Literatură română contemporană

Cea de-a șaptea carte a Corinei Ozon este o surpriză pentru cititorii ei, cărora le oferă de data aceasta o serie de inedite #instrucțiuni de asamblare, conservare, întreținere, reparare… a iubirii.

„Ne naștem cu cromozomul iubirii, strecurat cu grijă în spirala ADN, însă, dacă nu știm cum să o folosim, va acţiona instinctiv și haotic. Părinţii sunt cei care transmit acest pachet genetic, preluat de la generaţiile anterioare. Câţi dintre noi am fost învăţaţi să vorbim despre iubire și cum să o facem?”

„Corina Ozon e o scriitoare care are deja succes. Unii au scris chiar că se poate vorbi de «un fenomen Corina Ozon», pe de o parte pentru ritmul uluitor în care scrie și publică, pe de altă parte pentru dezinhibarea și sinceritatea scrisului ei.“ (Stelian Țurlea, Amosnews.ro)

„Corina Ozon este un fenomen […] o femeie care sparge barierele, o «scormonitoare de suflete».“ (Anca Murgoci, DC News)

„Dincolo de toate controversele, întemeiate sau nu, timișoreanca adoptată de metropola bucureșteană a venit cu un suflu nou în literatura românească.“ (Cristian Cărpenaru, Goodreads.ro)

„Corina Ozon nu scrie, ci pictează. Pictează în cuvinte caractere umane și trăiri existențiale.“ (softblog.eu)

„Fiecare carte scrisă de Corina reușește să îmi reamintească faptul că sunt, mai întâi de toate, Om. Că sunt vulnerabil, că am demonii și frământările mele.“ (Dragoș Filioreanu, Raftul ariciului)

O fata cu un cuib de randunele in loc de par, un barbat care zambeste prea rar. Ea prefera sa citeasca si sa bea un ceai sambata seara in loc sa mearga in cluburi, el stie sa faca fotografii alb-negru in care soarele apune mai stralucitor decat in culori. Iubirea lor e un dans tacut, cu clipe pline in care totul se potriveste perfect, apoi cu zile negre in care nici nu-si pot sta alaturi. Ea plange, el se incrunta si tace. Ea rade, el zambeste usor, foarte usor, si tace. E cel mai minunat barbat din lume, iar fata care il iubeste ar face orice ca sa-i smulga cateva cuvinte.

O despartire prematura, o asteptare infrigurata, cautari peste ani, regasiri sfasietoare care nu rezolva nimic, doar adancesc dorul si durerea.

Pana intr-o zi cand vor sti amandoi ca iubirea a fost acolo, chiar daca acum la capatul celalalt al ei nu mai e nimeni. - Alice Nastase Buciuta

Cartea Ioanei Chicet-Macoveiciuc, Ziua in care la capatul celalalt al iubirii n-a mai fost nimeni, este un roman superb, plin de emotie si de duiosie, pe care trebuie sa il citesti cu un pachet de batiste alaturi, pentru ca vei rade cu lacrimi, vei plange cu suspine, ti se va face dor de dragoste, dor de dor, dor de ras, dor de plecat, dor de ramas, dor de maretia si nebunia unei iubiri traite pana la sange si pana la capatul celalalt al minunii ca iubesti, al intamplarii ca esti. - Anca

E rascolitoare! Stiu ca e fictiune, dar are atat de multa carne, atat adevar! M- am regasit eu cea de acum 20 de ani cu bune si cu rele…. - Ela Timofte

Mi-am sunat mama si prietena si le-am spus ca tocmai am terminat de citit o carte pe care am scris-o eu, despre mine, dar habar n-am cine a tiparit-o… Cred ca mi-o fi dus cineva, fara stirea mea, creierul si inima la tipografie…- Anita

Am plans, am ras, m-am ofticat, am inghitit in sec, m-au durut toate. A scos amintiri din mine vechi si dureroase. Ioana, nu cred ca stii ce ai facut cu aceasta carte scrisa din inima.

Cum e sa fii fata de Cristina Andone, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Adela Dan, Raluca Feher, Miruna Ioani, Andra Nistor, Melinda de Ross, Dana Savuica, Victoria Serman.

Plina de jocuri de cuvinte si cu numeroase trimiteri culturale, Melciclopedia este o aventura a imaginatiei, a eruditiei si a spiritului ludic.

Intr-o dimineata de toamna, Melcul Print si-a dat seama ca nu stie cine este. Convins ca fiecare dintre noi este mai mult decat un simplu nume, porneste in aventura vietii sale, cea mai mare aventura a oricarui erou: descoperirea de sine.

Calare pe un melcteorit ajunge in Melxopotamia, o tara a carei forma de guvernamant este anarhia constitutionala si a carei economie se bazeaza pe industria melcalurgica, pe industria constructoare de melcomotive, dar si pe ploile de melcteoriti. Aici se intalneste cu Melc Capone, cel mai mare gangsteropod, cu Melcduza Zuza si Melca Sirena, dar si cu Melcfisto, si descopera ca exista nenumarate si nebanuite feluri de melci (melci de apa dulce si melci de apa minerala, melci de limonada, melci marini si melci submarini, melcaini si melhiene, si chiar si niste melci maramureseni, originari din nordul Romaniei, care au pe partea din fata a cochiliei, ca semn distinctiv, sigla Ferrari). Melcredo quia absurdum, cum ar veni.

Aventura sa este un parcurs initiatic, o odisee a spiritului ludic si imaginativ, a acelei parti din noi care trebuie sa invete din nou sa viseze, sa zambeasca, sa priveasca si sa inteleaga, sa traiasca pe indelete si fara graba.

Melc-avertisment: indiferent cum alegeti sa va traiti aventura personala – cu viteza melcului sau cu viteza ametitoare a secolului in care traim – trebuie sa tineti minte un lucru: cele mai lungi si mai dificile calatorii le avem inauntrul, nu in afara noastra.

 
„– Te rog…, deseneaza-mi o oaie, i-am repetat.

Stupoarea i s-a sters de pe chip intr-o clipita si mi-a spus:

– Cu cochilie sau fara?

Acum mi-a venit mie randul sa alunec pe toboganul perplexitatii, dar intrasem in hora si trebuia sa joc.

– Cu cochilie. Cine a mai pomenit oaie fara cochilie? i-am spus.

– Ei, vezi tu, Melcule Print, a fost o vreme cand existau si oi fara cochilie.“ 

  „Grazia este un roman deopotriva spectaculos si profund, epic in sensul tare, dar si poetic, fictional, autofictional si mistifictional in acelasi timp. O carte bogata in referinte livresti menite sa stimuleze si sa amplifice perspectiva cititorului. Dintr-un fel de narcoza a iubirii se nasc cele patru povesti de dragoste – corespunzatoare capitolelor cartii –, cele patru gratii Iulia, Cezara, Alina si Rosa. Erotismul discret fuzioneaza cu pulsiunile onirice vii si seducatoare pentru a da nastere unei dimensiuni spatiale noi, greu de recunoscut, cu toate ca evenimentele povestite se petrec in orase precum Viena, Florenta, Iasi, Constanta si Roma. Grazia este contopirea fericita dintre grazie si gratie, dintre recunostinta si recunoastere a celor care, pentru a putea trai cu adevarat, trebuie sa se strecoare unii in mintea celorlalti. Aceasta carte scrisa si traita de Mircea Tuglea este, dupa stiinta mea, unul dintre putinele romane cu accente textualiste in masura sa se adreseze marelui public, nu doar celui deprins cu strategiile narative ale postmodernitatii.” (Serban Axinte)

     Fragment din romanul "Grazia" de Mircea Tuglea:

„Să biruieşti suferinţa suferind, ăsta-i secretul. Trebuie să ajungi să-l descoperi singur, nu-l poţi învăţa de la alţii.“
Ana asculta dusă pe gânduri. Ştia că soarta lui Ioachim e pecetluită şi-i venea greu să-şi ascundă disperarea. „Cum poate el să se gândească la altceva, în aşteptarea morţii?“ Văzuse atâţia oameni murind, dar niciodată o seninătate şi o linişte atât de copleşitoare. „Ce ştie el, şi eu nu ştiu? Ce-i dă lui curajul pe care eu nu-l pot avea? Are acces la nişte mistere pe care eu n-am să le pătrund niciodată.“
Mai târziu repeta mereu, pentru sine, cuvintele dragului ei dispărut. Voise să nu le uite şi, într-adevăr, nu le putea uita. „Omul nu-i o poză frumoasă ca o reclamă la pastă de dinţi, nici o frază moralizatoare şi uscată într-un text monoton. Perfecţiunea n-ar fi perfecţiune dac-ai căpăta-o de-a gata şi n-ar trebui să arzi, să te chinui, ca să poţi spera să te apropii de ea. E o zbatere reală, nu o abstracţiune pe care-o subliniezi într-un pasaj de carte şi apoi pleci liniştit la culcare.“

Ranit intr-o ambuscada, Toma paraseste Baza de Operatiuni Speciale FOB Tagab-Kutschbach, Afganistan, unde a fost detasat alaturi de Fortele Speciale din 2009, si se intoarce in Celei, satul de bastina. Peste cateva luni e decorat de presedintele Traian Basescu, insa statutul de erou in lupta impotriva terorismului il resimte incongruent cu situatia personala – nevasta lui intre timp s-a incurcat cu un politist si se hotaraste sa plece cu el in Italia, amintirea prietenului sau care a murit pe front il urmareste pretutindeni, satul e cuprins de paralizie. Simptomele de PTSD isi fac loc progresiv in viata lui Toma. Singurii oameni cu care reuseste sa se conecteze cu adevarat acum sunt baietelul lui de sapte ani, un tigan cu care a stat in banca in scoala generala si vaduva prietenului sau, cu care incepe o relatie pur sexuala. Flashbackuri din zona de conflict armat se insereaza in viata de zi cu zi, alaturi de antidotul lor – memoria copilariei. Prima parte din Trilogia H, Schije este un roman despre violenta, constiinta, masculinitate, memorie si timp. Este un roman despre clisee institutionalizate, psihologia maselor, dizolvarea identitatii personale. Si despre supravietuire.

„Laconismul, tehnica elipsei, a crochiului și sugestiei, împreună cu suculența morbidă a descrierilor transformă paginile lui Mihai Măniuțiu într-o veritabilă anatomie a visului, într-o masă de disecție a fluidului fantasmatic." (Dan C. Mihăilescu)

Impărăteasa, o poveste scrisă într-o cheie aproape naturalistă, ilustrează în detaliu o lume rurală modernă, de secol XX, în care oamenii nu se mai confruntă cu timpul ce nu mai are răbdare, ci cu un duşman nevăzut, îndepărtat — Italia, acea „gaură neagră care-i înghiţea pe toţi“. Satul românesc din zilele noastre ni se dezvăluie cu bunele şi relele sale, surprinse prin ochii naratoarei, în a cărei poveste rolul central îl ocupă Olga — cea „mândră ca pe-un tron împărătesc, cu capotul cel bun şi şorţ pe deasupra“ —, o femeie puternică, care se îngrijeşte de gospodărie, munceşte pământul şi înfruntă viaţa de una singură cu capul sus şi cu orgoliul omului care a obţinut totul prin propriile forţe. Aprigă, plină de viaţă şi războindu-se ca o adevărată împărăteasă cu toţi cei pe care îi consideră potrivnici, Olga se îndreaptă cu paşi mărunţi spre un deznodământ neprevăzut, aşa cum numai soarta însăşi, cu ironie, poate pune la cale.

„Împărăteasa este o îmbrăţişare şi o lumânare aprinsă. O îmbrăţişare pentru toţi acei ţărani care se zbat de azi pe mâine să supravieţuiască într-o lume în care nu mai sunt la loc de cinste mâinile bătătorite, ci capacitatea de a face bani fără să munceşti prea mult. O lumânare aprinsă în memoria ţăranilor care au plecat dintre noi, ducând cu ei tradiţii şi sfaturi înţelepte, închise în câteva vorbe pe care doar ei ştiau să le spună.“ (LILIANA NECHITA)

Ilustraţia copertei: fotografie din Colecţia Costică Acsinte, proiect al Asociaţiei Culturale Atelierele Albe și al Muzeului Judeţean Ialomiţa

David Kinsella este un regizor britanic, stabilit in Norvegia. De fapt, prin singe este irlandez, plin de pasiune, ca toti fidelii Sfintului Patrick, dar a ales sa-si potoleasca temperamentul de foc in linistita si calma Norvegie, care l-a adoptat. Regizor de succes, David este legat si de Romania, unde are multi prieteni care ii cunosc viata si pasiunile. Iar una dintre aceste pasiuni a vrut sa-i fie transformata intr-o carte. Fara ezitare, gindul m-a dus la Doina Rusti, stapina cuvintelor si a povestilor care te fascineaza. Ca noi toti, si David a fost cucerit de farmecul ei narativ si-a rugat-o sa-i scrie povestea de dragoste. Altcineva vede uneori mai bine decit tine cheile ascunse intr-o serie de intimplari. Insa nu acesta a fost motivul principal al lui David. El a vrut sa experimenteze conditia de personaj. Sa simta pe propria piele ochii necrutatori ai spectatorului. Desigur, si-a inchipuit ca Doina va urmari faptele pe care el insusi i le marturisise, lucru imposibil, avind in vedere originalitatea ei iesita din comun. «Ce poveste este aceea, a intrebat ea, spusa pe o singura voce? Orice iubire presupune un EL si o EA, doua puncte de vedere.» Prin urmare, Doina a scris un roman admirabil, din doua confesiuni, pe cit de diferite, pe atit de legate.

Scris in trei luni, romanul "Logodnica" nu este doar povestea de iubire a lui David, ci si o parabola despre Est si Vest, despre extremele Europei. - Dan Burlac

Doina Rusti are capacitatea rara de a surprinde ipocrizia indivizilor si a societatii, sub cele mai inofensive forme, dar care, sub lentoarea derularii epice, are o functie constant eroziva. O scriitura picturala (prin comparatia perfect utilizata) si cinematografica prin amploare. - Ramon Acin, Turia

  Alex Plescan este un scriitor si jurnalist de origine romana, stabilit in Noua Zeelanda. Autorul publica proza, poezie, critica literara, eseu si articole de opinie in romana si engleza, iar uneori se implica in emisiuni si documentare TV ca producator, regizor si scenarist. Este creator al conceptului de „Algonaissance".  „TU si alte intamplari gata de a fi traite" este a treia si ultima carte succesiva, independenta, de proza scurta, dintr-un roman non-linear.

    Presarat cu aventuri erotico-onirice, volumul de fata semnaleaza un univers in care fictiunea personala si realitatea auctoriala se combina fractal intr-o lume culturala opusa fenomenului Renaissance, o lume pseudovirtuala, in care cititorul are de fapt ultimul cuvant.
    "Cu o precizie de stilist american, Plescan recompune din fragmente atat lumea interioara a unui personaj autofictional, cat si structurile unei lumi fantasmatice in care totul este aproape posibil. O scriitura seducatoare, poetica, fascinanta. TU… decizi daca vrei sau nu sa continui lumea aceasta posibila." - Cosmin Perta

    Cuprins:
   • Algonaissance (1) • Lumea lui Albert • Vaila • Omul cu batista • Un stup uman • O negresa alba • 1917 • Linda cu ochi de caviar • Povestea unui tatuaj neintamplat • Djadja, Djadedja, Djamaila • Moartea unui barbat • Arta despartirii • Norma si Helen • O alta perspectiva • Tu • Baba Floarea, Vrajitoarea • Cocktail „Sonata Lunii" • Alegre & Co. • Un vis continuu • Tabloul invizibil •  Cadrul ferestrei • Algonaissance (2)

    Fragment din volumul "Tu si alte intamplari gata de a fi traite" de Alex Plescan:

    „TABLOUL INVIZIBIL

    Dora scrisese deja trei carti.
    Prima, cu privirea pe tavan, un volum foarte lung, la care lucrase toata copilaria ei agitata. Se vorbea in cartea aia despre printese roz si oranj, despre iepurele de plus fara ochi, care se ascundea in fundul subpatului si se hranea cu paianjeni.
    A doua, ceva mai scurta, pentru ca se ocupase de ea doar printre picaturi, in adolescenta, era o carte despre toate casele prin care se perindase Dora si despre toate obiectele din casele astea, prea multe obiecte peste tot, atat de multe, ca oamenii si sufletele nu mai aveau loc de ele. La volumul asta, Dora lucrase in cada si il scrisese cu degetele in clabucii de sampon.
    Ultima e o carte pe care Dora ar vrea sa o rescrie. Este despre prima ei iubire pierduta si regasita, apoi pierduta din nou, despre viata si iubire, despre moarte si iubire, despre iubire contra iubirii si despre orice e serios in cartile serioase. Daca ar putea sa o scrie din nou, Dora nu ar mai proceda la fel, nu in fum de tigara si pete de vin, ci in saruturi, mangaieri si oftaturi. Asa i-ar putea-o povesti si lui Diego, fiindca el nu stie sa citeasca.
    Iar Diego, care nu a aflat despre cartile Dorei, sta intins pe spate cu ochii dati peste cap si ii picteaza pentru ziua ei un tablou invizibil, populat cu monstri.
    Wanaka, 02.12.16 — Christchurch, 11.12.16”

„Zmeura de cimpie e – categoric! – un roman de mare originalitate. Cu o constructie ingenioasa, amuzanta, complexa, cartea propune nu doar foarte interesante explorari in istoria autohtona recenta ori relativ recenta, ci si o definitie incitanta a identitatii noastre inevitabil lacunare. Bogat ca materie epica, spectaculos prin scenariul sau narativ, dezvoltat in stilistica atit de placut-fluenta a lui Mircea Nedelciu, intotdeauna cuceritoare, romanul e o capodopera nonconformista, creatie a unui mare prozator.” - Ion Bogdan Lefter

Romanul Mort in Patagonia este o parabola epica pe tema lecturii ca aventura. Inceputa in urma unui seminar din sala 201 a Facultatii de Litere din Timisoara, peregrinarea este o incursiune in istoria descoperirii Lumii Noi, avindu-i ca protagonisti pe Columb, Magellan si Pedro Sarmiento de Gamboa, la care se adauga o serie de conchistadori celebri carora lectura, ca incursiune in timp si geografii, le da viata. Romanul deplinge genocidul populatiei ona din Patagonia, al bastinasilor selknam, dar si moartea cumplita a colonistilor debarcati in lumea inospitaliera din Tierra del Fuego in anul 1555.

Prin actul magic al lecturii, citiva banateni sint parasutati de pe o strada timisoreana, dupa revolutie, in lumea secolului al XVI-lea. Efectele de umor si savoare lexicala rezultate din intilnirea aceasta sint irezistibile. Pornind de la celebrul roman Moby Dick, autorul imagineaza Biblioteca Centrala Universitara „Eugen Todoran” ca pe Oceanul Pacific, ducind mai departe viziunea lui Herman Melville. Alt reper-far al calatoriei este romanul Toate pinzele sus!, iar marele galion al literaturii universale – condus de Cervantes, sub pavilionul etern al cavalerului Don Quijote de la Mancha – deschide calea catre o poveste fantastica printr-o extraordinara desfasurare de jocuri culturale ale imaginatiei.

Fragment din roman:

"Cineva respira adanc sub pat.
Mama, cineva urias e sub pat si doarme adanc! Mi-e atat de frica, incat vreau sa strig! Respiratia inceteaza cand un frate intra si vorbeste ori cand deschid televizorul. O aud doar cand e liniste. Uneori se opreste, ca si cum acel urias ar deschide un ochi, m-ar privi, l-ar inchide inapoi si ar adormi la loc. Stiu ca acolo sub pat nu e nimeni, dar simt intens o prezenta. Odata am simtit aceeasi rasuflare uriasa la scoala, cand am intrat in clasa si nu era nimeni, ajunsesem prima, sala era deschisa, am pus geanta pe banca si am ascultat un pic linistea. Si am auzit. Poate pamantul asa respira, cand m-am dus la vie intr-o zi, singura, mergeam prin trifoi desculta si ma gadila la talpi iarba moale, am simtit pamantul ca pe un animal bland si iubitor, care ma mangaie cu tot ce are el, imi daruieste bunatati si ma iubeste ca un bunic sau ca o mama care tine copilul la piept. Am ascultat parnantul si el respira. Atunci pe drum nu ma temeam de nimic. Daca vreun fir de iarba m-ar fi intrebat ceva, i-as fi raspuns, fara sa ma sperii. Ma gandesc daca in casa noastra tot pamantul se aude respirand sau e altcineva. Nu vreau sa ma mai tem."

   „Ar putea fi o poveste de dragoste banala, ca in orice tara si in orice epoca. Letitia incearca sa scape dintr-o casnicie nefericita in bratele lui Sorin, ambitiosul sau coleg din Institutie. Cei doi se arunca cu toata fiinta lor in aceasta legatura. Numai ca sintem in Romania anilor ’70, iar adulterul este riscant. Totul e supravegheat, iar paranoia crescinda ii da eroinei impresia ca se afla sub privirea unui ochi imens.
    Gabriela Adamesteanu arata in Provizorat ca, atunci cind politica se amesteca in sfera privata, cel mai mare pericol nu il reprezinta amenintarile din afara, ci interiorizarea monotoniei care se infiltreaza in suflete, degradind sentimentele si oamenii. Astfel, Sorin, prada unei suspiciuni generalizate, ajunge sa se indoiasca de tot, chiar si de fiinta iubita, si regreta imediat confidentele facute in pat. Romanul descrie deteriorarea lenta a unei iubiri sufocate sub greutatea neincrederii, dar si a mizeriei si a unei birocratii absurde.
    Prin istoriile intrepatrunse ale apropiatilor Letitiei si ai lui Sorin, cartea acopera o jumatate de secol de istorie romaneasca, de la dictatura fascista a lui Antonescu, pina la domnia «tovarasului» Ceausescu, trecind prin anii duri ai stalinistului Gheorghiu-Dej.
    Descriind cu o rara finete barbati si femei care incearca sa traiasca liberi si sa scape, prin dragoste, de o existenta limitata, autoarea arata ca mai exista un demon la fel de distructiv ca teroarea: precaritatea sentimentelor. O amenintare, din nefericire, universala.” (Le Monde)

Omar cel orb a primit Premiul „Cea mai indragita carte a anului 2012” si a fost nominalizat la Premiile „Augustin Fratila”.

Ultimul roman al trilogiei orientale, din care mai fac parte Istoria romantata a unui safari si Demonii vintului, Omar cel orb ne poarta in lumea fascinanta a Iranului contemporan. O carte despre paradis si infern, iubire, credinta si moarte, prin care Daniela Zeca afirma raspicat ca, in mileniul al treilea, subiectele, dar si problemele lumii globale sint ale tuturor si nu le putem gasi o solutie decit impartasindu-le.

Intr-o poveste de dragoste si destine imbucatite precum oglinzile persane, Daniela Zeca ne invita sa cunoastem prin ochii eroului sau Omar o tara orientala enigmatica si plina de contradictii, dar sa ne si recunoastem in povestea unui exil. Omar este povestitorul orb autoexilat din Iranul sofisticat al civilizatiilor si religiilor suprapuse intr-o tara est-europeana (Romania?) a instinctelor primare recent eliberate din chingile totalitarismului. Sensibila, fina observatoare si pe alocuri cruda, autoarea ne ofera descrierea unui alt Orient, necunoscut noua, intr-o carte ce nu poate fi lasata din mina. (Alexandru Balasescu)

Intr-o lume care se lasa tot mai mult colonizata emotional de cliseele occidentale, Daniela Zeca are curajul de a privi in directia opusa... Ea scrie un roman initiatic inspirat de un Orient caruia, dintr-o lenesa orbire, ii ignoram oglinzile vitale. (Matei Visniec)

In plina Epoca de Aur, unul dintre mai-marii tirgului S. si directorul scolii uneltesc pentru a elibera un post la gradinita ce ar urma sa fie ocupat de fiica unei cunostinte. Ocazia perfecta le-o ofera Anisoara Proca, o tinara educatoare, cind se afiseaza goala pusca la fereastra locuintei sale, in urma unei seri de pomina.
Lucrurile se incurca insa cind Anisoara se dovedeste a fi indaratnica si se opune cu toate fortele acestei mutari, ba mai mult, are si o relatie amoroasa cu fiul directorului. In paralel se desfasoara si povestea lui Codreanu, profesor repartizat in S., dar care vrea sa-si aranjeze un transfer intr-un oras mare, pentru a fi alaturi de sotia lui, Silvia, proaspata absolventa de Electrotehnica.

Romanul lui Emil Iordache, recent regasit, este o fresca a unui orasel de provincie in comunism, loc unde totul se bazeaza pe relatii si influente, unde orice este posibil, cu conditia sa cunosti pe cine trebuie, iar numai cei cu un curaj nebun indraznesc sa stea impotriva valului.

Aleksei Sokolov, agent rus, este trimis sub acoperire in inghetatul Oimiakon, la capatul Rusiei, pentru a-i lua urma lui Znaiuski, ideologul din spatele celebrului joc fatal Balena Albastra. Departe de familie, intr-un loc izolat, in care temperatura nu depaseste minus cincizeci de grade, Aleksei trebuie sa se integreze in peisaj, sa se amestece cu localnicii si sa incerce sa identifice persoane de interes care sa-l conduca la cel mai cautat raufacator al momentului. Drumul spre tinta este insa lung, cu asteptari apasatoare, cu obstacole neprevazute, cu aliante neasteptate si dusmani ascunsi, dar totodata un bun prilej de autodescoperire si reflectie. In Balena Albastra rasturnarile de situatie abunda, iar adevarul are numeroase fete, totul pe fondul unui joc de-a soarecele si pisica in care nu se stie cine urmareste pe cine.

"Fiecare cuvint e amintirea arderii unui neg de tus. Si-n fiecare carte un sacerdot rotofei oficiaza beat mariajul cu iluzia eternitatii. Cind ma satur de minciuna vietii, scriu despre cealalta viata. E singura garantie ca nu scriu eu, ca nu las asa nobila indeletnicire in seama mea, pacatosul." (Sebastian Lazaroiu)

„Horatiu Malaele este recunoscut astazi nu doar pentru rolurile magistral interpretate pe scena si pe platourile de filmare, ci si ca grafician. Desenele si caricaturile lui sunt foarte bine cunoscute. In volumul de fata nu apar insa nici desene, nici interviuri.

 Actorul si graficianul isi surprinde publicul cu o sarja bine echilibrata de povestiri si incercari literare. Si, chiar daca volumul este intitulat Rataciri, cititorul va fi placut surprins sa constate ca autorul nu este deloc un ratacit pe taramul literaturii.

Tot ce face Horatiu Malaele, atunci cand nu e pur si simplu exceptional, e de-a dreptul genial. Dovada acest volum pe care l-am citit cu uimire si admiratie. Pe nerasuflate. Ce mai pot sa zic?“ ( Radu Beligan )

Andrei Toma, literat, tinar ziarist local si artist amator, descopera intimplator un schelet de urias, pe malul apei, in timpul unei partide de pescuit. Incercarea de a rezolva misterul il confrunta cu evenimente stranii, care ii schimba radical cursul vietii. Prietenia cu un prospector exotic, chemat sa aduca la zi infatisarea Orasului, ambiguizeaza si mai mult lucrurile, cu reverberatii foarte extinse in timp. Dincolo de variatele istorii pe care le spune toata lumea, in roman, marea necunoscuta ramine uriasul ce a redimensionat un loc. Zeppelin. Stampe si istorii apocrife surprinde evenimentele prin care trece orasul de munte in intervalul 1910-1912. Circumscris geografic de repere identificabile pe harta Romaniei, el este proiectat epic ca un spatiu reprezentativ pentru promitatorul inceput de secol XX, cind avansul ratiunii nu a inlaturat definitiv fantasmele de tot felul. Acest spatiu reproduce, in mic, imprevizibilitatea uneori violenta a istoriei umane moderne. Amestec de istorii reale si fantastice, povestea e, deopotriva, evenimentiala si vizuala, aventura mistery si fresca Belle Epoque. Cit e fundal de stampa vintage, cit divan al istoriilor impletite ramine la decizia cititorilor.

Nu e un roman de dragoste.

Nu e despre „orfanii cu parinti”.

Nu e istoria unei prietenii.

Nu e despre Loja Mondiala a Fumatorilor.

Nu e o distopie politica.

Nu e despre escapade tabagice.

Este toate acestea la un loc.

O poveste pentru fiecare dintre noi:

YOU’LL NEVER SMOKE ALONE.

Prozator. De asemenea, eseist, publicist. S-a născut la 12 noiembrie 1950 în comuna Fundulea (jud. Ilfov). A absolvit în 1973 Facultatea de Filologie (secția română - franceză) a Universitătii București. A decedat la 12 iulie 1999 în București. În perioada studenției și după absolvire a fost membru activ al cenaclului "Junimea" condus de criticul și profesorul Ovid S. Crohmălniceanu. Între 1970-1973 a făcut parte din grupul de prozatori și poeți de la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității București (Gheorghe Crăciun, Ioan Flora, Gheorghe Ene, Sorin Preda, Gheorghe Iova, Constantin Stan și Ioan Lăcustă) care a editat revista de perete "Noii". A colaborat cu proze scurte, fragmente de roman, texte teoretice, critică literară și articole de opinie la majoritatea revistelor literare și culturale din țară și la publicații din Franța, Ungaria, Polonia, Rusia, Germania. A debutat în 1979 cu volumul de proză scurtă "Aventuri într-o curte interioară". A mai publicat volumele: "Efectul de ecou controlat" (proză scurtă, 1981); "Amendament la instinctul proprietății" (proză scurtă, 1983); "Zmeura de câmpie" (roman, 1984); "Tratament fabulatoriu" (roman, 1986; editia a II-a, 1996); "Și ieri va fi o zi" (proză scurtă, 1989); "Femeia în roșu", roman scris împreună cu Adriana Babeți și Mircea Mihăieș (1990; editia a II-a, 1997); "Povestea poveștilor generației `80" (1998); "Aventuri într-o curte interioară" (integrala prozei scurte, Editura Paralela 45, 1999). Postum și apare romanul "Zodia scafandrului" (2000).

Cartea Mirunei Runcan relateaza, cu sarm, un dublu naufragiu. Pe de o parte, unul al constrangerilor profesionale impuse unui grup de tineri ingineri, grup care isi propusese inca din facultate dezvoltarea unui proiect industrial, oprit de directivele partidului unic prin evitarea achizitiilor de echipamente din Occident. Pe de alta parte, un esec in plan personal si familial, identificat in incercarile disperate ale personajelor de a se salva. Intre documentele cele mai credibile (sintetic realizate), aduse ca argumente literare de recuperare istorica (fragmente de jurnal, un corpus consistent de scrisori, fragmente din sedintele COM, secretariat interinstitutional), vocea naratoarei, strunita excelent pentru expunerea efectului de imagine, aproape ca este sugrumata de amplitudinea politica a epocii, prefigurand destinul sinuos al aparitiei acestui roman document.

"Peştele cu aripi" este o colecţie de proze scurte, în care societatea autohtonă şi contemporană este scrutată din cele mai neutre unghiuri cu putinţă. Totul se întâmplă în interiorul unui algoritm social şi psihologic care pare, pe de o parte, bine-cunoscut, însă care reuşeşte mereu să surprindă prin soluţiile inedite de final sau prin reciclarea ingenioasă, prin transformarea aproape incredibilă în athanor-ul prozastic, a unor prejudecăţi şi tabuuri. Directeţea discursului vine să întărească sentimentul de déjà-vu care este spulberat, proză cu proză, în momentele în care Răsvan Popescu apasă pedala inefabilului. Fiecare dintre aceste povestiri este un scurtmetraj în sine, experienţa autorului în domeniul scenaristicii spunându-şi cuvântul, însă ceea ce face aceste naraţiuni să fie cu adevărat speciale, dincolo de teme şi personaje, este capacitatea autorului de a lăsa finalurile deschise, de a găsi mereu portiţa optimă prin care, deşi un ciclu se încheie, nimic nu se termină, totul se continuă, se prelungeşte în mintea cititorului şi de acolo în viaţa comună. Cosmin Perţa

Freddie, cu ghetele mai mici decât piciorul și cu un maiou de corp, vine spre contemporaneitate, dintr-o epocă întunecată, privind fix spre bizarele noastre făpturi. O existență deformată, o realitate inversată, aproape ireală. Un trecut auster, cu întinse câmpii de noroi, cu viziuni care par mai aproape de un paradis SF, cu genii care nu foloseau aproape la nimic într-o societate ermetică, cu absurdități editoriale create numai din linii de forță, cu idealuri de autor prinse între limite neverosimile. În fapt, ca să citez în sens, coșmarul fiecăruia pe înțelesul tuturor!

  Roman sumbru erotic, presarat chiar cu accente pornografice, dar si cu luciri metafizice, cartea de fata defineste un moment important din viata autorului ei. Dan Stanca este scriitorul care-si pune sufletul pe tava si nu crede in mofturosii care inventeaza. Si el inventeaza, dar numai intr-un duh dureros al marturisirii. Romanul acesta investigheaza destinul unui intelectual adus in fata unor grave incercari si zvarlit intr-o situatie incredibila. De la Dostoievski stim insa ca dublul este fata oculta a personalitatii noastre. Ne provoaca si ne absolva. Nauc, scriind la limita deznadejdii, scriitorul impinge destinul pana in panzele albe. Fiecare dintre noi, din cauza suferintei, o poate lua razna. Ce sa facem pentru a ne salva sau pentru a amana, cat de cat, dezastrul? Romanul Cum mi-am distrus viata da un raspuns – evident, timid…

Ediţie definitivă însoţită de un mappamond şi de notele autorului intitulate Oameni, fapte, vorbe, locuri, întîmplări adevărate

Romanul lui Nicolae Strâmbeanu prezintă în detaliu lumea secolului al XVI-lea. Sperînd să găsească Insula Fericirii, Araña porneşte într-o călătorie pe mare şi pe uscat plină de peripeţii, îşi face pe parcurs prieteni şi duşmani, scapă la un moment dat chiar de pedeapsa cu moartea şi descoperă părţi ale lumii la care nici nu visa. Evanghelia după Araña este o carte a întoarcerilor ciclice la arhipelagul din fiecare cititor, scrisă cu mînă sigură şi multă atenţie la detalii, în care aventura şi răsturnările de situaţie abundă.

„Nicolae Strâmbeanu ştie să scrie. Are umor, e sarcastic, patetic sau, după necesităţi, poetic, cunoaşte artificiile narative, respectă perfect convenţiile, naraţiunea lui are măsură şi ritm, în condiţiile unui material infernal.” (Marius Chivu)

„Pentru cititorii sătui de inflaţia mizerabilismului cool, de minimalisme fără relief, de microrealisme aptere şi de actualităţi ieftine, Evanghelia după Araña aduce o gură de aer proaspăt din altă lume, făcînd diferenţa: un tratament fabulatoriu, de care proza noastră avea nevoie. Cartea de «călătorii pe mările de poveşti» a lui Nicolae Strâmbeanu are meritul de a (re)deschide o cale regală a ficţiunii capabile să re-încînte, să desfete şi să cucerească.” (Paul Cernat)

um e viata la adolescenta intr-un liceu de fete?

Cum sunt profesorii? Cum sunt elevele?

Ce fac cei cativa baieti rataciti printre fete?

Sunt intrebari la care veti primi raspuns citind acest jurnal fermecator!

Când o femeie ascunde sub fuste capul desprins de corp al unui mare rege, neștiind că acoperă astfel o viață nouă pe cale de a începe în pântecele ei, se declanșează o urmărire care va dura câteva secole, până într‑o dimineață rece și limpede din octombrie 2016. Din vârtejul Revoluției Franceze în zilele noastre, o taină străveche în care moartea și viața se îngemănează va bulversa vieți de artiști și de femei îndrăgostite, va întoarce istoria ca pe un ceas, va amesteca trupuri și destine. Povestea nu se încheie niciodată, reginele revin fie și sub măștile de carnaval ale unei mari petreceri în stradă, chiar dacă știrile zilei de azi rămân aceleași dintotdeauna: vieți sfârtecate în vârtejul istoriei, trupuri dezmembrate în masacrele contemporaneității. Dar mereu undeva o femeie frumoasă și tristă visează o rochie roșie, un pictor își caută culoarea lui, un ucigaș își țintește victima.