Literatură română contemporană

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 1681-1710 din 1713

  • Nu mă atinge
    8.14 LEI
    Volum câştigător al Concursului de Debut Literar UniCredit (roman), ediţia a IV-a, 2011
  • Travesti (benzi desenate)
    34.62 LEI
    Epuizat din stoc
    „Sunt oameni care te fac să crești, iar Mircea Cărtărescu este unul dintre aceștia. De fiecare dată când am fost în prezenţa lui, am încercat să fiu mai frumos. Asta numesc eu să crești.“ (Edmond BAUDOI)
  • Legături bolnăvicioase
    16.00 LEI
    Epuizat din stoc


    Roman ecranizat in 2006 in regia lui Tudor Giurgiu.

     

  • Femeia în roşu
    47.57 LEI
    ''(...) Cei trei autori vor scrie, prin urmare, nu, din start, un roman senzaţional, ci, dedublare specifică postmodernului, un roman despre (romanul) senzaţional, care să fie, în acelaşi timp – uzînd de toate procedeele parodiei, pastişei, restauraţiei butaforice –, un roman chiar senzaţional.” (Mircea Cărtărescu)
  • Imigranţii
    30.50 LEI
    Epuizat din stoc
    De pe fundalul policolor al Londrei se desprind cinci siluete, cu trecutul şi destinul lor: Răzvan, Maria, Traian, Sabina, Gruia.
  • Câteva sfârşituri de lume
    5.09 LEI
    Epuizat din stoc
    „Roman de aventuri cu microbi, decedaţi, catatonici şi maşini de spălat. Ce vreţi mai dinamic de atât?“ (Dmitri Kuzneţov, scriitor rus)
  • Emoţia
    5.09 LEI
    Epuizat din stoc
    ''Cred că această carte poate declanşa în literatura română o mişcare mai generală de redescoperire a sensibilităţii. Titlul ei, Emoţia, are pentru mine valoarea unui program estetic.“ (Alex. ŞTEFĂNESCU)
  • Detectorul de emoţii şi alte povestiri
    22.40 LEI
    Epuizat din stoc
    Fragmente din epopeea contemporană a emigranţilor.
  • Dicționar onomastic
    10.18 LEI
    Epuizat din stoc
    ... Cartea plesneşte de invenţie: biografii concentrate în câteva rânduri, humor urmuzian, caracterologie, reflecţii ascuţite eseistice asupra vieţii sociale, contemporane, artei şi farselor istoriei, romane reduse la o fantastică scurtime... (Ovid. S. Crohmalniceanu: Painea noastra cea de toate zilele)
  • Jocul de smarald
    19.92 LEI
    Epuizat din stoc
    Roman poliţist, magic şi esoteric, carte complexă a Renaşterii toscane.
  • Patru bărbaţi plus Aurelius
    25.41 LEI
    Epuizat din stoc
    ''O carte fals apocaliptică, revendicîndu-se într-un mod subtil din mantia Şeherezadei.'' (Bogdan Odagescu)
  • Întoarcerea huliganului
    36.95 LEI
    O carte considerată una dintre capodoperele literaturii contemporane române şi universale.
  • Însemnările lui Georges Milesco
    24.44 LEI
    Epuizat din stoc
    Scris mai întâi în franceză, la Paris, în anii 1958-1959, romanul este povestea generaţiei care s-a format în epoca interbelică, a cunoscut războiul, ocupaţia sovietică, apoi exilul.
  • Ce ne spunem când nu ne vorbim
    41.23 LEI
    Un diagnostic fatal o determină să o ia la fugă şi să se ascundă. Fără nicio explicaţie. Îşi abandonează iubitul, părinţii, prietenii... tot.
  • Minoic
    47.68 LEI
    Epuizat din stoc
    Intrigi detectivistice.
  • Nu ştiu câte zile
    24.09 LEI
    Epuizat din stoc
    Un roman fără cearcăne, fără riduri. Cu mult haz, multă adrenalină şi multă dramă. Vreţi suspans şi lacrimi, sânge şi alte fluide, limbaj viu şi o poveste incredibilă? Vreţi un roman despre realitatea de lângă voi? şi pentru că toate trebuiau să poarte un nume, li s-a zis pur şi simplu Nu-ştiu-câte-zile, un super-roman de Stoian G. Bogdan.
  • La belle Roumaine
    Preț special 19.04 LEI Preț standard 25.37 LEI
    Epuizat din stoc
    Femme fatale, româncă frumoasă, misterioasă, semănând cu actriţele de dinainte de război, atrage privirile bărbaţilor oriunde se duce: în cafenea, în metrou, în tren, la poliţie.
  • Angelus
    5.09 LEI
    Epuizat din stoc
    Şi dacă, într-o bună zi, trei îngeri s-ar pogorî peste oraş?
  • Străinii din Kipukua
    15.86 LEI
    Despre pierdere, redobindire, intoarcere la radacini.
  • Non-sensul giratoriu şi alte non-sensuri de ieri şi de azi
    10.18 LEI
    O carte sprinţară, acidulată, dar nu acidă, veselă, când nu altoită cu melancolii, premonitorie pe-alocuri, nostalgică printre rânduri. Un şir bine împletit de poveşti scurte şi pestriţe ca înseşi întâmplările lumii noastre.
  • Amintirile peregrinului apter
    55.44 LEI
    Epuizat din stoc
    Nuvelele din Amintirile peregrinului apter sunt admirabile hierofanii, superb poetice pe această direcţie.
  • Opere cumplite (vol. I)
    34.22 LEI
    Epuizat din stoc
    io stau la etaju şapte. şi la geamu meu de la bucătărie io văd un teren vilan. sau viran. sau cum mă-sa-i zice că io nu le prea am p-astea. adică-i un teren pe care nu e nimica.
  • Opere II (Sara. Tobit. Fric)
    10.56 LEI
    Epuizat din stoc
    „Stefan Agopian e un cronicar de demult, consemnind rafinate cruzimi, dar de un calm brit, cu o ironie departata si rece, distrata aproape. Portretele sint deformari incarcate, pline de amanunte, mirosuri, lungiri sau rotunjiri, peste fire, transformind personajul intr-un hohot de ris. Stilul, si el de rafinament, ar merita un studiu, autorul asezindu-se alaturi de cei citiva priceputi in limba romaneasca.
  • Luxul melancoliei
    10.18 LEI
    Epuizat din stoc
    "«Luxul melancoliei» este cartea de vizita a unui prozator de exceptie." (Al. Dobrescu)
  • Fara cap si fara coada
    5.09 LEI
    FARA CAP SI FARA COADA
  • Playback
    10.18 LEI
    Epuizat din stoc
    Oprit de cenzura in 1983, "Playback" d­emasca prefacatoria si falsul societatii comuniste, expune profilul psihologic si comportamental al tuturor speciilor de securisti si surprinde mecanismele prin care sufletele erau inselate, mintite si inmormantate.  „Vitriolanta satira la adresa sistemului comunist, «Playback», nu cultiva aluziile, soparlele, ori parabolele, de vreme ce autorul joaca cu cartile pe masa…Tanase este ireprosabil din punct de vedere tehnic…Copleseste de asemenea diversitatea stilurilor folosite de romancier, de la cel neutru administrativ la cel precis regizoral si pana la cel mustind de o poezie indicibila.
  • Corpuri de iluminat
    5.09 LEI
    Epuizat din stoc
    "«Corpuri de iluminat» este, inainte de toate, o carte bine scrisa. De altfel, autorul stie sa «scrie bine» si incearca toate stilurile prozei deceniului: face si proza retro, si literatura epistolara, sentimentala, e flaubertian, balzacian.
  • Atrium
    38.65 LEI
    "Atrium este un triumf al racursiului, al lacunei. Roman al generaţiei, înrudit cu romanul englez de colegiu, meditaţie asupra efortului liber şi al celui obligat să se mişte în perimetrul omorîtor al meschinei parveniri, deschidere spre un neaşteptat fior istoric, în sensul în care un romancier se poate trezi un Tacit (fara sa faca ceea ce se cheama "roman istoric"!). Foarte modern, prin curentul paralel al imaginii simbolice a apei poluate (gradaţie splendidă pîn[ la ocean!), romanul marchează în acelaşi timp o revenire la cadrele solide, verificate ale unei tradiţii." (Radu Petrescu)
  • Adorabila romanca
    25.20 LEI
    Epuizat din stoc
    "Povestea existentei exceptionala a Catincai este deci un roman pentru femei, dar si un roman la care barbatii ar fi bine sa mediteze.
  • Cei trei copii-Mozart
    10.18 LEI
    Epuizat din stoc
    ''Cetatea fictionala perfect inchisa este adevaratul merit al prozei lui Alexandru Ecovoiu." (Costi Rogozanu)

Filter by

Preț

Editura