Moderni & contemporani

„Se poate spune că, pentru Julia Kalman, fantasticul și ascuțitul său spirit de observație se întemeiază pe o predilecție spre ambiguitate, pe o tentație de a-și exorciza imaginea creatoare. Nu este mai puțin adevărat că, după lectura acestei cărți sclipitoare, inteligentă, ești tentat să folosești mai multe sugestii decât oferă însuși textul. Antimemoriile unei muze anunță apariția unui mare scriitor." Denis Dinulescu

„Julia Kalman păstrează în fiecare clipă un soi de detașare ludică, necesară, dar nu se mutilează, nu se reduce pe sine, ba dimpotrivă, se afirmă, se amplifică, până când ajungi să nu-ți mai dai seama cine privește pe cine, cine creează pe cine, cine domină pe cine: artistul, cel care așază muza delicat pe planșetă și îi pictează pielea în culori fine sau muza însăși, care descrie totul cu atâta măiestrie." Erika Ciuică

„Julia Kalman face parte dintre acele spirite introvertite, erudite și îndrăgostite de artă și frumos, reușind să-și prezinte notațiile existențiale cu o mare acuitate și detașare și din niște perspective neașteptate și extrem de moderne. Pariul ei cu literatura este un câștig care mă face să-i aștept cărțile viitoare cu o foarte mare încredere." Paul Vinicius

Julia Kalman și-a petrecut ultimii zece ani în ateliere de creație plastică, unde a scris două romane și jumătate. Boema a inspirat-o, a vindecat-o de blazare, iar artele i-au schimbat viața. Așa a început scrierea "Antimemoriilor unei muze", un exercițiu stilistic destul de manierist, care s-a transformat într-un joc literar, într-un experiment dureros, dar seducător. Acum lucrează la un volum de proză scurtă, la un nou roman și la un proiect de traducere literară. Julia Kalman este membră a Clubului Scriitoarelor încă de la înființarea acestuia.

Muzician-poet, Bob Dylan este una dintre personalităţile artistice care au marcat evoluţiile culturale din America anilor 1960–1970. Volumul Tarantula a fost scris de Bob Dylan la jumătatea anilor 1960 şi publicat în 1971, cu o întârziere cauzată de accidentul de motocicletă suferit de autor în iunie 1966 şi de dorinţa sa, în cele din urmă abandonată, de a opera modificări în manuscris.

"Tarantula" este un exponat prototip într-un posibil cabinet de curiozităţi literare: singura operă de gen (dar ce gen?) a unui poet-muzician epocal, cunoscută mai curând de iniţiaţi decât de mulţimile de fani, apreciată drept o capodoperă de unii critici şi contestată de alţii. Mai experimentală, formal, decât marile sale cântece, împărtăşeşte cu ele acelaşi spirit de rebeliune bine temperată. Flux verbal semiautomat sau şaradă, roman epistolar „cu cheie" sau farsă poetică sau amalgam din toate cele enumerate şi enumerabile, cartea pune într-o lumină aparte evoluţia unuia dintre cei mai influenţi pop heroes din ultima jumătate de secol.

„Asemenea lui Kerouac, Ginsberg, Burroughs, Gregory Corso, şi poate mai mult decât ei, Bob Dylan a reprezentat în cântecele şi-n scrierile lui (ce alcătuiesc un continuum fără fisură) criza de identitate a Americii de după război, căutările artistice ale unei generaţii obsedate de sentimentul unei schimbări iminente a lumii. «The times they are a-changing», avertiza el: roata se învârteşte, ce-i azi dedesubt mâine va fi deasupra, ce-i azi dispreţuit mâine va face gloria unei literaturi. Tot acest amalgam haotic de cultură înaltă şi cultură populară, de voci ce se-ntind de la nursery-rhymes la citate sofisticate formează marele colaj al "Tarantulei".“ (Mircea CĂRTĂRESCU)

„Premiul Nobel pentru literatura i se acorda lui J.M. Coetzee, care înfățișează într-o multitudine de feluri surprinzătoarea implicare a outsiderului.“ (Motivația juriului Nobel 2003)

"Epoca de fier", considerată în 1990 Cartea anului în Marea Britanie de Sunday Express, împletește cu subtilitate și umor reținut tragedia personală cu dramatismul unei epoci marcate – în Africa de Sud – de rasism și de violențe sociale și politice. Doamna Curren, o fostă profesoară de limbi clasice, suferă de cancer în fază terminală. Într-o scrisoare-jurnal, adresată fiicei ei plecate demult în America, eroina își descrie noua condiție, ce o împinge spre reconsiderarea propriei vieți, pe fundalul unei realități față de care, fără a o fi ignorat, a preferat să se păstreze într-o pasivitate filozofică până în acel moment — ororile apartheidului. Străduindu-se să-și accepte boala care o macină, doamna Curren descoperă cu disperare și mânie crescânde „cancerul“ social și cultural al Africii de Sud. Incendierea unei așezări locuite de negri, uciderea unor activiști adolescenți, abuzurile și brutalitatea poliției și armatei, furia și revolta compun o plasă tot mai strânsă în jurul eroinei, aducând violențele până în pragul casei sale. Episoadele dramatice iau amploare pe măsură ce degradarea fizică a doamnei Curren se accentuează, făcând-o tot mai dependentă de Vercueil, un om al străzii bețiv care și-a făcut culcuș pe aleea ei. Vercueil îi devine singura ființă umană apropiată, iar relația dintre cei doi este surprinsă magistral de Coetzee.

Urmăriţi de amintirea accidentului bizar în care tatăl lor a fost ucis pe când erau copii, Jim şi Bob Burgess pleacă din oraşul natal, Shirley Falls, pentru a se stabili la New York. Jim, avocat de succes, şi-a desconsiderat toată viaţa fratele, iar Bob, avocat din oficiu, care îl idolatrizează pe Jim, a acceptat întotdeauna situaţia. Însă raporturile dintre ei sunt răsturnate atunci când sora lor, Susan, îi cheamă de urgenţă acasă. Fiul ei adolescent, Zach, are necazuri după ce a făcut un gest ofensator la adresa comunităţii musulmane din oraş, iar Susan are nevoie disperată de ajutor. Fraţii Burgess se întorc aşadar în locurile copilăriei lor, unde tensiunile de mult înăbuşite care au modelat relaţia dintre ei încep să iasă la suprafaţă în mod neaşteptat, schimbându-le destinul.

„Cu adevărat excepţional în cazul lui Strout este echilibrul pe care îl atinge între v irtuozitatea narativă şi profunzimea emoţională.” - Chicago Tribune

"Clasici contemporani Litera" pune laolaltă scriitori contemporani laureaţi sau nominalizaţi ai unor prestigioase premii literare, care le prefigurează statutul de „clasici”. Ficţiunile cele mai noi, cele mai vândute, cele mai iubite din zilele noastre – cărţi pe care abia aştepţi să le citeşti.

Exista momente inevitabile de nefericire care ne intrerup viata. Ele nu au loc insa fara motiv. Uneori lumea pare sa fi conspirat impotriva noastra, asa ca ne intrebam: „De ce trebuie sa mi se intample tocmai mie?“ Confruntati cu inevitabilul, unii dintre noi se descurajeaza; altii insa devin mai puternici si intelegerea lor sporeste. Povestea profetului Ilie este o lectie de speranta nepretuita pentru omul contemporan. In ce masura ne putem prezice destinul? Aceasta este intrebarea care pluteste in aer deasupra celui de-al cincilea munte si careia fiecare dintre noi incearca sa-i gaseasca raspuns. Evocand drama si intriga lumii haotice, pline de culoare a Orientului Mijlociu, Paulo Coelho transforma incercarile prin care trece Ilie intr-o poveste tulburatoare si plina de inspiratie – o poveste care aduce cu forta in prim-plan tema universala a triumfului dragostei si credintei.

O comunitate devorata de lacomie, lasitate si frica. Un om persecutat de fantomele trecutului sau dureros. O tanara in cautarea fericirii. Intr-o saptamana plina de evenimente, fiecare dintre ei se va confrunta cu intrebari despre viata, moarte si putere si fiecare dintre ei va trebui sa-si aleaga propria cale. Vor alege binele, sau raul? Scena acestei lupte extraordinare este indepartatul sat Viscos. Soseste un strain, purtand cu el un rucsac in care se afla un caiet si unsprezece lingouri de aur. El vine aici pentru a afla raspunsul la o intrebare care il chinuie: oamenii, in esenta, sunt buni, sau rai? Intampinandu-l pe misteriosul strain, intreg satul devine complice la intriga lui sofisticata, care va marca pentru totdeauna vietile locuitorilor. In acest roman uluitor, Paulo Coelho prezinta lupta dintre lumina si intuneric din adancul fiecarui suflet si mesajul ei pentru viata noastra de zi cu zi: sa indraznim sa ne urmam visurile, sa avem curajul de a fi altfel si sa ne stapanim teama care ne impiedica sa traim cu adevarat. Diavolul si domnisoara Prym este o poveste incarcata de emotie, in care integritatea fiintei umane este supusa unui test cumplit.

"Imago" este ultimul stadiu în metamorfoza unei insecte, în care aceasta atinge maturitatea, fiind aptă de a se reproduce. Pentru Ludmila Ulițkaia, termenul devine o metaforă care străbate întregul roman și sugerează maturizarea morală a ființei umane. O construcție epică impresionantă, în care tragedia e mereu subminată de elementele comice, un mare roman despre iubire, destine și caractere, "Imago" acoperă peste o jumătate de secol de istorie, de la funeraliile faraonice ale lui Stalin până la moartea poetului exilat Iosif Brodski.

Ludmila Ulițkaia propune o frescă a Rusiei într-o epocă în care teroarea se îmblânzise doar întru câtva, dăinuind în diverse forme: un dezgheț pervers în cultură, o acceptare de fațadă a libertății de opinie, sancționată drastic apoi cu procese și condamnări. Pe acest fundal apar portretele câtorva tineri care aderă la noile tendințe artistice, pendulând totodată între idealism și cinism, curaj și lașitate, dragoste și trădare. Destinele lor sunt urmărite cu adânca înțelegere și pătrundere psihologică ale marii romanciere, obsedată de condiția oamenilor într-o lume strâmb croită: „oameni reali, azi dispăruți, care au stat în spatele personajelor mele, al celor care s-au purtat ireproșabil și al celor care au călcat greșit, striviți în mașina de tocat a vremurilor, al celor care au rezistat și al celor care au cedat, martori, și eroi, și victime, a căror amintire va rămâne în veci“.

Infuzate cu stilul uimitor de creativ, molipsitor și hilar de a povesti al lui Hemon, poveștile din Iubire și obstacole sunt unite de același narator, a cărui maturizare începe în comunistul, dar cosmopolitul Sarajevo, pe care îl părăsește pentru o călătorie în Statele Unite, cu puțin înainte de asedierea orașului din 1992. În mâinile lui Hemon, experiențe aparent banale din copilărie devin aventuri îndrăznețe, dramatice, în timp ce situații unice, devastatoare devin numitorul comun pe care îl împărtășim cu toții. Hemon recompune aici nu doar autobiografia unui imigrant; cu fiecare poveste care se desfășoară în direcții neașteptate, pline de umor, până la concluzia înțeleaptă, uneori sfâșietoare, autorul recompune o lume de fiecare dată nouă.

Anna Benz amintește de Karenina, combinând în plus senzualitatea periculoasă din "50 de umbre ale lui Grey" și disperarea Doamnei Bovary.

Anna Benz, o americancă în vârstă de aproape 40 de ani, locuiește cu soțul său elvețian, Bruno – care este bancher – și cei trei copii mici ai lor într-un orășel liniștit de lângă Zürich. Deși duce o viață prosperă și așezată, Anna simte că e în pragul unui colaps mental. În derivă și incapabilă să comunice cu soțul ei și să-și înțeleagă propriile gânduri și sentimente, Anna încearcă să-și regăsească entuziasmul cu ajutorul unor experiențe noi: cursuri de germană, analiză jungiană și o serie de aventuri sexuale în care intră cu o nonșalanță ce o uimește până și pe ea.

Dar situația devine tot mai apăsătoare și vârtejul de minciuni îi scapă de sub control. Pentru că a trecut dincolo de limitele moralei, Anna va descoperi că nu mai există întoarcere.

“Un roman de debut despre Anna, o casnică plictisită care, asemenea eroinei cu același nume din romanul lui Tolstoi, se aruncă într-o aventură psihologică și sexuală a autocunoașterii.” - The Oprah MaMagazine

“Senzual și profund, acest roman extraordinar de bine scris dezvăluie sufletul sfâșiat al unei femei.” - People

“Cartea lui Essbaum e construită impecabil, meticulos, iar alternanța trecut-prezent e redată cu mare virtuozitate.” - Chicago Tribune

Jill Alexander Essbaum este autoarea mai multor volume de poezie, iar selecții din poemele sale au apărut în antologiile The Best American Poetry și The Best American Erotic Poems, 1800–Present. A fost recompensată cu Bakeless Poetry Prize și a primit două burse NEA pentru literatură.

“În copilărie visam să ajung o romancieră faimoasă. Scriam povești care erau minunate, așa cum sunt invențiile copilăriei, dar sunau îngrozitor. Mai târziu mi-am dat seama că mă pricep la jocul poeziei, apoi versurile au devenit paragrafe…” - Jill Alexanander Essbaum

„Fiecare poveste de dragoste este o călătorie“ – iată deviza sub care stă romanul al Paulo Coelho.
Un scriitor stabilit la Paris, adulat de public,dar privit cu scepticism de critică, descoperă că soţia lui, corespondent de război,a dispărut fără urmă.
A fost răpită, şantajată, ori s-a săturat de căsnicie pur şi simplu? Scriitorul începe s-o caute şi ajunge până în Asia Centrală. 
Soţia devine pentru el un „Zahir“, o entitate de neocolit, care îl tulbură până la obsesie şi să-l învăluie treptat în această stare de „posedare" totală, pendulând incert între sfinţenie şi nebunie. Mai mult,
„Zahirul“ îl smulge din siguranţa lumii sale şi îl mână, pe căi necunoscute, în căutarea unei noi înţelegeri despre esenţa iubirii şi forţa destinului. Cu "Zahir", Paulo Coelho dă încă o dovadă a marelui său talent de povestitor captivant, dar oferă şi o perspectivă proprie asupra rosturilor fiinţei umane într-o lume plină de neprevăzut.

„Besson scrie despre cum traim, fiecare in felul sau, fara cineva drag si despre cum ajungem, pina la urma, sa umplem un gol de neindurat. Dar romanul Ratacitori prin Lisabona nu e doar despre aceasta – e si despre dorinte brutale, despre viata care ne impinge inainte in ciuda tuturor piedicilor. E un roman despre cum sa inveti din nou ca lucrurile nu-s doar insuportabile.” (leschroniquesculturelles.com)

„Blestemul tilharului mustacios, avind in prim-plan destinul complicat al clanului Marinescu, nu este un roman de familie traditional, ci o disputa apriga intre generatii, cu accente jucause, nebunesti, cu mult comic al situatiilor, cu personaje tipice – aproape in maniera Commedia dell’arte – si cu un limbaj cu totul original.” (Spiegel Online)

„Eva" este povestea unei pasiuni coplesitoare si, in egala masura, un portret splendid al celei mai extravagante femei-copil, o carte facuta din plamada din care apar marile romane de dragoste si care nu ezita sa dezvaluie fata intunecata a sentimentelor. E un roman intortocheat si nelinistitor, care tulbura cititorul, fiindca pretinsa lui eleganta rafinata nu e decit o fatada menita sa ascunda fragilitatea celor ce se iubesc.” (L’Express)

O călătorie în zece povestiri într-un Orient unde mitul se insinuează în viața de toate zilele. "Povestirile orientale", bogate în simboluri și impregnate de poezie, fie reșlefuiesc crude și seducătoare basme, legende, mituri, balade și superstiții, fie sunt „fantezii personale“ – împreună alcătuind un univers mai degrabă tragic, dominat de violența pasiunilor.

„Cele zece povești reluate, inventate, modelate de scriitoarea Marguerite Yourcenar sunt biografia ei imaginară, viața ei exotică. Le povestește atât de personal, încât e sigură că, într-un fel tainic, le-a trăit pe toate, toate îi aparțin.“ (Ioana PÂRVULESCU)

„Aceste "Povestiri orientale" sunt un amestec de istorii extrem-orientale (Cum a fost salvat Wang-Fo, Ultima iubire a prinţului Genghi) sau hinduse (Kali decapitată) [...], la care se adaugă un număr de nuvele care se petrec în Grecia şi în Balcani. Asia propriu-zisă şi Orientul Apropiat se unesc aşadar. [...] La urma urmei, Grecia şi Balcanii sunt deja Orientul, cel puţin pentru secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea. Pentru Delacroix, pentru Byron, într-adevăr, Balcanii poartă amprenta faptului de a fi fost mult timp pământ al Islamului. Cartea a fost scrisă de-a lungul anilor în care mă duceam des în Grecia, trecând de multe ori prin Balcani; din opririle mele în acele locuri provin aceste povestiri balcanice. Cât despre Wang-Fo şi Prinţul Genghi, acestea dovedesc marea mea pasiune pentru literaturile chineză şi japoneză. Wang-Fo se trage dintr-o povestire taoistă; nu l-am inventat eu. Evident, retuşezi întotdeauna ceva: "Ultima iubire a prinţului Genghi" este un efort de a reface ceea ce poate să fie pagina lăsată albă în romanul lui Murasaki, acea pagină al cărei titlu e, pur şi simplu, «Dispariţie în nori». Este moartea lui Genghi. Aflăm că s-a retras într-o mânăs¬tire, pe urmă, în afară de titlu, nu mai ştim nimic. Atunci am încercat să-mi imaginez ce s-a petrecut.“ (Marguerite YOURCENAR, în vol. "Cu ochii deschişi. Convorbiri cu Matthieu Galey")

Ilustrația copertei: „Khosrow urmărind-o pe Shirin cum se scaldă“ (detaliu de miniatură indiană din sec. al XVIII-lea)

Extraordinarul roman de debut al lui Sarah Stricker ”Cinci copeici” a fost recompensat cu numeroase premii, printre care Premiul Mara Cassens, cel mai mare premiu pentru debut în limba germană. Discernământul şi profunzimea care însoţesc stilul jurnalistic al autoarei, plin de umor, nu fac decât să potenţeze prezentarea unei spectaculoase drame de familie. Anna, naratorul romanului, rememorează povestea propriei vieţi în secvenţe intercalate şi priviri retrospective. Un bunic tiranic, ale cărui încercări brutale de intruziune în viaţa propriei fiice, de o urâţenie frecvent menţionată în poveste, se perpetuează vreme de ani întregi, o fiică docilă, de o impresionantă imaturitate, şi o soţie aflată permanent în pragul unei crize constituie ingredientele unei poveşti pe cât de amuzante, pe atât de dramatice. Naraţiunea Annei este un omagiu adus neconvenţionalei sale mame, ale cărei trăiri şi experienţe fac deliciul acestui roman tragicomic în cel mai bun sens al cuvântului.

,,Recviem pentru Est! Iata un titlu care suna ca expresia unei rani si se rezuma prin neagra sa densitate intreaga filosofie umanista a naratiunii lui Andrei Makine. Un roman tensionat, bantuit de cosmaruri. Un text aparent limpede, dar caruia ii descoperim, de-a lungul paginilor, bogatia de expresie.'' (Jean-Remi Barland)

Cu tulburatorul roman Ciociara, Alberto Moravia intra nu numai in insasi istoria patriei lui, ci in istoria contemporana. Maestru incontestabil al descrierii frumusetii sufletesti a oamenilor simpli, el surprinde experientele dure ale celor doua eroine ale cartii in aspectele lor vitale, adesea cu accente abjecte si umilitoare. Cesira si Rossetta redescopera, dupa infrangeri dureroase, speranta si forta sufleteasca de a lua viata de la capat. ( Florin Lazarescu)

Roman tradus în premieră în limba română. Carte inclusă de Modern Library printre cele mai bune 100 de romane ale secolului XX. Peste 45 de milioane de exemplare vândute în întreaga lume

Iresponsabil, nespălat, fermecător şi fără un ban în buzunar, Sebastian Dangerfield, student la Drept la Colegiul Trinity, irlandez american cu accent englezesc, naufragiat în Dublin şi visând la dolari şi femei uşoare, veşnic client al caselor de amanet, cutreieră puburile, murmurând ispite amăgitoare la urechea oricărei fete dispuse să-l asculte, într-o căutare delirantă a libertăţii, bogăţiei şi recunoaşterii care simte că i se cuvin. Liric şi licenţios, convingător, mişcător şi extrem de amuzant, "Roşcovanul" este o carte de un geniu comic autentic. 

„Cred că va mai trece multă vreme până să-mi pice în mână o carte care să se apropie măcar de măiestria Roşcovanului. Şi, când asta se va întâmpla, cel mai probabil va fi tot o carte a domnului Donleavy.” - Dorothy Parker, Esquire

Stilul excentric, ironia şi umorul lui Hrabal, dublate de un simţ al tragicului şi al atentei observaţii psihologie fac din povestirile lui adevărate lumi în miniatură, în care viaţa reală este prezentă în fiecare rând. Teribila iscusinţă a redării dialogului firesc, a creării unor personaje memorabile şi a unor situaţii insolite se regăseşte în fiecare dintre povestirile cuprinse în acest volum. „O după-amiază anostă”, „Fanfaronul“, „Vreţi să vedeţi Praga de aur?“, pentru a enumera doar câteva, vă vor cuceri prin hazul nebun, însoţit, ca în toate scrierile lui Hrabal, de grotesc.

"Povestirile magice ale lui Hrabal sunt comice – sunt, de fapt, dorinţe întrupate... Sălăşluiesc într-un teritoriu utopic, pe tărâmul hohotelor de râs şi al lacrimilor." James Wood, London Review of Books

„Sunt un clovn, un animator, un povestitor, un profesor particular şi în acelaşi timp un informator, un corespondent toxic (…). Sunt un bărbat care îmbătrâneşte, dar care poartă în sine tinereţea, expresiile mele faciale şi cuvintele dau naştere gramaticii mele nestatornice şi argoului meu intern; într-o jumătate de oră, o farfurie cu o friptură fierbinte şi o halbă de bere îmi pot arăta transsubstanţialitatea materiei în voia bună, metamorfoza ieftină, întâiul miracol al lumii…“ Bohumil Hrabal

Domnul Osache nu e eroul tipic cu care ne-a obişnuit Paul Auster în romanele sale, în primul rând pentru că face parte din regnul canin. Dar nici un câine tipic nu e, căci personajul e înzestrat cu o inteligenţă şi o intuiţie ieşite din comun şi cu abilitatea de a înţelege limba bipezilor. Chiar dacă nu stăpâneşte şi pronunţia cuvintelor (biologia îi e potrivnică), stăpânul lui, vagabondul sclipitor şi scrântit Willy G. Christmas, îl consideră un partener de dialog pe măsură; de fapt, nu e nimeni pe lume care să-l înţeleagă mai bine pe inadaptatul Willy decât domnul Osache, cei doi fiind de nedespărţit în cutreierările lor. Dar pe domnul Osache îl aşteaptă încercări grele după moartea stăpânului său, iar devotamentul şi iubirea faţă de acesta îl fac să fie în permanenţă măcinat de întrebări metafizice: oare-şi va mai revedea vreodată stăpânul acolo, în Tombuctu?

„Un roman despre o iubire bântuitoare, ale cărui teme se împletesc în buclă ca nişte bobine strălucitoare, îmbinându-se cu graţie sub proza curată a lui Auster, provocând fantasticul şi tragicul.” San Francisco Chronicle

 „[Tombuctu] se ţine sus prin îndrăzneală şi prin limbajul sclipitor şi idiosincratic... Riscul pe care şi-l asumă şi energia obraznică de care dă dovadă ne indică un scriitor pe cale să facă un salt şi mai roditor în propriul său teritoriu necartografiat.” Chicago Tribune

„Ţinând cont de faptul că au fost scrise pe vremea când era copil – între 11 şi 19 ani –, povestirile devin uimitoare în precocitatea, măiestria, simplitatea şi tandreţea pentru care Capote este atât de celebru.” The Independent

Recent redescoperite în arhivele Truman Capote ale Bibliotecii Publice din New York, cele paisprezece proze scurte au fost reunite şi publicate în volum pentru întâia oară la sfârșitul anului 2015.

Toate aceste mici bijuterii fac apel la compasiunea și la emoțiile cititorului. Capote a fost întotdeauna atras de outsideri — femei, copii, afro-americani, săraci — deoarece, înțelegem acum, așa s-a simțit și el încă din copilărie. Detectăm în aceste povestiri semnele precoce ale geniului lui Capote de a crea personaje memorabile, complexe și chinuite. Veți găsi aici povești despre crimă și violență, despre rasism și nedreptate, dar și despre tandrețe și generozitate, despre înțelepciune și miracole.

Dar, mai presus de toate, acest volum de povestiri inedite este dovada incontestabilă că autorul ei şi-a găsit propria-i voce foarte devreme și ne ajută să înțelegem cum a fost posibil ca un băiat din Monroeville, Alabama, să devină o legendă a literaturii americane

Considerat o capodoperă, romanul lui Christopher Isherwood Un bărbat la singular (A Single Man) a şocat în momentul apariţiei prin portretizarea empatică, sinceră şi mişcătoare a unui bărbat homosexual. Ca într-un fel de Ulise în variantă LGBT, Isherwood descrie 24 de ore din viaţa personajului său, urmărindu-i lupta cu prejudecăţile, furia şi singurătatea.

George Falconer, un englez de 58 de ani, profesor de literatură la o universitate din Los Angeles, şi-a pierdut de curând partenerul, pe Jim, într-un accident de maşină, iar acum încearcă să depăşească momentul agăţându-se de rutina de zi cu zi. Încet, încet, cititorul descoperă că dincolo de atitudinea rezervată tipic britanică, de valul de durere, mânie şi solitudine se ascunde un om care iubeşte viaţa în ciuda a tot ceea ce i se întâmplă.

Romanul a fost ecranizat în 2009 în regia lui Tom Ford, cu Colin Firth și Julianne Moore în rolurile principale, și a fost nominalizat la Leul de Aur.

„O mărturie a talentului genial de romancier al lui Isherwood.“ Anthony Burgess

”Cel mai bun scriitor de proză din limba engleză.” Gore Vidal

”... o carte foarte tristă și, în același timp, colosal de amuzantă pe alocuri.” The Daily Telegraph 

Domnul Remo si cainele Boomerang se avanta intr-un „joc“ nou. Pasagerul Fifoni e obsedat de atacuri teroriste si ii ingrozeste pe insotitorii de zbor. Matusalemicul bunic Leone, aflat intr-un scaun cu rotile, pare condamnat la nemurire. Zeii manevreaza pe cai de neinteles vietile oamenilor. Iar „dintre zeii plasmuiti de oameni“, spunea un filosof antic, „cel mai generos e cel care din mai multe singuratati a facut o zi de fericire“.

Stefano Benni a scris „cartea lumii“, circ al fericirii si mai ales al singuratatilor. Comicul infernal, grotescul si absurdul se intalnesc in 25 de povesti in care traiesc, sub zodia imprevizibilului, eroi, sarlatani, divinitati antice si multe creaturi enigmatice, iar viata isi vede linistita de frumusetile si de cruzimile ei.

Octombrie 1936. Arhitectul Ignacio Abel, a carui poveste de dragoste se desfasoara in paralel cu povestea de razboi din Spania, pleaca din Madridul mutilat spre o alta viata, pe un alt continent, spre un New York unde are si o buna reputatie, si o iubita de care istoria, frica si prejudecatile il despart. Trecand granitele dintr-o Europa faramitata, barbatul se redescopera neincetat reflectat in fereastra trenului si in propria constiinta. Printre razboaie exterioare si interioare, viata se construieste necontenit, asemenea oraselor proiectate de el insusi. Printre dorinte si suferinte, dragostea traieste fara liniste, aidoma epocii in care s-a nascut.

Amintind de Boris Pasternak, dar si de Ernest Hemingway, capodopera lui Antonio Muñoz Molina face portretul unei lumi care dispare odata cu o iubire.

„Un fel de Razboi si pace pentru Razboiul Civil din Spania, extraordinarul roman al lui Molina urmareste o multime de personaje, amestecand fictiuni cu figuri reale, creionand atat rutina din vreme de pace, cat si violenta grotesca din vreme de razboi.“ Publishers Weekly

„Cartea lui Antonio Muñoz Molina e aproape insuportabil de frumoasa: la fel ca toate clipele de iubire nebuna.“ Marin-Malaicu Hondrari

„Luna si focurile este capodopera lui Pavese.” (The Daily Telegraph) 

Considerata de critici cartea cea mai frumoasa a lui Cesare Pavese, Luna si focurile este ultimul roman al scriitorului. Intors din America dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, protagonistul, poreclit Tiparul, il regaseste in satul sau natal din Italia pe Nuto, un vechi prieten. Cei doi incearca sa refaca traseul unei copilarii si al unei adolescente traite in privatiuni, dorind totodata sa afle ce s-a petrecut in anii lungi si ingrozitori ai fascismului. Pe masura ce descopera o poveste secreta si teribila din timpul razboiului – in care tradarea, sexul si moartea se amesteca in chip tragic –, isi dau seama ca fantomele trecutului continua sa bintuie prezentul. 

„O meditatie emotionanta pe tema pierderii si a maturizarii, a felului in care simplitatea si inocenta copilariei sint strivite in cele din urma de trecerea timpului.” (Nick Johnstone, Uncut) 

„Adevarata ambitie a lui Pavese nu era sa scrie un roman reusit: absolut tot ce ne transmite el are o singura directie, imaginile si analogiile graviteaza in jurul unei preocupari obsedante: sacrificiile umane.” (Italo Calvino)

„Vocea calma, contemplativa a lui Pavese a dominat literatura italiana postbelica. El a scos la iveala o naratiune originala, limpede, receptiva nu doar la viata citadina moderna, dar si la urmele pe care le lasa in vremea noastra trecutul arhaic.” (W.S. Di Piero)

„Vallejo este un scriitor pătrunzător, unul care are talent pentru comentariul social. Este interesat să evidențieze ipocrizia religioasă într-o țară în care ucigașii poartă crucifixe, își binecuvântează gloanțele și se roagă să nu rateze ținta, dar lungul șir de atrocități pe care le expune, la început hipnotic, devine o pură litanie. Toate personajele narațiunii sale sunt întratât de mult sortite să piară, încât, în momentul în care gramaticianul are de-a face cu ucigașul lui Alexis, este imposibil să mai stârnească în vreun fel interesul pentru destinele lor deja pecetlu­ite. Ceea ce, până la urmă, asta poate fi ideea centrală a romanului lui Vallejo.“ Publishers Weekly

Fernando Vallejo scrie la persoan­a întâi, într-un stil autobiografic căruia îi manipulează convenţiile astfel încât linia dintre autobiografie şi ficţiune devine foarte neclară. Folosinduse de personajul principal – un bătrân intelectual care revine, după mulţi ani, la Medellín, împins atât de nostalgie, cât şi de dorinţ­a de a trăi o nouă iubire –, autorul atinge o performanţă rarisimă: în doar o sută şi ceva de pagini, graţie stilului marcat de numai câteva detalii revelatoare (întro lume a scrisului caracterizată de un nou realism, să-i spunem „realism capitalist“, inundat de sute de scene şi de mii de amănunte inutile din punct de vedere literar), reuşeşte să alcătuiască portretul unui mare oraş şi, astfel, portretul unei ţări întregi, lucru realizat până acum de extrem de puţini artişti. Iar portretul, datorită liniei narative mereu surprinzătoare, tensiunii, câtorva exagerări care amplifică realitatea, tuşelor reci, clinice, este înspăimântător.

Romanul Sufocare a fost ecranizat in anul 2008, in regia lui Clark Cregg, cu Sam Rockwell, Anjelica Huston si Kelly Macdonald in rolurile principale. Victor Mancini, personajul principal al romanului Sufocare, este un fost student la Medicina care, pentru a-si putea tine in spital mama bolnava de Alzheimer, recurge la un truc extrem de ingenios: simuleaza ca se ineaca in restaurante de lux. Simtindu-se responsabili pentru viata sa, „salvatorii” ii trimit cecuri. Obsedat sexual, incercind (in van) sa-si trateze adictia, suflet torturat care nu si-a cunoscut niciodata tatal, Victor Mancini descopera cu uimire ca ar putea avea (sau nu?) descendenta divina. Dupa cum marturiseste Palahniuk, „Sufocare este cartea la a carei redactare am lucrat cel mai mult: sase luni. Spre deosebire de Fight Club (trei luni) sau Cintec de leagan (sase saptamini). Dar la aceasta perioada se adauga ani si ani de documentare si experiente care de care mai bizare. De pilda, un prieten m-a lasat sa fac disectii pe cadavre, altul mi-a povestit cum e sa lucrezi la Disneyland, un medic mi-a tinut o prelegere despre alunite si negi, folosind drept model o dansatoare exotica. Ar trebui sa mi se deduca din impozit toata berea cu care le-am facut cinste acestor interlocutori”.

Singura ei vină: a fost o femeie liberă.

O dansatoare care a șocat și a fermecat publicul.
O curtezană care a sfidat rigorile vremii. 
O spioană – poate cea mai faimoasă – care i-a subjugat pe puternicii zilei. 
Înalta societate a adulat-o și a detestat-o, ziarele au elogiat-o și au condamnat-o.
Sub numele de Mata Hari a devenit un mit, iar arma ei a fost seducția.

La începutul efervescentei Belle Époque, pe scenele de la Scala și Olympia, Mata Hari aprinde imaginația contemporanilor săi. Are bărbații la picioare și forța de a-i manevra după plac: artiști, aristocrați, diplomați și oameni de stat sunt tot atâtea marionete în jocul ei periculos.
Dar zarurile sorții nu cad de multe ori la fel, iar tânăra, aflată mereu într-o frenetică reinventare de sine, scapă din mâini frâiele propriei vieți.

La aproape un secol de la moartea ei, Paulo Coelho recompune, pornind de la documente de arhivă nepublicate, portretul captivant al uneia dintre cele mai enigmatice, curajoase și independente femei din istorie. De la copilăria într-un orășel olandez, la viața traumatizantă alături de un ofițer alcoolic în Java și până la anii de glorie în capitala Franței, Spioana e un puzzle fascinant și o lecție admirabilă despre echilibrul fragil dintre nonconformism și luciditate.