Literatură română contemporană

Romanul Detonarea începe chiar din 1918, anul Marii Uniri, şi se sfîrşeşte în zilele noastre, urmărind povestea a patru generaţii ale unei familii, de-a lungul unui secol de transformări radicale pentru destinul României. Reprezentantul fiecărei generaţii are cîte un mentor, o călăuză care intervine decisiv în viaţa lui, dar întîlnirile ce par la început providenţiale se dovedesc de cele mai multe ori a fi fatale. Apar astfel nume importante ale istoriei, scriitori, gazetari sau politicieni, iar tabloul general este acela al unei împletiri între bune intenţii şi perfidie, între naivitate şi ticăloşie, între idealism şi cinism. Străbunicul, bunicul, tatăl şi fiica, deşi foarte diferiţi între ei, construiesc, pe rînd, cîte o bucăţică din destinul tragic al întregii familii, care îşi urmează cursul decadă după decadă.

„Am încercat să evit tentaţia unei fresce minuţioase şi chiar plictisitoare şi să pun în prim-plan esenţele, subscriind la ceea ce spunea Cioran, că vom ajunge într-o vreme cînd nu vom mai citi decît telegrame şi rugăciuni. Romanul acesta este aşadar o contopire a rugăciunii cu telegrama...” (Dan Stanca)

Trintius, un hacker anarhist, îndrăgostit nebuneşte de o victimă a lui, Ema, este recrutat în închisoare de serviciile secrete. După mai multe şedinţe de psihoterapie, Trintius îşi scrie memoriile camuflate într-o şaradă de întîmplări extraordinare, divers localizate în timp şi spaţiu, din Patagonia lui Magellan în Cuba lui Che Guevara, din Barbaria corsarilor în Coreea de Nord contemporană. Dar este Ema ceea ce pretinde? Ajunge personajul principal să controleze jocul sau trăieşte doar o iluzie? Răspunsurile se găsesc în memoriile lui Trintius – o colecţie de întîmplări cu personaje aflate în situaţii teribile de viaţă la extrema realităţii. Aparent autonome, poveştile capătă neaşteptat coerenţa intimă a traumelor unui hacker hăituit de propriile fantasme. Ca să-l înţelegi, trebuie să înveţi să priveşti prin ochiul unei libelule, un „ochi format din mii de alţi ochi, numiţi omatidii, ca nişte lentile, fiecare aplecată asupra unui detaliu. Şi din toate adîncimile perspectivei, ochiul cel mare reconstituie întreaga imagine”.

Romanul Câinele iubirii e o poveste de familie neconvențional spusă, despre o lume deopotrivă dură, întunecată și plină de tandrețe. Privită prin ochii copilului-narator, existența cenușie dintr-un oraș de provincie comunist, cândva la sfârșitul anilor ’70, capătă dimensiuni fabuloase: un tată ofițer, autarhic și închis în sine, a cărui boală îl reduce treptat la stadiul de invalid, o mamă puternică, în ciuda fragilității ei fizice, o istorie complicată de familie, care îl are în centru pe bunicul patern, sunt elementele poveștii.

„La început a fost o fotografie găsită întâmplător, care m-a făcut să scriu despre ce mă frământă. Despre cicatricele care nu se vindecă, istoria în care suntem aruncați și căreia nu vrem să-i aparținem, boala căreia nici ei nu vrem să-i aparținem. Am vrut să disting fețele colective ale vinovăției, chipurile individuale ale mărturisirii, mecanismele prin care, împreună, devenim o înfățișare, o imagine. Ce ne umanizează? Ce ne dezumanizează? Până unde suntem noi înșine? Ficțiunea m-a ajutat întotdeauna să decupez teritorii aparent nelocuibile, pentru că lumile mele au granițe fine, permeabile, ușor de străpuns. Am scris cartea aceasta cu teama că, uneori, le-am lăsat personajelor mele prea multă libertate, și cu neliniștea că, alteori, le-am abandonat când aveau mai mare nevoie.“

Volum apărut cu sprijinul Zoppas Industries România

„Un singur cuvînt îţi vine să spui la capătul acestui volum care, pe de-o parte, semnalează un debut şi, pe de alta, confirmă o vocaţie: ADORABIL! Debutul e al unui copil de 7 ani care îşi lasă trecut numele pe copertă, Tudor Şerban, iar cel care se dovedeşte încă o dată nu doar un excelent poet, ci şi un adevărat om de presă atunci cînd înregistrează atent şi sensibil puzderia de vorbe din jurul lui e Robert Şerban. Aşadar, în tandem, un fiu şi un tată. Amîndoi îşi pun întrebări, amîndoi îşi dau răspunsuri, iar din jocul lor plin de tandreţe, farmec şi umor se naşte nu doar o lecţie discretă pentru toţi părinţii obosiţi, ci şi una de neaşteptată poezie.” (Adriana Babeţi)

„Un puşti care își trăiește copilăria din plin și, culmea, are și timp de joacă, ceea ce este din ce în ce mai rar printre copii. Și atunci are vreme de isme: Tudorisme! Ai grijă, e periculos, foarte periculos! S-ar putea să te dezvolți frumos, să ai o personalitate bine conturată, ba chiar să ai păreri proprii și, cine știe, să-ți mai impui și punctul de vedere. Of! Am speranţa ca jocul meu actoricesc, atunci cînd mă voi pune în mintea ta, să se ridice la nivelul tău! Pentru toate celelalte există taică-tu, Robert. Dovada: această carte!” (Pavel Bartoş) 

„Tudor nu este aici un copil care spune «lucruri trăsnite», ci un medium, un revelator al vîrstei de aur, iar inspiraţia lui Robert Şerban de a-i urmări aventura intrării în istorie şi a luării ei în posesie este ea însăşi un act de creaţie.” (Pavel Șușară)

Jurnalistul Stefan Irimescu lucreaza la Vocea socialismului si se bucura de micile privilegii ale unui intelectual cu oarecare celebritate: invitatii la film si la teatru sau acces la alimente devenite rare, precum unt sau ulei, fara sa stea la coada ore in sir. Acest confort meschin dispare insa atunci cand este luat la ochi de oamenii Securitatii pentru ca a ascuns scrisori de la cititori ca sa-i protejeze pe semnatarii lor si a strecurat intr-un articol remarci negative la adresa regimului politic.

Dupa ce il loveste pe reprezentantul serviciilor secrete, este arestat si torturat zile intregi. Eliberat, Stefan o cunoaste pe arhitecta Raluca, o femeie flamanda de iubire si care, asemenea lui, nu impartaseste idealurile partidului. Din nefericire, femeia este maritata cu Ilie Stancu, tanara speranta a politicii comuniste, iar povestea de dragoste devine un teribil joc de-a v-ati ascunselea.

Propaganda, intemnitare, abuz: scriitor elvetian de origine romana, Andrei Mihailescu a trait sub regimul Ceausescu inainte de a emigra in Elvetia in 1981. Primul sau roman, Om bun la centru, este un thriller politic ce reviziteaza din exil distopia Romaniei anilor ’80. Proza densa exploreaza interferentele dintre politic si privat intr-un sistem represiv si paranoic in care privatiunile si frica de cel de langa tine fac parte din cotidian: „Denunta-ti vecinul si primesti o locuinta la oras, o slujba, o Dacie, un frigider, fiu credincios al patriei ce esti! Cata vreme actionezi asa, ai farama ta de bunastare si un pic de protectie. Pe socoteala acelora pe care i-ai predat sau care sunt, pur si simplu, mai slabi, mai putin importanti.“

„Am fost pe teren, am pus si eu ceva acolo in miscare, stii, la centru, acolo unde alearga jucatorii aia care nu marcheaza niciodata un gol. Alearga incoace si incolo si dau mingea mai departe. Sau nici macar nu primesc mingea, dar il impiedica putin pe adversar. Cinci sau zece secunde, incurca atacul advers, pana cand propria echipa s-a repliat. Asa vreau eu sa gandesc despre mine. Un tip simplu, care da tot ce poate, un om bun la centru. Pentru ca, peste treizeci de ani, sa pot sa ma uit in ochii copilului meu.“ - Bucuresti, 1980.

Poveştile ne plac atunci cînd conţin enigme. Sau tîlcuri (cuvintele vechi au uneori o înţelepciune care stă la pîndă, este cazul cuvîntului tîlc). Acest roman doldora de poveşti aparent disparate este unul care s-a scris aproape singur. Iniţial am vrut să merg pe un singur fir, pe urmele iubirii mele pentru cuvînt şi pentru teatru, pentru gest şi pentru ceremonie. Cartea s-a transformat într-o călătorie, altfel spus, m-a dus singură dinspre centrul lumii (de la Rădăuţi, oraşul în care m-am născut) spre periferii, adică spre Paris şi Avignon (mari capitale ale teatrului). Reţineţi că, dacă vă place călătoria, nimeni nu vă obligă să vă mai întoarceţi din ea…. Matei Vişniec

Tăierea fecioarelor este povestea unei fetițe care se pregătește pentru ritualul interzis al exciziei genitale. Ritualul are loc pe ascuns și e condus exclusiv de femei. Romanul a fost scris în urma unei călătorii a autoarei în Africa. Potrivit unui raport ONU din 2016, în jur de două sute de milioane de fete și femei au fost supuse mutilării genitale în 27 de țări africane, precum și în Yemen, Irak și Indonezia. În fiecare an, în jur de trei milioane de fete sunt excizate (aproximativ șase pe minut), în timp ce, în clinici occidentale private și la prețuri exorbitante, femei excentrice aleg de bunăvoie excizia din rațiuni de estetică erotică.

Familia Anei Blajinschi, o femeie de aproape 90 de ani, decide să o mute pe aceasta la un cămin de bătrîni. O strănepoată primeşte misiunea delicată de a merge la ea ca s-o convingă să accepte această soluţie. Însă vizita ia o turnură neaşteptată cînd octogenara începe să-i povestească fetei despre perioada de coşmar din tinereţe, cînd a fost deportată în stepele Kazahstanului. După o călătorie cumplită, alături de mii de oameni înghesuiţi în vagoanele pentru vite, în timpul căreia a crezut la un moment dat că şi-a găsit dragostea, pentru Ana au urmat zece ani de viaţă grea, pe timp de război şi foamete, însă credinţa în Dumnezeu şi speranţa că va supravieţui i-au dat putere. Străbunica îşi deapănă amintirile dureroase, străpunse pe alocuri de raze de lumină, căci „povestea are putere, povestea alungă necuratul, dar alungă şi moartea”. Bazat şi pe mărturii reale, romanul Lilianei Corobca este o călătorie în întuneric, cu întîmplări cutremurătoare, în care doar în ultimul moment descoperim ce se află la capătul drumului.

Căţărarea în cer reuneşte o selecţie de proze scurte, scrise între martie 2012 şi octombrie 2016. Pastile efervescente, revigorante, fiecare dintre aceste proze funcţionează autonom, însă plasate în continuitate temporală şi dialog pseudobiografic se încheagă într-un volum ciclic şi obsesiv. Un veritabil roman autoficţional cu câteva personaje recurente, conturate cu delicateţe: tatăl ceferist, mama casnică, fetiţa aparent neajutorată (care întreţine realitatea şi o reclamă cu maximă responsabilitate) şi Pierre, acel Pierre măcinat de propriul ego, care priveşte cu ironie şi aparentă detaşare desfăşurarea unei vieţi al cărei sens se constituie pe parcurs din regrete, fragmente melancolice şi proiecţii ale unei resemnări livreşti, reunindu-se într-o fascinantă şi seducătoare reconstrucţie a unei realităţi sparte. O carte tulburătoare şi seducătoare, care vorbeşte cu multă fineţe despre memorie, moarte (moartea vine prin cancer), rupturile dintre generaţii, literatură rusă şi, mai ales, despre imposibilitatea misiunii de scriitor.

Cosmin Perţa

Eugen Negrici (n. 1941, Râmnicu Vâlcea) este critic, istoric literar, stilistician şi profesor de literatură română contemporană la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti.

A publicat următoarele volume: Antim. Logos şi personalitate (1971), Naraţiunea în cronicile lui Grigore Ureche şi Miron Costin (ed. I, 1972; ed. a II-a, 1998; ed. a III-a, 2016), Expresivitatea involuntară (1977), Figura spiritului creator (ed. I, 1978; ed. a II-a, 2013;

Premiul Uniunii Scriitorilor din România), Imanenţa literaturii (ed. I, 1981; ed. a II-a, 2009), Introducere în poezia contemporană (1985; Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Sistematica poeziei (1988), Poezia medievală în limba română (ed. I, 1996; ed. a II-a, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul Soros), Literature and Propaganda in Communist Romania (1999), Literatura română sub comunism. Proza (2002), Literatura română sub comunism. Poezia (2003), Iluziile literaturii române (2008; Cartea Anului 2008, desemnată de România literară şi Fundaţia Anonimul; Premiul Manuscriptum; Premiul pentru critică/istorie literară al revistei Observator cultural; Premiul de excelenţă al revistei Convorbiri literare), Literatura română sub comunism. 1948-1964 (2010), Simulacrele normalităţii (2011) şi Emanciparea privirii. Despre binefacerile infidelităţii (2014; Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din România).

Cititorii – îndrăznesc să spun cititorii mei – deprinşi, cum au fost, să aştepte „contribuţii”, eventual noi „contribuţii teoretice”, vor fi poate surprinşi de subiectul şi stilul acestei cărţulii. Ea face parte din categoria – rareori, din păcate, ilustrată – a datoriilor morale cărora s-ar cuveni să le dăm, cu orice preţ, curs, apelând fie şi la puţinele rezerve de energie ce ne-au rămas. De ceva vreme mă urmăreşte gândul că scriitorii noştri, că noi de fapt, nu ne-am făcut datoria faţă de istoria prea puţin luminoasă a acestui popor şi că vaste capitole ale acesteia au rămas neconsemnate sau au fost tratate superficial, stângaci (precum în vremea romantismului) ori în spirit greţos-partinic ca mai târziu, după un secol. (…)

Un scenariu, sau, mai bine zis, un pre-scenariu, în care comentariul şi divagaţia sunt absente, te fereşte de derapaje sentimental-eroice şi de păguboasa stilistică a efectelor (cu excepţia, poate, a efectului de ansamblu).

Eugen Negrici

Spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, undeva într-o clădire din Varşovia distrusă de bombardamentele germane, are loc o întâlnire despre care vom afla, din fericire, datorită relatării unuia dintre cei doi protagonişti. (…)

Este adevărată, imposibil de contrazis, demonstraţia pe care istoria a făcut-o cu prisosinţă şi anume că binele şi răul sunt două concepte cărora, adeseori, oamenii le-au atribuit sensuri ce desfid orice raţiune. Pentru asta, mă îndoiesc de puterea argumentului, oricare ar fi el, în raport cu cei care îşi aţintesc ochii minţii într-o singură direcţie.

De aceea, am încercat o cale mai simplă spre înţelegere: cea oferită de emoţie. Încerc să cred că emoţia poate fi, uneori, un mijloc mai convingător de a-i aşeza pe „ceilalţi” alături de tine.

Maria Petrescu

Cu o scrisoare a lui Vintilă Horia către Mihai Cantuniari în loc de prefață

Editura Vremea a început seria de autor Vintilă Horia cu Memoriile unui fost săgetător, jurnal inedit, publicat în 2015, cu sprijinul lui Cristian Bădiliță, cunoscut eseist, patrolog, traducător, pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la nașterea scriitorului.

Superbă scriere literară și prețios document istoric, Memoriile au fost urmate de antologia de eseuri În căutarea omului total. Moștenirea literară și spirituală a lui Vintilă Horia. Actele colocviului „Vintilă Horia, o sută de ani de la naștere”. Substanțialele contribuții la cunoașterea operei lui Vintilă Horia au fost aduse de numeroase personalități ale culturii românești, cu ocazia colocviului organizat la Biblioteca Aman din Craiova, prin grija directorului Lucian Dindirică.

A treia carte din serie a fost Cavalerul resemnării, cel de al doilea roman din Trilogia exilului, după Dumnezeu s-a născut în exil.

Romanul publicat acum, Salvarea de ostrogoți. Prigoniți-l pe Boetiu, încheie această trilogie.

Deși ediția romanului Marta o la segunda guerra a apărut cu un text pe coperta a IV-a care susține că acel volum este al treilea din Trilogia exilului, scrisoarea lui Vintilă Horia către Mihai Cantuniari reprodusă în volumul publicat acum stabilește exact care sunt textele ce alcătuiesc trilogia.

Vintilă Horia este singurul scriitor român care a obținut premiul Goncourt, unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume, atribuit pentru romanul său scris în franceză Dumnezeu s-a născut în exil.

Prea puțin cunoscut în propria sa țară, în spațiul culturii universale scriitorul este recunoscut ca un creator important al secolului XX.

  In acest roman de debut, suntem martorii unei vieti pe fast forward, in care narcisismul, cautarea iubirii, pierderea, vinovatia si acceptarea de sine alcatuiesc un domino infernal. Geo Dinescu scrie brut, autentic si emotionant.

Cu pisicile Ursula, Jiri, Cici. Si Tocilescu.

Mi-a căzut visul pe șine! Sunt cu David-Thomas în metrou și-l așteptăm să iasă din tunel. Și să sosească în stație. Se aude un zgomot înfundat, și se văd deodată doi ochi luminoși. Se apropie foarte repede. „Tată, mi-a căzut visul de azi-noapte, chiar pe șine!“ E speriat nevoie mare. „Tată, ce facem?, vine metroul și o să-l calce!“ Așa că trebuie degrabă salvat visul lui David-Thomas din drumul fiarei de fier. „Trebuie să-l iei, repede, iubitu! Uite că a apărut metroul, vezi lumina aia puternică, sosește din clipă în clipă!“, îl grăbesc. Și daviduțu întinde mâna după el. „Gata, l-am scăpat!“, spune ușurat.

Sfirsit de decembrie 1989 in marunta localitate miniera Surulesti, unde inginerul Valer Negrea-Negrescu fusese detasat din Bucuresti, in urma deciziei luate de personajul malefic si omnipotent, nemuritorul Neculai Craciun. Detasarea sa este in realitate o forma acoperita de detentie politica, prin domiciliu fortat. Pretextul este acela de a ridica un zid la gura minei de uraniu, exploatata prin anii ’50 de prietenii de la Rasarit si parasita de ceva vreme. Inginerul participa la luarea cu asalt a Directiunii fostei mine si in urma acestei actiuni revolutionare se alege cu un bolovan greu si misterios, ascuns in seiful directorului minei. Este cadoul libertatii despre care nu stie nici cum, nici la ce foloseste, ca de altfel toti cei care au participat la Revolutie. E o pehblenda – oxid natural de uraniu – lucioasa si intunecata la culoare, de o radioactivitate extrema.

Permafrost reprezinta cheia fictionala, metafora revelatorie pentru saptamina care a urmat caderii regimului dictatorial comunist din Romania, o saptamina care trebuia sa fie una a alegerilor si a clarificarilor, dar care a fost una a confuziei si a jocului inselator de oglinzi. Nimic nu este ceea ce pare in acest spatiu si timp. Pentru ca permafrostul –pamintul vesnic inghetat – este cea mai rea dintre caile de supravietuire ale omului. Uneori e singura cale. Alteori, o chestiune de destin.

   NOCTURNA CU VAMPIR OPUS 1 este un thriller care se citeste pe nerasuflate. Este povestea unei serii de crime. Victimele — personaje din inalta societate. Cine este faptasul? Un justitiar sau un sadic care ucide de placere? Finalul este cu totul neasteptat. Misterul este descifrat de un tandem format dintr-un detectiv cam dubios, intors din Legiunea straina, Ticu Naum, si de un, politist veteran, seful brigazii criminale, Iorgu Arsene. Actiunea se petrece — ca in orice thriller care se respecta intr-un oras crepuscular. Bucurestiul in epoca postindustriala, decazut, haotic, murdar si violent. E o lume in care convietuiesc prostituate, politisti corupti, vagabonzi, interlopi si, fireste, granguri. In aceasta forfota se ascunde un asasin. Pe cine va ucide la noapte? Poate ca pe tine! Degeaba inchizi usa, o va deschide.

Editie bilingva
    Atunci cand Ioana, studenta la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine in Bucuresti, il intalneste pentru prima data pe Ken, nu cunoaste prea multe despre el. Nu stie, spre exemplu, ca el apartine unei familii distinse din aristocratia japoneza. Mai mult, nu stie cat de multe complicatii va cauza viitoarea lor relatie. Stie numai ca il iubeste, iar asta ii e suficient. Viata lor capata o aura de poveste, dar, odata cu mutarea in Japonia, Ioana incepe sa resimta presiunea vietii aristocratice. Straina intr-o tara noua si ciudata, ea incearca sa inteleaga cultura japoneza. Oare viitorul Ioanei se gaseste in Japonia, alaturi de sotul ei, sau inapoi in Romania, impreuna cu familia?

 Editie bilingva

    ”Cosmarul american” continua aventurile Ioanei. Dupa divortul de aristocratul japonez, ea se muta inapoi la Bucuresti, unde isi dezvolta o cariera infloritoare in televiziune. Dar dragostea ii bate din nou la usa, iar Ioana se indragosteste de Edward Jones, un scriitor atragator aflat la inceput de drum, pe care aceasta il urmeaza in Statele Unite, unde se si casatoresc. Viata lor de cuplu este plina de bucurii, dar cu timpul fericirea nou-gasita a Ioanei este pusa in pericol de birocratia guvernului american si de discrepantele culturale. In tara tuturor posibilitatilor, ea trebuie inca o data sa preia fraiele propriului destin si sa isi recapete dreptul de a porni in cautarea fericirii.

    O carte trista, plina de umor. Moartea unei veverite, cel mai recent volum de povestiri al lui Dumitru Crudu, in care personajele circula liber ca intr-un roman, ii poate parea cititorului un paradox: naratiunea explodeaza de un umor nebun – de situatie si de limbaj – si in acelasi timp induce tristete, emotie, tulburare. Razboi. Inrolari cu forta. Dezertari din armata. Despartiri. Vieti distruse. Puncte de vedere opuse asupra aceluiasi eveniment. Razboiul care patrunde in casa, despartindu-i pe sot de sotie, pe tata de fiica, pe fiu de tata, aducand cu el moartea unor oameni dragi si deznadejde. Dupa terminarea razboiului apare o intrebare: dar oare se va mai putea trai ca inainte? Oamenii incearca sa-si refaca viata, in ciuda evenimentelor traumatice prin care au trecut, dar istoria continua sa le influenteze si sa le modeleze destinele. O veverita moare, iar moartea ei s-ar putea sa fie metafora centrala a acestor vremi.

Cand visezi cu ochii rimelati lucruri fantastice, inseamna ca te afli departe de miezul problemei. Mira van Horton dansa cu aspiratorul ca nimeni alta din istoria cinematografiei, intindea rufe la uscat dincolo de orice viziune regizorala, inhata cu palmele tabacite fierul de calcat in confruntarea cu inepuizabila colectie de rochii sifonate, camasi apretate, bikini minusculi, boxeri de neam prost; obiecte vestimentare care nu lasau niciun sambure de indoiala ca apartin clasei conducatoare. Doar plimbarile cu bicicleta reuseau sa-i domoleasca frustrarile. Ofta cu tristete cand ajungea prin zona comerciala unde stateau etalate fara pic de rusine blanuri scumpe si bijuterii rare. Printre necazurile cotidiene staruia faptul ca James Cameron nu-i acceptase cererea de prietenie pe Facebook.

Romanul final al trilogiei "Sange satanic"

Un roman care continua povestea stranie si captivanta a lui M. – „nihilist si mizantrop“. O carte care demitizeaza societatea consumerista si superficiala, dezvelind brutal mecanismele subrede si ruginite pe care se bazeaza falsa realitate cotidiana. Conceptiile lui M. sunt transante, neiertatoare si extrem de lucide, fie ca vorbeste despre iubire, moarte, viata la limita, obsesii sau instrainare.

Aflat in fata perspectivei de a parasi Romania, M. este prins intre obsesia pentru libertate absoluta si iubirea care il indeparteaza de ea. Dar daca cele doua ar putea sa se identifice?

In cazul in care te-ai regasit in romanele Sange satanic sau Ani cu alcool si sex, mult-asteptatul final al trilogiei nu te va dezamagi!

Un cuplu de îndrăgostiţi români traversează Rusia lui Putin, de la Moscova spre Marea Caspică, în jos pe Volga, apoi prin Daghestan, Cecenia şi Georgia, pînă la Marea Neagră, pe urmele lui Alexandre Dumas. El, naratorul, se străduieşte să facă un film documentar care să reconstituie puţin cunoscuta călătorie a lui Dumas prin Rusia şi Caucaz; Eva, artistă conceptuală bucureşteană, îşi tîrîie după el sexualitatea neînfrînată, curioasă de orice experienţe. Pantere parfumate este un road-novel baroc prin Rusia şi Caucaz, pe un fundal geopolitic mustind a sex, moarte şi sumedenie de detalii culturale, istorice şi etnografice. Romanul ne duce în Kalmîkia mongolilor budişti, ne face să simţim duhoarea de petrol a Mării Caspice şi ne aruncă fără menajamente în atrocele război al guvernului pro-moscovit din Groznîi împotriva islamiştilor ceceni de la munte. Delicata ţesătură a cuplului nu rezistă însă rigorilor călătoriei, degradării relaţiei afective şi nici fluviilor de alcool pe care cei doi trebuie să le ingurgiteze împreună cu protectorii lor din mafia cecenă.

„Oamenii nu au încredere decât în clișee. Sau majoritatea dintre ei. Clișeele sunt tipare sigure, mențin confortul. Oceanul fără valuri nu reprezintă niciodată un pericol. Cu cât faci valuri mai mari, cu atât strici liniștea celor care vor să moțăie. Dar eu nu mi-am propus să-mi trăiesc viața ca la sanatoriu. Am de gând să fac gălăgie. Așa că dacă nu vă place, sunteți liberi să vă puneți vată în urechi." – fragment din Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani, prima carte din Imperativele adolescenței 

„În afară de moarte, nicio cicatrice nu este de netrăit cu ea. Trăiesc oameni mutilați. Și nu întotdeauna este din cauza lor. Uneori așa e viața. În dragostea aia unică, atunci când nu-ți mai aparții, riscul e maxim. În dragostea aceea unică, în orice moment amputarea este posibilă. Și nu există protecție. Dacă vrei să nu suferi, nu trăiești cu adevărat." – fragment din Dogmatica fericirii, a doua carte din Imperativele adolescenței 

„Pe cruce scrie anul nașterii și anul morții. Nu scrie nici data primei angajări, nici data primului imobil achiziționat, nici data când ți-ai luat prima mașină sau data când te-ai îndrăgostit prima dată. Nașterea – moartea, ce e între se întipărește în suflet și cu ele pleci mai departe în taină." – fragment din Disperarea de a fi, a treia carte din Imperativele adolescenței 

Volumul Imperativele adolescenței reunește primele trei cărți ale lui Chris Simion, scrise în perioada liceului, 1994–1996.

Viata, in acest roman, se traieste intre brutalitate si suferinta – rarele momente de dragoste aduc o bucurie impalidata. Naratiunea, ce migreaza de la o voce la alta – verosimil si convingator –, e intretaiata de o precizie poetica inimitabila, de o vibratie de rara puritate. Supa de la miezul noptii este un roman tulburat de originalitatea tragica a felului cum destinele personajelor se intersecteaza si, in cele din urma, se distrug. Intre tragicul moment al ultimei supe si placerea dejunului pe iarba se strecoara, din adincuri, stralucirea de argint viu a ironiei. Caci asa se intimpla uneori in viata literaturii: ironia sublimeaza tragicul. Oare si inversul e posibil, e verosimil? ne putem intreba, la sfirsitul lecturii...- Gelu Ionescu

Daca volumul de poeme al Martei Petreu Asta nu este viata mea se lumineaza – exact cum se intimpla si in relatia dintre poeziile lui Iuri Jivago si epica Doctorului Jivago al lui Boris Pasternak – prin romanul Acasa, pe Cimpia Armaghedonului, in cazul Supei de la miezul noptii poemele din Apocalipsa dupa Marta (integrala poeziei ei de pina in 2011) lumineaza deplin sensul celui de-al doilea roman. Asta nu inseamna deloc ca acest ultim roman nu poate fi citit si inteles de sine statator, ci numai ca poezia si proza Martei Petreu fac un tot organic.
Desi cu o materie epica foarte concreta, Supa de la miezul noptii este, de fapt, un roman mitic, ce impleteste inextricabil tema mitului numai aparent profan al lui Don Juan cu aceea sacra a insului-tabu pentru ca atins de zeu. Insusi numele eroinei principale, Todora, adica «darul lui Dumnezeu», ne pune pe urmele unui destin in care omul este jucaria unui transcendent ludic si plin de cruzime. De aceea, papusa inaripata din deznodamint imi aminteste de ingerasul care scoate limba intr-un tablou mistic al lui Baldung Grien. - Ion Vartic

Sub pretextul călătoriei fabuloase a unui straniu personaj „elefantin“ născut în Transilvania, Diana Adamek reconstituie în detalii o întreagă lume, aflată în momentul unor schimbări subtile, care vor îmbrăca deseori în roman haina miraculosului. Europa Centrală în a doua parte a veacului al XVI-lea e un spațiu cu limite înșelătoare, iar Roro trăiește cu fascinația depărtării și a necunoscutului. El străbate o lume în care imaginația debordantă a barocului creează splendide obiecte imposibile, deopotrivă grotești și feerice, precum picturile lui Arcimboldo, oglindă a melancoliei și reflex al sfârșitului lent, sfâșietor al unei epoci.

Pentru noi, cei care iubim literatura, aparitia unei carti bune e o mare bucurie. Cu atit mai mult cind vine din partea unui autor tinar, perfect ancorat in realitatea vremurilor noastre. Bogdan Raileanu scrie despre implicare sociala, probleme de cuplu, ecologie, adica despre lucruri de care ne lovim si noi, cititorii lui, zilnic. Marele merit al povestirilor lui Bogdan Raileanu este ca ne face sa simtim ceea ce uitam atit de des: ca fiecare zi din viata noastra, asemenea fiecarei povestiri din volum, este nemaipomenita. O carte tonica, prin care autorul ne indeamna sa ne bucuram de viata, cu bunele si cu relele ei, si sa facem ceva bun pentru vietile celor din jurul nostru. - Marin Malaicu-Hondrari

„Dintre cele peste patruzeci de povești intersectate în construcția tridimensională a Orbitorului, am selectat pentru acest volum trei nuclee pe care le-am socotit deopotrivă foarte importante și foarte poetice: episodul trecerii Dunării de către clanul Badislavilor, spectacolul de circ la care asistă copilul Mircea într-o vară de neuitat și povestea contelui Witold Csartarowsky și-a nunții sale mistice petrecute în fantasticul decor al lacului Como.“ (MIRCEA CĂRTĂRESCU)

Ilustrația copertei: François de Nomé (Monsù Desiderio), Distrugerea Sodomei și Gomorei (detaliu)

Edi, Pisică, Tobă, frații Mânzu și Tomi trăiesc la periferia Craiovei și se ocupă cu braconajul mai multor specii de păsări pe care le vând apoi, pe filieră interlopă, în Italia. Repovestite de vocea lui Pisică, cel mai fragil și sensibil dintre copii, întâmplările capătă dimensiuni dramatice, care dezvăluie și temele profunde ale cărții: sentimentul de vinovăție, dublat de obsesia evadării într-o Italie idealizată, tărâm al visurilor împlinite, credința, singurătatea, descoperirea erotismului.
Într-o atmosferă salingeriană, cu o tensiune și o violențã care plutesc în aer, pentru a izbucni în final cu o forță care deturnează definitiv viețile tuturor personajelor, romanul lui Augustin Cupșa creează o lume întreagã, cu legi nescrise, dar imuabile, un paradis înșelător, al inocenților, cu peisaje mirifice care ascund de fapt răul în formele sale cele mai subtile.

„Acum sunt departe de casă, dar şi acolo m-am simţit de prea multe ori înstrăinat, nefiind tocmai de-al locului. Craiova a rămas unde am lăsat-o, părăsită în mijlocul câmpiilor cu buruieni şi mărăcini, cu drumuri prăfuite, cu şine de tren care sclipesc în soarele ucigător, iar timpul ei stă odată cu lucrurile deja trăite. Am scris despre Sud pentru că Sudul e o stare, şi chiar dacă pleci de acolo, Sudul vine cu tine oriunde te-ai duce.“ (CUPȘA)