Literatură străină

Grilă Listă
Setați ascendent

Articolele 5431-5460 din 11112

  • Cea mai întunecată lună
    41.23 LEI

    De la autoarea seriei AFTER, #1 bestseller internațional și bestseller New York Times

    Al doilea volum din seria STARS


    Karina practică masajul terapeutic cu multă empatie pentru pacienții ei. Datorită meseriei sale, l-a cunoscut pe Kael, misteriosul soldat tocmai întors din Afghanistan.

    După ce amiciția lor s-a transformat într-o relație de iubire pasională, fiecare s-a deschis în fața celuilalt, mărturisindu-și temerile și dorințele cele mai profunde. Kael a îndemnat-o pe iubita lui să-și înfrunte tatăl autoritar și manipulator, iar Karina, la rândul ei, l-a ajutat să depășească mai ușor amintirile dureroase de pe front.
    Totuși, fără să vrea, Kael a făcut o greșeală: încercând să ordoneze un pic viața lui Austin, fratele Karinei, a aflat de hotărârea acestuia de a se înrola în Armată și a ales să nu-i dezvăluie nimic iubitei sale.
    Consecințele pentru relația lor au fost dezastruoase, iar Kael încearcă acum să repare lucrurile. Deși vrea să pară de fier, Karina duce o luptă înăuntrul său. Va avea ea puterea de a șterge trecutul? Totodată, o descoperire neașteptată legată de cea mai bună prietenă a ei o bulversează…

    „Todd e cel mai important fenomen literar al generaţiei sale." – Cosmopolitan

    „Anna Todd reușește să te facă să țipi, să plângi, să râzi, să te-ndrăgostești și să te așezi cu genunchii la gură... AFTER este o serie pe care n-ai voie s o ratezi — dar pregătește te să simți și acum emoții pe care nu credeai că ți le poate aduce o carte." - Fangirlish

    Anna Todd este autoarea seriei AFTER, bestseller New York Times. A fost dintotdeauna o cititoare împătimită și a început să scrie pe Wattpad, AFTER devenind seria cea mai citită de pe această platformă. Ediția tipărită a apărut în 2014. Seria AFTER a fost publicată în peste 30 de limbi, a fost vândută în peste 8 milioane de exemplare în întreaga lume și este #1 bestseller în Italia, Germania, Franța și Spania.
    În prezent, Anna locuiește în Los Angeles, împreună cu soțul ei.
    O găsiți la AnnaTodd.com, pe Twitter la @imaginator1d, pe Instagram la @imaginator1d și pe Wattpad ca Imaginator1D.
    La Editura Trei au apărut ambele volume din seria Landon Gibson – Nimic mai mult și Nimic mai puțin, toate romanele seriei AFTER: După ce ne-am întâlnit, După ce ne-am certat, După ce ne-am îndrăgostit, După ce am găsit fericirea, Înainte de noi, precum și primul roman din seria STARS – Cele mai strălucitoare stele.
    Paramount Pictures a cumpărat drepturile de ecranizare pentru AFTER.

  • Zbor in trecut
    55.39 LEI
    Epuizat din stoc

    Îndrăzneață și neînfricată, Nina Markova a visat întotdeauna să zboare. Când naziștii atacă Uniunea Sovietică, ea riscă totul pentru a se alătura legendarelor Vrăjitoare ale Nopții, un regiment exclusiv feminin care face raiduri nocturne și distruge orașele nemțești. Blocată în spatele liniilor inamice, Nina este urmărită de o ucigașă nazistă cunoscută sub numele de Prădătoarea și numai vitejia și viclenia reușesc să o mențină în viață.

    Transformat de ororile la care a asistat în al Doilea Război Mondial, de la plaja Omaha până la procesele de la Nürnberg, corespondentul de război britanic Ian Graham a devenit vânător de naziști. Cea mai dorită țintă, însă, Prădătoarea, îi scapă mereu printre degete. Așa că își unește forțele cu singura martoră care i-a scăpat asasinei: Nina cea arogantă și obraznică.

    Crescând în Bostonul postbelic, Jordan McBride, în vârstă de șaptesprezece ani, este hotărâtă să devină fotograf. Când tatăl ei, văduv de mult, vine în mod neașteptat acasă cu o nouă logodnică, Jordan este încântată. Dar văduva sosită din Germania are un aer ciudat, iar Jordan, sigură că familia ei este în pericol, începe să scormonească trecutul noii sale mame vitrege, descoperind fapte incredibile...

     

    „Este o poveste palpitantă despre prădător și pradă, despre exces și căință, dar mai ales despre puterea de neclintit a adevărului. Un real triumf!“ Pam Jenoff, autoarea bestsellerului Povestea unui orfan

  • Douazeci si cinci de ani in Provence
    35.94 LEI

    In urma cu 25 de ani, Peter Mayle si sotia sa, Jennie, au ajuns in
    vacanta pe Coasta de Azur si au decis sa se stabileasca in Provence. Nu
    au regretat niciodata. In aceasta ultima carte, Mayle aduce un tribut
    anilor petrecuti in Franta - viata fermecatoare a satului, cu
    restaurantele, cafenelele, pietele in aer liber, cu joie de vivre si mai
    ales minunatul rose. O scrisoare de dragoste adresata casei sale
    adoptive, marcata de caldura, spiritul si unorul sau debordante.

  • Blue Lily, Lily Blue (seria Frăția Corbilor, partea a III-a)
    Preț special 39.64 LEI Preț standard 52.85 LEI

    Blue Sargent a descoperit o mulțime de lucruri. Pentru prima dată în viața ei, are prieteni de încredere și un grup din care simte că face parte cu adevărat.

    Frăția Corbilor a acceptat-o ca pe una de-a lor. Problema cu lucrurile bune este, însă, că poți să le pierzi ușor.

    Prietenii pot trăda.

    Mamele pot dispărea.

    Premonițiile pot să nu se împlinească.

     
    „Personajele extrem de autentice ale lui Maggie Stiefvater, dialogurile pline de umor negru și de metafore neașteptate îi dau un stil energic și incitant.“
    Publishers Weekly

    „O serie absolut unică; are un final ca un tunet în furtună!“
    Kirkus Reviews

  • Contesa din Toscana
    Preț special 39.64 LEI Preț standard 52.85 LEI
    Epuizat din stoc

    De la autoarea bestsellerurilor Soția plantatorului de ceai și Fiica negustorului de mătase.

    Un război. Două femei. Vor putea să salveze oamenii pe care-i iubesc?

    În 1943, contesa Sofia de Corsi trăiește într-o vilă toscană liniștită, înconjurată de măslini, când trupe de soldați germani ocupă întreaga zonă. Disperată să-și ajute vecinii din sat, contesa hotărăște să adăpostească un soldat britanic rănit, ascunzându-l inclusiv de soțul ei, Lorenzo, deși știe prea bine că acest lucru le va pune viețile în pericol.

    Apoi apare Maxine, membră a Rezistenței, cu care contesa va face o alianță dificilă. Încăpățânată și independentă, Maxine și-a promis să nu se îndrăgostească niciodată. Dar, când îl cunoaște pe partizanul Marco, își dă seama că nu-și poate ține promisiunea.

    Cele două femei se vor trezi jucând un joc mortal cu naziștii. Cât vor mai putea să-i protejeze pe cei dragi?


    „O minunată poveste despre dragoste și loialitate în vreme de război.“
    Rachel Hore

     

    „Sofiei nu i-a scăpat sticlirea din ochii ei și faptul că i se părea totul palpitant. Dumnezeule, juca un joc periculos. Sofia s-a uitat la Kaufmann, fiind întâmpinată de o privire rece și respingătoare și de zâmbetul acela strâmb al lui. Un torent de sentimente amestecate a năvălit în ea și stomacul i-a tresăltat de dezgust. Gata cu indiferența calmă! Dar mânia era cel mai greu de stăpânit. Sofia nu avea obiceiul să-și piardă cumpătul. Și-a pus mâna în buzunar și a simțit pistolul rece ascuns acolo. Când Kaufmann a ajuns la ultimul butoi, o senzație de dislocare -a umplut ființa. Era și nu era acolo. El părea că așteaptă ca ea să spună ceva și ea voia să strige: Nu! Voia să ridice mâna, să scoată pistolul și să apese pe trăgaci. Bineînțeles, nu putea. Era o idee nebunească. Mama ei spusese odată: Nu știm de ce suntem capabili până nu încercăm. Sofia nu credea că vorbise despre crimă.“

  • Peste cinci ani
    Preț special 39.64 LEI Preț standard 52.85 LEI
    Epuizat din stoc

    Cartea perfectă pentru cititoarele romanelor Bărbatul care n-a mai sunat & O zi de decembrie.


    „Un roman inteligent și emoționant, genul pe care îl citești dintr-o suflare și pe care nu-l mai poți uita vreodată.“
    Chloe Benjamin

    Avocată de success în Manhattan, Dannie Kohan are toată viața personală și profesională plănuită punct cu punct. În ziua când are un interviu pentru slujba vieții ei și când se logodește cu bărbatul perfect, crede că viața perfectă e pe cale să înceapă.

    Dar, în aceeași seară, Dannie adoarme și se trezește în cu totul alt apartament, cu alt inel de logodnă pe deget și alături de un bărbat necunoscut. Pe ecranul televizorului vede data: 15 decembrie 2025. Cinci ani în viitor.

    Visul atât de real o bântuie multă vreme, dar viața merge mai departe. Asta până când, peste patru ani și jumătate, bărbatul din vis apare la un colț de stradă.


    Tu unde te vezi peste cinci ani?

    „Rareori luăm masa împreună fără ca Bella să aducă în discuție vreo amintire. E așa de sentimentală! Uneori mă gândesc că, deși suntem mature, pare greu de admis că trebuie să ne descurcăm cu o istorie comună atât de îndelungată. Ne știm de 25 de ani deja și ne leagă atâtea lucruri, încât uneori ei îi dau lacrimile. Bătrânețea noastră o să fie teribilă.“

  • Sentimentul unui sfârșit
    Preț special 39.64 LEI Preț standard 52.85 LEI
    Epuizat din stoc

    Tony Webster se îndreaptă spre vârsta a treia. După un divorț liniștit, după o viață molcomă, își ia răgazul să privească în urmă.

    O scrisoare primită de la un avocat declanșează o incursiune în trecut, în care amintirile s-au adunat și se cer deslușite.

    Povestea unui om care încearcă să se împace cu ce a trăit, cu ce n-a trăit și cu ce crede că ar fi trebuit să facă altfel. Memoria e însă capricioasă și alunecoasă, așa că întrebările se adună, scenele trecute și prezente se amestecă, figurile familiare nu au răspunsuri, doar alte dileme.

    Dragoste, familie, carieră, greșeli și regret – Tony Webster se gândește la toate.

     
    „Literatura lui Barnes este impresionantă, grație abilității cu care scriitorul evocă haosul și vulnerabilitatea din viața omului, rămânând însă calm și lucid. Pare un stoic al epocii noastre.“
    The Times


    „Elegiac, dar scris cu forță, romanul meditează asupra capacității noastre de a rememora și asupra impulsului inerent de a schimba, corecta sau chiar șterge lucruri din trecut.“
    Vogue

     

    „Îmi amintesc de o perioadă, spre sfârșitul adolescenței, când mintea mi se îmbăta cu imagini ale spiritului de aventură. Ia uite ce-o să se-ntâmple când o să fiu mare. O să mă duc acolo, o să fac asta, o să descopăr astalaltă, o s-o iubesc pe ea, iar apoi pe ea, pe ea și pe ea. O să trăiesc cum trăiesc și-au trăit oamenii din romane. Nu știam care oameni, dar eram sigur că pasiunea și pericolul, precum și extazul și disperarea (mă rog, mai mult extazul) aveau să iasă la încălzire pe margine. Și totuși... cine-a spus lucrul acela despre «micimea vieții pe care arta o exagerează»? A existat un moment, pe când mă apropiam de treizeci de ani, când am recunoscut că spiritul de aventură mi se fâsâise de mult. Nu aveam să fac niciodată lucrurile la care visasem în adolescență. În loc de asta, îmi tundeam gazonul, plecam în vacanțe, aveam viața mea.“

  • În munții nebuniei
    31.66 LEI

    În munţii nebuniei relatează, punînd în joc întregul arsenal macabru tipic lui Lovecraft, o expediţie dezastruoasă organizată în Antarctica în 1930 şi descrie descoperirile lugubre făcute de membrii săi. După ani de tăcere, geologul William Dyer de la Universitatea Miskatonic din Arkham, conducătorul expediţiei, hotărăşte să aştearnă totul pe hîrtie cu speranţa de a-i salva de la o moarte sigură pe alţi exploratori care se pregătesc să pornească într-acolo. Deşi pare un continent lipsit de viaţă, adormit sub gheţuri veşnice, Antarctica scoate la iveală rînd pe rînd, de sub albul său halucinant, secrete adînc îngropate, precum rămăşiţele sinistre ale unei civilizaţii datînd de milioane de ani – Cei Străvechi, monştrii mitologici fabuloşi pomeniţi în Necronomicon, avînd înfăţişarea unor caracatiţe gigantice, care încă trăiesc în măruntaiele oraşului lor labirintic de sub zăpezi.

  • Ȋmpăratul spinilor (seria Imperiul fărâmițat, partea a III-a)
    Preț special 39.64 LEI Preț standard 52.85 LEI

    A treia carte din seria IMPERIUL FĂRÂMIȚAT.


    Regele Jorg Ancrath are douăzeci de ani și domnește peste șapte regate. Încă nu și-a atins scopul, acela de a se răzbuna pe tatăl său, iar demonii care îl bântuie sunt tot mai prezenți.

    Ar putea ajunge împărat, dar nu pe calea sabiei, ci numai prin vot. Și niciodată nu s-a întâmplat să existe unanimitate în Imperiul Fărâmițat. Jorg intenționează să schimbe asta. Are de partea lui tehnologia descoperită printre relicvele unei alte civilizații și nu va ezita s-o folosească.

    Dar va da peste un adversar fără pereche, un adversar de care se teme chiar mai mult decât de sine: Regele Mort.

    „Lawrence își încheie trilogia așa cum a început-o: cu o scriitură sângeroasă, dar poetică. Cu dialoguri care-ți dau fiori și personaje pe care nu ai vrea să le întâlnești nici în coșmaruri, cu eroi întunecați și prieteni și mai întunecați.“
    RT Book Reviews 

    „Un final satisfăcător, inteligent și neașteptat, cu o turnură care schimbă complet perspectiva.“
    Starburst Magazine

  • Povestiri
    47.57 LEI

    Volumul contine sase povestiri de Gabriel Garcia Marquez. Desenele ii apartin lui Carme Sole Vendrell, castigatoare a Premiului National pentru Ilustratie in Spania. Ea are onoarea de a fi singura persoana care, cu permisiunea autorului, a dat viata povestirilor acestuia. Imaginile sale ilustreaza delicatele reflectii despre copilarie schitate de Garcia Marquez in aceste povestiri. Unite prin prezenta, uneori ascunsa, a unui copil, ele contin intregul imaginar al marelui autor columbian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura.

    O femeie si fiica ei ajung intr-un oras pustiu pentru o vizita la mormantul unei rude decedate, fara a intrerupe siesta locuitorilor. Un barbat cu aripi uriase de pasare cade din cer, semanand uimire printre locuitorii unui cartier. Doi copii reusesc sa inunde cu lumina orasul Madrid. La Barcelona, o prostituata care se apropie de varsta senectutii isi dreseaza cainele sa planga la mormantul pe care si l-a ales.
    Gabriel Garcia Marquez ne aduce in fata o realitate capabila sa se schimbe spre neasteptat si minunat, spre fantastic si magic.
  • Tinutul secetei
    41.23 LEI

    Intr-un orasel izolat, ravasit de seceta, un tanar preot carismatic
    deschide focul asupra congregatiei sale, ucigand cinci barbati, si apoi
    se sinucide. Un an mai tarziu, jurnalistul Martin Scarsden ajunge la
    Riversend pentru a scrie un reportaj cu ocaiza comemorarii tragediei.
    insa povestile pe care le aude de la localnici nu se potrivesc cu
    versiunea oficiala a evenimentelor. In acest timp, o descoperire socanta
    zguduie orasul: trupurile a doua turiste, disparute de pe vremea
    masacrului, sunt descoperite in zonele defrisate. Luptandu-se cu proprii
    demoni, Martin se vede nevoit sa riste totul pentru a descoperi un
    adevar care devine mai complex cu fiecare pas.

  • Cina cu Picasso
    41.23 LEI

    Riviera Franceză, primăvara anului 1936. Ondine are 17 ani şi îşi
    petrece o parte din zi alături de mama sa, în bucătăria micuţului
    restaurant al familiei – Café Paradis. Un client misterios, care
    călătoreşte sub un pseudonim, are o cerinţă neobişnuită: doreşte ca
    prânzul să îi fie servit, în secret, la vila pe care a închiriat-o în
    apropiere. Bărbatul se va dovedi a fi nimeni altul decât celebrul artist
    Pablo Picasso, iar întâlnirea cu el va avea o influenţă decisivă asupra
    vieţii lui Ondine, o talentată bucătăreasă. New York, în prezent.
    Céline află de la mama sa, Julie, că bunica Ondine i-a gătit, odată, lui
    Picasso. Intrigată de poveştile de familie, pline de secrete, Céline
    este hotărâtă să afle adevărul. Ajunsă în orăşelul în care Ondine şi
    Picasso s-au întâlnit, Céline cunoaşte cultura locală, gastronomia
    franceză şi... dragostea.

  • Scandalul Modigliani
    31.71 LEI

    Trei persoane afla de un Modigliani nedescoperit inca: o tanara
    ambitioasa, istoric de arta, care locuieste la Paris, un dealer de arta
    de la Londra si un proprietar de galerie aflat intr-o criza financiara
    si cu o sotie nemultumita. Nu exista obstacole in lupta pentru a pune
    mana pe opera! Intre timp, un tanar pictor descumpanit pune la cale un
    plan de razbunare si executa o copie geniala. Iar o actrita idealista
    intra intr-o poveste demna de Robin Hood. Iar vietile lor s intalnesc.
    In spatele elegantei si stralucirii din lumea artei se poate intampla
    orice.

  • Houdini. Marea evadare (seria Anchetele lui Audrey Rose, vol. 3)
    50.22 LEI

    Audrey Rose Wadsworth și Thomas Cresswell se îndreaptă spre America la bordul unui vapor care se transformă, chiar din prima seară a voiajului, într-o închisoare plutitoare, căci un criminal sângeros pare că le-a pus gând rău pasagerilor de la clasa întâi. Astfel, ceea ce promitea să fie o călătorie de vis se transformă pe negândite într-un veritabil coșmar. Cine să fie ucigașul? Un membru al echipajului, unul dintre pasageri sau poate unul dintre membrii trupei de circ angajate să îi distreze, seară de seară, pe cei aflați la bord? Nimeni nu e mai presus de bănuială. Nici măcar tânărul Harry Houdini, poreclit „Regele Cătușelor” sau „Maestrul Evadărilor”, singurul care pare capabil să dea lovitura și să se facă nevăzut dintr-o dată. Temerari ca întotdeauna, Audrey Rose și Thomas iau asupra lor sarcina de a-l descoperi pe criminal înainte ca acesta să lovească din nou. Când însă totul indică faptul că următoarea victimă va fi o persoană pe care Audrey Rose o iubește, ancheta ajunge într-un punct mort. Vor reuși cei doi tineri detectivi de ocazie să îl descopere la timp pe criminal?

     „Audrey Rose este o feministă isteață și ingenioasă, care nu acceptă să se plece în fața normelor societății victoriene. Povestea întunecată, cu accente gotice, este plină de personaje nuanțate și captivante. O aventură fascinantă, cu o eroină irezistibilă și romantism exact cât trebuie!”  Kirkus Reviews

    „Fiecare propoziție din acest roman mustește de decadență. Decorurile imaginate pentru «Carnavalul Clarului de Lună» sunt extravagante, periculoase, frumoase, înspăimântătoare. Astfel, e ușor de înțeles de ce Audrey Rose e atât de încântată de spectacolul de la miezul nopții și de artiștii săi, căci și noi, cititorii, ne aflăm sub puterea aceleiași vrăji.” Hypable

    „Dând dovadă de obișnuita ei încăpățânare, dar și de idei ingenioase, Audrey Rose este din nou o protagonistă fascinantă. O continuare încântătoare a seriei!” School Library Journal

    „Tinerii cititori care adoră romanele polițiste vor fi încântați de intriga labirintică imaginată de Maniscalco, precum și de secretele înfiorătoare pe care le dezvăluie la tot pasul. Cu toate acestea, Houdini: Marea evadare este și o poveste de dragoste, una în care sentimentele pe care Audrey Rose le nutrește pentru fermecătorul și neînfricatul Thomas vor avea de dus o luptă grea cu amețitoarea libertate pe care o reprezintă stilul de viață neconvențional al artistului Mefistofel. Căci, așa cum cugetă unul dintre artiștii carnavalui, «A fi normal este plictisitor. A fi extraordinar este ceva de neuitat».” Chapter16.org

  • Cravata roșie
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI

    O poveste autobiografică despre curajul de care dă dovadă o familie în timpul

    uneia dintre cele mai teribile perioade din istoria secolului XX.

     

     

    „Cu mare grijă, părinții mi-au ales numele: Ji-li, adică norocoasă și frumoasă. Au sperat că voi fi cea mai fericită fată din lume. Și am fost. Am fost fericită pentru că mereu eram iubită și respectată. Mă simțeam mândră pentru că făceam totul bine și întotdeauna mă așteptam să reușesc. Pe deasupra, eram și încrezătoare. Nu mă îndoisem niciodată de ceea ce mi se spunea...

     

    Cu cravata mea roșie legată la gât, emblema Tinerilor Pionieri, și cu inima plesnindu-mi de fericire, am crescut zi de zi, până în fatidicul an 1966. Anul în care aveam doisprezece ani și eram în clasa a șasea.

     

    În acel an a început Revoluția Culturală.“

  • NSA Agentia Nationala de Securitate
    44.40 LEI

    Weimar, 1942: Helene Bodenkamp lucreaza la Agentia Nationala de
    Securitate, unde creeaza programe care permit controlul strict al
    cetatenilor Reichului german. Cand barbatul pe care il iubeste
    dezerteaza si trebuie sa il ajute, este atrasa in jocurile de putere ale
    superiorului ei. Ce s-ar fi intamplat daca in timpul celui de-al Treilea
    Reich ar fi existat internetul, telefoanele mobile si social media si
    daca ar fi putut si supravegheate?

  • Origini
    48.63 LEI
    Epuizat din stoc

    De unde venim? Unde ne ducem?
    De această dată, profesorul Robert Langdon este invitat la Muzeul Guggenheim din Bilbao pentru a lua parte la ceremonia de dezvăluire a unei invenții care „va schimba fața științei pentru totdeauna". Gazda este milionarul Edmond Kirsch, fostul student al profesorului, ale cărui realizări high-tech l-au făcut celebru în toată lumea. El va prezenta pentru prima dată descoperirea care răspunde la două dintre întrebările fundamentale ale omenirii. Seara meticulos pregătită degenerează însă în haos, prețioasa descoperire a lui Kirsch riscă să fie pierdută pentru totdeauna, iar Langdon, însoțit de eleganta directoare a muzeului, Ambra Vidal, este nevoit să zboare la Barcelona pentru a localiza parola de decriptare a descoperirii lui Kirsch. Străbătând coridoarele întunecate ale istoriei secrete și extremismului religios, cei doi trebuie să facă față unui inamic periculos, al cărui singur scop este să îl reducă la tăcere pe Edmond Kirsch. Într-o cursă contracronometru marcată de
    simboluri enigmatice și indicii oferite de arta modernă, Langdon și Vidal identifică, în cele din urmă, șocanta descoperire a lui Kirsch și adevărul extraordinar pe care ea îl conține.

  • Strainul de langa mine
    37.00 LEI

    Atunci cand s-a maritat cu Ed, Lynn Naismith a renuntat la slujba pe
    care o iubea in favoarea vietii de familie fara nicio umbra de regret.
    Insa dupa 10 ani de fericire, Ed este diagnosticat cu dementa timpurie
    si incep sa se petreaca lucruri ciudate; mai ciudate decat pierderea
    cheilor sau uitarea unor cuvinte. Unele amintiri sunt uitate, insa
    altele, demult ingropate, ies la suprafata... iar lumea perfecta a lui
    Lynn incepe sa se prabuseasca.
    Insa mintea lui Ed ii joaca feste, sau a ei?

  • Micul dejun al campionilor
    9.17 LEI
    Epuizat din stoc

    Micul dejun al campionilor este o carte fantastică: scoate la iveală ca pe bandă toate nemulţumirile legate de America şi le face să pară proaspete, amuzante, şocante, pline de ură sau adorabile.” (The New York Times)

  • Blocul Iakubian
    21.06 LEI
    Epuizat din stoc
    După Versetele satanice, o nouă privire critică asupra societăţii islamice: Blocul Iakubian – cartea care stă la baza ecranizării cu acelaşi nume, cel mai scump film din istoria cinematografiei egiptene, prezentat şi în România, la TIFF 2006.
  • Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani
    18.26 LEI
    Epuizat din stoc
    Saisprezece ani, un jurnal, descoperirea unei lumi noi si diferite: propriul corp de adolescenta, calatoria in cautarea sinelui prin intermediul sexului, dorinta de a prinde cu putere acel sentiment ce nu poate fi cuprins: iubirea.
  • Leviathan
    Preț special 6.81 LEI Preț standard 9.08 LEI
    Epuizat din stoc
    Leviathan este un coşmar de dragoste pe fondul unei frumuseţi urâţite - o carte în care rulează un film cu "personaje goale, bărbaţi şi femei, pe care un călău le goneşte din urmă cu lovituri de bici".
  • Corespondent de razboi. Irak, Israel, Guantanamo/Cuba
    10.69 LEI
    Epuizat din stoc
    Adelin Petrisor este un profesionist autentic, poate cel mai bun reporter al momentului, mereu preocupat sa transmita publicului expresia fetei locului, starea de fapt, nu starile lui personale.
  • Vanille
    Preț special 6.88 LEI Preț standard 9.17 LEI
    Epuizat din stoc
    Generaţia „No Future“

  • Pierrot amicul meu
    15.60 LEI
    Epuizat din stoc
    Raymond Queneau (1903-1976), este unul dintre cei mai mari scriitori francezi, deja clasicizat. A mai fost tradus in limba romana prin „Zazie dans le metro“, „Les Fleures bleues“ si „Exrecices du style“.
  • Recuperatorul de suflete
    18.26 LEI
    Epuizat din stoc
    “Fata mea e una trista, deschisa, arata de parca am suferit multe pedepse si nenorociri din partea Moirelor.
  • Ultimul ritual
    5.09 LEI
    Epuizat din stoc
    ULTIMUL RITUAL
  • Vrăjita. Cavalerul des Touches
    Preț special 6.88 LEI Preț standard 9.17 LEI
    Epuizat din stoc
    „Publicul a fost de două ori nedrept cu Jules Barbey d'Aurevilly: mai întâi pentru că nu i-a acordat locul considerabil pe care îl merita; apoi exagerându-i renumele de dandy, în detrimentul geniului său unic.“
    Leon Daudet, Amintiri şi polemici


  • Povestiri incredibile vol. 2
    Preț special 6.88 LEI Preț standard 9.17 LEI
    Epuizat din stoc
    McSweeney’s este una dintre cele mai interesante idei de publicare din ultimii ani, concepută şi pusă în practică de Dave Eggers, ca o cale de promovare a noi stiluri şi topici narative.
  • Lumea e ca tandretea unui nud (CD multimedia)
    9.66 LEI
    Epuizat din stoc
    „Aceste imagini ne invata cum ar trebui privita lumea in care traim pentru ca lucrurile ei sa poata fi vazute ca nuduri, ca trupuri vii, pline de materia lor si de privirea ochiului care le intrezareste.
Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Editura