Literatură străină

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 601-630 din 11028

  • Ultimul Reich (Trilogia Reichului, vol. III)
    59.90 LEI

    Mai multe atacuri asupra unor sinagogi situate pe cinci continente sunt programate să aibă loc de Yom Kipur. Creierul din spatele atacurilor este nepotul lui hitler, fostul candidat republican la președinție, John Franklin.

    În realitate, atacurile nu sunt altceva decât o perdea de fum ingenioasă care ascunde un complot mult mai sinistru, și care, dacă ar avea succes, ar putea dezechilibra grav geopolitica din Orientul Mijlociu.

    Inspectorul-șef Nicolas Vargas de la Departamentul de Poliție din Buenos Aires și Troy Hembury, șeful Securității Interne de la Casa Albă, își unesc forțele cu colegii de la FBI și Mossad, pentru a încerca să descopere adevărul din spatele Operațiunii Yom Kipur.

  • Profeţia Führerului (Trilogia Reichului, vol. II)
    59.90 LEI

    30 ianuarie 1939. Adolf Hitler ține un discurs în Reichstag, amenințând cu „anihilarea rasei evreiești din Europa”. Această josnică proclamație este exploatată de susținătorii săi fanatici, care o numesc „Profeția Führerului”.

    Aprilie 2022. În timp ce lumea iese din pandemia de Covid, un apel Zoom criptat care implică cinci participanți, aflați pe patru continente, aprobă un plan cu consecințe de neimaginat pentru Israel. Inspectorul-șef Nicolas Vargas și locotenentul Troy Hembury de la Departamentele de Poliție din Buenos Aires, respectiv Los Angeles, își unesc forțele într-o cursă contracronometru pentru a încerca să prevină consecințele de neimaginat ale Operațiunii Gesamtkunstwerk.

  • Falsul candidat (Trilogia Reichului, vol. I)
    59.90 LEI

    Berlin, 30 aprilie 1945. În timp ce armata rusă se apropie de orașul devastat de război, Adolf Hitler și Eva Braun își iau viața.

    Buenos Aires, 9 ianuarie 2012. Trei hoți comit cel mai mare jaf din istoria Argentinei. În câteva ore, un apel telefonic criptat cître America declanșează o vânătoare de oameni sângeroasă, în timp ce hoții sunt prinși, torturați și apoi uciși.

    San Francisco, 18 ianuarie 2012. Senatorul John Franklin obține nominalizarea republicană la președinție și pare destinat Biroului Oval. Inspectorul-șef Nicolas Vargas și locotenentul Troy Hembury, de la Departamentele de Poliție din Buenos Aires, respectiv Los Angeles, sunt atrași într-o conspirație politică întunecată, care se întinde de la infamul buncăr din Berlin până la Buenos Aires și Washington, amenințând însăși inima și sufletul democrației americane.

  • Spectacol de gală
    77.00 LEI

    De la autoarea bestsellerelor AdresaLeii de pe Fifth Avenue și Palatul Magnolia, un nou roman istoric pasionant, Spectacol de gală, care împletește fapte reale, o anchetă detectivistică și o poveste de dragoste aproape imposibilă, devenit, la rândul său, în 2024, bestseller în publicațiile USA Today și Publishers Weekly.

    Oricine ar cunoaște-o pe frumoasa și grațioasa Marion Brooks ar spune că tânăra de 19 ani este o răsfățată a sorții. Provine dintr-o familie înstărită, iar prietenul ei e gata să o ceară în căsătorie, oferindu-i o viață de vis: un cămin plin de iubire, poate și de copii, într-un cartier elegant al New Yorkului. Asemenea multor alte fete care se maturizează în tradiționaliștii ani 1950, Marion se simte prinsă în capcană. Dar i se ivește ocazia de a da o probă pentru faimosul ansamblu Radio City Rockettes, trupă de dansatoare deja intrată în legendă, iar ea profită de șansa de a schimba un viitor previzibil cu viața plină de strălucire a unei artiste. Când un atacator dezaxat detonează o bombă artizanală în Radio City Music Hall, Marion descoperă că această lume fascinantă are și o latură întunecată și periculoasă. După o pierdere tragică, ea pornește în căutarea ucigașului. Va putea o dansatoare de revistă, adusă de hazard în preajma unui medic psihiatru vizionar, să contribuie la prinderea unui criminal în serie care terorizează New Yorkul?

    „Un roman bogat în detalii istorice, un omagiu adus ansamblului de dans Rockettes, ale cărui momente de perfecțiune sunt rezultatul devotamentului, eforturilor supraomenești și camaraderiei absolute.“ — Kirkus Reviews

    „Ce poate fi mai strălucitor decât celebrul Radio City Music Hall din New Yorkul anilor 1950? Acesta este cadrul noului roman istoric cu elemente de thriller al Fionei Davis, în care protagonista Marion Brooks își trăiește visul de a deveni o dansatoare Rockette.“ — Hello!

    „Fiona Davis aduce la lumină informații extraordinare despre Rockettes și surprinde lupta lui Marion de a găsi un echilibru între așteptările societății din anii 1950 și dorința ei de a se elibera. Cititorii Fionei Davis nu vor fi dezamăgiți.“ — Library Journal

    „Inspirat din evenimente tragice reale și impregnat de istoria bogată a fetelor Rockettes, romanul Fionei Davis este, în esență, o scrisoare de dragoste adresată Radio City Music Hall și marii familii a cărei inimă bate în culisele spectacolului.“ — Dance Magazine

  • Toate minciunile pe care le ascundem
    66.90 LEI

    UNII FUG DE MONȘTRII CARE ÎI URMĂRESC. NOI NE ÎNDRĂGOSTIM DE EI.

    Totul a început acolo. În locul pe care îl găseam în visele mele: Universitatea Hollow Heights, din orașul întunecat Ponderosa Springs, aflat pe malul oceanului. O școală pentru cei bogați, meniți să primească cea mai bună educație. Un loc plin de perfidie și de secrete care ne apasă ca un blestem. Dar nu atmosfera este cea care mă bântuie și nici măcar cripta misterioasă din mijlocul pădurii.

    Ci ei. Cei care pândesc în noapte, cei atât de vicleni și de malefici, încât au devenit stăpânii coșmarurilor mele. Alistair, Rook, Thatcher și Silas — Hollow Boys.

    Vor trece luni bune până când vom sta toate — eu, Briar Lowell, Sage, Lyra și Coraline — deasupra unui mormânt gol, care va mirosi a carne arsă de om și a secrete înfiorătoare. Vom fi îmbrăcate cu haine de sărbătoare, iar una dintre noi va purta rochie de mireasă, într-o zi care ar trebui să marcheze începutul unei noi aventuri. Și sfârșitul plin de amărăciune al răzbunării noastre, care ne va nărui sufletele.

    * * *

    Aceasta nu este o poveste de dragoste, nu este o poveste cu final fericit. Iubirea dintre mine și Alistair a înflorit pur și simplu în durerea noastră, în suferința noastră, în frica și în sângele nostru.

  • Heartless
    66.90 LEI

    Să lucrez ca bonă pentru un tată singur, distant și foarte serios nu ar trebui să fie greu. Problema e că nu pot să-mi iau ochii de la el. Iar el nu poate sta departe de mine. În vara asta am un job nou, la ferma Fântâna Dorințelor: să fiu bona lui Luke, băiețelul lui Cade Eaton. Cade este cu treisprezece ani mai mare decât mine și abia dacă-mi aruncă vreo privire. Dar când îl prind la înghesuială în jacuzzi și jucăm „adevăr sau provocare”, pare că totul devine posibil. Poate că hainele vor zbura de pe noi imediat…

    Cade e un tip cam din topor. Cu toate acestea, am descoperit repede că eu, orășeancă get-beget, am o slăbiciune: bărbații bine-făcuți și slobozi la gură. Când suntem doar noi doi, Cade se poartă mai blând. Încep să bănuiesc că duritatea pe care o afișează mereu este doar de dragul aparențelor. Odată, cineva i-a băgat în cap ideea că, oricât de mult se va strădui, niciodată nu va fi de ajuns. Însă, atunci când Cade mă ține în brațe, mă simt mai prețuită ca niciodată. M-am învoit să am grijă de Luke. Am încheiat o înțelegere doar pentru două luni… Dar inima îmi spune că voi rămâne pentru totdeauna.

    „Proza lui Elsie Silver este o adevărată revelație!” Ali Hazelwood, autoarea bestsellerului Ipoteza iubirii

  • Oameni care vor fi mereu cu mine
    55.00 LEI

    Narine Abgarian ne oferă un roman învăluitor și liric ce reconstituie destinul unei familii armene de-a lungul mai multor generații. Între trecut și prezent, între durerea pierderii și lumina mereu nouă a speranței, romanul Oameni care vor fi mereu cu mine ne amintește că la temelia inimii noastre stau cei care ne-au iubit și ne-au ocrotit – cei care sunt mereu cu noi, pentru totdeauna.

    Precum un covor armenesc căruia trebuie să îi găsești litera ascunsă în model ca să îi poţi desluși mesajul, și romanul de față aduce în prim-plan o figură simbolică: Fetița care nu vrea să își spună numele. Dacă o însoțești de-a lungul cărții și îi împărtășești aversiunea pentru grișul cu lapte, adorația pentru bunici și devotamentul pentru un măgăruș bătrân, deschizi încă o dată fereastra spre Berd: se gătește după reţete vechi, bătrânii poartă ciorapi de lână și îngrijesc animalele și livada, tinerii pleacă să studieze, se întorc (sau nu) în locurile natale, se fac profesori ori medici, se căsătoresc și aduc pe lume copii. Istoriile se amestecă, se suprapun, se completează, iar oamenii obișnuiți devin eroi ai supraviețuirii. Și primești, odată cu Fetița, singura lecție posibilă: aceea că iubirea e totul.

  • Dacă aş avea chipul tău
    59.00 LEI

    În Seulul zilelor noastre, un grup de tinere îşi croiesc drum printr-o lume definită de standarde de frumuseţe imposibil de atins, baruri de noapte secrete care asigură companie pentru bărbaţii bogaţi, ierarhii sociale stricte şi nebunia fanilor K-pop. Kyuri este o fată uluitor de frumoasă şi are o slujbă obţinută cu greu la un „salon cu separeuri”, un bar exclusivist unde îi întreţine pe oamenii de afaceri. Deşi mândră de viziunea ei rece şi lucidă asupra vieţii, o greşeală pe care o face lăsându-se în voia unui impuls ameninţă să o coste slujba. Colega ei de apartament, Miho, e o artistă talentată care a crescut la orfelinat, dar a câştigat o bursă pentru a studia arta la New York. Întoarsă în Coreea de Sud, se trezeşte implicată într-o relaţie precară cu moştenitorul uneia dintre cele mai mari companii din ţară. Vecină le este Ara, o stilistă cu deficienţe de vorbire care are două preocupări: obsesia pentru o vedetă dintr-o trupă de băieţi şi prietena ei cea mai bună, Sujin, care face economii pentru o operaţie estetică extremă, procedură la ordinea zilei în Coreea de Sud. Şi mai e Wonna, vecina de la etajul de dedesubt, căsătorită de curând, care încearcă să facă un copil, deşi ea şi soţul ei n-au idee cum vor reuşi să-l crească şi să-l educe în condiţiile economice precare din ţară. Femeile se confruntă cu fel de fel de stereotipuri, de la concepţiile învechite despre maternitate şi până la cele despre frumuseţe, prietenia lor şovăielnică părând să le fie singura salvare.

    „Capitolele alternează între confesiunile mai multor femei, fiecare aducând un nou înţeles vechii zicale «Niciodată nu ştii ce se petrece cu adevărat în spatele uşilor închise»... Priveşte mai atent şi vei descoperi solidaritatea femeilor care se află în centrul acestui roman ambiţios.” (The New York Times Book Review)

    „O poveste captivantă despre povara traumelor vechi, inegalitatea economică şi puterea vindecătoare a prieteniei... Un debut remarcabil.” (People)

    „Faceţi loc pentru Frances Cha, o voce fermecătoare care ne poartă prin complexităţile şi contradicţiile Seulului modern – o lume disonantă, luminată de neoane, ce este deschisă brutal pentru a dezvălui aceleaşi provocări universale şi profund umane cu care ne confruntăm toţi.” (Janice Y.K. Lee, autoarea bestsellerului New York Times Profesoara de pian)

  • Nuferi negri
    39.95 LEI

    Roman recompensat cu douăsprezece premii literare în anul apariţiei, printre care: Prix Polar méditerranéen, Prix Polar Michel Lebrun de la 25ème Heure du Livre du Mans, Prix des lecteurs du Festival Polar de Cognac, Grand Prix Gustave Flaubert, Prix Gouttes de Sang d’encre de Vienne

    Giverny. În timpul zilei, turiştii iau cu asalt casa în care Claude Monet şi-a trăit ultima parte a vieţii şi grădinile ce au inspirat faimoasele sale tablouri cu nuferi. Dar când se lasă tăcerea, satul acesta mic şi liniştit îşi dezvăluie partea întunecată. Nuferi negri spune o poveste care începe şi se încheie cu o crimă. Jérôme Morval, un bărbat a cărui pasiune pentru artă n-o întrece decât cea pentru femei, este găsit mort în pârâul care străbate grădinile lui Monet, având în buzunar o ilustrată ce reproduce un tablou cu nuferi şi pe care sunt scrise cuvintele Unsprezece ani. La mulţi ani. În firele misterului sunt prinse trei personaje feminine: o fetiţă talentată pasionată de pictură, seducătoarea învăţătoare a satului şi o bătrână care pare să ştie prea multe despre viaţa celor din jur. Toate împărtăşesc acelaşi secret. Dar ce le leagă pe ele de moartea lui Jérôme Morval? Şi ce legătură au toate astea cu misteriosul tablou cu nuferi negri?

  • Cealaltă fiică
    55.00 LEI

    PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ 2022

    „În aceste pagini pline de curaj, Annie Ernaux își arată din plin talentul inimitabil.“ - Le Monde

    Yvetot, o duminică de august din anul 1950. Annie are zece ani și se joacă de-a prinselea cu o altă fetiță, în bătaia soarelui, pe aleea de pietriș din rue de l’École. Mama ei iese din magazinul alimentar ca să stea la taclale cu o clientă. Cele două femei vorbesc cu glas scăzut, dar la urechile lui Annie ajung frânturi de vorbe care-i vor rămâne pentru totdeauna în memorie. Înainte ca Annie să se nască, părinții ei mai avuseseră o fiică. Aceasta a murit de difterie la vârsta de șase ani, iar părinții nu vor mai vorbi niciodată despre ea în prezența lui Annie, care, ca sub puterea unui blestem, amuțește întrebările care o macină. Dar chiar și această tăcere creează o narațiune ce dă chip fetiței dispărute, care joacă un rol în identitatea scriitoarei. Așa se naște Cealaltă fifiică, o lungă scrisoare-confesiune către sora necunoscută, inspirată din Scrisoare către tata a lui Franz Kafka.

    „O carte abruptă, tăioasă, tulburătoare. Frazele sunt construite în jurul absenței ca în jurul unui eu invizibil.“ - Le Nouvel Obs

    „Mai mult decât o carte despre locul gol lăsat de sora dispărută, Cealaltă fiică este, indirect, o cheie către întreaga operă a lui Annie Ernaux.“ - Die Welt

    „Poetică și aspră, dar niciodată sentimentală, cu această frumoasă meditație asupra durerii va rezona oricine încearcă să înțeleagă o mare pierdere petrecută în propria viață.“ - Publishers Weekly

    Annie Ernaux (n. 1940) s-a născut în Normandia, unde și-a petrecut copilăria și prima tinerețe. A urmat studiile superioare la Rouen, Bordeaux și Grenoble. A fost, până în anul 2000, profesoară de ciclu gimnazial secundar, construindu-și simultan o impresionantă carieră literară. A primit cele mai importante distincții pentru literatură atât în Franța, cât și în străinătate (Prix Marguerite Yourcenar, Prix Renaudot, Premio Strega, Prix Formentor, Premio Gregor von Rezzori), iar din luna octombrie a anului 2022 este laureata Premiului Nobel pentru Literatură. Este singura scriitoare a cărei operă a fost publicată în prestigioasa serie Quarto a Gallimard în timpul vieții. În Anansi. World Fiction au apărut: Locul. EvenimentulPasiune simplă. Confesiunea adolescenteiTânărul. FotojurnalAnii.

  • Povestea vietii mele
    85.00 LEI
    Ce poate s-o inspire mai mult pe o autoare de comedii romantice decat un antreprenor sexy si morocanos, care darama ziduri la propriu? Hazel Hart este o scriitoare de succes pana cand divortul ii provoaca un blocaj. Incapabila sa finalizeze un nou manuscris, traieste in pijama si se ascunde in spatele unei gramezi de cutii de mancare goale pana cand editorul ei o ameninta ca, daca rateaza urmatorul termen-limita, pierde tot. Disperata sa-si regaseasca inspiratia, Hazel cumpara online o casa istorica si fuge din Manhattan in oraselul Story Lake, Pennsylvania. Insa, la sosirea dramatica aici - care implica un incident cu un vultur -, descopera ca mult laudata ei locuinta ar putea fi considerata muzeul paianjenilor.
  • Daca ar fi fost cu mine
    59.00 LEI
    Daca ar fi fost cu mine, totul ar fi fost diferit... In copilarie, Autumn si Finn erau nedespartiti. Apoi ceva s-a schimbat. Sau poate s-au schimbat ei. Acum fac tot posibilul sa se evite. Autumn are un iubit, Jamie, si un grup de prieteni apropiati. Finn a devenit acel baiat din scoala in preajma caruia toti elevii isi doresc sa se afle. Totusi, in rarele momente cand se intalnesc, Autumn e cuprinsa de senzatii ciudate, care nu-i mai dau pace. Incepe sa se intrebe daca lucrurile ar fi putut sa stea si altfel. Oare ar trebui sa fie impreuna?
  • Miss Peregrine 4. Harta zilelor
    Preț special 43.50 LEI Preț standard 58.00 LEI
    Un fenomen internațional // Mister, prietenie & love story într-o serie de aventuri dintre cele mai palpitante Un ritm nebun. Schimbări de situații palpitante. O mitologie unică. După ce a izbutit să înfrângă monștrii care aproape că i-au distrus lumea deosebită, Jacob Portman s-a întors în casa părintească, în Florida. Tot aici se află și Miss Peregrine, Emma și prietenii lor deosebiți, încercând din răsputeri să pară de-ai locului. Lecțiile lor de „normalitate“ sunt întrerupte brusc atunci când gașca descoperă un buncăr ascuns, care i-a aparținut lui Abe, bunicul lui Jacob. O nouă lume li se perindă în fața ochilor. Trecutul de agent dublu al bunicului începe, încet-încet, să iasă la iveală, odată cu o nouă misiune pentru Jacob: aceea de a găsi și de a salva un copil deosebit, cu puteri speciale, încă neconectat.
  • Miss Peregrine 3. Biblioteca sufletelor
    Preț special 43.50 LEI Preț standard 58.00 LEI
    Fenomen internațional // Dragoste, aventură și mister într-un roman gotic de excepție Un băiat cu puteri extraordinare. O armată de monştri nimicitori. O bătălie magistrală pentru viitorul deosebiţilor Copiii deosebiţi aflaţi în grija lui Miss Peregrine îşi ţin fanii cu sufletul la gură până în ultimul moment. După două volume năucitoare, Ransom Riggs aduce în cea de-a treia parte a îndrăgitei serii, Biblioteca Sufletelor, deznodământul mult aşteptat. Jacob descoperă, în sfârşit, care este rolul său în lumea deosebiţilor, pe măsură ce abilităţile lui devin din ce în ce mai sofisticate. Alături de Emma şi Addison MacHenry, cel mai deosebit câine vorbitor, Jacob sare din prezent în trecut, dintr-o buclă în alta, pentru a-şi salva prietenii captivi într-o fortăreaţă în care strigoii ticluiesc cele mai diabolice planuri.
  • Miss Peregrine 2. Orașul pustiu
    Preț special 36.75 LEI Preț standard 49.00 LEI
    Fenomen internațional // Mister și prietenie într-o serie de aventuri dintre cele mai stranii 3 septembrie 1940 este ziua în care zece copii deosebiţi încearcă să se salveze de o armată de monştri. Miss Peregrine este singura care îi poate ajuta, dar ea este captivă în corpul unei păsări. Extraordinara aventură începută în volumul anterior din seria Miss Peregrine continuă într-o călătorie plină de neprevăzut pentru Jacob Portman şi noii săi prieteni. Fără altă soluţie, copiii pornesc către Londra, oraşul în care s-ar putea afla singura lor salvare, sperând să găsească acolo leacul care să o vindece pe Miss Peregrine. Pe străzile distruse, cu ferestrele clădirilor întunecate ca nişte ochi fără vedere, pericolul pândeşte la fiecare colţ.
  • Cum să-ți dresezi dragonul
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
    "La fel ca în cazul celor mai bune cărți pentru copii, și aceasta este despre lucruri foarte importante: răbdare, loialitate, prietenie și dragoste." Daily Telegraph ̶ Nemaipomenit, a murmurat Labedepește. Urmează să intru întro peșteră plină cu reptile mâncătoare de oameni prins fedeleș împreună cu opt nebuni de legat.
  • Înfruntarea dintre lumi (seria Casa secretelor, vol. 3)
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
    Cea de-a treia carte și ultima din seria Casa Secretelor. Pregătește-te de aventură, te așteaptă un carusel de emoții! Frații Walker poate că au salvat lumea, dar nu-și pot salva propriul cămin și sunt nevoiți să plece din Casa Kristoff. Situația devine cum nu se poate mai dificilă.
  • Bătălia fiarelor (seria Casa secretelor, vol. 2)
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
    A DOUA CARTE DIN SERIA "CASA SECRETELOR" Cordelia, Brendan si Eleanor nu se bucură prea multă vreme de averea pe care o deține familia lor. Acum se confruntă cu alte probleme. Exilată, Vrăjitoarea Vântului nu mai pare o amenințare, până ce tatăl ei reușește s-o găsească. Copiii nu se pot ține departe de aventuri.
  • Casa secretelor (seria Casa secretelor, vol. 1)
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
    Primul volum dintr-o trilogie despre fascinanta magie a cărților. Fraților Brendan, Eleanor și Cordelia Walker nu le-a lipsit niciodata nimic. Pâna într-o zi când tatăl lor, doctorul Walker, are un accident bizar și rămâne fără serviciu. Familia este obligată să se mute în alt oraș, într-o veche casa victoriană. Nici nu le-ar fi trecut vreodată prin minte celor cinci că mutarea lor avea sa dezlănțuie forțe magice nebănuite. Lucruri dintre cele mai ciudate încep să se petreacă în jurul lor și pe neașteptate cei trei frați se trezesc captivi într-o lume bizară, unde o ceată de războinici medievali, niște pirați amenințători și o vrăjitoare rea le-au pus gând rău. Lupta se duce pe viață și pe moarte, iar cei trei frați trebuie să o câștige ca să-și recapete părinții și să fie din nou acasă.
  • Adevărata poveste a lui Charlotte Doyle
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
    „Plină de suspans, alertă, atent documentată: o poveste palpitantă, relatată cu profunzime.“ Kirkus Reviews E anul 1832. Charlotte Doyle are 13 ani, a fost la studii în Anglia și urmează să se întoarcă acasă în Rhode Island. Deși trebuia să fie însoțită de două familii, acestea își anulează plecarea, iar fata se trezește singură într-o lungă călătorie pe mare.
  • Mana lui Dante
    65.00 LEI

    Un roman incendiar! O operă de artă orbitor de inteligentă și bizară. – Entertainment Weekly

    Mâna lui Dante de Nick Tosches - thrillerul care vine cu distribuția perfectă, singura carte pe care o poți citi având în minte actori de Oscar!

    Un roman hibrid bizar, sălbatic, cu o fervoare morală ce depășește cu mult majoritatea romanelor „mai bine-crescute“. - NEW YORK TIMES BOOK REVIEW

    Romanul este ecranizat de Julian Schnabel, cu o distribuție excepțională: Oscar Isaac, Gal Gadot, Gerard Butler, John Malkovich, Martin Scorsese, Jason Momoa, Al Pacino, Louis Cancelmi, Franco Nero, Sabrina Impacciatore, Benjamin Clementine.

    În secolul al XIV-lea, Dante (Oscar Isaac) devine discipolul lui Isaiah (Martin Scorsese) ca să poată finaliza poemul monumental Paradiso. În secolul al XXI-lea, scriitorul Nick (din nou Oscar Isaac) este recrutat de mafiotul Joe Black (John Malkovich) pentru a ajuta la furtul și autentificarea a ceea ce se presupune a fi manuscrisul olograf al Divinei Commedii a lui Dante. La distanță de șapte secole, Nick și Dante se contopesc într-un singur personaj, omul în căutarea divinului, a iubirii și a perfecțiunii.

    În adâncurile bibliotecii Vaticanului, un preot descoperă cel mai valoros obiect de artă găsit vreodată: manuscrisul Divinei Comedii, scris de mâna lui Dante. Acesta ajunge la un cap mafiot din New York, unde scriitorul Nick Tosches este chemat să-l autentifice. Dar pentru el tentația e prea mare și fură manuscrisul. În paralel cu călătoria prețiosului manuscris se desfășoară povestea lui Dante, omul care a încercat să scrie un poem care să cuprindă înțelepciunea lumii și grația divină. Mâna lui Dante, roman de o îndrăzneală și o frumusețe uluitoare, combină cunoștințele vaste ale lui Tosches despre Divina Comedie, Dante Alighieri și Evul Mediu cu o cunoaștere intimă a tenebrelor New Yorkului. Unii îl vor considera jignitor; alții îl vor declara transcendental; fără îndoială, va genera cele mai vii dezbateri.

    Tosches este un Norman Mailer din era post-Elvis. – THE VILLAGE VOICE

    Mâna lui Dante poate fi clasificat ca mystery sau crime, dar căile către și dinspre misterul central sunt departe de a fi previzibile. - THE GUARDIAN

    Tosches a creat un roman captivant, o lucrare complicată, fabuloasă, care va stârni controverse intense. – PHILADELPHIA INQUIRER

    Dacă ești slab de înger, nu te apuca de cartea asta! Tosches pune totul la un loc folosind un stil păcătos, nerușinat. - ORLANDO SENTINEL

    Există cărți pe care le citești din escapism și există cărți care par a fi scrise pentru a te provoca – intelectual, emoțional, poate chiar existențial. Mâna lui Dante este cu siguranță una dintre aceste cărți. Nu este doar un thriller, nu este nici ficțiune istorică, ci îmbină elemente din ambele cu o doză mare de metaficțiune literară, filosofie și o scriitură fascinantă.- thischickreads.com

    Nick Tosches aruncă sacrul și profanul într-un mixer pentru cocktailuri și le amestecă energic. - ATLANTA JOURNAL

    NICK TOSCHES (1949–2019) s-a născut în Newark, New Jersey. A scris romanele Me and the Devil, Cut Numbers și Trinities și cărțile de nonficțiune Where Dead Voices Gather, The Devil and Sonny Liston, Dino, Power on Earth, Hellfire, Country și Unsung Heroes of Rock 'n' Roll.

  • Libraria cartilor interzise
    59.00 LEI
    O declaratie de dragoste fata de carti, care iti reaprinde dorinta de a citi si a iubi.
     
    Mitch, un librar pasionat, este arestat intr-o dimineata pentru o infractiune de neimaginat: a incalcat legea vanzand carti interzise. Dupa cinci ani de inchisoare, are o singura dorinta: sa-si recapete libertatea si libraria. Dar soarta decide altfel. In aceeasi zi, Mitch il intalneste pe procurorul care l-a condamnat si o cunoaste pe Anna, care s-ar putea dovedi femeia visurilor sale. Ce poti face cand esti prins intre o dorinta nestapanita de razbunare si o dorinta irezistibila de a iubi? Poti visa la un viitor fara sa te fi impacat cu trecutul?
  • Ultima propunere
    54.90 LEI
    Îndrăgostește-te de miliardarul Fordham Sharpe și de îndrăzneața femeie de afaceri Ellery Sinclair într-o poveste despre doi oameni aflați în locul nepotrivit, la momentul perfect. Era ceva la el, felul în care vorbea, privirea lui, care m-a făcut să mă simt vie. Ascultată. Dorită. Ca și cum, pentru prima dată, cineva m-ar fi văzut cu adevărat.
  • Caught Up
    69.90 LEI
    Navessa Allen, autoarea romanului Lights Out, devenit viral pe TikTok, vine cu al doilea volum din trilogia În întuneric, unde jocul dorinței ajunge la un nou nivel – între voyeurism și tentațiile unui club al plăcerii. Poți fugi de un bărbat ca el… Dar cum fugi de dorința care te arde din interior?
  • Mama
    60.00 LEI
    • Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura in 1926 Romanul Mama (1920) este o opera de maturitate in care sunt recurente argumente dragi autoarei, pe care cititorul roman le va putea descoperi parcurgand paginile de intense trairi sufletesti, analize psihologice generate de adeziunea la realitatea traita, in care Deledda si-a dovedit calitatile. Singuratatea, daruirea, framantarea sufleteasca, teama de celalalt, reticenta, masca individualizeaza multe personaje, fie ca au un nume (Agnese, Paulo), fie ca reprezinta o categorie, cum este cazul mamei. Drama interioara a celor doua femei provine din contrastul social: cea dintai traieste o pasiune (scandaloasa in lumea catolica) pentru un preot, iar cealalta, o drama interioara profunda pentru posibila naruire a realizarilor sale obtinute printr-o viata de renuntari. Intre acestea se inscrie drama spirituala a lui Paulo, caruia conditia de preot ii impune sacrificarea iubirii pamantesti. Dar mandria, asemenea celei a eroinelor din tragediile antice, nu le permite sa se releve comunitatii, iar dramele interioare raman enigmatice pentru cei din jur. In absenta comunicarii, aparenta trebuie salvata chiar prin sacrificiul vietii. Realizarea sociala a fiului, pastrarea pozitiei sociale, a aparentei sunt idei-argument care caracterizeaza psihologia eroilor deleddieni. Diferenta dintre icoana ideala a virtutii si realitatea din spatele ei, dubla tradare a lui Paulo: a iubirii carnale pentru Agnese si a iubirii ideale pentru Mantuitor demoleaza increderea mamei in superioritatea fiului si o asociaza cu rusinea si decaderea de pe o treapta sociala privilegiata. - Stefan Damian
  • Cuore, inima de copil
    29.90 LEI
    Aceasta carte e mai cu seama inchinata copiilor din scolile primare, care sunt in varsta de la noua pana la treisprezece ani; ea s-ar putea intitula: „Istoria unui an de scoala, scrisa de un elev din clasa a III-a al unei scoli orasenesti din Italia“. Cand spunem ca e scrisa de un elev din clasa a III-a, nu vrem sa zicem ca el a scris-o intocmai cum este aici tiparita.
  • Patru anotimpuri în Japonia
    62.00 LEI

    Roman construit pe două planuri narative îmbinate perfect, captivant, evocând puterea cărților și conexiunea dintre generații, Patru anotimpuri în Japonia a fost inclus de Times Literary Supplement pe lista „Books of the Year“ în 2023, iar Nick Bradley a fost recunoscut, în 2024, de către British Council și National Centre for Writing, ca unul dintre cei zece scriitori în plină ascensiune din Marea Britanie.

    În agitația nesfârșită din Tokyo, traducătoarea americană Flo găsește o carte uitată într-un vagon de metrou. În vreme ce viața din capitala Japoniei i se pare tot mai apăsătoare, Flo este cucerită de personajele din paginile romanului: bătrâna Ayako, care deține o cafenea în Onomichi, și nepotul ei, Kyo. Urmând firul poveștii celor doi, Flo se regăsește în frământările lui Kyo legate de viitorul său incert, dar și în dilemele bătrânei Ayako, care încearcă să se elibereze de o vină din trecut. Ritmul romanului, pe care Flo se hotărăște să-l traducă în engleză, îi jalonează trăirile: în timp ce relația dintre bunică și nepot se întărește, iar tensiunile lor lăuntrice se domolesc, Flo își depășește, la rândul ei, angoasele și-și recâștigă, încet, încet, echilibrul interior. Patru anotimpuri în Japonia explorează cu delicatețe tainele vieții și legăturile care ne definesc cu adevărat.

    „Surprinzător de emoționant. O enigmă postmodernă, dar totodată o poveste care fascinează și emoționează. Fiecare va regăsi aici ceva pe gustul său.“ — The Times

    „Nick Bradley creează un roman tulburător, discret și profund, plin de iubire, dar și de pierdere.“ — The Observer

    „Proză fluentă, care te face să citești pagină după pagină. În limpezimea sa, stilul scriiturii este asemănător cu cel al lui Haruki Murakami și Banana Yoshimoto. [...] Bradley ne oferă o percepție autentică a locului, surprinzând intimitățile parohiale și ritmul vieții de zi cu zi dintr-un mic oraș rural japonez.“ — Literary Review

  • Cafeneaua Lună plină
    55.00 LEI

    Ilustrații de Chihiro Sakurada

    Bestsellerul internațional Cafeneaua Lună plină, publicat în peste douăzeci de țări, și-a cucerit cititorii aducând în prim-plan mitul japonez potrivit căruia pisicile îi răsplătesc pe cei care fac fapte bune. Pisici cu puteri magice, muzică, astrologie și ilustrații originale – toate converg spre mesajul luminos al romanului.

    Legenda spune că, sub luna strălucitoare din Kyōto, o cafenea misterioasă ademenește oameni care au rătăcit drumul în viață. Cu un meniu inedit, la Cafeneaua Lună plină pisicile vorbitoare – simbol al norocului în cultura niponă – își îmbie oaspeții cu deserturi surprinzătoare presărate cu pulbere de stele și cocktailuri în care creativitatea e ingredientul principal. Ce au în comun toți cei care vizitează acest loc ivit de pe un alt tărâm? Bunătatea lor, pe care pisicile aleg să le-o întoarcă citindu-le harta astrală și îndrumându-i, la adăpostul nopții, spre lumina ce nu o mai regăsesc în propria viață. Roman plin de farmec despre echilibru și speranță, Cafeneaua Lună plină ne invită să ascultăm, măcar o dată, de sfatul acestor pisici.

    „Poveștile celor cinci personaje se împletesc subtil, dar inteligent, scoțând la iveală un gest de bunătate din trecutul lor care are repercusiuni în prezent. La fel de plină de savoare și încântătoare precum delicioasele deserturi servite în cafenea, această carte emoționantă este desăvârșită.“ — Publishers Weekly

  • Testamentul
    51.80 LEI

    Intr-un birou confortabil din Virginia, un batran bogat isi rescrie cu furie testamentul. Cu moartea sa la doar cateva ore distanta, Troy Phelan vrea sa transmita un mesaj copiilor sai, fostelor sale sotii si slujitorilor sai - un mesaj care va declansa o batalie juridica vicioasa si va transforma zeci de vieti. Pentru ca noul testament al lui Troy Phelan numeste un singur mostenitor-surpriza al averii sale de unsprezece miliarde de dolari: o femeie misterioasa pe nume Rachel Lane, o misionara care traieste adanc in junglele Braziliei.

    Te va absorbi de la prima pagina. - Chicago Tribune

    Grisham contureaza dispute juridice, o intriga zdravana si personaje captivante...Numerosii sai fani nu vor fi dezamagiti. - USA Today

    Distractiv. - The New York Times Book Review

  • Origini
    79.00 LEI

    Robert Langdon, profesor de simbolistică la Harvard, soseşte la ultramodernul Muzeu Guggenheim din Bilbao, Spania, pentru a asista la dezvăluirea unei descoperiri care „va schimba pentru totdeauna faţa ştiinţei“. Gazda serii este Edmond Kirsch, un miliardar şi futurolog în vârstă de patruzeci de ani, unul dintre primii studenţi ai lui Langdon. Însă seara meticulos orchestrată erupe brusc în haos, iar preţioasa descoperire a lui Kirsch este pe punctul de a se pierde. În faţa unei ameninţări iminente, Langdon este nevoit să fugă. Alături de el se află Ambra Vidal, eleganta directoare a muzeului, care colaborase cu Kirsch. Cei doi călătoresc la Barcelona într‑o misiune primejdioasă pentru a găsi o parolă criptică ce urma să deblocheze secretul lui Kirsch. Străbătând coridoarele întunecate ale istoriei ascunse şi ale extremismului religios, Langdon şi Vidal trebuie să scape de un duşman a cărui putere atotştiutoare pare să emane din Palatul Regal al Spaniei. Ei descoperă indicii care, în cele din urmă, îi aduc faţă în faţă cu şocanta descoperire a lui Kirsch… şi cu adevărul răvăşitor care ne‑a scăpat multă vreme.

Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Editura