Literatură română contemporană

Acest nou roman graffiti al lui Constantin Abaluta suprapune elemente de viziune becketiana, textul in progresia sa acumuland permanent noi situatii imprevizibile. Gustul pentru oniric, macabru, proiectiile vagi ale dialecticii Eros/Thanatos sustin tensiunea estetica. Desi prozator cu origini suprarealiste, Abaluta provoaca literatura la o lectura ce mizeaza pe elementul neconventional, pe producerea replicii in retorta dicteului automat, pe decorul capabil sa ia orice contur, in esenta, pe doctrina unui autentic creator de proza. "Grafferul din Suedia. Roman graffiti acompaniat de portrete fanteziste si constructii la fel de fanteziste (obiecte imposibile)" poate fi citit si ca un fel de (re)formulare intr-un alt areal geografic a "Grafferului din lift".

Experiment este romanul lui Constantin Abaluta, asa cum in buna masura sunt toate cartile lui. In primul rand, aici, dar si in unele volume de poezie, conventia limbajului literar este rupta. Si nu doar prin coexistenta scripturalului cu graficul, ci mai ales prin conversia de limbaj, care devine vizual si spectaculos. Scrisul produce vizual, prozatorul stiind ca noua lege este imaginea. Daca eram obisnuiti cu sugestia, cu metafora, cu alegoria, "imaginarizarea" limbajului nu tine de retorica. Suntem in lumea inchipuita de Cesar Aira in "El juego de los mundos", o constructie SF in care literatura dispare pentru a fi tradusa total in imagini, un taram in care a citi inseamna a vedea o succesiune de imagini.

Romanul lui Bedros Horasangian are un comic straniu, pentru ca eroul-narator-sexolog este spitalizat intr-un ospiciu cand incepe sa poarte corespondenta cu diferiti indivizi, tineri, batrani, femei, barbati de tot felul aflati in impas amoros. Aceasta competenta vine din inzestrarea naratorului cu capacitatea de a pricepe cat de smintita e viata celorlalti; de fapt, epistolele, care nu rezolva mai nimic, il ajuta chiar pe Dr. Love la ceva, si anume, sa scrie despre complicatiile vietii sale... Proza lui Bedros Horasangian respira un aer de modernitate, inserturile de jurnal care echilibreaza textele scrisorilor arata o fantezie bine ordonata. Sunt de fapt aici ideile unui moralist cultivat si ale unui prozator de prim raft.

Cum sa vorbesc despre o carte fara sa scriu alta? Cum pot sa rezum in cateva vorbe viata dintre coperte? Este ca si cum as spune ca omul pare alcatuit din cap, trunchi si membre cand, de fapt, eu stiu ca nu mi-ar ajunge un secol sa descriu ceea ce se afla dincolo de ceea ce se vede.

Cartea este recomandată doar adulților care înțeleg puterea unei glume bune. A se folosi conform recomandării specialistului: cel puțin o glumă pe zi, dimineața și seara. În caz de tristețe sau plictiseală persistentă, recomandăm o doză dublă de umor. Fiecare glumă conține poante active care îți dezvoltă simțul umorului și rezistența la stres. Acest produs nu are dată de expirare. Autorii nu fac niciodată glume expirate!

Roman distins cu Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România, 2000

„De n-ar fi decât ceea ce pare – un roman despre adolescenţă scris cu mentalitatea şi cuvintele unui adolescent –, Muzici şi faze tot şi-ar câştiga un loc sigur, inconfundabil în proza românească de azi.” (Mircea Martin, 2000)

„Ovidiu Verdeş nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit. Cartea lui, Muzici şi faze, rămâne cea mai adevărată, mai vie, mai înveselitoare şi mai nostalgică proză românească pe care am citit-o eu de zece ani încoace. O astfel de carte umileşte întregul experimentalism pretenţios al anilor ’80 ca şi oralitatea, de multe ori vulgară, a ultimului deceniu.” (Mircea Cărtărescu, 2002)

„Noul roman al lui Cristian Fulaș, Specii, nu seamănă cu nici una dintre cărțile publicate anterior de acest autor versatil și imprevizibil, care reconstituie minuțios – inclusiv la nivel de limbaj – lumea de azi, degradată, coruptă și haotică. «Lăsați orice speranță, voi ce intrați…» în universul ficțional populat de personaje precum Miron, politicianul ajuns din mare șef de partid un biet pușcăriaș părăsit de toți, Victor, omul lui de încredere care visează să devină împărat într-o lume de slugi, Corina, această Madame Bovary contemporană care nu știe cum să-și umple timpul (al ei și al copilului) fără ecrane și internet, sau Gelu, cel care, deși apare sporadic în paginile cărții, sintetizează perfect tupeul nețărmurit al canaliei absolute. Prozator pursânge, Cristian Fulaș ne oferă o radiografie bine calibrată a deșertăciunii, într-o narațiune care surprinde tensiunea destrămării realului în condițiile absenței totale a sensului.” (Carmen Mușat)

Un roman care explorează lumea puțin cunoscută și plină de mistere a colecționarilor și negustorilor de antichități, având în centrul său un personaj balzacian, Candid Ițescu.

Povestea lui Candid Ițescu, un negustor de antichități care și-a agonisit colecția ca un avar, de-a lungul timpului, fie luând pe nimic obiecte de artă de la cei care fugeau în străinătate în vremea comunismului, fie de la nomenclaturiștii care, după 1989, scăpau de averi ca să aibă din ce trăi, cel puțin în anii 1990. Un personaj caricatural, care își dorește să doneze statului colecția la sfârșitul vieții, dar este împiedicat de propriii copii, care ar fi astfel dezmoșteniți – ca atare, plătesc un medic și un avocat să-l declare pe tatăl lor nebun. În cele din urmă, negustorul moare și agoniseala îi este risipită la licitații.

„definitiv. o trilogie” este o reverență adusă marelui scriitor american Paul Auster, în general, și cărții sale „Trilogia New Yorkului”, în special. Dacă în „Trilogia New Yorkului” avem trei false povestiri cu detectivi desfășurate pe fundalul uriașei metropole, adevăratele mize fiind căutarea unui sens, descoperirea de sine și rolul decisiv al hazardului, în „definitiv. o trilogie” avem trei povești, scrise în trei stiluri diferite, despre întâlnirea cu destinul, despre alegerile pe care le facem, neglijență și prețul pe care îl plătim după aceea, când e deja prea târziu ca să mai putem schimba ceva, teme existente și în opera lui Auster. Virgil, Marcel, Dorina, Harry și Dingo, câțiva dintre protagoniștii acestei cărți, ar putea fi oricare dintre noi. Toți mergem pe o cărare îngustă, printr-o pădure, crezând că o cunoaștem, pentru ca, într-o bună zi, ceva să schimbe dramatic totul. Adesea e o întâmplare simplă, un fapt banal, o nimica toată, la urma urmei, însă nu mai suntem aceiași și nici măcar nu conștientizăm asta. Unii îi spun destin. Alții hazard, neprevăzut ori soartă. Indiferent ce nume i-am da, viața noastră, din acel punct, e alta. „definitiv. o trilogie” e o carte despre nimicul care schimbă viața în moarte, lumina în întuneric și o ploaie obișnuită într-o catastrofă naturală.

„Ce face un adolescent, cu o imaginaţie efervescentă, care descoperă că nu e ca prietenii săi, fiind mai puţin atras de fete, şi foarte interesat de băieţi? Îi scrie poetului american Frank O’Hara (mort de vreo 15 ani), e în continuu conflict cu taică-su, învaţă să cânte la chitară, e preocupat de soarta câinilor care rămân fără stăpâni, visează să se facă pădurar, dar se pregăteşte pentru admiterea la Litere, încasează un pumn care-i sparge nasul, scrie, la examenul de bacalaureat, că Octavian Goga ar trebui scos din programa şcolară, îşi caută, angoasat şi derutat, identitatea. Gelu Diaconu reuşeşte să lege din scurt şi tensionat aceste „noduri” de multe altele, să scrie un roman cinematografic, fără cadre monotone şi replici mute, despre cea mai complicată perioadă a tinereţii şi să-I arunce pe Kaulas în cursa personajelor memorabile ale literaturii române contemporane.” (Robert Şerban)

„Aşteptam romanul domnului Marcu, eram sigur că e vorba de un romancier de cursă lungă. Îi citisem foiletoanele, în ziare, dar şi într-un volum – cartea unui jurnalist de seamă, întâmpinat cu elogii, odinioară, de Mircea Mihăieş. De ce proză scurtă? S-a transferat foiletonistul, înainte de «încheierea» romanului, în autor de «proză scurtă»? Fiecare dintre schiţe — fiecare pagină de proză scurtă sau ultrascurtă din acest volum îşi poartă eroii de la minus infinitul unei istorii imposibile în lumea fericită a istoriilor posibile. Fericite. Din lumea abisală a războiului cu palate rarisime, descoperim personajele care işi trăiesc, în locuri mira-bi le, anii. După război ul care putea să-i piardă. Un judecător nu vrea să-și amintească de un moment rău al vieții, când a condamnat un nevinovat. Ce-i de făcut? Să se sinucidă? Desigur, nu. Un om se întoarce «acasă», în satul său, după ani. Nimic n-a rămas acum cum știa el. Să rămână? Un om bogat, după ce a suit treptele gloriei personale, află că soţia îl inşală. Cu prietenii lui. şi îi spune de ce. Cei doi se întorc în casa lor, în palatul lor, împăcaţi. Sau nu? Cititorul are datoria să prelungească el schiţa — să o integreze în romanul sau romanele sale. Aştept cu încredere romanul domnului Adrian Marcu. «Prozele scurte» camuflează romanul. Sau romanele domnului Adrian Marcu?” (Cornel Ungureanu)

Tadeu Hâjdeu se naşte pe 26 februarie 1838 la Cristineşti (Ucraina de astăzi) într-o familie de cărturari. În primii ani este dăscălit acasă şi la mai multe şcoli din Podolia şi Volînia, unde predă tatăl său. Se înscrie la liceul de băieţi din Chişinău, apoi la Facultatea de Drept a Universităţii din Harkov. Ca urmare a faptului că îşi rupe paşaportul rusesc şi îl trimite la Consulat, este judecat în lipsă, dezmoştenit de drepturile asupra posesiunilor basarabene şi condamnat la exil în Siberia. După ce se stabileşte la Iaşi, lucrează ca bibliotecar şi profesor de istorie, geografie şi statistică şi îşi schimbă numele în Bogdan Petriceicu Hasdeu. Din cauza unui scandal soldat cu un răsunător proces de presă, îşi pierde posturile. Se mută în Bucureşti, unde activează ca membru al Comisiei moşiilor mănăstireşti. Pe lângă munca la monumentalele proiecte istorice şi lingvistice, scrie poezii, fabule politice, schiţe satirice, piese de teatru şi romane istorice şi fondează mai multe ziare şi reviste, printre care România, Foiţa de istorie şi literatură, Lumina, Satyrul, Columna lui Traian, Revista nouă. Este ales deputat în două rânduri. Bănuit că s-ar fi implicat în Republica de la Ploieşti, în 1870 este arestat şi închis la Văcăreşti timp de nouă zile. În 1876 este numit director al Arhivelor Statului, iar un an mai târziu este primit în Societatea Academică Română. În 1888, fiica sa, Iulia, studentă la Sorbona, moare de tuberculoză, iar Hasdeu devine un adept înfocat al spiritismului. Fire polemică şi personalitate controversată, una dintre cele mai impresionante minţi ale epocii sale, Bogdan Petriceicu Hasdeu moare în 1907, singur, în Castelul din Câmpina.

„Unică în acest roman este vocea naratorului său, un amestec de Holden Caulfield și Karl Ove, maghiar și român, idealist și cinic, hibrid în multe sensuri, încercînd să găsească claritatea, fără să știe de ce, dintr-un pur instinct moral și estetic, și fără să știe cum. Dacă acceptăm pactul autobiografic al cărții, atunci înțelegem lumea din care a ieșit unul dintre poeții cu adevărat originali ai noii generații. Mărcile lui lirice apar surprinzător și discret, ca mici puncte incandescente, și în proza fluidă și simplă prin care e spusă povestea anilor de rătăcire ai lui Dósa, probabil cel mai important scriitor maghiar de limbă română de azi.” (Adrian Lăcătuș)

Promisiuni pe-o frunza de artar este o juxtapunere de voci narative, o pendulare nu doar intre doua tari aflate la antipod din punct de vedere geografic, material si spiritual, dar si intre doua societati proiectate temporal diferit: Romania inchistat comunista si Romania postrevolutionara, invadata de o libertate gresit inteleasa.

În anul 2007, Eusebiu Iordan, un inginer octogenar care a salvat de la demolare mai multe biserici în anii ’80, află cu stupoare o veste care tinde să îi schimbe întreaga perspectivă asupra Revoluției din 1989. Ajuns, datorită spiritului său loial, într-un minister-cheie, Paul George Ionescu, un tânăr ingenuu, însă marcat de o traumă de separare din copilărie, descoperă o realitate care îl ia prin surprindere. Laitmotivul interacțiunii destinelor unor oameni precum: Diplomatul, Arvinte, Eusebiu Iordan și Paul George Ionescu, în care multiple și nebănuite forme de putere se transpun, animă întreaga acțiune a romanului.

Imigranți, o lume răvășită și anarhiile ei, într-o poveste puternică, pe teme controversate.

„O ficțiune inconfortabilă tematic, multistratificată, o poveste sensibilă, tulburătoare și adâncă, despre ură, dar și despre generozitate; despre abjecţie, dar și despre sublim; despre decădere, dar și despre înălţare – toate probând incredibila forţă a supravieţuitorului. Un antierou exemplar, a cărui devenire întunecată ascunde și o pledoarie aspră pentru redimensionarea autentică a ideii de alteritate.“ Emanuela Ilie

Andrei Ungureanu. Născut în 1992, în satul Valea Popii (Argeș), Andrei Ungureanu e asistent universitar (Sibiu) și ex-bursier al guvernului francez. A debutat cu volumul Povestiri și întâmplări din țara fumului (2021). Romanul Nașterea eroului a câștigat Premiul I la concursul „Primul roman” (2022), organizat de Editura Litera.

În Dobrenii, Olga Căpățână sădește Pomul vieții, îl îngrijește și îl crește – un trunchi cu scoarță groasă, plină de adevăruri – multe știute, multe nespuse –, priviri și obiceiuri, cu rădăcini adânci, muncite și ramuri dese și încărcate. Sub forma unei cronici de familie din secolul trecut, romanul reunește caracterele încercate din trei generații de moldoveni, între uniri și dureri, între subteran și înaltul cerului, pe drumuri și iar drumuri, netede, cu hopuri, cu munți și hăuri, din beznă spre lumină, înainte, înainte! Cu dragoste, într-un basm dorit „până la adânci bătrâneți”, Olga Căpățână ne dă speranța că „va veni timpul când toți se vor aduna din nou, prietenoși și iubitori ca niște frați și își vor spune cuvinte de iertare”. (Alexandra Dumitrescu, redactor)

„În anul istoric în care este tipărită această carte – 2022, marcat de șocantul război ruso-ucrainean, a vorbi despre înarmare și armată a devenit o obișnuință mediatică și civilă. Romanul AMR 273 (in extenso... Au Mai Rămas 273) al lui Tudor Călin Zarojanu reconstruiește, cu o molipsitoare poftă de viață și de joc (lingvistic), o atmosferă cazonă care amintește de faimoasele și haioasele aventuri ale bravului soldat Švejk și o poveste de dragoste în dulcele stil clasic al Liceenilor, dar ne și pregătește indirect, mental și informațional, în același timp, pentru o posibilitate. Una pe care nici nu îndrăznim să o numim. Războiul.” (Alina Hucai, redactor)

„«Străinătatea» din prozele lui Augustin Cupșa nu înseamnă doar un spațiu geografic încadrat de alte granițe. Fiecare personaj are propria lui raportare la «străinătate», astfel că prozele din acest volum îmbogățesc termenul cu toate nuanțele pe care le permite literatura, fără a-l explica însă până la capăt. Augustin Cupșa are marea calitate de a le lăsa personajelor sale libertate totală, de unde imposibilitatea de a le anticipa evoluția și senzația că pășești pe nisipuri mișcătoare, care le reușește numai marilor prozatori. Străinătate este o puternică pledoarie despre frumusețea literaturii ca literatură, eliberată de mode și ideologii, și unul dintre cele mai convingătoare volume de proză scurtă din literatura română.“ — CORINA SABĂU

E limpede că şi adulţii au nevoie de poveşti. Numai că zânele lor şi-au scurtat rochiile, şi-au tăiat părul care le ajungea cândva la călcâie şi au învăţat să fie femei, ceea ce e mult mai complicat şi mai periculos decât meseria de zână.Un mănunchi de istorii cu femei aşadar, spuse simplu, captivant, de un povestaş a cărui viaţă seamănă ca două picături de rouă cu a lui Mircea Cărtărescu. În fiecare poveste e un sâmbure de neobişnuit care stă ascuns în carnea obişnuitului, în „ordinar" o sămânţă de extraordinar care dă rod epic.Un omagiu (adesea în sensul cel mai concret, erotic, al cuvântului) adus femeilor „pentru că sunt femei“.Întrebările criticului: Cine spunea că scriitorul român a uitat să povestească? Cine spunea că e misogin?

După „Bucuria de a nu fi perfectă”, cartea de memorii apărută în 2016, Riri Sylvia Manor debutează, iată, la peste 85 de ani, ca romancieră și, împletind cu mult har firele timpului, ficțiunii și confesiunii, scrie o poveste cuceritoare despre Goya, punând într-o lumină aparte, originală, viața și arta acestui pictor de geniu.

Fotografia de pe copertă: autoarea la 18 ani; din arhiva personală

Povestea iubirilor lui Lelian continuă în cel de al patrulea volum al seriei, „Capul de faun”. Acum eroul o părăsește pe Mathilde și vagabondează o vreme în tovărășia lui Maxime. Cei doi ajung în Belgia, pe urmă în Anglia, apoi iarăși în Belgia, răstimp în care Lelian compune cel mai bun volum de versuri al său. Comportamentul lui Maxime față de iubitul său e un amestec de tandrețe și cruzime, de erotism și dorință de a răni și a umili, care, de la un moment dat, devine anevoie de suportat. Chinuit mereu de Maxime, suspectându-l de infidelitate, Lelian, beat, ca de obicei, își rănește partenerul cu un foc de pistol. A fost un accident? O tentativă de crimă? Lelian este arestat și condamnat de un tribunal belgian la doi ani de închisoare. În temnița din Mons, sub influența părintelui Benoît, el își recapătă credința în Dumnezeu, scrie poezii religioase și află că a fost separat printr-o hotărâre de tribunal (divorțul încă nu era admis în Franța) de soția lui, la cererea acesteia și a familiei ei. Iese din închisoare hotărât să înceapă o viață nouă, dar se grăbește să-l reîntâlnească pe Maxime în Germania. Urmează împăcarea sau ruptura definitivă?

`Corabia beată¬, al treilea volum al seriei Lelian, cuprinde două povești de dragoste. Mai întâi cea dintre Lelian și tânără Mathilde, pentru care mai vârstnicul poet face o pasiune adolescentină. Ea îi admiră versurile, se atașează de el și, în cele din urmă, cei doi se căsătoresc și vor avea în curând un copil. Trec împreună prin zile grele: războiul franco-prusac, asediul Parisului, Comuna și reprimarea ei sângeroasă. Dragostea lor cunoaște suișuri și coborâșuri, e complicată de lipsa de apetit sexual a lui Mathilde și de alcoolismul lui Lelian. Apoi în viața lui Lelian își face apariția Maxime, un adolescent straniu și genial. Urmează o nouă dragoste, cu momentele ei de extaz și de agonie, iar Lelian are de ales între aceste două pasiuni, între Mathilde și Maxime, între o femeie și un bărbat.

Ora cinci și șapte minute este ora la care a început războiul din Ucraina. Printr-o serie de proze de acută observație a realității, în care se întâlnesc tandrețea și absurdul, emoția și violența extremă, cartea surprinde spiritul războiului, al cruzimii și cinismului din spatele deciziilor care afectează viețile oamenilor obișnuiți, uneori distrugându-le pentru totdeauna. Cu prelungiri în istoria recentă sau mai îndepărtată a Republicii Moldova, „Ora cinci și șapte minute” e totodată un exercițiu eliberator și o cronică lucidă despre consecințele dintotdeauna ale războiului, camuflate sub forma restituirii existenței lui Alexandru, pasionat profesor de istorie, din copilăria sa de la Flutura până la moartea lui neașteptată.

„În prima dimineață de război, mi-a telefonat un prieten, speriat că Putin o să ne atace și pe noi. Îi tremura vocea și se bâlbâia la telefon. Nu știa ce să facă. Îmi spuse că toţi prietenii lui care aveau mașini au plecat deja spre vamă. Avea și el mașină, dar se temea că cei care fugeau cu mașinile vor fi lichidați primii. De asta, nici nu știa ce să facă. Dar nici să rămână nu voia. Amicul meu intrase în panică. Or rușii tocmai asta și urmăreau. Să bage frica în noi pentru a ne învinge mai uşor.

Plecăm? Te iau cu mine! mi-a zis. Nu, eu o să rămân. Și nu ți-e frică? Ba da, îmi este.

Opțiunea mea i se părea o nebunie. Cum să rămâi, când ai putea să fii ucis în orice clipă? Până spre seară, ajunsese la Budapesta, iar a doua zi era deja la Roma. Eu însă am rămas. Cât a călătorit pe drum, eu mi-am scris primele proze din carte. Scriindu-le, mi-am în­vins frica. De care el nu a putut să scape nici peste mări și țări. De asta îmi este atât de scumpă această carte: pentru că m-a ajutat să-mi înving frica.“

Ajunsă în pragul adolescenței, Donnatela își vede familia destrămându-se sub presiunea problemelor tipice pentru cartierele mărginașe ale orașelor românești din anii ‘90: șomaj, sărăcie, declasare, alcoolism. Salvarea ei din abjecția cotidianului stă în poezie, grație căreia trăiește scurte momente de evadare, când „se extrage din realitate”, înălțându-se deasupra ființelor și lucrurilor ce o înconjoară. În ziua în care mătușa sa și patroana familiei sale, Florentina, îi găsește „agenda muncitorească de scris poezii” și o ridiculizează, Donnatela își arde textele și devine o adolescentă rebelă care își va trăi, asemenea tuturor oamenilor, inițierea în viața pământească. Povestea ei seduce îndeosebi prin îmbinarea de candoare și brutalitate, de umor benign și ironie distrugătoare în zugrăvirea tribulațiilor eroinei ce-și caută propria cale în mijlocul unei lumi în derută.

Fragilitatea existenței este copleșitoare pentru oricine, indiferent de împrejurări sau de statut social. Cum gestionează o familie momentele de criză: prin hiperprotectivitate sau prin delăsare? Ce aduce împreună doi oameni: atracția fizică sau afinitățile? Ce se întâmplă când comunicarea e mai degrabă un impediment? Și, mai presus de toate, poate corpul să ofere soluții? Instinctul, vulnerabilitatea și dorința pot face front comun cu rațiunea, dar nimic nu garantează liniștea interioară. Senzuale, melancolice, mereu la granița dintre sensibilitate debordantă și luciditate iluzorie, povestirile din Ce preferi? explorează limitele vieților unor personaje mereu dependente de un „celălalt”, prezent sau absent. Iar când lucrurile par în sfârșit că se așază, intervine un factor care amplifică problema. 

Vlad Jivan e patronul unei edituri obscure din Timişoara anului 2011 şi erou al revoluţiei din 1989. Face afaceri profitabile cu un fost securist din Bucureşti, iar în timpul liber îi place să joace baschet şi să stea la bere cu prietenii. Discută pătimaş despre mafia ţigănească, despre „invazia” oltenilor care au distrus civilizaţia bănăţeană şi – doar pe jumătate în glumă – despre secesiunea Banatului. În trecutul său există însă câteva secrete pe care nu le dezvăluie nici măcar soţiei lui, Emilia, cel mai întunecat fiind legat de o excursie din 1989 cu părinţii în fosta Iugoslavie, în Split, pe litoralul Mării Adriatice. Iar când Emilia îl convinge să meargă în concediu în Croaţia, Vlad îşi redescoperă prietenii croaţi de odinioară, ce poartă cicatricile unui război secesionist, şi ajunge să se confrunte cu trecutul său tăinuit. Disco Titanic este un roman cu adolescenţi maturizaţi traumatic într-o lume copleşită de puseuri naţionaliste sau localiste, o carte despre tandreţea şi cruzimea care se ascund în fiecare dintre noi.

Povestiri din garaj. Un remix timisorean punk al vietii dinainte si dupa '89. Povestirile din garaj sunt tipice tranzitiei de tip balcanic, traita in Timisoara inainte si dupa '90: veri in care timpul se dilata, asa cum doar in vacantele scolare o poate face, muzici interzise, trase pe casete, baruri locale animate de legende de cartier, romani, sarbi, svabi si maghiari, Poli Timisoara, huligani, batai, ecouri ale primelor revolte care au declansat Revolutia din decembrie '89, afaceri stranii, crime, rauri de bere, scriitori si artisti de tot soiul, scene din viata de zi cu zi, intamplari adolescentine si rememorari nostalgice. Toate desfasurate printre betoane si Bega.

Rosalyn are 24 de ani si este studenta la Londra. Cu un corp invadat de o boala ciudata, cu o poveste amoroasa complicata si o familie disfunctionala, la capatul puterilor, ea decide sa plece cu o bursa de un an la Tokio, pentru a studia limba japoneza. Intalnirea socanta cu o cultura impresionanta va functiona ca o oglinda necrutatoare, care o va ajuta sa se desprinda de trecut si sa se vindece.

Romanul unei revoluții fără început și sfârșit. Două planuri, unul din secolul al XIX-lea, celălalt din prezentul secolului al XXI-lea, se împletesc în niște circumstanțe extra-ordinare. Emin și Max Murgescu, zis Macu, un soi de afacerist obsedat de Eminescu, se caută continuu prin timp și spațiu. Iar strașnica jurnalistă Louise e centrul de greutate în această tatonare fără sfârșit. Coincidențele răsar parcă de nicăieri, contextele istorice și socio-politice capătă profunzime, crizele și corupțiile se adâncesc, măștile cad încet-încet, iar solomonarul nu face decât să strângă menghina și mai puternic.