Literatură română contemporană

Desene de Mihail Coșulețu

MARIUS CHIVU • MARIANA CODRUȚ • BOGDAN COȘA • AUGUSTIN CUPȘA • ADELA GRECEANU • BORCO ILIN • FLORINA ILIS • ANGELO MITCHIEVICI • IULIAN POPA • MIRCEA PRICĂJAN • VIORICA RĂDUȚĂ • ANDREEA RĂSUCEANU • ADRIAN G. ROMILA • CORINA SABĂU • SEBASTIAN SIFFT • TATIANA ȚÎBULEAC

„16 autori din tot atâtea orașe au scris câte o proză despre locul natal sau în care se regăsesc cel mai bine. În unele texte, atmosfera orașului se insinuează pe nesimțite printre întâmplări, referirile directe la spațiu fiind aproape absente. În altele, acesta comunică imperceptibil cu psihologia personajelor, anticipându-le sau justificându-le gesturile și acțiunile. O lectură în cheie ironică, o privire nostalgică, o imersiune în trecutul istoric al unui loc – toate sunt variante de a citi și a scrie orașul. Scriind despre orașul lui, fiecare prozator și-a făcut de fapt propriul portret.“ — ANDREEA RĂSUCEANU, coordonatoarea volumului

„Apariţie pe scena mondială: în Filip Florian poate fi descoperit un mare povestitor, iar romanul său, Toate bufniţele, este o carte copleşitoare, una dedicată consolării şi disperării în totalitarismul românesc. Acesta este mirajul cărţilor triste ale lui Filip Florian, există priviri asupra realităţii care fac ca ea să fie suportabilă, există şansa ca, măcar în ficţiune, la celălalt capăt al tunelului îngheţat să se afle o fată zâmbitoare.” (Die Welt)

„Odată intrat în lumea acelui orăşel de munte în care se întâlnesc destinele celor doi eroi, odată prins în pânza de păianjen a acestui scriitor de o fineţe şi o măiestrie excepţionale (da, măiestrie, ştiu că urâţi termenul, însă câteodată nu poate fi înlocuit cu erzaţ teoretic), lectura se înfăşoară în jurul tău, se strânge, te sufocă fără a accepta împotrivire: empatizezi atât de puternic, alternativ, cu fiecare personaj, încât te irită trecerea în planul celuilalt. Cam vreo două rânduri, după care te strecori sub pielea lui.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)

În decembrie 2016, cotidianul Die Welt a inclus romanul Toate bufniţele în topul celor mai bune zece cărţi din literatura internaţională ale anului.

Într-o noapte friguroasă, șapte ostași se întorc la palat, aducând cu ei un străin misterios, de pe un tărâm necunoscut, care știe de ce fiul împăratului oamenilor nu se trezește la viață. Salvarea prințului însă vine cu un preț usturător: o profeție care spune că atunci când el va împlini al douăzecilea său leat, va trebui să plece din regat pentru totdeauna, spre locul de unde sângele său își are rădăcinile. Destinul său îi va fi ascuns de cei din jur, dar odată ce va crește, inima începe să i se neliniștească, bănuind că alt adevăr îi este scris în stele.

Un thriller psihologic despre șapte păcate, între care invidia, lenea, superbia ori desfrânarea, plus un personaj care caută purgatoriul. O poveste de azi, alertă, frustă și simbolică în același timp.

„Scenele se construiesc ca niște cadre cinematografice, alternând planul îndepărtat cu cel apropiat, iar ritmul este dat de structurile dialogale – scurte, intense, pe alocuri repetitive, ca o țesătură care introduce o anumită linie-refren.“ Cristina Bogdan

Roman intelectualist, despre pandemie și reguli, despre amintiri, nostalgii și, desigur, femei, satiric și analitic în același timp, aduce o viziune completă asupra istoriei recente și o poveste de dragoste.

„M-am îndrăgostit la prima vedere și pe viață de Femeile de iasomie ale lui Ionel Bușe, savurând poveștile lor stranii, livrești și, deopotrivă, autentice, din postura inedită de jurizant al Concursului de debut al Editurii Litera, care a parcurs șaptezeci de manuscrise, spre a alege romane ce vor decide viitorul literaturii române.“ Radu Aldulescu

ANDREI PANŢU • FLORIN SPĂTARU • LIGIA PÂRVULESCU • LIVIU G. STAN • CRISTIAN FULAȘ • RADU ALDULESCU • RADU GĂVAN • DELIA HÜGEL • DORIAN DRON • ALLEX TRUȘCĂ • LAURA SORIN • DAN SOCIU • EMILIA TOMA • IRINA GEORGESCU GROZA • DOINA RUȘTI • COSMIN LEUCUȚA

„Diversitatea este marca acestei cărți alcătuite din texte inedite. Prin urmare, nu vorbim despre o antologie, ci despre cartea iubirii. De la posesiune, ca act al confirmării sinelui, la tristețile aspirantului sau chiar la viol, ca ritual social al crizei, toate povestirile desenează teritoriul dorințelor. În singurătatea ființei nu există decât speranța și imaginarul infinit al conchistadorului din noi.” Doina Ruști

Carmen Firan este poetă, prozatoare, autoare de piese de teatru şi scenarii de film. Din 2000 s-a stabilit la New York. A publicat peste 30 de volume de poeme, nuvele, povestiri şi eseuri, în România şi în Statele Unite ale Americii.

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Societăţii Poeţilor Americani şi PEN American Center din New York. Între 1997-2002 a fost director de programe la Institutul Cultural Român din New York. Este co-editor al antologiei de poezie americană contemporană Locul Nimănui (Cartea Românească) şi antologiei de poezie română modernă şi contemporană Născut în Utopia (Talisman Publishers) SUA, 2006, precum şi co-editor al antologiei Străin acasă. Poezie contemporană americană cu accent (Numina Press, Los Angeles, 2008). Opera sa apare în traducere în reviste, antologii sau în volum în Franţa, Anglia, Irlanda, Polonia, Israel, Canada, Germania, Suedia. Susţine conferinţe şi lecturi literare la universităţi americane şi la colocvii internaţionale din Statele Unite ale Americii şi Europa.

„Un mister existențial forțează o femeie să-și înțeleagă rostul vieții. Pe parcursul acestei aventuri ea pătrunde pe vrute sau nevrute într-o Terra Incognita, în interiorul vieții bărbaților pe care i-a iubit, rănit, și, în sfârșit, acceptat. Împăcarea prin ieșirea din sine este posibilă.

Mimi este un personaj memorabil, construit cu măiestrie, care se dezvoltă într-o lume ce se infantilizează. Succes și bani trecuți prin sita unor observații acute schițează portretul unui exil complex. Am devorat traseul acestei eroine: nu am bănuit nici ce i se va întâmpla, nici ce va reuși să înțeleagă. Singurătatea bărbaților este un roman perfect. Scris cu sensibilitate și o sagacitate rară, această carte conține un veac de înțelepciune despre timp, vârstă, dragoste și soartă, creând un gen de suspans rar azi în literatură.”

Andrei Codrescu

„Singurătatea bărbaților – un dosar cu pagini albe, în jurul căruia se (re)scrie drumul unei femei. O poveste alertă ca un film polițist, subtilă ca un buchet de simboluri care leagă atent trecutul de prezent.

Temele predilecte ale autoarei – evadare/emigrare și căutare, succes/bogăție și ratare, creație și pasiune/procreație, dez-echilibru, culpă și împăcare – se întrepătrund într-o construcție rotundă și plină de înțelesuri. Pentru că arta (ca și relația de cuplu) poate fi, deopotrivă, libertate și încătușare, nebunie și terapie, iluzie a tinereții fără bătrânețe și spaimă a dispariției numelui după trecerea în neființă…”

Elena Ștefoi   

„Un roman care are multe calități, dar mai ales una foarte rară în proza românească: faptul că se citește ușor, deși e complex și plin de umanitate.”

Mircea Cărtărescu

„O poveste în stil clasic cu un ritm modern, despre șansele și neșansele emigrației, viață și literatură, femei în lumea bărbaților, răsturnări de situație și mister care prind cititorul – în ambianța cotidianului american al zilei, privit la firul ierbii.”

 Ioana Ieronim

Citind povestirile lui Marian Ilea nu poti sa nu te duci cu gandul la relatarile unor Elisabeta Rizea sau Anita Nandris-Cudla. Nu poti sa nu iti amintesti de volume ca Povestirile mamei batrine de Radu Tuculescu. Cat despre fantasticul lui Marian Ilea, este unul inrudit, as spune, cu cel din povestirile lui Carson McCullers (si aici ma refer in special la Balada tristei cafenele), asta ca sa depasesc granitele literaturii romane. Marian Ilea este un autor complex, un cronicar nu numai al unor vremuri trecute, ci si al prezentului, preocupat de impactul noului asupra unei lumi bine ancorate in traditii vechi, puternice. Se poate spune ca prin spiritul lor mitteleuropean, povestirile lui Marian Ilea aduc un cu totul alt aer in literatura romana contemporana. - Raul Popescu

PE LÂNGĂ CEAUȘESCU, ÎMPĂRATUL CALIGULA ERA INOFENSIV CA UN PISOI

Acest roman e compus din trei lumi:
Prima e aceea a unui grup de hoți bucureșteni atât de iscusiți, încât îți fură și sângele din tine și tencuiala de pe pereți. De aceea sunt porecliți „Îngerii Apartamentelor” sau „Vrăjitorii Lacătelor”.
Fiind singurii ce nu sunt înfricoșați de Ceauseșcu, spărgătorii de case alunecă treptat într-un război de gherilă cu Președintele României.
Cea de a doua lume e cea a lui Nicolae Ceaușescu. El e mai plin de contradicții decât un arici, de țepi. Își înspăimântă supușii. E când crud ca un demon, când, îngrozindu-i și mai tare pe cei din jur, se transformă într-un ins plin de umor, iertător și care se sacrifică pentru ceilalți.
În sfârșit, cea de a treia lume e cea a tinerilor scriitori. Printre aceștia se numără și Daniel Bănulescu care, deși știe sigur că va ajunge cel mai mare scriitor din lume,  găsește că e prea periculos să scrie mai mult de un cuvânt pe zi.

Povestirile ce compun volumul lui George C. Dumitru îi dau imediat cititorului senzația unei imersări în lumea românească actuală. O lume de oameni prizonieri ai grijilor de zi cu zi: câștigarea existenței, dificultățile din cuplu, copiii care cresc și problemele lor cu școala, cu telefoanele mobile, jocurile pe calculator și rețelele de socializare ce-i acaparează. Priviți de autor cu o ironie în care pare să se strecoare uneori și o undă de duioșie, protagoniștii acestor povestiri – personaje adesea cenușii, banale – sunt sistematic învinși în încercările lor de a depăși constrângerile cotidianului și de a se împlini. Un angajat al unei corporații plănuiește în amănunt seducerea unei colege, dar un incident face ca operațiunea să se sfârșească, umilitor, înainte de a începe. Un altul, atras de perspectiva de a urca în ierarhia firmei, se îmbată cu comice visuri de mărire care nu așteaptă decât următoarea ședință pentru a se spulbera la contactul cu realitatea. O femeie care a renunțat la carieră pentru a se consacra familiei – de fapt, slujirii unui soț de care e dominată – se străduiește să se convingă singură printr-un adevărat program de viață că a găsit calea spre fericire...

Alecu Ancuțescu își poartă greu cei aproape 60 de ani. Lumea lui îl dezamăgește și îl înspăimântă, iar violența i-a devenit, pe negândite, firescul. Nici nu mai știe de când Larisa, soția sa pe care odată a adorat-o, e o alcoolică veșnic arțăgoasă ori de când Oana, fiica lor de 15 ani pe care o iubește nemăsurat, s-a lepădat de orice afecțiune filială față de el. Egreta Office, clădirea de birouri unde e paznic și refugiul lui de 15 ani încoace, a rămas singurul loc în care mai poate să simtă că nu e pe de-a-ntregul ratat. Dar într-o zi Larisa dispare, iar Alecu, încercând să se salveze pe sine și să-i salveze pe ai săi, își disecă viața și fricile căutând răspunsuri izbăvitoare, în mijlocul unor accese de nebunie ce par să-l îndepărteze de eliberarea dorită. Ce anume îi ține împreună pe membrii familiei sale disfuncționale și cum se face că nașterea copilului i-a înstrăinat pe unul de altul? Cum își mai poate răscumpăra el viața când trecutul s-a transformat acum într-o amenințare? Povestea lui Alecu Ancuțescu depășește granițele unui roman de familie, reușind să oglindească o societate canceroasă a anilor nesiguri din preajma aderării României la Uniunea Europeană.

Intre doua fronturi. O iubire secreta din cel de-al doilea Razboi Mondia. Ediția a II-a, revizuită și repaginată

Cu inima impartita intre loialitatea fata de tara si iubirea pentru un ofiter german, Lulli Leonida-Lazarescu, sotie-trofeu si o femeie inaintea epocii sale, traieste o aventura pasionanta, ce o duce din Bucurestiul boem al Athenee Palace-ului si Capsei, misunand de spioni si informatori, de ofiteri si diplomati nemti si sotiile lor, pana in Berlinul bombardat de dupa razboi, odata cu schimbarea hartii Europei.

„Cerul ca oțelul este un tur de forță, așa cum ne-a obișnuit Cosmin în mai toate cărțile lui. Surprinzător că într-un cadru postapocaliptic, la limita supraviețuirii, autorul își alege drept protagonist o eroină, un fel de Ellen Ripley care învață să se adapteze într-o lume unde nu xenomorfii fac legea, ci propriii ei semeni dezumanizați, alienați. Road-novel, distopie, poveste cu mult suspans, violență bine dozată, dialoguri pe muchie de cuțit, cartea își atinge țelul fără ocolișuri inutile și ne obligă să medităm în cel mai serios mod la propria noastră natură. Am fi pregătiți să facem față unui astfel de univers fără să ne pierdem umanitatea?“ — ANDREI MOCUȚA

„O poveste tulburătoare despre lupta pentru supraviețuire a unui singure femei într-un peisaj postapocaliptic. Însă tot ce mai rămâne după un dezastru global de natură incertă este confruntarea terifiantă cu răul din oameni, căci speranța stă ascunsă printre tranșeele ființei. Un roman șocant, care îți ține sufletul captiv pe toată durata lecturii, doar pentru a fi devorat mai târziu.“ — IONUȚ CHERAN

„Într-un stil pointillist, cu umorul său inimitabil, Cătălin Mihuleac trezește la viață, prin intermediul unor figuri emblematice, o Românie în plină transformare, pe care eu însămi am cunoscut-o bine. De la Misiunea Militară a generalului Berthelot, din 1916, la Misiunea Universitară Franceză de după război, personajul lui Marcel Fontaine, fir conducător al cărții, și ordonanța sa, soldatul Petru Negru, călăuza lui spre sufletul românesc, restituie întreaga căldură a prieteniei franco–române, pe care mi se pare acum că poveștile atât de evocatoare ale lui Cătălin Mihuleac reușesc să o scoată la lumină.

Printre «domnișoarele lui Fontaine» sunt câteva care mi-au fost colege la Liceul Francez din București, în ultimul său an de existență, 1947–’48, înainte ca regimul comunist să-l desființeze, și am fost foarte impresionată de curajul cu care au înfruntat toate pericolele atât de scump plătite.

O carte emoționantă, de citit și recitit cu plăcere.“ — MARILY LE NIR

Ca orice povestitor de vocație, Ioana Nicolaie își ia cititorul de mână și-l conduce pe un drum. Un drum surprinzător, căci din loc în loc îi dezvăluie straturi emoționante de arhitectură interioară. Se poposește în copilărie, dar și-n adolescență, dar și-n viața matură. Și din fiecare se scoate la lumină ba un secret, ba o mărturie, ba un nucleu dramatic, sau straniu, sau impregnat cu mister. Miezul inimii e o carte a tandreței, a iubirii, dar și a lucrurilor inexplicabile care ne tivesc tuturor viețile.

„Cât despre scris, nu e mare lucru de adăugat: scriitoare am fost întotdeauna. Și pe vremea dansului cu menghina, și pe timpul zugrăvitului sau al practicilor agricole, și pe când coseam cu atenție ștergare, și pe când abia mai răsuflam în năvodul ce părea că nu se va deschide vreodată. Dar, dacă n-ar fi fost revoluția, bănuiesc că n-aș fi intrat la facultate, așa că nu mi-aș fi pus nicicând cărțile pe hârtie. Aș fi fost, probabil, angajata unei fabrici de tricotaje sau, pentru că-mi plăcea să cos la mașină, aș fi ajuns croitoreasă.“ — IOANA NICOLAIE

„Un bărbat e pe cale să se despartă de femeia pe care încă o iubește și, încetul cu încetul, tot decorul din jur se schimbă. Povestea pare să se îndrepte spre o distopie. Eu o văd mai degrabă ca pe o splendidă parabolă despre dragostea care distruge sau reface întreaga lume. Despre dragostea și lumea în care facem toate greșelile posibile.

Deși ecourile prezentului, cu metehnele și amenințările lui, sunt ușor de recunoscut, totul e proaspăt în această carte: emoționantele personaje ale diasporei cu care se intersectează traducătorul-interpret Radu Grinda, scenele cu copii, amintirile, primejdiile venite la pachet cu gesturile colective salvatoare, până și cumpărarea unui sendviș în pauza de masă. 

Cătălin Pavel are un stil dens, atașant, care se opune banalității lumii prin observarea omenescului cu o atenție și o înțelegere de-a dreptul binefăcătoare. Lumea contemporană/viitoare e privită cu neîncrederea și umorul pe care le merită.

Observația criticului: Nu ratați apariția întâmplătoare a unui anume Pavel, mereu nedumerit, «picat din lună», episod care revine în toate romanele de până acum ale autorului: e semnătura lui secretă. Și nu ratați nici o întâlnire cu cărțile a căror semnătură e Cătălin Pavel.“ —     IOANA PÂRVULESCU

„Să scrii un roman rămâne cea mai curioasă îndeletnicire din lume. Cum s-a putut ajunge la așa ceva? Poate din cauză că, indiferent cât de mult uităm asta, scrisul și cititul ne scot din bolgia intermitenței și a fragmentarului. Și din cea a artificialității, care doare fără să-ți dai seama. O vreme am crezut că scriu o utopie neagră. Ar fi groaznic, bineînțeles, să ajungem să trăim într-o lume fără copaci – de fapt, ar fi o lume fără oameni. Dar, la urma urmei, e un roman despre iubirea care nu te poate părăsi cu totul. Sau mă înșel, și poate.“ — CĂTĂLIN PAVEL

Ilustrația de pe copertă: manuscris al lui Beatus din Liébana, ilustrat de Ende și Emeterius (folio 63r, detaliu), sec. X, Muzeul Catedralei din Girona

Martin Plant, regizor, american. Ana-Maria Iacob, scenografă, româncă. O nuntă în Brașov, o escapadă în Munții Făgărașului, o viață în doi începută în candoarea și frumusețea a două suflete pereche. Dar în a treia zi a căsniciei lor Ana dispare pur și simplu. Soțul ei este considerat suspect, însă ancheta poliției e sistată din lipsă de probe. Suferința lui Martin capătă noi dimensiuni după ce descoperă jurnalul Anei, o Ana neștiută, încercând să pătrundă înțelesul scrierilor mistice ale iudaismului. În visele ei notate cu acuratețe, un înger (sau un demon?) îi desenează planul unei case, în fapt Templul lui Solomon adus la scară. Martin înțelege că trebuie să construiască această casă chiar pe locul unde dispăruse soția lui. Înțelege că, odată ridicat, templul îi va aduce înapoi dragostea. Un proces greu și complicat, care îi va pune la încercare răbdarea și credința în oameni: este atacat și tâlhărit, amenințat de autorități, ocolit de sătenii habotnici și superstițioși, acuzat că vrea să se închine lui Satan. Cu toate acestea, limitele în care este împins, efortul supraomenesc la care se supune, transfigurările prin care trece îi vor limpezi mintea și sufletul: Ana lui e aici, în această serenitate a ființei, și îl așteaptă. Iar el e hotărât să facă pasul spre ea.

„Cartea de față e scrisă în cheia cabalei literale, temurah. Aici metoda devine un proces de construcție care duce către un adevăr incontestabil: dragostea e căderea în cer, calea spre iluminarea sufletului.“ (Paul Țanicui)

Într-o zi labirintică, viața domnului Franz se transformă în coșmar, iar pe urmele sale se află un narator ironic și hotărât să mărească necruțător toate detaliile. Un roman matur, cu o compoziție ingenioasă și final bun.

„Inteligent, extravagant, niciodată plictisitor, combinând cuvintele cu dezinvoltura cu care un erou de western învârtește pistolul pe un deget, Pavel Nedelcu îl ia mereu prin surprindere pe cititor.” Alex Ștefănescu

Pavel Nedelcu (n. 1993), traducător, critic literar și prozator din grupul LiterNautica, multipremiat pentru povestirile sale la diferite concursuri literare (organizate de PEN România, revista Tribuna, revista Apostrof etc.). Cele mai cunoscute au fost publicate în volumul Treisprezece. Proză fantastică (2021). Încotro ne îndreptăm a primit Premiul al II-lea la concursul „Primul roman“ organizat de Editura Litera.

Sexualitate, literatură și scene memorabile în peisajul bucureștean actual.

„Un roman dens și senzual, cu o imagerie stranie, de avangardă, Greier de topaz amintește prin vervă și intensitatea emoțiilor de scriitura lui Céline, de care îl mai apropie și observația exactă, dar și viziunea sardonică, uneori. Scrisul voluptuos, inventiv, și cultura filologică fac din el un roman de raftul întâi.“ Doina Ruști

Florin Spătaru (n. 1983) e prozator, poet și traducător din limbile romanice. A câștigat concursuri literare în Franța și a fost publicat în Nouvelle Quinzaine littéraire din Paris. Romanul Greier de topaz s-a aflat printre finalistele la concursul de debut al Editurii Litera – „Primul roman“.

„Toţi ceilalţi din jurul tău fac eforturi să te schimbe, să te convingă, să te ispitească și să te controleze. Cei mai buni cititori aleg ficţiunea pentru a se elibera de tot acest zgomot”, spunea Philip Roth. Proza scurtă te poate elibera de zgomotul lumii în doar câteva pagini.

„În cele patruzeci de proze ale antologiei există istorii despre persecuţia Securităţii comuniste și despre migraţia din UE; au loc întâmplări în târguri de vechituri și cârciumi, în sanatorii conduse de vampiri și cabinete de terapii high-tech ale viitorului; se desfășoară călătorii peste hotare, în jurul camerei, în mintea umană, în timp sau în universuri paralele. Astfel, în fiecare povestire – fie că e vorba de monolog, dialog sau realism comportamentist, epistolă postumă, parabolă religioasă sau metanaraţiune livrescă, apocrife istorice, pastile filosofice ori microistorii cyber pop – se conturează o formă de graniţă, de trecere sau de încălcare a unei limite: între culturi, limbi și ţări, între prezent, trecut și viitor, între realitate, vis și fantezie, între uman, animal și nonuman, între public și privat, inocenţă și maturitate, decenţă și obscenitate, luciditate și nebunie, convenţional și diferit, între viaţă și moarte.” (Marius Chivu)

Ediţia Sosiri/Plecări a Antologiei KIWI a primit Premiul RSS Reloaded pentru Cartea de proză scurtă a anului 2021.

Un consilier prezidential ajunge in vizorul public, cade in dizgratie si isi pierde functia din pricina unei banale iesiri duminicale la mall. Un pensionar ajunge presedinte de bloc, ocazie care il face sa descopere cu alti ochi micul univers din cladirea in care locuieste si in care se „pregateste” o oribila crima. Un ambasador la Lima este pus in dificultate de o cerere neobisnuita, care ii va schimba complet viata. O greseala din adolescenta ii influenteaza intreaga existenta a unui barbat. Aflat intr-o vacanta greceasca, el are parte de o intalnire socanta, care il forteaza sa-si rememoreze viata pentru ultima data. Toate aceste povesti va asteapta sa le descoperiti in volumul de fata.

„Gabriel Gafita revine cu un volum de povestiri, patru la numar, cantonate in cea mai stricta actualitate: Experiment pe persoana publica, Balada comitetului de bloc, Problema de la Lima, Alternativa la fuga in Egipt.
Autorul are un simt deosebit al detaliilor semnificative, o finete a observatiei surprinzatoare, un verb ironic. Si mai ales surprinde micimea lumii inconjuratoare cu o acuratete deosebita. Acestea par sa fie principalele trasaturi ale celor patru proze ale lui Gabriel Gafita.“
Stelian Turlea

Toată lumea pare vinovată şi toţi au ceva de ascuns. Iar dragostea, oarbă şi imprudentă, nu ajută prea mult la limpezirea lucrurilor. Conu Costache, un poliţist elegant, pasionat de ceea ce face, trebuie să dea rapid de urma adevăraţilor răufăcători. Marile ziare rivale, Universul şi Adevĕrul, sunt implicate, fiecare în alt fel, în ceea ce se pune la cale.

Personajele principale din Viaţa începe vineri sunt prinse în noi întâmplări: escrocherii, politică, dezordine şi poveşti de dragoste care nu exclud escrocheria, politica şi dezordinea. Le leagă un singur lucru: obsesia pentru viitor. Fiindcă, dacă aşezi în altă ordine cifrele secolului XIX, dai, cu totul pe neaşteptate, de secolul XXI.

Într-o singură săptămână, începând de luni, 23 februarie, şi până duminică, 1 martie, Capitala e zguduită de o mulţime de evenimente. Şi totul porneşte de la o conferinţă ştiinţifică ţinută la Ateneu de un doctor tânăr şi ambiţios.

Anul 1897. Un bărbat este găsit fără cunoștință, în câmp, lângă București, în zona „moșiei Băneasa”. Nimeni nu știe exact ce e cu el și fiecare bănuiește altceva: e un escroc internațional care vrea să-și piardă urma? Un criminal? Un bolnav? Încetul cu încetul, în jurul lui se adună o mulțime de oameni: un medic și fiica lui, un polițist, un comisionar în vârstă de 8 ani, care umblă prin toată Capitala cu scrisori și pachete, și, nu în ultimul rând, gazetarii de la Universul.

Romanul, alert, cu un fir al acțiunii semipolițist, cu personaje extrem de vii, dintre cele care-ți devin prietene, se petrece în numai treisprezece zile: de vineri 19 decembrie până la sfârșitul anului. Atmosfera lumii bucureștene din preajma anului 1900 este recreată ca-ntr-un film. Ajunge să deschizi cartea și te afli, deja, acolo.

„Este o carte singulară, care sfidează cu inteligență și talent direcțiile prozei românești actuale. Este doar ceea ce ne place să numim a thing of beauty, aflat în afara zgomotului cacofonic al tuturor bătăliilor. Viața începe vineri e o carte care poate fi citită ca roman polițist, roman fantastic pe tema călătoriilor în timp sau roman istoric, dar cititorul va fi enorm câștigat dacă va uita de toate aceste categorii și-o va vedea pur și simplu ca pe o lume vie, plină de poezie și adevăr, cum sunt toate scrierile care înseamnă ceva în literatura lumii.” MIRCEA CĂRTĂRESCU

„Dorința mea cea mai mare, mai tainică și mai trainică a fost una irealizabilă, să călătoresc în timp. N-am putut să mi-o îndeplinesc altfel decât prin cărțile mele, care au în comun vizitarea altor timpuri. Am scris deci ca să-mi îndeplinesc o nevoie vitală” IOANA PÂRVULESCU

„Un firesc al nefirescului, așa aș caracteriza romanul de debut al Ruxandrei Burcescu. Un subiect întunecat, spumos, comic și tragic. Autoarea combină supranaturalul și psihologia de margine. Un psycho-noir, s-ar putea zice. Ce surprinde de la primele pagini e abilitatea și ușurința de a construi fără efort o lume românească, recognoscibilă în toate amănuntele, cu convenții, prejudecăți, superstiții, și reflexul ei în oglindă, misterios, tenebros și provocator. De citit, până la ultima frază, cu sufletul strâns.“ — FLORIN IARU

„Am început să scriu acest roman în urma mentoratului cu Marius Chivu și Florin Iaru, asigurat de programul Prima Carte. Mai bine de jumătate din el a fost scris în timpul acelor șase luni în care am învățat o lecție importantă – nu scrii ca să îi arăți cititorului cine ești, ci, în primul rând, ca să îi arăți cine poate fi el. Povestea romanului s-a născut din interesul meu pentru relațiile de familie și din modul cum relația între doi frați este întotdeauna o ecuație nu cu două, ci cu trei necunoscute. Ea este determinată de relațiile individuale dintre părinte și fiecare dintre frați. Lumea romanului Instabil este o lume a intențiilor și a dorințelor. Dacă alegerea e un act final, intenția ascunde în ea un infinit de posibilități. Iar personajele mele se mișcă în această lume în care intenția nematerializată lasă urme materiale. Ca niște acrobați, ele merg, într-un echilibru precar, pe linia de demarcație dintre lumea alegerilor făcute și lumea celorlalte posibilități, rămase suspendate. Și poate că, în final, explorând poveștile care mă fascinează, reușesc să ating și poveștile celorlalți.“

Manuscrisul acestei cărți a fost selectat în cadrul programului Bursa Prima Carte, organizat de Fundația Friends For Friends (ffff.ro) cu susținerea Friends\TBWA, din dorința de a oferi sprijin pentru finalizarea unei cărți scriitorilor români talentați, dar nepublicați.

„Mă acuză unii şi alţii că nu sunt «modest». Sunt modest, dar nu în accepţiunea comună şi limitată. Sunt conştient de înzestrarea mea poetică, sunt conştient că poemele mele sunt mult mai bune decât ale multora şi sunt conştient că am un scop în viaţă pe care cei mai mulţi nu îl au. Asta nu mă poate face modest aşa cum îşi imaginează ei. E o prostie să fii modest în faţa proştilor. Dar sunt modest pentru că îmi cunosc limitele, chiar dacă sunt mult peste ale altora, ele există. Sunt modest pentru că îmi cunosc locul şi rolul în societate. Sunt modest pentru că nu cer şi nu mă aştept niciodată la ceva nemeritat. Sunt modest pentru că nu urmăresc mărire, ci valoare, nu câştig, ci calitate. Sunt modest şi recunosc talentul, măreţia, valoarea altora, mulţi, la fel de buni sau mai buni decât mine. Sunt modest pentru că urmăresc să fac doar binele şi generozitatea e forma mea de modestie. Nu voi fi însă niciodată modest, adică supus, în faţa nedreptăţii, a mitocăniei, a lipsei de valoare, a semidocţilor, a oportuniştilor, a înfumuraţilor, a dogmaticilor, a trădătorilor, dictatorilor, călăilor şi limitaţilor cu pretenţii de genii.”

Privind înăuntru îi oferă cititorului o descriere a călătoriei lungi și anevoioase, cu suișuri și coborâșuri, cu obstacole și victorii, către acceptarea și împăcarea cu un sine rănit, care a adunat traume de când se știe. Este povestea zbuciumului și zbaterii sinelui care se apără de realitatea poate prea crudă pentru a fi suportată și care recurge la mecanisme de protecție ce­l ajută să supraviețuiască, dar care îl izolează totodată de realitate. Este și povestea luptei — în ani de terapie, individuală și de grup — cu aceste mecanisme, dar și povestea drumului către vindecarea eului rănit și împăcarea dificilă cu sine.
O carte care descrie dureros de deschis cele mai profunde traume și care te pune pe gânduri, dar îți oferă și speranță, pentru ca există o cale spre vindecare, cu prețul unui efort remarcabil.

„Prima tipă căreia i-am atins sânii s-a sinucis. Dacă Alex Tocilescu face umor de hipsteri, caterincă finuță, Remus Boldea încearcă să iasă din zona burgheză de confort și să facă umor de băieți. Cele mai reușite proze ale volumului sunt pe băiețeală, cu situațiile tipice: îmbrobodirea unei colege de liceu, ratarea pierderii virginității, ieșirea cu gașca 30+ în Vamă, unde o yoghină convinge un tovarăș din grup să încerce poziția «anus la cer». Ca scriitor, e mult mai greu sa încastrezi într-un text faze de băieți, riscul să pici în fanfaronada, machisme proaste, clișee obosite și libidinoșenii e mare. Și cel mai dificil e să reabilitezi umorul de autobază, pe care personal îl ador – e sănătos și eficient, nu se împleticește în subtilități intelectuale. În zona asta rarefiată puțini se încumetă, iar cei care se încumetă de obicei își rup gâtul. Remus Boldea nu și-l rupe. Respect, Remus!" Adrian Schiop

„Imaginați-vă că viața voastră s-ar sparge ca o oglindă în timpul adolescenței, iar în fiecare fragment v-ați putea vedea câte un viitor posibil și niciunul n-ar arata precum v-ați dori. Așa sunt povestirile lui Remus Boldea: cioburi în care îți poți tăia buricele degetelor sau încheieturile, dar în care vezi lucrurile dureros de clar. Personajele sunt tineri care merg nepăsători pe muchiile existenței, ca pe niște funii întinse deasupra hăului. Nu există sfârșituri fericite, nici împliniri, de parcă eroii ar fi condamnați la o singură pedeapsă, una groaznică și imposibilă în același timp: să-și ducă la împlinire propria viață." Adrian Georgescu

Dragoste, sclavie, fanarioți – plus un manuscris insolit.

Leun, un vlaș în vârstă de șaptesprezece ani, aude un cântec despre București, ca loc al tuturor fericirilor, și străbate Imperiul Otoman ca să ajungă acolo. Este croitor, iar această pasiune îl face să se simtă liber. Dar sensurile mult visatei libertăți se schimbă după ce o întâlnește pe Maiorca. Este anul 1796, iar toată întâmplarea încape într-un document, devenit eroul principal al poveștii.

O carte fastuoasă, de o senzualitate molipsitoare, un poem închinat Bucureștiului. Eugen Negrici

Un insolit love story, într-un Bucureşti fanariot, zugrăvit cu o ştiinţă destul de rar întâlnită azi, a portretizării, până la tabloul amplu în care simţi cum foşnesc, parcă, detaliile mătăsoase ale picturii bizantine. Ioan Groşan, Observator cultural

„Oameni mari este o carte incomodă, dar deloc încrâncenată. Maria Orban își construiește propriul playlist, scrie relaxat despre cele mai profunde dileme umane, despre punctele de cotitură din viețile noastre, acumulează episoade cinematografice, cu mult umor și (auto)ironie, într-un stil care te va cuceri pe loc.

Oameni mari poate fi o carte despre maturizare, despre proiecții și despre călătoriile interioare. Despre asumarea eșecurilor pentru a face un pas înainte. Despre a te accepta.

La 15 ani de la apariţia romanului, povestea „babei comuniste” Emilia Apostoae este una dintre cele mai de succes ale literaturii române, cu cinci ediţii publicate în România, la Editura Polirom, şi traduceri în Franţa, Ungaria, Austria, Polonia, Spania, Italia (două ediţii), Bulgaria, Turcia (două ediţii), Croaţia, Norvegia, SUA şi Ucraina. La toate acestea se adaugă şi o ecranizare, în regia lui Stere Gulea, şi o serie de spectacole de teatru sau balet în ţară şi în străinătate, adaptate după cartea lui Dan Lungu. La fel de actuală şi azi, cu acelaşi umor debordant care i-a cucerit pe cititorii români şi străini, ediţia aniversară este îmbogăţită cu o addenda ce reconstruieşte prin texte şi imagini parcursul excepţional, din 2007 până azi, al romanului-fenomen Sînt o babă comunistă!