Literatură străină
-
După sfârșit51.80 LEI
#1 Bestseller Sunday Times
De la autoarea bestsellerurilor Lasă-mă să mint şi Te văd
Când Dylan se îmbolnăveşte grav, iar doctorii le cer să decidă în privinţa supravieţuirii lui, părinții săi, Max și Pip, nu pot cădea de acord. Pip crede că supraviețuirea cu orice preț este de neacceptat. Max caută cu înfrigurare un tratament nou pentru boala fiului. Nereuşind să găsească o soluţie comună, Max şi Pip ajung în cele din urmă la proces. Care va fi oare soarta lui Dylan?
O captivantă explorare a iubirii, căsniciei şi vieţii de părinte, noul roman al lui Clare Mackintosh este povestea unei familii care trece prin chinuri inimaginabile, dar în cele din urmă reuşeşte să găsească forţa de a merge mai departe. Pentru că uneori sfârşitul nu e decât un nou început.
„O carte emoţionantă, fără sentimentalisme facile, care te va însoţi multă vreme." - Sunday Mirror
„Mackintosh descrie într-o manieră tulburătoare singurătatea, epuizarea şi speranţele părinţilor ai căror copii sunt bolnavi în stadiu terminal." - Sunday Times
„Un roman excelent scris, autentic şi plin de tandreţe. De când l-am terminat, mă tot gândesc la el." - Liane Moriarty
„O carte puternică despre suferinţă, iubire şi felul în care toate deciziile — mari şi mici — ne pot influenţa viaţa." - Jill Santopolo, autoarea bestsellerului Mai presus de cuvinte (Trei, 2019)
Clare Mackintosh a lucrat doisprezece ani în poliție, apoi a fost jurnalist independent și consultant social media. Este fondatoarea Festivalului de Literatură Chipping Norton şi patroana Silver Star Society, o organizație caritabilă care oferă asistență mamelor cu probleme în timpul sarcinii.
În 2006, Mackintosh a născut băieţi gemeni, iar unul dintre ei a făcut meningită, suferind leziuni cerebrale severe. Împreună cu soţul, a hotărât să-l deconecteze de la aparate. Ulterior, Mackintosh a născut din nou gemeni. În prezent, locuieşte cu soţul şi cei trei copii în Cotswolds.
De aceeaşi autoare, la Editura Trei au apărut Te las să pleci, Te văd şi Lasă-mă să mint. Cărţile ei au fost publicate în peste 40 de ţări şi s-au vândut în peste două milioane de exemplare. -
Pe val51.80 LEI
# 1 bestseller New York Times
Boston Globe – Horn Book Honor Book
„Fii gata pentru o nouă aventură: citește-o. Învață din ea. Savureaz-o." - Kirkus Reviews
Brianna, o adolescentă de culoare în vârstă de 16 ani, vrea să ajungă una dintre cele mai mari cântărețe de rap ale tuturor timpurilor. Tatăl ei, ucis chiar înainte să se îmbogățească, fusese o legendă a muzicii undergound, iar Bri nu poate fi mai prejos.
Dar e greu să fii pe val când la școală ești etichetată drept o elevă problemă, iar frigiderul de acasă e gol după ce mama ta și-a pierdut slujba. Bri își revarsă toată furia și frustrarea în primul său cântec, care devine viral… iar presa o numește fata de culoare care instigă la violență. Când însă un ordin de evacuare îi amenință familia, Bri acționează, chiar dacă asta înseamnă să întruchipeze tocmai personajul controversat în care a transformat-o publicul.
Îndrăzneț, profund și emoționant, Pe val reprezintă o odă închinată hip-hopului, de la una dintre cele mai puternice voci ale generației actuale de scriitori. E o poveste despre cum să lupți pentru visurile tale, chiar când totul îți stă împotrivă.
„Cu o asemenea demonstrație de forță, Thomas își dă măsura talentului său literar. Cu atenție și perspicacitate, ne pune în față o oglindă ce dezvăluie nedreptăți sociale îndelung ignorate." - New York Times Book Review
„În timp ce admite că societatea e gata să blameze adolescenții de culoare, Angie Thomas își lasă eroina să se împiedice și să cadă înainte să-și găsească drumul și propria voce. Din nou, Thomas vorbește despre adevăr fără să se teamă." - School Library Journal
„Romanul lui Angie Thomas le oferă tinerilor cititori și deopotrivă iubitorilor de muzică un omagiu adus părinților hip-hopului, dar și o confirmare a faptului că vocile feminine din rap nu se lasă niciodată mai prejos." - Washington Post
Angie Thomas s-a născut, a crescut și încă locuiește în Jackson, statul Mississippi. A obținut un master în scriere creativă, iar în adolescență a fost rapperiță, având chiar și o diplomă neoficială în hip-hop.
La Editura Trei, a apărut Ura cu care lovești, romanul ei de debut, care a fost inspirat de mișcarea Black Lives Matters și a ajuns pe locul întâi în topul bestsellerurilor New York Times, fiind publicat în peste douăzeci de țări. De asemenea, este în curs de ecranizare la Hollywood și a obținut nenumărate distincții, printre care William C. Morris Award, Boston Globe-Horn Book Award, Michael L. Printz Honor Book, două premii Good Reads Choice pe anul 2017 (Cel mai bun debut și Cel mai bun roman Young Adult), precum și o nominalizare la National Book Award.
Thomas a câștigat ediția inaugurală a bursei Walter Dean Myers (2015), oferită de asociația We Need Diverse Books, precum și Premiul de Literatură Pentru Copii Waterstones. -
H(a)ppy63.43 LEIEpuizat din stoc
H(a)ppy este o poveste postapocaliptică situată într-un viitor foarte îndepărtat. Un viitor în care marile dileme ale umanității par a fi în sfârșit soluționate pentru totdeauna. În care oamenii, așa cum o arată titlul, sunt fericiți. Sau cel puțin așa par.
"Cum aș putea să descriu cel mai bine această construcție extraordinară, acest ciudat și strălucitor nou edificiu? Ce cuvânt aș putea să folosesc? Să-i spun... dorință? Da. Asta o fi? Dorință? Cu siguranță este o râvnire. O năzuință. Se află în locul unde era odată inima mea. Acest măreț edificiu."
"Bineînțeles, există visele standard pe care ni le furnizează Senzorul. Scopul lor este să-i mențină vigilenți pe Tineri și să le întărească fibra morală. Iar sinele meu adormit urmărește conștiincios aceste vise, dar cu un singur ochi... Celălalt ochi scanează orizontul, căutând indicii. Sinele meu adormit simte un gol nedefinit... o distanță."
"A devenit din ce în ce mai greu de descifrat, a spus ****. Narațiunea o consumă. Face niște legături nepotrivite. Declară război Sistemului și în același timp devine sinonimă cu el. Li se amestecă frecvențele, iar ei i se șterg urmele. Cred că oscilația este cheia. A devenit periculoasă pentru noi. Cred că a existat un defect – o spărtură."
Nicola Barker este marea preoteasă a straniului.
The Times
Noul roman caleidoscopic al Nicolei Barker este o viziune socio-politică neîmblânzită și sinceră despre viitor.
The Guardian
-
E un pod pe Drina...31.66 LEI
La jumătatea secolului al XVI-lea, un paşă dă poruncă să se ridice un pod peste Drina, rîul care străbate orăşelul bosniac Vişegrad. Aşa începe istoria – cu pietre albe aduse de departe şi cu muncă zdrobitoare. Pînă la Primul Război Mondial, podul acesta, făcut din unsprezece arcade mlădioase, e martorul tuturor schimbărilor, suferinţelor şi tulburărilor care trec peste locuitori: stăpînirile se duc una după alta, scoţînd din rădăcini o parte din obiceiurile oamenilor şi punînd altele în loc, generaţiile cele noi îşi amintesc din ce în ce mai şters cum era traiul celor vechi, bătrîni şi tineri, creştini, musulmani şi evrei se întîlnesc pe pod şi privesc cum le trece viaţa, mai molcom ori mai aprig. Podul e martorul istoriei: şi al celei mari, cu războaie, anexări, măriri şi decăderi de imperii, şi al celei mici, cu drame şi neînţelegeri omeneşti, împăcări cu soarta şi fericiri mărunte. Salutat drept un „Tolstoi iugoslav”, Ivo Andrić face în E un pod pe Drina... ceva mai mult decît o sobră frescă istorică: aceasta e însoţită de o fermecătoare plăcere, aproape orientală, a povestirii, dar şi de crude reprezentări literare pentru ceea ce se numeşte „mersul înainte al istoriei” – implacabil şi, de cele mai multe ori, nedrept.
-
Îți voi da toate acestea10.56 LEIEpuizat din stoc
Premiul Planeta 2016
Traducere din limba spaniolă şi note de Marin Mălaicu-Hondrari
O moarte neaşteptată. Un secret de familie întunecat.
Căutarea adevărului în inima unui ţinut legendar.„O lectură antrenantă, cu multe răsturnări de situaţie.” (The Guardian)
„În natura ce respiră puritate, Redondo descoperă metafore şi simboluri sugestive pentru povestea ei. Autoarea dă dovadă de o forţă de pătrundere fără egal în nuanţarea luptei personajelor sale unele cu altele şi cu propriii demoni, surprinzînd cele mai mici schimbări în perspectiva lor asupra lumii.” (Frankfurter Allgemeine Zeitung)
„Dolores Redondo îşi deapănă saga de mare întindere într-un ritm egal, cu o bogăţie de detalii. Cititorul răbdător va fi răsplătit cu revelaţii deopotrivă dramatice şi răscolitoare.” (The Wall Street Journal)
-
Semnul crucii41.23 LEI
Cal Donovan, profesor de religie și arheologie la Harvard,
este chemat de urgență la Vatican pentru a descoase un tânăr
preot care poartă stigmatele răstignirii. Și cum rănile par să
fie autentice, Donovan vrea să afle cum au apărut. Și nu doar
el. Când Giovanni este răpit din propria biserică, Donovan își
dă seama că tânărul preot deținea cheia către un secret extrem
de important. Un secret care poate fi folosit ca armă mortală.
Și pe care o organizație neonazistă din umbră dorește cu
tot dinadinsul să-l controleze. Împreună cu Irene, sora lui
Giovanni, Donovan pornește într-o cursă contracronometru pentru a-l
găsi, înainte de venirea unei catastrofe apocaliptice. -
Biblioteca de pe Lună30.66 LEI
Traducere de Tudora Șandru Mehedinți și Lavinia Similaru
Francesc Miralles ne invită în viitor, într-o fascinantă aventură pe Lună, unde magnatul excentric Kumar întemeiază prima colonie umană, Exovillage, menită să devină un centru turistic pentru milionarii lumii. La Barcelona, Verne, filolog specialist în limba sanscrită, este îndrăgostit de ani de zile de Moira, care se află însă în Exovillage, responsabilă cu telecomunicațiile. Hotărât să încerce imposibilul pentru a câștiga inima Moirei, Verne se va înrola într-o aventură îndrăzneață, cu consecințe inimaginabile. Pentru că pe Lună legile pământene nu se mai aplică, și nici pământenii din Exovillage nu sunt singuri...
-
Din nou in Corsica25.53 LEIEpuizat din stoc
Simpaticul detectiv Sam Levitt se întoarce şi, ca întotdeauna, adoră să mănânce bine, să bea, să flirteze, adică să se bucure de toate deliciile pe care i le oferă viaţa. Desigur, asta nu îl împiedică să sară în ajutorul unei mai vechi cunoştinţe, miliardarul Francis Reboul, atunci când magnatul rus Oleg Vronsky ameninţă să îşi pună în aplicare planurile diabolice. Sam trebuie să dea dovadă de toată isteţimea cu care este înzestrat pentru a-şi salva prietenul, dar şi pentru a scăpa el însuşi de ticăloşii care l-au luat la ochi. Un roman spumos ca o şampanie bună!
-
Nume de cod: JET30.66 LEI
Jet este primul volum al seriei cu acelaşi nume, în care Russell Blake relatează aventurile lui Maya. Personajul are numele de cod Jet şi este cel mai dur agent al Mossadului. După un timp, îşi regizează propria moarte pentru a scăpa de viaţa ei instituţională. Dar trecutul nu o iartă, şi nici duşmanii ei. Când noua ei viaţă pe o insulă liniştită este tulburată de un atac violent, Jet trebuie să se întoarcă la o existenţă clandestină de sălbăticie pentru a se salva pe ea şi pe cei pe care îi iubeşte.
-
Cei uitati37.00 LEI
Cartea a doua din seria John Puller
Noi aventuri ale personajului John Puller, agentul special din Comandamentul Armatei SUA, care este implicat într-un caz complicat cu legături personale. Este unul dintre cei mai buni soldaţi pentru soluţionarea unor cazuri deosebit de spinoase, dar de această dată va trebui să se confrunte cu o anchetă care priveşte moartea unei rude. Mătuşa lui Puller moare în Paradise, un orăşel din Florida plin de turişti şi de localnici în vârstă. Poliţia locală a clasificat cazul ca un accident, însă mătuşa îi scrisese tatălui lui John, cu puţin timp înainte de a muri, mărturisind că în Paradise nu era totul liniştit şi plăcut şi că oraşul ascundea mai multe secrete. -
Drumul unui caine catre casa27.49 LEI
Bazată pe o întâmplare adevărată, Drumul unui câine către casă e o poveste frumoasă despre loialitate, despre devotament şi despre legătura profundă dintre oameni şi animalele lor de companie. Lucas Ray descoperă într-o clădire abandonată o căţeluşă adorabilă care îi sare în braţe atunci când îl vede pentru prima dată. Pentru că nu o poate lua pe Bella acasă, începe să o strecoare pe furiş în spitalul în care lucrează. Acolo, Bella aduce bucurie şi alinare celor care au cea mai mare nevoie de afecţiunea sa. După ce e ridicată de autorităţi pentru că pitbullii sunt interzişi în Denver, Lucas e nevoită să o trimită la o familie adoptivă, la aproape 650 de kilometri, în sălbăticia statului Colorado. Mânată de dor, Bella pleacă într-o călătorie aparent imposibilă, ce va deveni o aventură de neuitat.
-
Femeia de la etaj40.17 LEI
Nora Eldridge, a cărei viaţă se desfăşoară liniştit la Boston ca profesoară a unei şcoli din oraş, traversează o serie de evenimente neprevăzute, alături de noul ei amic, Reza, şi de părinţii acestuia. Reza este fermecătorul ei elev recent întors de la Paris, cunoscut accidental, şi pe care l-a regăsit în sala de clasă pentru ca, ulterior, să îi devină pe rând profesoară, bonă, salvatoare. Prietenia cu mama lui Reza va scoate la iveală deopotrivă: dorinţa ei reprimată de a face artă şi propriile tendinţe lesbiene nerecunoscute, stofa artistei dezinhibate şi profund nemulţumite, toate credinţele nemanifestate şi ataşamentul gol de semnificaţie pentru familie, colegi şi prieteni, iluziile pierdute şi gesturile de trădare pe care le-a cunoscut sau le-a dăruit.
-
Chemarea focului38.05 LEI
<p "="">Povestea seducătoare a unui triunghi de dragoste periculos, inspirat de infama căsătorie a lui Nabokov. Autoarea construieşte cu atenţie firul acţiunii, inserând note de jurnal, scrisori şi articole din ziare. Naraţiunea este dominată de jurnalul Zoyei, o tânără refugiată din Uniunea Sovietică şi care se găseşte în peisajul bizar al unui internat de elită al fetelor din New Jersey. După ce şi-a pierdut familia şi casa, Zoya se luptă cu răutatea colegilor şi cu paranoia cu privire la spionii ruşi.
-
Florenta la apus37.00 LEI
O tanara americana din Boston se retrage pentru o vreme la Florenta, fara sa cunoasca pe nimeni si vorbind italiana doar foarte putin. Dar Hannah este izolata intr-un mod mult mai profund: ea e instrainata de propria identitate dupa o lunga perioada de infometare, care i-a ruinat trupul si i-a distrus viata.
Hotarata sa se recupereze in Florenta – un oras saturat de frumusete si de vitalitate –, Hannah se alatura unui club local de canotaj, unde Francesca, Luca si prietenii lor o atrag in prezentul vibrant al orasului: dinamica sociala complexa a clubului, pasiunea pentru fotbal, mancarea, dragostea, relatiile oamenilor confera consistenta vietii si zugravesc o dimensiune diferita a timpului. Dar Hannah este ravasita in egala masura si de trecutul orasului: nenumaratele reprezentari ale frumusetii, conflictele inradacinate ale politicii si credintei, precum si povestile sfintelor mistice – femei a caror izolare autoimpusa si ale caror cautari extatice au ramas consemnate de istorie – lumineaza seducator propriile sale lupte.Best Book of 2017 San Francisco Chronicle -
Clipe de viata44.40 LEI
<p "="">Viața e alcătuită din nenumărate clipe. Clipe care ne fac ceea ce suntem. Dar dacă nu se întâmplă așa cum ne dorim? Dacă te urci în autobuzul greșit, sau nu vorbești cu persoana potrivită la o petrecere, sau rămâi într-un loc de muncă care nu este pentru tine? Vei pierde singura ta șansă la fericire? Sau fericirea te va găsi în cele din urmă, la momentul potrivit? Matthew și Myrtle nu au simțit niciodată în viață că se potrivesc cu cineva. Ei sunt meniți să fie împreună, dar numai dacă se pot găsi unul pe altul.
-
Cand lumea statea in loc41.23 LEI
În acest roman unanim aclamat al autoarei Claire Messud, viaţa este departe de aşteptările surorilor Emmy şi Virginia Simpson. Când căsnicia lui Emmy cu soţul australian se sfârşeşte, ea îşi abandonează locuinţa din Sydney pentru paradisul tropical din Bali, într-o încercare de a se „înţelege“ şi de a se regăsi pe sine, însă ajunge în compania unui grup eclectic de personaje cu comportamente controversate. Sora ei, Virginia, în schimb, nu a părăsit niciodată Londra. Pioasă şi pretenţioasă, Virginia se luptă să găsească un sens în viaţa ei, în timp ce mama ei vârstnică, de care ea se îngrijeşte, e de părere că o vizită în insula Skye este exact ceea ce ar putea să o ajute. În aceste două insule de la jumătatea lumii, două surori de vârstă mijlocie îşi confruntă propriile vieţi, ceea ce are consecinţe neaşteptate.
-
Destinul unei vrajitoare37.74 LEIEpuizat din stoc
<p "="">Este anul 1577. După ce mama sa este arsă pe rug, pentru vrăjitorie, Alice se hotărăşte să fugă în Londra. Aici îşi dă seama că vânătorii de vrăjitoare nu sunt singurii de care ar trebui să se ferească. Forţe politice extrem de puternice sunt, de asemenea, pe urmele ei în încercarea de a o atrage în disputa dintre regina Elisabeta I şi Mary, regina Scoţiei. În timp ce Alice se chinuieşte să înţeleagă puterile pe care tocmai şi le-a descoperit, este atrasă într- un hăţiş de secrete, minciuni şi magie neagră, care vor schimba, laolaltă, soarta Angliei.
-
Alys si Fiara35.94 LEI
Alys si Fiara nu e doar o carte despre paduri intunecate si creaturi care vaneaza noaptea. E si o poveste profund umana despre o fata care trebuie sa isi gaseasca locul intr-o lume care e, in acelasi timp, urata si frumoasa, rea si buna. Si trebuie sa descopere aceleasi lucruri ea insasi.
"In acest roman de debut cu o atmosfera intunecata, o tanara descopera, ca multi alti adolescenti, ca cel mai mare dusman e monstrul din ea. Ceea ce e dureros de poetic." Sami Thomanson, Square Books, Oxford, Mississippi
-
Sora vitrega51.80 LEIEpuizat din stoc
Isabelle este o fată care trăieşte în oraşul St. Michele, în Franţa. Ea are toate motivele să fie fericită. Este pe cale să câştige inima prinţului mult dorit. Doar că Isabelle nu este fata frumoasă de care acesta s-a îndrăgostit atunci când a fost găsit pantoful de cristal; este sora cea vitregă şi urâtă, care şi-a tăiat degetele de la picioare, pentru ca să se potrivească în pantoful Cenuşăresei.
Atunci când prinţul descoperă decepţia Isabellei, ea este îndepărtată şi este umilită de soartă... Evocând o versiune mai întunecată a basmului Cenuşăreasa, Jennifer Donnelly ne demonstrează că urâţenia aparţine de cele mai multe ori unei stări a sufletului şi ca, depinde cum gândeşti sau te comporţi pentru a schimba percepţia proprie asupra ta sau percepţia celorlalţi despre tine. -
In gura lupului38.05 LEI
În ce s-a imortalizat prietenia? Ce înseamnă onoarea? Dar camaraderia? Al Doilea Război Mondial. Aliații și Axa... Ei au trăit totul în mod adevărat. Au văzut încercarea de salvare, viitorul s-a stins în ochii lor odată cu amintirile gloanțelor și bombardamentelor, ale trupurilor sfârtecate și tuturor tragediilor întâmplate. Perfecțiunea solitudinii și amintirea iubirii s-au transformat în virtuți; Situată în Sicilia, acțiunea cărții În gura lupului - scrisă de britanicul Adam Foulds - amintește de tentaculele mafiei și simultan despre un timp al inocenței, asfixiat prin violențele războiului. Râsetele se sting, jocurile se sfârșesc brutal, decorațiile stau mărturie brutalităților, evenimentele vieții succed, fără posibilitatea de a mai evalua ce merită și ce nu. Amintirile dureroase ale luptelor sunt trăite ca pe experiențe individuale, ale căror particularități rămân în definitiv nemiloase. Acestea recheamă forța prieteniei. Dincolo de corupție, și război: mai există totuși : devotament, prietenie, triumf și sensibilitate. Timpul se contractă. Există un preț al salvării. Numeroasele povești își află cheia dincolo de momentele istorice....
-
Ultima pictura a Sarei de Vos40.17 LEI
In centrul romanului se afla o pictura tulburatoare, provenita din secolul al XVII-lea. Este vorba de unica lucrare a Sarei de Vos, o pictorita olandeza de exceptie din Epoca de Aur, una dintre putinele femei care au reusit sa fie acceptate intr-o lume a barbatilor, recunoscuta ca membra a breslei pictorilor din Olanda. Trei sute de ani ai tarziu, pictura ei ravaseste vietile celor cu care intra in contact. Binecuvantarile si blestemele ce par a fi ascunse intre straturile vopselelor asezate cu durere de autoare in scena coplesitoare de iarna se infiltreaza in sufletele fiecarui proprietar al tabloului.
-
Ochii intunericului41.23 LEIUn thriller scris în 1981, care pare să fi fost inspirat din realitatea anului 2020. Să fie oare încă o dovadă a faptului că viața reală poate fi mai șocantă decât ficțiunea, sau ceva mai mult decât atât? Citiți și decideți!
<p "="">Tina Evans, o mamă îndurerată de pierderea fiului ei într-un nefericit accident rutier, primește ceea ce par a fi mesaje de pe lumea cealaltă. Însă când o misterioasă agenție federală face tot posibilul pentru a o împiedica să afle adevărul în privința lor, Tina pornește într-o adevărată cruciadă pentru a înțelege ce s-a întâmplat de fapt cu băiețelul ei. Iar adevărul, pe care îl descoperă împreună cu Elliot, un fost agent de informații devenit avocat, într-un laborator secret din munții High Sierra, e mai teribil decât și-ar fi putut imagina ea vreodată. Fiindcă atunci când omul devine armă biologică, cine mai poate fi în siguranță?
DESPRE AUTORDean Koontz s-a născut în 1945 în Pennsylvania și, după ce a lucrat ca profesor de limba englezăși s-a ocupat de copiii defavorizați, și-a împlinit visul de a scrie odată cu primul său roman,publicat în 1968. De atunci a scris mai mult de 105 romane, nuvele și culegeri de povestiri, careau fost traduse în 38 de limbi și au fost publicate în peste 450 de milioane de exemplare.APRECIERI„O proză care curge vijelios, halucinant... Scriitorii «serioși» ar face bine să-i studieze tehnica.“ The New York Times Book Review„Koontz a avut întotdeauna abilități narative aproape de nivel dickensian și o pricepere de a ne purta de la o pagină la alta pe care puțini romancieri o pot egala.“ Los Angeles Times„Koontz stăpânește arta de a-l face pe cititor să creadă imposibilul... să se relaxeze și să-l savureze...“ Sunday Telegraph -
America uber alles51.80 LEI
Este decembrie 1776. Armata lui George Washington, alcătuită din civili voluntari prost echipaţi, slab instruiţi şi cuprinşi de dor de casă, dă piept cu o armată britanică proaspăt sporită de mercenari germani, cei mai experimentaţi soldaţi din lume. Cu toate astea, aceşti soldaţi nu sunt din secolul al XVIII-lea, ci din 1945 – din Germania nazistă. Când nemţii îi trădează pe britanici şi îşi oferă expertiza tactică şi tehnologia superioară Washingtonului, acest lucru schimbă soarta războiului. Dar ajutorul oferit are un preţ. Germanii au o viziune foarte diferită cu privire la cum ar trebui să se dezvolte noua naţiune americană, şi, în scurt timp, ideologia părinţilor fondatori, care are la bază libertatea, este contestată.
-
Orasul pierdut50.75 LEI
Orasul pierdut face parte din seria Dosarele Numa.
Descoperirea unui cadavru inghetat timp de 90 de ani intr-un ghetar din Alpii Francezi nu pare a fi de competenta NUMA si a lui Kurt Austin.
Dar cand cei aflati la fata locului sunt blocati in tunelurile alpine inundate de apele ghetarului in curs de topire, Austin nu poate ignora strigatele lor dupa ajutor. Iar aceasta tragedie pe cale de a se intampla se dovedeste a nu fi un simplu accident. Caci cadavrul ascunde un secret. Un secret pentru care cineva este gata sa ucida. Curand Austin este antrenat intr-un mister care implica invazia unor alge virulente pe cale de a distruge zona cunoscuta drept Orasul pierdut din Atlanticul de Nord, in timp ce el si echipa sa infrunta o familie de o nemaipomenita lacomie, care nu s-ar da in laturi de la nimic pentru a obtine ceea ce doreste.
Maestrul s-a intors... Cussler este in cea mai buna forma cu aceasta poveste ultrarapida, plina de provocari, despre o cursa pentru dominatie globala. - Sunday Express -
Tura de noapte54.97 LEI
Detectiva Renée Ballard a fost mutată disciplinar în tura de noapte, după ce a înaintat o plângere de hărțuire sexuală împotriva șefului ei. Într-o noapte, Ballard are parte de trei cazuri aparent fără legătură: un furt de card de credit, o prostituată transgender, bătută, băgată în comă și abandonată într-o parcare, și cinci oameni uciși într-un atac armat dintr-un club de noapte. Nu mult după aceea, fostul ei partener, care nu a spijinit-o atunci când a înaintat plângerea, este ucis în propriul garaj. În pofida faptului că întreg departamentul din care a plecat este împotriva ei și o vrea exclusă, Renee nu se lasă și încearcă prin toate mijloacele să rezolve cele trei cazuri ce se împletesc în mod ciudat și vor scoate la lumină demonii din trecut.
APRECIERI CRITICE: „Prin Bosch și Haller, Connelly a creat personaje minunate, însă Ballard este o forță care va fi cu ușurință îndrăgită la fel de mult de la primul roman. Nu există nicio îndoială, Connely este un maestru al ficțiunii polițiste iar Tura de noapte îi întărește această reputație.” Associted Press
„Un început senzațional al unei serii noi a unui adevărat maestru.” Crime Watch
-
Un bun soldat38.05 LEI
Un bun soldat, publicat iniţial în 1915 şi plasat în perioada premergătoare Primului Război Mondial, spune povestea tragică a lui Edward Ashburnham, soldatul din titlu, a căsătoriei sale aparent perfecte cu Leonora şi a prieteniei celor doi cu un cuplu american, John şi Florence Dowell. Bazat pe două incidente de adulter şi pe viaţa intimă complicată a autorului, romanul foloseşte o serie de flashbackuri care nu urmează o ordine cronologică, tehnică îmbrăţişată de Ford sub numele de impresionism literar. De asemenea, este folosită tehnica naratorului necreditabil, pentru a se dezvălui pe parcurs o versiune a evenimentelor diferită de cea oferită iniţial.
-
In umbra arborelui Kauri (trilogia Kauri, vol. 2)72.95 LEIEpuizat din stoc
Noua Zeelandă, 1875: Viaţa liniştită a lui Lizzie şi Michael Drury, fericiţii posesori ai unei mari ferme de ovine, este tulburată când fiica lor, Matariki, este răpită de tatăl ei biologic, Kahu Heke, o căpetenie răzvrătită a maorilor. În timp ce soţii Drury sunt îngrijoraţi pentru fiica lor, familia Burton se reuneşte, fiul lui Kathleen, Colin, întorcându-se în Noua Zeelandă. Nimeni nu bănuieşte însă ce evenimente va declanşa acest lucru.
-
In tara norului alb (trilogia In tara norului alb, partea I)68.71 LEI
O saga de familie plina de culoare in minunatele tinuturi din Noua Zeelanda. Londra, anul 1852: Doua tinere femei pornesc la drum spre Noua Zeelanda. Pentru ele, calatoria reprezinta inceputul unei vieti noi - ca viitoare sotii ale unor barbati pe care nu-i cunosc. Nobila Gwyneira a fost promisa fiului unui bogat 'baron al oilor' si tanara guvernanta Helen a acceptat sa se marite cu un fermier. Destinul lor se va implini
In aceasta tara straina, care le-a fost descrisa ca un paradis. Oare isi vor gasi fericirea si dragostea la celalalt capat al lumii? Un roman fascinant despre dragostea si ura, increderea si dusmania a doua familii ale caror destine se intrepatrund.DESPRE AUTOARE: Aceasta s-a nascut la Bochum in 1958, iar numele, Sarah Lark este unul dintre pseudonimele folosite de Christiane Gohl (alte pseudonime - Ricarda Jordan, Elisabeth Rotenberg). A fost ghid de turism, profesor de gimnaziu, scriitor de reclame. Este autoarea a numeroase carti pentru copii si adulti. Pe cand lucra ca ghid, a descoperit Noua Zeelanda, pe care o descrie uimitor in romanele sale. -
Stâlpii pământului (seria Kingsbridge, partea I)90.92 LEI
"Stâlpii Pămantului" este un bestseller internaţional, cu vânzari record; romanul istoric semnat de Ken Follet a fost tradus în peste 30 de limbi, cumulând mai mult de 150 de milioane de exemplare vândute în
întreaga lume. Cartea este apreciată deopotrivă de critici, cât şi de publicul larg, devenind rapid o lectură obligatorie a vremurilor noastre - ca dovada, a fost aleasa de Oprah Winfrey ca lectură propusă în ediţia cu numarul 60 a Oprah's Book Club şi a fost inclusă în selecţia facută de Exclusive Books în lucrarea "1001 de cărţi de citit într-o viaţă" (Editura RAO, 2010). Mai mult, cartea a fost adaptată într-o miniserie de succes realizată de BBC, nominalizată la premiile Golden Globe. -
Negustorul de manuscrise44.40 LEI
O bandă de hoți pune la cale un furt spectaculos dintr-o cameră de valori aflată la subsolul Bibliotecii Firestone de la Universitatea Princeton. Prada este neprețuită, însă universitatea a asigurat-o pentru 25 de milioane de dolari. Bruce Cable este proprietarul unui magazin de carte, însă câștigă bani buni ca negustor de cărţi rare şi ediţii princeps, cochetând uneori cu piața neagră a cărților și a manuscriselor furate. Mercer Mann este o tânără romancieră care suferă din pricina lipsei de inspirație. Ea este abordată de o femeie elegantă și misterioasă care încearcă să o implice într-o poveste periculoasă, dar captivantă. O sumă considerabilă de bani o convinge pe Mercer să accepte o misiune sub acoperire, astfel că se infiltrează în cercul de prieteni al lui Bruce Cable.