Literatură străină

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 3421-3450 din 11104

  • Dacă pisicile ar dispărea din lume
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    Roman vândut în peste 2 milioane de exemplare, publicat în peste 20 de limbi, ecranizat în 2016 în Japonia și în curs de adaptare hollywoodiană, Dacă pisicile ar dispărea din lume este o mică bijuterie de umanitate, plină de umor, deopotrivă luminoasă și melancolică.

  • Mâna stângă a întunericului
    Preț special 39.64 LEI Preț standard 52.85 LEI

    Roman câștigător al premiilor HUGO & NEBULA

    Un sol uman este trimis de unul singur pe planeta Iarnă, o lume acoperită de gheață, lipsită de prejudecăți sexuale, populată de oameni cu genuri fluide. Scopul acestui sol este să înlesnească includerea Iernii într-o civilizație intergalactică aflată în continuă creștere. Dar, pentru a face acest lucru, el trebuie să împace diferențele dintre felul său de a vedea lumea și cel al culturii stranii, fascinante pe care o întâlnește.

    Descriind cu finețe detalii psihologice, sociale, precum și emoțiile umane trăite pe o planetă extraterestră, Mâna stângă a întunericului este un punct de referință în literatura science-fiction.

  • Scrisoarea de Crăciun
    Preț special 45.00 LEI Preț standard 60.00 LEI

    În fiecare decembrie, Josie le trimite o scrisoare părinților săi pe care i-a pierdut cu mult timp în urmă, într-o noapte de Crăciun.

    Întodeauna le scrie aceleași cuvinte: „Mi-e dor de voi mereu.“

    Numai că, anul acesta, călătoria către cutia poștală îi este întreruptă brutal, când se izbește cu bicicleta de un străin misterios, Max, care îi va schimba cursul vieții.

    Josie a crezut tot timpul că e singura persoană care nu sărbătorește Crăciunul, dar descoperă că și Max are motive întemeiate să facă același lucru, iar cei doi ajung să petreacă împreună sărbătorile. Îndrăgostită până peste cap, Josie e convinsă că și-a descoperit iubirea vieții, până când Max dispare fără urmă și fără să-și ia măcar rămas-bun.

    Soarta îi va aduce însă din nou laolaltă, tot înainte de Crăciun. Oare vor reuși să rămână împreună de această dată?

  • Imagini ascunse
    Preț special 47.56 LEI Preț standard 63.41 LEI
    Epuizat din stoc
    Mallory Quinn, abia ieșită dintr-un centru de dezintoxicare, se angajează ca babysitter pentru a avea grijă de Teddy, puștiul de cinci anișori al cuplului Ted și Caroline Maxwell. Tânăra descoperă că-i place nespus de mult noua ei slujbă, care-i oferă stabilitatea de care are atâta nevoie. În plus, ajunge să țină cu adevărat la băiețelul dulce și timid, care nu pleacă nicăieri fără creionul și caietul lui de schițe. Desenele lui sunt, la început, la fel ca ale oricărui alt puști: copăcei, iepurași și balonașe. Dar, într-o bună zi, copilul mâzgălește ceva cu totul neașteptat: un bărbat care târăște în pădure cadavrul unei femei. Încet, încet, imaginile pe care le așterne pe hârtie devin tot mai sinistre, iar personajele sale – din ce în ce mai pline de viață. Mallory ajunge să se întrebe dacă nu cumva sunt reprezentările unei crime sau dovada influenței unei forțe malefice supranaturale. Și, deși știe că totul s-ar putea să pară o nebunie, e hotărâtă să descifreze misterul imaginilor ascunse și să îl salveze pe Teddy.
  • Înălțarea dragonului. O istorie ilustrată a Dinastiei Targaryen (vol. I)
    Preț special 158.56 LEI Preț standard 211.42 LEI

    Această fastuoasă cronică vizuală, care cuprinde peste 150 de imagini color, este o fascinantă prezentare a Casei Targaryen, familia care joacă rolul central în Casa Dragonului, prequelul serialului HBO Urzeala tronurilor.

    Timp de secole, dinastia Targaryen a domnit pe Tronul de Fier din Westeros, în timp ce dragonii ei stăpâneau cerul. Tumultuoasa istorie a singurei familii de stăpâni ai dragonilor ce a supraviețuit Căderii Valyriei este alcătuită din pasiuni și intrigi politice, din alianțe și trădări, din acte de curaj, dar și de lașitate. Înălțarea Dragonului relatează ascensiunea Casei Targaryen începând cu debarcarea în Westeros a lui Aegon Cuceritorul și continuând cu infamul Dans al Dragonilor – sângerosul război civil care aproape că a distrus Casa Targaryen, o poveste evocată pentru prima dată în volumul lui George R.R. Martin Foc & Sânge.

    Lorzii Targaryen și dragonii lor prind viață în această carte de colecție bogat ilustrată, perfectă atât pentru fanii universului CÂNTEC DE GHEAȚĂ ȘI FOC, cât și pentru cei care fac cunoștință cu membrii familiei Targaryen în serialul HBO Casa Dragonului. Înălțarea Dragonului zugrăvește o imagine de ansamblu binevenită pentru oricine dorește să afle mai multe despre cea mai puternică familie din cele Șapte Regate.

  • Eliberare
    63.43 LEI

    Iarna lui 1945. Germanii, hotărâți să-și impună „soluția finală“, au ocupat Ungaria. La rândul lor, rușii înconjoară Budapesta și între cele două armate izbucnește o încleștare violentă. Bombele cad și de o parte, și de cealaltă, iar supraviețuitorii se ascund în măruntaiele orașului, așteptând deznodământul unei lupte imprevizibile. Printre zecile de refugiați din subsolul unei clădiri cu locuințe de închiriat se află și Erzsébet, fiica unui savant renumit, opozant al nazismului. Zi după zi, în atmosfera apăsătoare a beciului imund, solidaritatea și curtoazia de la început lasă loc neîncrederii și agresivității: caracterele se vădesc, măștile cad. În vreme ce situația de afară escaladează, în ascunzătoare devine tot mai neclar cine e mai de temut: ultimii torționari naziști sau „eliberatorii“ ruși care îi încolțesc? Iar în cele din urmă, când ușile se vor deschide, va fi Erzsébet cu adevărat liberă?

  • O femeie iubită
    9.99 LEI

    O femeie care trebuie iubită...
    O femeie care trebuie apărată...
    O femeie căreia bărbaţii i-au dorit trupul şi pe care au invidiat-o pentru puterea ei extraordinară. O femeie care încă trezeşte pasiuni: Ecaterina cea Mare. Şi o asemenea pasiune îl împinge pe tânărul regizor rus Oleg Erdmann să dezlege misterul care o înconjoară pe ţarina admirată de Voltaire, Cagliostro ori Casanova. Cine a fost cu adevărat Ecaterina cea Mare? O desfrânată cu tendinţe nimfomane? Sau un suveran luminat care a reformat Imperiul Rus, transformându-l într-o mare putere europeană? Dincolo de toate aceste clişee, investigaţiile lui Erdmann aduc la lumină dramele intime ale celebrului personaj istoric, constituindu-se într-un roman memorabil, care transcende biografia, revelând totodată libertatea de a trăi şi de a iubi.

  • Copiii din miez de noapte
    39.95 LEI

    Romanul Copiii din miez de noapte este povestea celor 1001 copii născuţi la miezul nopţii dintre 14 şi 15 august 1947, când India îşi proclama independenţa faţă de Marea Britanie. Toţi aceşti copii sunt înzestraţi cu puteri supranaturale, iar povestea urmăreşte îndeaproape vieţile a doi dintre ei: Saleem, fiul nelegitim al unei femei hinduse sărace, şi Shiva, singurul moştenitor al unei familii musulmane înstărite; cele două destine se încrucişează în chip straniu în clipa în care copiii sunt schimbaţi la naştere.

  • Grădina uitată
    51.80 LEI
    5
    În ajunul Primului Război Mondial, o fetiță este găsită la bordul unui vas cu destinația Australia. O femeie misterioasă, supranumită Autoarea, ar fi trebuit să o aibă în grijă, dar aceasta a dispărut fără urmă. În noaptea în care împlinește douăzeci și unu de ani, Nell O’Connor află un secret care îi va marca destinul. Peste câteva zeci de ani, ea pornește în căutarea adevăratei sale identități, într-o călătorie având drept punct final un conac ciudat, despre care se crede că ar fi bântuit, Blackhurst, cândva proprietatea familiei aristocrate Mountrachet. La moartea lui Nell, nepoata ei, Cassandra, intră în posesia unei moșteniri neașteptate. Conacul Blackhurst și grădina sa uitată dezvăluie treptat secretele familiei Mountrachet, dând la iveală legătura dintre cele trei femei, aparținând unor generații diferite, ale căror destine excepționale se continuă unul pe celălalt.
  • Stăpânul și cuceritorul meu
    39.12 LEI

    Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze 2021

    Titlul romanului „Stăpânul și cuceritorul meu” provine dintr-un vers al lui Paul Verlaine, dar este greu de imaginat că însuși poetul și pistolul cu care l-a împușcat pe Rimbaud joacă un rol esențial în povestea de dragoste interzisă dintre Tina și Vasco, unde prețioasa casetă cu inima lui Voltaire, furată de la Biblioteca Națională a Franței, devine cadou de aniversare, iar arma lui Verlaine, cumpărată la licitație, alături de un caiet cu sonete și haikuuri ajung probe incriminatoare pe masa judecătorului de instrucție. Eșecul relației amoroase dintre cei doi protagoniști, surprins cu ironie fină de vocea uneori melancolică, alteori tăioasă a naratorului chemat la tribunal să depună mărturie, se declină cu toate culorile pasiunii oarbe, de la gesturile necugetate în frumusețea lor ale îndrăgostirii până la străfulgerările de luciditate din final.

    Într-un interviu, François-Henri Désérable declara: „Am trăit cu pasiune o poveste de dragoste, rațiunea s-a predat, a depus armele, iar eu nu am putut scrie altceva pe acest subiect. Mi s-a părut necesar să încerc să reconstitui sentimentele care mă animaseră într-o ficțiune ce se învârte în jurul poeziei.“ Ironia și liricul se întrepătrund într-un elogiu adus cărților și iubirii, chiar și atunci când aceasta ne face să ne pierdem capul.

  • Vremuri interesante
    42.18 LEI
    Roman de debut fulminant tradus în peste 20 de limbi, „Vremuri interesante” a fost nominalizat, în 2021, la Women’s Prize, Comedy Women in Print Prize și International Dylan Thomas Prize. În 2020, a fost finalist la Sunday Times Young Writer of the Year Award și la Waterstones Book of the Year. Roman recomandat de: The New York Times Book Review • Vogue • Time • Marie Claire • Elle • O, the Oprah Magazine • The Washington Post • Esquire • Harper's Bazaar • Bustle • PopSugar • Refinery 29 • LitHub • Debutiful. Bestseller Sunday Times și Irish Times. „Vremuri interesante” va fi ecranizat de Amazon Studios, cu Phoebe Dynevor în rolul principal.
  • Istoria apelor
    44.40 LEI
    Traduse în peste cincizeci de țări, cărțile scriitoarei norvegiene Maja Lunde s-au vândut în peste trei milioane de exemplare. În 2020 a primit două prestigioase premii, Peer Gynt-prisen și Bjørnsonprisen. Asemenea bestsellerului internațional „Istoria albinelor”, al doilea său roman, „Istoria apelor”, este hipnotic, emoționant, inspirator și se concentrează asupra puterii naturii și a spiritului uman.
  • Magicianul
    65.55 LEI

    Rathbones Folio Prize 2022 • Cea mai bună carte a anului 2021 în Washington Post, Vogue, Wall Street Journal, Bloomberg Businessweek și la NPR • New York Times Notable Book, Critic’s Top Pick, Top 10 Books of Historical Fiction, Top 10 Sunday Times Bestseller • Roman în curs de apariție în peste 20 de țări.

    O existență care începe aparent banal: un oraș hanseatic, o mamă fără teama convențiilor sociale, un tată rigid, o rivalitate supărătoare cu fratele mai mare. Și totuși, dintr-o istorie familială ce nu pare să favorizeze apariția unui scriitor important, își trag seva o operă literară majoră și forța inepuizabilă de a supraviețui tragediilor politice din prima jumătate a secolului XX. Magicianul are tensiunea și vastitatea romanului canonic și îi oferă cititorului șansa să trăiască o viață excepțională din interior, aceea a unui scriitor care a adunat elogii și a unui om care nu și-a depășit, până la sfârșit, contradicțiile – Thomas Mann.

  • Casa spiritelor
    51.80 LEI
    Epuizat din stoc
    „Pe 8 ianuarie 1981, pe când mă aflam în Venezuela, am primit un telefon care mă anunța că bunicul meu iubit era pe moarte. Am început să-i scriu o scrisoare, iar acea scrisoare s-a preschimbat în primul meu roman, „Casa spiritelor”, apărut în 1982“, avea să declare Isabel Allende două decenii mai târziu. Astfel s-a născut saga familiei Trueba, în care ritmurile violente ale unui pământ mitic, răvășit de cutremure și uragane, par o a doua natură a personajelor. Împletind mistica și politica, splendoarea și decadența unei lumi ce devine istorie, „Casa spiritelor” este una dintre cele mai seducătoare cărți din literatura contemporană.
  • Casa Verde
    51.80 LEI
    Odată cu sosirea lui don Anselmo în Piura, viața locuitorilor din suburbia Mangachería se schimbă cu totul. Misteriosul străin le află ambițiile și dorințele ascunse și se folosește de ele pentru a începe o afacere: bordelul Casa Verde. Este punctul de pornire al unor aventuri care se confundă cu destinul orașului din deșert, dar și cu cel al unei așezări izolate din mijlocul pădurii amazoniene, cei doi poli spațiali ai povestirii. Locurile, personajele și istoriile lor se întâlnesc, contrapunctic, spunând povestea trecerii dintr-un tip de lume în altul.
  • Întuneric la amiază
    39.12 LEI

    Deși scris în germană, romanul „Întuneric la amiază” este cunoscut în lume prin versiunea în limba engleză. Astfel, el ocupă poziția a opta pe lista realizată de Modern Library a celor mai bune 100 de romane de limbă engleză ale secolului XX. Reeditat constant și tradus în peste 30 de limbi, „Întuneric la amiază” rămâne portretul ficțional inegalabil al coșmarului mașinii totalitare.

    Fie că este citit ca jurnal de închisoare sau ca literatură, „Întuneric la amiază” este unul dintre romanele care pătrunde adânc în inima sistemului concentraționar comunist, aruncând o lumină crudă asupra mecanismelor sale infernale, menite să zdrobească trupuri, dar mai cu seamă conștiințe. Sub fardul generos al utopiei, se ascunde aproape fără excepție răul în cea mai pură formă a sa, și despre acesta depune mărturie romanul lui Arthur Koestler.

  • Ea și pisica ei
    51.00 LEI
    Un motan îndrăgostit de stăpâna lui, o pisică abandonată visătoare, un pisoi rătăcit în noua sa familie adoptivă și un motan vagabond zeflemitor. Locuiesc cu toții la Tokyo, în același cartier, se întâlnesc și fraternizează în funcție de anotimpuri. Împreună cu stăpânele lor, explorează fragilitatea, durerea izolării și limitele comunicării, dar redescoperă totodată frumusețea și farmecul vieții. Un tablou urban poetic ce demonstrează că, până și în cele mai întunecate momente ale noastre, suntem totuși conectați cu lumea – adesea, în moduri la care nu ne-am aștepta.
  • Florile bufoneriei. Testamentul lui Ōba Yōzō
    30.00 LEI

    Ōba Yōzō, naratorul romanului „Dezumanizat”, la o vârstă mult mai fragedă însă, este internat la un sanatoriu de pe malul mării, după o tentativă eșuată de suicid. Cât timp este în convalescență, prietenii și rudele sale îl vizitează, iar prin salonul lui se perindă alți pacienți și asistente. Pe acest fundal demoralizant, toată lumea încearcă să întrețină o atmosferă de voie bună, ba chiar de bufonerie: joacă cărți, fumează, fac glume și caută fiecare să se remarce.

    În vreme ce „Dezumanizat” studiază colțurile cele mai întunecate ale conștiinței umane, „Florile bufoneriei” ridiculizează nebuniile și greutățile tinereții și iubirii, ura de sine și depresia, totul cu un umor negru amețitor.

  • Amurg
    43.01 LEI
    Plasat în primii ani de după al Doilea Război Mondial, romanul explorează efectele distructive ale războiului și tranziția de la o Japonie feudală, tradițională la o societate industrială, aflată sub ocupația forțelor americane și aliate. Eroina lui Dazai, Kazuko, o tânără aristocrată dintr-o familie căzută pradă sărăciei, care își abandonează voit clasa, este simbolul haosului ce pune stăpânire pe o bună parte din lumea modernă, într-o perioadă când numeroase familii sunt nevoite să lase totul în urmă și să o ia de la capăt.
  • Un roman natural
    47.57 LEI
    Un tânăr scriitor bulgar decide să scrie un roman al începuturilor, un „roman natural" compus din fragmente de realitate cotidiană. În centrul acestui roman se află povestea emoționantă a divorțului unui bărbat care află că soția sa este însărcinată cu un altul. Însă în romanul-cadru apare și un dublu, un anarhist-grădinar care analizează o iminentă Apocalipsă din balansoarul său de răchită. De la analiza inscripțiilor din veceurile publice, trecând printr-un complex elogiu al muștei și până la filmele lui Tarantino, „Un roman natural” este o adevărată enciclopedie a tristeții bulgare. Debut în proză al lui Gheorghi Gospodinov, romanul l-a propulsat pe prima scenă a literaturii bulgare, dar și pe cea a literaturii europene, fiind tradus în peste douăzeci de limbi.
  • O fată foarte drăguță
    68.71 LEI

    Anna nu-și găsește locul. Nici printre colegii ei cu dare de mână din mediul select de la Conservator, nici în familia pe care a lăsat-o în urmă și, cu siguranță, nu lângă Max, bărbatul pe care îl cunoaște într-un bar unde cântă pentru bani. Max e tot ce nu este ea – bogat, misterios, cu o ținută impecabilă – și în scurt timp Anna e prinsă în capcană, disperată să-i câștige atenția și hotărâtă să ignore semnalele care o avertizează că ar putea fi vorba despre o relație toxică.

    În timp ce încearcă să facă față repetițiilor epuizante și audițiilor dure, descoperă că e sfâșiată între două nevoi: aceea de a-și construi o carieră și cea de conexiune umană. Pe măsură ce mizele cresc și ambele roluri – cel de pe scenă și cel din viață – încep să o solicite tot mai mult, Anna își dă seama că e pe punctul de a se pierde pe sine.

  • Mai bine mort
    62.37 LEI
    Epuizat din stoc

    Eșecul nu e o opțiune; e un joc în care mai bine mori decât să pierzi.

    Reacher merge unde vrea el, când vrea el. De data asta, se îndreaptă spre vest, în soarele neîndurător al deșertului — până când dă peste un jeep care lovise singurul copac din zonă și o femeie prăbușită peste volan.

    Femeia este Michaela Fenton, veteran de război și agent FBI, aflată în căutarea fratelui ei geamăn, intrat într-un anturaj periculos. Cei mai mulți preferă să moară decât să-și trădeze liderul, pe misteriosul Dendoncker, care trăiește nevăzut și face legea într-un orășel prăfuit de la granița cu Mexicul.

    Reacher știe să găsească oameni care nu vor să fie găsiți, însă aceasta ar putea fi cea mai riscantă misiune din viața lui.

  • Când nu mai înțelegem lumea
    51.80 LEI

    Volum nominalizat la International Booker Prize 2021 și National Book Award 2021

    „Când nu mai înțelegem lumea” este o meditație asupra legăturilor complicate dintre descoperirile din lumea fizicii și a matematicii și tendința umanității de a se autodistruge. Un melanj de investigație biografică și imaginație ce amintește în mod șocant de stilul lui W.G. Sebald, cartea lui Labatut plonjează în viața unor personalități reale, precum Fritz Haber, Alexander Grothendieck, Werner Heisenberg, Erwin Schrödinger, ale căror descoperiri geniale fie au influențat definitiv viața în bine, fie au dat naștere, fără intenția autorilor, unor suferințe inimaginabile. Tema lui Labatut este nevoia umană imperioasă de a împinge limitele cunoașterii spre infinit, dar și pericolul ce pândește acolo.

  • Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei
    62.37 LEI

    Premiul Nobel pentru Literatură 2022

    „Un monument închinat pasiunilor care sfidează orice explicație simplă." The New York Times Book Review

    Anulând granițele dintre ficțiune și memorialistică, naratoarea anonimă din „Pasiune simplă” documentează reacțiile, dorințele, umilințele unei femei consumate timp de doi ani de pasiunea pentru un străin căsătorit. Fiecare cuvânt, întâmplare ori persoană ce­i iese în cale îi prilejuiește o legătură cu cel iubit ori îi provoacă o indiferență glacială. Nu există cale de mijloc, așa cum luciditatea extremă nu oferă scăpare din fața acestei pasiuni mistuitoare.

    În „Confesiunea adolescentei”, naratoarea readuce la viață vara anului 1958, când s­-a dăruit pentru prima oară unui bărbat. Abia împlinise 18 ani, iar bărbatul a preferat s­-o uite și să-­și continue viața ca și când nimic nu s-­ar fi întâmplat. După 50 de ani, scriitoarea își dă seama că s-­ar putea întoarce la fata de atunci, pe care încercase din răsputeri s­-o uite. În cursul acestui proces, va descoperi că acea fată care fusese cândva este originea vitală, violentă și dureroasă a identității ei de scriitoare.

  • Manaraga
    58.14 LEI
    Romanul Manaraga oferă o perspectivă terifiantă asupra viitorului iminent. Un război mondial, un nou Ev Mediu și o a doua revoluție islamică schimbă totul, Europa este fragmentată și înstrăinată de rădăcinile sale culturale. Cărțile nu mai sunt tipărite și supraviețuiesc doar în muzee, iar educația este înlocuită de implanturi inteligente. O nouă tendință se răspândește printre snobii bogați – book'n'grillul, unde la prepararea cărnii se folosesc pe post de cărbune cărți tipărite.
  • Bărbatul care a murit de două ori
    46.00 LEI
    Continuarea romanului Clubul crimelor de joi, care a stabilit noi recorduri in Marea Britanie Joia urmatoare… Elizabeth a primit o scrisoare de la un vechi coleg alaturi de care a trecut prin multe. Barbatul are nevoie de ajutorul ei. Povestea lui implica niste diamante furate, un mafiot violent si o amenintare cat se poate de reala la adresa vietii sale. Pe masura ce numarul cadavrelor creste, Elizabeth ii coopteaza pe Joyce, Ibrahim si Ron in cautarea nemilosului criminal. Dar daca ar da si de urma diamantelor? N-ar fi frumos?
  • Un joc al sorții (seria Saga lui Hades, vol. 1)
    63.33 LEI

    „Noua serie imaginată de Scarlett St. Clair este o lectură extrem de plăcută!” KellRead.com

  • De la o inimă la alta
    63.33 LEI

    De la o inimă la alta continuă povestea fraților Hidalgo, concentrându-se asupra relației dintre Artemis și Claudia. Un roman proaspat, ușor și captivant, cu o protagonistă încăpățânată, o familie care ar trebui să respecte o promisiune greu de ținut și o poveste de iubire în care gheața și focul cu siguranță nu sunt incompatibile.” Atrapadas en letras

  • Nefericire împăcată
    Preț special 31.50 LEI Preț standard 42.00 LEI

    În noiembrie 1971, la vârsta de cincizeci și unu de ani, mama lui Peter Handke se sinucide luând o supradoză de somnifere. Incidentul este punctul de plecare al portretului-elegie pe care scriitorul îl va publica un an mai târziu și în care alter egoul său încearcă să recompună viața și moartea femeii care i-a dat viață. Fiul caută în biografia mamei acele momente care ar putea face din sinuciderea ei "un caz".

    Clivajul ireductibil dintre individ și societate, dintre individ și istorie este firul roșu care străbate întreaga existență a femeii, pentru care cea mai obiectivă realitate este faptul că "e prea târziu pentru ea".

  • Străinul
    Preț special 44.24 LEI Preț standard 59.00 LEI

    Adam Price, un avocat care locuiește într-o suburbie bogată, trăiește, împreună cu familia lui, visul american. Până în ziua în care un străin îi șoptește un secret incredibil despre soția sa. Când aceasta dispare, Adam încearcă s-o găsească și să afle adevărul, iar în investigația sa se loveşte din nou de străin, care e pregătit să dezvăluie și alte secrete teribile.

    Avalanșa de evenimente sângeroase nu mai poate fi oprită, iar în urma ei visul american pare tot mai imposibil.

Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Editura