Literatură străină

Grilă Listă
Setați ascendent

Articolele 841-870 din 11052

  • Furie
    39.95 LEI
    Profesorul Malik Solanka, istoric al ideilor şi plăsmuitor de păpuşi de renume mondial, decide într-o zi să-şi abandoneze viaţa şi familia de la Londra, fără nicio explicaţie, şi să evadeze la New York. Solanka simte în taină o furie nimicitoare îndreptată împotriva tuturor şi se teme că îi va scăpa la un moment dat de sub control, întorcându-se împotriva celor dragi. Soseşte la New York într-o epocă de aur a consumului, când America se află în culmea bogăţiei şi puterii ei, şi încearcă să se piardă pe sine în efervescenţa vieţii metropolei. Însă, oriunde merge, îl întâmpină aceeaşi furie. Undeva în oraş, un ucigaş în serie începe să facă victime printre fetele frumoase şi stilate din mediul exclusivist al celor bogaţi, iar crimele par să coincidă în mod ciudat cu anumite episoade de amnezie prin care trece profesorul.
  • Un nume nou. Septologie VI-VII
    55.00 LEI

    Premiul Nobel pentru Literatură 2023

    Asle, un bătrân pictor văduv, își petrece zilele de dinaintea Crăciunului în căsuța lui singuratică de pe coasta de vest a Norvegiei, împărțindu-se între gesturile aproape ritualizate ale prezentului și apele tot mai ademenitoare ale trecutului. Trebuie să se pregătească însă de o călătorie, căci i-a promis vecinului său, Åsleik, că va sărbători Crăciunul alături de el și de sora lui, Guro. În același timp, un alt Asle, tot pictor, prietenul și dublul său, se zbate în spital între viață și moarte, măcinat de alcool. În acest ultim roman al Septologiei, care se încheie, biblic, într-o duminică, Fosse oferă o reflecție profundă asupra artei, a identității, a credinței și a viciului, asupra alegerilor care fac ca o viață să fie ceea ce este și, mai ales, asupra sfârșitului.

    „Jon Fosse este unul dintre cei mai mari scriitori europeni.” -  Karl Ove Knausgård

    „Nu pot să compar lectura operei lui Fosse decât cu o cufundare în meditație. Ceva din sinele nostru critic este dat deoparte în acest proces și înlocuit cu ceva mai adânc, primordial. O stare de spirit. O atmosferă. Sunetul cuvintelor care se mișcă pe pagină.“ - The New York Review of Books

    „Această capodoperă norvegiană este ca un ritual de purificare spirituală ce pare să reducă la tăcere cacofonia lumii moderne.“ - The New York Times

    „Pasionantele incursiuni în trecut și măiestria cu care Fosse știe să îmbine cotidianul cu existențialul fac din Septologie o operă fascinantă, care te absoarbe cu totul.“ - The Guardian

  • Dragostea vieții mele de apoi
    65.00 LEI
    După ce se îneacă accidental cu un burger, Delphie se trezește într-un loc necunoscut în compania extrem de vorbăreței Merritt, terapeuta menită să o ghideze prin „viața de apoi” și să-i facă „adaptarea” mai ușoară. Moment în care realizează că și-a irosit viața (deși încă e tânără), trăind-o singură și fără prieteni. La fel cum ești nerăbdător să te trezești dintr-un coșmar, Delphie e disperată să se reîntoarcă în lumea celor vii. Iar năstrușnica, romantica și gălăgioasa Merritt îi oferă această șansă, lansându-i o provocare.
  • Durerea e o făptură înaripată
    39.01 LEI
    Câștigător al International Dylan Thomas Prize, al Europese Literatuurprijs și al BAMB Readers’ Award Acum, într- o ecranizare de excepție, în regia lui Dylan Southern, cu Benedict Cumberbatch în rolul tatălui. Într-un apartament din Londra, doi băieți se confruntă cu insuportabila durere provocată de moartea fulgerătoare a mamei. Tatăl lor, expert în opera lui Ted Hughes şi romantic dezorientat, îşi imaginează un viitor pustiu, lipsit de sens. În acest moment de disperare, primesc o vizită de la Kra – vindecătoare, şarlatană, șaman, dușmană și dădacă. Atrasă de familia îndoliată, această pasăre „sentimentală“ amenință că va rămâne până când nu vor mai avea nevoie de ea. Şi aşa se şi întâmplă: lunile trec, durerea cedează locul amintirilor, iar mica familie începe să se vindece.
  • În așteptarea răspunsului tău
    59.00 LEI
    Hera are douăzeci și cinci de ani și, pe când cei din jur par să fi îmbrățișat fără efort vârsta adultă, ea se străduiește cu disperare să-și construiască o viață pe măsura propriilor așteptări. Însă fără succes. Angajată ca moderator de comentarii, îl cunoaște pe Arthur, un coleg mai în vârstă care e... căsătorit. Și, cu toate că până atunci a avut relații cu femei, Hera se aruncă într-o aventură mistuitoare, îmbătată de promisiunea unei fericiri obișnuite. Amuzantă, profund emoționantă și scrisă cu o surprinzătoare iscusință, În așteptarea răspunsului tău este o poveste despre tendința de a dori un lucru care nu promite nimic și drumul sinuos, chinuitor și adesea hilar pe care îl parcurgem pentru a decide cine suntem și cine vrem să fim.
  • Sînul
    29.95 LEI
    Profesorul de literatură comparată David Kepesh se trezeşte într-o dimineaţă şi îşi dă seama că trupul său a suferit o schimbare uluitoare. Dacă Gregor Samsa al lui Kafka se metamorfozează într-un gândac, personajul lui Roth devine un sân imens, cântărind 75 de kilograme. Kepesh refuză la început să accepte noua realitate, încercând să se convingă pe sine şi să le explice celor din jur – iubita, tatăl, doctorul – că suferă de halucinaţii induse de prea multe lecturi din Kafka, Swift şi Gogol. Însă situaţia este cât se poate de reală şi lui Kepesh nu-i rămâne decât să se adapteze şi, pe cât posibil, să se bucure de avantaje.
  • Oscar şi Tanti Roz
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    Cel mai citit roman al lui Eric-Emmanuel Schmitt, adaptat de autor atât pentru scenă, cât şi pentru marele ecran.

    Oscar are zece ani şi trăieşte într-un spital. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în faţă, băiatul, bolnav de leucemie, ştie că va muri, iar războiul lui împotriva tuturor izbucneşte inocent, pătimaş şi deznădăjduit. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă, în care nici binele, nici răul nu sunt absolute şi nimic nu e aşa cum pare la prima vedere. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învaţă să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puţin singur. Cu Tanti Roz pe post de ghid într-o viaţă trăită fast-forward, Oscar parcurge, printre râsete şi lacrimi, itinerarul emoţionant al tuturor vârstelor şi experienţelor umane îmbogăţite de imaginaţia lui, care umple spaţiile albe şi îmbracă realitatea în veşmântul miracolului. Astfel, băiatul ajunge să-şi trăiască adolescenţa alături de prieteni, să se îndrăgostească la tinereţe, să se căsătorească la maturitate cu prima iubire, să o piardă şi, în cele din urmă, să regăsească dragostea la apusul unei vieţi ca o lumânare care arde la ambele capete.

    Oscar şi Tanti Roz recreează universul infantil: copilul e figura centrală, iar copiii lui Schmitt nu sunt nici lipsiţi de vlagă, nici corecţi politic. …Oscar, micul pacient fascinat de Tanti Roz, îşi foloseşte aparenta marginalitate într-un singur scop: să întărească ideea că, aici pe pământ, fiecare e răspunzător pentru crearea propriului eu.“ (Lire)

    „O poveste frumoasă până la lacrimi. Un miracol ascuns între două coperte.“ (Stern)

  • Trilogia Ahkisului
    95.14 LEI
    Setul contine:
    • Scutul Focului Volumul I (240 pagini)
    • Valea Fermecata Volmumul al II-lea (252 pagini)
    • Coroana Dragonului Volumul al III-lea (372 pagini)

    Trilogia Ahkisului este mai mult decat o serie de romane fantasy - este o invitatie la visare, o chemare discreta spre o lume imaginara construita cu tandrete, viziune si o profunda iubire pentru inocenta, curaj si prietenie. Scrisa in stilul propus de autor drept clean fantasy, fara violenta grafica sau cinism gratuit, trilogia isi propune sa creeze o fantezie accesibila si captivanta pentru cititori de toate varstele - copii, adolescenti si adulti deopotriva.
     
    Calatoria incepe in Scutul Focului, unde Alex Tah Rupert, un baiat aparent obisnuit, descopera o bratara magica in forma unui dragon. Acest artefact il poarta intr-un alt taram, Bathan, unde este ales sa devina tah - purtatorul unei puteri sacre si protector al unei lumi ce pare desprinsa din vis. Acolo, alaturi de personaje fantastice si de aliati neobisnuiti, Alex incepe o aventura initiatica in care descopera ca eroii adevarati nu lupta cu sabia, ci cu intelepciunea, loialitatea si bunatatea.
     
    In Valea Fermecata, volumul al doilea, pariurile cresc: realitatea fantastica devine mai complexa, personajele se maturizeaza, iar pericolele devin tot mai subtile. Alex si prietenii sai patrund in adancurile unei lumi in care memoria, identitatea si adevarul sunt tulburate de forte misterioase. Tensiunea se mentine, insa povestea ramane curata, luminoasa si plina de farmec, ca o continuare a basmelor romanesti intr-un registru modern.
     
    Punctul culminant al trilogiei, Coroana Dragonului, duce totul la un nou nivel. Lumea Batanului este amenintata de Razboiul Culorilor, dar autorul ramane fidel crezului sau: chiar si razboaiele pot fi povestite fara sange, cu imaginatie si profunzime. Alex se confrunta cu cele mai grele alegeri ale vietii sale - nu doar ca luptator, ci ca fiinta umana care invata sa-si regaseasca drumul spre sine. Devenit dragon, uitand cine este, el trebuie sa recupereze tot ce l-a facut om: amintirile, iubirea, vocea interioara.
     
    In ansamblu, Trilogia Ahkisului este un poem epic in proza, o alegorie a devenirii, o reflectie tandra asupra copilariei, a legaturii dintre generatii, a puterii vindecatoare a povestilor. Este literatura care se scrie si se viseaza in acelasi timp - un dar rar pentru sufletele care inca mai cred ca binele, adevarul si frumusetea nu sunt idealuri naive, ci comori pe care le putem pastra vii, atata timp cat avem curajul sa le spunem.
  • Intermezzo
    77.00 LEI

    Cea mai bună carte a anului 2024 conform The New York Times

    O poveste extraordinar de emoționantă despre durere, familie și diferitele forme ale iubirii.

    Sunt frați, însă au puține lucruri în comun. Peter Koubek este un avocat din Dublin în vârstă de treizeci și doi de ani – competent, curajos și de succes. Pe de altă parte, la douăzeci și doi de ani, campion la șah și proaspăt ieșit de pe băncile facultății, sfiosul Ivan abia își începe viața.

    În urma morții tatălui lor, constată că, deși uniți de suferință, trăiesc în lumi răsturnate: în vreme ce Peter face față înghițind pumni de pastile și pierzându-se în legături tulburi, pentru Ivan se înfiripă, nesperat, o relație amoroasă. Între ei, ca niște ancore pe timp de furtună, Sylvia, Naomi și Margaret își păstrează gândirea limpede. Doliul deschide, pentru cei doi frați, un spațiu nou în care să se distanțeze și să se reapropie, o perioadă cu dorințe, disperare și posibilități noi.

    Intermezzo reafirmă talentul lui Rooney de a surprinde entuziasmul și disperarea romantismului în floare și de a portretiza un microcosmos al existenței umane cu precizie și perspicacitate. - The Globe and Mail

    Ceva important s-a schimbat aici. Rooney și-a propus să cerceteze ceva mai profund și mai durabil, mai universal uman: doliul. Modul în care oferă o împăcare echilibrată, chiar dacă pare fragilă, este o dovadă a talentului său de romancieră. - The Atlantic

    Cu toată suferința și regretele lor, cu toate neînțelegerile și greșelile, pe măsură ce personajele încearcă să înțeleagă ce simt, nu pierdem niciodată din vedere capacitatea lor de a iubi. Dacă opera lui Rooney are o credință călăuzitoare, aceasta e că nimeni nu e niciodată cu adevărat singur. - The Telegraph

    SALLY ROONEY (n. 20 februarie 1991, Castlebar) este scriitoare irlandeză și locuiește la Dublin. Opera sa de debut, Conversations with Friends (Conversații cu prieteni), a fost publicată în 2017. Al doilea roman al ei, Normal People (Oameni normali), a apărut în 2018 și a fost multiplu nominalizat și premiat (Irish Novel of the Year, 2018, Costa Book Award, 2019).Ambele romane, publicate și în limba română la Curtea Veche Publishing în 2019, au fost transformate în seriale TV. În 2021 publică romanul Beautiful World, Where Are You (Lume frumoasă, unde ești, Curtea Veche Publishing, 2023), care va primi Irish Book Awards, Dalkey Literary Award.

  • Labirintul spiritelor
    54.95 LEI

    Ultimul roman al tetralogiei Cimitirul Cărţilor Uitate

    Barcelona de la sfârşitul anilor 1950. Un mister cu iz de conspiraţie, declanşat de dispariţia ministrului Mauricio Valls, o aduce în scenă pe strania, frumoasa şi impenetrabila Alicia Gris. Agent secret aparent imbatabil, Alicia e în acelaşi timp o fiinţă rănită trupeşte şi sufleteşte de războiul civil din urmă cu douăzeci de ani. Pornită în căutarea ministrului dispărut, alături de căpitanul de poliţie Vargas, ea va descoperi secretele cumplite ale unei elite corupte, orori ale trecutului ce fac încă victime – iar tânăra Alicia riscă să devină una dintre ele. Totuşi, într-o lume în care e aproape imposibil să distingi prietenii de duşmani, iar moartea pândeşte la fiecare pas, ea îşi urmăreşte cu obstinaţie misiunea. Într-o cascadă de dezvăluiri şi aventuri ce ţin cititorul cu sufletul la gură, prozatorul spaniol îl readuce în scenă pe Daniel Sempere, al cărui destin se intersectează cu al Aliciei. Obsedat de moartea prematură a mamei lui, acesta ar face orice ca să-i dezlege misterul. Iar Alicia e exact persoana care poate să-l ajute. Numai că adevărul are un preţ teribil pentru cei doi eroi. Labirintul spiritelor reface şi completează traseul unor personaje din volumele anterioare, leagă toate firele poveştilor şi rotunjeşte o istorisire amplă, plină de taine, dezvăluiri şi răsturnări de situaţie.

  • Little Liar (seria Web of Silence, vol. 2)
    73.89 LEI
    Cartea Little Liar este al doilea volum din seria Web of Silence

    Editie canturi colorate (Sprayed Edges)

    Malachi Vize a avut intotdeauna o singura dorinta. Un singur scop. O singura obsesie, la care n-a putut renunta vreodata. Sora lui vitrega, Olivia. Pentru prima oara, ea l-a ales pe el in locul celorlalti, iar Malachi nu are de gand sa-i mai dea drumul niciodata. Insa fericirea lui este curand destramata de dusmani puternici, care vor s-o revendice pe Olivia. A avut-o, apoi a pierdut-o. Ranit si macinat de demonii launtrici, Malachi este nevoit sa faca mai multe compromisuri, pentru a-si vana dusmanii. Nu se va da batut pana cand nu o va recastiga pe Olivia. Indiferent de pretul pe care trebuie sa-l plateasca

    Fragment din cartea "Little Liar. Seria Web of Silence Vol.2" de Leigh Rivers:

    "Dintr-un motiv inexplicabil, stau ca pe ace la serviciu. Abigail a insistat sa nu merg deloc saptamana asta la munca, spunandu-mi ca o sa pricep eu, iar Molly m-a sunat toata dimineata, dar sunt prea prinsa. O sa iau legatura cu amandoua in pauza de masa. Am cincisprezece e-mailuri la care trebuie sa raspund, iar mama vrea sa-i aduc cafeaua la pranz.

    Din telefonul meu se aude o notificare. Iau o pauza cand citesc mesajul primit.
    Molly: De ce sta Malachi in fata casei noastre?
    A atasat o filmare, iar clipul de cinci secunde, filmat de la fereastra lui Molly, il arata pe Malachi stand vizavi de resedinta Vize si fumand, sprijinit de motocicleta sa. Deschid mesajele cu Malachi si tastez. De cand am venit la birou, nu mi-a raspuns la niciun mesaj. Nu-mi place ca nu vorbeste cu mine.
    Eu: Molly spune ca esti in fata casei. E totul in regula?
    Malachi citeste mesajul, dar nu apar punctuletele care sa-mi arate ca imi raspunde. Trec zece minute si trebuie sa accept faptul ca nu are de gand sa-mi dea un raspuns. Il sun, dar imi inchide la al doilea apel.
    Cu inima batandu-mi navalnic in piept, confuza si speriata, clatin din cap si mai tastez un ultim mesaj.
    Eu: Spune-mi care-i treaba! Daca vrem sa functioneze relatia asta, trebuie sa comunicam, Malachi.
    Ce ipocrita sunt! Tin secrete fata de el, dar ii cer sa-mi raspunda la un mesaj si-i arunc astfel de vorbe.
    O ora mai tarziu, usa biroului meu se deschide fara ca vizitatorul sa se anunte. Furnicaturi imi coboara de la ceafa pe sira spinarii. Ii anticipez tacerea si pasii, iar colturile buzelor mi se arcuiesc intr-un zambet. Totul a fost bine cand m-a lasat la birou, m-a sarutat si a plecat sa-si faca exercitiile matinale: o alergare prin padure, sacul de box din garaj si niste treburi pe care le face prin curte. Dintr-un motiv necunoscut, nu-mi da voie in curte. Iar daca totusi vin acolo, se grabeste fie sa ma duca in padure, fie inapoi in casa. Tastez la computer, prefacandu-ma ca nu sunt atenta si ca trupul meu nu devine instantaneu insufletit, constient de faptul ca Malachi inchide usa in urma lui. Mimez indiferenta si ma port ca si cum n-as fi in niciun fel afectata de aparitia lui imi tin ochii pe ecran, si degetele mi se misca pe tastatura. Tacerea lui este intotdeauna graitoare pentru mine."
  • Five Brothers
    73.89 LEI
    Editie canturi colorate (Sprayed Edges)

    Captiva intre pericol si dorinta, Krisjen patrunde in lumea enigmatica a fratilor Jaeger.
    Unul dintre ei o place, un altul o doreste, un alt frate o detesta.
    Unul adora sa o priveasca, iar altul nu se uita niciodata la ea.
     
    Macon este cel mai mare dintre frati. Are treizeci si unu de ani si a fost puscas marin. Nu-mi amintesc sa-l fi vazut vreodata zambind. La douazeci si opt de ani, Army e burlac, are un baietel si cei mai frumosi ochi verzi pe care i-am vazut in viata mea.
    In curand, Iron va intra la inchisoare. Nu ai vrea sa ai de-a face cu el. De fapt, e un tip de treaba, dar problema lui este ca nu isi poate stapani reactiile violente. Dallas e cel pe care nu il suport. Are douazeci si unu de ani si este un tip egoist si plin de cruzime - un profitor fara scrupule. Iar Trace e al meu. Ma rog... A fost al meu pentru scurt timp, fiindca nimeni nu il poate imblanzi.
    Si nici nu vreau sa fie imblanzit. Am optsprezece ani. M-am distrat cu el, dar acum trebuie sa-mi vad de viata mea. O sa ma intorc dincolo de calea ferata, departe de Mlastina si de toti fratii Jaeger. In casa mare a parintilor mei, pe strada mea curata, acolo unde nu intru in nicio incurcatura. Asa voi face, voi pleca dis-de-dimineata, la prima ora, insa in seara asta vreau sa dorm pe canapeaua lor. Casa Jaeger e tacuta, cufundata in intuneric. Toata lumea doarme. Cu exceptia lui... A vazut ca plang si acum se apropie de mine. Il las sa ma stranga in brate. Ii simt rasuflarea pe gat, ii simt degetele in par. Si nu se opreste aici. Nu cred ca a fost Trace.

    Pe cat de captivanta este proza lui Douglas, pe atat e de sexy! - Colleen Hoover, autoare de bestsellere New York Times

    Fragment din cartea "Five brothers" de Penelope Douglas:

    Multa vreme am fost fericit ca sunt intaiul nascut. Nu pentru ca statutul de intai nascut imi conferea mai multa putere, nici pentru ca nu era nevoie sa imi impart lucrurile cu altcineva, nici fiindca am avut intotdeauna camera mea, ci pentru ca am plecat primul de acasa. A fost sfidarea suprema pentru tata, care isi inchipuia ca, doar pentru ca sunt fiul lui, o sa-l ajut sa isi creasca copiii, o sa le gatesc, o sa le schimb scutecele, o sa spal rufele...
    Imediat ce am implinit optsprezece ani si am absolvit liceul, am intins-o de acasa. Am intrat in armata si am plecat departe, fara sa ma gandesc prea mult la mama. Dupa atatia ani in care ne tot ameninta ca o sa-si ia viata, incetasem sa cred ca o va face vreodata. Nu-i vorba ca voiam sa o faca. Pur si simplu nu mai puteam ramane acasa. Mi-am zis ca totul o sa fie bine. Viata maica-mii devenise mai usoara. Copiii cresteau. Totul s-ar fi rezolvat de la sine.
    Si totusi, m-am inselat. Cinci ani mai tarziu, am fost chemat acasa, la inmormantare. Iar doua luni mai tarziu, la alta. La douazeci si trei de ani, am devenit singurul tutore si sustinator a patru copii minori, iar tot ce primisem drept mostenire de la parintii mei era casa aceasta. Am regretat ca plecasem. Nu imi parea rau deoarece credeam ca, daca as fi ramas acasa, i-ar fi facut vreun bine mamei mele, ci pentru ca povara de a fi cel mai mare dintre frati a cazut pe Army dupa ce eu am plecat. Iar el nu merita asa ceva. La varsta aceea, deja eram furios si ma luptam zilnic cu ceata din mintea mea. Dar el este bun si calm, rabdator si cald. Nu merita sa suporte atata stres. Merita un frate care sa nu il abandoneze. Si o merita pe Krisjen.
    Ma uit la suvita de par intinsa pe obrazul ei. Ochii ei sunt inchisi. Stau cu bratul indoit sub cap, cu fata spre ea. Perdelele flutura in briza diminetii. A deschis ferestrele azi-noapte, probabil in timp ce dormeam. Aerul e placut. Mirosul de flori si de pamant reavan patrunde inauntru, iar frunzele palmierilor fosnesc in vant.
    Dar simt si mirosul ei. Parfumul samponului ei, aroma de nuca-de-cocos a luciului ei de buze. As vrea sa ma cuprinda iar cu bratele, ca sa pot inchide ochii si sa ma prefac ca soarele nu va mai rasari niciodata.
    Army o merita. Si totusi, nu imi vine sa-i spun sa plece. Krisjen deschide incet ochii. Isi da seama ca o privesc fix.
    Ramanem nemiscati. Stiu ca vrea sa ma intrebe daca ma simt bine, daca am nevoie de ceva. Dar, din fericire, nu spune nimic.
    Sunt atat de obosit! Se ridica, se uita la telefon, sa vada cat este ceasul, apoi se uita din nou la mine. Trebuie sa-i trezesc pe copii, imi spune incet. E cat pe ce sa coboare din pat, dar apoi... se repede la mine si ma saruta pe obraz.
    Toata adrenalina din corpul meu se napusteste spre acel loc. Krisjen coboara din pat si iese inchizand usa dupa ea. Ma ridic in capul oaselor. Brusc, ma cuprinde un val de greata si o durere de cap ma izbeste in plin. Krisjen mi-a lasat pe noptiera un pahar cu apa. Dupa ce il beau pana la fund, ma asez pe margine saltelei. Ma ridic incet. Am senzatia ca peretii se strang in jurul meu. Poate ca ma simt asa pentru ca nu am mancat nimic de alaltaieri sau pentru ca am dormit aproape o zi intreaga. Ma fortez sa merg la baie. Umplu din nou paharul, il beau, il mai umplu o data. Beau pana cand setea dispare.
  • Spune-mi ce ascunzi
    89.75 LEI

    Autoarea romanului Unul dintre noi minte, care a stat la baza serialului original Netflix, revine în atenția publicului cu un nou thriller pentru adolescenți, un roman polițist, despre drame de familie, cu întorsături de situație năucitoare, thriller pe care nu-l mai poți lăsa din mână! 

    •    Bestseller New York Times, USA Today, ABA IndieBound
    •    Roman nominalizat la Goodreads Choice Awards
    •    „Cea mai buna carte a anului” pe Amazon, 2022
    •    Roman selectat de YALSA la categoria Best Fiction for Young Adults 2023

    O crimă reală și o pistă falsă!

    În thrillerul de tip mistery and murder, Spune-mi ce ascunzi, Brynn ajunge să părăsească liceul Saint Ambrose după asasinarea șocantă a profesorului ei favorit. Cazul nu este elucidat, dar tânăra este convinsă că cei trei copii care au găsit trupul domnului Larkin știu mai mult decât spun, mai ales fostul ei amic, Tripp Talbot. 

    Acesta cu siguranță ascunde ceva. Când este primită în programul de internship al unui popular show TV despre crime reale,
    Brynn decide să investigheze ce s-a întâmplat cu adevărat în ziua aceea în pădure. Dar cu cât se adâncește mai tare în trecut, cu atât descoperă mai multe secrete. 

    Cu patru ani în urmă, cineva a comis o crimă și a scăpat nepedepsit. Acum a venit momentul să se afle adevărul!

    „Având în vedere că romanele sale polițiste cu protagoniști liceeni seamănă atât de bine cu niște drame de neratat de pe Netflix, este ușor de înțeles de ce cărțile lui Karen M. McManus, regina thrillerelor pentru adolescenți, sunt bestsellere pe ambele maluri ale Atlanticului.” - The Observer

    „Mister, drame de familie, dragoste și, firește, un profesor mort!” - The Houghton Star

    „Acest roman captivant atinge toate punctele-cheie, având capcane false și răsturnări de situație la tot pasul. […] O poveste palpitantă, care se citește pe nerăsuflate; cel mai impresionant thriller de până acum al unei maestre a genului.” - Kirkus

    „Nimeni nu este cine pare a fi în acest thriller plin de întorsături năucitoare.” - Shelf Awareness

    „Karen M. McManus își continuă domnia ca regină a thrillerelor YA.” - PopSugar

    „Autoare revine cu o combinație clasică de dramă intensă de liceu și răsturnări ucigătoare pe care cititorii nu le vor anticipa nicio secundă.” - Booklist

  • Dragă cititorule (seria Devil’s Backbone, vol. I)
    84.47 LEI

    Primul volum dintr-o nouă serie de tip mistery romance, picantă și plină de suspans din ciclul „de ce să alegi doar unul?”, semnată de Tate James, noua senzație TikTok!

    Dragă cititorule,

    Vrei un sfat? Calul de dar nu se caută la dinți. Doar nu vrei să-i vezi dantura stricată!

    În cazul de față, darul a fost o bursă pe care am primit-o la prestigioasa Nevaeh University. Iar dantura stricată? Ei bine, a venit sub forma noului meu frate vitreg și a micuței sale găști de prieteni răsfățați și aroganți. Patru bărbați periculos de atrăgători și indecent de bogați, care și-au format o părere despre mine cu mult înainte să ne cunoaștem cu adevărat. Bărbați obișnuiți să obțină tot ce vor, indiferent de preț.

    Eram o fată matură, așadar, puteam să-i ignor. Apoi au început probele de inițiere într-o anumită societate secretă. Răpiri. Petreceri sălbatice. Cascadorii trăsnite. Recompense de necrezut. Chiar și așa, tot m-aș fi putut descurca… Mă rog, până au apărut clipele furate cu bărbați de care n-ar fi trebuit niciodată să mă îndrăgostesc. Destul cât să mă aleg cu coșmaruri.

    Deoarece, dragă cititorule, acesta a fost doar începutul calvarului meu cu Societatea Devil’s Backbone. Cum de știu?

    Am citit despre asta.

    Un roman Dark Academia, plin cu scene spicy, unde erotismul este potențat de intriga construită sub formă de thriller.

    „Dragă cititorule a fost o lectură plină de mister, tensiune, scene fierbinți și… ce final! Abia aștept volumul următor!”  - LEIGH RIVERS, autoare de bestsellere USA Today

    „James face ca paginile să zboare în acest roman plin de mister și tensiune, în care atracția sexuală dintre personaje este în continuă creștere, totul culminând cu un final năucitor, care îi va face pe cititori să ceară mai mult. Fanii seriei «Frăția corbului» de Kate Stewart ar trebui neapărat să arunce o privire!” - Publishers Weekly

  • Enchantra (seria Wicked Games, vol. 2)
    64.90 LEI
    Enchantra este al doilea volum din seria Wicked Games, o poveste intensa de tip enemies-to-lovers, plina de magie intunecata, iluzii periculoase si scene care iti taie respiratia. Perfecta pentru fanii lui Stephanie Garber, Scarlett St. Clair sau Jennifer L. Armentrout. Dark fantasy. Un joc de supravietuire. O atractie interzisa.
  • O soarta inscrisa in sange
    68.71 LEI
    Un fantasy romance inspirat din mitologia nordica. Casatorita cu un barbat pe care-l uraste, Freya isi petrece zilele curatand pesti, dar viseaza sa devina o razboinica. Dorinta i se indeplineste cand tradarea sotului ei o sileste sa intre intr-o lupta pe viata si pe moarte cu Bjorn, fiul iarlului. Pentru a supravietui, Freya este nevoita sa-si dezvaluie cel mai mare secret: o zeita i-a daruit un strop din sangele ei, oferindu-i puterea sa respinga orice atac. Disperata sa-si demonstreze puterea, Freya trebuie sa invete sa-si controleze magia, trecand prin nenumarate incercari impuse de zei. Insa cel mai periculos test dintre toate ar putea fi sa se impotriveasca atractiei interzise dintre ea si Bjorn. Iar daca dorinta patimasa dintre ea si razboinicul fermecator si neinfricat scapa de sub control, Freya risca sa-si schimbe complet soarta si sa pericliteze destinele tuturor celor pe care a jurat sa-i protejeze.
  • Detaliile
    42.24 LEI

    Cuprinsă de un acces de febră, o femeie zace la pat. Brusc, simte nevoia presantă de a căuta în bibliotecă un anumit roman. Înăuntru se află un mesaj de la o fostă iubită. Și astfel, pagini din trecutul ei încep să se deruleze, pline de lucruri pe care nu și le poate scoate din minte și de oameni care nu pot fi uitați. Johanna, fosta iubită, acum o vedetă a radioului. Niki, prietena care a dispărut cu ani în urmă. Alejandro, care apare ca o furtună la momentul potrivit. Și Birgitte, cu firea ei evazivă, care ascunde un secret dureros. Cine este adevăratul subiect al unui portret, cel care e pictat sau cel care ține penelul? Detaliile este un roman construit în jurul unor asemenea portrete, dezvăluind fragmente de memorie și experiență care compun o viață. Într-o proză captivantă și provocatoare, Ia Genberg ne oferă o celebrare intimă și intensă a ce înseamnă să fii om.

    „Această carte frumoasă şi tulburătoare se desface în patru portrete de sine stătătoare care, împreună, conturează un tablou pătrunzător şi emoţionant al portretistului. Naraţiunea estompează graniţele dintre memorie şi ficţiune, trecut şi prezent, sine şi celălalt, evocând febra în care a fost scrisă. Este genul acela miraculos de roman care se contopeşte cu amintirile noastre şi ajunge să facă parte din noi.“ (Hernan Diaz)

    „Proza minunată a lui Genberg e asemenea unui acces de febră: hipnotică şi arzând la atingere.“ (The New York Times Book Review)

    „O meditaţie intensă despre memoria fragmentară, despre părinţi şi copii, relaţii şi iubiri  – despre tot ceea ce ne face umani.“ (Harper’s Bazaar)

  • Opus pistorum
    59.00 LEI
    Opus pistorum este o carte scrisă de Henry Miller la comandă. În ciuda acestui lucru, cititorul va recunoaşte în roman principalele caracteristici ale prozei autorului, candoarea acestuia, agerimea minţii, autoironia şi pofta de viaţă. De la Marcelle la Tania, de la Alexandra la Anna, de la Charlotte la Billie şi Jean, Alf, personajul principal, şi prietenii săi ne iau pe sus şi ne poartă în odiseea lor pariziană în căutarea slujbei perfecte, a femeii prefecte şi a experienţei erotice ideale.
  • Mazli. O poveste din vaile elvetiene
    31.71 LEI

    Descopera farmecul unei povesti clasice pentru copii, scrisa de Johanna Spyri, autoarea celebrului roman Heidi!
    Mazli. O poveste din vaile elvetiene este o lectura plina de caldura si invataminte, ce aduce in prim-plan viata unei fetite curajoase, intr-un sat pitoresc din Alpii elvetieni.
      
     Despre ce este cartea Mazli?
      
    Cartea urmareste povestea lui Mazli, mezina plina de viata si curaj a familiei raposatului preot din satul Nolla. Actiunea se petrece intr-un peisaj idilic din Alpii Elvetieni, dar care ascunde un mare mister: castelul abandonat al baronului de Wallerstatten. Localnicii superstitiosi cred ca vechiul castel este bantuit, iar reputatia sa este aparata cu inversunare de un paznic ursuz, care alunga pe oricine se apropie.Hotarata sa ignore povestile cu fantome si amenintarea ciomagului paznicului, neinfricata Mazli reuseste sa patrunda dincolo de zidurile castelului pentru a dezlega secretele vechi si dureroase care apasa asupra locului si a familiei baronului.
      
    O aventura plina de mister, prietenie si curaj
      
    Cititorii vor fi captivati de o intriga complexa, in care suspansul se imbina cu emotia. Mazli nu este doar o fetita neastamparata; ea este un adevarat detectiv al inimilor, a carei puritate si insistenta reusesc sa:     

    – Dezlege mistere de familie adanc ingropate in trecut.
    – Ridice valul de intuneric si banuieli care a acoperit castelul si pe proprietarii sai.
    – Schimbe in bine vietile mai multor oameni, inclusiv pe cele ale prietenilor sai apropiati.

    Este o poveste despre cum inima curajoasa a unui copil poate aduce lumina, iertare si vindecare acolo unde adultii au esuat. Teme si valori transmise:   

    - Curajul copilariei in fata necunoscutului
    - Biruinta luminii asupra intunericului si a banuielii
    - Puterea prieteniei si a spiritului de echipa
    - Vindecarea prin iubire, incredere si adevar

    De ce sa o citesti sau sa o oferi unui copil?     

    – Este o lectura profund educativa si formativa, care transmite valorile autentice ale unei copilarii curate si crestine.
    – Stilul narativ este bland, duios, cu descrieri poetice si scene de viata care raman in inima.
    – Daca ti-a placut „Heidi”, vei regasi aceeasi atmosfera de liniste, simplitate si lumina launtrica.
    – Poate fi un excelent cadou de suflet pentru copii, mai ales in contextul in care cartile pentru copii tind tot mai mult sa piarda profunzimea si mesajul moral.

    Descopera in Mazli. O poveste din vaile elvetiene o eroina de neuitat si o lume fascinanta, creata de una dintre cele mai iubite autoare de carti pentru copii din toate timpurile, Johanna Spyri.

  • Strălucirea unei zile de vară
    58.14 LEI

    O evadare strălucitoare pe malul lacului, semnată de autoarea bestsellerelor #1 New York Times Vara iubirii noastre și Vara asta va fi altfel

    Charlie Florek a apărut de nicăieri în viața mea.

    Bunica lui Alice obișnuia să spună că toate lucrurile bune se întâmplă la lac – și avea dreptate. Lacul pe care Alice și-l amintește dintr-o singură fotografie, de la șaptesprezece ani, în care el zâmbea alături de alți doi adolescenți într-o barcă galbenă, i-a aparținut o singură vară.

    Acum, Alice trăiește în spatele obiectivului. Ca fotograf, se simte cel mai bine pe margine, lăsându-i pe ceilalți să strălucească. În ultima vreme însă simte că își dorește mai mult. Iar când Buni cade și își rupe șoldul, Alice pune la cale un plan pentru a o ajuta: încă o vară petrecută în acel loc magic, Barry’s Bay. Dar, imediat ce se instalează în cabana de pe lac, liniștea le este spulberată de motorul unei bărci galbene cunoscute… și de bărbatul care o conduce.

    Charlie Florek avea nouăsprezece ani când Alice i-a făcut o fotografie de la distanță. Acum e complet schimbat – un bărbat seducător, fără inhibiții, care reușește să o facă pe Buni să râdă și pe Alice să-și dorească să aibă din nou șaptesprezece ani, când viața era mai simplă, iar fotografia era doar un hobby. Zilele însorite și serile calde pe lac reușesc s-o determine pe Alice să lase garda jos, dar ochii aceia verzi, pătrunzători, ațintiți direct spre ea, o fac să se teamă pentru inima ei. Pentru că Alice știe să scoată oamenii în evidență, dar niciodată nu a întâlnit pe cineva care s-o privească și să o vadă cu adevărat. Strălucirea unei zile de vară este o poveste înduioșătoare de dragoste din universul Vara Iubirii noastre.

    „Poveștile lui Carley Fortune au o strălucire aparte – sunt bogate în emoție, tandrețe și magie. M-au făcut să cred cu toată inima că o vară petrecută la lac nu e doar o vacanță, ci o experiență esențială în viață.” — Abby Jimenez, autoare de bestsellere #1 New York Times

    „Cititorii i-au cerut ani la rând să-i ofere lui Charlie un final fericit — iar acum le-a împlinit dorința cu o poveste de dragoste tandră, scăldată în lumina verii.” — E! News

    „Carley Fortune are darul rar de a transforma lacul în cel mai romantic loc de pe pământ, iar Strălucirea unei zile de vară e o încântare.” — ELLE

    „Scânteile dintre Alice și Charlie sar direct de pe pagină, iar fermecătoarea Buni adaugă profunzime emoțională. O lectură care e, pur și simplu, o plăcere.” — Publishers Weekly

  • Doi ani de vacanta
    34.90 LEI

    Cincisprezece adolescenti si preadolescenti sunt suprinsi de furtuna în timp ce dormeau în portul Auckland. Naufragiaza pe o insula pustie, precum în povestea lui Robinson. Doar ca sun copii si sunt multi. Acest context este prilej pentru Jules Verne sa-si puna în valoare talentul de analist al formarii relatiilor de dragoste între foarte tinerii copii (englezi, un american, doi francezi si un negru). In plus, enciclopedismul sfarsitului de secol, elogiul pozitivismului si patriotismul specific veacului al XIX-lea dau savoare povestii.

  • Sonata Kreutzer și alte povestiri
    42.28 LEI

    Sonata Kreutzer este una dintre cele mai cunoscute povestiri scurte ale lui Lev Tolstoi. Interzisă la vremea publicării, face parte dintr-un ciclu de scrieri în care predomină temele morții, păcatului, căinței și renașterii morale. Este o analiză a societății de la sfârșitul secolului al XIX-lea și a suferințelor îndurate în timpul căsniciei, provocate de diferențele dintre statutul bărbaților și cel al femeilor și de modul în care aceștia sunt educați. Este o meditație asupra trăirilor extreme la care este împins individul în viața unui cuplu, precum dragostea sau gelozia, care pot duce chiar la crimă. O melodramă care-și ia titlul din Beethoven, Sonata Kreutzer își deapănă istoria în compartimentul unui tren. Un străin urcă și începe să spună povestea ciudată a unui destin. Și, deși aceasta nu-i deloc pe placul urechilor rușinoase, toată lumea îl ascultă. E ceva hipnotic, straniu în confesiunea spusă pe îndelete, în vagonul afumat al trenului, de un individ care apoi va dispărea fără urmă. The New York Times

    Povestea lui Lev Tolstoi are momente de geniu dramatic; o viziune distructivă asupra căsătoriei crește odată cu gelozia pe care aceasta o hrănește, cu ura care parcă nu se mai termină, cu furia iscată la tot pasul. Viața sexuală ajunge și ea subiect al judecății marelui scriitor rus: de la întâlnirile teribiliste ale tinerilor la ritualurile înfocate ale matrimoniului convențional. Viața printre femei și bărbați este o formă de eliberare pe care tinerii sunt învățați s-o accepte, chiar să o găsească naturală, grație convenției sociale. The New York Review of Books

    Ivan Ilici este un bărbat de vârstă mijlocie, aflat la apogeul carierei de magistrat. După un accident banal, el constată că îl așteaptă o moarte prematură, pe care o consideră o teribilă nedreptate. Față în față cu propria mortalitate, Ivan începe să pună la îndoială tot ceea ce credea despre sensul vieții.

    Una dintre cele mai cunoscute povestiri ale lui Tolstoi, Moartea lui Ivan Ilici este o capodoperă a realismului psihologic, o examinare intensă și emoționantă a morții și a căilor de obținere a izbăvirii.

    La prima vedere, ficțiunea lui Tolstoi pare infectată de convingerile lui religioase. De fapt, arta scriiturii sale este atât de puternică, de clară, încât ea transcende universalul și lasă în urmă ideile oricărei religii. În ultimă instanță, ce-l frământă pe gânditorul Tolstoi depășește ordinea estetică sau morală; miza scrierilor sale este alta, Viața și Moartea. Vladimir Nabokov

  • Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia
    38.91 LEI

    Intr-o buna zi, un baiat din Suedia, un strengar pus maim ult pe nazbatii decat pe treaba, s-a pomenit prefacut intr-un naparstoc, inalt numai cat o schioapa.

    Asa incepe povestea prichindelului Nils, care a zburat o vara intreaga pe spinarea gascanului Martin, in tovarasia unui card de gaste salbatice, peste ogoarele si muntii, satele si orasele, lacurile si insulele frumoasei tari a Suediei.

    Nils strabate in vazduh toata Suedia, din Scania, provincial ei cea mai de sud, pana-n Laponia, apoi zboara de-a lungul coastei apusene a tarii pana in locul de unde please. Suedia se desfasoara asadar privirilor noastre si ale lui Nils ca o harta intinsa si amanuntita, dar nu ca o harta geographic obisnuita, ci vie, de neuitat.

    In tot timpul fermecatei sale calatorii, micul baiat vede nu numai cat e de frumoasa Suedia sa, ci si cat de harnici si minunati sunt oamenii ei. La sfarsit, prichindelul isi redobandeste infatisarea lui de om numai fiindca si el a devenit simtitor la durerea altora, bun si saritor la nevoie si, mai ales, statornic in prietenie. - Viorica Huber

  • Pisica printre porumbei
    42.28 LEI

    Într-un palat din Ramat, un prinț îi încredințează pilotului său un pachet de bijuterii, în speranța că acesta le poate introduce fraudulos în Anglia. Dar înainte ca pachetul să ajungă la destinație, atât prințul, cât și pilotul sunt morți. O fată înspăimântată îi expune lui Hercule Poirot unul dintre cele mai provocatoare cazuri din lunga lui carieră: un ucigaș terorizează o faimoasă școală de fete; o elevă nevinovată a devenit un adevărat magnet pentru rău și moarte. Cumva, cele două cazuri sunt conectate și numai Poirot poate rezolva acest dublu mister.

  • Ferma animalelor
    25.26 LEI

    George Orwell este autorul englez cu cea mai mare notorietate in literatura cu tema distopica, doua dintre romanele lui, Animal Farm si 1984, fiind frecvent citate drept momentele de cotitura in constructia fictională a unei „societati de cosmar a politiei gandirii care pretindea supunere oarba fata de Big Brother, care a promovat stirile si a manipulat inregistrarea trecutului pentru a controla prezentul“. Propaganda si manipularea sunt temele principale ale acestor romane, cu o mentiune suplimentara de nuanta: romanul Ferma Animalelor a fost influentat in mare masura de teoria marxismului care, la randul ei, a servit drept principala sursa de inspiratie pentru majoritatea romanelor “distopice”.

    Insa Ferma Animalelor a fost „proiectat sa parodieze tradarea idealurilor socialiste de catre regimul sovietic“, iar tonul parodic este formula discursiva dominanta, intentia fiind transparenta: satirizarea Revolutiei ruse; in acelasi timp, dincolo de intentia auctoriala, romanul “are o aplicatie mai larga in masura in care (el) a insemnat ca acel tip de revolutie (revolutie conspirative violenta, condusa de oameni inconstienti, infometati de putere) nu poate duce decat la o schimbare de stapani”. - Lucian Pricop

  • Ultimul suspin al Maurului
    44.96 LEI
    Ultimul suspin al Maurului este povestea lui Moraes Zogoiby (poreclit „Maurul“ de mama sa, una dintre artistele cele mai de seamă ale Indiei), a familiei şi a ciudatei sale vieţi care se scurge de două ori mai repede decît a celorlalţi. Prin analogie însă, este şi povestea Indiei secolului XX, cele două planuri împletindu-se pentru a crea o lume plină de personaje felurite, de pasiuni nebuneşti şi mistere întunecate, de fărădelegi, de inocenţă şi cruzime, de-a lungul a patru generaţii de neguţători de mirodenii, artişti şi revoluţionari. „Tot ce e îngrozitor, dar şi plin de bucurie în viaţa omenească este cuprins, într-un clocot uriaş, în această carte.“ (Nadine Gordimer)
  • Evanghelia după Isus Cristos
    65.00 LEI
    „Chiar dacă ar fi scris doar acest roman, Saramago și-ar fi câștigat un loc în biblioteca universală și în memoria umanității.“ (The Nation) „Cel mai polemic roman al lui Saramago, care pornește de la un eveniment abominabil din Evanghelii: uciderea pruncilor. După cum se știe, avertizat de un înger despre planul lui Irod, Iosif fuge împreună cu Maria și copilul Isus în Egipt. Oare ce am fi făcut noi, simpli muritori, în locul lui Iosif? se întreabă Saramago. Ceea ce lui Iosif nu i-a trecut prin minte: ne-am fi anunțat vecinii despre masacrul care urma să aibă loc... În jurul vinii și responsabilității unui om devenit sfânt, care nu încearcă nici cel mai mic regret, Saramago construiește unul dintre cele mai frumoase romane ale sale.“ (Magazine littéraire)
  • A doua carte a junglei
    42.28 LEI

    După Cartea Junglei (1894), Kipling încheie saga lui Mowgli cu cinci povești esențiale, care adaugă noi dimensiuni aventurilor și vieții băiatului crescut de lupi. Distins cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1907, Kipling a fost apreciat pentru observația sa acută, imaginația originală și talentul său de povestitor. Poveștile sale, inclusiv cele din acest volum, au traversat deceniile, s-au bucurat de ecranizări celebre și continuă să fascineze cititorii de toate vârstele.

     

  • Pe aripile vantuluI (vol. III)
    42.28 LEI
    Epuizat din stoc
    Cu acțiunea plasată pe fundalul dramatic al Războiului Civil american și al Reconstrucției, Pe aripile vântului, magnificul roman istoric al lui Margaret Mitchell, este o poveste de neuitat despre iubire și pierdere, despre o națiune divizată de pasiuni mortale și al cărei destin va fi schimbat pentru totdeauna. Însă, mai presus de toate, e povestea frumoasei și lipsitei de scrupule Scarlett O'Hara și a galantului aventurier Rhett Butler, două dintre cele mai celebre personaje din istoria literaturii anglo-americane de la Romeo și Julieta, eroii lui Shakespeare. Pe fundalul frământărilor și al prefacerilor aduse de război și de perioada postbelică, își poartă destinul eroii cărții – frumoasa, strălucitoarea și neîndurătoarea Scarlett O'Hara; Rhett Butler, cu personalitatea sa fascinantă; blânda și devotata Melanie și Ashley Wilkes, care nu izbutește să-și mai găsească locul în lumea de după război. Pe aripile vântului este un roman pasionant, plin de viață, care le va stărui în minte cititorilor mult timp după ce au întors ultima pagină.
Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Editura