Literatură străină

Charlie merge să pescuiască la copcă pe lacul înghețat și vrea să prindă suficienți pești pentru a-și îndeplini visul: cumpărarea unei rochii noi cu care să participe la următoarea competiție de dans irlandez. Lucrurile iau o întorsătură neobișnuită atunci când micuțul pește pe care îl prinde se dovedește unul vorbitor, capabil să-i îndeplinească orice dorință în schimbul libertății sale.

O urgență de familie, care are legătură cu sora ei mai mare, o aduce cu picioarele pe pământ. Îi rămâne doar să spere că dorințele o să funcționeze și în lumea reală ca în cărțile cu povești, fără să știe că și ele pot să-i încurce ițele vieții.

„Cu ajutorul unui strop de magie, Messner plasează într-o lumină nouă o temă dificilă și îi ajută pe cititori să înțeleagă că, uneori, chiar și oamenii buni pot face greșeli îngrozitoare.“

Publishers Weekly

Animale fantastice și unde le poți găsi, compendiul clasic al lui Newt Scamander despre creaturi magice, a încântat generații întregi de vrăjitori. Acum, cu ajutorul acestei ediții aduse la zi, cu un cuvânt-înainte scris de Newt însuși și incluzând șase noi animale puțin cunoscute în afara comunității vrăjitorești din America, au și mageamiii șansa de a descoperi unde trăiesc Păsările Tunet, ce mănâncă Pompopufii și de ce obiectele strălucitoare trebuie întotdeauna ținute departe de Șterpilici.

Drepturile de autor pentru această carte vor ajunge la Comic Relief și Lumos, ceea ce înseamnă că leii tăi vor înfăptui minuni dincolo de puterile oricărui vrăjitor. Dacă simți că e un motiv insuficient să te desparți de banii tăi, să nu pierzi totuși speranța că vrăjitorii aflați în trecere vor simți ceva mai multă milă dacă te vor vedea cumva atacat de o Manticoră.

Cel de-al treilea volum al seriei ridică miza: Helene Aquilla, Sfrânciocul, e asaltată din toate direcțiile. Împăratul Marcus, bântuit de propriul trecut, devine tot mai instabil mental, torturându-și, crud, soția. În vreme ce Helene caută să țină departe de ei întunericul ce se apropie, viața surorii sale și a tuturor celor din Imperiu atârnă de un fir de păr.

Departe, spre est, Leia din Serra începe vânătoarea: îl caută, neobosită, ce cel ce-și spune Zburătorul, chinuită, în același timp, de amintirea mamei sale. Iar pe tărâmul aflat undeva între cei morți și cei vii, Elias Veturius abia începe să înțeleagă ce sacrificiu a făcut, renunțând nu doar la propria libertate pentru a fi Profet, ci la toți cei dragi și chiar la propria umanitate. Pentru toți aceștia, un război teribil se apropie. 

Moartea la porți este un roman de devorat: aici se țes intrigi, se ascund secrete de nebănuit, se fac tactici și se dau lupte până la moarte pentru dragoste, familie și Imperiu.

"Plină de acțiune și furtunoasă emoțional." The Washington Post

"Tahir a creat încă o poveste captivantă, care-și provoacă cititorii să nu lase cartea din mână." Booklist

O poveste care a îmblânzit cititori de toate vârstele, din toate colțurile lumii.

„A fost odată ca niciodată un mic prinț care locuia pe o planetă abia cu un pic mai mare decât el și care avea nevoie de un prieten...» Pentru cei care înțeleg viața, asta ar fi părut mult mai adevărat. Fiindcă nu-mi place să mi se citească superficial cartea. E atât de dureros pentru mine să povestesc amintirile astea. Sunt șase ani deja de când prietenul meu a plecat, împreună cu oaia lui. Dacă mă străduiesc să-l descriu aici este ca să nu-l uit. E trist să-ți uiți un prieten. Nu toată lumea a avut un prieten.“

Antoine de Saint-Exupéry

„Să reimaginez Micul Prinț a fost una dintre cele mai mari și mai frumoase provocări de care am avut parte până acum. Tocmai pentru că autorul lui a făcut-o desăvârșit de bine. Prințul meu este un copil cu o coroană de carton pe cap, care încearcă să înțeleagă lumile înconjurătoare. Doar asta fac toți copiii, cu sinceritate, uimire și curiozitate. Să fii prinț nu înseamnă să porți haine și bijuterii, sau să stai pe un tron. Noblețea vine din interior și cred că la micul prinț este vizibilă.“

Dan Ungureanu

Toată lumea este fan al lui Simon Snow, dar Cath și Wren sunt cele mai înfocate admiratoare ale lui, scriind propriile povești despre magicianul adolescent. Fac asta cu pasiune, încercând să se ascundă de problemele lor în universul ficțiunii, unde totul este posibil. Deşi gemene, cele două fete sunt cum nu se poate mai diferite. Părăsite de mamă și crescute de un tată în căutarea echilibrului sufletesc, ele trebuie totuşi să înfrunte viaţa reală. Care le va despărţi pentru un timp. Dar care le va învăţa cât de frumoasă poate fi studenția. Și cât de mare este puterea iubirii. 
Iar Cath va descoperi ce înseamnă să devină scriitoare în toată puterea cuvântului.

"Magia nu este iscată de baghete, ci de incredibila abilitate a lui Rowell de a construi relaţii complexe, tulburătoare, intense, triumfătoare." Booklist

"O istorie amuzantă şi duioasă despre maturizare, povestea unei scriitoare în căutarea propriei voci [...]. Impresionantă, plină de autenticitate." Publishers Weekly

Boala lui Maddy, protagonista cărții, este pe cât de rară, pe atât de faimoasă. Pe scurt, e alergică la lume. Nu are voie să iasă din casă, n-a mai ieșit de șaptesprezece ani. Singurii oameni pe care-i vede în carne și oase sunt mama ei și Carla, sora medicală care o îngrijește.

Dar apoi, într-o bună zi, vine la casa de alături o camionetă. Maddy se uită pe fereastră și îl vede pe el. E înalt, suplu, îmbrăcat tot în negru – tricou negru, blugi negri, teniși negri și un fes negru care-i acoperă părul în întregime. O surprinde privindu-l și se uită fix la ea. Maddy îi răspunde la fel. Numele lui e Olly.

Poate că nu putem prezice viitorul, dar putem prezice câte ceva. De exemplu, Maddy e sigură că se va îndrăgosti de Olly. Aproape sigur va fi un dezastru.

Când Cei Nenumiți o aleg pe micuța Tenar să devină Preoteasa Mormintelor, fetița pierde tot: casa, familia, până și numele.

Căci ea este Cea Devorată acum, stăpână peste tăcere și întuneric, și se află în slujba unor puteri vechi și nemiloase.

Cu timpul, fata ajunge să-și cunoască bine tărâmul și îndatoririle; soarta ei este limpede.

Până într-o zi, când un tânăr vrăjitor, Ged, pătrunde în labirintul interzis ca să fure o comoară inestimabilă. Ged aduce cu el lumina magiei, care e mult mai ispititoare decât întunericul adânc și îngrăditor. 

„Mormintele din Atuan surprinde esența marilor opere ale genului într-un fel în care puține alte opere fantasy pot spera s-o facă. Dacă scopul genului fantasy este să exploreze lăuntricul, spațiul interior al sufletului uman, nimeni n-a făcut-o mai bine decât o face Le Guin in acest roman." ― Huffngton Post

Eu voiam să vorbesc. Chiar dacă nimeni nu știa răspunsurile, voiam să pun un milion de întrebări. Și să le rostesc cu voce tare.

Auma aleargă de când se știe. În sătucul ei din Kenya, este o atletă de succes, cu vise îndrăznețe. O bursă de atletism i-ar permite să meargă la liceu, și poate chiar să devină medic într-o bună zi. Dar o boală misterioasă, numită SIDA, face prăpăd în sat și, după ce tatăl ei se îmbolnăvește, familia Aumei are nevoie de ajutor.

Tot mai multă lume cade pradă bolii, ba chiar mulți mor și nimeni nu pare să știe de ce. Acum, Auma trebuie să ia o hotărâre. Fie renunță la școală și, ca să-și ajute familia, pleacă să muncească, fie îi lasă în urmă pe cei dragi, ca să-și îndeplinească visurile.

Auma știe că familia ei depinde de ea. Dar plecarea ar putea fi singura cale de a găsi răspunsuri la întrebările despre această boală nouă.

„Povestea unei fete inteligente și puternice care se confruntă cu o criză devastatoare.” – Publishers Weekly

„O carte elocventă, care invită la dezbaterea unor teme importante.” – Kate Messner, autoarea cărții A șaptea dorință

Cu mulţi ani în urmă, pe când regina Victoria era încă o tânără zvăpăiată, exista un ţinut magic - Ţara Zânelor -, alcătuit din toate acele locuri pe care oamenii de ştiinţă nu le-au putut desena pe hartă.

Cu ajutorul unei lumânări fermecate, plutind apoi într-o corabie deasupra norilor, Tristan Thorn străbate cu o viteză uluitoare acest tărâm locuit de vrăjitoare, copaci vorbitori şi spiriduşi. Drumul e presărat însă de pericole, iar călătoria eroului aflat în căutarea stelei căzătoare, promisă fetei de care s-a îndrăgostit, ascunde o mulţime de situaţii pline de neprevăzut.

Traducere şi note de Vali Florescu

Romanul Frankissstein. O poveste de iubire a fost nominalizat Man Booker Prize în 2019, la Polari Prize și la Comedy Women in Print Prize în 2020.

„Odată făcut, monstrul nu mai poate fi desfăcut. Ce se va întâmpla a început deja.“ Cuvinte care răsună la fel și în 1816, când Mary Shelley scrie povestea gotică a monstrului Frankenstein, dar și în era inteligenței artificiale, când elanul prometeic al științei pune în pericol echilibrul umanității. Reluând tema savantului care cochetează cu statutul de demiurg, Jeanette Winterson ne îndeamnă să reflectăm  dacă nu cumva, de data aceasta, omul va fi izgonit de propria creație din paradisul terestru pe care l-a distrus.

„O meditație asupra responsabilităților creației, posibilităților inteligenței artificale și implicațiilor transsexualității și transumanismului. […]. Un roman solid și ingenios construit, conținând toate temele predilecte ale lui Winterson – genul, limbajul, sexualitatea, limitele libertății individuale și viața ideilor.“ - The Guardian

„Un roman volubil, isteț, anarhic și foarte sexy. Winterson joacă după propriile reguli.“ -The New York Times

„Jeanette Winterson reușește să omagieze pasiunea și viziunea lui Mary Shelley făcând în același timp dovada extraordinarei sale creativități.“ - The Washington Post

„Frankissstein evoluează în mai multe lumi, arătându-ne cum, de-a lungul timpului, conceptele de existență, identitate și inteligență emoțională s-au schimbat radical – sau deloc.“ - Wired

O splendidă ediție de lux sărbătorind 200 de ani de la apariția acestui clasic absolut al genului horror, reimaginat pentru secolul XXI într-o interpretare vizuală unică și proaspătă. 

Vă invităm într-o călătorie întunecată care va fi o încântare atât pentru iubitorii de literatură, cât și pentru cei mai pretențioși iubitori de artă.

"Într-o lume în care știința își confruntă limitele cu chestionări etice din ce în ce mai complexe, povestea lui Victor Frankenstein, omul de știință  care nu mai poate controla consecințele acțiunilor sale, e de o actualitate frapantă. Cum actual a fost și rămâne  sentimentul de alienare și de abandon resimțite de ⹂monstruˮ, imaginea supradimensionată și îngroșată a inadaptării ultime".

Concentrându-se asupra unor subiecte precum dragostea, alienarea și sincopele care apar în comunicare, Iubiri dificile urmărește aventurile individuale ale mai multor personaje și dezvăluie barierele psihologice care le împiedică să iasă din rutina solitudinii și a plictiselii. Această colecție fascinantă de povestiri, în care autorul amestecă realitatea și iluzia și disecă emoții cu o precizie aproape chirurgicală, ilustrează perspectiva unică și talentul narativ al lui Calvino.

„Extravaganța și grația scriiturii, originalitatea imaginației și incandescența ei, precum și o anumită nebunie adorabilă, toate fac ca această colecție să merite din plin a fi citită.“ Margaret Atwood

Ar fi putut pleca odată cu toți colegii lui, dar a vrut să-i rămână fidel șefului care-l exploata, până când s-a cufundat de tot. Ar putea foarte bine pleca de-acasă, s-ar putea însura sau călugări, dar nu vrea să-și abandoneze părinții și surorile. Când se va decide, va lua de soție o englezoaică, sau mai bine, o franțuzoaică. În nici un caz o rusoaică sau, Doamne ferește, o albaneză. Da. De altfel, ar putea fi cu orice femeie vrea. Doar să mai slăbească. Și să facă rost de bani.

Între aceste opțiuni contradictorii se învârtește viața lui Chrysovalandis, un bărbat care tocmai a împlinit cincizeci de ani, și-a pierdut slujba și se confruntă cu tot mai multe probleme.

Când toți te abandonează – șefii, iubitele, familia –, și lumea în care trăiești nu pare să mai aibă loc și pentru tine, soluția e una singură. Și trebuie s-o accepți cu zâmbetul pe buze. Râzând cu gura până la urechi. De fapt, tăvălindu-te pe jos de râs. Ca ieșit din minți.

Fantomele tinereții sunt cele mai dureroase pentru un bătrân, care nu mai e capabil decât să aștepte ora mesei, să-și încălzească oasele la soare și să-și târșâie picioarele pe o alee la capătul căreia poate pleca mai departe, dar, resemnat și obosit, nu face decât stânga-mprejur. Așa se întâmplă și cu bătrânii lui Hrabal din Milioanele arlechinului, se întorc din drum de fiecare dată când se lovesc de pereții vieții de zi cu zi care, imperturbabilă, merge mai departe dincolo de domeniul castelului unde trăiesc, devenit o casă a pensionarilor. Dar încotro să se mai ducă? Odată ieșiți la pensie, simt că și-au pierdut locul în lume.

„Melodia – Milioanele arlechinului – dă suflu acestei cărți, este un soundtrack trist al unui roman nostalgic și vivace.“ The Minneapolis Star Tribune

Lumea interioară a Giovannei se prăbușește când își aude tatăl spunând că fața ei își pierde drăgălășenia și începe să semene cu cea a disprețuitei mătuși Vittoria. Viața ei devine o căutare chinuitoare a oglinzii în care să se poată vedea cu adevărat. Giovanna se caută pe sine în două orașe înrudite ce se urăsc reciproc: orașul Napoli al înălțimilor și al rafinamentului și același oraș, dar al adâncurilor, un loc al excesului și al vulgarității. Fata se mișcă între cele două realități înainte și înapoi, fără a găsi răspunsuri sau o cale de a se salva, ajungând în schimb la o maturizare pe care nu a dorit-o și care nu e nici pe departe atât de frumoasă pe cât a crezut ea.


„Am crescut într-o lume în care părea normal ca bărbații (tați, frați, iubiți) să aibă dreptul să te lovească pentru a te corija, să te educe ca femeie, în fine, pentru că-ți voiau binele... Puterea masculină, fie că e exercitată în mod grosolan, fie politicos, vrea să ne subordoneze în continuare. Prea multe femei sunt umilite în fiecare zi, și nu doar în plan simbolic." Elena Ferrante

„Fanii Tetralogiei Napolitane vor regăsi și în acest roman temele la care Ferrante se întoarce obsesiv: tensiunile dintre clasele sociale, suprapunerea frumuseții și a vulgarității, banii, prietenia dintre femei, relațiile dintre mame și fiice." Times Literary Supplement

Încă de la apariția romanului Prietena mea genială, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformându-se în așa-numita „Febră Ferrante".
Este considerată una dintre prozatoarele contemporane cele mai puternice, o stilistă desăvârșită, cu o intuiție artistică ieșită din comun, care a câștigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – și a unor critici importanți: James Wood, John Freeman, Eugenia Williamson etc.
Dar, fără îndoială, primirea cea mai călduroasă a avut-o din partea cititorilor, care au descoperit o autoare ce le vorbește într-un stil plin de frumusețe și de forță despre sentimentul de apartenență, despre relațiile umane, dragoste, familie și prietenie.
La Editura Pandora M au apărut toate volumele Tetralogiei Napolitane: Prietena mea genială, Povestea noului nume, Cei care pleacă și cei ce rămân și Povestea fetiței pierdute, romanele Fiica ascunsă, Iubire amară, Zilele abandonului și Viața mincinoasă a adulților, volumul de interviuri, eseuri și confesiuni Frantumaglia, precum și cartea pentru copii Noaptea pe plajă.
Povestea fetiței pierdute a fost nominalizată la Man Booker Prize (2016) și a primit Medalia de Aur pentru ficțiune în cadrul Independent Publisher Book Awards (2016).
Tetralogia Napolitană este ecranizată de HBO sub forma unui miniserial.

Când Bythell, orgoliosul patron al celui mai mare magazin de cărți vechi din Scoția și ­a înființat, în 2010, pagina de Facebook, a hotărât, în mod premeditat, să se concentreze asupra comportamentului clienților.
Acest jurnal, ținut timp de un an, nu face altceva, ba chiar mai aduce și alte personaje pitorești în colimatorul autorului. Deși este cutremurător de amuzantă, cartea aceasta conține și un miez mai mult decât serios: este o scrisoare furibundă din linia întâi a luptei dintre proprietarii micilor afaceri cu cărți și giganți precum Amazon.

Meseria de librar cere o răbdare de fier. Bythell face și el ce poate, dar nu-i iese întotdeauna. The Independent

Jurnalul unui librar este o carte amuzantă și plină de căldură (spre deosebire de magazinul autorului) și merită să devină unul dintre acele bestselleruri care-­l irită pe Bythell atât de mult. Mail on Sunday

Trebuie neapărat să cumpărați cartea asta și, cu riscul de a fi bruscați sau insultați, luați­-o de la un librar adevărat! Sunday Express

Shaun Bythell este din 2001 proprietarul magazinului de cărți vechi The Bookshop din Wigtown, cel mai mare magazin de acest fel din Scoția.
În 2010 a înființat pagina de Facebook a magazinului, unde postează observații acide legate de întrebările stupide, trăsnite sau comentariile răuvoitoare ale clienților săi. Jurnalul unui librar (2018) este prima lui carte, unde relatează evenimentele cotidiene din viața unui librar, care arată total diferit de versiunea idilică pe care o avem cu toții în minte. În 2019 a publicat o a doua parte a memoriilor sale, The Confessions of a Bookseller.

Naratoarea acestui roman este o fetiță care renunță să mai vorbească. Înfășurată în întuneric, tăcere și singurătate, ea se retrage din fața vieții. Fratele ei mai mare trăiește închis în camera lui, de unde refuză să iasă. Tatăl lor a murit, însă apare de-a lungul cărții în amintiri și în viziunile fetei. Mama, o actriță frumoasă, își vede de viața ei, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pe toți aceștia, chiar și pe tatăl reconstruit din amintiri, îi unește o dorință neexprimată de a fi împreună, într-o stranie comuniune.

Povestea scrisă de Knausgård despre o familie aflată în plină criză este șocantă și plină de imaginație. Stilul frumos și sobru sugerează că, până la urmă, lumina se naște din întuneric. Juriul Premiului August

Bine ai venit în America! este asemenea unui studiu, în accepția muzicală a termenului: o temă de bază ce variază la infinit, dobândind, cu fiece variație, o nouă fațetă. Un triumf literar! Le Monde

Un roman îndrăzneț și răscolitor. Nu vei uita prea curând vocea naratoarei de 11 ani, dar nici tăcerea ei. MDR Kultur

O carte, asemenea unei persoane, nu poate atinge perfecțiunea. Dar Linda Boström Knausgård reușește să ajungă foarte aproape de această stare. Își păstrează echilibrul la perfecție: nu judecă niciodată, nu justifică nimic. Ea doar povestește și o face perfect. SYDSVENSKAN

Linda Boström Knausgård (n. 1972) este o poetă și prozatoare suedeză, realizatoare de documentare pentru radioul public suedez. A debutat în 1998 cu un volum de poeme, iar recunoașterea criticii i-a venit odată cu volumul de proză scurtă Grand Mal. În 2013 a început să publice romane, începând cu Helioskatastrofen, continuând cu romanul de față (2016) și cu Octoberbarn (2019). A fost căsătorită până în 2016 cu scriitorul Karl Ove Knausgård, împreună cu care are patru copii.

Autobiografia împletește realitatea cu ficțiunea într-un joc al oglinzilor ce pune față-n față doi mari scriitori: José Saramago și José Luís Peixoto

În Lisabona anilor ’90, drumul unui tânăr scriitor aflat în plină criză existențială – similară celei pe care a trăit-o Peixoto însuși – se intersectează cu cel al unui mare scriitor mai vârstnic: José Saramago. Din relația celor doi se naște această poveste, în care granițele dintre ficțiune și autobiografie se diluează până la dispariție. José Luís Peixoto explorează în acest joc de oglinzi absolut unic creația literară și frontiera translucidă dintre viață și literatură. În același timp, își sondează propriile obsesii într-o proză plină de detalii și de lirism ce a marcat literatura contemporană portugheză.

José Luís Peixoto este una dintre revelațiile cele mai surprinzătoare ale literaturii portugheze. José Saramago

Viața mea s-a schimbat radical după ce l-am cunoscut pe José Saramago. E foarte greu să-mi imaginez povestea vieții mele în afara prezenței lui. Romanul aceasta este dovada recunoștinței pe care i-o port. În același timp, este o reflecție asupra influenței literare, asupra paternității, o temă foarte prezentă în cărțile mele. Și, bineînțeles, asupra scrisului. Scrisul este viața. José Luís Peixoto

Peixoto are o percepție extraordinară asupra realității, pe care o fructifică prin folosirea absolut originală a limbajului și a imaginilor. Times Literary Supplement

Patosul evocărilor lui Peixoto este temperat doar de simțul lui ascuțit pentru detectarea absurdului. Financial Times

José Luís Peixoto s-a născut în 1974, într-un sat din sudul Portugaliei, în regiunea numită Alentejo. Este licențiat în limbi și literaturi germanice al Universidade Nova de Lisboa. Înainte de a se dedica scrisului, a predat timp de un an. A scris poezie, proză, teatru și critică literară. A primit premiul Jovens Criadores (Tineri creatori) în 1997, 1998 și 2000. În 2001, primul său roman, Nici o privire, a primit Premiul José Saramago. Au urmat alte două romane, Uma Casa na Escuridão (2002) și Cimitirul pianelor (2006). În 2003, într-un proiect fără precedent, Peixoto și-a unit forțele cu membrii formației Moonspell, lansând, în același timp, un album și un mic roman fantastic. A mai publicat romanele Livro (2010) și Galveias (2014). Autobiografia este cel mai recent roman al său.

Celebra fotografă suprarealistă Dora Maar, pe numele ei real Henriette Theodora Markovitch, a murit în 1997. Printre însemnările făcute în limba franceză, în apartamentul său a fost găsit și un carnet scris în croată, limba tatălui, pe care o vorbea perfect. Viața Dorei alături de Picasso, așa cum reiese din însemnări, și consecințele traumatizante pe care le-a avut despărțirea lor asupra ei dezvăluie relația tumultuoasă a două personalități creatoare, dintre care una este zdrobitor de dominatoare.

Slavenka Drakulić este o scriitoare și o jurnalistă a cărei voce aparține lumii întregi. Gloria Steinem

Îmi dau seama că tot ceea ce am sunt cuvintele și că, din când în când, dacă le strâng în brațe mă simt mai puțin singură. Slavenka Drakulić

Stilul Slavenkăi Drakulić are poeticitatea austeră a scriiturii lui Marguerite Duras. The Guardian

Romanele Slavenkăi Drakulić sunt opera unei prozatoare foarte talentate care folosește toate șiretlicurile imaginabile, ba chiar și unele inimaginabile, pentru a ne transporta în trecutul nu foarte îndepărtat. Timothy Snyder

Slavenka Drakulić s-a născut în Croația (fosta Iugoslavie) în 1949. A publicat șapte romane și cinci cărți de eseuri. Este colaboratoare permanentă la The Nation, iar eseurile ei au apărut în The New Republic, The New York Times Magazine, The New York Review of Books, Süddeutsche Zeitung, Internazionale, Dagens Nyheter, The Guardian, Eurozine ș.a. În 2004 a primit prestigiosul The Leipzig Book Award For European Understanding. În 2010, în cadrul Reuniunii Internaționale a Scriitorilor care a avut loc la Praga, a fost numită drept una dintre cele mai influente scriitoare europene a vremurilor noastre. În prezent, își împarte viața între Suedia, Austria și Croația, alături de soțul ei, scriitorul și jurnalistul Richard Swartz.

Kaștanka, o corcitură între șoricar și cotarlă, frumoasă ca o vulpiță și simțitoare cum doar un suflet de câine poate fi, se pierde de stăpânul ei, un tâmplar cu patima beției, și rătăcește singură pe străzile ninse. Și cum o cățelușă ca ea nu poate trece neobservată, pierderea stăpânului devine prilej de aventură. Un motan, un gânsac și un porc îi devin prieteni și motive să cugete asupra vieții și a firii confraților ei.

Numărându-se printre primele povestiri ale lui Cehov, Kaștanka este o introducere superbă în opera faimosului scriitor rus. 

Înainte de a pleca într-o călătorie prin Europa, funcționarul rus Ivan Matveici și soția lui Elena Ivanovna merg să vadă crocodilul expus în menajeria unui neamț. Nu se știe cum, Matveici este înghițit de animal, dar, spre surprinderea tuturor, începe să-i placă acolo. Susținând că „abia aici, în burta crocodilului, vezi parcă mai limpede totul“, el începe să debiteze planuri pentru a crea un „paradis pentru întreaga omenire“.

Chiar înainte de nașterea lui Milkman, un bărbat încearcă să zboare, cu aripi din mătase albastră, de pe acoperișul spitalului albilor. De-a lungul romanului, povestea acestui straniu personaj se desfășoară caleidoscopic, plină de mituri, simboluri biblice, secrete stranii. Mama sa Ruth îl ține lipit de ea o vreme prea îndelungată, iar tatăl, Macon Dead, îl obligă să se implice de tânăr în afacerile cu proprietăți, îndemnându-și fiul să-i urmeze dorința de înavuțire. Ajuns la vârsta de 32 de ani și nemulțumit de viața, tot ce-și mai dorește Milkman este să plece în lumea largă. Însă nu poți lăsa în urmă fantomele trecutului.

Cântecul lui Solomon a fost recompensat în 1977 cu National Book Critics Circle Awards, câștigând în fața unei competiții extrem de onorante - formate din nume ca Philip Roth, Joan Didion, John Cheever -, și este considerat unul dintre cele mai bune romane de limbă engleză scrise în secolul XX.

"Morrison se mișcă cu ușurință înăuntrul și în afara vieților și gândurilor personajelor sale, desfătându-se cu diversitatea circumstanțelor și a personalităților și savurând sunetul vocilor acestora, bucurându-se în același timp și de vocea proprie, un ecou ce le dezvoltă pe celelalte." The New Yorker

1 august 1937. Parisul e plin de steaguri roșii. Este ziua de naștere și, totodată, procesiunea de înmormântare a Gerdei Taro, prima femeie fotograf ucisă pe front. Robert Capa –  cel care o învățase să folosească un aparat Leica și alături de care plecase în Spania să documenteze Războiul civil – este în fruntea procesiunii.

Gerta Pohorylle – sub numele său adevărat – fusese arestată în 1933 pentru activitățile antinaziste și se exilase la Paris, unde întâlnise alți tineri „înstrăinați”, care asemenea ei, luptau pentru a-și găsi locul într-o lume a cărei atitudine ostilă împotriva evreilor era din ce în ce mai pregnantă. Naționalitatea germană a Gerdei, desigur, nu-i spăla păcatul de a avea origini israelite. Tot la Paris l-a întâlnit pe André Friedmann, pentru care avea să inventeze pseudonimul Robert Capa. Fotografiile realizate de aceștia în Spania devastate de război constituie materialul celebrei „valise mexicane” – peste 4000 de negative dispărute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și redescoperite abia în 2007.

În Fata cu Leica, Helena Janeczek a ales să spună povestea personajului său prin prisma a trei martori, care au împărțit cu Taro aceeași viață și aceleași pasiuni: Willy Chardack, student la medicină, Ruth Cerf, prietena ei cea mai apropiată și jurnalistă, și Georg Kuritzkes, activist zelos, înscris în Brigăzile Internaționale din Spania.

Gerda Taro și-a găsit sfârșitul tragic la doar 26 de ani, dar prin subtilitatea și măiestria literară a Helenei Janeczek rămâne până în ziua de azi un model feminin surprinzător prin eleganță și nonconformism.

În lumea actuală, bântuită de spectrul depresiei, sinuciderea poate deveni contagioasă. Molipsit, prietenul de-o viață și mentorul unei scriitoare îngrozite de contextul literar al momentului, în care autorii urmaresc doar câștigul material și pentru asta n-ar refuza nici măcar oferta de a poza nud în calendare, alege să-și pună capăt zilelor lăsând în grija ei un uriaș dog german și povara unor întrebări cărora doar el le-ar fi putut da răspuns.

Alături de Apollo, uriașul, dar blândul patruped, deprimat - asemenea ei -  de moartea stăpânului său, femeia se descoperă capabilă de o relație de prietenie despre care până atunci auzise numai în povești. Amenințată atât cu evacuarea din apartament - în blocul unde locuiește, câinii nu sunt acceptați -,cât și cu despărțirea iminentă și definitivă de noul ei prieten blănos - câinii de talie mare nu trăiesc foarte mult -, începe să-și dorească și să creadă în miracole. Vrea ca Apollo să trăiască la fel de mult ca ea, pentru că mai puțin ar fi nedrept. Știe că nu se poate, dar speră mereu la o vară, două sau trei în plus.

O introspecție până în străfundurile nostalgiei și ale sentimentului de pierdere, care se pot cuibări nu doar în sufletul uman, ci și înăuntrul oricărei vietăți cu suflet.

„O carte minunată. O lume care ne oferă o perspectivă asupra morții, a durerii, a artei și a dragostei.“ The Wall Street Journal

AUTOAREA BESTSELLERULUI VEGETARIANA

Pe fundalul unui oraș european cu o istorie recentă zbuciumată, o naratoare nenumită se confruntă cu o tragedie care a urmărit-o peste continente, o poveste adânc ascunsă în carnea familiei sale: povestea surorii ei care a murit în brațele mamei, la câteva ore după naștere. Pornind de la o listă de obiecte albe care conțin în ele atât viața, cât și moartea - scutecul bebelușului, laptele matern, prăjiturile din orez rotunde ca chipul fetiței -, tânăra îi scrie surorii pe care n-a cunoscut-o niciodată, încercând să se împace cu această imensă povară care o apasă.

Cartea albă este atât o meditație asupra culorii alb, cât și o călătorie în cotloanele celei mai ascunse dureri. Într-un stil poetic și laconic, volumul vorbește despre doliu și suferință, dar mai ales despre capacitatea spiritului uman de a depăși momentele critice, contemplând în același timp fragilitatea, frumusețea și caracterul bizar al vieții.

"Fiecare propoziție și fiecare imagine conțin frumusețe și suferință, acutizate de simplitatea și onestitatea lor dureroasă." New Internationalist

"O splendidă psihogeografie a durerii, așa cum pendulează între locuri, istorii și amintiri. Tonul este în permanență echilibrat și nu se abate niciun moment de la demnitatea senină care-l caracterizează. Cartea albă este un text misterios, întru câtva ca o carte de rugăciuni profană." The Guardian

Sufocată de constrângerile societății victoriene și de o familie conservatoare, Iris îndrăznește să își ia viața în propriile mâini atunci când un membru al Frăției Prerafaelite îi oferă șansa să își perfecționeze talentul de pictoriță. În schimbul orelor de pictură oferite de acesta, Iris va trebui să-i pozeze ca model, ceea ce îi va schimba radical existența și o va duce pe un drum greu de imaginat.

Pornind de la o intrigă simplă, Elizabeth Macneal deconstruiește modelul iubirii cavalerești, care, deși idealizat în literatură și pictură, se dovedește impracticabil și adesea dezastruos în viața reală.

„Un roman impresionant care vorbește despre putere, artă și obsesie. Cu fiecare pagină, așteptările cititorului sunt demolate – este un roman istoric, cu toate acestea este incredibil de relevant și de actual. Am fost sedusă de căldura lui, de sarcasmul lui și de felul în care fiecare mic fir narativ duce către un deznodământ insuportabil de tensionat și de cutremurător.“ Sophie Mackintosh

„O carte de debut de o îndrăzneală halucinantă... îți taie pur și simplu respirația.“ Ian Rankin

„Când o carte refuză să-și întoarcă privirea de la mizerie și brutalitate, venerând totodată frumosul și pasiunea, ceea ce rezultă este o experiență memorabilă. [...] Nu există detaliu al Londrei victoriene pe care Macneal să nu-l fi tratat cu deplină pricepere.“ The New York Times Book Review

„O poveste dură, înfricoșătoare și evocativă despre dragoste, artă și obsesie.“ Paula Hawkins 

De la începutul relației lor, Yejide și Akin au fost de acord: poligamia nu e pentru ei. Dar după patru ani de căsnicie – și nenumărate vizite la doctori, specialiști în fertilitate și diverși tămăduitori, după leacuri improbabile și combinații ciudate de ierburi –, rodul iubirii celor doi întârzie să apară. Yejide nu-și face probleme – are tot timpul din lume să rămână însărcinată. Însă rudele sale sunt de altă părere: într-o zi, pe nepusă masă, tinerei îi este prezentată cea de-a doua nevastă a soțului ei. Șocată, furioasă și roasă de gelozie, Yejide știe că singura modalitate de a-și salva căsnicia e să rămână însărcinată.

Desfășurându-se pe fundalul revoltelor politice și sociale din Nigeria anilor ʼ80, cartea rezonează cu vocile, culoarea, bucuriile și fricile societății pe care o surprinde. Adébáyò scrie o poveste devastatoare despre fragilitatea iubirii conjugale și distrugerea unui cămin, despre durere și cât de mult poți sacrifica în numele unei familii și, nu în ultimul rând, despre ce înseamnă să fii mamă.

„Pătimașă, captivantă, pe scurt, minunată.“ Margaret Atwood

„Puternic magnetică. În siajul marilor cărți ale lui Chinua Achebe și Chimamandei Ngozi Adichie. Un portret perfect contemporan și profund emoționant al unei căsnicii.“ The New York Times  Book Review

„Un triumf.“ Chicago Tribune

„O manifestare senină și generoasă a spiritului feminin.“ The Guardian 

„Conținând elemente de fabulă, o poveste de dragoste, o dramă de familie și un strop de mister, Rămâi cu mine are câteva ceva pentru aproape toată lumea, fără să semene, în același timp, cu nimic altceva.“ Bustle