Literatură străină
-
Quicksilver89.99 LEI
Nu atinge sabia.
Nu întoarce cheia.
Nu deschide poarta.
În ținutul deșertului neiertător, nu există multe lucruri pe care o fată să nu le facă pentru un pahar cu apă.
Saeris Fane, în vârstă de 24 de ani, se pricepe de minune să păstreze un secret. Nimeni nu știe că are puteri atât de ciudate sau că, de când se știe, fură din rezervoarele Reginei Nemuritoare.
Dar un secret e ca un nod. Mai devreme sau mai târziu, se va dezlega.
Când Saeris ajunge față în față cu Moartea însăși, redeschide din greșeală o poartă între tărâmuri și e transportată într-un ținut de gheață și zăpadă. Așa-numitele Fae au fost întotdeauna un subiect de mit, de legendă, de coșmaruri… dar se pare că ele sunt reale, iar Saeris a aterizat în mijlocul unui conflict de secole care ar putea să o ucidă.
Prima din neamul ei care pășește pe munții înghețați ai Yveliei de peste o mie de ani, Saeris se leagă din greșeală de Kingfisher, un războinic Fae chipeș, care are propriile secrete și planuri nefaste. El se va folosi de magia ei de alchimist pentru a-și proteja poporul, indiferent de prețul pe care îl va plăti el… sau ea.
Moartea are un nume. Kingfisher de la Poarta Ajun. Trecutul lui e întunecat. Atitudinea lui e arogantă. Dar el e singura cale prin care Saeris va ajunge acasă.
„Un romantasy enemies-to-lovers care a cucerit deja milioane de cititori și care s-a transformat într-un fenomen literar global.“ Anamaria Manolescu, coordonatoarea colecției Nemira Fiction
-
Papagalul lui Flaubert49.99 LEI
Ironie, parodie, nostalgie… într-un roman despre urmele lui Gustave Flaubert într-o lume uitucă. O scriitură puternică, adesea plină de umor și o carte care te hipnotizează.
Geoffrey Braithwaite, specialist în Flaubert, merge la Rouen, unde se află muzeul dedicat scriitorului, iar aventura lui ia dimensiuni fascinante. Distanța dintre artă și viață se modifică în fiecare clipă; depinde doar de cum privești lucrurile, desigur.
„Papagalul lui Flaubert este un divertisment literar de înalt nivel, un splendid hibrid romanesc, în parte biografie, în parte ficțiune, în parte critică literară.“ The New York Times
„Un roman deopotrivă ludic și melancolic. O reflecție emoționantă asupra modului în care ne construim poveștile – despre ceilalți și despre noi înșine.“ Anamaria Manolescu, coordonatoarea colecției Nemira Fiction
-
Mentații Dunei (seria Școlile Dunei, vol. II)84.99 LEI
Mașinile gânditoare au fost înfrânte, însă lupta pentru viitorul umanității continuă.
Gilbertus Albans a fondat Școala Mentaților, un loc în care oamenii pot învăța tehnicile eficiente de gândire ale mașinilor. Însă Gilbertus pășește pe o linie fragilă între propriile convingeri și compromisurile necesare pentru a supraviețui fanaticilor butlerieni, conduși de Manford Torondo și de Anari Idaho. Cucernica Maică Raquella încearcă să reconstruiască Comunitatea Surorilor pe Wallach IX, alături de cea mai talentată și ambițioasă elevă a sa, Valya Harkonnen, care are și un alt scop: să se răzbune pe legendarul erou Vorian Atreides, pe care îl consideră vinovat de decăderea familiei sale.
Între timp, Josef Venport poartă propriul său război împotriva butlerienilor. Flota Spațială VenHold controlează aproape tot comerțul, datorită Navigatorilor mutanți superiori creați de Venport, iar acesta impune un embargo nemilos asupra oricărei planete care acceptă jurământul anti-tehnologie al lui Manford Torondo, sperând să le înfometeze până la supunere. Însă fanaticii rareori se predau cu ușurință…
Mentații, Navigatorii și Comunitatea Surorilor se străduiesc cu toții să îmbunătățească rasa umană, dar fiecare grup știe că, pe măsură ce fanatismul butlerian devine tot mai puternic, miza luptei va fi alegerea viitorului drum al omenirii: civilizația sau prăbușirea într-o eră întunecată fără sfârșit.
„Brian Herbert și Kevin J. Anderson coboară din nou către originile universului Dune, explorând conflictele care l-au modelat. Cele trei romane din ȘCOLILE DUNEI se integrează perfect în marele puzzle Dune.“
MARIAN COMAN
-
Cimitirul mării59.00 LEI
Bestseller internațional răsplătit cu premiul Polarartifice
Conducătoarea unei dinastii norvegiene bogate este găsită fără suflare, iar memoriile ei nepublicate despre trauma din trecutul familiei dispar în chip misterios. Manuscrisul spune povestea unui dezastru naval din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în care și-au pierdut viața soțul său și sute de alte persoane.
Nepoata ei pornește într-o călătorie pe urmele volumului nepublicat. Alături de un agent secret căzut în dizgrație mânat de propriile sale motivații, ea descinde în trecutul labirintic al familiei, care înseamnă o poveste întunecată și dramatică despre secrete, trădări și iubire condamnată.
Adevărul năucitor, pierdut vreme de 75 de ani, zace în epava aflată la 300 de metri în adâncuri.
Un thriller literar și o saga de familie tulburătoare, în stilul Donnei Tartt, Joël Dicker și Carlos Ruiz Záfon, o dramă plină de culoare despre putere și moștenire.
„O frescă familială și geopolitică, undeva la mijloc între saga Millenium și serialul Succesiunea.” - Le Point
„Se iau o avere uriașă, un secret de familie devastator, uneltiri machiavelice și un conflict între personaje cu o voință puternică. Se adaugă moștenitori ilegitimi, forțele speciale norvegiene și o doză de roman de dragoste. Rezultatul: un roman de suspans bogat, căruia nu-i poate rezista nici cel mai critic cititor.” - VG
-
Povestea fiicei59.90 LEI
Prix Jan Michalski de Littérature 2025
Considerată una dintre cele mai puternice voci ale ficțiunii latino-americane contemporane, Guadalupe Nettel este creatoarea unui univers unic, numit de critica literară „universul Nettel“. Povestea fiicei, roman finalist la International Booker Prize în 2023 și distins cu Prix Jan Michalski de Littérature în 2025, explorează multiplele expresii ale maternității și formele pe care le poate lua familia în lumea de azi. Una dintre recomandările cele mai entuziaste ale cărții a fost făcută de cântăreața Dua Lipa, care a inclus ediția în engleză în recomandările de lectură ale clubului de carte pe care l-a fondat.
Spre finalul unei sarcini dorite și așteptate, Alina află că fiica ei nu va supraviețui nașterii. Ea și soțul său sunt îndemnați astfel să parcurgă un proces dureros, de acceptare și doliu. Micuța se agață însă de viață cu o forță care îi uluiește pe medici și pe apropiați deopotrivă. Laura, cea mai bună prietenă a Alinei, înregistrează cu acuitate transformarea celor doi soți în părinți, și mai cu seamă felul în care Alina își asumă maternitatea. Nimic nu este omis: îndoielile, sentimentul de vinovăție, gelozia, oboseala, bucuria frenetică adusă de o mică reușită, speranța, căile nebănuite prin care iubirea, adesea de neînțeles, umple goluri și șterge suferințe.
„În romanul Povestea fiicei, Guadalupe Nettel redă cu mare autenticitate viața așa cum este ea trăită în cotidian, conducându-ne către miezul singurelor lucruri care contează cu adevărat: viața, moartea și relațiile noastre cu ceilalți. Toate acestea sunt cuprinse în experiența maternității, pe care acest roman o explorează și o aprofundează.“ — Annie Ernaux
„Guadalupe Nettel este liberă. A luptat cu tenacitate, încă de la prima sa carte, pentru a elimina dogmele învechite și adevărurile moștenite, iar meritul ei este remarcabil: chiar și sub cele mai întunecate orizonturi, a reușit să-și construiască propriul discurs narativ îndrăzneț, un mod unic și curajos de a fi în lume. Este o voce esențială a noii literaturi latino-americane.“ — Enrique Vilas-Matas
„Măiestria lui Guadalupe Nettel, talentul său prodigios îl fac pe cititor ca, la sfârșitul romanului Povestea fiicei, să privească uimit lumea care îl înconjoară, eliberat, în sfârșit, de tiparul normalității teoretice. Pentru că realitatea încă ne poate surprinde, dacă ne dăm voie să fim surprinși.“ — ABC Cultural
„Un roman despre diferitele moduri de a forma o familie, care m-a făcut să mă gândesc ce onoare e să ai grijă de cineva pe care-l iubești cu adevărat.“ — Dua Lipa
-
Elefant şi alte povestiri39.95 LEI
Maestrul absolut al prozei scurte americane contemporane
Cele şapte povestiri reunite în acest volum sunt ultimele scrise de Raymond Carver. Păstrând economia stilistică, dar investind-o cu o emoţie mai intensă şi ironie tăioasă, Carver explorează prin intermediul lor situaţii de viaţă dintre cele mai diverse: un fiu prins între o mamă neliniştită şi o parteneră indiferentă („Cutii”), un scriitor care îşi exploatează fosta soţie în numele propriei opere („Intimitate”), un bărbat incapabil să-şi asume partea de responsabilitate în eşecul propriei căsnicii („Menudo”) sau un cap de familie împovărat de ajutorul financiar pe care îl oferă rudelor sale („Elefant”). În plus, printre aceste povestiri se numără şi una dintre cele mai lungi ale sale, „Sarcină”, prin intermediul căreia autorul îşi imaginează moartea lui Cehov, un scriitor pe care Carver îl admira profund şi a cărui operă a fost adesea comparată cu propria sa creaţie. Această povestire remarcabilă sugerează că unul dintre cei mai mari autori moderni de proză scurtă se pregătea probabil, în anul dinaintea sfârşitului său prematur, să scrie o operă mai amplă.
„Povestirile lui Carver glorifică unele dintre aspectele perene ale condiţiei umane, oricât de lipsite de importanţă ar fi acestea, dând naştere unui sentiment de empatie care oferă textelor o intensitate emoţională lipsită de patetism, o melancolie, dar şi o autenticitate profund înduioşătoare.” (The Daily Telegraph)
„Acest volum uluitor de povestiri este un regal.” (The Guardian)
„Toate povestirile din acest volum sunt superbe. Fiecare dintre ele îl atrage pe cititor, cu o viteză magică, în inimile personajelor, chiar dacă, în aparenţă, nu ne spune aproape nimic despre ele. Iar inimile acestea nu sunt întotdeauna întunecate.” (The Independent)
Raymond CARVER s-a născut în Clatskanie, Oregon, în 1938. La începutul anilor 1960, în California, a urmat cursuri de scriere creativă cu scriitorul John Gardner. A studiat apoi la Humboldt State College, California, şi la Iowa University. În anii 1970 a predat scriere creativă şi literatură la diferite universităţi. În 1976 publică Taci, te rog!, care îi aduce o largă recunoaştere. I-au urmat volumele Anotimpuri furioase (1977), Despre ce vorbim când vorbim despre iubire (1981), Catedrala (1983) şi Elefant şi alte povestiri (1988). Mai multe dintre povestirile lui Carver au fost adaptate pentru marele ecran şi pentru scenă. În 1993 apare filmul Short Cuts, cu Julianne Moore, Andie MacDowell, Bruce Davison, Jack Lemmon şi alţi mari actori, în regia lui Robert Altman. În 2014, este lansat lungmetrajul Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance), regizat de Alejandro G. Iñárritu, avându-i în distribuţie pe Michael Keaton, Zach Galifianakis, Edward Norton, Andrea Riseborough, Amy Ryan, Emma Stone şi Naomi Watts. Filmul, care se deschide cu poemul lui Carver „Late Fragment” şi al cărui fir narativ principal îl reprezintă punerea în scenă, pe Brodway, a povestirii „Despre ce vorbim când vorbim despre iubire”, a obţinut multiple premii internaţionale, printre care Oscarul pentru cel mai bun film şi Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu. Carver este şi autorul a cinci volume de poezie. A scris, de asemenea, eseuri. În 1983 i-a fost decernat prestigiosul Mildred and Harold Strauss Living Award, iar revista Poetry i-a acordat Levinson Prize, în 1985. În 1988 a fost primit în American Academy of Arts and Letters. A încetat din viaţă în 1988. La Editura Polirom au apărut, unele în mai multe ediţii, volumele Taci, te rog!, Despre ce vorbim când vorbim despre iubire şi Catedrala.
-
Fiesta39.95 LEI
Premiul Nobel pentru Literatură 1954
Romanul emblematic al Generaţiei pierdute, Fiesta este prima dintre capodoperele lui Hemingway şi o exemplificare clasică a stilului literar al acestuia. Cartea are în centru povestea a două dintre cele mai memorabile personaje ale autorului american: nefericitul Jake Barnes, veteran din Primul Război Mondial, şi sofisticata, extravaganta şi irezistibil de frumoasa Brett Ashley. Alături de un grup pestriţ de americani expatriaţi care se distrează în Parisul anilor 1920 pe banii veniţi de acasă, cei doi ajung în Spania, unde relaţia le este pusă la încercare de noi pasiuni şi noi gelozii, iar Jake trebuie să accepte, în cele din urmă, că nu o va avea niciodată în adevăratul sens al cuvântului pe femeia pe care o iubeşte. Fiesta este, de asemenea, şi un roman à clef, personajele principale fiind portrete deghizate ale prietenilor şi cunoştinţelor autorului. Această carte l-a consacrat pe Hemingway drept unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX.
Ernest Miller HEMINGWAY (1899‑1961) este unul dintre marii prozatori americani ai secolului XX şi un clasic al literaturii universale. Scrierile lui s‑au bucurat de un succes imediat încă din timpul vieţii autorului. Hemingway a primit în 1953 Premiul Pulitzer, în 1954 Premiul Nobel, iar multe dintre cărţile lui au fost ecranizate la scurt timp după apariţie. A avut o viaţă extrem de tumultuoasă: s‑a căsătorit de patru ori, a fost un vânător şi un pescar pasionat, a participat la ambele conflagraţii mondiale şi la Războiul Civil din Spania. În Primul Război Mondial a lucrat ca şofer pe ambulanţă, a fost rănit pe frontul italian, iar guvernul Italiei i‑a acordat Medaglia d’argento pentru eroism. După război devine corespondent al ziarului Toronto Star, iar în 1921 se mută la Paris, unde o cunoaşte pe Gertrude Stein şi intră în cercul intelectualilor americani expatriaţi ce va fi cunoscut ulterior sub numele de „Generaţia pierdută”. Printre apropiaţii săi din acea epocă se numără Ezra Pound şi F. Scott Fitzgerald. În aceeaşi perioadă (1926) îi apare şi primul roman de succes, The Sun Also Rises (tradus în română cu titlul Fiesta; Polirom, 2008, 2015), o carte cu tentă autobiografică ce descrie, printre altele, viaţa comunităţii americane din Europa. În timpul Războiului Civil din Spania a lucrat ca jurnalist. Simpatizant al republicanilor de stânga, rupe prietenia cu John Dos Passos din pricina reportajelor acestuia despre atrocităţile comise de ambele tabere implicate în război. Propria viaţă agitată a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru multe din cărţile sale. Printre ele se numără şi romanele care l‑au făcut cunoscut lumii întregi, cum sunt A Farewell to Arms (Adio, arme, 1929; Polirom, 2009, 2014) sau For Whom the Bell Tolls (Pentru cine bat clopotele, 1940, Polirom, 2008, 2014), dar şi numeroasele povestiri şi nuvele publicate de‑a lungul vieţii: Zăpezile de pe Kilimanjaro şi alte povestiri (Polirom, 2007, 2014), respectiv Noaptea dinaintea bătăliei şi alte povestiri (Polirom, 2008). Hemingway atinge culmea gloriei literare după apariţia, în 1952, a microromanului The Old Man and the Sea (Bătrânul şi marea; Polirom, 2007, 2014). Prozatorul s‑a sinucis în casa lui din Ketchum, Idaho, la 2 iulie 1961.
-
Grădina Raiului39.95 LEI
Premiul Nobel pentru Literatură 1954
Publicat pentru prima oară în 1986, la 25 de ani după moartea scriitorului, romanul Grădina Raiului s-a bucurat de un succes senzaţional, ajungând aproape imediat pe lista bestsellerurilor din acea perioadă. Îmbinând într-o manieră încântătoare scenele încărcate de erotism, pasajele descriptive şi reflecţiile asupra artei scriiturii, Grădina Raiului abordează una dintre temele predilecte ale literaturii universale: pierderea inocenţei. Romanul relatează experienţele dezastruoase ale unui tânăr cuplu american din anii 1920, scriitorul David Bourne şi soţia sa, Catherine, aflat într-o lună de miere prelungită pe Riviera franceză. Căsnicia lor se destramă treptat pe măsură ce comportamentul lui Catherine devine tot mai excentric şi jocurile erotice practicate de cei doi, tot mai periculoase, culminând cu crearea unui triunghi sexual împreună cu Marita, o tânără bogată întâlnită într-o cafenea, de care ambii soţi se simt atraşi. Profilat pe fundalul discursului cultural contemporan, acest roman, în care scriitorul se arată interesat de personaje androgine şi de inversarea rolurilor de gen, este poate una dintre cele mai actuale cărţi ale lui Hemingway.
Ernest Miller HEMINGWAY (1899‑1961) este unul dintre marii prozatori americani ai secolului XX şi un clasic al literaturii universale. Scrierile lui s‑au bucurat de un succes imediat încă din timpul vieţii autorului. Hemingway a primit în 1953 Premiul Pulitzer, în 1954 Premiul Nobel, iar multe dintre cărţile lui au fost ecranizate la scurt timp după apariţie. A avut o viaţă extrem de tumultuoasă: s‑a căsătorit de patru ori, a fost un vânător şi un pescar pasionat, a participat la ambele conflagraţii mondiale şi la Războiul Civil din Spania. În Primul Război Mondial a lucrat ca şofer pe ambulanţă, a fost rănit pe frontul italian, iar guvernul Italiei i‑a acordat Medaglia d’argento pentru eroism. După război devine corespondent al ziarului Toronto Star, iar în 1921 se mută la Paris, unde o cunoaşte pe Gertrude Stein şi intră în cercul intelectualilor americani expatriaţi ce va fi cunoscut ulterior sub numele de „Generaţia pierdută”. Printre apropiaţii săi din acea epocă se numără Ezra Pound şi F. Scott Fitzgerald. În aceeaşi perioadă (1926) îi apare şi primul roman de succes, The Sun Also Rises (tradus în română cu titlul Fiesta; Polirom, 2008, 2015), o carte cu tentă autobiografică ce descrie, printre altele, viaţa comunităţii americane din Europa. În timpul Războiului Civil din Spania a lucrat ca jurnalist. Simpatizant al republicanilor de stânga, rupe prietenia cu John Dos Passos din pricina reportajelor acestuia despre atrocităţile comise de ambele tabere implicate în război. Propria viaţă agitată a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru multe din cărţile sale. Printre ele se numără şi romanele care l‑au făcut cunoscut lumii întregi, cum sunt A Farewell to Arms (Adio, arme, 1929; Polirom, 2009, 2014) sau For Whom the Bell Tolls (Pentru cine bat clopotele, 1940, Polirom, 2008, 2014), dar şi numeroasele povestiri şi nuvele publicate de‑a lungul vieţii: Zăpezile de pe Kilimanjaro şi alte povestiri (Polirom, 2007, 2014), respectiv Noaptea dinaintea bătăliei şi alte povestiri (Polirom, 2008). Hemingway atinge culmea gloriei literare după apariţia, în 1952, a microromanului The Old Man and the Sea (Bătrânul şi marea; Polirom, 2007, 2014). Prozatorul s‑a sinucis în casa lui din Ketchum, Idaho, la 2 iulie 1961.
-
Şoptitorii: încercările de neatins65.00 LEI
Bestseller #1 New York Times
Bestseller Publishers Weekly
Bestseller Barnes & Noble
În topul Amazon al celor mai bune cărți în 2024
O magie veche. O aventură nouă...
Când Benjamiah Creek descoperă un fragment ciudat de piatra vrăjitoarei, se trezește transportat pe străzile labirintice din Wreathenwold – o lume a aventurii spectaculoase și a magiei imposibile. Împreună cu prietenii săi, Elizabella Cotton, Mea și Silas Cartograful, Benjamiah pornește într-o căutare periculoasă care implică o colecție ciudată de basme – Cartea poveștilor abia credibile. Ei trebuie să treacă printr-o serie de încercări magice pentru a salva copiii fidispăruți din Wreathenwold înainte de finalul Midsommer, când vor fi pierduți pentru totdeauna... Seria Șoptitorii combină lumea fascinantă construită de Philip Pullman și Katherine Rundell cu farmecul captivant pentru copii din seria Skandar.
„Lees stratifică și intersectează mai multe intrigi în acest al doilea roman din seria Șoptitorii pentru a dezvolta bogata lume Wreathenwold și personajele principale ale poveștii. Teme precum apartenența și sentimentul de „acasă“ sunt centrale în narațiune.” - BOOKLIST
„Am ADORAT prima carte din serie, așa că am citit cu încântare continuarea poveștii și nu doar că nu m-a dezamăgit, mi-a depășit complet așteptările! A doua călătorie la Wreathenwold este uneori o lectură înfricoșătoare și palpitantă, dar în cele din urmă plină de prietenie, descoperiri și aventuri extraordinare.” – WATERSTONES
Jordan Lees s-a născut în Scoția, dar a crescut în Essex, unde încă locuiește cu soția sa și fiica cea mică. Devorând povești toată copilăria, Jordan a studiat literatura la universitate și a lucrat în edituri de atunci, cel mai recent ca agent literar. Când nu scrie, Jordan este un cititor compulsiv sau pierde la șah online. Este autorul seriei bestseller Șoptitorii.
-
Miracol49.00 LEI
LECTURA PERFECTĂ PENTRU FANII PERCY JACKSON
O aventură emoționantă despre legătura dintre doi frați, calul lor credincios și o moștenire surprinzătoare.
Ține minte tot ce te-am învățat, Miracol. Ai grijă de Leaf. Ai grijă de Pebble. Am facut tot ce am putut. Restul depinde de tine... au fost ultimele cuvinte ale bunicului.
Tick, numit Miracol de bunicul său, trăiește liniștit la marginea regatului Ellia, împreună cu fratele său mai mic și calul lor credincios. Dar sosirea unui cavaler asasin și amenințarea invaziei inamice pun regatul în pericol. Tick are șase luni la dispoziție să ajungă la Fortăreața Regilor pentru a-l avertiza pe conducătorul lor. Călătorind prin păduri și peste munți, întâlnind bandiți și cavaleri necinstiți, Tick este hotărât să onoreze ultimele cuvinte ale bunicului său...
O aventură epică inimoasă și puternică! - EMMA CARROLL, scriitoare
O lectură palpitantă, alertă, scrisă din suflet. Tot ceea ce atinge Ross Montgomery devine o poveste clasică. - PIERS TORDAY, scriitor
O poveste captivantă care m-a încântat cu totul: o călătorie periculoasă, legături emoționante de familie și o luptă pentru salvarea unui regat. O capodoperă absolută! - BOOK CRAIC
O avalanșă de creativitate, fantezie, acțiune și aventură, o lectură extrem de distractivă! - ERIN THE LITERARY CAT
Beneficii de lectură:
- dezvoltarea empatiei;
- înțelegerea valorilor morale;
- îmbunătățirea abilităților de lectură.
Ross Montgomery este un scriitor britanic contemporan cunoscut pentru literatura destinată copiilor și adolescenților. El a devenit cunoscut datorită stilului său accesibil și imaginativ, care combină aventura cu lecții de viață. Cărțile lui sunt apreciate pentru modul în care explorează teme precum prietenia, curajul, familia și speranța. De același autor, editura Pandora M a mai publicat titlul Eu sunt rebel (2024)
-
Noi, carnivorii59.00 LEI
„Agustina Bazterrica e o scriitoare feroce; proza ei este vizionară și calculată: când te aștepți mai puțin, își lovește ținta și te cutremură." - Samanta Schweblin
La abatorul local, Marcos este un foarte eficient manager-adjunct în branșa sacrificării oamenilor – deși nimeni nu le mai spune așa. Soția l-a părăsit, tatăl piere în ghearele demenței, iar el depune eforturi supraomenești să nu se gândească la felul în care-și câștigă existența. După ce animalele, infectate de un virus otrăvitor, au fost omorâte, și după o perioadă de Tranziție plină de ipocrizie, consumul de carne umană — „carne specială" — a devenit legal. Într-o zi, Marcos primește în dar un exemplar de „calitate superioară", pe care, în ciuda interdicțiilor, îl tratează ca pe o ființă umană. De aici și până la a-și pune întrebarea dacă nu cumva am renunțat la umanitate în schimbul proteinei animale nu mai e decât un pas.
„Cu o măiestrie perfect calibrată prin ironie, Bazterrica ne prezintă un portret stupefiant al umanității care ar face orice pentru a obține satisfacția, chiar cu prețul propriei existențe." - Le Monde
„Din teama față de ceea ce ne rezervă viitorul, Bazterrica a extras un roman extraordinar despre maleabilitatea valorilor noastre morale și despre ceea ce Hannah Arendt a numit banalitatea răului." - Lire
„Puternic, magnetic, tulburător – romanul anului." - Cultura Mas
„De la primele cuvinte ale acestui roman al scriitoarei argentiniene, cititorul se află printre «exemplarele» de sacrificiu, conștient că se găsește într-un abator și că nimic din ce urmează nu va fi prea plăcut." - The New York Times Book Review
Agustina Bazterrica (n. 1974, Buenos Aires) este o romancieră și autoare argentiniană de proză scurtă, figură centrală a scenei literare din Buenos Aires. A publicat două volume de povestiri și două romane. Cel de-al doilea roman al ei, Noi, carnivorii, a devenit un adevărat fenomen editorial internațional, vândut în peste jumătate de milion de exemplare în toată lumea și tradus în peste 25 de limbi. Romanul este în curs de ecranizare. -
Steaua diavolului65.00 LEI
Al cincilea volum din seria Harry Hole
„O intrigă ce gonește ca un tren de mare viteză." – New York Times Book Review
În toiul unei veri călduroase ce a pus stăpânire pe capitala Norvegiei, o tânără femeie este găsită ucisă în apartamentul ei. Un deget i‑a fost retezat, iar sub pleoapă are un mic diamant roșu în formă de pentagramă — o stea în cinci colțuri. Harry Hole, „lupul singuratic" bântuit de un trecut dureros, este însărcinat să se ocupe de caz împreună cu Tom Waaler, rivalul său, pe care Harry îl detestă. Și despre care bănuiește că are legătură cu uciderea fostei sale colege, Ellen Gjelten.
Cinci zile mai târziu, o altă femeie este dată dispărută. Când poliția primește degetul ei retezat, pe care se află un inel cu o piatră în formă de stea în cinci colțuri, Harry se teme că e vorba de un criminal în serie.
Hotărât să dejoace planurile acestei minți diabolice și, totodată, să dovedească vinovăția lui Waaler, Harry se trezește prins într‑un hățiș întunecat, în care ambele anchete se întrepătrund în cel mai surprinzător mod cu putință.
Dar ce preț va trebui să plătească Harry Hole ca să afle adevărul?
„Incontestabil, Jo Nesbø este deținătorul titlului de băiat rău al genului crime norvegian." - USA Today
„Nesbø este neîntrecut în a sonda adâncimile întunecate ale sufletului omenesc." - Kirkus Reviews
„Steaua diavolului spune o poveste care te șochează și te captivează totodată, impregnată de o tensiune aproape insuportabilă." – The Times
„Nimeni nu știe să pătrundă în mintea perfidă, imprevizibilă a unui criminal mai bine decât
Jo Nesbø." – VogueJo Nesbø (n. 1960) este muzician, compozitor și economist, precum și unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume. Cărțile lui au fost traduse în 50 de limbi, s‑au vândut în peste 45 de milioane de exemplare și au fost recompensate cu numeroase premii internaționale, printre care The Riverton Prize, CWA International Dagger Award, The Glass Key Award.
Jo Nesbø este autorul celebrei serii Harry Hole, precum și al seriei pentru copii Doctor Proctor (Pandora M). După al șaptelea roman al seriei Harry Hole, Snomannen, a fost realizat filmul Omul de zăpadă, iar romanul Vânătorii de capete a stat la baza filmului cu același nume, lansat în 2011 și nominalizat, printre altele, la Premiul BAFTA pentru cel mai bun film străin. -
Götz și Meyer45.00 LEI
„O strălucită meditație asupra istoriei, memoriei, identității și naturii răului.“ – Francine Prose
Götz și Meyer, doi subofițeri SS neînsemnați, primesc o misiune care, deși „nu e crucială“, trebuie „să fie eficientă“. Sarcina lor este să transporte cinci mii de femei, copii și bătrâni, câte o sută pe rând, dintr-un lagăr de concentrare de lângă Belgrad, într-un camion transformat anume, în care oamenii sunt gazați după plecarea de la destinație. Pe măsură ce naratorul anonim al lui Albahari, un profesor, urmărește obsesiv adevărul despre această anihilare sistematică, își împărtășește descoperirile propriilor elevi. Autobuzul școlar al copiilor devine acel camion, instrumentul criminal, iar pe măsură ce este evocată memoria sufletelor evreiești pierdute din Belgrad, elevii urmăresc cu consternare istoricul teribilei călătorii arheologice. Profesorul lor, epuizat atât de sarcina de a da viață istoriei, cât și de efortul pe care i l-a cerut cercetarea, este copleșit de ororile propriei imaginații.
„Götz și Meyer se numără printre cele mai bune opere literare despre Holocaust.“ - Chicago Tribune
„O carte sfâșietoare, sarcastică și brutală, scrisă într-un ritm fluent, cu multă compasiune și umor sălbatic.“ - The Independent
„Un triumf literar! O mărturie unică despre puterea imaginației.“ - Daily Telegraph
„Prin doar două nume, Albahari conjură suflete imaginare ale căror vieți îi reprezintă pe toți cei pe care istoria i-a uitat.“ - San Francisco Chronicle
David Albahari (1948-2023) a fost un scriitor, traducător și profesor sârb. De-a lungul carierei sale, a scris romane și povestiri, adesea îmbibate cu elemente autobiografice. A fost, de asemenea, un traducător reputat din limba engleză și membru al Academiei Sârbe de Științe și Arte. Născut într-o familie iudeo-sârbă, Albahari a devenit președintele Asociației Comunităților Evreiești din Iugoslavia în 1991 și a ajutat la organizarea evacuării locuitorilor evrei din Sarajevo în timpul războiului. În 1994, s-a mutat cu familia în Canada, unde a locuit până în 2013, înainte de a se întoarce în Serbia. Fiecare nouă carte a lui Albahari a fost considerată un eveniment literar. Cărțile sale au fost traduse în peste douăzeci de limbi. A tradus, de asemenea, numeroși autori de limbă engleză, printre care Vladimir Nabokov, Margaret Atwood, Sam Shepard și Sarah Kane.
-
Nimic mai iluzoriu49.00 LEI
„Un adevărat manifest al credinței în puterea cuvintelor și a literaturii.“ - El Cultural
Într-o călătorie nocturnă cu trenul între Londra și Edinburgh, Alicia poartă o conversație cu Terry, scriitor și profesor de literatură, și cu Bou, elevul acestuia. Terry le vorbește despre succesul celui mai recent roman al său, inspirat de secretele lui Hans, un tânăr cu care a avut o relație ambiguă. Dar Hans a dispărut după publicarea romanului. Oare avem dreptul să transformăm viața altei persoane într-un roman? Este etic să scrii despre confesiunile pe care le auzi? Care sunt limitele ficțiunii? Fascinată de aceste întrebări, care o determină să-și examineze propriile amintiri, Alicia simte nevoia să descopere ce s-a întâmplat cu adevărat între cei doi bărbați și să-l găsească pe Hans.
Nimic mai iluzoriu aduce în discuție puterea literaturii și linia fină care separă realitatea de ficțiune, într-o narațiune captivantă despre trădare, pierdere și vinovăție.
„O aventură neașteptată. O rețea subtilă de povești și de cuvinte care te fascinează și te învăluie, care te cucerește fără să vrei, ca pe un copil care ascultă cu gura căscată o poveste frumoasă. Un debut puternic și de neuitat.“ - Rosa Montero
„Una dintre acele cărți care îți trezesc dorința de a-ți lua liber toată după-amiaza și de a te lăsa purtat de ritmul lecturii.“ - Vogue
„Un roman despre arta de a spune povești ca modalitate de a da sens lumii.“ - letras libres. com
„Îmbinând metaficțiunea, misterul și drama, acest roman captivant are un aer enigmatic ce amintește de Talentatul domn Ripley.“ - scenic rights.com
Marta Pérez-Carbonell s-a născut în 1982 și a obținut doctoratul la Universitatea din Londra, specializându-se în opera lui Javier Marías. Este profesoară de literatură spaniolă la Colgate University din New York și colaborează la reviste literare precum The Objective, Letras Libres și Quimera. Nimic mai iluzoriu este romanul său de debut.
-
Artistul59.90 LEI
Joseph își dorește un singur lucru: să fie primit în lumea lui Tartuffe.
Ettie își dorește exact opusul: să scape din ea.
Anul 1920. Pictorul Edouard Tartuffe trăiește retras la o fermă izolată. Aici, timpul a încremenit în loc, iar aerul se mișcă doar atunci când el ridică pensula. Ettie, nepoata sa, are grijă ca totul să fie în ordine: curăță, pregătește atelierul, spală pensulele și creează în jurul unchiului ei spațiul perfect în care arta poate să respire.
În această liniște apăsătoare pășește Joseph, un jurnalist fascinat de povestea geniului Tartuffe. Curând, descoperă că, sub atitudinea calmă a tinerei Ettie, mocnește un secret periculos.
În fiecare noapte, ea copiază tablourile lui Tartuffe. Le reproduce până la ultima tușă, iar copia şi originalul devin imposibil de deosebit. Însă când focul izbucnește în atelier și distruge aproape totul, nimic nu mai poate rămâne ascuns.
Ani mai târziu, în 1957, o femeie privește Ospățul, tabloul celebru despre care se spune că ar fi singurul care a supravieţuit incendiului. În fața lui, rămâne o întrebare: cine este, cu adevărat, artistul?
-
O vară doar pentru noi63.00 LEI
Scriitoarea americană Ann Patchett a primit PEN/Faulkner Award și Orange Prize, a fost finalistă la Pulitzer Prize for Fiction, IMPAC Dublin Literary Award, National Book Critics Circle Award și a fost nominalizată la Women’s Prize for Fiction. Noul său roman, O vară doar pentru noi, a câștigat Southern Book Prize for Fiction 2024 și a fost #1 New York Times bestseller, Sunday Times bestseller, 2023 Book of the Year în The Times, Goodreads Choice, BBC Radio 2 și Reese Witherspoon Book Club Pick.
Rememorare a unei aventuri de o vară cu un celebru actor, elegie a tinereții pierdute și elogiu al maturității și al celei de-a doua șanse, romanul O vară doar pentru noi explorează, în inconfundabilul stil atent și delicat al lui Ann Patchett, iubirea: pasiunile (și greșelile) de tinerețe, afecțiunea durabilă și înțeleaptă a unei căsnicii împlinite, indelebila legătură dintre părinți și copii.
„Inteligent și reflexiv, romanul consolidează statutul de mare scriitoare al lui Ann Patchett.“ — Kirkus Reviews
„O poveste tandră și fascinantă.“ — People
„O meditație inteligentă despre relația dintre teatru și viață, despre perspectiva romantică versus cea realistă, O vară doar pentru noi este probabil cel mai bun roman al lui Ann Patchett.“ — Boston Globe
„Ann Patchett este în mare formă!“ — Publishers Weekly
„Un roman care dezvăluie viețile secrete ale părinților și felul în care fericirea poate fi găsită de-a lungul anilor.“ — Time
-
Ți-am dat ochi și tu ai privit în întuneric39.90 LEI
Un roman febril și matur, cu un lirism exuberant, Ți-am dat ochi și tu ai privit în întuneric confirmă originalitatea unei autoare de neegalat. Este câștigător al Premiului Lletra d'Or în 2024 și tradus în peste 30 de țări.
În inima munților Guilleries, în Catalonia, se află ferma izolată Mas Clavell, acolo unde o femeie de-o vârstă cu veacul zace pe patul de moarte, iar timpul se răsucește ca o incantație. În jurul fermei, munții ascund dezertori, lupi, fantome și demoni. Totul începe cu Joana, stăpâna casei, care, flămândă de dragoste și de dorința de a avea un fiu, îl invocă pe diavol. De-a lungul unei singure zile, din zori și până la căderea nopții, poveștile femeilor care au trăit, iubit și născut în casa Clavell curg ca dintr-o rană veche. Explorând tema pactului cu diavolul, Ți-am dat ochi și tu ai privit în întuneric transformă urâtul și grotescul în extaz și frumusețe, destrămând vălurile subțiri dintre lumi.
„O măiestrie uluitoare. O demonstrație literară copleșitoare.“ — La Vanguardia
„Un mozaic de jovialitate, umor, viziune vitalistă și joc scatologic, o farsă carnavalescă. […] Nu mai puțin impresionantă este abilitatea Irenei Solà de a distribui firele infinite ale poveștilor pe care le deșiră fără să piardă nici unul și fără ca vreunul să rămână fără concluzie.“ — El País
Născută în 1990, în Malla, un sat cu 200 de locuitori, la 60 de kilometri de Barcelona, IRENE SOLÀ este licențiată în Belle Arte la Universitatea din capitala Cataluniei. A revenit în satul natal după un an petrecut în Islanda și șase ani în Marea Britanie (unul de masterat în Literatură, Cinema și Cultură Vizuală la Universitatea din Sussex și cinci la White Chapel Gallery). Lucrări ale sale din domeniul artelor vizuale au fost expuse în diverse galerii din Catalonia și din străinătate. A debutat cu volumul de versuri Bèstia (2012), încununat cu Premiul Amadeu Oller. Primul său roman, Els dics (Digurile, 2018), a primit premiul Documenta acordat tinerilor prozatori sub 35 de ani, iar cel de-al doilea, Eu cânt și muntele dansează (Canto jo i la muntanya balla, 2019; Humanitas Fiction, 2023), a fost distins cu mai multe premii catalane și, în 2020, cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene. Tradus rapid în 24 de limbi, s-a bucurat de un succes fulminant și i-a adus o recunoaștere internațională. De egal succes s-au bucurat adaptarea teatrală a romanului (trei premii Max pentru Artele Scenice din Spania în 2022) și creația muzical-simfonică Les trompetes de la mort (Trâmbițele morții), inspirată de el. În 2023 a publicat Ți-am dat ochi și tu ai privit în întuneric (Et vaig donar ulls i vas mirar les tenebres; Humanitas Fiction, 2025), un roman lăudat pentru lirismul său pregnant și originalitatea stilistică, câștigător al premiului Lletra d'Or 2024 și tradus deja în peste 30 de țări.
-
Vremea iubirii42.00 LEI
Tripticul din care este alcătuit romanul autobiografic Vremea iubirii surprinde anii contactului dureros dintre lumea veche şi cea nouă, anii consolidării regimului comunist în Albania. De aici se naşte şi tensiunea care străbate cartea. Eroii săi sunt înfățișați la începutul marilor provocări ale adolescenţei, când cunosc frumusețea prieteniei, experienţa durerii, bucuria descoperirii, dar află și că există libertatea conștiinței. În ciuda melancoliei inerente, Kadare își salvează personajele prin umor și ironie. Volumul de față întregește parcursul autobiografic din opera lui Kadare, acoperind o parte din perioada petrecută de autor în orașul natal Gjirokastra, ca o avanpremieră a marelui roman Amurgul zeilor stepei.
Trei prieteni, elevi de gimnaziu în Albania postbelică. Dacă funcționarii poartă pălărie, atmosfera e mai calmă; dacă o schimbă rapid cu șapca proletară, toată lumea e temătoare și își cumpănește fiecare gest. Pe băieți îi preocupă însă alte lucruri: unul ar vrea să ajungă scriitor renumit, și creația lui să pună în umbră până și lirica bulgară. Altul, încurajat să fie demn urmaș al lui Pavlik Morozov, își acuză mama de decadență fiindcă e... însărcinată. Iar cel de-al treilea are o pasiune nebună pentru timbre și secrete. Vântul tăios al represiunii politice se instaurează inexorabil pe străzile orășelului lor, dar i se ține piept cu inocență și prin gesturi mici, ce încă restabilesc umanitatea.
„Ismail Kadare a fost unul dintre acei scriitori pentru care scrisul este o luptă; dintre cei care smulg fiecare cuvânt tăcerii, pentru care fiecare rând poate să sporească povara procesului-verbal, iar fiecare roman riscă să devină epitaful propriei cariere.“ — Președinția franceză, mesaj la dispariția lui Ismail Kadare, iulie 2024
„Opera lui Kadare trebuie citită pentru a scăpa de amnezie.“ — Radio France
„Kadare a afirmat în mai multe rânduri că cititorii și criticii săi nu ar trebui să acorde prea multă atenție contextului. În sprijinul acestui fel de a-l citi, aș sublinia că maniera lui Kadare de a povesti și natura scrisului său nu s-au schimbat deloc în ultimii șaizeci de ani, deși contextul social, geografic și politic s-a modificat radical. E ca și cum întreaga lume imaginară a lui Kadare ar fi apărut complet formată de la început, iar cele patruzeci sau cincizeci de povestiri și romane pe care le-a scris de atunci nu ar fi decât fragmente dintr-un întreg mai mare, coerent și nealterat.“ — David Bellos, World Literature Today
-
Anna Karenina129.00 LEI
O poveste de dragoste care fascinează de aproape un secol și jumătate; o examinare pătrunzătoare atât a legăturilor de familie, a fericirii conjugale și iubirii – erotice și spirituale –, cât și a marilor evenimente sociale; o frescă a decăderii și reînnoirii sufletului rus; o meditație asupra credinței, a lumii seculare și singurătății primordiale a ființei.
Editura Humanitas Fiction oferă cititorilor o nouă traducere a acestui „roman perfect“, așa cum a socotit Amos Oz Anna Karenina. Fluidă, lucrată cu sensibilitate și inteligență, redând sonoritățile tolstoiene, poartă semnătura Adrianei Liciu.
„Tocmai am recitit Anna Karenina, carte pe care atât de mult am iubit-o în tinerețe. Admirația mea rămâne neschimbată. S-a spus că operele lui Shakespeare, Balzac și Tolstoi sunt cele trei mari monumente închinate umanității de umanitate. Sunt din ce în ce mai sigur că așa este. [...] Tolstoi se mișcă printre ființe cu o simplicitate, o naturalețe pe care nici un alt scriitor nu o atinge. Balzac rămâne înainte de toate romancier, Dostoievski deformează. Tolstoi, oglindă desăvârșită, reflectă imensa existență. Suntem atrași în curgerea unui fluviu liniștit. E viața care trece.“ — ANDRÉ MAUROIS
-
Gluma75.00 LEI
Cineva se joacă cu vieţile noastre – pare să spună Milan Kundera în primul său roman –, cineva leagă şi dezleagă întâmplările în care suntem atraşi cu sau fără voie, împingându-ne în fundături sau oferindu-ne brusc o libertate cu care nu ştim ce să facem. Cineva îşi râde de noi, propunându-ne idealuri care se transformă irevocabil în propriul lor simulacru, fără a înceta totuşi să ne urmărească şi să ne otrăvească existenţa. Cineva se uită la noi necruţător, înregistrând fiecare mişcare a noastră cu o privire de gheaţă ce nu lasă nici o speranţă. Şi tocmai acest chip, redat de această privire, e cel pe care, mai presus de toate, ni-l oferă Gluma – chipul de ieri, de azi şi dintotdeauna, în care suntem somaţi să ne recunoaştem.
-
Fericirea e alaturi44.00 LEIPatru tineri francezi ajung în București pentru a urmări meciurile naționalei la Campionatul European de Fotbal. Dar Bucureștiul nu este orașul pe care se așteptau să-l găsească și aceasta este premisa unei aventuri în care cei patru tineri îndrăgostiți de fotbal descoperă capitala cu relaxarea turistului care are timp de pierdut între meciuri.
-
Refugiul49.89 LEICĂLĂTORIA VIEȚII? Cinci străini sunt aleși pentru o vacanță într-un refugiu exclusivist, în inima unei păduri tropicale din Costa Rica. SAU O VACANȚĂ ÎN IAD? Gazda lor este de negăsit când ajung acolo. Confuzi, dar dornici să trăiască această experiență unică în viață, se îndreaptă spre junglă în căutarea unei cascade. O tragedie îi aruncă într-o luptă disperată pentru supraviețuire. Pierduți în junglă, își dau seama că nu pot avea încredere în nimeni și nimic... „Este un thriller la fel de bun ca The White Lotus. Este o aventură palpitantă de la început până la sfârșit.” - Kate Riordan, autoarea bestsellerului The Heatwave
-
Războiul începe la Paris59.90 LEIDouă femei puternice, două alegeri: Mielle, timidă, luptă cu propriii demoni. Jane, jurnalistă legendară, va deveni o propagandistă fascistă. Când Parisul este cucerit de naziști, în 1940, Mielle cade pradă farmecelor lui Jane, devenind din ce în ce mai amețită de strălucirea, stăpânirea de sine și încrederea ei nebunească. Dar, pe măsură ce această nesăbuință se transformă în militantism, Mielle începe să aibă viziuni care îi arată că Jane trebuie să moară, iar Mielle trebuie să fie cea care o va ucide.
-
Minecraft: Muntele59.90 LEI
Continuarea palpitantă a bestsellerului New York Times MINECRAFT: INSULA
Rătăcind printr-o tundră vastă și înghețată, exploratorul nu s-a simțit niciodată mai singur. Oare mai este ceva aici? A făcut bine că a părăsit siguranța insulei sale? Ar trebui să renunțe și să se întoarcă? Atâtea întrebări și nicio secundă rămasă pentru a găsi răspunsuri, nu când se lasă întunericul și creaturile periculoase ies la vânătoare.
Zombii care bolborosesc sunt tot mai aproape. Lupii care mârâie fac un cerc în jurul lui. Prins în capcană și fără opțiuni, călătorul singuratic se refugiază pe un munte… până când apare o siluetă misterioasă, care înfruntă de una singură hoarda. Salvatoarea neașteptată este Summer, o altă supraviețuitoare și maestră a traiului în aceste ținuturi înghețate.
Încântat să găsească o altă persoană în această lume ciudată, alcătuită din cuburi, exploratorul face echipă cu Summer, a cărei fortăreață impresionantă devine un refugiu sigur… pentru moment. Însă munca în echipă este o abilitate nouă pentru doi oameni obișnuiți să se descurce singuri. Va reuși exploratorul să colaboreze cu rebela Summer, înainte ca totul să fie pierdut?
-
Libraria de vineri59.90 LEI
Când cireșii japonezi își scutură florile, mica librărie din gara Nohara își deschide larg ușile. Gara este liniștită, trenurile opresc rar, iar în spatele unei uși discrete se află o librărie care pare desprinsă dintr-un alt timp. Rafturile sunt ordonate cu grijă, cărțile sunt învelite în supracoperți simple, iar la tejghea aburește un ceai hōjicha. Odată ce îi vei trece pragul, un lucru cu adevărat ciudat se va întâmpla: vei găsi exact cartea potrivită, cea de care ai cu adevărat nevoie în acest moment al vieții tale, chiar dacă tu încă nu știi asta. Aici ajunge si Fumiya, un student fără încredere de sine și „alergic” la lectură, în căutarea unui volum pentru tatăl său bolnav. Iar ce urmează să descopere îi va schimba definitiv viața.
-
Trenul de noapte spre Marrakech49.99 LEIEpuizat din stoc
Ultima parte din trilogia FIICELE RĂZBOIULUI.
Sub soarele arzător al deșertului, umbrele trecutului devin din ce în ce mai prezente...
În Marocul anilor 1960, o tânără călătorește la Marrakech să-și întâlnească bunica paternă, pe care n-a cunoscut-o niciodată.
Vicky Baudin urcă în trenul care străbate Marocul, hotărâtă să afle adevărul despre femeia care, cu zeci de ani în urmă, și-a părăsit fiul și a dispărut.
Clémence Petier trăiește într-un kasbah la marginea Munților Atlas, cu un trecut învăluit în mister și secrete care le pot distruge pe amândouă.
Pericolul pândește din toate părțile, iar o figură din copilăria lui Clémence amenință să dezvăluie tot ceea ce s-a străduit o viață să ascundă.
„Al treilea roman din trilogia FIICELE RĂZBOIULUI, Trenul de noapte spre Marrakech își poartă cititorii prin Marocul anilor ’60, într-o călătorie senzorială ce îți stimulează toate simțurile. Sub soarele arzător al deșertului, frica lui Vicky Baudin devine la fel de intensă pentru cititor precum aromele de condimente și jocul de culori și texturi din medina.“ Anamaria Manolescu, coordonatoarea colecției Nemira Fiction
-
Proiectul Hail Mary79.99 LEI
Bestseller The New York Times
Finalist Hugo Award (2022)
Un astronaut singuratic.
O misiune imposibilă.
Un aliat pe care nu și l-a imaginat niciodată
Ryland Grace e singurul supraviețuitor al unei misiuni disperate pentru salvarea omenirii. Doar că el nu știe asta. Nu-și amintește nici măcar cum îl cheamă. A dormit foarte, foarte mult timp, la milioane de kilometri depărtare de casă, lângă două cadavre necunoscute. Pe măsură ce începe să-și amintească fărâme din trecut, misterul misiunii sale se recompune ca un joc de puzzle.
Timpul însă nu e de partea lui și, ca să evite o catastrofă, trebuie să rezolve o enigmă științifică de proporții epice – și să salveze specia noastră de la extincție. Cu alte ființe umane aflate la ani-lumină distanță, trebuie s-o facă singur. Sau poate cu un aliat absolut neașteptat.
O aventură interstelară irezistibilă, Proiectul Hail Mary spune o poveste uluitoare despre descoperiri, puterea speculației și supraviețuire.
„Un roman care i-ar fi dat pe spate pe Robert A. Heinlein și pe Isaac Asimov.“ George R.R. Martin
„Cel mai bun roman al lui Weir de până acum. Cartea pe care o pot recomanda oricui, oricând.“ Brandon Sanderson
„Solid din punct de vedere științific, generos ca forță a imaginației, rafinat din punct de vedere literar, spectaculos și uneori amuzant ca narațiune, dar, în cele din urmă, emoționant, Proiectul Hail Mary îți dă speranțe să crezi că epoca de aur a literaturii science-fiction nu a apus. Poate cel mai bun roman SF al ultimilor ani.“ Marian Coman
-
În miez de noapte să ne îngropați89.00 LEI
Bestseller internațional
V.E. Schwab revine cu un roman care sfidează genurile, despre foame, iubire și furie.
Aceasta este o poveste despre foame.
1532. Santo Domingo de la Calzada. O fată crește sălbatică și vicleană – frumusețea ei e întrecută doar de visurile de evadare. Dar María știe că nu poate fi decât un premiu sau o piesă pe tabla de joc a bărbaților. Când un străin seducător îi oferă o altă cale, María face o alegere disperată și pășește în întuneric. Dar jură să nu regrete nimic. Niciodată.Aceasta este o poveste despre iubire.
1827. Londra. O tânără duce o viață idilică pe domeniul familiei, până când o clipă de intimitate interzisă o trimite departe, la Londra. Inima delicată a lui Charlotte și dorințele ei imposibile sunt tulburate de invitația unei văduve frumoase. Însă prețul libertății e mai mare decât și-ar fi imaginat.Aceasta este o poveste despre furie.
2019. Boston. Facultatea ar fi trebuit să fie șansa ei de a deveni altcineva. De aceea Alice a traversat jumătate de lume, lăsând în urmă vechea sa viață. Însă după o aventură de o noapte, care o face să-și pună sub semnul întrebării trecutul, prezentul și viitorul, Alice are nevoie de răspunsuri… și de răzbunare.„Schwab te aruncă într-o aventură amețitoare, caleidoscopică, prin secole pline de iubire, pierdere, artă și război – totul în timp ce îți îmbogățește simțurile cu sute de momente magice, mici și strălucitoare, presărate de-a lungul drumului.“ Naomi Novik
-
Lecția de greacă42.00 LEI
Lecția de greacă, tradus în peste douăzeci și cinci de țări, „Cartea anului 2023“ în publicațiile The New Yorker, Time, Kirkus Reviews, Publishers Weekly, este un roman despre pierdere, iubire și despre limbajul reinventat dincolo de formele sale obișnuite. Ochii nu trebuie neapărat să vadă, buzele nu trebuie neapărat să rostească pentru ca doi oameni să se dezvăluie unul altuia și astfel să se salveze.
Într-un Seul agitat și indiferent, doi străini rătăcesc, fiecare captiv în propriul exil. Ea nu mai poate vorbi. El, curând, nu va mai putea vedea. Ea și-a pierdut mama, custodia copilului, echilibrul. El trăiește cu fragmente de amintiri și cu sentimentul dezrădăcinării. Se întâlnesc într-o sală de clasă a unui institut privat, unde el predă greaca veche, iar ea o învață, sperând că limba aceea o va ajuta să-și recapete vocea. Cei doi se observă, mai întâi indiferenți, apoi curioși, iar când tăcerea ei și nevederea lui sunt obligate să comunice, cei doi descoperă că dragostea poate începe exact acolo unde limbajul se destramă.
„Uluitor de frumos… Han Kang este ca întotdeauna cea mai pătrunzătoare scriitoare: ea extinde universul senzorial. O citesc, gândesc alături de ea și privesc lumea prin ochii ei.“ — Max Porter
„Deopotrivă scrisoare de dragoste adresată limbajului și critică a acestuia, Lecția de greacă este un roman de o precizie aproape sculpturală. Una dintre cele mai intime opere ale lui Han Kang.“ — Financial Times
„Un roman hipnotic. Han Kang se numără printre cele mai neconvenționale, intuitive și cu adevărat inovatoare scriitoare contemporane.“ — San Francisco Chronicle
„Un roman sclipitor despre puterea limbajului și a legăturilor dintre oameni.“ — New York Times
HAN KANG, născută în 1970 la Gwangju, este fiica scriitorului coreean Han Seung-won. De la zece ani a crescut în zona Suyuri din Seul, metropolă în care mai apoi a studiat literatura la Universitatea Yonsei și în care locuiește și astăzi. Și-a început cariera literară ca poetă în 1993, iar în anul următor a debutat și în proză, câștigând concursul organizat de ziarul Seoul Shinmun cu nuvela Ancora roșie. A continuat să scrie poezie, proză scurtă, eseu și cărți pentru copii. Primul roman, Cerbul negru (1998), i-a apărut la vârsta de douăzeci și opt de ani, urmat de Mâinile tale reci (2002), Vegetariana ( 2007), Cerneală și sânge (2010), Lecția de greacă (2011; Humanitas Fiction, 2026), Disecție (2014), Cartea albă (2016) și Nu ne despărțim (2021; Humanitas Fiction, 2025). Începând cu anul 2005 i-au fost acordate cele mai importante premii literare coreene. Din 2016, când primește Man Booker International Prize, urmează o pleiadă de mari premii internaționale – 2017, Premio Malaparte (Italia), 2019, Premio San Clemente (Spania), 2023, Prix Médicis Étranger (Franța), 2024, Prix Émile Guimet de Littérature Asiatique (Franța), culminând cu Premiul Nobel pentru Literatură acordat de Academia Suedeză în 2024. Hang Kang este considerată astăzi cea mai importantă autoare coreeană contemporană, cu traduceri în peste cincizeci de țări.
-
Cutia Pandorei39.90 LEI
În Japonia din primii ani de după război, într-o țară învinsă și devastată și într-o societate depravată și coruptă, un tânăr artist pe nume Risuke ajunge într-un sanatoriu pentru bolnavi de tuberculoză. Aflat în căutarea sensului vieții, pe care simte că l-a pierdut, și încercând să fie un „bărbat nou”, în ton cu noua epocă în care intră țara sa, Risuke se confruntă cu o comunitate cu reguli diferite, înconjurat de pacienți, asistente și angajați care mai de care mai interesanți și mai excentrici.
Printre rândurile relatării aparent simple a vieții din sanatoriu, pe care protagonistul o face într-o serie de scrisori trimise unui prieten, transpar unele teme majore, printre care căutarea sinelui, singurătatea sau angoasa existențială.
Cutia Pandorei, a cărei apariție a fost împiedicată mai întâi de bombardarea tipografiei chiar în timp ce era imprimată cartea, apoi de cenzură, este una dintre operele care reflectă cel mai bine criza identitară care a dominat societatea japoneză postbelică.