Literatură străină
-
Robinson Crusoe26.90 LEIRobinson Crusoe este un minutios jurnal intim, un dosar cu informatii de calatorie ce abunda in detalii de meteorologie, geografie etc., o opera aparent antifictiva. Gratie aceste prime traduceri integrale a romanului, avem sansa intarii intr-o alta logica interpretativa care trebuie sa tina cont de tonul insufletit si emfatic din paragrafele de acumulari si interpretari teologice ale naufragiatului, poor Robinson Crusoe.
-
Dire Bound. Legamantul stravechi99.99 LEI
Doar cei demni supraviețuiesc Probelor Legământului.
Ea e pregătită să-și riște viața – și inima – ca să se numere printre ei...MERYN COOPER n-a visat niciodată să intre în rândul Predestinaților, războinicii de elită ai regelui, care formează legături mentale cu niște lupi uriași străvechi masivi și feroce. Ea s-a împăcat cu gândul că viața i se va scurge în sărăcia din umbrele castelului. Dar, apoi, sora ei mai mică, Saela, e răpită și trecută granița de monștrii nemuritori cu care țara ei se luptă de secole întregi.În acel moment, lumea lui Meryn se destramă.Disperată să-și salveze sora, Meryn se înrolează în armată, doar ca să descopere că în acest an au loc Probele Legământului, în care toți soldații sunt forțați să-și riște viața în încercarea de a se conecta la un lup străvechi. E prea târziu să dea înapoi. Fără voia ei, Meryn e aruncată într-o competiție fatală.Acum, dacă vrea să aibă șansa de a o găsi pe Saela, va trebui să supraviețuiască următoarelor patru luni de antrenamente la castel. Aici, totul e un test, de la cursurile brutale în care o simplă greșeală înseamnă moarte, la petrecerile extravagante de la curte, unde în spatele fiecărui zâmbet se ascunde un cuțit.De parcă asta nu ar fi îndeajuns de rău, Meryn e conectată la un lup sălbatic care refuză să comunice. Ceilalți recruți ar fi încântați să vadă cum i se scurge sângele de om de rând. Iar instructorul ei superb, Stark Therion, e la fel de malefic precum lupii.Toți i-au pus gând rău, cu excepția chipeșului prinț moștenitor Killian Valtiere. Dar, dacă o să-și piardă inima în fața lui, Meryn riscă să-și piardă și viața.Iar castelul ascunde secrete întunecate...E LEGĂMÂNT SAU SÂNGE.DUEL SAU MOARTE.EȘECUL ÎNSEAMNĂ DISTRUGERE. -
Cand danseaza licuricii64.99 LEI
La periferia marelui oraș Lahore din Pakistan, o lună galbenă imensă atârna aproape de orizont când bărbații au venit cu câini, arme și bâte de crichet. În fața colibei familiei lui Lalloo de la marginea unei cărămidării, fratele său a fost ucis. Incapabili să-și alunge amintirea acelei nopți cumplite, părinții și surorile lui Lalloo rămân captivi acolo: cuptorul scoate neîncetat trâmbe de fum negru în timp ce ei trudesc, cărămidă cu cărămidă, ca să-și plătească datoriile. Pentru a-i salva, Lalloo trebuie să se elibereze de trecut și să-și dăltuiască un destin propriu.
Inspirat dintr-o poveste reală șocantă, acest roman de debut despre iubire, fraternitate, reziliență și izbăvire, cu acțiunea plasată în Pakistan, duce cu gândul la deja clasicele Vânătorii de zmeie și Apicultorul din Alep.„O poveste absolut remarcabilă despre prietenie, nedreptate, cruzime și iubire, din partea unei voci literare pline de curaj. Emoționantă, tulburătoare și invitând la reflecție.“ -- SANTA MONTEFIORE„Pe cât de înduioșătoare, pe atât de reconfortantă, Când dansează licuricii este atât de bună, încât a trebuit să verific că este într-adevăr vorba de un debut. Un stil literar atât de convingător, încât am simțit fierbințeala cărămidăriilor din Pakistan și disperarea celor siliți să lucreze acolo. Și totuși, iubirea, speranța și familia sunt prezențe constante în această poveste de neuitat, care devine una a evadării și izbăvirii. Uluitor și impresionant.“ -- JANICE HALLETT„Un roman superb, îndrăzneț, care își antrenează cititorul într-o poveste palpitantă despre secrete de familie, sacrificiu și izbăvire, având drept fundal niște împrejurări de o brutalitate cumplită. L-am citit dintr-o suflare, și nu pot decât să vă recomand să-l treceți pe lista următoarelor lecturi. Dacă v-au plăcut Apicultorul din Alep sau Vânătorii de zmeie, cred că-l veți adora pe acesta. O carte care nu-ți dă răgazul să ridici ochii de pe pagină, plină de adevăr, înțelepciune și speranță.“ -- WIZ WHARTON„O examinare incitantă și răscolitoare a familiilor rămase captive într-un ciclu al nedreptăților și o privire empatică asupra sacrificiilor pe care trebuie să le facă un om pentru a-i salva pe cei dragi. Datorită talentului de povestitoare al Aishei Hassan, este o lectură deosebit de plăcută.“ -- MARJAN KAMALIAISHA HASSAN a absolvit un masterat la Universitatea Oxford. Locuiește și lucrează la Londra, fiind originară din Lahore. Când dansează licuricii (When the Fireflies Dance) este primul ei roman. -
Menajera54.90 LEI„Bine ai venit în familie!”, îmi spune Nina Winchester, în timp ce îmi strânge mâna. Acest job este ultima mea șansă de a începe o nouă viață. Șansa de a mă reinventa, de a fi altcineva. Dar în curând voi afla că secretele familiei Winchester sunt mult mai întunecate decât ale mele…
-
Plecare, plecări54.99 LEIPlecare, plecări e o operă de ficțiune – dar asta nu înseamnă că nu e adevărată. E povestea unui bărbat pe nume Stephen și a unei femei pe nume Jean, care se îndrăgostesc unul de altul în tinerețe, dar se despart și ajung să-și mai dea o șansă la bătrânețe. E povestea unui Jack Russell Terrier în vârstă, pe nume Jimmy, admirabil de inconștient de propria mortalitate.
-
Dispariția lui Astrid Bricard69.99 LEIEpuizat din stocIstoria spune că n-a fost decât muza unui bărbat. Istoria se înșală. În noiembrie 1973, o legendă dispare, lăsând în urma ei doar o rochie din mătase albă și o întrebare: Ce s-a întâmplat cu Astrid Bricard? 1917. Mizza Bricard, o orfană de șaisprezece ani, ajunge la o petrecere, unde e înconjurată de cele mai controversate femei din Paris, printre care se numără și Coco Chanel. Vede ce așteaptă societatea de la o femeie singură pe lume și, în acea noapte, jură că nu va deveni niciodată un subiect de bârfă din cauza celui care i-a plătit perlele de la gât. Acest jurământ o va călăuzi zeci de ani, prin case de modă celebre, până când, în cele din urmă, numele ei va deveni o legendă.
-
Dirty Diana60.00 LEIRoman bazat pe un podcast cu Demi Moore Primul roman dintr-o trilogie provocatoare, despre o femeie prinsă între siguranța căsniciei și amintirile unui trecut pasional. Diana Wood are o slujbă care îi place și un soț pe care îl iubește. Își petrec tot timpul împreună – ba chiar lucrează în același birou. Au un copil, iar căsnicia lor e bazată pe iubire, dar nu tocmai pe genul acela de iubire. Însă e bine și așa.
-
Colibri salamandră69.99 LEIFinalist Shirley Jackson Award (2021) Autorul romanului Anihilare revine cu un thriller hipnotic despre conspirații întunecate, specii pe cale de dispariție și sfârșitul lumii. Experta în securitate Jane Smith primește un plic în care se află cheia unui depozit unde descoperă o pasăre colibri împăiată și indicii care o conduc la o salamandră mumificată. Silvina – femeia moartă care i-a lăsat mesajul – este o cunoscută activistă de mediu acuzată de terorism și fiica unui industriaș argentinian. Iar în clipa în care Jane ia colibriul din depozit, declanșează o serie de evenimente care scapă rapid de sub control. Times
-
Toate numele Felizei55.00 LEI
Ianuarie 1982. Sculptoriţa columbiană Feliza Bursztyn moare într-un restaurant din Paris. Avea patruzeci şi opt de ani. Era în compania soţului ei şi a patru prieteni. Unul dintre ei, scriitorul Gabriel García Márquez, a scris ulterior un articol în care constata simplu, dar plin de mister: „a murit de tristeţe”. În roman, Juan Gabriel Vásquez pleacă de la aceste cuvinte în încercarea de a investiga viaţa secretă ori necunoscută a unei femei extraordinare.
Feliza Bursztyn a provocat permanent, prin viaţa şi opera sa, atât societatea columbiană, cât şi scena artistică internaţională. Fiica a doi expatriaţi evrei din Columbia, artistă revoluţionară al cărei spirit critic şi rebel a fost considerat adesea un pericol de către regimul politic al vremii, viaţa Felizei Bursztyn a ilustrat tensiunile secolului XX şi, mai presus de toate, năzuinţa femeilor de a-şi putea controla propria existenţă.
„Realitatea, ficţiunea, o imaginaţie iscoditoare şi un mare talent de povestitor se contopesc în acest minunat roman biografic ce scoate la lumină multă frumuseţe, durere şi tragedie. Toate numele Felizei nu e doar o nouă operă valoroasă din palmaresul deja impresionant al lui Vásquez, ci şi o nouă performanţă ce-i confirmă autorului columbian poziţia în rândul talentelor de marcă ale Americii Latine contemporane.” (World Literature Today)
„Temele obişnuite ale lui Vásquez reuşesc să construiască în această biografie romanţată o demonstraţie extraordinară a modului în care violenţa politică ajunge să corodeze şi să îngrădească totul şi cum tragedia bate la uşă în momentele în care te aştepţi cel mai puţin.” (El País)
„O carte foarte bună. Atât prin forţa şi amploarea prozei sale, cât şi prin legătura acesteia cu ceea ce poate fi terenul cel mai fertil al limbajului ficţiunii şi, prin extensie, al literaturii: capacitatea de a depăşi limitele, de a investiga zonele ascunse, ceea ce nu se vede, ipoteza primă. Vásquez, cu o umanitate incoruptibilă, construieşte o persoană, adică o legendă. Nu există un omagiu mai mare şi mai plin de sens.” (La Opinión de Málaga)
-
Toate numele49.95 LEI
Toate numele este o parabolă complexă despre memoria colectivă şi instituţiile menite s-o păstreze. Într-un oraş care se găseşte într‑un timp şi un spaţiu nedeterminate se află Arhiva Generală, locul unde sunt inventariate toate numele ce au existat, există sau vor exista vreodată. Alături de ea, Cimitirul General se infiltrează printre aşezămintele celor vii. Într-o zi, un funcţionar al arhivei porneşte în căutarea unui nume de femeie, iar această aventură îl va purta din lumea celor încă vii pe tărâmul celor dispăruţi.
„Îmi este din ce în ce mai greu să pun nume personajelor, trăim într-o epocă în care suntem tot mai mult un număr și tot mai puțin un nume. Societatea de azi nu vrea să știe cum mă numesc, ci ce numere am: numărul cărții de credit, cel al codului pentru a extrage bani dintr-un bancomat, numărul permisului de conducere, al documentului de identitate… Timp de secole, numele a constituit identitatea. Acum, însă, identitatea se dizolvă încetul cu încetul.” (José Saramago)
„Toate numele este un roman uluitor, un amestec de farsă, umor macabru, suprarealism și fior tragic, ce descrie cu o extraordinară acuratețe singurătatea omului modern și nevoia universală de afecțiune și comunicare, dezvăluind totodată fragilitatea graniței ce-i separă pe cei vii de cei morți.” (Publishers Weekly)
„Romanul, așa cum îl înțeleg eu și cum îl scriu, ar trebui să tindă întotdeauna spre «exces». Romanele «clasice» sunt, ca regulă generală, «excesive».” (José Saramago)
„Un roman care are suflet, unul pe care Saramago îl dăruiește cititorilor săi cu toată generozitatea lui magică, ingenioasă, inteligentă și afectuoasă.” (Samantha Harvey)
-
Pisici inexistente44.96 LEI
Acest roman inventiv – irezistibil pentru fanii unor cărţi precum Pisica musafir de Takashi Hiraide sau Oraşele invizibile de Italo Calvino – spune povestea unui cuplu de tineri care ajung din întâmplare stăpânii unui pisoi adorabil şi jucăuş.
Cu ochi strălucitori şi coadă stufoasă, animăluţul, botezat Gogoaşă, dă peste cap viaţa din apartamentul lor înghesuit. Dar lucrurile nu se opresc aici, fiindcă o felină atrage imediat alta, oferindu-le astfel celor doi soţi ocazia de-a pătrunde în lumea fantastică a pisicilor. O meditaţie asupra felului de-a fi al felinelor şi în acelaşi timp o scrisoare de dragoste adresată acestora, romanul urmăreşte relaţia dintre cei doi tineri şi pisicile cu care locuiesc, dar şi cu cele care le populează închipuirea.
Jonglând cu graniţele dintre realitate şi imaginaţie, Pisici inexistente ne face cunoştinţă cu o galerie de feline cu adevărat extraordinare, care sfidează legile fizicii şi chiar moartea, cad din cer, răsar din pământ, se schimbă întruna, zboară, plutesc sau se evaporă. Alcătuit din şaizeci de capitole scurte, scrise în stilul elegant şi sclipitor al lui Yu Yoyo şi ilustrate chiar de autoare, romanul Pisici inexistente este o celebrare a vieţii cotidiene şi a pisicilor care o fac mai savuroasă.
„Un roman absolut fermecător, mai ales pentru iubitorii de pisici, care ar putea susţine că fiecare fărâmă de magie din paginile sale este, de fapt, cum nu se poate mai adevărată.” (Booklist)
„O carte care se pricepe de minune să povestească cum viaţa poate fi dată peste cap de apariţia unei pisici.” (The Bookseller)
„O lume care li se va părea deopotrivă familiară şi încântător de fantastică iubitorilor de pisici de pretutindeni.” (The Washington Post)
-
Hamnet59.00 LEI
· Acum într-o ecranizare de excepție în regia lui Chloé Zhao
· Desemnat cel mai bun film & cea mai bună actriță într-un film dramă la Globurile de Aur 2026
· Câștigător al Women’s Prize for Fiction 2020
· Câștigător al National Book Critics Circle Award 2020
Anglia, 1580: Ciuma Neagră cutreieră ținuturile, lovindu-i deopotrivă pe cei sănătoși și pe cei bolnavi, pe tineri și pe bătrâni. Sfârșitul lumii este aproape și, cu toate acestea, viața merge înainte. Un tânăr meditator de latină, sărac și chinuit de un tată violent, se îndrăgostește de o femeie extraordinară și excentrică. Agnes e o creatură sălbatică ce străbate pământurile familiei cu un șoim pe mână și e recunoscută pentru talentele ei de vindecătoare. Cunoaște plantele și poțiunile mai bine decât înțelege oamenii. Odată ce se stabilește împreună cu soțul ei la Stratford-upon-Avon, se transformă într-o mamă ultraprotectoare și în forța care ține împreună tânăra familie. Un portret plin de lumină al căsniciei și o portretizare de neuitat a unui băiat care a fost uitat de toată lumea, dar al cărui nume a dat titlul celei mai celebre piese de teatru din toate vremurile.
„Concluzia luminoasă a acestei cărți este că până și durerea cea mai profundă, căsnicia cea mai șubredă și inima cea mai sfâșiată își pot găsi alinarea și tămăduirea.” Geraldine Brooks
„Povestea aceasta a unor oameni remarcabili care-și pierd băiatul te va lăsa tremurând de durere, dar și plin de dragostea ce clădește o familie adevărată.“ Emma Donoghue
„După toate poveștile ce speculează pe seama vieții lui Shakespeare și despre paternitatea asupra pieselor lui, iată un roman ce-i așază alături o femeie copleșitoare și memorabilă.“ The Boston Globe
Prozatoarea irlandeză Maggie O’Farrell (n. 1972) este autoarea a nouă romane. A câștigat prestigioasele Betty Trask Award (pentru romanul After You’d Gone, 2000), Somerset Maugham Award (pentru romanul The Distance Between Us, 2004) și Costa Book Award (pentru romanul The Hand That First Held Mine, 2010). Pentru romanul Hamnet (2020; Anansi. Contemporan, 2021, 2026) a fost recompensată cu National Book Critics Circle Award for Fiction și Women’s Prize for Fiction. Cărțile ei sunt traduse în mai bine de 30 de limbi. În colecția Anansi. Contemporan au mai apărut Portretul căsătoriei (2023) și Exist, exist, exist (2023). În pregătire, romanul Land.
-
De Crăciunul acesta, toți au câte un secret55.00 LEI
Toți criminalii sunt iluzioniști. Dacă vrei să scapi nepedepsit pentru o crimă, ai două opțiuni: să creezi iluzia că nu ești vinovat sau să creezi iluzia că altcineva este vinovat.
O petrecere de Crăciun care începe cu o crimă. Șase suspecți, fiecare cu un motiv — și un secret. Poate doi. Pe măsură ce anul se apropie de sfârșit, detectivul Ernest Cunningham e copleșit: o victimă care a sunat la poliție cu o zi înainte să moară pentru a raporta o crimă (asupra sa?), un suspect plin de sânge care nu-și amintește nimic, un martor-cheie care-și dă duhul chiar sub ochii lui... Din fericire, există câteva indicii. Douăzeci și patru, mai precis. Aranjate sub forma unui calendar de Advent, care vor duce la noaptea de Crăciun și poate și la vinovat... Benjamin Stevenson revine cu un omagiu irezistibil și ingenios adus Agathei Christie. De data aceasta, ancheta este presărată cu puțină zăpadă, niște sclipici... și o doză bună de crimă.
Metamisterele Cunningham sunt absolut încântătoare. - BOOKLIST
Distracție ingenioasă de Crăciun... o lectură perfectă pentru vacanța de sărbători. - ANNISTON STAR
Povestea curge interesant, mai ales că naratorul o întrerupe din când în când pentru a se adresa direct cititorului, ca unui partener de investigație. O mulțime de mici indicii sunt scăpate pe parcurs, iar stilul alert te ține în suspans. - BUDGET TALES
BENJAMIN STEVENSON este un comediant australian de stand-up și autor premiat al thrillerelor Greenlight și Either Side of Midnight. Toți cei din familia mea au ucis pe cineva, primul volum din seria Ernest Cunningham, a fost bestseller instant, iar drepturile de traducere au fost vândute în 29 de țări și este în curs de adaptare într-o miniserie HBO. Următoarele volume — Toți cei din acest tren sunt suspecți și De Crăciunul acesta, toți au câte un secret — sunt, de asemenea, bestsellere internaționale. Vânzările totale ale volumelor din serie au ajuns la peste 2 milioane de exemplare. Stevenson a fost frecvent invitat în emisiuni la ABCTV, Channel 10 și The Comedy Channel, iar spectacolele sale live sunt mereu sold-out.
-
Finisher64.90 LEI
Carte cu sprayed edges
Crescut în haos și sânge, Alessandro „Alpha” Villanova a ajuns de la nimic la tronul unui imperiu criminal despre care orașul vorbește numai în șoaptă. Puterea lui e reală, frica pe care induce tuturor e meritată, iar singurătatea este prețul pe care l-a plătit pentru supraviețuire.
Zephyr de la Vega vine dintr-o lume complet diferită – una în care grijile sunt mărunte, iar viața se desfășoară liniștit. Până când o întâlnire neașteptată o aruncă în brațele celui mai periculos bărbat din oraș. Iar propunerea pe care i-o face îl obligă pe Alpha să deschidă o ușă pe care o ținuse baricadată ani întregi.
În timp ce un ucigaș în serie își croiește drum prin teritoriul lui Alpha, sfâșiindu-i imperiul bucată cu bucată, iar Sindicatul intră în scenă, alianța lor devine exact cum nu ar trebui să fie: intimă, incendiară, imposibil de controlat.
Lumina și întunericul nu ar trebui să se atingă.
Răul se ridică. Întunericul coboară.
O nouă ordine se naște.
-
Abel. Un western metafizic39.01 LEI
Abel marchează marea reîntoarcere la roman a lui Alessandro Baricco: acest „western metafizic“, cum l-a definit însuși autorul lui, oferă cititorilor o experiență literară intensă.
În peisajul arid al unui Vest sălbatic imaginar, unde misticismul se împletește cu arșița și umbrele deșertului, tânărul șerif Abel Crow a devenit deja o legendă printre pistolari. Destinul lui Abel constă în a da sens propriei existențe, iar oamenii din viața sa îi servesc drept călăuze: iubita, Aleluia Wood, sora neînfricată, Lilith, Maestrul său, care îl învățase că intenția stăpânește soarta, și o vrăjitoare cu secrete vechi de secole. Prins între dorința de a-și salva mama condamnată la moarte și parcursul spiritual care îi zdruncină din temelii înțelegerea lumii, Abel traversează râuri tumultuoase și câmpii nesfârșite. La capătul drumului descoperă adevărul esențial: granița dintre vizibil și invizibil, dintre trecut și viitor, dintre viață și moarte este iluzorie. Armonia contrastelor din romanul caleidoscopic al lui Baricco dovedește o dată în plus că orizontul său creativ este fără limite.
„Cea mai frumoasă carte a sa. Când o carte te face să plângi înseamnă că a ajuns la inima ta și a trezit ceva în tine.“ — La Repubblica
„Este un western, dar ce western! Unul scris cu o măiestrie care include o complexitate enormă și care, din perspectivă filozofică, luminează întrebările fundamentale ale vieții.“ — Leseschatz
-
Școala pentru Bine și Rău 4: În căutarea glorieiPreț special 44.69 LEI Preț standard 59.58 LEI
A patra carte din seria "Școala pentru bine și rău"
„După poveste, vine viața reală. Aceasta este povestea regatului nostru, pe care trebuie să o scriem împreună. O istorie şi un viitor din care facem acum parte cu toții... Astăzi întoarcem pagina."
„Un mod plin de imaginație de a lăsa în urmă gândirea fără nuanțe, în alb şi negru." Publishers Weekly
„Un roman amuzant, terifiant şi absolut reușit care explorează sensul iubirii adevărate şi vastul domeniu gri dintre bine şi rău." San Francisco Chronicle
Sophie, Agatha, Tedros și ceilalți elevi încep o nouă epocă în Pădurea Nesfârșită - Era Camelot. Fericiți și Nefericiți deopotrivă trebuie să treacă dincolo de limitele școlii, să intre în aventurile cele mari și curajoase ale vieții.
Elevii de la Școala pentru Bine și Rău credeau că și-au găsit Fericirea până la Adânci Bătrâneți când l-au învins pe vicleanul director. În al patrulea an la școală, elevii au de înfruntat pericole imprevizibile, iar miza e colosală: succesul aduce venerarea veșnică, iar nereușita înseamnă obscuritate pentru totdeauna.
În căutările lor, Agatha și Tedros încearcă să-i redea Camelotului splendoarea de odinioară. Decana Sophie se străduiește să modeleze Răul după chipul şi asemănarea ei. În curând, simt cu toții că ajung din ce în ce mai izolați.
-
Stop-cadru59.00 LEI
O explorare intensă a echilibrului precar al vieții, Stop-cadru a intrat în topul bestsellerelor din Der Spiegel, menținându-se pe listă timp de mai multe luni în prima parte a anului 2025.
Dintr-un motiv inexplicabil, curgerea firească a timpului se oprește brusc. Nu mai există moarte, nu mai există nașteri. Stagnarea care cuprinde omenirea nu afectează natura și viețuitoarele, aruncând lumea în umbra unor incertitudini stranii. Sunt cei cândva muritori pregătiți pentru o viață în care eternitatea nu mai este doar un ideal? Ce vor descoperi personajele acestei parabole memorabile încât să aleagă, în cele din urmă, să repornească timpul? Între disperare și curaj, între deziluzie și frumusețea existenței, fiecare protagonist este nevoit să-și privească viața în față pentru a găsi răspunsul salvator.
„O distopie de o profunzime emoționantă.“ — Die Presse am Sonntag
„Un mare roman despre viața trăită aici și acum și despre relația noastră cu natura.“ — Für Sie
„Cu multă sensibilitate, Maja Lunde a scris un mare roman social, care ne face să reflectăm asupra modului în care vrem să trăim și asupra semnificaţiei pe care o are pentru noi timpul.“ — Aachener Zeitung
MAJA LUNDE este una dintre cele mai importante voci ale literaturii norvegiene actuale, ale cărei cărți s-au vândut în lume în peste patru milioane de exemplare. S-a născut în 1975 și a crescut la Oslo, unde locuiește și în prezent cu soțul ei și cei trei copii. A studiat la Universitatea din Oslo mai întâi literatura și psihologia, apoi și-a luat masteratul în media și comunicare, cu specializare în istoria filmului. Din 2009 s-a dedicat exclusiv scrisului, concentrându-se pe scenarii de film și pentru televiziunea norvegiană, care s-au bucurat de succes. Din 2012 până în prezent i-au apărut peste zece cărți pentru copii și adolescenți traduse în numeroase limbi. Primul său roman pentru adulți, Istoria albinelor (Bienes historie, 2015; Humanitas Fiction, 2019), bestseller internațional, tradus în peste patruzeci de limbi, face parte dintr-o tetralogie dedicată transformărilor profunde ale planetei sub acțiunea distrugătoare a oamenilor. A primit numeroase premii, printre care Bokhandlerprisen (Premiul librarilor norvegieni) și Fabelprisen (Premiul Fabel pentru literatură fantastică). Istoria apelor (Blå, 2017; Humanitas Fiction, 2020), cel de-al doilea roman din tetralogie, nominalizat la Bokhandlerprisen, a devenit, la rândul lui, bestseller internațional și e tradus în peste douăzeci și cinci de limbi. Publicat în toamna lui 2019, cel de-al treilea roman, Ultimii cai din stepă (Przewalskis hest; Humanitas Fiction, 2022) a fost nominalizat în același an la Bokhandlerprisen și la Premiul ascultătorilor programului norvegian de radio P2. Romanul este tradus în peste douăzeci de limbi. În 2020, Lunde a fost recompensată cu două premii prestigioase, Peer Gyntprisen și Bjørnsonprisen. În 2022 a publicat Visând la un copac (Drømmen om et tre, 2022; Humanitas Fiction, 2024), romanul care încheie tetralogia schimbărilor climatice, tradus în douăzeci de limbi. Cartea pentru copii Sora zăpezii (Snøsøsteren, 2018) a fost ecranizată, sub același titlu, pentru Netflix în 2024. În 2023 apare romanul Stop-cadru (Lukkertid; Humanitas Fiction, 2026), de asemenea bestseller internațional, care, în 2025, s-a aflat pentru săptămâni întregi în toul celor mai vândute cărți din Der Spiegel.
-
Secretul celor trei64.99 LEI
Londra, în zorii unei zile din iunie 2019. Pe malurile Tamisei, este descoperită o pungă cu oseminte. Oseminte umane. Chemat la fața locului, inspectorul Samuel Owusu trimite imediat rămășițele la laborator, pentru o expertiză medico-legală. Se dovedește că acestea aparțin unei tinere ucise cu mulți ani în urmă, printr-o lovitură la nivelul capului.
În punga cu osemintele femeii se mai găsesc și semințele unei specii rare de copac. Această pistă îl conduce pe inspectorul Owusu până la poarta unui conac din Chelsea, unde, cu aproape treizeci de ani în umă, trei oameni zăceau morți în bucătărie, în vreme ce un bebeluș era la etaj, în așteptarea cuiva care să vină să-l ia.
Toate indiciile trimit către un frate și o soră din Chicago, aflați în căutarea singurei persoane care le poate lămuri trecutul.
Patru decese. Un mister neelucidat. O familie cu o istorie mai întunecată decât și-ar putea imagina cineva vreodată...
„Un roman cu un ritm alert și o intrigă inteligentă.“ Paula Hawkins
„Excepțional... o carte pe care am citit-o cu mare plăcere.“ Harriet Tyce
-
Fiicele din Shandong79.99 LEI
Fiicele sunt blestemul familiei Ang. În 1948, Războiul Civil face ravagii în zonele rurale din China, însă în Shandong, înstărita familie de moșieri Ang este mai preocupată de lipsa unui moștenitor. Hai, cea mai mare dintre cele patru fete, își petrece zilele având grijă de surorile ei. Cu doar un an mai mică, Di învață să se sustragă de la treburi, iar mama lor – abuzată de familie pentru că nu a dat naștere unui băiat – se consolează cu propriile mici acte de rebeliune în bucătărie. Pe măsură ce armata comunistă se apropie de oraș, ceilalți membri ai familiei prospere fug, lăsându-le în urmă pe fete și pe mama lor, pe care le consideră guri de hrănit inutile.
Fără a găsi un bărbat din familia Ang pe care să-l pedepsească, cadrele, care confiscă pământurile, o aleg pe Hai, fiica cea mare, să dea socoteală pentru fărădelegile familiei sale, iar ea abia reușește să supraviețuiască brutalității lor. Realizând că ce e mai rău abia urmează, ele își plănuiesc evadarea. Înfometate și fără bani, dar ingenioase, falsifică permise de călătorie și pornesc într-o călătorie de 1600 de kilometri pentru a-și înfrunta familia care le-a abandonat.
Odată cu pierderea căminului și a vieții pe care o cunoșteau vine însă și o nouă libertate, aceea de a-și lua soarta în propriile mâini, de a se elibera de constrângerile impuse de statutul de femeie și de a-și revendica propria poveste.
Relatată într-o proză sigură și evocatoare, cu personaje impecabil conturate, cartea Fiicele din Shandong conține o poveste plină de speranță despre reziliența femeilor pe timp de război, iubirea trainică dintre mame, fiice și surori și sacrificiile făcute pentru a da aripi generațiilor viitoare.
-
Un cuib din nouă cutii46.62 LEI
În această colecție de povestiri scurte chinezești autorul premiat Jin Yucheng, experiențele trecute ale personajelor principale acționează ca niște umbre grele în viața lor actuală. Dezvoltarea intrigilor narative și ideile complexe ale acestor personaje se împletesc ca niște ghicitori. Personajele principale explorează neobosit semnificația vieții în epoca schimbătoare și în propriile lor experiențe de viață.
Exponatele
Vechiul meu prieten Xiao Han a fost închis pentru că a deschis corespondența altora. Soția sa, Heiti, credea că a murit, motiv pentru care nu a venit să-l vadă la închisoare. Nu cu mult timp în urmă, un document public de la un străin a ajuns în cutia mea poștală. Ar putea avea legătură cu Xiao Han? Folosind adresa de retur din documentul public, Heiti și cu mine ne-am dus acolo să investigăm.Un cuib de nouă cutii
Timp de zeci de ani, bunica săpase în perete și săpase în pământ. Căuta lucruri pe care soțul ei le-ar fi putut ascuns. Ce se afla în spatele comportamentului ei neobișnuit? În ajunul mutării din vechea casă pentru relocare, nepotul și-a însoțit bunica pentru a o căuta pentru ultima dată. Au auzit prăbușirea zidului de pământ și numeroasele sunete care răsunau din trecut.Iarnă târzie – o nemulțumire neostoită
Xiaoman și Aisheng erau vecini. Casele lor erau lângă liniile de cale ferată. În lumea adulților, existau relații complexe și ambigue între unchiul lui Xiaoman, sora mai mare a lui Aisheng, domnișoara Wen, învățătoare la școala elementară, și învățătoarea de la școala normală. Cei doi copii s-au urcat în tren, căutând să afle răspunsul la toate întrebările lor. Cu toate acestea, Aishen a fost înjunghiată din cauza unei încăierări în tren. Vor mai putea afla adevărul?O răcoare tăioasă
Într-un mic oraș pe apă, în vremuri de război turbulente, șeful unui magazin de mezeluri avea o relație neobișnuită cu fiica sa adoptivă Qiguan. Aceasta era oarecum ambiguă înrudită cu vânzătoarea Shousheng. Șeful a vrut apoi să se întâlnească cu servitoarea sa A’Cai. După aceea, a dispărut în mod misterios. După aceea, Ah Cai a plecat, un cadavru a fost găsit lângă lac, iar un ofițer de poliție al orașului a fost găsit mort în magazinul de mezeluri sărate. Cine se afla în spatele tuturor acestor lucruri? -
Chemarea străbunilor (include jurnal de lectură)29.00 LEIBuck este un caine bland si loial, care duce o viata tihnita alaturi de stapanii lui, in insorita Californie. Viata lui se schimba insa peste noapte atunci cand lacomia cautatorilor de aur il arunca intr-o lume cruda si rece, unde va fi nevoit sa invete cum sa supravietuiasca si chiar sa iubeasca viata in salbaticie. Cartea este disponibila acum intr-un format atractiv, cu text scurtat si adaptat si ilustratii sugestive, fiind insotita si de un jurnal de lectura, oferit gratuit.
-
Prinț și cerșetor (include jurnal de lectură)35.00 LEIDoi băieți care seamănă ca două picături de apă vin pe lume în aceeași zi, unul într-o familie de cerșetori de la periferia Londrei, iar altul în familia regelui Henric al VIII-lea al Angliei. Când cei doi se întâlnesc și hotărăsc, în glumă, să facă schimb de haine și de identități, viețile lor și ale celor din jur se schimbă dramatic și nimic nu mai este ca înainte. Cartea este disponibilă acum într-un format atractiv, cu text scurtat și adaptat și ilustrații sugestive, fiind însoțită și de un jurnal de lectură.
-
Trandafirii din MexicPreț special 33.33 LEI Preț standard 44.44 LEI
Carte recompensată cu Medalia Belpré
Uneori se poate întâmpla ca totul să se năruiască, atunci când ți-e lumea mai dragă, și de pe cele mai înalte culmi să ajungi în cele mai întunecate abisuri.
Demult, la El Rancho de las Rosas, Esperanza ducea o viață cât se poate de privilegiată: locuia într-o casă mare, avea rochii minunate, păpuși de porțelan, servitoare care erau mereu la dispoziția ei și o familie care o iubea nespus.
Acum locuiește cu mama și cu alți oameni într-o baracă mică și înghesuită dintr-o tabără de lucru din California și trebuie să învețe să ia totul de la zero.
„Muñoz Ryan îmbină cu ușurință momente istorice cu dorința de supraviețuire a unei familii, învățându-ne totodată cuvinte în spaniolă și obiceiuri mexicane.“ - Publishers Weekly
„Folosind un stil limpede și poetic, Ryan scrie o poveste emoționantă care îi va captiva pe cititori.“ - Booklist
-
Intrusa59.90 LEICine știe ce poate aduce furtuna… În mijlocul furtunii, cabana lui Casey se zdruncină din toate temeliile. Acoperișul se zguduie, luminile pâlpâie, iar copacul din fața ușii ei se clatină amenințător. Dar ceea ce o îngrijorează cu adevărat este fata pe care o descoperă ascunzându-se lângă fereastra bucătăriei. E tânără, e singură și este acoperită de sânge.
-
Elias si spioana CarturarilorPreț special 36.75 LEI Preț standard 49.00 LEI
Best Young Adult 2015 (Amazon Editors' Choice)
Elias este cel mai bun soldat al Academiei militare a Imperiului – şi, în secret, cel care îşi doreşte cel mai puţin să se afle acolo. Aflat pe punctul de a dezerta, se vede obligat să participe la o competiţie nemiloasă al cărei câştigător va fi desemnat împărat.
Laia face parte din clanul Cărturarilor, înrobit de mulţi ani de către Războinici. Când fratele ei este arestat sub acuzaţia de trădare, Laia ia legătura cu mişcarea de rezistenţă împotriva asupritorilor, în speranţa că îi vor elibera fratele. În schimbul ajutorului, rebelii îi cer să se strecoare în Academie şi să spioneze pentru ei.
Când Elias şi Laia se întâlnesc, îşi vor da seama că legătura dintre ei este mult mai puternică decât ar fi crezut vreodată şi că soarta Imperiului se află în mâinile lor. Destinele li se încrucişează într-o poveste care se citeşte cu sufletul la gură, despre curaj, iubire, loialitate şi libertate, într-o lume în care totul le este potrivnic.
„M-a dat gata… O carte întunecată, complexă, vie, romantică – aşteptaţi-vă să vă simţiţi complet transportaţi.“ MTV.com
„Un lucru pot spune cu siguranţă: n-o poţi lăsa din mână. La un moment dat, pur şi simplu n-o mai poţi lăsa din mână. Sabaa Tahir este o scriitoare bună, dar mai ales este o povestitoare foarte bună.“ The Huffington Post
-
BlackoutPreț special 36.75 LEI Preț standard 49.00 LEI
Șase povestiri de dragosteUn val de caniculă lasă New Yorkul în pană de curent. Însă pe măsură ce în oraș se dezlănțuie haosul, un alt fel de electricitate începe să lumineze viețile locuitorilor săi.
O primă întâlnire; prietenii de când lumea și pământul; foste iubiri; și poate un nou început. Sentimentele se aprind când luminile se sting, iar oamenii își dezvăluie adevărurile ascunse.
Dragostea înflorește, prieteniile se transformă și se întrevăd orizonturile unor noi posibilități.
„Deși a fost scris pentru adolescenți, Blackout este un roman care trebuie citit de toate generațiile.“ - NPR
„Această carte îți dă o mulțime de motive să zâmbești, să oftezi și să te topești pe picioare, iar pentru cititori va fi o plăcere să țină luminile aprinse ca să vadă cum se încheie aceste fermecătoare povești de dragoste.“ - The Bulletin of the Center for Children᾿s Books
CUPRINS
„O plimbare lungă“ de Tiffany D. Jackson
„Jos masca“ de Nic Stone
„Făcute să se potrivească “ de Ashley Woodfolk
„Toate marile povești de dragoste… și praful “ de Dhonielle Clayton
„Fără somn până în Brooklyn “ de Angela Thomas
„Seymour și Grace“ de Nicola Yoon
-
Scriitorul fantomă39.95 LEIRoman nominalizat la Pulitzer Prize şi la National Book Award Primul volum din seria Zuckerman înlănţuit Scriitorul fantomă este primul roman al lui Philip Roth narat de Nathan Zuckerman, unul dintre alter egourile ficţionale ale autorului, şi cel care inaugurează seria Zuckerman înlănţuit. În anii 1950, Nathan Zuckerman, scriitor în devenire îndrăgostit de Marile Cărţi ale omenirii, dar care şi‑a dezamăgit deja familia din cauza detaliilor autobiografice din scrisul său, îşi vizitează idolul, pe E.I. Lonoff, scriitor de origine rusă şi maestrul absolut al literaturii americane, în viziunea lui, retras acum la ferma sa din New England. Aici Zuckerman o cunoaşte pe Amy Bellette, o tânără fermecătoare refugiată din Europa care se dovedeşte a fi o fostă studentă şi posibil amantă a lui Lonoff. Cu imaginaţia sa debordantă, Zuckerman se întreabă dacă tânăra nu cumva este chiar victima exemplară a persecuţiilor regimului nazist. O posibilitate care i-ar putea schimba definitiv viaţa.
-
Pastorala americană49.95 LEIPastorala americană este o naraţiune de proporţii, unul din marile romane ale lui Philip Roth şi ale literaturii americane din secolul XX, inclus pe lista celor mai importante o sută de romane din toate timpurile, realizată în 1998 de revista Time. Personajul principal, Seymour Levov, poreclit „Suedezul”, fostă vedetă a echipelor de baseball, baschet şi fotbal american din liceu, este un american înstărit din Newark, care deţine o prosperă afacere de familie şi pare să aibă tot ce şi-ar dori un om. Viaţa lui este însă dată peste cap atunci cînd izbucnesc amplele mişcări pentru drepturi civile şi manifestaţiile de protest împotriva războiului din Vietnam, ce au dominat America deceniului şapte. Oraşul Newark e răvăşit de revoltele din 1967 ale populaţiei de culoare, iar fiica lui Levov Suedezul se opune activ războiului, devenind membra unei grupări teroriste.
-
Procesul44.90 LEIDar „Procesul“ e mai ales ca un text prin care prozatorul revendica de la literatura o exigenta radicala, dusa dincolo de orice asteptare rationala. Editia de fata a romanului se intemeiaza pe textul german stabilit de Malcolm Pasley in cadrul editiei critice (Frankfurt am Main, 1990), considerata reperul filologic al operei kafkiene. Traducerea realizata de Lucian Pricop respecta optiunea editorului critic de a conserva indeterminarile manuscrisului si de a evita orice interventie menita sa ofere o falsa coerenta narativa. Romanul este prezentat conform structurii stabilite de Pasley, care distinge intre corpul propriu-zis al textului si un ansamblu de materiale ramase in afara constructiei definitive, delimitare
-
Piciul26.32 LEICartea este structurata in doua parti. In prima, Daniel Eyssete este prezentat traind cu parintii sai, cu tatal – un industrias – cei doi frati si o batrana bucatareasa, Annou, intr-un oras din Languedoc. Escrocata de un client, afacerea de familie se prabuseste, iar familia Eyssette este constransa sa se mute la Lyon, intr-un mic apartament modest.