Literatură străină

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 5101-5130 din 11117

  • Paradisul de după colţ
    44.40 LEI

    MARIO VARGAS LLOSA s-a născut în 1936 la Arequipa, în Peru, şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţă descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii. În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franţa ca profesor de spaniolă şi jurnalist. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten, de servilism. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa. În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat lui Mario Vargas Llosa Premiul Nobel pentru literatură.

     

    La Editura Humanitas au apărut: Oraşul şi câinii (1992), Povestaşul (1992), Mătuşa Julia şi condeierul (2000), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2003), Elogiu mamei vitrege (2003), Scrisori către un tânăr romancier (2003), Paradisul de după colţ (2004), Adevărul minciunilor (2005), Lituma în Anzi (2005), Peştele în apă (2005), Tentaţia imposibilului(2005), Caietele lui don Rigoberto (2006), Casa Verde (2006), Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu (2006), Rătăcirile fetei nesăbuite(2007), Pantaleón şi vizitatoarele (2008), Băieţii şi alte povestiri (2009), Visul celtului(2011), Călătoria către ficţiune (2012), O mie şi una de nopţi (2013), Orgia perpetuă. Flaubert şi Doamna Bovary (2013), Arme şi utopii (2013), Eroul discret (2013), Conversaţie la Catedrala (2014), Sărbătoarea Ţapului (2014), Războiul sfârşitului lumii (2015), Civilizația spectacolului (2016).

     

    La Editura Humanitas Fiction au apărut: Cinci Colţuri (2016), Rătăcirile fetei nesăbuite(2016)), Mătușa Julia și condeierul (2017), Lituma în Anzi (2017), Orașul și câinii (2017), Istoria lui Mayta (2019), Casa Verde (2019), Băieții și alte povestiri (2019), Chemarea tribului (2019), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2020), Elogiu mamei vitrege (2020), Cinci Colțuri (2020), Rătăcirile fetei nesăbuite (2020).

  • Dune: Casa Corrino
    Preț special 63.75 LEI Preț standard 84.99 LEI

    Kevin James Anderson a scris prima poveste la vârsta de opt ani, iar la zece își cumpăra deja o mașină de scris. Este autorul a numeroase romane inspirate de seriile Star Wars, StarCraft și The X-Files. Printre scrierile sale originale se numără seria Saga of Seven Suns și Assemblers of Infinity, nominalizată la Premiul Nebula. A publicat peste 140 de cărți, dintre care 50 au devenit bestselleruri internaționale.

    Brian Patrick Herbert este fiul cel mare al autorului de science-fiction Frank Herbert. Printre romanele sale se numără: Sidney’s CometPrisoners of ArionnMan of Two Worlds (scris în colaborare tată-fiu) și Sudanna Sudanna. În 2003, Herbert a scris o biografie a tatălui său intitulată Dreamer of Dune: The Biography of Frank Herbert.

  • Artista Henna (Trilogia Jaipur, partea I)
    Preț special 39.64 LEI Preț standard 52.85 LEI
    Epuizat din stoc

    Alka Joshi s-a născut în Rajasthan, India, iar la vârsta de nouă ani s-a mutat în Statele Unite, împreună cu familia. A studiat istoria artei la Stanford University și a urmat masteratul de scriere creativă la California College of the Arts, San Francisco. A lucrat în publicitate, ca producător, copywriter și consultant de marketing, înainte să-și deschidă propria agenție. Artista henna (The Henna Artist, 2020) este romanul ei de debut, lansat chiar la începutul pandemiei și devenit una dintre primele cărți promovate exclusiv virtual. În prezent, Alka Joshi trăiește în California și se pregătește de lansarea celui de-al doilea roman al său, The Secret Keeper of Jaipur, în 2021 – continuarea poveștii de succes începute cu Artista henna.

  • Acceptare (trilogia Southern Reach, partea a III-a)
    Preț special 39.64 LEI Preț standard 52.85 LEI

    Jeff VanderMeer s-a născut în Bellefonte, Pennsylvania, dar și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în Insulele Fiji, unde părinții săi au lucrat pentru Peace Corps. Acest lucru și călătoriile timpurii în Africa, Europa și Asia au avut o mare influență asupra lui. Romanul Anihilare, primul din trilogia SOUTHERN REACH, a câștigat premiile Nebula și Shirley Jackson, a fost tradus în 35 de limbi și a fost ecranizat de Paramount Pictures, în regia lui Alex Garland, cu Natalie Portman în rolul principal. VanderMeer a publicat articole în New York TimesWashington Post și Los Angeles Times și a editat, alături de soția sa, Ann VanderMeer, mai multe antologii foarte apreciate atât de cititori, cât și de critică. Jeff VanderMeer trăiește acum în Tallahassee, Florida.

  • Corabia nebună (seria Corăbiile însuflețite, partea a II-a) (vol. 2): Ȋnălțarea dragonului
    Preț special 39.64 LEI Preț standard 52.85 LEI

    Robin Hobb este unul dintre pseudonimele scriitoarei americane Margaret Astrid Lindholm Ogden. Născută în 1952, în California, a crescut în Alaska, iar la optsprezece ani s-a căsătorit și s-a mutat pe insula Kodiak, unde a început să scrie. Între 1983 și 1992, a semnat exclusiv cu pseudonimul Megan Lindholm mai multe titluri de fantasy contemporan. Din 1995 a adoptat pseudonimul Robin Hobb pentru romanele sale fantasy de inspirație medievală. Ucenicul asasinului (Assassin’s Apprentice, 1995), romanul de debut sub pseudonimul Robin Hobb, a fost nominalizat pentru British Fantasy Award. Romanul a apărut la Editura Nemira (2016), alături de celelalte două volume din seria FARSEER: Asasinul regal și Răzbunarea asasinului. În 2006, romanul său Forest Mage a obținut Premiul Endeavour. Seria THE RAIN WILDS CHRONICLES (Dragon KeeperDragon HavenCity of Dragons și Blood of Dragons) s-a bucurat de mare succes. Aceasta a fost precedată de trilogia OMUL ARĂMIU (THE TAWNY MAN), cu romanele Misiunea Bufonului (Nemira, 2014), Bufonul de aur (2016) și Destinul Bufonului (2017). Romanul Corabia nebună, împărțit în două volume, este a doua parte a trilogiei CORĂBIILE ÎNSUFLEȚITE (THE LIVESHIP TRADERS), fiind precedat de Corabia magiei (Ship of Magic, 1998; Armada, 2019) și urmat de Corabia destinului (Ship of Destiny, 2000, în curând în Armada).

  • Poneiul roşu
    24.26 LEI

    John Ernst Steinbeck Jr. s‑a născut la 27 februarie 1902 în Salinas, California. A urmat cursurile Universităţii Stanford şi a debutat în 1929 cu romanul Cupa de aur, al cărui protagonist este piratul Henry Morgan. În 1932 a publicat volumul de nuvele Păşunile Raiului, inspirat din viaţa fermierilor din Valea Salinas. Un an mai tîrziu, i‑a apărut romanul Către un zeu necunoscut, iar în 1935, Cartierul Tortilla, urmate de Nehotărîţii sorţi ai bătăliei (1936) şi clasicul Şoareci şi oameni (1937), ecranizat în repetate rînduri. În 1938 a văzut lumina tiparului volumul de nuvele Valea lungă. Pentru Fructele mîniei (1939) i s‑a decernat Premiul Pulitzer. În următoarele două decenii a publicat Luna a apus (1942), Strada Sardinelor (1945), Autobuzul rătăcit (1947), Perla (1947), La răsărit de Eden (1952), cartea sa cea mai îndrăgită, Joia dulce (1954), Scurta domnie a lui Pépin al IV‑lea (1957) şi Iarna vrajbei noastre (1961). În 1962, în urma unui lung periplu prin 40 de state americane în compania căţelului său, Charley, a scris volumul Călătorii cu Charley. În acelaşi an i s‑a decernat Premiul Nobel pentru Literatură. John Steinbeck a încetat din viaţă în 20 decembrie 1968.

  • Cei frumoşi şi blestemaţi
    47.52 LEI

    Francis Scott Key Fitzgerald (1896-1940) s-a născut la St. Paul, Minnesota. A publicat primul roman, This Side of Paradise (Dincoace de Paradis; Polirom, 2005, 2013), în 1920. Capodopera sa Marele Gatsby a apărut în anul 1925 (Polirom, 2002, 2007, 2011, 2013, 2017). Următorul mare roman, Tender Is the Night (Blîndeţea nopţii; Polirom, 2001, 2009, 2016), a fost publicat în 1934. Fitzgerald a mai scris The Beautiful and Damned (Cei frumoşi şi blestemaţi, 1922; Polirom, 2008, 2018) şi The Love of the Last Tycoon (Dragostea ultimului magnat, publicat postum, în 1941; Polirom, 2010, 2015). Este şi autorul mai multor volume celebre de povestiri.

  • A fost doar ciumă
    26.43 LEI
    Epuizat din stoc

    „Structura fragmentară tipică a Ludmilei Ulițkaia reușește să capteze cu precizie atmosfera opresivă a acelei epoci.“
    Frankfurter Allgemeine Zeitung

    „Un imn sarcastic și macabru închinat poliției secrete sovietice, care a împiedicat răspândirea ciumei, dezvăluind însă măsura imensă în care otrăvise deja societatea.“
    Ingo Schulze

  • Vești din lumea întreagă
    42.18 LEI

        PAULETTE JILES este prozatoare, poetă și memorialistă. Este autoarea volumului de memorii Cousins și a romanelor Enemy Women, Stormy Weather, The Color of Lightning, Lighthouse Island și Vești din lumea întreagă, acesta din urmă numărându-se printre finalistele National Book Award din 2016. Paulette s-a născut în Salem, Missouri, a absolvit University of Missouri cu specializarea limbi romanice și, în cei zece ani cât a lucrat la radiodifuziunea canadiană, a învățat Anishinabe și Inuktitut, limbi ale triburilor native. În prezent locuiește, alături de soțul ei, la o fermă din apropiere de San Antonio, Texas.

  • Daisy Jones & The Six
    50.22 LEI
    Epuizat din stoc

        Taylor Jenkins Reid s-a născut în Acton, Massachusetts, și a cochetat cu literatura încă din liceu. Înainte de a se dedica în totalitate scrisului, a lucrat în industria cinematografică.

  • Confesiunile unei ratate trecute de 40 de ani
    63.33 LEI

         ALEXANDRA POTTER a visat din copilărie să devină scriitoare. După ce a absolvit Liverpool University cu o diplomă în literatura engleză, a lucrat la numeroase reviste, printre care și Vogue, ediția din Australia. Primul roman, What’s New, Pussycat?, l-a publicat în 2000. De atunci au urmat alte douăsprezece cărți, inclusiv Me and Mr. Darcy, volum pentru care a câștigat Best New Fiction Award la Jane Austen Regency World Awards, și Love From Paris, roman nominalizat la The Romantic Comedy Novel Award.

  • Un râu lung și luminos
    58.04 LEI

        LIZ MOORE este autoarea apreciatelor romane The Words of Every Song, Heft și The Unseen World. După publicarea primei sale cărți, Liz a obținut un masterat în ficțiune de la Hunter College. Locuiește în Philadelphia, predă scriere creativă la Temple University și este laureată a Medici Book Club Prize, Philadelphia’s Athenaeum Literary Award și Rome Prize in Literature.

  • Annelies. Povestea lui Anne Frank continuă...
    52.75 LEI

         DAVID R. GILLHAM este autorul romanului City of Women, bestseller The New York Times. La începutul carierei, a studiat scenaristica la University of South California. Dupa mutarea la New York, a activat peste un deceniu în domeniul cărții.

    Pentru a scrie romanul Annelies, a întreprins cercetari minuțioase timp de șase ani, studiind numeroase documente și călătorind în orașele care au reprezentat repere importante în viața Annei Frank.

    În prezent, locuiește cu familia în vestul statului Massachusetts.

  • Ceruri încătușate
    47.46 LEI

         CHRISTINE LEUNENS, autoare a trei romane, s-a născut la Hartford, Connecticut, din mamă italiancă și tată belgian. Adolescența și-a petrecut-o la Paris, aproape de bunicul său, Guillaume Leunens, pictor și sculptor flamand. Și-a finanțat singură studiile fiind model pentru mari case de modă, precum Givenchy, Paco Rabanne, Nina Ricci, Sonia Rykiel, și jucând în reclamele TV ale unor companii ca Mercedes Benz, Suzuki etc. Și-a obținut diploma de masterat în literatura engleză și americană de la Harvard University în 2005, iar titlul de doctor de la Victoria University of Wellington în 2012.

  • Alias Grace
    58.04 LEI
    Epuizat din stoc

    MARGARET ATWOOD (n. 1939) este cea mai cunoscută scriitoare canadiană, autoare a peste 35 de volume de proză, poezie şi eseuri critice, traduse în zeci de limbi. A scris romane (Alias GracePovestea cameristeiOchi-de-pisicăOryx şi CrakeAsasinul orbFemeia comestibilă etc.), volume de proză scurtă (Dancing Girls and Other Stories etc.) şi de poezii (The Circle GameInterlunar, Morning in the Burned HouseEating Fire: Selected Poetryetc.), precum şi literatură pentru copii. Printre numeroasele premii care i-au fost acordate se numără Booker Prize, The Governor General’s Award, Giller Prize, Premio Letterario Internazionale Mondello, Toronto Book Award, Sunday Times Award for Literary Excellence, Premio Príncipe de Asturias de las Letras. Este membră a Societăţii Regale din Canada, i s-a conferit Ordinul Norvegian al Meritului Literar şi titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor al Franţei. În prezent locuieşte la Toronto.

  • Riverdale. Misterul omului de arțar
    39.64 LEI

         MICOL OSTOW a scris peste 50 de titluri pentru cititorii de toate vârstele, inclusiv proiecte bazate pe francize precum Buffy, spaima vampirilor, Charmed și Mean Girls. Când era mică, își crea propriile benzi desenate cu Archie, iar când a lucrat ca editor a publicat jocul Betty & Veronica Mad Libs. În prezent, locuiește în Brooklyn împreună cu soțul și cele două fiice, care, asemenea ei, sunt mult prea obsedate de cultura pop.

  • Soarta: Saga Winx. Calea Zânelor
    47.46 LEI

    Un roman bazat pe noul serial Soarta: Saga Winx, disponibil acum pe Netflix!

    Cu cât e mai intensă emoția, cu atât e mai puternică magia!

    Cinci puteri. Un singur destin.

    Școala internațională Alfea găzduiește elevi din toată Lumea Cealaltă, sosiți acolo să se antreneze, să învețe magie și să descopere cum să-și controleze puterile. Între zidurile castelului, cinci tinere care nu se cunosc se văd nevoite să împartă același apartament.

    AISHA e o fată sportivă și isteață, invidiată de toți colegii pentru controlul ei asupra apei.

    TERRA e cumsecade și stângace, iar influența ei asupra lumii naturale îi surprinde adesea pe rivalii ei.

    MUSA, o tânără introvertită, se închide în sinea ei pentru a nu se lăsa copleșită de emoțiile celor care o înconjoară.

    STELLA e prințesă – da, o prințesă adevărată –, iar controlul pe care-l exercită asupra luminii inspiră și intimidează deopotrivă.

    Și apoi mai e și BLOOM, proscrisa, fata care vine din lumea oamenilor și care a fost la un pas de a-și distruge familia cu puterea focului.

    Tinerele își doresc aceleași lucruri ca toți ceilalți adolescenți – să descopere cine sunt cu adevărat, să-și facă prieteni și să se integreze la noua școală. Dar când o forță malefică străveche, de mult izgonită, își face apariția în afara castelului, cele cinci eleve vor fi silite să facă dovada puterilor cu care sunt înzestrate. Iar secretul pe care-l vor descoperi e atât de năucitor, încât va pune la îndoială tot ce știu despre Lumea Cealaltă... și despre ele însele.

  • Fiica haosului (seria Sabrina: Între lumină și întuneric, vol. 2)
    47.46 LEI

          Sarah Rees Brennan s-a născut în Irlanda, a studiat scrierea creativă la Londra și a lucrat ca bibliotecară în Surrey, Marea Britanie, înainte să se mute la Dublin. Și-a demonstrat talentul literar încă de la cinci ani, astfel încât nu a surprins pe nimeni faptul că a devenit o scriitoare de succes. Este autoarea trilogiei Demon’s Lexicon și a seriei Lynburn Legacy. A mai scris, alături de Cassandra Clare, Maureen Johnson și Robin Wasserman, antologiile de povestiri Cronicile lui Magnus Bane și Povești de la Academia Vânătorilor de Umbre, bestselleruri internaționale apărute în limba română la Leda Edge.

  • Balul
    42.18 LEI

    Saundra Mitchell este autoarea a peste douăzeci de cărți dedicate tinerilor. Printre volumele care au adus-o în atenția publicului se află antologiile Defy the Dark și All Out: The No-Longer-Secret Stories of Queer Teens Throughout the Ages. Vreme de douăzeci de ani a fost scenarist principal și producător executiv al companiei Dreaming Tree Films, alături de care a fost nominalizată de zece ori la Premiile Academiei Americane de Film. În timpul liber, adoră să croșeteze și să se distreze alături de soția sa și de fiicele lor.

  • Aleșii
    68.61 LEI

    Veronica Roth a absolvit Northwestern University, cu o specializare în scriere creatoare. În anii studenţiei, prefera adeseori să lucreze la povestea care avea să devină Divergent în loc să-şi facă temele. A fost într-adevăr o alegere care i-a transformat destinul.

    În prezent, locuieşte în apropiere de Chicago şi îşi dedică tot timpul scrisului. 

    VERONICA ROTH e autoarea bestsellerurilor New York Times  DIVERGENT, INSURGENT, EXPERIMENT și FOUR: O ANTOLOGIE DIVERGENT. Divergent a fost distinsă cu premiul Cartea favorită a anului 2011 de Goodreads și a fost caștigatoarea Best Young Adult Fantasy & Science Fiction in 2012.

  • Reginele din Fennbirn
    36.47 LEI

    Kendare Blake a crescut în orășelul Cambridge din Minnesota. Este absolventă a Colegiului Ithaca, din Ithaca, New York, și a obținut un Master of Arts în scrierea creativă de la Universitatea Middlesex din Londra, Anglia. Îi place să călătorească, este iubitoare de animale și trișează foarte mult atunci când joacă Final Fantasy. Ea este adoptată din Coreea de Sud la vârsta de șapte luni.

    Kendare este autoarea a șase romane: SLEEPWALK SOCIETY, ANNA DRESSED IN BLOOD, GIRL OF NIGHTMARES și trilogia Goddess War (ANTIGODDESS, MORTAL GODS, UNGODLY).

  • Ultimul voiaj al lui Poe Blythe
    45.35 LEI

    ALLY CONDIE s-a născut în 1971 la Cedar City, Utah. A predat limba engleză la câteva licee din New York și din Utah. De altfel, un crâmpei din acest stat American este zugrăvit de autoare și în Summerlost. Scrie cărți pentru copii și pentru adolescenți. Printre volumele adresate tinerilor cititori se numără trilogia Matched, un bestseller internațional tradus în peste 30 de limbi și ajuns pe primul loc în lista întocmită de prestigioasa publicație The New York Times. În prezent locuiește la Salt Lake City, Utah, alături de soțul ei și de cei patru copii ai lor, trei baieți și o fată.

  • Sânge & miere (seria Șarpe & porumbel, vol. 2)
    60.94 LEI

         SHELBY MAHURIN a crescut la o mică fermă din statul Indiana, unde nuielele deveneau baghete magice, iar vacile – dragoni. Imaginația debordantă nu i s-a îmblânzit odată cu vârsta, așa că a continuat să-și cultive creativitatea – folosind acum cuvinte scrise, în loc de nuiele. Când nu plăsmuiește romane, Shelby urmărește serialul The Office și citește în mod obsesiv. Locuiește încă în apropierea fermei unde a copilărit, împreună cu soțul său și copiii ei pe jumătate sălbatici. Șarpe și porumbel este romanul ei de debut.

  • Urzeala zorilor (seria Sânge de stele, vol. I)
    58.04 LEI

         ELIZABETH LIM și-a petrecut copilăria în zona golfului San Francisco, unde a avut parte de o porție sănătoasă de povești, mituri și cântece. Înainte de a se dedica scrisului, compunea muzică pentru filme și jocuri video și, chiar și acum, recunoaște că, atunci când se așază lângă pian, îi vin cele mai bune idei pentru cărți. A studiat la prestigioase universități americane, precum Harvard și Juilliard. Elizabeth locuiește la New York, alături de soțul ei și de fiica lor.

  • Vraja oaselor sub clar de lună
    58.04 LEI

         KATHRYN PURDIE locuiește în apropiere de Salt Lake City, Utah, împreună cu soțul și cei trei copii ai lor. A studiat teatrul classic la Oxford School of Drama. De asemenea, compune cântece la chitară pentru toate poveștile ei și le oferă în mod gratuit cititorilor pe site-ul personal. Vraja oaselor sub clar de lună este scrisoarea ei de dragoste pentru Franța, unde a petrecut o vară când avea 19 ani, și pentru cele trei tinere franțuzoaice care au ajutat-o cu propriul rit de trecere.

  • Quo vadis
    59.90 LEI

    A fost publicat pentru prima oară în Gazeta Polska, din martie 1895 până în februarie 1896.

    TITLUL romanului face aluzie la un text apocrif medieval în care se relatează cum Apostolul Petru încearcă să fugă din Roma în vremea persecuțiilor împotriva creștinilor. Pe drum, i-ar fi ieșit în cale Iisus Hristos, pe care Apostolul îl întreabă „Quo vadis, Domine?” (Unde mergi, Doamne?). Mântuitorul i-ar fi răspuns „La Roma, ca să fiu răstignit din nou”. Rușinat de lașitatea de care ar fi dat dovadă fugind, Petru se întoarce, ca să moară ca martir, împlinindu-și misiunea de apostolat.

    SURSA DE INSPIRAȚIE a romanului au constituit-o persecuțiile la care au fost supuși creștinii în timpul împăratului roman Nero. Pentru scrierea monumentalului roman, Sienkiewicz a cercetat și s-a documentat foarte mult asupra faptelor istorice, inclusiv citindu-i pe Tacitus și pe Suetonius în latina originală și călătorind în repetate rânduri la Roma, pentru a studia îndeaproape cetatea.

    ACȚIUNEA se petrece în jurul anului 64 – ultimii ani de domnie ai lui Nero – și descrie, pe fundalul istoric al Romei decadente, povestea de dragoste foarte bogat detaliată dintre o tânără creștină – Ligia – și un patrician roman – Marcus Vinicius. Personajele fictive se întâlnesc în roman cu personaje istorice, precum împăratul Nero, Petronius (Petroniu, considerat autorul romanului Satyricon) sau Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Marcus Vinicius se întoarce de la război la Roma, unde o cunoaște pe Ligia, de care se îndrăgostește. Calina, care era numită Ligia pentru că era fiica răposatului rege al ligienilor, un trib barbar, era ostatică a împăratului roman, însă, în secret, se și convertise la credința creștină. Deși Ligia ajunge să simtă și ea iubire față de Vinicius, care făcuse o pasiune mistuitoare și posesivă pentru ea, nu îl poate accepta decât atunci când patricianul va ajunge să îi împărtășească credința. După nenumărate obstacole de viață și de moarte pe care tinerii îndrăgostiți le au de înfruntat, Vinicius, botezat de Apostolul Petru însuși, își va uni soarta cu Ligia.  

    TRADUCERI: foarte numeroase, în 60 de limbi până în prezent, inclusiv în latină, idiș și esperanto.

    „Firește, am citit Quo vadis, iar, mai târziu, am recitit-o de mai multe ori [...]. Este o carte care a făcut și va mai face încă mult bine. Mi se spune că se tipărește iarăși și că se vinde în toate limbile. Mă bucur, nu doar ca polonez, ci și ca bun creștin.” Papa Ioan Paul al II-lea

    „Într-o bună zi, am înțeles că Sienkiewicz cunoștea de mult răspunsul la întrebarea «De ce scriem?». Pentru îmbărbătarea inimilor. Aceasta se referă la fiecare dintre noi.” William Faulkner 

    Quo vadis este „o operă vizionară. Splendidă și monumentală. Emanând o adâncă spiritualitate. Iradiază iubirea și binele. Profundă în nobila ei înțelepciune. Fermecătoare prin bogăția frumosului neobișnuit care produce impresii și trăiri estetice de neuitat.” Lech Ludorowski

  • Tunelul
    24.31 LEI
    Epuizat din stoc

    Alături de Jorge Luis Borges, Julio Cortázar şi Adolfo Bioy Casares, ERNESTO SABATO aparţine strălucitei pleiade de scriitori agentinieni ai secolului XX. S-a născut în 1911 la Rojas, într-o familie de imigranţi italieni. Studiază la Colegiul Naţional din La Plata şi apoi la Facultatea de Ştiinţe fizico-matematice a Universităţii Naţionale din La Plata, unde obţine şi titlul de doctor, în 1938. În acelaşi an pleacă în Franţa, pentru a lucra la Laboratorele Joliot Curie din Paris. Aici cunoaşte îndeaproape mişcarea suprarealistă, care l-a înrâurit semnificativ. În 1940 se întoarce în Argentina, fiind numit profesor la Universitatea Naţională din Buenos Aires, şi îşi face debutul literar în revista Teseo din La Plata. În 1945, în urma articolelor din La Nación, prin care atacă regimul lui Perón, este obligat să abandoneze învăţământul. Renunţă şi la activitatea ştiinţifică pentru a se dedica exclusiv literaturii. După un an, i se editează cel dintâi volum, Unul şi universul, o culegere de articole pe teme politice, filosofice şi sociale. Primul său roman, Tunelul (1948; Humanitas Fiction, 2012), este primit cu interes în ţară şi pe plan internaţional, iar următoarele două romane, Despre eroi şi morminte ( 1961) şi Abaddón, Exterminatorul(1974), îi deschid larg porţile gloriei şi ale nenumăratelor şi prestigioaselor premii şi distincţii, dintre care Premiul Médicis (1977); titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare (1979) şi cel de Comandor al Artelor şi Literelor din Franţa (1983); Premiul Cervantes (1984). A scris de asemenea eseuri cu caracter social, politic, filozofic şi literar: Oameni şi angrenaje (1952), Eterodoxie ( 1953), Scriitorul şi fantasmele sale (1963), Apolgii şi respingeri (1979), Robotizarea omului şi alte pagini (1981), Înaintea sfârşitului (1998) etc. Îşi pierde treptat vederea şi în ultimii ani ai vieţii îşi cultivă vechea pasiune pentru pictură. Moare în 2011, în Santos Lugares (provincia Buenos Aires), cu trei luni înainte de a împlini o sută de ani.

  • „Spune-mi că mă iubești...” Erich Maria Remarque – Marlene Dietrich: Mărturii ale unei patimi
    15.86 LEI

    Werner Fuld (n. 1947 în Heidelberg) este scriitor și critic literar și trăiește în apropiere de München. A scris, printre altele, biografii ale lui Walter Benjamin și Wilhelm Raabe și a editat scrierile și corespondența lui Karl August Varnhagen von Ense. De asemenea, a publicat volumele Pe cînd Kafka mai iubea femeile și Pe cînd Rilke mai dansa polca. În 1999 i‑a apărut Lexiconul falsificărilor, iar în 2001, Lexiconul ultimelor cuvinte și biografia Blestemul lui Paganini.

    Thomas F. Schneider este director al Centrului pentru Pace „Erich Maria Remarque” de la Universitatea Osnabrück. A publicat numeroase lucrări despre literatura de război și cea antirăzboinică din secolul XX, despre literatura exilului și despre Erich Maria Remarque.

  • Sânge de cerneală (Lumea de cerneală #2)
    Preț special 37.00 LEI Preț standard 49.33 LEI
    Epuizat din stoc

    Cornelia Maria Funke s‑a născut în 1958, în Germania, și este o cunoscută scriitoare de literatură pentru copii. Întreaga sa carieră s‑a învârtit în jurul lumii acestora din urmă: a făcut mai întâi studii pedagogice la Universitatea din Hamburg, a lucrat apoi cu copii din medii defavorizate și ca ilustrator de carte, moment în care și‑a dat seama că ar prefera să scrie ea însăși povești. Prima carte a scris‑o la 35 de ani și până acum a strâns câteva zeci, traduse în peste 30 de limbi. Din 2005, locuiește cu familia în Los Angeles.

  • Casa de lângă lac
    51.80 LEI
    Epuizat din stoc

    KATE MORTON s-a născut în 1976 la Berri, în sudul Australiei, fiind cea mai mare dintre cele trei fete ale familiei. A studiat arta dramatică la Trinity College din Londra, audiind apoi un curs despre Shakespeare la Royal Academy of Dramatic Art din capitala britanică. A urmat cursurile de literatură engleză de la University of Queensland, pe care le-a absolvit ca șefă de promoție. Și-a continuat studiile cu o lucrare de masterat care a avut drept temă tragedia în literatura epocii victoriene. Primul ei roman, Casa de la Riverton (The House at Riverton; Humanitas Fiction, 2009), a fost publicat în Australia în 2006 cu titlul The Shifting Fog, iar un an mai târziu, cu noul titlu, în Marea Britanie și Statele Unite, fiind desemnat bestseller de Sunday Times și New York Times. Cel de-al doilea roman, Grădina uitată (The Forgotten Garden, 2008; Humanitas Fiction, 2011, 2021), a ajuns pe primul loc în topul bestsellerurilor din Australia, Marea Britanie și Spania și a fost desemnat de Sunday Times drept cea mai vândută carte a anului. În 2010 publică Orele îndepărtate (The Distant Hours; Humanitas Fiction, 2013), care se bucură de același succes. Romanul Păzitoarea tainei din 2012 (The Secret Keeper; Humanitas Fiction, 2014) a devenit la rândul lui bestseller și a fost recompensat cu American Library Association Award 2013, Women’s Fiction Category. Primele sale patru romane au câștigat Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year. În 2015 îi apare Casa de lângă lac(The Lake House; Humanitas Fiction, 2017, 2021), bestseller aflat în topurile de vânzări din Australia, SUA, Marea Britanie și Canada. În 2018 Kate Morton publică Fiica ceasornicarului (The Clockmaker’s Daughter; Humanitas Fiction, 2019), bestseller internațional nominalizat la Indie Book Awards 2019, Australia. | www.katemorton.com

Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Editura