Literatură română contemporană

„Fetița dădu din cap de câteva ori de la stânga la dreapta și invers. Tatăl îi spuse că acelea erau semințe tratate cu otravă pentru șobolani și că provocau moartea instantaneu. Și din ziua aceea săculețul dispăru. Moartea? Dar ce mai însemna moartea atunci când aveai antidotul fermecat la îndemână tot timpul? Bijuteria ei miraculoasă anula pătrunderea în eternitate. Plimbările prin oraș când tatăl o lua cu el la piață iar ea, ca să-l amuze, se agăța de fustele femeilor pe lângă care treceau. Pauza pe care o făceau la Boema, el să se răcorească cu o bere Tulceana, iar ea să mănânce o amandină. Serile când ieșea pe stradă din zece în zece minute și le urmărea cum se jucau pe ea și pe sora ei, ca să se asigure că totul era ok. O plimbare împreună pe faleza în ale cărei gropi se cuibărise Dunărea ieșită excepțional din matcă și care reflecta bucăți de cer.” fragment

Vladimir Colin, ca principal exponent al "genului" fantasy in literatura romana, si inzestrat cu un foarte abundent debit imaginativ, deschide calea catre o mirifica si eflorescenta imaginatie a feericului si totodata a realului concret si "veridic".

„Un volum despre feminitate, loialitate și libertate, totul narat cu o voce calmă, lucidă și șocant de vie. În spatele fiecărei povești pulsează presiunile subtil înrădăcinate ale unui sistem patriarhal, care modelează viețile fetelor și femeilor, apasă relațiile și încurcă firele dense ce le leagă în calitățile lor de surori, mame, fiice, prietene sau necunoscute care interacționează într-un mijloc de transport în comun. Prozele surprind interacțiuni tensionate, uneori la limită, și plonjează în sentimente familiare: rușine, teamă, neputință, dar și dorință, tandrețe, revoltă. Din irealul realității, fie ea excepțională sau de rutină, se decupează existențe în care maternitatea, sau chiar lipsa ei, devine o sursă de sens, de vină sau de libertate; prietenii care se contorsionează odată cu timpul; femei dominatoare, amenințătoare și femei domoale, aproape placide. În Fete bune. Fete cuminți prezențele se simt uneori ca niște absențe și invers, familiaritatea încălzește, dar poate și să îndepărteze; sexualitățile reprimate se împletesc cu cele asumate, își face loc și câte o faptă misterioasă, sentâmplă răzbunări și avem parte de legături fragile ce adaugă un strat de tensiune și mister presărate din loc în loc cu aparentă neglijență, deși un cititor atent va remarca plăcut surprins că autoarea știe foarte bine ce face cu proza și personajele ei. Totul observat și consemnat fără judecată, dar cu o profunzime jucăușă care amintește de Lisa Taddeo, Rachel Cusk, Lucia Berlin sau chiar Elena Ferrante.“ — ANCA ZAHARIA

Împletind autobiografia, antropologia și (auto)ironia, romanul-confesiune al lui Dan Alexe evocă în culori vibrante un tablou din viața cenușie a unui sat din Bărăganul anilor ’60–’70. Prin ochii copilului și ulterior adolescentului, care își pierde inocența descoperind treptat duplicitatea adulților, erotismul și moartea, romanul reconstituie dureros de real copilăria petrecută în comunism, zugrăvind totodată o frescă socială burlescă, cu personaje sfâșiate, vii și dialoguri savuroase. Densă, mustind de umor, dar străbătută de amărăciune, La apa morților surprinde esența unei Românii dispărute și oferă în același timp o perspectivă surprinzătoare asupra faliilor universului totalitar, fiind scrisă cu luciditatea unui etnolog și cruzimea unui poet care refuză nostalgia.

Proza românească de azi, surprinsă în plină mișcare.

De ani buni, Familia și-a făcut un obicei din a aduna, în numerele ei estivale, cele mai vii voci ale literaturii momentului. Încet, aceste grupaje au căpătat amploare și s-au transformat în adevărate antologii – scene pe care scriitorii de azi își prezintă poveștile.

„Box Office” este titlul sub care au stat aceste întâlniri anuale cu proza contemporană. Acum, pentru prima dată, selecția părăsește paginile revistei și se adună între coperte, ca antologie în toată puterea cuvântului. Un barometru al prozei de azi, o imagine vie a literaturii care se scrie acum.

• Coordonatori antologie: Miron Beteg, Mihók Tamás, Mircea Pricăjan – Revista de cultură Familia.
• Autori BOX Office. PROZA – Alexandru Lamba, Alina Cobzac, Anca Chimoiu, Andrei Crăciun, Bogdan Munteanu, Cristian Boricean, Cristian Englert, Cristina Chira, Daniel Timariu, George C. Dumitru, Ioana Unk, Iulia Biró, Mihaela Buruiană, Oana Paler, Ovidiu Lorenz, Radu Găvan, Raluca Nagy.

O poveste adevărată, transpusă într-o formulă neonaturalistă, cu pagini de viață trăită cu patimă și gelozie, cu dragoste și ură, cu umilință și trădare. Personajul narator este un erou al zilelor noastre, care dorește să fie toți ceilalți, în realitate încasând continuu, fără să se dea bătut. Un nemulțumit sentimental și un naiv plin de speranță, ca mine, ca tine, ca alții… Biete vietăți de fum!

România Grupului Divertis este populată de crescători discreți de animale mici, fără frontiere, de pușcași pârâiași, culegători de ciumperci, primari inventivi care fac retrocedări pe catetă și pe ipotenuză, hingheri îndrăgostiți de vedete de cinema, descendenți ai unor familii cu vechi renume european (Șopingău, Zolău etc.), dar și de daci liberi, cu urechea lipită.

Onomastica specifică grupului propune cele mai năstrușnice nume atât pentru personajele complet fictive, cât și pentru cele adaptate pornind de la realitatea crudă: Ionel Pomparău, Decebal Ștefan cel Mare, Vasile Alecsandrilă, Brad Chit (un fel de Brad Pitt, dar din Chitila, Brad Pitt e din Pitila), Valter Mărăcinosul, Geta Bioenergeta, Regele Emilir, Vacarena, etc.

Dicționarul de umor Divertis recapitulează cele mai reușite creații lingvistice ale Grupului, menționând totodată termeni amuzanți ai altor creatori de umor, sau împrumutați din filonul inepuizabil al limbii romane.

Romanul, construit asemenea unui bildungsroman, este inspirat din viața unei pictorițe cunoscute, Constanța Stratulat, bunica scriitoarei. Ila, o fetiță trimisă la orfelinat de chiar mama sa, rămasă văduvă de ofițer în Primul Război Mondial, se confruntă cu durerea excluderii, fiind aleasă tocmai ea din cele patru surori pentru a fi „dată”. Lumea crudă și nedreaptă a orfelinatului o însingurează, dar și apropie de unele fete.

Desenul este însă cel care o ajută să supraviețuiască. Odată majoră, este admisă la Belle Arte și are parte de o vară magică la Constanța și Balcic, cu prietenii, amoruri și o maturizare rapidă.

O ficțiune istorică emoționantă care reușește să redea un parfum interbelic deloc edulcorat, altfel decât îl cunoaștem din romanele epocii.

„Protagonista romanului de debut al Andreei Ionescu-Berechet are o forță sufletească aparte, izvorâtă din dorința de a-și găsi un loc și de a-și descoperi rostul într-o lume ostilă, marcată de indiferența mamei, de moartea pe front a tatălui, de răstimpul lung și adesea traumatizant petrecut într-un orfelinat, în perioada plină de lipsuri de după Primul Război Mondial. Felul în care își spune povestea, uitându-se simultan în lumile înconjurătoare și în ea însăși, îmbracă forma unui Bildungsroman, presărat pe alocuri cu secvențe decupate din formula narațiunilor epistolare.
Creionându-și personajul din tușe suprapuse, din ce în ce mai intime și mai convingătoare, adunând discret mărturii din toate experiențele pe care le traversează în diverse spații – la București, Buzău, Constanța sau la Balcic – Andreea Ionescu-Berechet reușește performanța de a propune o siluetă feminină absolut memorabilă, care se va înscrie în galeria eroinelor din literatura noastră.

Meritul de netăgăduit al cărții rezidă în farmecul povestirii fluide, în care timpul mic al biografiei și cel mare al istoriei înoată mereu sincron, scoțând la iveală dintre valuri chipul copilei, al adolescentei și al tinerei femei ce îmbrățișează meșteșugul artelor, pe fundalul complicatelor schimbări sociale și politice din societatea românească interbelică.” - CRISTINA BOGDAN

„Datorită abilității de a îmbina o poveste profund personală, petrecută într-un context istoric tumultuos, cu reflecții asupra condiției umane, Andreea Ionescu‑Berechet ne oferă un roman intens din punct de vedere emoțional. Sus e numele meu, Ila! este o combinație nimerită de imagini poetice și senzoriale care introduc cititorul într-o atmosferă captivantă. Autoarea transformă trauma personală într-o meditație asupra supraviețuirii și a autoafirmării, romanul devenind astfel o contribuție semnificativă la literatura contemporană română.” - STEJĂREL OLARU

Dupa Povestile unei motocicliste si #Error 2017: Timp inversat, aceasta este cea de-a treia dintre Cartile Sabinei. Probabil, ultima. Am tras cuvintele din adanc de mine si le-am asezat pe ecran, cu toata impotrivirea incapatanata a tastelor. Ca si tripticurile de icoane vechi din biserici, cartile pot fi privite (in cazul de fata, citite) impreuna sau separat.

Cartea Povesti teleportate e o capsula de viata cotidiana spusa cu umor, tandrete si o ironie care nu raneste, ci vindeca. De la biroul unei companii de telecomunicatii, unde realitatea romaneasca se da zilnic in spectacol, autoarea prinde din zbor conversatii, ticuri, accente si trairi autentice, oameni veniti cu facturi, intrebari, drame, glume sau singuratati. Totul trece prin filtrul unei voci narative care observa cu rabdare si cu o doza de duioasa neincredere in absurdul lumii.

Cartea Dr. Albert, Anna si iesirea ei din Labirint este o lucrare de suflet, inspirata din experiente reale si dintr-un profund proces de transformare interioara. Este mai mult decat o poveste, este un parcurs initiatic despre trauma, iubire, regasire si curajul de a iesi din propriul labirint. Textul a fost conceput cu grija pentru a atinge cititorii nu doar prin firul narativ, ci si prin emotia autentica ce strabate paginile. Nu stiu ce ar putea fi cu adevarat diferit fata de alte carti care abordeaza tema depresiei, insa un lucru este cert: tot ceea ce am scris reprezinta o traire autentica. Experienta mea nu este una teoretica sau abstracta, ci una traita zi de zi, pas cu pas. Am reusit sa ies din depresie nu printr-un tratament medicamentos de lunga durata, am urmat medicatie doar aproximativ 40 de zile, ci, mai ales, cu ajutorul psihoterapeutului meu, dr. Albert. Fara sprijinul sau neconditionat, fara dedicarea si devotamentul sau, la orice ora din zi sau din noapte, nu as fi reusit. Cartea mea nu este un manual stiintific despre depresie. Este o marturie literara sincera, o piesa vie si profunda despre lupta interioara, despre fragilitate si curaj, despre cum poti regasi lumina chiar si in cele mai adanci umbre. Cred ca tocmai autenticitatea, simplitatea si emotia reala a acestor pagini pot atinge cititorii acolo unde au cea mai mare nevoie: in propriul lor adevar sufletesc. - Ani Cubaniti

Pornind de la figura reală a lui Andrei Radu Benke, cunoscut ca „exterminatorul de strigoi“, Recensământul morților este un roman al fantomelor care nu pot fi îngropate: fantomele istoriei, ale vinovăției și ale unei conștiințe ce nu-și găsește alinarea. În centrul poveștii se află Rudi Baraba, un deținut de drept comun devenit unealtă a regimului, care își rememorează viața cu luciditate și groază. Cartea îmbină ficțiunea cu documentul și aduce în prim-plan trauma deținuților politici din lagărele Canalului Dunăre-Marea Neagră. Poate fi citită ca un Bildungsroman, dar nu al formării, ci al destrămării interioare: o devenire inversă, în care libertatea, voința și răspunderea se estompează pe măsură ce sinele se golește. Ce înseamnă să devii cineva într-un context care nu îți mai permite să fii om? Această întrebare se insinuează printre rândurile romanului ca o judecată suspendată în negura istoriei româneşti.

Romania comunista, sfarsitul anilor '80. Robert, un tanar medic cu metode de investigatie neconventionale, ajunge intr-un mare oras, unde viata i se schimba radical odata cu intalnirea, aparent intamplatoare, cu Omer Savinescu - un personaj sarmant, cu origini neclare -, care il ademeneste intr-o locuinta somptuoasa si tacuta, decorata asemenea unui muzeu. Un volum vechi din Robinson Crusoe, regasit, reaprinde amintiri uitate si deschide o poarta spre o poveste pierduta din copilarie. De aici, totul se transforma intr-un joc periculos - o investigatie a propriului trecut, o adevarata cursa contra cronometru, in interiorul unei panze de paianjen intinse printre anticari, cronici de familie bine ingropate si umbrele Securitatii. O calatorie labirintica, unde granitele realului devin tot mai fragile. Trei povesti de iubire, traite in etape diferite ale vietii, intr-un decor narativ tensionat, unde thrillerul psihologic se amesteca cu nuante de fantastic, mister, spionaj si horror.

E limpede că şi adulţii au nevoie de poveşti. Numai că zânele lor şi-au scurtat rochiile, şi-au tăiat părul care le ajungea cândva la călcâie şi au învăţat să fie femei, ceea ce e mult mai complicat şi mai periculos decât meseria de zână. Un mănunchi de istorii cu femei aşadar, spuse simplu, captivant, de un povestaş a cărui viaţă seamănă ca două picături de rouă cu a lui Mircea Cărtărescu. În fiecare poveste e un sâmbure de neobişnuit care stă ascuns în carnea obişnuitului, în „ordinar" o sămânţă de extraordinar care dă rod epic. Un omagiu (adesea în sensul cel mai concret, erotic, al cuvântului) adus femeilor „pentru că sunt femei“. Întrebările criticului: Cine spunea că scriitorul român a uitat să povestească? Cine spunea că e misogin?

„Un pictor de vitralii, un arheolog grec și un profesor crescut în Balta Brăilei își spun pe rând povestea, fiecare presărând la tot pasul mici indicii care fac cititorul să caute, de la bun început, legătura dintre ei. Autorul ne poartă prin locuri cu încărcătură istorică magică – vechea catedrală din Chartres, lângă care se află unul dintre cele mai vechi ateliere de vitralii din lume, țărmurile Mării Egee, în adâncurile căreia este descoperit un mozaic roman, sau insula Rodos, pe care încă se mai pot vedea ruinele templelor vechilor zei.

Parasind Bucurestiul, unde politia comunista il haituia ca pe o fiara, Traian Roman, un tanar seminarist, se refugiaza la Paris, cu convingerea ca de aici inainte se va afla la adapost de urmaritorii sai - fara a tine seama insa de indarjirea partidului in a‑si elimina contestatarii. Va fi trimis pe urmele sale insusi Baxan, un exterminator feroce, care ucide prin metode necunoscute chiar si celor din breasla sa.

„Iulia Gherasim creează un realism feminin de familie dincolo de moda şi temele predilecte ale momentului. Indiferent dacă evocă atmosfera de noutate şi nesiguranţă a anilor ’90, etosul corporatist, stilul de viaţă, provocările şi anxietăţile femeii din clasa de mijloc a acestor vremuri, o face cu o naturaleţe, o inteligenţă şi un umor remarcabile, cu atenţie la detalii şi o artă a dialogului şi a frazării.” (Marius Chivu)

„Dacă se va scrie cândva o istorie literară onestă a interminabilei perioade zise „de tranziție”, în al cărei tunel aerodinamic România bâjbâie cu obstinație frenetică de ceva vreme în căutarea unei ipotetice luminițe amintind de studiile doctorului Raymond Moody despre Viața de după viață, un loc de seamă i s-ar cuveni fără doar și poate scriitorului teleormănean Gheorghe Filip.” Mădălin Roșioru

„Nici Gheorghe Filip, nici cărțile sale nu au reputația pe care ar merita-o dacă acestea ar avea circulația normală, iar critica, tot mai sectară, ar citi cu nepărtinire și egală îngăduință literatura de oriunde s-ar scrie ea.” Mircea Dinutz

Intr-o lume in care promisiunile agonizeaza, amagite de un alint si de o firava speranta, Coralia Radomir, asistenta medicala la sectia de oncologie a unui spital din Romania, renunta la tot ce a realizat pe plan profesional si porneste spre Belgia, sa isi salveze povestea de dragoste pe cale sa se stinga. Ajunsa in Bruxelles, insa, descopera nu doar un oras strain, ci o iubire transformata intr-o iluzie si un logodnic diferit, fiindca Matei duce o viata dubla. Prinsa intr-un joc al neincrederii si al minciunilor negate, tanara se straduieste, in zadar, sa-l recastige, fiecare incercare indepartandu-i mai mult, anticipand momentul despartirii. Sfasiata de esec si de realitatea pe care va trebui sa o infrunte intoarsa in Romania, se abandoneaza imprevizibilului, acceptand oferta surorii mai mari, de cativa ani stabilita la Waterloo: sa lucreze pentru Raffaella si Pietro Rizzo, o familie de italieni nonagenari. Intre peretii casei incarcate cu amintiri inramate si povesti din alte vremuri, Coraliei ii pare ca timpul s-a oprit, ca viata i se scurge monoton, cu gesturi repetitive, toate dedicate batranilor, catelului si oaspetilor lor.  Nevoita sa se ocupe de menaj si de servirea mesei, cand se priveste in oglinda aproape nu o mai recunoaste pe asistenta atat de apreciata de medicii si de pacientii din Romania, iar la fiecare pranz duminical, pusa in situatii umilitoare, suporta insultele Patriziei si ale lui Valerie, doua femei din cercul intim al familiei Rizzo. Totusi, o raza de speranta va straluci in coltul umbros al existentei sale cand, la rugamintea Raffaellei, accepta sa-l ingrijeasca pe copilul ei de suflet, un barbat haituit de ganduri sumbre si de nalucile trecerii in nefiinta: Xander Boonen, avocat de succes, victima unui devastator accident care il izoleaza o vreme de lumina zilei.

Cu ochii bandajati, coplesit de sechele fizice si emotionale, intr-un prim moment Xander ramane inchis in propria-i neliniste, intre dorinta de a-si regasi vederea si femeia iubita - dupa care alergase printre masini, intr-o intersectie, sa-i inmaneze o scrisoare -, dar putin cate putin, rabdatoare, grijulie, "romancuta", cum o ironiza Patrizia pe Coralia, devine unica persoana care-l incurajeaza sa depaseasca obstacolele create de accident. La randul sau, tanara asistenta descopera in avocatul Boonen nu doar vulnerabilitatea unei persoane ranite, ci un barbat indragostit care, cum ea insasi o facuse cu cateva luni inainte, cauta sa salveze o iubire aproape imposibila, marcata de profunde cicatrici. Iar destinul are un plan bine scris pentru inimile suferinde: impinsa de perseverenta asistentei de a-l ajuta sa isi mentina vie speranta vindecarii si de teama ca disperarea ar distruge viitorul pacientului, povestea lor se tese in tacere, intre cei doi nascandu-se o surprinzatoare dependenta. O legatura ambigua, complicata, perceputa ca un joc intre vis si realitate. Desi incapabil sa o vada, Xander simte primele emotii pentru Coralia, sentimente confuze pe care, initial, le respinge, fiindca intre el si straina platita sa il ingrijeasca rataceste umbra unei alte iubiri: Flora, femeia de care s-a indragostit inainte de accident si a carei absenta continua sa-l consume. Multe nopti, in mintea barbatului nevazator, Flora va ramane un ideal inaccesibil, iar inima i se va zbate intre indemnul de a o uita si nevoia de a se agata de amintirea ei.

Autoarea propune cititorului o poveste despre fragilitatea umana, despre emotii pulsate dincolo de iluzii, despre renuntare si regasire, despre drumurile sinuoase si oportunitatile unui destin care par sa le alunece protagonistilor printre degete.  

Miresmele Sperantei descrie neobosita goana a sinelui in cautarea fericirii, insotind personajele in curajoasa lor incursiune pe taramurile stapanite de demonii incertitudinii, pentru a intelege cum e posibil ca o singura inima sa bata la fel de puternic, in acelasi timp, pentru doua iubiri. Este, de asemenea, un voiaj al calatorului care-si ascunde in valiza, intr-un buzunar secret, dorinta de a reusi, teama de abandon si o profana incantatie sortita sa alunge solitudinea zamislita de juramintele nerespectate. Insufletit de dialoguri incisive si de o rascolitoare introspectie, romanul exploreaza conflictele interioare ale unui barbat si ale unei femei care, convinsi ca au primit destul in viata, pierd in cateva secunde unul dintre cele mai pretioase lucruri pamantesti: increderea in oameni. Izolati chiar in lumea in care singuri s-au predat timpului si resemnarii, ezitarile lor nasc sperante si intrebari la care numai cititorul va primi raspunsuri: vor reusi ei sa redescopere linistea sufleteasca in haosul unei relatii neplanuite, dar randuite de destin? Li se va darui sansa de a ramane impreuna? Poate cenusa unei iubiri stinse sa aprinda o noua poveste? Sau trecutul, cu seducatoarele sale miresme, e un blestem menit sa zideasca pe vecie temeliile viitorului?

În primăvara anului ’49, locuitorii unui mic sat de câmpie din România sunt frământați nu doar de grija vremii geroase, cu ninsoare și viscol la sfârșit de martie, ci și de marile schimbări care vin dinspre Răsărit. Comuniștii au ocupat sediul școlii și încearcă să-i convingă pe oameni că e spre binele lor să-și cedeze pământurile partidului. Cel căruia îi revine sarcina să strângă semnăturile de adeziune este un tânăr sărac cu duhul, crescut din mila satului și fără căpătâi: Cănel.

Romanul Adelei Dan are o desfășurare cinematografică, într-o succesiune rapidă de scene construite cu realism, autenticitate și mult umor – de limbaj, dar și de situație –, reflectând tensiunile, contradicțiile și absurdul unei lumi răsturnate cu susul în jos.

Romanul La apus de răsărit este diferit de primele două cărți ale Adelei Dan, abordând un moment trist al istoriei noastre, colectivizarea, dar cu aceeași doză de ironie și umor care definește stilul autoarei. O nouă ocazie de a privi lumea printr-o lentilă creativă, în care lucrurile serioase devin amuzante, iar cele amuzante devin și mai amuzante.

Cu peste douăzeci de ani de experiență în publicitate, Adela Dan a învățat un lucru esențial: că viața e prea scurtă ca să nu râzi de ea. A lucrat pentru branduri mari și, în puținul timp rămas, a publicat deja două cărți, reușind, de fiecare dată, să transforme ideile în povești care te fac să râzi cu poftă și ți se lipesc de suflet.

„O poveste copleșitoare despre ceea ce poți câștiga după ce totul e pierdut, despre speranța peste care dai la capătul disperării, despre puterea iubirii asupra morții. O minunată pledoarie pentru valoarea terapeutică a scrisului și binefacerile consilierii filosofice.“ - Cristian Iftode

„Iulian Tănase nu este Cormac McCarthy și cartea lui nu este Sunset Limited, în ea nu apar Tommy Lee Jones și Samuel L. Jackson, ești doar tu în fața vieții tale și, la capătul celălalt, căsuța poștală a morții. Moartea e simplă, dar ai curajul să scrii, ai curajul să trăiești? O carte care te învie ca pe Lazăr, scrisă cu toată dragostea unui om care știe să aline cea mai cumplită durere: lipsa de sens.“ Laurențiu Gheorghe

„Ce e unic la această carte? Fiecare o poate citi în registrul său. Pentru mine a fost o lectură incredibil de profundă, care vorbește cu umor molipsitor despre lucrurile pe care alegem să le evităm și de care ne lăsăm astfel bântuiți. Deși toți știm că pentru a putea trăi contează să ne eliberăm de frică. Până la urmă ironia este cheia care ne ajută să deschidem adevărul din noi. Și cea mai pătrunzătoare formă de luciditate — e în dreptul și la îndemâna fiecăruia — într-o viață în care nu decizi când te naști, nici când mori. Un text teribil de frumos și îndrăzneț despre cea mai de necuprins experiență cu care se confruntă omul.“ - Magdalena Mărculescu

Iulian Tănase (n. 1973) este scriitor, trainer de creative writing și storytelling, realizator de podcast (RSS Reloaded). A absolvit ASE (1999) și Facultatea de Filosofie, Universitatea din București (2010). În prezent, este student, anul II, la masteratul în Consiliere Filosofică, Facultatea de Filosofie (UB). A lucrat 15 ani în presa satirică (Academia Cațavencu, Kamikaze) și 14 ani la Radio Guerrilla. A publicat poezie (Iubitafizica, Adora, Dumneziac și altele), proză scurtă (Abisa, Un animal necunoscut și alte patruzeci de povestiri), roman (Oase migratoare, Melciclopedia) și literatură pentru copii (Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, Aventurile lui Sacha în
Țara Instrumentelor Muzicale Imaginare ș.a.). A fost distins cu Hubert Burda Preis — Offenburg, 2009, și cu premiul pentru proză 1+1+1=1 Trinität, Graz, 2011. Are doi copii, Adora și Sacha, și două pisici (Madam și Tsontso). De același autor, la Editura Trei au mai apărut: Teoria tăcerii și Teoria fricii.

Vene si praf. Ramasitele vietii scapate din maini este o carte ce nu se citeste, ci se traieste, se indura si se intelege abia dupa ce o inchizi. Lucian Bunea construieste un roman-document despre prabusirea lenta a unui adolescent prins in capcana drogurilor si despre ecoul devastator pe care aceasta cadere il are asupra familiei.

Am asistat la nasterea acestei carti, in timpul unui retreat in Bali - o calatorie aproape initiatica, in care am privit cu admiratie felul in care Corina s-a lasat atinsa si transformata. Cu o delicatete rara si un respect profund pentru drumul celorlalti, ea a coborat in propriul adevar si l-a transpus in cuvinte cu o luciditate care taie si vindeca deopotriva. Phoenix e mai mult decat o carte scrisa despre un retreat in Bali sau o calatorie de vindecare - e o renastere traita, consemnata pas cu pas, cu sinceritate, vulnerabilitate si frumusete. O carte vie, in care suferinta se topeste in intelegere, iar intunericul devine sursa de lumina. - Petronela Rotar, psiholog si autoare a cartii Totul e in regula in mine si in lume

Într-o casă în ruină s-a adunat un grup de marginali, cu o misiune. Un spațiu închis, unde loialitatea se ames­tecă cu ura și frustrarea. Cineva trebuie să primească o lecție. Sub influența dominatoare a liderului, grupul pornește la vânătoare – un safari în care lucrurile scapă de sub control. Pentru cel care ne poartă prin această lume crepusculară, aventura devine o expediție interi­oară, o confruntare cu propriile spaime și limite. În atmosfera apăsătoare, cu accente de film noir, o apariție aduce o lumină neașteptată, o urmă de speranță într-o lume care se destramă.

Între oniric și real, povestea se desfășoară ca o coborâre în adâncul unei umanități pierdute. În prăbușirea ei, sub privirea lucidă a unui autor care orches­trează totul cu o remarcabilă finețe vizuală, se întrezărește un spațiu al întrebărilor.

MIHAI MĂNIUȚIU, regizor de teatru și scriitor, a montat în teatre importante din România și străinătate, creațiile sale primind numeroase premii pentru cea mai bună regie, originalitate și cel mai bun spectacol al anului. Ca scriitor, a publicat mai multe volume de poeme, precum și volume de povestiri cu tentă onirică și fantastică: Un zeu aproape muritor (1982), Istorii pe care n-am să le scriu (1998), Opiniile unui călător nedemn de încredere (2011), Filip și întunericul (2019), nominalizat în 2020 pentru premiul Cartea de literatură pentru copii și tineret a Uniunii Scriitorilor din România, Jucându-l pe Mefisto (2021) – distins cu Premiul Cartea Anului pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, 2022 (Premiul Liviu Rebreanu). La Editura Humanitas, Mihai Măniuțiu a publicat eseul Despre iluzie și mască (2007), romanul Aventurile hingherului în Balkanya (2015), culegerea de proze Fuga cu Henri (2017) și romanul A șaptea viață a lui Alexandru Royce (2022) – pentru care a fost nominalizat la Premiul USR (Cartea de proză). În anul 2006, creației sale literare și teatrale i-a fost dedicat volumul Dansând pe ruine de Dan C. Mihăilescu.

„Vie, curgătoare (ca râul din carte, pe malul căruia Doina Ruști își construiește propriul Macondo, un loc în care nimeni n-are voie să se uite la ceas), povestea din Ferenike cucerește prin culoare și ingeniozitate. Întâmplările și locurile, casa și moara, fântâna, lucrurile (oricât de mari, oricât de mici), pământul, apa, deși pare că au corespondent autobiografic unic, fixat în real, se deschid toate înspre simbol și (uneori) fantastic. Iar personajele, cu nume de la pitorești la stranii, sunt o galerie de tablouri pictate față-spate, realitate și ficțiune. În mijlocul lor, privindu-i cu ochii de atunci și de-acum, e o fetiță care poartă rochii pe poalele cărora sunt scrise toate numele care i-ar fi plăcut în locul celui primit.“ — LIDIA BODEA

„Ferenike reconfirmă instinctul infailibil de povestitoare al Doinei Ruști. O proză cinematografică, formidabilă, cu rezonanțe mitologice, în care scenele ni se desfășoară în fața ochilor, iar câteva rulează chiar în buclă, continuu, obsedant, ca un memento al suferințelor lumii trecute, privite nu cu detașare, ci cu o limpezime totală, fără breșe.“ — ROXANA DUMITRACHE

DOINA RUȘTI este prozatoare, scenaristă și profesoară universitară cu specializare în istoria culturii și civilizației universale pentru film. A înființat grupul Ficţiunea și ține cursuri de scriere creativă la Universitatea din București. A scris romane cu miză socială puternică, între care Fantoma din moară (2008), Lizoanca la 11 ani (2009) sau Logodnica (2017), dar este mai ales cunoscută pentru trilogia fanariotă, compusă din romanele Homeric (2019), Mâţa Vinerii (2017) și Manuscrisul fanariot (2015). A mai publicat Zogru (2006), Cămașa în carouri (2010), Omuleţul roșu (2010), Mămica la două albăstrele (2013), Paturi oculte (2020) și două volume de povestiri: Ciudăţenii amoroase din Bucureștiul fanariot (2022) și Depravatul din Gorgani (2023). Cel mai recent roman al său este Zavaidoc în anul iubirii (2024). Aproape toate scrierile sale au fost reeditate și traduse în numeroase limbi, între cele mai recente ediții străine aflându-se The Book of Perilous Dishes (2022, 2024, Londra), Zogru (2022, Marsilia) și Dorëshkrimi fanariot (2024, tradus în albaneză). În 2008 a primit Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, iar în 2009 Premiul Ion Creangă al Academiei Române.

Am trait ani in care foamea mi-a fost singura forma de control. Refugiul meu dintr-o lume care ma durea prea tare. Un adapost tacut, pe care mi l-am construit cand n-am mai stiut unde sa fug. Nu am ales anorexia sau bulimia. Am ajuns acolo cautand un colt de liniste intr-o viata in care trebuia sa fiu mai putina ca sa fiu iubita, ascultata, acceptata. Am tacut cand ar fi trebuit sa tip, m-am micsorat cand ar fi trebuit sa cer si mi-am redus trupul, sperand ca astfel o sa incap in lume. Aceasta nu este o carte de teorie. Este o marturisire. Despre o copila crescuta cu rusine si dor.

Despre o adolescenta care si-a imbratisat sora cu toata inima si a uitat sa se mai imbratiseze pe sine. Despre o femeie care a invatat, incet, sa se priveasca fara ura. Am scris aceasta carte pentru toti cei care traiesc cu golul in piept si cred ca sunt singuri. Pentru cei care se ascund in diete, in zambete fortate, in munca, in tacere. Foamea nu e doar lipsa hranei; uneori e lipsa iubirii, a prezentei, a sigurantei. Dar daca m-am putut intoarce din acel loc, atunci poate ca si tu poti. Foamea ca refugiu este dovada ca, oricat de adanca e caderea, exista drum inapoi. Si poate, citind aceste pagini, vei simti ca nu esti singur. N-ai fost niciodata. - Clara A. Moraru

O lume unde magia e suflet... si sufletul e pus la incercare. In Zemfia, si nu numai, magia e darul zeilor si temelia existentei. Dar odata cu moartea reginei, echilibrul se destrama, iar o cultura straina prinde radacini: una care respinge miracolele divine si ridica in locul lor un viitor rece, de metal si sange. Angeline Bloomborn, o tanara nobila crescuta in pace si siguranta, este aruncata fara mila in mijlocul acestei transformari. Ceea ce incepe ca o primavara obisnuita se frange brusc intr-o tragedie ce o forteaza sa fuga alaturi de mama ei, sa lase in urma tot ce i-a dat sens si sa porneasca pe drumuri necunoscute. Dar fuga nu inseamna salvare. E doar inceputul unui destin pe care Angeline nu l-a ales, dar pe care trebuie sa-l poarte.

O lume intreaga ii sta impotriva, iar fiecare pas o apropie de adevaruri dureroase si de lupta pentru insasi esenta a ceea ce inseamna sa fii om. Un roman care te va face sa simti pierderea, frica si curajul in aceeasi masura. O poveste epica si tulburatoare, in care inocenta se transforma in putere, iar o fata devine simbolul unei lumi sfasiate intre magie si un viitor neinduplecat.

Poate frumuseţea salva ceva dintr-o lume care se prăbuşeşte? Poate iubirea opri lumea din autodistrugere? Poate literatura împiedica realitatea să se sinucidă? Sunt întrebările care, nu întocmai astfel formulate, coagulează în jurul lor vieţile celor doi îndrăgostiţi din roman, Mega şi R. Fundalul pe care iubirea lor se desfăşoară e Sibiul de la sfârşitul anilor ’90 şi începutul anilor 2000 – o metonimie pentru splendoarea violentă şi mizerabilă a României de la finalul tranziţiei, intrată într-o spirală întunecată a autodistrugerii. Ca în lumile deopotrivă muribunde şi hiperkinetice ale lui Bolaño, singurul principiu de coerenţă al realului e literatura. Prin urmare, în ea îşi caută Mega şi R. (şi tot grupul lor straniu de fanatici ai literaturii) salvarea din această Românie a schemelor Ponzi, a corupţiei generalizate, a Securităţii metastazate. Transparenţa e, prin urmare, în egală măsură o poveste de dragoste şi un eseu despre salvarea prin frumuseţe.