganea, arhitectul convertit la proză care, după – iată – cinci romane publicate în tot atâţia ani (unele premiate şi deja traduse), îşi poate revendica lejer titlul de cel mai în formă tânăr romancier al momentului. Cu Cântecul păsării de plajă, Tudor Ganea se întoarce la etosul constănţean explorat în cartea de debut şi scrie un fel de Gangs of Constantza al tranziţiei sălbatice din anii ’90 în care diverse grupări multietnice de outcasts îşi dispută teritoriul şi influenţa asupra Cartierului Faleza Nord. Amestecul de violenţă şi poezie al confruntărilor de pe malul mării este memorabil şi, pe alocuri, conferă acestui roman realist murdar o calitate aproape psihedelică. Ainur, protagonistul cu origini tătare ale cărui ascensiune şi decădere le consemnează întâmplările romanului, este o figură deopotrivă admirabilă şi detestabilă, temută şi tragică, rar întâlnită în literatura română, căci singurătatea lui este egalată doar de cruzimea cu care-şi face loc în viaţă şi în moarte. Nu recomand romanul celor slabi de inimă!” Marius Chivu

Studenți de la Litere îndrăgostiți, întâmplări stranii, paturi mistice și un mesaj ontologic – acestea sunt elementele romanului, totul scris într-un stil simplu, etalat pe un background erudit.

Cu puterile mele de scriitor, am scris o carte despre Rubla, satul din care mai este în picioare o singură casă, cu un singur locuitor, supraviețuitor al acelor vremi. Doresc acestei cărți, dincolo de noima pentru care încă se mai citesc romane, să fie un prim demers pentru ca tăvălugul ignoranței și al ignorării să nu șteargă de pe Câmpia Bărăganului o ultimă mărturie a memoriei noastre colective din anii ’50. (Mariana Gorczyca)