Literatură străină

Grilă Listă
Setați ascendent

Articolele 1201-1230 din 11063

  • Bibliotecarul
    65.00 LEI

    Nimeni nu-și mai aduce aminte de Gromov, cândva scriitor de romane propagandistice, prea puțin gustate de public. Însă pe măsură ce trece timpul, cărțile lui ies iarăși la suprafață, și fiecare îi dă cititorului ei o însușire aparte: furia de a-și înfrunta cu sălbăticie dușmanii; memoria, care aduce în mintea celui care citește imaginile unei copilării fericite; puterea de a ignora teama de moarte. Cu timpul, în țară încep să apară biblioteci, falanstere de lectură susținute de cititori care se războiesc pentru ultimele exemplare ale acestor cărți rare. În vâltoarea luptei dintre proscriși apare și Aleksei, eroul fără vreo calitate aparte, care schimbă destinele tuturor în momentul în care primește Cartea Memoriei, devenind fără voie Bibliotecar. Îmbinând mediul unui univers corupt cu umorul negru, realitatea cu mitul, Mihail Elizarov aruncă asupra Rusiei sovietice din romanul său o privire ironică, într-o poveste despre inepuizabila dorință umană, despre căutarea unui sens în viața trăită într-o lume haotică, iluzorie.

    „O satiră despre absurditatea credinței oarbe și despre oameni care se lasă păcăliți să creadă într-un sistem în care sunt forțați să trăiască.“ – Publishers Weekly

     „Bibliotecarul aparține acelui izvor strălucitor al burlescului și fantasticului ce străbate straturile literaturii ruse ca un filon de aur.“ - Magazine Littéraire

    „Un roman în care cuvintele sunt mai periculoase decât o armă automată.“ – Proza.ru

    „Elizarov este moștenitorul marilor clasici ruși.“ - Prochtenie.ru

    „Un roman care te ține cu sufletul la gură, Bibliotecarul poate fi comparat cu operele lui Gogol sau Bulgakov, păstrându-și în același timp originalitatea.“ - Slate

    Bibliotecarul e o carte originală, ciudată și întunecată în chip încântător.“ - Asymptote

    Mihail Elizarov s-a născut în 1973, în Ucraina. A studiat literatura, apoi, în Germania, la Hanovra, cinematografia. A publicat mai multe romane și volume de proză scurtă. În 2001, romanul Unghii a atras pentru prima dată atenția presei asupra scriitorului, iar cel de-al patrulea roman al său, Bibliotecarul, a fost distins în 2008 cu Premiul Booker pentru Literatură Rusă. Mihail Elizarov scrie, printre altele, pentru Frankfurter Allgemeine ZeitungGQ și Playboy.

  • Despre băutură
    39.95 LEI
    Combinaţia dintre alcool şi scris este deja un clişeu, dar Charles Bukowski îl exploatează cu maximă inventivitate, până la ultimele limite, în întreaga lui operă: în poezie, în povestiri şi romane, în interviuri, chiar şi în corespondenţa personală. Antologia de faţă reuneşte unele dintre cele mai reuşite şi mai solide fragmente literare scrise de el pe această temă. Versuri şi poveşti despre alcool, scene de beţie în baruri sordide sau în singurătate, promiscuitate sexuală şi artă înaltă, mărturisiri despre escapade erotice şi alcoolice, toate se combină şi se împletesc, aşa cum se împleteşte şi biografia lui Bukowski cu creaţia sa literară. Găsim aici unele dintre cele mai comice, mai triste şi mai profunde texte ale scriitorului american, iar imaginea de ansamblu ce se conturează până la final este cea a unei Americi a dezmoşteniţilor şi a rataţilor, a cărei umanitate se dezvăluie pas cu pas. Despre băutură este, în egală măsură, şi o carte despre scris, despre literatură şi despre Bukowski însuşi, captivantul autor-personaj de pe scena literară americană.
  • Leoaicele din Teheran
    59.00 LEI

    Autoarea de bestsellere Marjan Kamali revine cu „o carte plină de atmosferă, o poveste impresionantă despre prietenie, feminism și activismul politic” (People) pe fundalul a trei decenii tulburi din istoria Iranului.

    În Teheranul anilor 1950, micuța Elaheh (sau Zeița, în persană), alintată Ellie, în vârstă de șapte ani, este nevoită, după moartea tatălui, să părăsească împreună cu mama ei confortul traiului burghez și să se mute într-o casă sărăcăcioasă din mahala.

    Singură, copleșită de povara nemulțumirilor fără capăt ale superstițioasei ei mame, care atribuie orice nenorocire invidiei și deochiului, Ellie visează în secret la o prietenă cu care să se joace și cu care să împărtășească totul.

    În prima zi de școală o întâlnește pe Homa, o fetiță cu suflet mare, impetuoasă și irezistibilă, al cărei nume este inspirat de o pasăre mitologică care nu coboară niciodată pe pământ.

    Împreună, joacă șotron, învață să gătească în bucătăria din casa primitoare a Homei, cutreieră printre tarabele colorate ale Marelui Bazar, împart sendvișuri cu înghețată și plănuiesc să devină cândva șir zan, „leoaice” – niște femei neînfricate care să aducă o schimbare în Iran.

    Însă aceste magice clipe de fericire le sunt curmate de planurile mamei lui Ellie de a reveni în lumea celor privilegiați și de mutarea lor înapoi în cartierul rezidențial.

    Ellie ajunge o adolescentă populară la un liceu de elită din oraș, iar amintirea fascinantei prietene din copilărie se estompează încetul cu încetul. Până când Homa reapare în viața ei, iar prezența energică și copleșitoare a acesteia și dorința ei de nestăvilit de a lupta pentru drepturile femeilor iraniene schimbă încă o dată perspectiva asupra lucrurilor.

    Cele două tinere se maturizează și, mânate de idealuri diferite, aleg căi diferite în viață. Un act de trădare al uneia din ele va avea consecințe teribile asupra destinului celeilalte, care ajunge la închisoare.

    Drumurile li se despart, iar ele se înstrăinează, pentru a se regăsi mulți ani mai târziu, când Homa își trimite fiica în America la vechea ei prietenă spre a o proteja de violența protestelor de stradă din Iran.

  • Daydream
    74.99 LEI
    El e tot ce a visat ea vreodata... Cand amanarea unor decizii il forteaza sa aleaga cursul extrem de dificil al ultimului profesor cu care si-ar fi dorit sa aiba de-a face, Henry Turner stie ca va trebui sa munceasca din greu pentru a supravietui inca unui an de facultate. Si acum, cu noul sau statut de capitan al echipei de hochei - pe care nici macar nu si l-a dorit -, Henry chiar nu poate da gres. Dar norocul face sa-i apara in cale Halle Jacobs, pe care Henry o cunoaste cand ajunge din greseala la clubul ei de lectura.
  • Furt
    79.99 LEI
    Secolul XXI bate la usa. In Zanzibar, trei tineri foarte diferiti - Karim, Fauzia si Badar - ajung la maturitate si viseaza la uriasele posibilitati ale tarii lor. Pentru Badar insa, un servitor neinstruit care nu si-a cunoscut niciodata parintii, se pare ca toate usile sunt inchise. Adus sa slujeasca in casa unor oameni instariti din Dar es Salaam, Badar descopera primul camin din viata lui - si prietenia lui Karim, fiul proprietarei. Chiar si atunci cand Badar este alungat in urma unei acuzatii false, Karim si Fauzia refuza sa-i intoarca spatele prietenului lor. Pe masura ce tinerii afla ce inseamna dragostea, pasiunea oarba, munca si traiul ca parinti, legatura lor este pusa la incercare, iar Karim cedeaza tentatiei tradarii, lucru care le va schimba vietile pentru totdeauna. In primul sau roman de la castigarea Premiului Nobel pentru Literatura, Abdulrazak Gurnah spune o poveste captivanta despre vietile intretesute a trei tineri, fiecare cu o intelegere diferita a ideii de a-ti lua soarta in propriile maini.
  • Epopeea lui Ghilgames
    31.71 LEI
    Epopeea lui Ghilgames este un poem epic antic mesopotamian, care spune povestea regelui din Uruk, Ghilgames, si calatoria sa catre nemurire. Poemul este plin de aventura, suferinta, si de cautarea neobosita a sensului si a scopului. Alaturi de prietenul sau, Enkidu, Ghilgames se imbarca intr-o calatorie periculoasa pentru a-l ucide pe monstruosul Humbaba si pentru a dobandi viata eterna. In timpul calatoriei, el trebuie sa se confrunte cu propria mortalitate si cu pierderea prietenului sau drag. Acest poem este o dovada a dorintei milenare a omului de grandoare, si a zbaterilor si a pierderilor inevitabile care o insotesc.
  • Anotimpul albinelor
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI

    „Lucrurile devin imposibile numai dacă te gândești prea mult la ele.“

    A fost odată un sat părăsit, unde n-a mai plouat de o sută de ani, o veche fermă de oi, o buturugă uscată și un roi de albine care refuzau să aducă ploaia.

    Carolina, o fetiță de doisprezece ani, își petrece vacanța de vară în mijlocul deșertului din New Mexico, alături de un bunic cu ochi imposibil de bătrâni, suferind de demență. Pe măsură ce vara se scurge, fetița îl ascultă pe Serge depănând o poveste despre o oază în deșert, un lac de sticlă verde, un copac ce le oferă sătenilor darul nemuririi și albine ce mențin copacul în viață.

    Când în firul poveștii încep să se împletească și elemente din viața bunicului, iar linia dintre realitate și imaginar devine din ce în ce mai subțire, Carolina trebuie să decidă singură ce este posibil și ce nu.

    „Povestea lui Serge și a Carolinei ne încurajează să aflăm cine și ce înseamnă pentru noi «acasă».“ Kirkus Review

    „Lindsay Eager cultivă uimirea și încrederea că lucrurile mici – albine, semințe, povești – pot satisface marile nevoi ale omului.“ Publishers Weekly

  • Vrajitorii de odinioara
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI

    Oare cum este să te naști într-o familie de vrăjitori, dar tu să nu poți face nicio vrajă?

    Sau să fii cea mai paşnică ființă din câte s-au văzut, deși te tragi din neamul Războinicilor?

    Cu aceste provocări se confruntă Xar, un băiat care provine din Tribul Vrăjitorilor, şi Vreau, o fată dintr-un Trib de Războinici, posesoarea unui Obiect Magic interzis, pe care ar face orice să-l ascundă.

    Cei doi sunt învățați de mici să fie cei mai aprigi duşmani, dar când lumile lor se ciocnesc, începe o aventură amețitoare, pe parcursul căreia Xar și Vreau trebuie să pătrundă în Pădurea Blestemată, să coboare în temniţele din fortul Războinicilor și s-o înfrunte pe Regina cea malefică. Pentru a reuși, trebuie să învețe să coopereze și să vorbească limba prieteniei.

    „Pe cei doi protagonişti, Xar și Vreau, îi îndrăgești pe loc pentru curajul de a nu renunța la cine sunt cu adevărat. O poveste plină de peripeții savuroase!" Kirkus Reviews

  • Lumea demonilor (seria Hotii de fum, vol. II)
    Preț special 36.75 LEI Preț standard 49.00 LEI

    Eroi de neuitat și secrete greu de ascuns

    Întâmplările pline de suspans din Hoții de fum continuă într-un tur de forță în cel de-al doilea volum al trilogiei semnate de Sally Green.

    Cei cinci eroi - prinţesa Catherine, Ambrose, March, Edyon şi Tash - coboară în misterioasa lume a demonilor, un univers complet diferit de ceea ce cutezau ei să-și imagineze, iar cursul evenimentelor se schimbă dramatic.

    După ce trece prin încercări aproape neverosimile, prinţesa Catherine reuşeşte să-i aducă laolaltă pe toți cei care, unindu-şi forţele, l-ar putea înfrânge pe oribilul rege Aloysius. Şi numai de victoria lor depinde, în definitiv, salvarea tuturor.

    „Fanii primei cărți a seriei vor fi încântați de această poveste." Kirkus Reviews

  • Încă de pe atunci vulpea era vânătorul
    42.18 LEI
    Gardul fabricii şi casele sunt înconjurate de zidurile oraşului, iar dincolo de acesta sunt lanurile unduitoare de grâu, nesfârşite, mărginite de Dunărea ce nu poate fi traversată decât sub tirul grănicerilor. Dacă lumea este doar o inimaginabilă şi apăsătoare înşiruire de închisori concentrice, în care-ţi ispăşeşti condamnarea pe viaţă, mai eşti, de fapt, în viaţă? Sau te amăgeşti mimând umanitatea într-un cotidian pe care nici frumuseţea inocentă a naturii nu-l poate lumina, când relaţiile dintre oameni sunt denaturate de suspiciune, când victimele nu pot să scape decât dacă devin, la rândul lor, vânători de oameni?Răspunsurile pe care şi le dau la aceste întrebări obsedante, niciodată formulate explicit, îi împart pe actorii acestei lumi în două tabere. Însă şi unii, şi alţii trebuie să poarte măşti.
  • Mekeke iti sufla-n ceafa
    21.15 LEI
    Un efort de a acorda realitatea basmului la basmul realității În decursul ultimilor ani, am fost întrebat în repetate rânduri: cine e sau ce e acest Mèkèkè pe care îl tot pomenesc? M-au întrebat profesori universitari și profesori de liceu, studenți și liceeni, elevi de gimnaziu și elevi din clasele primare: cine este Mèkèkè? Niciodată n-am răspuns nimănui. Nu pentru că n-am vrut să le răspund, ci pentru că un răspuns la această întrebare nu poate fi dat în câteva minute. Mai mult, lămurirea acestei enigme nu depinde de cel care dă răspunsul, ci de cel care-l primește.
  • Romanian Gothic
    47.57 LEI
    Sinucigașa în buclă, devoratorul de păcate și oameni, mâna moartă vie, cotoiul cu nouă vieți și jumătate, solomonarii negri și moroii avizi de pământ și suflete vă așteaptă, cuminți și răbdători, între paginile unui volum „de groază”. Și, pentru că în horror, la fel ca în viață, nu e bine să te iei prea în serios, Romanian Gothic continuă moștenirea din Vodcă Roșie. Stilul neaoș al poveștilor, presărat cu umor negru și mituri urbane și rurale, demonstrează că moartea nu scapă de ironie, iar strigoii nu sunt nici ei o categorie privilegiată.
  • Toată violența oamenilor
    47.00 LEI

    Premiul Polar Michel Lebrun 2020

    O tânără este găsită în apartamentul său din Bruxelles, ucisă cu mai multe lovituri de cuțit. Toate indiciile arată spre Nikola Stancovici, un artist care a fost ultima persoană pe care victima a sunat-o înainte să moară. El apare pe înregistrările camerelor de supraveghere imediat după crimă, poliția îi găsește hainele pătate de sânge și descoperă în atelierul său schițe ale locului faptei.
    Sub aparențele sale de copil pierdut, Niko este un graffiti artist de geniu, supranumit de presă „Funambulul”, după ce pe străzile capitalei au apărut o serie de picturi murale anonime și ultraviolente. Din spatele zidurilor de tăcere cu care s-a înconjurat și aflat sub supraveghere psihiatrică, tânărul neagă totul. Singura sa formă de apărare este să repete o frază: „Nu am fost eu.”

    Însă povestea lui Niko este întrețesută cu povestea Iugoslaviei măcinate de război. Toată violența de atunci își găsește ecou în prezent.

  • Iute la mânie
    34.00 LEI

    Al doilea roman din celebra serie care-l are drept protagonist pe detectivul particular Mike Hammer

    Un hard-boiled clasic, adaptat pentru film în 1957

    După ce tocmai a încheiat un caz la care lucra, Mike Hammer intră la miezul nopții într-un local și cere o cafea. Vocea lui atrage atenția unei roșcate care intră în vorbă cu el. Așa află că tânăra e prostituată, însă ceva la ea îl înduioșează. Când un bărbat dă buzna în local și o agresează, Mike îl alungă repede pe individ, apoi îi oferă Roșcatei niște bani, sfătuindu-o să-și găsească o slujbă adevărată. A doua zi, tânăra e găsită moartă, în aparență victima unui accident de mașină. Nici urmă de șofer. Însă, după ce a văzut în local, Mike nu crede că e vorba despre o moarte accidentală și începe propria lui anchetă. Treptat, descoperă o conspirație care s-a întins ca o caracatiță în New York.

  • Insula roboților
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
    Epuizat din stoc

    Natura se dovedește încă o dată mai puternică decât tehnologia.

    Când roboțica Roz deschide ochii pentru întâia oară, se trezește singură pe o insulă sălbatică, în mijlocul oceanului. Toți semenii ei roboți, care se aflau cu ea pe aceeași navă, s-au făcut țăndări, sfărâmați de valuri. Roz este singura supraviețuitoare, dar habar nu are cum a ajuns acolo sau ce-ar putea să facă în acel loc uitat de lume.

    După nenumărate încercări, în care natura se dovedește încă o dată mai puternică decât tehnologia, Roz deslușește tainele emoțiilor și, oriunde ar purta-o aventurile ei pe insulă, un lucru știe sigur: orice ar fi, trebuie să trăiască.

  • Toate familiile fericite
    89.85 LEI
    Epuizat din stoc
    Un periplu în viața tumultuoasă a Mexicului contemporan, care expune fără opreliști tarele familiei moderne. Scriind cu voracitatea lui Octavio Paz și făcând oscilații continue între viață și moarte ca Juan Rulfo, Fuentes alcătuiește în Toate familiile fericite o polifonie de voci și idei despre deziluziile societății mexicane și ale lumii moderne.
  • Tărâmul celor fără umbră
    51.80 LEI
    Într-un sat anatolian guvernat de legi străvechi, oamenii încep să dispară în mod inexplicabil. Poetic, enigmatic, pe alocuri coșmaresc, romanul lui Hasan Ali Toptaș dizolvă granițele narațiunii și construiește zone de trecere între lumi și personaje, ademenindu-l pe cititor în spiralele unui vis.
  • Furia renăscută
    88.00 LEI

    „O saga monumentală.” – Kirkus Reviews

    Ferește‑te de tirani: azi te vor ajuta și mâine îți vor deveni stăpâni.

    Aflat departe de casă după o înfrângere devastatoare pe câmpurile de luptă de pe Mercur, Darrow tânjește să se întoarcă la soția și la suverana sa, Virginia, pentru a apăra Marte de Lysander, cuceritorul însetat de sânge. Acesta nutrește ambiția de a distruge Revolta și de a restabili supremația Auriilor, fiind dispus să nimicească lumi întregi pentru a-și atinge obiectivele. Haosul și ordinea, dorința de libertate și revolta, speranța și disperarea, dar și eforturile pe care protagoniștii sunt dispuși a le face pentru a-și susține convingerile se înfruntă în această poveste captivantă.

    Scopul războiului nu este să‑ți omori dușmanii, ci să ajungi la o pace în condiții acceptabile, pierzând cât mai puțini oameni cu putință.

  • Cerul după furtună (seria Elias şi spioana Cărturarilor, vol. 4)
    Preț special 36.75 LEI Preț standard 49.00 LEI

    Magie și Aventură

    O bătălie apocaliptică

    Un final dramatic

    După o perioadă îndelungată de întemnițare, djinnii Zburătorului sunt eliberați și pun la cale distrugerea omenirii. Laia din Serra, Helene Aquilla, Elias Veturius și aliații lor se găsesc în fața unei calamități de proporții apocaliptice, care poate însemna nu doar sfârșitul oamenilor, ci finalul existenței tuturor creaturilor. Furtuna finală se apropie, însă cine va reuși să-i supraviețuiască?

    „Una dintre cele mai bune serii fantasy YA ale ultimului deceniu.” Buzzfeed

    „Narațiunea splendidă a lui Tahir atinge toate punctele esențiale – o călătorie eroică plină de dragoste, aventură și magie. Recomandată pentru orice colecție young adult.” School Library Journal

  • Cum te simţi?
    39.95 LEI

    Cum te simţi? este povestea unei romanciere de succes, Eve, care se trezeşte într-o bună zi pe un pat de spital fără să-şi aducă aminte de ce şi cum a ajuns acolo. Soţul ei, care îi este mereu alături, îi spune că a suferit o intervenţie chirurgicală în urma căreia i-a fost extirpată o tumoră malignă de mari dimensiuni ce i se dezvoltase pe creier.
    Scrisă sub forma unor anecdote scurte ce încearcă să răspundă la întrebările pe care şi le pune oricine rătăceşte prin labirintul suferinţei, cartea este un text plin de durere, dar şi de umor molipsitor, aşa cum numai Sophie Kinsella poate dovedi într-o asemenea situaţie tragică. Autoarea mărturiseşte ea însăşi că scrierea acestei cărţi a fost, probabil, o formă de terapie.

    „Doar Sophie Kinsella te poate face să râzi așa în timp ce te face să plângi.” (Taylor Jenkins Reid)

    „Kinsella este o povestitoare iscusită. Ea nu încarcă narațiunea cu detalii descriptive, ci își dozează informațiile în mod organic. Astfel se simt curajul, dar și sinceritatea cu care sunt împărtășite emoțiile.” (The Wall Street Journal)

    „De ce am scris o carte așa personală? Întotdeauna am încercat să-mi înțeleg viața cu ajutorul scrisului. Ascunsă în spatele personajelor mele inventate, mi-am transformat mereu propria existență într-o poveste. Poate că asta e forma mea de terapie. Când scriu, sunt fericită, iar să scriu această carte, deși uneori a fost foarte dificil, mi-a adus o enormă satisfacție și mi-a făcut foarte bine psihic.” (Sophie Kinsella)

    Sophie KINSELLA s‑a născut în 1969, la Londra. A studiat ştiinţele politice, filozofia şi economia la Oxford. A lucrat o vreme ca jurnalistă specializată în domeniul financiar, însă succesul romanului ei de debut a convins‑o să se dedice în exclusivitate scrisului. La Editura Polirom au mai apărut: Mă dau în vânt după cumpărături (2004), La cumpărături în rochie de mireasă (2005), Poţi să ţii un secret? (2006), La cumpărături cu sora mea (2006), Supermenajera (2007), La cumpărături cu bebe (2008), Îţi aminteşti de mine? (2008), Fata fantomă (2009), La cumpărături cu Minnie (2010), Am numărul tău (2012), Noaptea nunţii (2013), La cumpărături pentru vedete (2014), La cumpărături în Las Vegas (2016), În căutarea lui Audrey (2016), Viaţa mea nu chiar perfectă (2017), Eu şi Mami‑Zână (2018), Eu şi Mami‑Zână. Zâna‑în‑devenire (2018), Eu şi Mami‑Zână. Dorinţe de unicorn (2019), Surprinde‑mă (2019), La cumpărături de Crăciun (2019), Rămân datoare! (2021), Iubeşte‑ţi viaţa (2023) şi Invitata nepoftită (2024).

     

  • Ce avem şi ce uităm
    44.96 LEI

    Blanca Perea, o înzestrată profesoară din Madrid, pare să aibă tot ce-şi doreşte. Însă lumea ei se destramă dintr-odată când bărbatul cu care este căsătorită de douăzeci de ani o părăseşte pentru altă femeie. Punând sub semnul îndoielii viaţa pe care a dus-o până la momentul despărţirii şi întrebându-se dacă se cunoaşte cu adevărat, Blanca plănuieşte nişte schimbări importante. Astfel, acceptă o bursă de cercetare în California pentru a studia postum viaţa şi opera unui scriitor spaniol exilat şi se lasă atrasă din ce în ce mai mult de lumea plină de umbre a acestuia, cu iubirile amare şi ambiţiile sale neîmplinite. Dar, cufundându-se tot mai adânc în trecut, Blanca devine din ce în ce mai conştientă de posibilităţile prezentului, graţie întâlnirii cu Daniel Carter, un profesor fermecător care deţine informaţii cruciale şi niciodată dezvăluite despre scriitorul mort. Plin de lirism, dar şi încărcat de umor, romanul Maríei Dueñas este o călătorie a sufletului de la suferinţele trecutului către prezentul încărcat de promisiuni, este povestea unei femei care descoperă valoarea celei de-a doua şanse.

    María DUEÑAS (n. 1964, Puertollano, Spania), doctor în limba şi literatura engleză, este profesoară la Universitatea din Murcia. Familia mamei sale a locuit în Protectoratul spaniol al Marocului, la Tetouan, locul unde se desfăşoară cea mai mare parte a evenimentelor descrise în Iubirile croitoresei (2009; Polirom, 2011, 2013), romanul ei de debut, care s-a vândut în peste un milion de exemplare şi a fost adaptat pentru televiziune, într-un serial multipremiat cu Adriana Ugarte în rolul principal. La Editura Polirom au mai apărut romanele Ce avem şi ce uităm (2013), Fetele Căpitanului (2019) şi Sira (2023).

  • Cod 612. Cine l-a ucis pe Micul Prinţ?
    44.96 LEI

    Cine altul decât Michel Bussi ar putea să inventeze o investigaţie fascinantă în inima misterului ce învăluie moartea Micului Prinţ şi pe a creatorului său, Saint-Exupéry? Deopotrivă roman cu cheie, vânătoare de comori şi omagiu adus Micului Prinţ, cea mai tradusă carte din lume după Biblie, romanul poartă marca de neşters a lui Bussi: jucăuş, poetic şi captivant. Micul Prinţ este expresia universală a copilăriei – un băieţel blond care e muşcat mortal de un şarpe... Dar este adevărul atât de simplu? Ne-am întrebat vreodată „Cine l-a ucis pe Micul Prinţ?”? Se poate oare ca Saint-Exupéry să fi disimulat identitatea ucigaşului? Iar moartea autorului, la doar câteva luni de la publicarea cărţii, nu e oare la fel de misterioasă? Cod 612. Cine l-a ucis pe Micul Prinţ? examinează diferite teorii şi ia în calcul diverşi suspecţi până când dezvăluie secretul uluitor al lui Saint-Exupéry şi al dublului său literar.

    „La şaptezeci şi opt de ani după apariţia cărţii lui Saint-Exupéry, Bussi se transformă într-un detectiv literar şi îşi aruncă naratorul, mecanic de meserie, apoi detectiv particular, în paginile Micului Prinţ şi în viaţa autorului său. Trecând în revistă ipotezele care au apărut de-a lungul timpului, secretele de familie, interesele financiare stârnite de această carte-cult, Bussi compune o variaţie ludică şi erudită.” Aujourd’hui en France (Week-end)

    „Ce plăcere să redescoperi Micul Prinţ prin stilul lui Michel Bussi! Simboluri, intrigi, aluzii la poveste şi la dispariţia lui Saint-Exupéry – tot ce trebuie pentru a fi captivant, imposibil de lăsat din mână! Textul şi semnificaţiile sale ascunse capătă un nou sens, iar trandafirul îşi dezvăluie, în sfârşit, misterul. Şi curiozitatea în legătură cu cine i-a ucis pe «Saint-Ex» şi pe «micul prinţ» nu ne lasă nicio clipă de răgaz: ne îndoim de toate şi, în acelaşi timp, ne încredem în orice!” (L’Éveil de Pont-Audemer)

    „Ideea nu a fost să scriu o altă biografie a lui Saint-Exupéry, există deja foarte multe. Am vrut cu adevărat să scriu o ficţiune cu personaje inventate, dar care să fie extrem de bine documentată, astfel încât cititorul să înveţe multe lucruri despre Saint-Exupéry şi Micul Prinţ. O modalitate de a ajunge la alţi cititori – cei care, poate, nu s-ar aventura într-o biografie sau într-un roman istoric.” (Michel Bussi)

    Michel BUSSI, născut în 1965 la Louviers (Haute-Normandie, Franţa), este unul dintre cei mai citiţi autori francezi contemporani, operele sale fiind traduse în peste 35 de limbi. De formaţie geograf, mult timp profesor la Universitatea din Rouen, a început să scrie în anii 1990, dar a publicat primul roman, Code Lupin, abia în 2006, acesta atingând repede cifra record de nouă ediţii. I-au urmat alte titluri: Omaha crimes (2007), Mourir sur Seine (2008), Sang famille (2009), Nymphéas noirs (2011), ultimul fiind cel mai premiat roman poliţist francez în 2011. Următorul succes, Un avion sans elle (2012), l-a propulsat printre cei mai reputaţi autori contemporani de romane poliţiste, dovadă distincţiile obţinute: Prix Maison de la Presse 2012, Prix du Roman populaire 2012, premiul pentru cel mai bun roman poliţist francofon. În 2020 a publicat romanul Au soleil redouté, un omagiu adus Agathei Christie, după cum spune însuşi autorul. Multe dintre cărţile sale au fost adaptate pentru televiziune. Michel Bussi a publicat, de asemenea, povestiri, lucrări de non-ficţiune şi mai multe romane pentru copii. La Editura Polirom au apărut romanele: Fetiţa cu ochi albaştri (2015, 2023), Nuferi negri (2018), Legături de sânge (2020), La soarele neîmblânzit (2022), Nimic nu mi te poate şterge din minte (2024) şi primul volum din seria pentru copii N.E.O.Căderea soarelui de fier (2023).

  • Calul și băiatul (Cronicile din Narnia, vol. 3)
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI

    Ilustrații de Pauline Baynes

    Volumul 3 al seriei Cronicile din Narnia

    În noaptea în care Shasta află că nu e fiul pescarului Arsheesh şi că acesta vrea să-l vândă ca sclav, se hotărăşte să fugă din Calormen împreună cu Bree, Calul Vorbitor. În drum spre miazănoapte, spre Narnia, se întovărăşesc cu Aravis şi cu Hwin, fugare şi ele.

    Când trec prin cetatea Tashbaan, cei patru prieteni află de complotul pus la cale de calormeni împotriva narnienilor şi pornesc într-un suflet spre Narnia, sperând că o să ajungă la timp ca să-i avertizeze de pericolul care-i paşte. 

  • Madame Picasso
    58.13 LEI
    Povestea femeii care i-a furat inima celui mai mare artist al secolului XX. Când se mută la Paris, Eva Gouel e plină de speranțe și visuri. Deși fără experiență, reușește să se angajeze costumieră la faimosul Moulin Rouge, unde îl reîntâlnește pe Pablo Picasso, un artist în plină ascensiune.
  • Cele trei vieți ale lui Alix St. Pierre
    58.13 LEI
    Războiul s-a sfârșit, dar secretele ei sunt pe cale să iasă la iveală. 1943. După ce a condus mai multe campanii publicitare de succes la New York, Alix St. Pierre intră în atenția guvernului american și se trezește recrutată într-o organizație de spionaj. Înrolată ca spion, e trimisă în Europa, unde i se încredințează sarcina de a se apropia de un nazist care ar putea fi dispus să ajute Aliații, existând însă riscul ca acesta să fie un agent dublu.
  • Casa întunericului (Talismanul, vol. II)
    95.13 LEI
    În urmă cu douăzeci de ani, un băiat pe nume Jack Sawyer a călătorit într-un univers paralel numit Teritoriile pentru a-și salva mama și pe „geamăna“ acesteia de la o moarte cumplită. Acum, Jack este un fost detectiv din Los Angeles, retras în cătunul aproape uitat de lume Tamarack, din Wisconsin. Nu își amintește nimic din aventurile trăite în Teritorii și a fost nevoit să părăsească poliția după ce un eveniment întâmplător a amenințat să-i trezească amintiri periculoase, de mult îngropate.
  • Cele mai de pret lucruri
    58.14 LEI
    S-a întors acasă, dar casa nu mai e aceeași. Iar ea… nu ar fi trebuit să fie a lui. Povestea care te face să crezi în familie, în comunitate, în a doua șansă și în vindecare. Îți dă speranță, exact când ai nevoie mai mult de ea. Un oraș care nu l-a iertat. O femeie care nu l-a uitat. Cât de departe ai merge pentru dragoste?
  • O ultima scrisoare
    57.91 LEI
    O ultimă scrisoare. Ultima lui dorință. Du-te și fii alături de ea... Ultima scrisoare a unui soldat căzut la datorie. O promisiune care trebuie onorată. O iubire care vindecă inimi frânte. Din durere și sacrificiu se naște o dragoste ce strălucește ca o rază de lumină în cea mai întunecată noapte.
  • Să nu pronunţi: noapte
    42.18 LEI

    În vara lui 1989, în plin deşert, în orăşelul Tel Keidar, povestea de dragoste dintre Teo, un inginer sexagenar, şi Noa, o mai tânără profesoară, se dezintegrează încet. Moartea unui elev în circumstanţe ciudate pune toată comunitatea în alertă. Sosirea tatălui, care, în memoria fiului său, o convinge pe Noa să se ocupe de construirea unei clinici pentru îngrijirea adolescenţilor drogaţi, stârneşte suspiciune. Cu o profundă înţelegere a fiinţei şi a relaţiilor umane, Amos Oz scrie o istorie amară şi tandră despre ambiţii frustrate şi iubiri neîmplinite, într-un roman dens, cu oaze de poezie şi de ironie fină.

    „Felul în care Amos Oz descrie locurile este la nivelul lui Faulkner, iar căutarea idealurilor îl apropie de Lev Tolstoi. Personajele sale nefericite şi decadente îl evocă pe Saul Bellow, iar radiografia senti-mentelor şi obsesia pentru problemele dureroase ating intensitatea lui Dostoievski.“ (Sunday Telegraph)

    „Oz are darul de a ne revela esenţa propriilor noastre vieţi, care se consumă în cupluri înstrăinate. Aceasta este marea lui realizare în Să nu pronunţi: noapte. O capodoperă.“ (The Guardian)

    „Deşertul noaptea, cumpărarea unei rochii, pregătirea unei cine, actul sexual, toate sunt atât de reale şi tangibile, încât persistă în mintea cititorului la fel ca personajele cărora Amos Oz le-a insuflat viaţă ficţională.“ (Sunday Tribune)

    „Deşertul devine un simbol vast, acaparator, al absenţei divine.“ (Jay Parini, autorul romanului Ultima gară)

  • Căpitan la 15 ani
    26.43 LEI

    Capitan la 15 ani (1878) este un roman de aventuri, poves­tea lui Dick Sand, un adolescent curajos si inteligent. In urma unei intamplari tragice, tanarul ramane singurul marinar la bordul bricului Pilgrim, alaturi de sotia armatorului, doamna Weldon, fiul ei, Jack, varul Benedict, bucatarul Negoro, negrii salvati de pe epava unui vas si cainele Dingo. Intreaga calato­rie de intoarcere va constitui o ocazie pentru Dick Sand de a-si dovedi priceperea si cunostintele, caci Negoro a schimbat pe ascuns coordonatele vasului, conducandu-l nu spre Statele Unite, ci spre coastele Africii.

Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Editura