Literatură străină
-
Captiva in bratele tale (seria Twist Me, vol. 1)51.80 LEIUn barbat obsedat. O fata rapita. O serie controversata recomandata doar celor care cred ca in dragoste TOTUL e permis. Nu este iubirea dulce si tandra la care am visat dintotdeauna, dar este iubire. Intunecata, perversa si obsesiva, este atat dorinta nestapanita, cat si dependenta.
-
Trișorii din HarlemPreț special 14.91 LEI Preț standard 49.68 LEIÎn „Trișorii din Harlem”, Colson Whitehead își diversifică paleta genurilor abordate și ne propune un thriller de mare suspans, un roman psihologic și unul social. Ray Carner, orfan de mamă de la o vârstă fragedă și fiu al unui infractor înrăit din Harlem, își depășește condiția socială, reușind să obțină o diplomă universitară și să-și încropească propria afacere, ca proprietar al unui magazin de mobilă. Atras, fără voia lui, în tenebrele unor acțiuni ilicite (culminând cu jafuri planificate, crime și răfuieli între bande), Carner pendulează între statutul de familist respectabil, de „om onest“, și acela de complice al unor interlopi lipsiți de scrupule. Harlemul anilor 1950-1960 ai secolului trecut este reconstituit magistral.
-
Brocart de toamnă28.54 LEISplendoarea melancolică a toamnei japoneze pe muntele Zao aduce cu sine iubirea, iertarea și vindecarea, într-un roman care atinge notele cele mai acute ale sensibilității. Când dragostea aparent indestructibilă care îi unește pe Aki și pe Yasuaki este spulberată într-o clipă, asemenea unui „vas făcut țăndări“, viețile celor doi se despart. Drumurile lor nu se vor mai întretăia decât o dată, la zece ani după durerosul divorț. Dar scurta lor întâlnire se dovedește a fi un nou început: dezvăluindu-și, cu înțelepciunea maturității, gândurile tăinuite și sentimentele de nemărturisit, ei își ispășesc prin confesiune vina de a nu fi luptat pentru dragostea ce îi lega.
-
Scara lui Iakov63.33 LEIUn roman-parabolă, o carte despre dragoste și conștiință, o cronică de familie cu accente autobiografice traversând un secol de istorie tumultuoasă, în care vocea care se impune aparține unei femei. În 2016, „Scara lui Iakov” a câștigat, în cadrul Premiilor Bolșaia Kniga, Locul al treilea și Premiul cititorilor. Este tradus în peste douăzeci de țări.
-
Trei etaje39.12 LEIRomanul „Trei etaje”, bestseller în Israel de la publicare, în 2015, sondează abisurile relaţiilor umane, de la iubire la trădare, de la suspiciune la nevoia de apropiere, de la devotament la dependenţă. Eshkol Nevo, cea mai importantă voce a noii generații de scriitori israelieni, mărturisea că ideea de la care a pornit în roman i-a venit, pe de o parte, de la „Căderea” lui Albert Camus, iar pe altă parte de la celebra melodie a lui Phil Collins „In the Air Tonight”.
-
12 saptamani pentru a cuceri un Lord51.80 LEIFanii Bridgerton vor iubi povestea nastrusnica a unei tinere domnisoare care este disperata sa gaseasca un sot la balul din Sezonul Londonez! Kitty Talbot pierde tot: parinti, logodnic, in curand si casa in care ea si surorile ei au crescut. Ce ramane de facut? Are nevoie de avere. Sau, mai degraba, de un sot cu avere, care sa-i salveze intreaga familie de la ruina. Dar termenul e strans, are doar 12 saptamani la dispozitie sa-si schimbe destinul.
-
Ploaia înainte să cadă10.56 LEI„Ploaia înainte să cadă” urmăreşte soarta mai multor femei din aceeaşi familie, unite nu doar prin legăturile de sânge, ci şi prin întorsăturile unui destin aspru, ce pare să urmeze un model prestabilit. Înainte de-a muri, bătrâna Rosamond îşi înregistrează tulburătoarea poveste pe patru casete audio destinate lui Imogen, nepoata verişoarei sale, oarbă din fragedă copilărie. Relatată într-un mod inedit, cu ajutorul a douăzeci de fotografii evocatoare, înşirate în ordine cronologică, povestea lui Rosamond dezvăluie un lanţ de evenimente tragice în care iubirea şi ura sunt împărţite egal între mame şi fiice.
-
Fericirea lupului9.99 LEIDupă succesul mondial al romanului „Cei opt munţi”Paolo Cognetti este autorul bestsellerului internaţional Cei opt munţi, câştigător al Premiului Strega. „O superbă meditaţie despre natură, dragoste şi renaştere în Alpi.” (Publishers Weekly) Traducere din limba italiană de Cerasela Barbone După succesul mondial al romanului Cei opt munţi, Paolo Cognetti se întoarce pe îndrăgitele sale piscuri de munte pentru a ne oferi un roman de dragoste uluitor, o adevărată odă închinată muntelui, deopotrivă liniştitor, periculos, imprevizibil şi plin de forţă. Fausto s-a refugiat în munţi pentru că voia să lase în urmă trecutul recent. Silvia încearcă să descopere ceva despre sine înainte să plece cine ştie unde. El are patruzeci de ani, ea – douăzeci şi şapte. Se apropie unul de altul într-o noapte când Fontana Fredda se pregăteşte de iarnă. În jurul lor se află Babette şi restaurantul ei, apoi un refugiu situat la peste trei mii de metri altitudine şi Santorso, care ştie totul despre vale, întinderi de zăpadă şi de iarbă ce îţi umplu sufletul. Chiar şi lupul, care nu-şi mai făcuse apariţia de un secol, pare că s-a întors. Şi el este în căutarea fericirii. „O poveste de dragoste emoţionantă.” (Financial Times) „Un imn splendid adus muntelui şi oamenilor săi.” (Le Monde) „Fericirea este reală doar dacă o împarţi cu alţii. Prin cărţile sale, Paolo Cognetti a găsit o modalitate de-a o împărtăşi cu mulţi oameni.” (Süddeutsche Zeitung) „Un roman de dragoste – dragoste pentru natură, dragoste pentru oameni, dragoste pur şi simplu – care înalţă sufletul şi inima.” (Les Echos), Paolo Cognetti se întoarce pe îndrăgitele sale piscuri de munte pentru a ne oferi un roman de dragoste uluitor, o adevărată odă închinată muntelui, deopotrivă liniştitor, periculos, imprevizibil şi plin de forţă. Fausto s-a refugiat în munţi pentru că voia să lase în urmă trecutul recent. Silvia încearcă să descopere ceva despre sine înainte să plece cine ştie unde. El are patruzeci de ani, ea – douăzeci şi şapte. Se apropie unul de altul într-o noapte când Fontana Fredda se pregăteşte de iarnă. În jurul lor se află Babette şi restaurantul ei, apoi un refugiu situat la peste trei mii de metri altitudine şi Santorso, care ştie totul despre vale, întinderi de zăpadă şi de iarbă ce îţi umplu sufletul. Chiar şi lupul, care nu-şi mai făcuse apariţia de un secol, pare că s-a întors. Şi el este în căutarea fericirii.
-
Între acele ziduri blestemate62.37 LEIAndromeda este o debtera – o exorcistă instruită să alunge Marele Deochi din casele blestemate. Dar mentorul ei a dat-o afară îna¬inte să-și poată obține licența. Acum singura ei speranță este să găsească un Patron – un indi¬vid bogat, cu multe relații, care să garanteze pentru calitățile sale. Atunci când Magnus Rochester, un moștenitor tânăr și chipeș, îi propune să o angajeze, Andromeda acceptă fără ezitare. Nu contează că Magnus e crud, provocator și excentric, că în contractul lor există o mulțime de reguli ciudate și că zece debtera au renunțat la slujba aceasta înaintea ei. Dacă vrea să-și câștige existența, Andromeda nu are de ales. Curând însă își dă seama că e o slujbă pericu¬loasă, cu Manifestări înfiorătoare la tot pasul și că Magnus are o mulțime de secrete. Dacă rămâne, e foarte probabil să o aștepte moartea, dar nu vrea cu niciun chip să-l lase pe Magnus să-și împlinească singur destinul blestemat, fiindcă Andromeda s-a îndrăgostit de el fără speranță.
-
Amurgul fiarelor51.80 LEIAl doilea volum din seria Grupul 9 Maya a dispărut. Pentru hackerii din Grupul 9 începe o cursă contracronometru în încercarea de a anihila conspirația fiarelor. Fiarele sunt o mână de oameni puternici care ne atacă libertatea. Scopul lor este de a crea haos, de a-și însuși toate bogățiile și de a guverna lumea fără nicio opreliște. Dar ce este Grupul 9? Acest nou thriller semnat de Marc Levy reprezintă continuarea aventurii pasionante în care ne-au purtat cei 9 eroi puternici și neînfricați din „S-a întâmplat noaptea”, primul volum din seria Grupul 9. 9 Robini Hood ai zilelor noastre, 9 pribegi certați cu legea care slujesc binele cu riscul propriilor vieți. Un roman de spionaj extrem de captivant care scoate la iveală într-un mod surprinzător derapajele vremurilor noastre.
-
În seara asta n-avem voie să plângem51.80 LEIDe la autoarea fenomenului internațional "Oamenii fericiți citesc și beau cafea" O femeie în pragul morții. Un bărbat incapabil să-și pună capăt vieții. Vocile celor doi se ridică pe rând pentru a ne împărtăși povestea lor, suferințele, demonii lor și, mai mult decât orice, o dragoste nebună. O dragoste nebună, care inspiră, reunește și salvează în aceeași măsură în care poate să distrugă și să dezbine.
-
Portretul lui Dorian Gray34.89 LEIEpuizat din stoc„Romanul meu este otrăvitor, dacă vreți, dar nu puteți nega că este perfect, iar perfecțiunea este ceea ce cautăm noi, artiștii” (Oscar Wilde)
-
Fiica Zeiței Lunii68.71 LEIUn roman fantasy inspirat de legenda zeiței chineze a lunii, Chang’e, în care o tânără își descoperă curajul, puterea și menirea, în încercarea de a-și salva mama de cel mai puternic nemuritor al tărâmului.
-
Pacatul tau51.80 LEINu știi ce înseamnă o poveste intensă și păcătos de captivantă până nu citești seria #Culpables! O serie ce a ajuns la peste 3 milioane de cititori! Întreaga poveste este un roller coaster de emoții și foarte captivantă. Dar sfârșitul acestei cărți este sfâșietor.
-
Pacatul meu54.91 LEINu știi ce înseamnă o poveste intensă și păcătos de captivantă până nu citești seria #Culpables! O serie ce a ajuns la peste 3 milioane de cititori! O poveste care creează dependență de la prima până la ultima pagină. Cu personaje nebunești și foarte distincte, o intrigă învăluitoare și răsturnări de situație amețitoare.
-
Iubirea intre joc si realitate62.37 LEIIubire sau prietenie? Sam și Sadie sunt doi tineri geniali, pasionați de jocuri, pentru care alegerea e pur și simplu imposibilă. Cei doi trăiesc o poveste de dragoste surprinzătoare, uneori noastalgică, alteori palpitantă, la finalul căreia dragostea se dovedește a fi cel mai complicat joc.
-
Dependenta de tine51.80 LEIAceastă carte o să te ducă prin cele mai întunecate labirinturi și-ți va arăta cealaltă monedă a iubirii, în timp ce o să te învețe ce NU trebuie să accepți într-o relație. Când protagonista cărții îl cunoaște pe Ciaran, un bărbat mai în vârstă decât ea, extrem de atrăgător, poet, pe jumătate danez, ea crede că l-a găsit, în sfârșit, pe prințul fermecător. Dar aparențele înșală, iar ce se anunța a fi o frumoasă poveste de dragoste se transformă într-un coșmar, urmat de episoade de plâns în baie, episoade de automutilare și sex obsesiv-compulsiv din dorința de a acoperi un gol sufletesc.
-
Mașina Ernetti40.00 LEIMartie 1938. Fizicianul italian Ettore Majorana dispare în largul Siciliei și, odată cu el, proiectul secret la care lucra de ani de zile. Toamna anului 1955. Ca prin minune, însemnările fizicianului dispărut ies la iveală și îi dau părintelui Ernetti o idee nebunească: să construiască o mașinărie care să surprindă imagini din trecut. Un cronovizor. La ordinul Papei Pius al XII-lea, preotul se întoarce cu două mii de ani în trecut, cu un obiectiv simplu: să dovedească existența lui Hristos. Astfel începe o cursă nebunească între Vatican, CIA, KGB și Mossad – căci ceea ce va descoperi părintele Ernetti, în plin Război Rece, ar putea tulbura însăși ordinea mondială.
-
Lumea estompată35.00 LEIOare Florentine și Hannes le-ar fi deschis ușa celor doi tineri călători dacă ar fi știut ce rol va juca vizita din RDG în viața familiei bănățene? L-ar fi sprijinit Samuel pe cel mai bun prieten al său, Oz, dacă ar fi conștientizat amploarea deciziei sale? În Lumea estompată, Iris Wolff împletește traiectoriile a șapte persoane care, în ciuda loviturilor destinului și a distanțelor fizice, se regăsesc în permanență. Pe fondul declinului comunismului în Europa și al istoriei frământate a secolului XX, Wolff scrie un roman extraordinar despre prietenie și lucrurile pe care suntem dispuși să le sacrificăm de dragul fericirii altuia, o poveste emoționantă despre iubire și pierdere.
-
O poveste care va urma44.40 LEIÎn „O poveste care va urma" – primul volum al trilogiei „Către stele" –, narațiunea este construită în jurul reprezentantelor unei rase extraterestre, care își spun Kibsu. De-a lungul mileniilor ele străbat lumea, și astfel le vom regăsi în zona populată de sciți a fluviului Volga, în Orientul Apropiat, în Rusia Kieveană, iar mai apoi în Germania nazistă, în Uniunea Sovietică și în Statele Unite ale Americii. Generație după generație, ele sunt urmărite de niște bărbați extratereștri, Rādi Kibsi, și astfel existența lor se transformă într-o luptă pentru supraviețuire și pentru a păstra cunoașterea. Firul narativ principal al romanului este construit în jurul personajului Mia. Aceasta se află în 1945 în Germania nazistă, unde are misiunea de a-l extrage din rândul naziștilor pe savantul Wernher von Braun și de a-l aduce în tabăra americană pentru a participa la dezvoltarea programului spațial al acestora. Ulterior o regăsim în U.R.S.S. și în S.U.A cu scopul de a-i ajuta pe oameni in călătoria lor către stele.
-
Purgatoriul38.06 LEIEpuizat din stocUna dintre capodoperele literaturii universale, Divina Comedie a exercitat o puternică influență asupra culturii, artei și literaturii întregii lumi. Purgatoriul, a doua parte a acestei trilogii, este o alegorie în care este descrisă ascensiunea lui Dante pe Muntele Purgatoriului, ghidat fiind în călătoria sa de poetul roman Virgiliu, cu excepția ultimelor patru cânturi, în care locul acestuia este luat de Beatrice, simbol al grației divine și al credinței, de care Dante era îndrăgostit. Pe parcursul ascensiunii sale, de la baza muntelui – din Antepurgatoriu –, parcurgând cele șapte ocoluri, care corespund celor șapte păcate capitale și care reprezintă Purgatoriul propriu-zis, și ajungând în Paradisul pământesc, acolo unde sălășluiesc sufletele morților care se căiesc pentru păcatele comise în timpul vieții, Dante va întâlni numeroși artiști ai trecutului și va discuta despre natura păcatului, despre viciu și virtute, despre problemele morale din politică și ale Bisericii, teoria care se conturează fiind aceea că toate păcatele se nasc din iubire.
-
Călătoriile lui Gulliver34.89 LEIAutorul acestei capodopere mărturisea că prin Călătoriile lui Gulliver și-a propus mai degrabă „să șocheze lumea decât să o distreze". Cu o ironie feroce, el înfățișează omul ca pe o ființă ridicolă, în cel mai bun caz și de cele mai multe ori inferioară creaturilor din lumea animală. Stilul narativ direct și lipsit de ornamentații descrie patru călătorii remarcabile ale unui chirurg pasionat de navigație. Scrisă cu o simplitate dezarmantă și o mare atenție la detalii, această carte este extrem de atrăgătoare pentru multe categorii de cititori. Pentru copiii din toate timpurile, ea rămâne o poveste fantastică încântătoare. Pentru adulți este o parodie ingenioasă a vieții politice din vremea lui Swift și o expunere lipsită de inhibiții a moravurilor secolului al optsprezecelea, dar și a unor trăsături umane ce nu cunosc granițe temporale și geografice. Lucrarea lui Swift a fost o sursă de inspirație pentru compozitorul Georg Philipp Telemann și pentru scriitorii Voltaire, Philip K. Dick și George Orwell, printre alții.
-
Americanca45.45 LEIFrida are șaisprezece ani când ajunge din Illinois la Castellammare di Stabia pentru un schimb cultural. Un an de școală și de viață într-o familie italiană înseamnă pentru Frida un drum de descoperiri, șocuri culturale, entuziasm, dragoste, durere și creștere într-o subversiune a simțurilor. Imediat, Mamma Anita se impune ca un personaj grandios: extrovertit, bărbătesc, lipsit de tipare, un ciclon de femeie care o apucă pe Frida cu avânt și totuși, în felul ei, cu delicatețe.
-
Seducătoarea din Florența36.95 LEIRomanul „Seducătoarea din Florenţa” este o elegie închinată frumuseţii şi, în acelaşi timp, o meditaţie asupra naturii şi a modului în care funcţionează puterea. Având în centru figura misterioasă şi seducătoare a unei femei – prinţesă, vrăjitoare şi sclavă, visul de dragoste al oricărui bărbat –, povestea îmbină epoci istorice şi spaţii culturale diametral opuse, purtându-ne din Florenţa lui Machiavelli şi a familiei Medici în opulenta Indie a mogulilor din perioada de glorie marcată de domnia lui Akbar. Deşi ne lăsăm cuceriţi de eroina cărţii, deşi acela care ţine în mână firele multicolore ale naraţiunii pare să fie un ins misterios cu aerul unui nobil, cu măiestria unui scamator şi misiunea unui diplomat, adevărata partitură a seducţiei este interpretată, ca întotdeauna, de Rushdie însuşi, care îmbină harul unui povestitor oriental cu talentul plastic şi bogăţia de nuanţe ale unui miniaturist.
-
Iubirea vieții melePreț special 47.56 LEI Preț standard 63.41 LEIEmma, un biolog marin recunoscut, își iubește soțul, pe Leo, și pe fiica lor, Ruby ‒ ar face orice pentru ei. Dar aproape tot ce le-a spus despre ea însăși e o minciună. Iar ei n-ar fi aflat niciodată, dacă soțul său ar fi avut orice altă slujbă. Leo este însă un scriitor de necrologuri. Atunci când Emma se îmbolnăvește, Leo încearcă să se împace cu boala ei așa cum știe mai bine: făcând cercetări despre viața soției. Dar, pe măsură ce începe să descopere adevărul, devine evident că femeia pe care o iubește nu există. Nici măcar numele ei nu este adevărat.
-
Locul visurilor noastre64.99 LEILuptand pentru supravietuire, o femeie isi gaseste chemarea Cand Ruby se casatoreste cu francezul elegant pe care il intalneste intr-o cafenea, isi imagineaza ca isi vor petrece viata plimbandu-se brat la brat pe bulevardele pariziene, scaldate in lumina aurie a dupa-amiezii. Dar suntem in 1938, iar razboiul se profileaza la orizont. Din nefericire, casnicia ei devine in curand searbada si rece, iar sotul ei, Marcel, distant si secretos - toate acestea in timp ce germanii navalesc in Paris, cu sinistrele lor steaguri cu svastica fluturand in vant. Cand Marcel este ucis, Ruby descopera secretul pe care acesta il ascundea - era membru al Rezistentei franceze - si se hotaraste sa-i ia locul. Ea se implica in operatiunile de salvare a soldatilor aliati care au aterizat pe teritoriul inamic - inclusiv a unui fermecator pilot britanic. Dar abilitatile ii sunt in cele din urma puse la incercare atunci cand o ascunde pe vecina ei evreica de 12 ani, Charlotte, a carei familie a fost arestata de Gestapo. Ruby si Charlotte devin o mica familie, dar pe masura ce menghina germana se strange in jurul Parisului, iar americanii dezbat intrarea in lupta, pericolul creste. Nimeni nu mai este in siguranta.
-
Misteriosul caz Christie64.99 LEILumea Agathei Christie este una a petrecerilor somptuoase, a vizitelor de weekend la resedintele de vacanta ale prietenilor si a faimei literare in crestere. Lumea lui Nan O'Dea este cu totul diferita. Incercarile ei de a lasa in urma o copilarie dificila o poarta, in timpul Primului Razboi Mondial, de la Londra in Irlanda, unde viata ei va fi marcata de o drama ascunsa. Dupa ce reuseste sa se intoarca in Anglia, o ia in vizor pe Agatha. Pentru ca Agatha are ceva ce ea isi doreste nespus. Si nu este vorba doar despre sotul ei. In ciuda diferentelor dintre ele, cele doua femei vor deveni cele mai neasteptate aliate. Si in timpul celor unsprezece zile misterioase in care Agatha este data disparuta, va iesi la iveala un secret intunecat, a carui cheie o detine doar Nan.
-
Promisiunea64.99 LEIPromisiunea schiteaza destramarea violenta a unei familii sud-africane albe, proprietara unei ferme de langa Pretoria. Pe patul de moarte, Rachel Swart ii cere sotului ei sa-i promita ca, dupa ce i-a slujit ani la rand cu credinta, Salome, servitoarea de culoare a familiei, va avea casa ei, pamantul ei... Si totusi, un deceniu dupa altul, promisiunea ramane neindeplinita, ba mai mult, constituie un factor de tensiune majora in sanul familiei, mai ales intre copiii lui Rachel: Anton, baiatul destinat unui viitor de aur care sufera pentru ca nu si-a atins nici pe departe potentialul; Astrid, a carei putere consta in frumusetea ei; si mezina, Amor, a carei viata e modelata de un sentiment nebulos de vinovatie.
-
Nemuritorul46.51 LEINemuritorul este o capodoperă a prozei postsovietice, scrisă de unul dintre cei mai importanți autori ai Rusiei contemporane. Romanul spune povestea soției și a fiicei vitrege ale unui veteran paralizat, care îi ascund acestuia, pentru a-l ține în viață pe el și pentru a se bucura de pensia lui, faptul că Uniunea Sovietică s-a prăbușit. Până când se dovedește că bătrânul veteran are alte planuri.
-
Doamna Pylinska și secretul lui Chopin31.61 LEIObsedat de o amintire din copilărie și fascinat de Chopin, tânărul Eric-Emmanuel se hotărăște să ia ore de pian. După un început cu stângul, doamna Pylinska, exotica și intransigenta profesoară poloneză stabilită la Paris, îi va oferi o educație muzicală originală: lecții private despre viață, despre artă și despre iubire, care, odată înțelese, îi vor revela tânărului adevărata lui vocație.