Literatură străină
-
Luna din cufar52.86 LEIAcest roman s-a nascut pornind de la o poveste reala. Pentru mine, aceasta carte este una fundamentala, intrucat, scriind-o, m-am lasat purtat pe valurile vietii. Dupa ce m-am dedicat povestilor despre adolescenti, care se afla in pragul dintre copilarie si maturitate, mi-am dorit sa scriu o poveste narata de o voce care sa ma ghideze sa privesc lumea cu alti ochi. Cele doua priviri care se intrepatrund pe coperta poate ca sunt o viziune a timpului care se scurge intre generatii si de care trebuie sa avem grija. - Daniele Dell Agnola
-
Craciunul lui Poirot42.28 LEIEpuizat din stocSpre consternarea intregii familii, bogatul proprietar Simeon Lee le cere tuturor fiilor sai si sotiilor acestora sa vina acasa, pentru a petrece Craciunul impreuna. Dar reuniunea de familie nu se va dovedi prea fericita atunci cand apar si cativa oaspeti neasteptati, vechi rani si pacate ies la iveala, batranul Lee ameninta cu schimbarea testamentului, iar in cele din urma are loc o crima chiar in ajunul Craciunului. Toata lumea pare sa fi avut un motiv pentru a ucide, iar Hercule Poirot trebuie sa afle cum a putut iesi criminalul din camera inchisa, unde victima a fost gasita intr-o balta de sange.
-
Casa stramba47.56 LEIPentru un observator întâmplător, familia Leonides părea cât se poate de fericită și unită. Cu toate acestea, odată cu asasinarea lui Aristide Leonides, șeful familiei, legăturile dintre membrii supraviețuitori se dovedesc la fel de șubrede ca uriașul conac în care locuiesc. În urma crimei, atmosfera claustrofobică a casei sporește suspiciunile fiecărei rude, până când aparența de familie iubitoare este spulberată de tristețe, suferință și secrete bine ascunse.
-
Paradoxul lui Atlas58.90 LEI
Magia corupe. Puterea te schimbă. Iubirea ucide. Bun venit în Societatea Alexandriană!
În continuarea seriei Dark Academia care a captivat Booktok-ul, cu 10 milioane de mențiuni și un serial Amazon Prime în pregătire, cinci magicieni excepționali descoperă că societatea secretă în rangurile căreia s-au luptat să intre nu este la fel le liberă pe cât pare din exterior... Forțați să aleagă o facțiune, cei cinci aleși vor testa alianțe vechi, vor frânge inimi și se vor duela într-una dintre cele mai intense confruntări magice. Singura întrebare este: Tu de partea cui ești?
CONTINUAREA BESTSELLERULUI NEW YORK TIMES „ATLAS ȘI CEI ȘASE ALEȘI”
Șase magicieni au acceptat provocarea lui Atlas. Doar cinci au fost admiși în rândurile Societății Alexandriene. Unul este de negăsit. Cu un nou semestru plin de tentații, trădări, secrete și jocuri de putere la orizont, tinerii au de făcut o alegere imposibilă. O alegere care va marca viitorul magiei. Tu de partea cui ești?
“Cele mai viclene, talentate și imperfecte personaje din câte s-au regăsit vreodată într-o bibliotecă magică.” - Holly Black, autoarea bestsellerului New York Times Cartea Nopții
“Olivie Blake este un talent extraordinar.” - Chloe Gong, autoarea bestsellerului New York Times Aceste patimi zbuciumate
“Această capodoperă Dark Academia vă va ține cu sufletul la gură cu fiecare întorsătură de situație - pagină după pagină!” - Isaac Fitzgerald, The Today Show
“Imersivă, plină de umor și obsedantă. Seria Atlas și Cei Șase Aleși surprinde darwinismul academic: supraviețuirea celor mai deștepți cu ajutorul unei doze sănătoase de magie.” - T. L. Huchu, autorul cărții The Library of The Dead
-
De data asta e adevarat52.75 LEIEsti gata sa te indragostesti de aceasta comedie romantica delicata si plina de neprevazut? Totul incepe cu un pact intre doi adolescenti care au nevoie unul de celalalt pentru a-si construi viitorul la care viseaza. Eliza si Caz pretind in fata colegilor si a lumii intregi ca sunt cuplul perfect. Dar ce faci atunci cand relatia pe care ai inventat-o se transforma treptat intr-o iubire dureros de reala care risca sa-ti dea toate planurile peste cap?
-
Fiica pierduta din Italia65.00 LEIUn roman absolut fermecător, despre iubiri pierdute, secrete de familie și speranțe ce nu mor niciodată, perfect pentru fanii Lucindei Riley, Santei Montefiore și Victoriei Hislop.
-
Trecând prin noapte47.00 LEI
Premiul publicului la Quais du Polar 2023
Louise are treizeci de ani. După ce părinții ei au murit într-un accident, ea a alunecat pe panta drogurilor și alcoolului. Acum locuiește singură cu fiul ei Sam, în vârstă de opt ani, care e singura ei lumină din viață. Este hărțuită de fostul ei iubit care, într-o zi, o agresează atât de violent încât o lasă în stare gravă. Cazul îi este încredințat unei echipe conduse de comandantul Jourdan, care nu rămâne indiferent la situația Louisei.
În același timp, în Bordeaux umblă liber un ucigaș de femei, un individ impulsiv, imprevizibil, profund tulburat.
Iar în mijlocul acestor două povești se află Jourdan, un polițist posac și tăcut, un cunoscător al nopții, un om atât de chinuit de fantomele trecutului încât cu greu mai are loc în suflet și pentru cei vii.
-
Mierea si amarulPreț special 35.69 LEI Preț standard 47.57 LEI• Autor distins cu Premiul Goncourt pentru literatura in 1987 O cultura care te obliga la tacere. In acest roman urmarim casatoria impusa a unui cuplu in care compromisurile si tristetea au dus la aparitia remuscarilor, a unor acte de lasitate si, inevitabil, la esecuri. Cei doi se agata de nefericirea lor si se hranesc cu ea, parca pentru a se pedepsi. Iar tanara lor fiica, poeta, tine un jurnal in care se ascunde drama multor femei, victime ale unei traditii si societati care obliga la tacere.
-
Hyperion (seria Hyperion Cantos, vol. 1)Preț special 55.50 LEI Preț standard 73.99 LEI• Premiile Hugo si Locus Pe planeta Hyperion, in afara jurisdictiei Hegemoniei Omului, asteapta Shrike. Unii il venereaza, altii sunt inspaimantati, iar altii au jurat sa-l ucida. Razboiul este pe cale de a cotropi intreaga galaxie, cand sapte pelerini pornesc intr-o ultima calatorie spre Hyperion, cautand raspunsuri la enigmele nerezolvate din vietile lor. O ultima speranta... si un secret teribil. Soarta omenirii ar putea fi in mainile lor.
-
Casatorie de placerePreț special 35.69 LEI Preț standard 47.57 LEI• Autor distins cu Premiul Goncourt pentru literatura in 1987 Amir, prosper negustor din Marocul anilor '50, pleaca intr-o calatorie lunga. Abia ajuns la Dakar, urmand cutuma islamica, o alege pe Nabou pentru o "casatorie de placere", dar se trezeste indragostit si incepe o alta viata cu aceasta a doua sotie, traita in paralel cu existenta de familie... Destinele se amesteca, asa cum se amesteca albul si negrul, frumosul si uratul, binele si raul, iubirea si ura. La fel, credintele, tabuurile, convingerile, prejudecatile.
-
Vaduva de razboi68.61 LEIO poveste palpitanta despre curaj si secrete, plasata in Australia postbelica. Sydney, 1946. Neinfricata corespondenta de razboi Billie Walker este fericita sa se afle in sfarsit acasa, caci, pentru ea, zilele ametitoare de dupa incheierea conflagratiei mondiale sunt innegurate de pierderea tatalui, precum si de disparitia in Europa a sotului ei, Jack. Ca pentru a inrautati lucrurile, acum, ca razboiul s-a terminat, ziarele au decis sa renunte la reportajele ei pentru a le acorda prioritate la angajare soldatilor care se intorc de pe front. Billie insa este o supravietuitoare si este hotarata sa preia controlul asupra propriului viitor. Asa ca decide sa redeschida afacerea raposatului ei tata, o agentie de investigatii private, si, incet‑incet, femeile din Sydney vin sa ii bata la usa.
-
Rebelii noptii (seria Rebelii noptii, vol. 1)79.18 LEIUn regat distrus de coruptie. Un suveran disperat sa pastreze unitatea. O tanara hotarata sa riste totul pentru a fi in prima linie a revoltei... Kandala este in pragul dezastrului. Conflictele dintre diferitele sectoare ale regatului s-au inmultit de cand o boala misterioasa a inceput sa faca ravagii, iar singurul leac cunoscut, un elixir preparat din petale de Floarea‑Lunii, este limitat.
-
Ratiune si simtire47.46 LEIClasici ai literaturii reprezinta colectia de carti pe care le citesti macar o data in viata. Sunt acele naratiuni care te formeaza, care iti amintesc cine esti si care te insotesc pretutindeni. Autorii de geniu si operele lor stralucite li se adreseaza atat celor care se afla la inceput de drum si care descopera mostenirea culturala a umanitatii, cat si acelora care se intorc la pasiunea pentru clasic. Romane captivante, nuvele si proze scurte splendide, povesti de un realism feroce sau care creeaza lumi - aceasta este marea literatura, confirmata de cele mai prestigioase premii si de preferinta nestramutata a generatii de cititori. Sa ne lasam purtati de cartile care au schimbat lumea, care au provocat gandirea, care au transformat zeitgeist-ul!
-
O emotie sfasietoare63.33 LEIUn uluitor roman despre dragoste si singuratate, dar si despre natura duala a identitatii si dreptul de a fi fericit, chiar si atunci cand esti captiv in panza de paianjen a durerii. Un nou roman induiosator si captivant de la autoarea seriei-fenomen Atingerea lui Juliette.
-
Maniunea67.65 LEIEpuizat din stoc
Autoarea bestsellerelor Din cer au cazut trei mere si Simon.
Roman vandut in peste 400.000 exemplare in toata lumea
Doua fetite de unsprezece ani, Maniunea si Narine, se cunosc la corul scolii, in timpul unui spectacol la care scena se prabuseste, iar fetele se trezesc ingramadite una peste alta. In sperietura momentului, Maniunea facuse pipi pe ea, iar Narine intelege ca, pentru ca intre doua fete sa se infiripeze o prietenie pentru tot restul vietii, cateodata pur si simplu este nevoie ca una sa faca pipi pe cealalta. Impreuna, Maniunea si Narine trec prin cele mai amuzante intamplari la scoala si acasa, supravegheate indeaproape de formidabila bunica Ba.
Pe parcursul povestirii, ati putea avea impresia ca bunica Ba era indaratnica, incapatanata si despotica. Acest lucru nu este deloc adevarat. Sau nu este chiar asa. Era foarte iubitoare, buna, plina de compasiune si devotata. Daca nu o enervai, parea un inger in carne si oase. (...) Am avut de-a face cu aceasta forta a naturii de mai multe ori, si totusi am supravietuit. Copiii sunt la fel de tenace ca si gandacii. - Narine Abgarian
Maniunea este o poveste despre un orasel sovietic izolat, departe de orice capitala, si despre locuitorii acestuia. Despre modul in care, cu toate lipsurile oribile si restrictiile de tot felul, oamenii au dobandit intelepciunea de a trai si de a se bucura de viata. Maniunea este o carte pentru copii deveniti adulti. Pentru cei care la treisprezece, ca si la saizeci de ani, cred in bine si privesc zambind spre viitor. Maniunea este declaratia mea de dragoste nesfarsita pentru rudele mele, pentru cei dragi si pentru orasul in care am avut norocul sa ma nasc si sa cresc.
Lectura placuta, prieteni! - Narine Abgarian
-
Dadaca76.65 LEIEpuizat din stocCand cel care ti-a scapat printre degete e mai aproape decat crezi... O femeie descopera ca tatal fetitei pentru care lucreaza ca dadaca ar putea fi cel mai mare (Only)Fan al ei in acest roman plin de pasiune semnat de Lana Ferguson.
-
Extrem de tare & incredibil de aproape51.80 LEI
Oskar Schell este inventator, francofil, explorator, pacifist, astrofizician amator, bijutier, admirator al lui Stephen Hawking și fan Beatles. Are nouă ani. Și o misiune secretă: să străbată New Yorkul în căutarea încuietorii la care se potrivește o cheie misterioasă, găsită printre lucrurile tatălui său, victimă a atentatului de la 11 septembrie. Din specia inocenților inspirați care s-au mai făcut ,,auziți“ în literatură de la William Faulkner la Kurt Vonnegut, Oskar filtrează lumea prin lentilele lui de copil supradotat, poate autist, poate doar dureros de precoce. Are o voce uneori exasperantă, alteori nemaipomenit de duioasă, de cele mai multe ori hipnotică – și un umor involuntar de zile mari. Ceilalți doi povestitori, la fel de enigmatici, sunt protagoniștii unei iubiri mutilate, puse sub semnul unei alte tragedii a lumii moderne, și astfel ia naștere ruta narativă World Trade Center – Dresda – Hiroshima, ca o punere în abis a durerii mai multor generații.
Cu toate că Jonathan Safran Foer taie în carnea istoriei recente, nici un rând din roman nu reverberează apocaliptic, dulceag sau tendențios. La catharsisul emoțional pe care îl provoacă această carte contribuie și componenta ei vizuală, un alt fel de text, crescut din carnea celui prezent în litere, un alt fel de poveste.
-
Buna fata rea58.14 LEIUneori, oamenilor buni li se intampla lucruri rele, asa ca oamenii buni sunt nevoiti sa faca lucruri rele. Alice Feeney, regina rasturnarilor de situatie si autoarea bestsellerelor Piatra, hartie, foarfeca si Daisy Darker, revine cu un nou roman politist captivant!
-
Labirintul lui Pan. Labirintul FaunuluiPreț special 33.33 LEI Preț standard 44.44 LEIO colaborare indrazneata si de neuitat intre doi povestitori straluciti. Rareori ia raul forma imediat. De multe ori, la inceput e doar o soapta. O privire. O tradare. Dar apoi creste si, inca invizibil si neobservat, prinde radacini.
-
Hituri celebre din epoca Showa34.95 LEIHituri celebre din epoca Showa are ca subiect rivalitatea sălbatică dintre două grupuri (unul de tineri şi altul de femei trecute de treizeci de ani), care intră pe neaşteptate într-un conflict absurd. La o primă privire, tinerii par să fie inofensivi, preocupările lor limitându-se la băut, mici furtişaguri sau indecenţe, când nu-şi pierd pur şi simplu timpul cu petrecerile de karaoke. Cele şase „mătuşici” sunt femei de carieră, aspre şi independente. Când unul dintre băieţi creează o ambuscadă mortală împotriva uneia dintre ele, se dezlănţuie haosul. Femeile se strâng laolaltă şi încearcă să-şi elimine adversarii. De cealaltă parte, băieţii pun la cale un plan prin care să-şi lichideze duşmanele dintr-o singură lovitură. Cine ar fi bănuit că un război între bande poate căpăta asemenea proporţii? Într-un stil frust, Murakami construieşte o satiră a unei culturi moderne dezrădăcinate, concentrându-se asupra tensiunii dintre sexe şi generaţii.
-
Bournville65.00 LEINoul roman al lui Jonathan Coe spune povestea Marii Britanii de după Al Doilea Război Mondial prin prisma a patru generaţii ale aceleiaşi familii. În Bournville, o suburbie a Birminghamului, unde se află o faimoasă fabrică de ciocolată, o familie sărbătoreşte Ziua Victoriei în 1945. În timp ce Marea Britanie se străduieşte să înţeleagă războiul pe care l-a îndurat, alte şase evenimente istorice vor veni la rând: încoronări şi meciuri de fotbal, nunţi de basm şi înmormântări. Pe măsură ce călătorim de-a lungul a şaptezeci şi cinci de ani de schimbări sociale, de la nostalgia anilor războiului la James Bond, Brexit şi pandemia de Covid-19, o întrebare începe să capete contur: oare toate aceste momente importante au avut darul de a uni familia – şi naţiunea – sau au lăsat-o mai în derivă şi mai divizată decât înainte? O poveste pentru vremurile pe care le trăim, deopotrivă neliniştitoare şi profund emoţionantă, violent de amuzantă şi atât de adevărată, scrisă de unul dintre cei mai apreciaţi autori britanici, el însuşi născut la câţiva kilometri distanţă de Bournville.
-
Puiul de cuc62.37 LEIDouă evenimente cumplite cutremură Fjällbacka. Un fotograf cunoscut e găsit ucis cu brutalitate într-o expoziție. Insulița unde se retrage să scrie Henning Bauer, laureatul premiului Nobel pentru literatură, devine scena unei tragedii sângeroase. Greu de crezut că aceste incidente nu au legătură, mai ales că fotograful și scriitorul erau printre fondatorii misteriosului club exclusivist numit Blanche. Ancheta lui Patrik Hedström pare blocată, în timp ce Erica Falck face cercetări în legătură cu uciderea unui transsexual la Stockholm în anii 1980. Și începe să înțeleagă că umbra păcatelor din trecut ajunge până în prezent.
-
Mlastina rece58.14 LEIUn bilet lăsat pe masa din bucătărie: „Iubitule, culeg niște mure arctice. Simt că trebuie să ies din apartament. Markus este la Karin." Și în colțul din dreapta jos, steluța cu cinci vârfuri, emblema ei. Helena nu s-a mai întors acasă, deși fetița ei a fost găsită abia respirând în Mlaștina Rece. Iar Wiking Stormberg nu și-a mai revenit după dispariția soției. A trăit doar pentru copii și serviciul lui din poliția din Stenträsk, și a devenit obsedat de mlaștini. După zeci de ani, fiul lor primește o scrisoare, o amenințare sau poate un avertisment, cu scrisul de mână al Helenei și steluța în cinci colțuri.
-
Cele opt vieti ale unui trickster de-o varsta cu veacul58.14 LEIRoman nominalizat la Premiului Women's Prize 2024 Când trăieşti în apropierea graniţei cu Coreea de Nord, regula jocului este „totul sau nimic", o bătălie constantă din care ieși câştigător sau învins. Prin această lume periculoasă, bântuie o femeie remarcabilă care a descoperit că, pentru a rămâne în viață, trebuie să fii un „trickster" care nu se dă înapoi de la nimic.
-
Fiica tarinei39.99 LEIEpuizat din stoc
O ISTORIE DESPRE PUTEREA VOINȚEI ȘI IUBIRII CARE TRANSCENDE VEACURILE
Frumoasa țarină Elisabeta, fiica atotputernicului Petru cel Mare și a Ecaterinei I a Rusiei, este înconjurată de lux și răsfățată de tatăl ei, care își dorește ca ea să devină soția tânărului rege Ludovic al XV-lea al Franței și să domnească la Versailles.
Dar, după ce o creatură din pădure dezvăluie o profeție, viața Elisabetei este dată peste cap: tatăl îi moare brusc, iar pentru că singurul ei frate fusese deja executat, mama ei urcă pe tronul Rusiei. Iar când prietenii se transformă curând în inamici, prințesa începe să se teamă pentru libertatea și viața ei. Dar, deși soarta o pune deseori la încercare, dragostea adevărată și pasiunea arzătoare o ajută să devină o femeie puternică. Astfel, când coroana imperială îi revine unui țar care la vremea aceea era doar un copil, Elisabeta trebuie să ia o hotărâre crudă: să preia frâiele puterii și să facă rău unui copil nevinovat ori să aibă soarta fratelui ei ucis.
Ascunsă în spatele unei fațade superbe și extrem de decadente, Curtea imperială rusă este un cuib de vipere dominate de intrigi și ambiții nemăsurate. Și numai o femeie extrem de curajoasă și de vicleană precum Elisabeta se poate dovedi demnă să stea pe tronul lui Petru cel Mare.
-
Lumânările ard până la capăt49.68 LEICel mai cunoscut si mai iubit roman al lui Sandor Marai, o meditatie filozofica stralucita si tulburatoare asupra prieteniei, dragostei, razbunarii si trecerii timpului. Dupa patruzeci si unu de ani, doi barbati, prieteni inseparabili in tinerete, se intalnesc pentru ultima data. Fiecare dintre ei a supravietuit asteptand acest moment. Unul, in castelul stramosilor, retraind trecutul in fiecare zi, celalalt, calatorind prin lumea larga, fugind in fiecare zi de acelasi trecut. Intre ei, ca o umbra, se afla amintirea unei femei. Reintalnirea are loc in acelasi decor ca in urma cu patruzeci si unu de ani, pe masa ard aceleasi lumanari albastre, cei doi iubesc in continuare aceeasi femeie. Mitteleuropa tineretii lor nu mai exista insa, iar razbunarea indelung planuita nu le poate reda nici prietenia, nici dragostea.
-
Casa de piatra51.80 LEICeva vechi, ceva nou, ceva împrumutat și ceva însângerat! Emily a visat mereu la o nuntă ca în povești – cu un castel idilic pe fundal și cele mai mici detalii puse la punct. În tot scenariul ei ideal, există doar trei lucruri pe care nu le poate controla: vremea, pe mama ei, Annika, și pe fratele ei mai mare, Erik. Chiar dacă vremea se dovedește a fi excelentă, tensiunile dintre invitații extravagantului eveniment par să atingă un punct critic.
-
Sapte secrete murdare51.90 LEIÎn ziua în care Cleo împlinește optsprezece ani, o invitație la o vânătoare de comori își face apariția în apartamentul ei. Miza? Aflarea adevărului despre noaptea în care iubitul ei s-a înecat în valurile învolburate ale râului. Fanii I Know What You Did Last Summer și One of Us Is Lying, vor adora acest thriller hipnotic!
-
Scandal in inalta societate52.75 LEIDupa ce i-a luat 12 saptamani pentru a cuceri un lord, autoarea de bestsellere Sophie Irwin porneste un adevarat Scandal in inalta societate, invitand cititorii in lumea Elizei Balfour, o eroina romantica si visatoare, care vrea sa traiasca dupa propriile sale reguli.
-
Fiica ceasornicarului62.37 LEI
Romanele scriitoarei australiene Kate Morton s-au vândut în 11 milioane de exemplare în 42 de țări, fiind traduse în 34 de limbi.
Bestseller New York Times • bestseller Sunday Times • #1 bestseller Australia • #1 bestseller Canada • carte nominalizată la Indie Book Awards 2019, Australia.
În vara anului 1862, artiștii din Frăția Magenta, însoțiți de muzele lor, sunt invitați să creeze și să se bucure de libertate la Birchwood Manor, casa mult iubită a lui Edward Radcliffe de pe malul Tamisei. Edward e cel mai strălucit dintre ei, cel mai entuziast, cel mai hotarât să sfideze prejudecățile epocii. Dar în scurtă vreme viața și cariera lui vor fi distruse căci, spre sfârșitul șederii lor, o femeie este împușcată, o alta dispare, iar o neprețuită bijuterie de familie este de negăsit. O sută cincizeci de ani mai târziu, Elodie Winslow, o arhivistă londoneză, dă din întâmplare peste o geantă veche, în care găsește carnetul de schițe ce pare să fi aparținut unui pictor victorian și fotografia unei tinere de o frumusețe aparte. Printre desenele din carnet, unul anume îi atrage atenția: o casă cu două frontoane, așezată la cotul unei ape, care i se pare neobișnuit de familiară. Care e legătura ei cu Birchwood Manor? Și de ce simte că femeia din fotografie are ceva să-i transmită? Pentru a răspunde acestor întrebări, Elodie va trebui să asculte vocea martorului uitat de toți: Birdie Bell, fiica ceasornicarului.