Literatură română contemporană

În multe colţuri de rai se ascund sâmburii iadului. Un asemenea colţ este Saint-Cirq-Lapopie, o aşezare atârnată deasupra râului Lot şi onorată cândva de prezenţa unui mare poet. Numai că farmecul sub care cad turiştii de cum pun piciorul în acest loc începe să se fisureze când coaja aparenţelor crapă şi afişul pitoresc se vede străpuns de nelinişti, întrebări şi secrete de demult. Ce ascund unul sau altul dintre localnici? Ce întâmplări le-au marcat trecutul şi revin ca să le bântuie prezentul? Şi mai ales ce legătură este între vieţile lor prinse în vârtej şi Pont Valentré din Cahors, ridicat cu peste şapte sute de ani în urmă în oraşul străbătut cândva de muschetarii lui Dumas? Se spune, de altfel, că fiecare pod are blestemul lui. Pentru unii, enunţul e un clişeu sau un cârlig de marketing. Pentru alţii, de exemplu pentru o cercetătoare septuagenară, un prilej de analiză amănunţită. Să fie oare adevărat că Pont Valentré stă sub un blestem iscat din încălcarea pactului cu diavolul? Şi să fie cu putinţă ca un justiţiar din umbră să plivească buruienile umane din Saint-Cirq-Lapopie, manevrat de o confrerie cu un nume straniu?

Podul Diavolului este o aventură rural-urbană cu viraje, mistere şi surprize. În acelaşi timp, romanul lui Radu Paraschivescu îl plimbă pe cititor prin culorile şi aromele din Périgord, indiferent dacă e vorba de o peşteră preistorică, un restaurant Michelin, o cetate străveche sau conacul unui baron ciudat, care îşi ia paharele de acasă când trebuie să bea ceva în oraş.

„După primele 20-30 de pagini, cititorul la început sceptic sau numai blazat din mine și-a regăsit bucuria lecturii. Fraza impecabilă, lucrată în filigran, forța și bogăția imaginilor, exotismul lumii care se ivea sub ochii mei, cu împărați, astrologi, djinni, alchimiști în căutarea pietrei filosofale sau aventurieri călătorind peste mări și țări, trezeau simțuri ațipite, invitau la visare cu ochii deschiși, reînviau lumea de basm a copilului uitat undeva în depărtarea anilor. O poveste desprinsă parcă din O mie și una de nopți, fermecătoare, profundă și de un pitoresc învolt, răsplătindu-și cu asupra de măsură cititorul.“ Petru Cimpoeșu

Am trăit, scriind Theodoros, povești de dragoste, povești eroice, povești atroce, povești reale și fantastice, voluptuoase și crude, petrecute în spații geografice și epoci istorice diferite, pe care m-am amuzat să le reconstitui cu acribie, dar și cu un zâmbet ironic. M-am afundat pe cărările ce se bifurcă ale Bibliei, ale cărții sfinte etiopiene Kebra Nagast și ale Alixăndriei noastre, găsind în toate o expresivitate uimitoare și fără sfârșit. În mijlocul pandemiei, al războaielor, al depresiilor și decepțiilor zilei de azi, am avut nevoie să trăiesc o vreme în tăcerea de capelă zugrăvită cu sineală și chinovar a unei lumi care se-ntoarce mereu, ca floarea-soarelui, către singurul lucru pe care-l prețuiesc cu adevărat, frumusețea.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU

 

Roman tradus în limba franceză

Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, ediția 2022

Romanul anului, Premiile RSS Reloaded 2021

Roman nominalizat la Premiile Observator cultural, ediţia 2022, categoria Proză

Roman nominalizat la Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași, ediția 2022

Roman nominalizat la Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2021 în cadrul FILIT

„În dimineața celei mai lungi zile a anului, doi pescari descoperă, sub podul Garibaldi, cadavrul unei femei a cărei identitate e necunoscută. Crimă? Sinucidere? Accident? Detectivul Martin Breda și iubita sa, Maraia, chimistă și alchimistă, specialistă în amprentele lacrimilor, pornesc într-o dinamică investigație pentru aflarea adevărului. Vulnerabili sentimentali și erotomani atipici, circari cu duble existențe și artiști stradali, voyeuri fără limite și pacienți ai refulărilor, în „Crima de pe podul Garibaldi” lumea trăiește în religia senzualității. Un Cluj pitoresc este scena pe care se derulează spectacolul viu aprins în jurul unei crime ce-i face pe toți suspecți. Între figuranți, actori și actrițe, cuplul Martin Breda – Maraia pășește ca pe scenă, dansând cu împăcări și despărțiri în fața cititorului, ca un sofisticat preludiu, cercetează cazul cu răsturnări de situație și perspective alunecoase, într-o narațiune alertă, din care cititorul n-are timp de respiro, căci se derulează pe fundalul unei construcții muzicale care incită curiozitatea. Tonic și efervescent, „Crima de pe podul Garibaldi” este un policier à la Simenon despre lăsarea întunericului peste inocență, o poveste veselă și tristă despre abandon și pasiune, despre disperare și desfătare.” (Marius Miheț)

„Gene dominante e o carte despre lucrurile care se repetă dincolo de schimbarea vremurilor, a generațiilor. Și despre faptul că oamenii nu se schimbă, de fapt, așa de mult cum ne-am putea închipui. Ei moștenesc și transmit mai departe experiențe tulburi, comportamente, trăsături de familie, „gene dominante“. Nimeni nu e singur! Problemele personale sunt aceleași dintotdeauna, doar decorurile sunt altele. Lumina cade aici mai ales pe niște personaje feminine: fetițe devenite adolescente, tinere femei, una dintre ele mamă a celeilalte, bântuite de aceleași frici, de aceeași teamă difuză, de aceleași obsesii, secrete, vulnerabilități. Ștefania Mihalache ne propune o proză cu puternice accente lirice, în care semnificațiile adevărate ale vieții se arată pornind de oriunde, de la orice: de la niște rufe de spălat, de la un concert în care se repetă versul Push the sky away, de la dorința de a gusta o caisă, de la un concediu la mare – secvențe-interfață pentru varii substraturi. O carte despre noi, oamenii obișnuiți, și, cum se știe, atât de complicați!“ — SIMONA POPESCU

După debutul publicistic în 1967, în revista Luceafărul, la care a colabo­rat de-a lungul timpului cu numeroase cronici TV, de film, de modă, Corina Cristea a publicat un prim volum de povestiri, Prietena mea, Si, în 1969, la Editura pentru Literatură. Acesta a fost urmat de romanul Casta­nii roşii, parfumați şi naivi, volumul de nuvele Eternitatea e după colţ, romanele Sca­dența, Goana după vânt, Emigrant în singurătate, Cartea din berjera aurită, (Ed. Vremea, 2012), Aroganța elitelor, Peregrinări fragile, (Ed. Vremea, 2014), Solitarul solidar. Lordul Byron, (Ed. Vremea, 2015) și 3R: Resentimente… Reminiscențe… Reverberații…, (Ed. Vremea, 2021). Traduce, cu Petru Popescu, romanul Din sălbăticie, de James Baldwin, Univers, 1971. Corina Cristea este inclusă în numeroase dicționare şi istorii ale literaturii române, iar volumele sale s-au bucurat de cronici favorabile din partea unor critici precum G. Dimisianu, Mircea Iorgulescu, George Pruteanu, Mihai Ungheanu, Laurențiu Ulici ș.a.

Din timpul serviciului militar obligatoriu și până la retragerea voită din viața profesională și socială, călcăm pe urmele lui Paul, protagonistul romanului de față, urme lăsate atât în propria geografie interioară, cât și în cea a apropiaților – familie, prieteni, partenere – și a colaboratorilor. Tragem cu urechea la conversațiile sale sau ale celor din jurul lui, îl însoțim în călătorii, parcurgem jurnale și e-mailuri, îi scotocim în gânduri vreme de mai bine de treizeci de ani. O reconstrucție minuțioasă, în fond, a unei vieți care are toate premisele pentru succes, dar care îl ratează conștient și magistral.

Dora Pavel revine cu un nou roman psihologic, Crush, de factură „neuro-gotică”, în care fantasmele unor singurătăți devoratoare alternează cu cele ale unui erotism intens, obsesiv, mereu eșuat. Un roman al blocajului existențial. Un roman ai cărui protagoniști sunt condamnați definitiv la singurătate. O singurătate care zvâcnește disperat să iasă din ea însăși. Pulsiunile pe care le-a stârnit în cei trei bărbați feminitatea Torei Cadis – pictoriță devenită ulterior dansatoare la bară – răbufnesc diferit, dar la fel de răvășitor, în tot atâtea episoade de dragoste ratate. Deși destinele se intersectează, încercările de ieșire din autoizolare nu sunt decât transgresiuni identitare, care au drept consecință un obsesiv crush. Fie că este vorba despre mărturisirile descoperite în jurnalul unui student la arhitectură, Zeno, în urma morții sale violente, fie despre fantasmele adolescentine, asociate puseurilor de panică, de trufie și narcisism ale fratelui său mai mic, Robert, naratorul romanului, fie despre trăirile coșmarești ale lui Sandini, posesorul unei inimi „impostoare”, pentru toți evadarea din propriul ego prin erotism pare imposibilă, chiar strivitoare uneori. Adăugând la toate acestea ideea profanării morții înseși, romanul capătă treptat accente acutizate de thriller.

Un bărbat însurat, o femeie măritată – o legătură pasională, cu scene hard. Scris cu sinceritate, alert și minimalist în construcție, romanul aduce în prim-plan labilitățile iubirii și zonele alunecoase ale oricărei pasiuni.

„[Paul Goma] este un excelent scriitor, este un mare scriitor, evident nu are suprafața lui Soljenițîn, că nici România nu are suprafața Rusiei sovietice, dar este moralmente de aceeași talie și poate că e și mai tare încă decît el pentru că există o inerție românească, există un fatalism românesc, un fel de nepăsare metafizică”. (Eugen Ionesco, intervievat de Monica Lovinescu, Radio Europa Liberă, februarie 1977), transcrierea Securității).

Nu e Ulise, nici Leopold Bloom. E Cătălin Ungureanu, prins în fluxul de conștiință, între întâlniri accidentale și gânduri aparent aleatorii. În echilibru, romanul Într-o zi: terapia pumnului în moacă ilustrează faptul că nu există posibilitatea unui drum clar și drept prin viață. Mai degrabă o biografie intensă a unui realizator radio-tv, cu vocabular identitar, cu un termos în loc de puburile lui James Joyce, cu ironie, ambiții și scopuri, senzații și Mihaele.

„Înger de serviciu este, în esență, cu adevărat o rugăciune, a noastră, a tuturor. Este un altfel de Tatăl nostru, contemporan, pragmatic, real, spus de noi toți, repetitiv, în cor, în același mod, cel puțin o dată în viață. Este drumul nostru, pe care îl parcurgem prin portalul iubirii, din iad către suflet. Este atât de des spusă această închinare... în același mod, inconștient, la fel ca personajele din carte, oscilând viața noastră între material și artă, între traumă și vindecare, între conștient și subconștient, între rațional și ezoteric. Mulțumesc, Ciprian Albu, mi-ai redeschis pofta de rugă!” (Roxana Mihăilă, psiholog)

Cititorii îndrăgostiţi de rebela şi pasionala Darrielle din Istoria romanţată a unui safari vor găsi în acest roman o nouă poveste de iubire, iar cei care nu au cunoscut încă „vocea hipnotică de sirenă” din proza Danielei Zeca sunt puşi în faţa unei istorii noi despre pasiune, aur şi putere. „Am proiectat să scriu o trilogie orientală în care acest al doilea roman e o poveste a întâlnirii încordate dintre «eu» şi «celălalt», dintre femei şi bărbaţi deopotrivă – o odisee a celor trei feluri de eroi care vor construi întotdeauna, în orice literatură, istoriile care se ţin minte: Amantul, Stăpânul şi Profetul. Demonii vântului este cartea Stăpânului îndrăgostit.” (Daniela Zeca)

În cursul unei misiuni CIA în România, la sfârșitul anilor ’70, Al Totila, un agent american, veteran al războiului din Vietnam și unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii, se îndrăgostește de o tânără româncă. Securitatea intervine violent, încercând să distrugă idila. Americanul trebuie să găsească un mod de a anihila acțiunile autorităților pentru a-și salva iubita și a-și îndeplini misiunea.

În acest roman polivocal, trei femei își mărturisesc fără pudoare trăirile. Céline, Ana-Maria și Marta sunt nefericite pentru motive care ar trebui de fapt să le facă fericite: maternitatea, dragostea, căsătoria. În timp ce Ana-Maria cheltuie o avere pe clinicile de fertilitate ca să rămână însărcinată, Céline și Marta se confruntă cu dura realitate de a nu-și găsi împlinirea în viața de cuplu. Profunda lor singurătate ridică o întrebare care este încă tabu în societatea contemporană: are o femeie dreptul să fie fericită în afara condiției de mamă și soție?

„Întinde mâna, Tiberiu” e o carte care se împarte permanent la doi: Tibi, cum îi spune familia, sau „grasu’“, apelativul folosit de băieții din cartierul de provincie, și Tiberiu, cum și-ar dori să fie reținut copywriterul din capitală. Unul și același om, (sur)prins între copilărie și maturitate, între traume și împliniri, între relații și despărțiri, între 1990 și 2020, între personaje, între sexualități și așteptări, între frici, între nevoia de acceptare a propriilor identități și cea de afecțiune și validare, între moarte și viață. Între povești, la urma urmei. Care te așteaptă să ți le apropii.

„Această carte, care ne poartă prin sufletul atât de învățat cu suferința și cu transformarea ei în izbândă, este un crez al autoarei, un crez ce cuprinde recunoașterea cu iubire a rădăcinilor, acceptarea legendei și așteptarea cu încredere a mântuirii. Este o carte strigăt, făcând din cititor un ecou, pentru că nu există cale de a nu rezona cu tot ceea ce ne este relatat cu atâta voluptate. O poveste alcătuită din mai multe povești, în care îndrăzneala și sinceritatea pot servi drept model tuturor acelora care țin în ei o parte din frumusețea universală, neavând curajul de a o împărtăși. Este povestea supraviețuirii în pandemie, cu tot ceea ce ține de asta, singurătate și boală, agonie și extaz, având drept muză lipsa muzei, care, de ceva timp, tace.”, Silvia Grigore

„Mi-am dat seama, în timp ce scriam cartea asta, că ea s-a născut dintr-o uimire și dintr-o inadaptare. Stau, ca un copil crescut de lupi, găsit din întîmplare și adus în jungla societății, și mă uit cum atît de mulți oameni aleargă fără zăbavă după excepțional, după extraordinar. După altfel. Și-n goana asta, se-ndepărtează din ce în ce mai tare unii de ceilalți, pentru că fiecare vede-n felul lui altfelul. E greu de tradus în bătăile de inimă ale aproapelui. Dar cu cît omul aleargă mai tare spre excepțional, cu atît bucuria se-ascunde de la fața lui. Apoi, orice mică reușită a devenit super sau genială. Poate pentru că omul are nevoie, în fuga lui cea mare, să-și presare drumul cu stele. Nu din alea obișnuite, că-s greu de cules. De fapt, imposibil. Unele mici, din chirpici. Ce lume mare! Numai bună să fie iubitoare. Dar ca să fie, are de (re)găsit tandrețea." Ana Barton

Imaginați-vă că Sam Spade și Philip Marlowe intră în cafeneaua lui Rick din Casablanca și-i spun: „Rick, hai cu noi să găsim șoimul maltez!”. Așa ar putea începe Sevraj, o carte care îl are ca protagonist pe Paul Coriolan, un detectiv sărac și lipsit de perspective. Fără clienți de ceva vreme și lâncezind într-o atmosferă anostă, primește pe neașteptate un telefon care îi va schimba viața. Povestea clientului pare plauzibilă, iar onorariul consistent, astfel încât Paul acceptă misiunea de a fura un obiect mistic. Totul pare să meargă conform planului, însă detectivului i se cam încurcă socotelile atunci când înțelege că nu i s-a spus întregul adevăr. Totuși, ceea ce îl împinge în abis nu e doar asta. Paul își dă seama prea târziu că altceva l-a atras în tot acest hățiș… Un roman care se citește cu sufletul la gură, pe parcursul căruia provocările pândesc la tot pasul.

„Când a debutat, în 2018, cu O formă de viață necunoscută, Andreea Răsuceanu a fost o surpriză de proporții în peisajul literar românesc. Romanul este una dintre acele perle rare pentru că pornește de la juxtapunerea a trei povești de viață, din trei epoci diferite, dar reușește mult mai mult decât o cronică de familie și de epocă, reușește să ofere o meditație profundă asupra Vieții și Morții. Narațiunea ei pare că reface istoria Lumii, într-atât de ample sunt dimensiunile pe care le iau destinele particulare ale eroilor. O adevărată cosmologie plină de forță și de originalitate.” (Serenela Ghițeanu)

Într-un roman-document, care surprinde în acorduri fine viața unuia dintre cei mai importanți poeți români, Adrian Jicu recreează totodată o epocă de semnificative transformări istorice și mentalitare. Cu o informație bogată, pornind de la surse edite și inedite, cu verosimile dezvăluiri ale unui univers privat, așa cum trebuie să fi fost el, și incursiuni imaginare în existența zbuciumată a lui G. Bacovia, romanul de față e mai mult decât o reconstituire a vieții acestuia, e o restituire necesară.

„Micile plăceri ale morții”, primul roman al lui Goran Mrakić, surprinde în ansamblul său spiritul, atmosfera și mentalitatea unui sfârșit de epocă dintr-un sat bănățean: Variaș. Prin nenumăratele povești acumulate în interiorul cărții, prin anecdotele, snoavele, poantele și istoriile personale ori cele din folclorul local, prin reflexivitate, diversitate, o doză de nostalgie și una de empatie, scriitorul aduce la viață o lume (aproape) dispărută.

Într-o seară de Sfântul Andrei, profesorul Faustin invită la o masă îmbelșugată în casa sa veche de pe Strada Sirenelor doisprezece cunoscuți. Firi contrastante, indivizi cu preocupări total diferite, aceștia încep să-și depene amintiri inexplicabile din trecutul lor, pornind de la articolul din presă al unuia dintre invitați, care aborda decizia Bisericii Ortodoxe de a refuza înmormântarea creștinească pentru cei ce aleg să fie incinerați. Urmează o noapte înțesată de istorisiri care îți dau fiori, pline de ezoterism sau spiritism, la limita dintre mister și horror, vieți anterioare, prezențe spectrale, sindromul Lazăr și alte întâmplări ieșite din comun, în care ceva cu totul neașteptat se petrece cu unul dintre personaje, punând sub semnul întrebării întregul scop al serii, aparent obișnuite. Este poate romanul cel mai iubit de public al lui Octavian Soviany, reușind să cucerească cititorii de orice vârstă și atingând într-un singur volum atâtea și atâtea genuri: aventură, policier, thriller, soft horror, cu întorsături de situație savuroase și personaje creionate spectaculos, toate îmbinate în stilul unuia dintre cei mai buni povestitori ai literaturii române contemporane. Am scris cartea din plăcerea de a povesti, poate și din pasiunea pentru Dumas. Octavian Soviany

Îți amintești cum a început pandemia? Lockdown-ul, izoletele, frica, completarea declarațiilor, primele conspirații? Ei bine, locatarii din blocul BH 18, de pe Aleea Chihlimbarului 24 bis au avut parte de toate, începând cu vineri, 13 (martie 2020), când nea Ghighi, administratorul, începe să țină un jurnal pentru posteritate. Suita de personaje a acestui roman conține reprezentanții tipologiilor nenumărate cu care ne-am confruntat cu toții în ultimii doi ani, de când lumea și-a schimbat cursul. Începutul izolării face ca destinele lor să se unească într-un mod neașteptat, plin de întorsături savuroase. O carte îmbibată de umor negru și satiră; o „aventură” tragi-comică tipic românească; și un must-read pentru generațiile viitoare, care să înțeleagă ce s-a întâmplat cu noi.

În ultimul an al erei ceaușiste, românii așteptau „să se întâmple ceva”, în vreme ce Europa de Est era cutremurată de căderea Zidului Berlinului. Pe acest fundal, romanul urmărește viața unei familii care trăiește experiențele traumatizante ale totalitarismului, aflat la final. Prefață: Carmen Lidia Vidu „Daniela Rațiu ne invită într-o călătorie de vindecare, de asumare, fără ranchiună. Începe iarna și se termină iarna. Totul durează un an, dar la fel arătau aproape toți anii, toate viețile. Totul era o uniformă. Și-n uniforma asta are loc un spectacol al detaliilor. Peste ani, aș vrea să recitesc romanul și să mi se pară totul o distopie bine scrisă și atât.“ Carmen Lidia Vidu Daniela Rațiu Jurnalistă cu studii de Drept, a intrat în peisajul literar cu poezie și proză. A publicat volumele de versuri Ciorap cu firul dus (2000), Staniol (2018) și Anestezia. Un singur poem (2022), romanele Ochelari de damă (2005) și In Vitro (2007) și volumul de teatru Măcelarul îi citea pe ruși (2016). Este coautoare a scenariului Pauker, aflat, în 2015, printre textele finaliste la concursul HBO de scenarii.

Scris într-un stil alert și captivant, romanul Capcana este construit pe un scenariu polițist. O crimă petrecută în America zilelor noastre constituie pretextul unor explorări profunde și intime ale personajului principal, Zachary Shepherd, asupra condiției exilului și exilatului. Plecat cu ani în urmă din România comunistă și devenit profesor universitar în Statele Unite, Zachary/Zaharia retrăiește moartea mamei sale – și ea rămasă neelucidată – în paralel cu crima de la colegiu, redescoperă supravegherea continuă din țara natală în urmărirea a cărui țintă devine el însuși în America, resimte fenomenele sociale, culturale și politice pe care le predă studenților în comportamentul unor americani – colegi și prieteni sau doar cunoscuți – incapabili să cunoască, să accepte și să aprecieze valorile altor culturi. Constelația așteptărilor, a iluziilor, a dezamăgirilor și a înfrângerilor, specifică dezrădăcinării, este tradusă în acest roman într-o poveste de viață încărcată de căutări, de întrebări fără răspuns, de speranțe și de obsesii.

O carte despre întâmplările neobișnuite din viața oamenilor obișnuiți, care își trăiesc patimile, nădejdile și dezamăgirile, extazul și disperarea fără ca noi să le observăm, fie că e vorba de tânărul emigrant alungat din Italia de epidemie, de șoferul care își caută în vis copilul pierdut neștiind că el există sub ochii lui, de bătrânul apostol al iubirii necondiționate care plantează un cireș întru regăsirea paradisului pierdut, de tânărul care își trăiește netemperat frustrările corporatiste, de nobila lume a aristocrației, atât de fragilă în fața mafiei imobiliare, de ipohondrul aruncat, precum bravul soldat Švejk, în vâltoarea războiului mondial împotriva virusului corona, de distinsa profesoară care trece, oscilând între pudoare și nesăbuință, prin crizele vârstei a doua, de veteranul din Afganistan pentru care, obsesiv, fiecare pas rămâne o amenințare, ca și cum ar călca pe un câmp de mine, de părintele dispus să ucidă pentru a răzbuna răpirea fiicei lui, răpire care, în cazul atâtor alte fete românce, rămâne nepedepsită. Prinși în lupta cu greutățile vieții, ei trebuie să înfrunte provocările cotidianului românesc, rezervor nesecat de probleme, mai ales în contextul izolării aduse de pandemie. Poate și de aceea simpatia autorului pentru protagoniștii povestirilor sale – alimentată de o încredere manifestă în forța părții luminoase a naturii umane – este perceptibilă chiar și atunci când ironia sa la adresa universului corporatist, a relațiilor deseori falacioase din mediul virtual și a intoleranței față de semeni a celor terorizați de molimă nu-i cruță nici pe cei care devin victimele acestora.

Lumea e descompusă, blazată și sortită ratării și, dacă nu ești atent, avertizează Alexandru Vakulovski, devii la fel de neputincios și de gol pe dinăuntru cum sunt și ceilalți. Într-un roman ce ia forma unei confesiuni către iubita sa, naratorul își expune aproape brutal experiențele din anii studenției, perioadă petrecută între Cluj, București și Chișinău. Rănile provocate de comunism basarabenilor încă nu s-au vindecat și, chiar dacă acum pot să circule liber, în realitate se simt în continuare dezrădăcinați și apatrizi, capitalismul nu pare să ofere mai mult decât vechiul regim, iar speranțele legate de venirea în România se năruiesc una după alta. Prin urmare, singura cale de supraviețuire și cea mai la îndemână este lumea frumoasă și fără griji în care te transpun drogurile. O carte dură, „Letopizdeț” conturează o imagine nefardată a României și a Basarabiei anilor 2000, provocând cititorul să se întrebe ce mai poate însemna normalitatea, când totul în jur e absurd.

Realitatea adulților este complet diferită de realitatea copiilor – la asta se gândește Paul în ultima zi din noiembrie, în timp ce-și așteaptă tatăl în fața azilului „Conacul Speranței”, care urmează să fie închis. Faptul că este nevoit să-l ia acasă pe bătrânul diagnosticat cu demență nu este decât o altă provocare dintr-un lung șir: divorțul de Mădălina, pierderea mamei, legătura stranie cu fiica sa plecată în străinătate, relația paradoxală cu fosta lui soție, care îl roagă să-i recupereze cățelul ținut ostatic de iubitul pe care chiar ea l-a trădat. Peste toate acestea, odată cu moartea tatălui său, Paul dezvăluie un secret din trecut care a tulburat viețile tuturor. Protagonistul încearcă din răsputeri să facă față tuturor acestor provocări, reușind în final să evadeze din capcana propriei moralități. Un roman sinuos, ce urmărește complexitățile interioare ale omului care își simte viața trecând pe lângă el, cu efecte profunde asupra cititorului.