Literatură străină

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 1111-1140 din 11077

  • Cvasiobiect
    55.00 LEI

    Combinaţie de satiră amară, parodie şocantă şi halucinaţie bizară, Cvasiobiect marchează debutul lui José Saramago în proza scurtă. Fiecare text prezintă o viziune suprarealistă şi uneori tragicomică asupra vieţii sub dictatură. În proza „Lucruri”, existenţa unui funcţionar de stat este ameninţată de dispariţia obiectelor din jur. În „Embargou”, un bărbat neidentificat se vede captiv în propria maşină aparent fără motiv. În „Reflux”, un rege fără nume se teme atât de tare de moarte, încât nu suportă vederea unei procesiuni funerare, a unei pietre tombale sau a hainelor de doliu, astfel că dispune construirea unui cimitir cu ziduri gigantice ca să ascundă orice indiciu referitor la moarte. Scrise în anii de după prăbuşirea dictaturii lui Salazar şi publicate în volum în 1978, povestirile reunite în Cvasiobiect atestă forţa imaginaţiei lui Saramago şi talentul său incomparabil, care-i permit să elaboreze fantezii impresionante prin extravaganţa, dar şi prin luciditatea lor.

    „Asemenea lui Faulkner, Saramago este un scriitor atât de stăpân pe resursele și pe scopul său ultim, încât poate insufla viață oricărei povești, oricât de neverosimilă ar părea la prima vedere.” (John Updike)

    Cvasiobiect este o creație minunată și o lectură îmbătătoare, ca toate cărțile lui Saramago. Agonice, absurde, pendulând între comic și groază, povestirile din acest volum conțin cugetările sibilinice ale maestrului pe tema mortalității și a limbajului și au o frumusețe delicată, ce se dezvăluie lent.” (Fast Forward Weekly)

    „Un gigant al literaturii europene. Cititorii neinițiați pot găsi în acest volum o ilustrare esențială a problematicii lui Saramago pe teme ca alienarea, colapsul social și represiunea politică, precum și alternativele la acestea. Pentru cititorii fideli, e o carte de savurat.” (Morning Star)

     

  • Pentru moment, nu pentru totdeauna
    51.80 LEI

    O satiră horror despre o familie de ucigaşi profesionişti răspunzătoare pentru cele mai atroce evenimente din istorie şi despre doi fraţi tineri care sunt sortiţi să preia afacerea într-o bună zi. Otto şi Cecil au parte de o copilărie privilegiată în zona rurală galeză. Le place să se uite la documentare despre natură, să se joace cu poneiul lor, să-l imite pe bunicul şi… să-i omoare pe servitori. Afacerea familiei este crima. Cu toate astea, nu e aşa de uşor să duci mai departe moştenirea familiei în condiţiile unui torent de ameninţări şi distrageri care par să se ivească la tot pasul. Mai întâi o adevărată cavalcadă de puşcăriaşi evadaţi care se tot înfiinţează la uşa lor. Ca să nu mai vorbim de preceptorul depravat care are o înclinaţie pentru ciopârţirea păpuşilor gonflabile. Apoi dependenţa tot mai mare de opioide a mamei. Şi cine ştie pe unde-o fi umblând tatăl. A dispărut pur şi simplu într-o zi, în timp ce se plimba cu mama lor prin aşa-numita pădure fantomă. Când bunicul pune presiune pe Otto să preia frâiele afacerii, devine tot mai limpede că toate astea se vor termina în unul din două feluri: o apocalipsă nucleară sau doar o zi obişnuită în grădina din spate. Şi, ca în toate romanele de Chuck Palahniuk, ambele sunt posibile.

    „Palahniuk nu scrie pentru turişti. El scrie pentru cei atraşi de imaginaţia sălbatică şi furioasă expusă la vedere şi de umorul care distruge tabuurile.” (The New York Times)

    „Cu fascinaţia lui pentru basmele contemporane, mai degrabă dure şi obscene decât drăguţe, Palahniuk este fără îndoială cel care va moşteni locul lui Vonnegut în literatura americană.” (San Francisco Chronicle)

    „Cu adevărat unic. Palahniuk scrie la limita nebuniei, îi simţi efectiv nevoia disperată de-a descoperi adevărul profund al lucrurilor.” (The Seattle Times)

    „Una dintre cele mai febrile imaginaţii din literatura americană.” (The Washington Post)

  • Barbatul care iubea cainii
    89.99 LEI
    Epuizat din stoc
    În anul 2004, Iván, un scriitor aspirant care conduce o clinică veterinară în Havana, rememorează un episod din 1977, când a întâlnit un bărbat misterios care plimba doi ogari pe plajă. „Omul care iubea câinii“ a început să îi încredințeze lui Iván povești despre ucigașul lui Troțki, Ramón Mercader, un prieten apropiat al său despre a cărui viață știa multe detalii intime.
  • Băiatul și câinele
    59.00 LEI
    Un câine schimbă viețile tuturor celor care îl iau în călătoria lui pe urmele primului stăpân, în acest roman înălțător despre legătura dintre om și câine și puterea conexiunii. După un cutremur și un tsunami devastator, un tânăr din Japonia găsește un câine vagabond în fața unui magazin, pe zgarda căruia scrie „Tamon”. Bărbatul decide să-l păstreze pe Tamon, devenind primul dintr-un șir de stăpâni în călătoria de cinci ani a câinelui pe urmele primului său stăpân, Hikaru, un băiat care nu a mai vorbit după tsunami. Agent al sorții, Tamon este un dar pentru toți cei care îl primesc în viața sa.
  • Ultima sansa
    50.74 LEI
    Barcelona, anii 1990. A., un cunoscut scriitor argentinian, izolat in casa sa din cauza unei boli degenerative, si-a terminat ultimul roman si se teme ca nu-l va vedea niciodata publicat. Convins ca faima sa se datoreaza unei neintelegeri cu privire la opera sa, pe care toata lumea o citeste intr-un mod gresit, el decide sa-l invite pe tanarul Merton, un critic literar intransigent, prin intermediul puternicului sau agent literar, in speranta ca , intr-un final, cineva va reusi sa o citeasca in cheia corecta.
  • Simbolul pierdut
    79.29 LEI
    Celebrul profesor de simbolistica Robert Langdon accepta solicitarea de a sustine o prelegre la sediul capitoliului, in Washington, DC. Dar planurile lui sunt intrerupte cand in Rotonda este descoperit un obiect deconcertant, cu cinci simboluri artistic tatuate, obiect pe care Langdon il recunoaste ca fiind o staveche invitatie de a patrunde intr-o lume aparent pierduta a unei cunoasteri ezoterice potential periculoase.
  • Haremul regelui
    42.18 LEI
    • Premiul Goncourt des Lyceens 2020 pentru romanul Femei fara rabdare Ambitia si traditia pot ucide dragistea? O poveste de dragoste emotionanta! Boussoura si Seini sunt un cuplu modern care locuieste in Yaounde, Camerun. Ea este profesoara de literatura, el doctor. O familie fericita, pana in ziua in care trecutul lui Seini il ajunge din urma si totul se schimba brusc. Fiu de rege, Seini este chemat sa preia conducerea. In ciuda rezervelor sotiei sale, atractia puterii este mai intensa. Devenit lamido comandant al credinciosilor si garant al traditiilor Seini se transforma intr-un rege atotputernic.
  • Înverșunat
    68.71 LEI

    O poveste emoționantă și imprevizibilă, care reușește să surprindă durerea și furia unor adolescenți condamnați încă de la naștere, Înverșunat a primit în 2024 premiul Eugène-Dabit.

    Jules Bonneau e delincvent de mic: de foame, a furat. E soi rău – mama l-a părăsit, bunicii nu-l vor. E obișnuit să nu primească ajutor decât de la cei ca el, orfani sau abandonați. Adulții – dinăuntrul sau din afara închisorii – sunt cei din cauza cărora suferi, atât de mult încât violența îți devine singurul limbaj. Jules crede că își va găsi scăparea departe, dar se va găsi pe sine cu ajutorul celor care vor ști să îi fie aproape.

    „Nu-l veți uita prea curând pe Jules, cu accesele sale de furie, cu impulsurile lui ucigașe, cu dorința lui de răzbunare. Sorj Chalandon l-a adoptat pe acest copil pe care familia l-a alungat pe o insulă în mijlocul valurilor.“ — Le Figaro

    „O carte despre lumină, despre fisurile prin care se strecoară aceasta, despre întâlnirile fericite și nefaste care ajung să alcătuiască un om. Un roman despre răspântiile vieții, despre speranță și omenie. “ — La Page des libraires

  • Povestea fără sfârșit
    Preț special 59.09 LEI Preț standard 78.78 LEI

    Povestea fără sfârșit – Michael Ende: o aventură magică despre imaginație, identitate și curaj

    „Există oameni care nu sunt niciodată în stare să ajungă în Fantázia, spuse domnul Koreander, și mai există oameni care sunt în stare, dar rămân acolo pentru totdeauna. Și mai există câțiva care se duc în Fantázia și se întorc înapoi. Așa ca tine, Bastian. Iar aceștia vindecă ambele lumi.“

    Când Bastian descoperă într-un anticariat o misterioasă carte legată în mătase arămie, nici prin gând nu-i trece că o să-i fie încredințată o misiune importantă. E nevoit să pătrundă cumva în carte și să salveze Fantázia, un tărâm al imaginației în care orice este posibil, și în care te poți și pierde. Viața Crăiesei Copile stă în mâinile sale și e hotărât să riște totul pentru a o salva.

    Adevărata încercare pe care Bastian e nevoit să o depășească nu este pătrunderea în Fantázia și salvarea ei, ci descoperirea căii prin care se poate întoarce în lumea reală. Iar părăsirea unui tărâm fără hotare se dovedește cu atât mai grea.

    Scriind o poveste în poveste ce se autogenerează la infinit, Michael Ende le demonstrează cititorilor săi că nimic nu se sfârșește cu adevărat, ci doar se preschimbă, și că, în final, cheia ce deschide poarta tuturor posibilităților stă în puterea de a afla cine ești cu adevărat.

    Despre carte: 

    Bastian, un băiat timid și retras, evadează din realitatea cotidiană într-o lume magică – Fantázia, unde poveștile prind viață și fiecare alegere contează. Pe măsură ce el devine parte din poveste, învață lecții esențiale despre curaj, prietenie, responsabilitate și puterea imaginației, transformându-se pe parcursul călătoriei într-o versiune mai conștientă și mai curajoasă a propriei persoane. 

    Beneficii educative: 

    • Cultivarea imaginației și creativității: Lumea construită de Michael Ende este un exercițiu extraordinar de gândire creativă și un stimulent pentru dezvoltarea imaginației vizuale și narative.

    • Explorarea identității personale: Cartea urmărește transformarea interioară a lui Bastian, oferind cititorilor oportunitatea de a reflecta asupra propriei deveniri și valorilor personale.

    • Promovarea lecturii ca formă de evadare constructivă: Povestea subliniază puterea vindecătoare și formativă a lecturii, un mesaj puternic într-o lume digitalizată.

    • Învățarea prin metafore și simboluri: Povestea este încărcată de simboluri ce pot fi analizate și discutate, contribuind la dezvoltarea gândirii critice și a competențelor interpretative.

    • Valori morale universale: Curajul, loialitatea, altruismul și responsabilitatea sunt teme centrale, transmise subtil, dar cu impact puternic.  

    Opinii editoriale

    "Când eram mică mi-am dorit o carte care nu se termină niciodată. Povestea fără sfârșit a rămas cu mine pentru totdeauna,pentru că m-a învățat că fantezia mea poate duce povestea mai departe. Oricând, din orice punct. Copilul meu a citit-o cu sufletul la gură, fiindcă saga lui Bastian e genul care te ține treaz până în zori, cu lumi fantastice și animale fantasmagorice. Rămâne să descopere crescând că fiecare dintre noi e Atreju și poate salva tărâmul imaginației. Nu vă uitați întâi la film, citiți povestea, nu se va termina niciodată!" - Andreea Caleman. 

    „După ce o să ajungeți la Cele Trei Porți Fermecate și o să vizitați Țara Bătăușilor și Orașul Strigoilor (vă recomandăm să vă plimbați și prin Pădurea Nopții), o să vă amintiți cu cel mai mare drag de acest băiat singuratic și nefericit, care la începutul romanului este batjocorit pentru că îi place să citească și să inventeze povești. Serios acum, oare e atât greșit să-ți dorești să-ți petreci timpul în compania ființelor fermecate, în condițiile în care ești înconjurat de colegi răutăcioși, iar propriul tată te ignoră, veșnic îngândurat?" - Simona Stoica

    Povestea fără sfârșit înlocuiește o jumătate de bibliotecă.“ Deutsches Allgemeines Sonntagsblatt

    „Un puternic colaj alcătuit din imagini mitice.“Die Zeit

    De ce să o citești:

    • O scrisoare de dragoste pentru cei care nu renunță niciodată la imaginația lor

    • O carte cu multe înțelesuri

    • O capodoperă literară

    Cunoscutul scriitor german Michael Ende (n. 1929 – d. 1995), devenit celebru mai ales prin romanele sale pentru copii, a fost, de asemenea, actor, critic de film și autor dramatic. Este fiul artistului plastic Edgar Ende, cu care a avut o relație tensionată, marcată de scurte momente de reconciliere.
    Crescut în lumea boemă a pictorilor, scriitorilor și sculptorilor, Michael Ende prețuiește, mai presus de orice, darul imaginației. Primul roman al lui Ende, Jim Năsturel şi Lukas, mecanicul de locomotivă, a fost publicat, în 1960, după ce fusese respins de mai multe edituri, iar doi ani mai târziu, apare și Jim Năsturel și cei 13 sălbatici.
    Romanul Momo, o poveste fantastică despre importanța covârșitoare a timpului în societatea modernă, a apărut în 1973, iar șase ani mai târziu vede lumina tiparului Povestea fără sfârșit, volum caracterizat de critica literară drept o carte pentru copii, potrivită și pentru adulți, şi o carte pentru adulți, potrivită și pentru copii. O capodoperă despre magia nesfârșită a cărților și despre puterea fanteziei.

  • Suflete ranite
    79.99 LEI
    A fost o aventură secretă. Până când a devenit un scandal public. Beth avea șaptesprezece ani când l-a cunoscut pe Gabriel. În timpul acelei veri amețitoare, intense, el a făcut-o să gândească și să simtă cu totul altfel decât până atunci. Ea a crezut că e începutul unei mari povești de iubire, ce nu avea să se sfârșească nicicând. Însă când Gabriel a plecat de acasă, pentru a împlini așteptările familiei lui, Beth a fost distrusă.
  • Caruselul de la miezul noptii
    74.99 LEI
    Evadează într-o poveste fermecătoare, de o strălucire întunecată, despre suferință, obsesie, răzbunare și o iubire nepieritoare. Paris, 1900. Bântuit de moartea tragică a soției și a fiului său, constructorul de carusele Gilbert Cloutier lucrează neobosit ca să-și termine capodopera la timp pentru Expoziția de la Paris. Pe măsură ce se apropie de finalizarea creației sale, o idee primejdioasă prinde contur în mintea lui Gilbert.
  • Minciuni nenumarate
    65.00 LEI
    Sloane Caraway este o mincinoasă. Spune minciuni inofensive, de cele mai multe ori, pentru a-și face un pic mai interesantă viața pe care o resimte tristă și măruntă. Așa că, atunci când Sloane vede o fetiță în lacrimi într-o după-amiază în parc, nu se poate abține: îi spune tatălui (foarte chipeș) al fetei că este asistentă medicală și îl ajută să scoată un ac de albină din piciorul fetei.
  • Între cădere și zbor
    47.57 LEI
    Clementine Haas își pierde toate amintirile după un accident aviatic din care doar ea a supraviețuit. Străină de propriul trecut și copleșită de atenția presei, are o singură certitudine: trebuie să fugă… Ajutată de Kieran, un irlandez cu un farmec aparte, se refugiază într-un orășel liniștit, unde încearcă să își construiască o nouă identitate.
  • Arsène Lupin și comoara diavolului
    47.00 LEI
    Arsène Lupin încă nu a împlinit șaptesprezece ani, dar deja are un talent aparte pentru aventură, mister și, desigur, pentru a pune mâna pe ceea ce nu-i aparține.
  • Ultimele cinci dorințe
    40.00 LEI
    Jason, un băiat de zece ani cu o afecțiune cardiacă gravă și o listă de dorințe de îndeplinit, nu se lasă doborât de greutățile vieții. Când îl întâlnește pe domnul Murray McBride, un bătrân care pare că a pierdut orice speranță, totul se schimbă. Împreună, pornesc într-o aventură plină de momente emoționante și de umor.
  • Vrajitorul si globul de cristal (seria Turnul Intunecat, partea a IV-a)
    Preț special 99.10 LEI Preț standard 132.13 LEI

    Roland, ultimul pistolar, și ceata lui de prieteni au scăpat ca prin urechile acului dintr-o lume pentru a pătrunde într-o alta – o versiune apocaliptică a orașului Topeka, Kansas. Odată ajunși acolo, în drumul prin deșert spre un palat de cristal, Roland le povestește cum și-a câștigat pistoalele, în urmă cu mulți ani, pe vremea când o iubea pe frumoasa și curajoasa Susan Delgado.

    Pe acest drum plin de peripeții, cu toții atrași într-un vechi mister unde magia și pericolul sunt la tot pasul, povestea lui Roland adaugă noi straturi mitologiei Turnului Întunecat.

    Plasat într-un decor de-o măreție legendară, plin de răsturnări de situație, presărat cu imagini fermecătoare și personaje memorabile, Vrăjitorul și globul de cristal atinge noi culmi ale rafinamentului, care fac din seria TURNUL ÎNTUNECAT o epopee de neegalat.

  • Tinuturile pustii (seria Turnul Intunecat, partea a III-a)
    Preț special 79.28 LEI Preț standard 105.71 LEI

    Armada reia seria emblematică „Turnul întunecat”, într-o ediție de colecție, o adevărată experiență vizuală și tactilă menită să transporte cititorii în lumea misterioasă imaginată de Stephen King. Designul unic, realizat de graficianul Adnan Vasile, și tehnica sprayed edges construiesc vizual colecția asemenea unui puzzle a cărui imagine se dezvăluie cu fiecare volum.

    A treia parte din seria TURNUL ÎNTUNECAT
     
    Roland, ultimul pistolar, se apropie tot mai mult de Turnul Întunecat, care amenință să-i consume visele și coșmarurile. Urmăriți de Străinul fără Vârstă, se aventurează alături de tovarășii săi pe un drum presărat cu pericole, până la Lud, un oraș pustiit și plin de mistere.
     
    Pe măsură ce traversează deșertul damnării, această lume nouă și macabră le dezvăluie treptat cine și ce le determină destinul.
     
    Amestec desăvârșit de acțiune și suspans, Ținuturile pustii își ține cititorii cu sufletul la gură în așteptarea următorului volum. Turnul este tot mai aproape.
     
    „Al treilea volum din TURNUL ÎNTUNECAT oferă momente remarcabile de fantasy, suspans și horror pur.“ - Publishers Weekly
     
    „Seria TURNUL ÎNTUNECAT este coloana vertebrală a operei lui Stephen King. O epopee întunecată care îmbină elemente de fantasy, horror și western într-o poveste uluitoare despre căutare, destin și sacrificiu.” - Marian COMAN
  • Spioana din umbra
    38.00 LEI
    Ediție bilingvă engleză-română. Însetată de aventură, tânăra Emma Edmonds se deghizează în bărbat pentru a se înrola în armata Uniunii, în timpul Războiului Civil din America.
  • Toate celelalte mame ma urasc
    Preț special 43.60 LEI Preț standard 58.13 LEI

    O mamă va face orice pentru a-și salva copilul. Orice.

    „Băiatul dispărut este Alfie Risby, în vârstă de 10 ani, și, ca să fiu complet sinceră cu tine, e un mic ticălos.“

    Florence Grimes, în vârstă de treizeci și unu de ani, alege întotdeauna calea ușoară. Singură, falită și neîmplinită după sfârșitul umilitor al carierei ei într-o trupă de fete, are un singur motiv să se dea jos din pat în fiecare dimineață: fiul ei de zece ani, Dylan. Dar când Alfie Risby, bătăușul fiului ei și moștenitorul unui vast imperiu de produse congelate, dispare în mod misterios în timpul unei excursii școlare, Dylan devine principalul suspect. Florence se confruntă, pentru prima dată, cu o provocare de care nu poate să fugă: trebuie să-l găsească pe Alfie și să demonstreze nevinovăția lui Dylan, altfel riscă să-l piardă pentru totdeauna. Și toate astea în ciuda faptului că nu are nicio abilitate utilă (cu atât mai puțin abilități de investigator) și că toate celelalte mame de la școală o detestă. Ah, și mai există și suspiciunea că Dylan s-ar putea să nu fie chiar atât de inocent pe cât și-ar dori să creadă.

  • Copiii lui Himmler
    Preț special 43.60 LEI Preț standard 58.13 LEI

    HEIM HOCHLAND, BAVARIA, 1944

    În prima maternitate nazistă, zvonurile despre război ajung cu greu. Totul e menit să ofere un cadru armonios nou-născuților din ordinul SS și mamelor lor de „rasă pură“.

    Tânăra Renée, o franțuzoaică repudiată de familie după ce s-a îndrăgostit de un soldat german, își găsește refugiul acolo, în așteptarea unei nașteri nedorite. Helga, o infirmieră responsabilă cu îngrijirea femeilor însărcinate și a bebelușilor, e martora destinelor tragice ale unora dintre locatare și ale copiilor respinși atunci când nu îndeplinesc criteriile cerute. În fața acestei cruzimi, convingerile ei ajung să se clatine.

    Pe măsură ce Aliații se apropie, organizarea bine pusă la punct a maternităților Lebensborn se năruie, iar adăpostul devine o capcană. Ce se va întâmpla cu ei când vor sosi soldații americani? Care vor fi opțiunile lor?

  • Heidi, fetita muntilor
    20.09 LEI
    Epuizat din stoc
    Heidi, fetita muntilor este un roman clasic pentru copii, care urmareste povestea unei fetite orfane si pline de viata, trimisa sa locuiasca cu bunicul ei retras intr-un sat din Alpii elvetieni. Desi la inceput pare o situatie dificila, Heidi ajunge sa se indragosteasca de natura, munti si de oamenii din jur. Cand este dusa la oras pentru a fi tovarasa unei fete bolnave, dorul de munti si libertate o copleseste. Cartea este o oda adusa simplitatii, iubirii de natura si bunatatii sufletesti.
  • Orașul adormit
    64.00 LEI
    Epuizat din stoc
    Ce ai face dacă, dintr-odată, mama și tata n-ar mai fi lângă tine să-ți poarte de grijă? E întrebarea care îi frământă pe Kryštof, Ema, Kristýna și Samuel în dimineața când descoperă că părinții lor au căzut într-un somn adânc. Un fenomen ciudat face ca toți adulții care au avut vreodată copii să doarmă profund. Curând, lumea e cuprinsă de haos: electricitatea se întrerupe, străzile devin periculoase, orașul se umple de personaje bizare care încearcă să profite de situație și, treptat, se instalează anarhia. Lipsiți de ocrotire, cei patru frați trebuie să găsească o cale de a supraviețui. Mai ales când mezinul e răpit, iar ceilalți trei pornesc într-o călătorie prin necunoscut pentru a-l salva.
  • Rău trupesc
    68.61 LEI

    Satiric, palpitant și înfricoșător, romanul Rău trupesc cartografiază cursul năvalnic și întunecat al setei pentru putere – atât sexuală, cât și politică, un crescendo, care ne conduce spre un deznodământ devastator. 

    O carte puternică și remarcabil construită, Rău trupesc este povestea lui Rennie Wilford, o tânără jurnalistă a cărei viață începe să se destrame sub amenințarea bolii. În convalescență, protagonista caută refugiu în St. Antoine, o insulă din Caraibe. Aici, Rennie descoperă o lume sfâșiată de conflicte, în care propriile reguli de supraviețuire nu o mai pot ajuta. Acest roman este mai mult decât o poveste de iubire dintre doi oameni. Necruțător și ironic, romanul lui Margaret Atwood explorează, în esență, lupta pentru putere și acea nevoie de compasiune care depășește ceea ce înțelegem de obicei prin „iubire”.
     

    „M-a lăsat fără grai. Margaret Atwood pare capabilă să creeze orice: oameni, locuri, conflicte; o ureche muzicală impecabilă, o voce ireproșabil redată – și, pe lângă toate acestea, presară cu nonșalanță printre pagini scene remarcabile, care te iau prin surprindere, captivându-te și copleșindu-te.” - ANATOLE BROYARD, THE NEW YORK TIMES

    „Un roman sofisticat, splendid construit – cartea cea mai bogată, cea mai complexă a lui Atwood.” - SATURDAY REVIEW

    „Îmbină în mod desăvârșit o importantă doză de umor [...] cu tenebrele periculoase ale politicii și ale istoriei.” - THE BOSTON GLOBE

    „[Rău trupesc] îi consolidează locul în galeria celor mai importanți romancieri.” - COSMOPOLITAN

     

  • Pactul rozei
    95.04 LEI
    Epuizat din stoc

    Pactul rozei este una dintre acele cărți fantasy, care schimbă felul în care ai gândit până în acel moment.

    Orice locuitor din Anglia are dreptul să încheie un pact cu regina nemuritoare a elfilor.

    De la tinerele din înalta societate se așteaptă că ceară calități care le vor ajuta să pună mâna pe pretendenți de soi: un talent incredibil la pian în schimbul uneia dintre cele mai fericite amintiri din copilărie. Un zâmbet perfect în schimbul abilității de a simți gustul.

    Debutul în societate al lui Ivy sosește cu o neașteptată provocare: o competiție la finalul căreia norocoasa se va mărita cu fiul elf al reginei, prințul Bram. Este un premiu cu ajutorul căruia tânăra și-ar putea salva familia de la ruină și și‑ar putea elibera sora mai mare de pactul care a distrus-o.

    Totuși, în fiecare înțelegere cu elfii există ceva putred. Prinsă în mijlocul balurilor strălucitoare, al concurenței feroce și al unei alianțe periculoase cu desfrânatul prinț Emmett, fratele mai tânăr al lui Bram, Ivy își dă seama că în centrul acestui concurs se află un complot întunecat care ar putea să distrugă întreaga Anglie și să-i frângă inima.

    „Dacă Bridgerton și Prințul nemilos ar avea un copil, ar fi această carte. Pactul rozei este un început de serie fantastic de captivant care creează dependență și care sigur îi va pune pe cititorii săi pe jar. Cu o scriitură iscusită și un fir narativ irezistibil, am devorat acest roman ca pe o bomboană. Dacă ești în căutarea următoarei senzații YA, iat-o!” - ADALYN GRACE, autoare seriei „Beladona”

    „Luxuriantă și periculoasă precum petalele unei flori stropite cu otravă. Cu răsturnări de situație, secrete și săruturi furate, m-a ținut cu sufletul la gură până la ultima pagină; Pactul rozei pășește magistral în lumea romanelor fantasy clasice.” - AVA REID, autoarea bestsellerului Povești spuse pe limba apei

    „Să citești Pactul rozei este ca și cum ai mușca dintr-un fruct perfect al elfilor – întunecat și delicios de dulce.”  - SHELBY MAHURIN, autoarea bestsellerului Vălul stacojiu și a seriei „Șarpe & porumbel”

    „Una dintre cele mai reușite povești romantice fantasy ale anului! Cu personaje fermecătoare, jocuri întunecate și înșelătoare ale elfilor, precum și cu o poveste de dragoste arzătoare care răspunde tuturor dorințelor tale, Pactul rozei se va bucura cu siguranță de un mare succes. Fără îndoială, pactul meu cu regina elfilor ar fi pentru a primi imediat continuarea.”  - KERRI MANISCALCO, autoarea seriei-fenomen „Anchetele lui Audrey Rose”

  • Fiica doctorului de la Auschwitz
    63.33 LEI

    O poveste copleșitoare și de neuitat despre cel de-Al Doilea Război Mondial. Una dintre cărți de ficțiune istorică în care pe fundalul evenimentelor acelor vremuri se conturează o poveste de dragoste care pare imposibilă.

    Auschwitz, 1941: Meseria tatălui ei era să salveze viețile ofițerilor SS. Ea însă alege să riște totul pentru a salva viețile prizonierilor.

    În Polonia ocupată de naziști, Sofia nu își mai poate privi tatăl în ochi. Mama ei, mult iubita soție a bărbatului, este evreică – cum de îndrăznește tata să lucreze ca medic pentru ofițerii SS? Tânăra nu îl poate ierta, chiar dacă bărbatul a făcut acest compromis pentru a le salva viețile.

    În puterea nopții, Isaac coboară, alături de alte sute de prizonieri, din trenul plin până la refuz. Dincolo de sârma ghimpată de la Auschwitz, soldații îi împresoară, iar sunetele împușcăturilor răsună de pretutindeni. Naziștii hotărăsc soarta deținuților pe loc, iar Isaac este ales să muncească, nu să moară.

    În fiecare zi, Isaac și colegii lui sunt trimiși la o fermă din apropiere. De la răsăritul și până la apusul soarelui, deținuții muncesc pământul, aproape fără să mănânce nimic. Isaac simte că fiecare gură de aer ar putea fi ultima, așa încât, atunci când vede o fată frumoasă cu părul castaniu-roșcat care îl spionează de la una dintre ferestrele casei, i se pare că visează…

    Sofia refuză să accepte ceea ce vede. Tânăra ignoră sfatul tatălui și, evitând gărzile, își riscă viața pentru a-i strecura o scrisoare băiatului cu ochi verzi din grădină. În câteva rânduri, îi explică faptul că a ascuns mâncare pentru deținuți și că va face tot ce îi stă în putere să îi salveze.

    Aceste schimburi secrete reprezintă începutul unei evadări care ar fi trebuit să fie imposibile – și al unei povești de neuitat. Este însă dragostea suficientă pentru a ține piept răului? 

    Unul dintre acele romane istorice în care cititorul se întreabă dacă Sofia și Isaac vor supraviețui, în acele momente când se ascund sub pământ. Pot ei să-și țină respirația și să reziste în timp ce naziștii îi vânează?

    „Ficțiune istorică despre cel de-Al Doilea Război Mondial la cel mai înalt nivel. Romanul ilustrează modul în care războiul, convingerile politice și chiar concepțiile greșite pot duce la rupturi în familie.” - Suanne Schafer

    „Genială! Recomand din tot sufletul această carte și abia aștept să descopăr ce a mai scris autoarea!” - Rachel Bustin

    „O meditație profundă asupra celor care au luptat, au refuzat cu încăpățânare să cedeze și nu au renunțat la speranță nici măcar atunci când părea o misiune imposibilă. O lectură care te va tulbura, dar pe care este indicat să o parcurgi.” - Rosepoint Publishing

    „Fiica doctorului de la Auschwitz rezonează cu cititorii care caută o poveste clară și directă plasată în vremea naziștilor.”  - Historical Novel Society

  • Ziua 1
    55.00 LEI

    Supraviețuitoarea este prinsă într-o minciună.

    Presa transformă nenorocirea în spectacol.

    Cei din afara comunității susțin că evenimentul nici nu a avut loc.

    Ce s-a întâmplat cu adevărat în Ziua 1?

    Un individ înarmat atacă o școală dintr-un orășel englez de la malul mării, declanșând un șir de evenimente care aruncă întreaga comunitate în haos. Rănile nu se închid niciodată, pentru că locuitorii sunt hăituiți și de presă, și de conspiraționiști.

    Însă nici între ei nu mai există acea înțelegere care făcea din Stonesmere un spațiu aproape idilic.

    Fiecare are propria versiune asupra evenimentelor din Ziua 1, secretele sunt îngropate prea adânc, suspiciunile sunt înrădăcinate prea puternic. Indiciile despre adevăr sunt ascunse în spatele unor fațade șubrede, care ar putea dărâma întregul oraș.

    Un roman psihologic care arde mocnit, jucându-se cu mintea cititorului și a personajelor, și care descrie conflictul dintre adevăr și interpretare personală, dintre experiența directă și teoriile conspirației, dintre goana după senzațional și încercarea de a depăși o tragedie.

    „O carte excepțional de ingenioasă.” Clare Mackintosh 

    „O lectură provocatoare, care îți dă fiori.” Shari Lapena 

    „O carte emoționantă, pe care n-o poți lăsa din mână, plină de șocuri năucitoare și amănunte sfâșietoare. Un roman memorabil.” The Wall Street Journal

  • Material bun
    76.11 LEI
    O poveste de dragoste spusa din doua perspective, plina de duiosie, intelepciune si umor, despre ce ne aduce laolalta si ce ne desparte si despre eforturile maturizarii, care face din Dolly Alderton ecoul perfect al noilor generatii.
  • Așa-mi trebuie dacă zic prostii
    26.43 LEI
    Cele mai simpatice, amuzante sau percutante citate din vasta operă a lui Boris Vian, autorul iconoclast al cărui centenar a fost sărbătorit de curând. Dușman al seriozității rigide și al vorbelor goale, Vian a dat poate cea mai frumoasă definiție a umorului: „Umorul e politețea disperării.”
  • Inventarea singurătății
    Preț special 36.75 LEI Preț standard 49.00 LEI
    Inventarea singurătății este cartea de debut în proză a celebrului scriitor american Paul Auster, un volum emoționant și profund personal, scris la scurt timp după moartea tatălui său. Îmbinând elemente de eseu filozofic, biografie și auto-ficțiune, autorul explorează cu o luciditate dureroasă temele absenței paterne, memoriei selective și a modului în care tăcerile formează și transformă vieți întregi. Scris într-un stil sobru, poetic și intertextual, romanul devine o meditație despre solitudine, scris și căutare autentică a sensului în absență.
  • Influența stelelor
    Preț special 36.76 LEI Preț standard 49.02 LEI
    „Influența stelelor” de Emma Donoghue este un roman puternic despre curaj, maternitate și umanitate în vremuri de criză. Pandemia de gripă din 1918 a dus la moartea a zeci de milioane de oameni – o cifră depășită doar de Ciuma Neagră –, într-o perioadă în care omenirea era devastată deja de Marele Război. Acesta este contextul în care se desfășoară acțiunea acestui roman finalizat exact înainte de debutul pandemiei din 2020.
Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Editura